DEMENTA, s. f. / d6mence, s. f. / dementia. [Lat. dementia = dementa, de la de =separat de, mens, -ntis = spirit, minte.] Termen vechi, care denumeste In general diminuarea, eel mai adesea ireversibila, a functiilor psihice In relatie cu o alterare organica a celulelor cerebrale. Conform DSM-IV, d. re-prezinta un sindrom organic caracterizat prin diminuarea gene-rala a capacitatilor intelectuale, implicand slabirea memoriei, a judecatii, afectarea gandirii abstracte, ca si modificari ale per- sonalitatii. In cadrul d. nu trebuie incluse afectarile functiilor intelectuale cauzate prin pierderea constientei (ca In *delir), cele determinate de *depresie sau de alte tulburari mentale functionale, care pot fi denumite pseudodemente. D. poate fi determinata de numeroase stari patologice, unele reversibile, iar altele progresive, care cauzeaza leziuni sau disfunctii cerebrale variate. Cea mai comuna cauza de d. este *boala Alzheimer. Alte cauze: bolile cerebrovasculare (d. dupa infarcte cerebrale multiple), infectii ale sistemului nervos central, trau-matismele sau tumorile cerebrale, anemia pernicioasa, defici-tul de acid folic, *sindromul Wernicke, ‘sindromul Korsakoff, hidrocefalia cu presiune normala a LCR, ca si o serie de afectiuni neurologice ca *scleroza In placi, *boala Parkinson si *boala Huntington.
