TRAUMATISM, s. n. / traumatisme, s. m. / traumatism. {(jr. trauma, -0(05 =rand.} Ansamblul perturbarilor locale sau ge- nerate provocate de o „trauma. Se vorbeste de t., de aseme- nea, Tn cazul unei agresiuni fizice brutale (ex.: ranire, plaga, arsura, fractura). Termenul t. se aplica si fenomenelor secun- dare care Tnsotesc o leziune (ex.: paloarea tegumentelor, o stare comotionala etc.). Se pot distinge si: T. sonor. lezarea ireversibila a celulelor senzoriale auditive, determinata de un zgomot intens izolat sau de expunerea cronica la zgomot; se caracterizeaza prin hipoacuzie pentru frecvente vecine valorii de 4 000 Hz. T. psihic: notiune complexa, studiata Tndeosebi pentru cazul nevrozelor din situatiile catastrofale (razboi, cutremure, incendii), In relatie cu notiunea de *stres.
