BETABLOCANT, adj., s. n. / betabloquant, adj., s. m. / beta- blocker. [ft = a. doua iitera a aifafietului grec; fr. hloquant, din oiandeza bloc = truncfii de copac taiat.] 1) Care blo-cheaza „receptorii p-adrenergid, facandu-i insensibili la actiu-nea ‘adrenalinei si izoprenalinei. 2) Medicament ce poseda aceasta proprietate. Numeroasele b. disponibile sunt clasificate In urmatoarele grupe principale: a) cuactiune b. pura (ex.: sotalol, timolol); b) cu actiune b. si de stabilizare a membranei celulare (ex.: atenololul). 0 serie de b. poseda concomitent aceste caracteristici (ex.: acebutololul), iar labetalolul este si alfa- si betablocant. B. sunt utilizate frecvent In terapeutica, Indeosebi In unele ‘ maladii coronariene si Inhipertensiunea arteriala.
