APRAXIE, s. f. / apraxie, s. f. / apraxia. [Cfr. a – priv.; praxis = actiune, practicd, de [a pratteia -= a ac-fwna} Tulburare dobandita a executarii miscarilor voluntare fara sa existe fe- nomene paretice sau ataxice, fara leziuni cerebrale, striate sau cerebeloase. In principiu, se recunosc trei tipuri de a.: 1) A. constructive!, imposibilitate de reproducere a formelor plane sau tridimensionale (patrat, cub) prin desene sau prin constructie In spatiu. 2) A. ideatorie, In care gesturile simple sunt execu-tate, In timp ce succesiunea actelor necesare unei miscari complexe este imposibila. In clinica se solicita, de ex., aprin-derea cu chibritui a unei lumanari. 3) A. ideonnotorie, In care un gest simplu este irealizabil, In timp ce gesturile automa-tice (ex.: scarpinat) sau emotionale sunt posibile. Au mai fost individualizate si alte tipuri de a., printre care a. Tmbracarii si a mersului.
