TAUTOMERIE, s. f. / tautomerie, s. f. / tautomery. [Cjr. (011-(os =ac-dosi; meros = parte.] Forma particulara de *izomerie, care se intalneste cand doi izomeri ai aceluiasi compus chi-mic sunt in interconversie rapida prin transportului unui atomsau al unui grup de atomi dintr-o pozitie in alta in molecula si coexista intr-o stare de echilibru dinamic, astfel incat com-pusul respectiv poate reactiona, dupa caz, in functie de pro-prietatile conferite de unui saualtui din cei doi izomeri.
