ORIENTARE, s. f. / orientation, s. f. / orientation. fr. ori-enter = a oriento, din [at. oriens, -ends =rasdritui soaretw, participiul pre.ze.nt ai ve-rbului oriri = a se. scuta.} 1) Ca-pacitatea unui subiect de a constientiza mediul in care se afla, in spatiu, Tn timp si in relatie cu celelalte persoane din jur. Se disting: a) o. alopsihicsi asupra mediului si a per-soanelor din jur; b) o. autopsihica asupra propriei persoane. 2) Proces care permite anumitor specii animale deplasarea la o destinatie precisa, uneori situata la mare distanta. In cazul speciilor migratoare, o. reprezinta un comportament complex, realizat prin perceptia campului magnetic terestru, a luminii polarizate, a mirosurilor, a formelor de relief etc. 3) Pozitia relativa a atomilor sau a unor grupari atomice in diferiti compusi chimici.
