CARBON, s. n. / carbone, s. m. / carbon. [Lot. carbo, -onis = cdrbune.} ElementuI chimic (C) cu numarul atomic 6, greu-tate atomica 12,01115, avand ca prindpali izotopi stabili „C (98,89%) si „C (1,11%). C. este un constituent capital al ma-teriei vii, avand capacitatea cu totui particulara de a se com-bina cu el Insusi, pentru a forma lanturi lungi, mai mult sau mai putin ramificate, ceea ce Ti confera catitatea de component fundamental al tuturor compusilor organici, biologici sau nebiologici. In natura, reprezinta 0,8%din scoarta terestra si se afla mstare elementara (diamant, grafit, carbune etc.), cat si in stare combinata, Indeosebi sub forma de hidrocarburi si carbonati. Avand proprietati de adsorbant (carbune amorf), este utilizat In meteorism, dispepsii si In unele intoxicatii.
