INTEROCEPTOR, s. m. / interocepteur, s. m. / interoceptor. [Lat. interior = care este induntru; receptus, de ia recipere = a primi.] Tip de structura receptoare localizata la nivelul muschilor, oaselor, articulatiilor (proprioceptori) si la nivelul vis-cerelor (visceroceptori). I. sunt reprezentati de terminatii nervoa-se senzitive care primesc excitatii provenite din interiorul orga- nismului, cum ar fi presiunea sanguina (baroreceptori), senzatii dureroase, concentratia unor gaze din sange etc.
