DIPOL, s. m. / dipole, s. m. / dipole. [Cjr. dis = de doua ori; iat. polus = poL] 1) In electricitate, ansamblul format din doua sarcini punctuale separate de o distanta scurta. 2) Molecula neutra asimetrica, In care centrul de greutate al sarcinilor pozi-tive nu coincide cu eel al sarcinilor negative, acestea fiind des-partite spatial. Unele molecule (ex.: molecula de apa) au o structura dipolara In absenta oricarei forte externe: d. permanent. Moleculele cu structura simetrica pot deveni d. In apro-pierea unei sarcini electrice, care atrage sarcinile de semn contrar din molecula, separand sarcinile pozitive de cele negative. Se obtine un d. Indus. D. a carui orientare variaza m timp se numeste d. instantaneu. 3) D. electric al inimii se for-meaza ca urmare a diferentei de potential dintre baza si var-ful inimii.
