FLUOR, s. m. / fluor, s. m. / fluorine. [Lat. fluor, -oris =curgere, de la fluere = a. curge; foCosit pentru denumirea a-cestei su6stanfe din sec. XIX.] Oligoelement anorganic, ele-mentui nr. 9 este un gaz galben cu miros iritant, toxic, coroziv. Este foarte raspandit In natura sub forma de saruri. Se afla In os sub forma unor saruri complexe, unde stabilizeaza ma-tricea osoasa neoformata si inhiba resorbtia sa, fiind utilizat In tratamentui osteoporozei; se gaseste, de asemenea, In smaltui dentar, unde, In cantitati fiziologice, realizeaza protectia Tmpotri-va cariilor. Se poate administra per os si poate fi Incorporat In pasta de dinti. V. tab. const. biochim.
