DISLEXIE, s. f. / dyslexic, s. f. / dyslexia. [Qr. dys =greu, dificii; lexis = cwdnt, dtcfie..} Termen imprecis pentru dificul-tatile In Invatarea limbajului sens de catre copilul scolar cu capacitate intelectuala normala si fara nici o tulburare a ve-derii, a auzului sau de comportament. D. apare mai frecvent la baieti, care prezinta dificultati variabile la lectura unui text. SubiectuI afectat recunoaste literele, dar nu este capabil sa pronunte si sa scrie cuvintele. El nu are nici o dificultate In recunoasterea obiectelor si a figurilor. D. nu se afla In rela-tie cu inteligenta, o serie de genii ale umanitatii, ca Thomas Edison, Albert Einstein si Winston Churchill prezentand In co-pilarie dificultati In interpretarea limbajului scris. Cauza exacta a d. este necunoscuta. Date recente indica existenta In d. a unor deosebiri In functia emisferei cerebrale stangi fata de normal, In sensul desincronizarii receptarii celor doi stimuli vizuali majori, care sunt transmisi de la fiecare ochi. V. si dis-ortografie.
