INDUCTOR, s. m. / inducteur, s. m. / inductor, [fat. inductor, – oris = csl can introduce., de la inducere =a duct in, a introduce, (in = in; ducere = a duce).] 1) Substanta care are proprietatea de a declansa sau/si fadlita un proces biologic, o reactie chimica. Ex.: unii produsi chimici care dedan-seaza anestezia generala. Proprietatea unei astfel de sub-stante. 2) In embriologie: zona a embrionului ale carei celule vor comanda dezvoltarea si diferentierea diferitelor tesuturi si organe. 3) 7n genetica: substanta elaborate) de genele reglatoa-re, capabila sa inhibe actiunea represorilor, permitand astfel sinteza ARN mesager si a proteinelor.
