FRUSTRARE, s. f. / frustration, s. f. / frustration. [Lat.fras- tratio, -onis =dezamagire, efec, infelatorie, de ia frustrari =a infeia,} Concept larg raspandit care desemneaza situatia unui subiect care nu obtine o satisfactie pe care o doreste. F. poate fi cauzata atat de lipsa unui obiect real (subiectui este frustrat), cat si de o imposibilitate iluzorie, intrinseca a subiectului, care Tsi refuza o satisfactie (subiectui se frustreaza, In acest caz), F. se poate exprima printr-un comportament agresiv sau poate fi refulata, conducand la diverse tulburari psihice.
