CHELARE, s. f. / chelation, s. f. / chelation [Qr. khele = deftde rac.niui, gfi.ea.rd.} Proces fizico-chimic de captare a io-nilor pozitivi multivalenti (calciu, cupru, plumb, mercur, fier, crom) prin fixarea lor intr-o molecula complexa (*chelator sau complexon) sub forma neionizata. Ex. de agenti chelatori: deri-vatii EDTA (acid etilen-diamino-tetraacetic) pentru plumb si calciu, D- penicilamina pentru cupru, DTPA (acid dietilen-triamino-penta- acetic) si desferioxamina pentru fier. C. este utilizata pentru tratamentui unor intoxicatii (Indeosebi cu plumb, apoi crom, mercur, cobalt), In anumite stari de hipercalcemie, *hemo- cromatoza, boala Wilson (*degenerescenta hepatolenticulara). Agentui *chelator formeaza cu metalul care trebuie Indepartat din organism un complex chelat, solubil, stabil, neionizat, netoxic,, cu eliminare rapida prin urina.
