MACERARE, s. f. / maceration, s. f. / maceration. [Lat. mac- eratio, -onis = topire, macerare, de. [a macerare =a inmuia.] 1) Pi-oces aseptic de necroza cu lichefiere a unei plagi cu pansament prea ermetic sau neschimbat la timp. 2) In ana- tomie, pastrarea unui fragment de tesut Intr-un lichid adecvat, pentru a face elementele mai disociabile. 3) In farmacie, la- sarea unui corp solid Intr-un lichid, la frig, pentru separarea elementelor solubile. 4) Descompunerea tesuturilor fetusului mort Inuter. Var.: maceratie.
