SUFLU, s. n. / souffle, s. m. / souffle, murmur. [Lat. saf-flare = a suffa.] Termen generic care desemneaza orice zgomot ascultatoriu care se apropie de zgomotui pe care aerul il face la iesirea dintr-un fluier. Este perceput in timpul auscul-tatiei, Tn particular la nivelul inimii si al plamanilor. Ex. de s. pulmonare: s. amforic (putin intens, cu tonalitate ridicata, tim-bru metalic, care apare Tn caz de pneumotorax sau in cazul existentei unei cavitati intrapulmonare voluminoase), s. cai/er-nos sau cavitar (intens, predominant inspirator, cu tonalitate joasa, care apare Tn prezenta unei caverne voluminoase incon-jurate de o condensare parenchimatoasa), *s. pleurefic (expi-rator), s. tubar (predominant inspirator). Ex. de *s. cardiace: *s. anemic, s. diastolic, s. de regurgitatie, *s. de ejectie, s. sistolic in „esarfa”. Alte s.: s. laringotraheal, s. uteri/I etc. V. si Tn continuare.
