UREE, s. f. / uree, s. f. / urea. [Cjr. ouron = urina.] H^N-CO-NH;, diamida a acidului carbonic formata Tn ciclul „ureogenezei prin degradarea proteinelor de origine alimentara sau constitutive ale tesuturilor. U. este sintetizata Tn ficat si, dupa difuzi-unea libera Tn sange, este eliminata Tn cea mai mare parte prin rinichi in urina (in medie 20 g/zi). De aceea, concentratia sanguina a u. reflecta functia renala, dar mai putinfidel decat *creatinina. U. nu este toxica, dar poate fi un reper pentru . cresterea concentratiei unor substante toxice. Nivelul ureei din sange (v. tab. const. biocnim.) prezinta variatii fiziologice, cres- candusor inalimentatia foarte bogata in proteine si saraca in lichide. Sin.: carbamida. V. uremie. UREMIE, s. f. / uremie, s. f. / ur(a)emia, [^r. ouron =urina, law, haima, -atos = sdnge.} 1) insens strict, concentratia de uree din sange, dar termenul este utilizat Tndeosebi cand aceasta concentratie este crescuta, ca sin. cu *hiperazotemie. 2) in sensul eel mai general: ansamblul manifestarilor din *insu-fjcienta renala severa.
