DISPRAXIE, s. f. / dyspraxie, s. f. / dyspraxia. [Qr. dys =greu, dificil; praxis = ac.fiune, practica, de [a prattein = a actiona] 1) Diminuarea partiala a abilitatii de a executa actiuni coordonate prin^miscari voluntare, In absenta unei ‘pareze sau a ‘ataxiei. 2) In evolutia psihomotorie a copilului, neInde-manare, necoordonare a miscarilor, cu dificultati In activitStile constructive, care pot afecta dezvoltarea afectiva si psihica In general.
