OCLUZIE, s. f. / occlusion, s. f. / occlusion. [Lot. medievald occlusio, -onis, de (a occludere =a inchide fi claudere =a include.} 1) *0bliterarea unui conduct sau a unui orificiu (ex.: o. colului uterin). 2) Reducerea dimensiunilor unei deschideri prin apropierea rebordurilor acesteia (ex.: o. fantei palpebrale, o. buzelor). 3) In stomatologie, o. se numeste raportui static sau dinamic Tntre arcadele dentare, indiferent de rapoartele mandibulotemporale. 0. dentara reprezinta raportui stabilit prin contactui fetelor ocluzale a doi dinti sau a doua grupe de dinti ai maxilarului superior si, respectiv, ai mandibulei. 0. dentara normala se numeste si eugnatie. V. si maloduzie.
