INHIBITIE, s. f. / inhibition, s. f. / inhibition. [Lat. inhibitio, – onis, de [a inhihere = a impiedica,] 1) Fenomen care consta In Incetinirea sau oprirea unei reactii chimice sub efectui unei substante numita ‘inhibitor. 2) Diminuarea sau suspendarea functiei unui organ ca urmare a unor impulsuri transmise pe cale nervoasa vegetativa. I. poate interveni ca mecanism de autoreglare, In mod normal, caz In care impulsurile provin din organism, sau poate fi determinata de administrarea unor sub- stante care mimeaza efectui inhibitor fiziologic. 3) Diminuarea ratei de crestere saude multiplicare In cazul unui microorganism.
