EXPIRATIE, s. f. / expiration, s. f. / expiration. [Lat. exspi-ratio, -onis = e^piTOtie, de [a exspirare = a rasufla (ex = in afard; spirare = a sufla).} Faza a respiratiei In care este eliminat din plamani aerul inspirat. In mod normal durata e. este mai scurta decat cea a „inspiratiei. E, devine mai lunga Indeosebi In *emfizem si *astm. Se disting doua tipuri -de e.: 1) E. activa, fortata, care se produce datorita contractiei mus-chilor peretelui abdominal sj intercostali. 2) E. pasiva, obisnui-ta, nu necesita efort muscular, fiind datorata ascensiunii dia-fragmului, elasticitatii pulmonare si masei peretilor toracid care exercita o compresie asupra plamanilor. In engleza, termenul are si sensul de deces.
