TRABECUL, s. n. / trabecule, s. f. / trabecula. [Lot. trabe-cula, dm. de [a trabs, -bis = grindd, 6drtw,] Structura anato-mica de origine fibroasa saumusculara, avand forma de banda, travee sau fascicul. La nivelul unui organ, t. se poate mtinde de la capsula Tn interiorul organului respectiv. Cateva ex.: 1) T. cardiacs (TMA: trabeculae carneae) – coloane musculare intercalate, proeminente pe suprafata interna a cavitatilor inimii. 2) T. corpilor cavernosi si spongios ai penisului fNA: trabeculae corporis spongiosi penis, trabeculae corporum cavemoso-rum) – septurile care separa Tntre ele lacunele sau cavernele corpilor cavernosi si, respectiv, camerele corpului spongios ale penisului. 3) T. splenice (T^IA: trabeculae lienis, trabeculae splenicae) – septuri conjunctivomusculare care patrund din capsula splenica Tninteriorul parenchimului splenic, comparti-mentandu-l.
