HOMEOSTAZIE, s. f. / homeostasie, s. f. / homeostasis. [Cjr. homoios =ase.mAna.tor; stasis =oprire., de. [a. istaaai = a piasa, a face. so. find.] Capacitatea organismelor vii de a-si men- tine prin ‘autoreglare o serie de caracteristici fiziologice stabile, Indeosebi la nivelul *mediului intern. Prin aceasta autoreglare, organismul Tsi pastreaza constant nivelul unor parametri chimici, fizici si morfologici si poate sa restabileasca un echili-bru perturbat, fie prin revenirea la starea initials, fie prin re-venire la o stare echivalenta (W. Cannon). La organismele superioare, ansamblul functiilor homeostazice este sub control encefalic. Prin h. imunologica se Intelege echilibrul Intre fac-torii imunologid, Indeosebi Intre factorii Indreptati Tmpotriva a ceea ce este strain, non-propriu (non-self) si a ceea ce este propriu (self). Ex.: In bolile prin *autoanticorpi se perturba acest echilibru.
