IDIOTIE, s. f. / idiotie, s. f. / idiocy. [Lat. idiola, -tes, din gr. idiotes = particular, folosit apoi cu sensui de persoana comwa., ignoranta.} Starea cea mai grava de *arieratie menta-la, caracterizata prin diminuarea considerabila sau absenta com- pleta a inteligentei, diminuarea afectivitatii, alterarea functiilor senzoriale si motorii. Dezvoltarea mentala a idiotului nu de- paseste pe cea a unui copil de 3-4 ani, acesta fiind incapa-bil sa acceada la vorbire. Se disting doua forme de i.: 1) m-tarzierea mentala profunda, cu Ql sub 20, In care comporta-mentui este un pur reflex impulsiv, iar bolnavul poate Invata doar mersul, masticatia si unele gesturi simple; 2) Intarzierea mentala severa, cu Ql 20-34, In care handicapatui este capa-bil de autoalimentare si control sfincterian. In i. este necesara o supraveghere si o asistenta permanente. I. este, de regula, consecinta unei opriri In dezvoltarea encefaiului, fie In perioa-da vietii intrauterine, fie dupa nastere, din cauze ereditare, accidente perinatale sau encefalite posInatale.
