INDUCTIE, s. f. / induction, s. f. / induction. [Lat. inductio, -onis ==introducere., de la mducere = a duce. in, a introduce. (in = in; ducere =a duce.).] 1) Stadiu al anesteziei generale In timpul caruia Incepe adormirea: se obtine prin diverse mijioace (barbiturice, eter etc.). 2) Fenomen ontogenetic con-stand in diferentierea tisulara provocata sub influenta unei zone vecine din embrion, cu Insusiri de ,,organizator”. 3) Adminis-trarea chimioterapiei de atac Incancer Inscopul inducerii unei -remisiuni.
