DISJUNCTIE, s. f. / disjonction, s. f. / disjunction, dislocation. [Lot. disiunctio, -onis = separare, desparf.ire., de. la dis- iungere = a despltrti, a separa (dis = separat de.; iungere =a alatura, a unif.] Separarea a doua parti dintr-un organ sau a doua organe acolate. Termenul se utilizeaza Indeosebi pen- 37tt tru componentele scheletului: 1) D. acromioclaviculara, desfa- cerea articulatiei acro-miodaviculare. 2) D. condrocostala, deco- ‘lare a unei coaste la nivelul ei de unire cu cartilajul costal. 3) D. craniomaxilara, fractura orizontala ce determina desprin- derea masivului maxilar de craniu. Sin.: fractura Le Front III. 4) D. simfizei pubiene, desfacerea simfizei pubiene. V. si decolare.
