BENIGNITATE, s. f. / benignite, s. f. / benignit y. [Lat. benig- nitas, -atis = 6undvointa, de la benignus = flinevoitor.} 1) Caracteristica a unei boli care se vindeca fara vreo dificul-tate deosebita. 2) Ansamblu de criterii anatomopatologice care definesc tumorile necanceroase: a) macroscopic, tumorile be- nigne sunt circumscrise, frecvent Incapsulate, se dezvolta local, cresterea se produce de obicei lent, iar extinderea tumorii catre tesutui adjacent are loc fara invazie; b) histologic, tumorile benigne sunt foarte apropiate de tesuturile normale omo-loge, atat In plan arhitectural, cat si citologic; c) evolutiv, da-torita caracterului neinvaziv, tumorile benigne nu reddiveaza dupa ablatie (sau, dupa ablatie incompleta pot aparea false reddive) si nu produc „metastaze. Totusi, unele tumori benigne se pot extinde local, cu posibilitatea de reddiva.
