ALOPATIE, s. f. / allopathie, s. f. / al lopathy. [Cjr. al los =aitui; pathos = doala..} Termen introdus de medicul german Christian Friedrich Samuel Hahnemann (Meissen 1755 – Paris 1893), desemnand metodele medicinei clasice de terapeutica medicamentoasa, prin care se utilizeaza doze active farmaco- dinamic ce combat cauzele, modificarile patogenice si simpto- mele bolilor. Remediile declanseaza simptome opuse simpto- melor bolii respective, dupa principiul contraria contrariis curan- tur (ex.; durerea se trateaza printr-un analgezic, iar diareea printr-un constipant). Aceasta metoda este opusa „homeopatiei.
