CONDUCTIE, s. f. / conduction, s. f. / conduction. [Lat. con- ductio, -onis, de la conducere =a duce.} Transmisia unde-lor sonore, caldurii, electricitatii etc. printr-un mediu solid, lichid sau gazos. Tipuri de c.: 1) C. aberanta, In electrocardiografie, alterare a complexului QRS ca rezultat al unui stimul ce par-curge caile de conductie ventriculare In timp ce sistemul de conductie se afla In perioada refractara relativa. 2) C. aeriana sau aerotimpanica: transmiterea sunetelor la cohlee prin vibratii care se propaga In aer. 3) C. antidromica: stimularea capatului periferic al radacinilor posterioare lombosacrate provoaca vaso-dilatatie la nivelul pielii careia Ti asigura inervatia senzitiva. 4) C. celulifuga: propagarea influxului nervos din corpul celu-lar In prelungirile dendritice; ant.: c. celulipeta – conductia din fibrele nervoase spre corpul celular al neuronului. 5) C. osoasa: mod de transmisie al sunetelor la cohlee prin intermediul oaselor craniului. 6) C. saltatorie (v.). 7) C. sinaptica: c. cu sens unic a excitatiei nervoase la nivelul sinapselor ganglionare.
