EGOCENTRISM, s. n. / egocentrisme, s. m. / egocentrism. [Lat. ego =eu’i centrum = centru, din gr. kentron = v&rf ascutit; -ism.} Dispozitie mentala a unui subiect care tinde sa Tsi structureze conceptia despre lume In jurul propriei perso-nalitati. E. este normal In a doua copilarie si In adolescenta, din cauza absentei unei distinctii Intre realitatea personala si cea obiectiva. Persistenta la adult se observa In cazurile de exaltare vanitoasa (*mitomanie, ‘megalomanie), In starile de dependenta afectiva nevrotica, In ‘paranoia si In*debilitatea mentala.
