MOFLAXA 400 mg/250 ml
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Moflaxa 400 mg/250 ml soluție perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
1 ml soluție perfuzabilă conține moxifloxacin 1,6 mg sub formă de clorhidrat de moxifloxacină.
Fiecare flacon a 250 ml soluție perfuzabilă conține moxifloxacină 400 mg, sub formă de clorhidrat de
moxifloxacină.
Excipienți cu efect cunoscut
1 ml soluție prefuzabilă conține sodiu 0.14 mmol (3.22 mg)
250 ml soluție perfuzabilă conțin sodiu 35.3 mmol *811.9 mg)
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluție perfuzabilă.
Soluție gălbui-verzuie, transparentă, practic, fără particule vizibile.
pH: 5,5 – 6,5
Osmolalitate: 250 - 300 mosmol/kg.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Moflaxa este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii:
- Pneumonie dobândită în comunitate (PDC),
- Infecţii complicate cutanate şi ale ţesutului subcutanat (ICCTS).
Moxifloxacina trebuie utilizată numai când atunci când utilizarea altor medicamente antibacteriene,
frecvent recomandate în tratamentul iniţial al acestor infecţii, este considerată inadecvată.
Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a
antibioticelor.
4.2 Doze şi mod de administrare
2
Doze
Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi.
Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul cu comprimate filmate a 400 mg
moxifloxacină, dacă este indicat din punct de vedere clinic.
În studiile clinice, majoritatea pacienților au trecut la terapia pe cale orală în decurs de 4 zile (PDC) sau 6
zile (ICCTS). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7 – 14 zile pentru
PDC şi 7 – 21 de zile pentru ICCTS.
Pacienţi cu insuficienţa renală/hepatică
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară pană la severă sau la pacienţii
cronici ce efectuează dializă, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie continuă
(vezi pct. 5.2 pentru detalii suplimentare).
Pacienţii cu insuficienţă hepatică
Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).
Pacienţi vârstnici şi pacienți cu greutate corporală mică
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la cei subponderali.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindicată la copiii şi adolescenţii aflați în faza de creștere. Siguranţa şi
eficacitatea administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite (vezi pct. 4.3).
Mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă: perfuzie cu viteză constantă, timp de 60 minute (vezi și pct. 4.4).
Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr-un tub în T, împreună cu soluţiile
perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la moxifloxacină, la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1sau la alte
chinolone.
- Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).
- Pacienţi cu vârstă sub 18 ani.
- Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/ afecțiuni înrudite, asociate tratamentului cu
chinolone.
Atât în studiile nonclinice cât şi la om au fost observate modificări ale electrocardiogramei ca urmare a
expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT.
Prin urmare, din motive de siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:
- Prelungire a intervalului QT congenitală sau dobândită diagnosticată
- Tulburări electrolitice, în special hipokaliemie necorectată.
- Bradicardie relevantă clinic.
- Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducere a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng.
- Antecedente de aritmii simptomatice.
Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea
intervalului QT (vezi și pct.4.5).
3
Datorită datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu
insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor serice ale transaminazelor de 5
ori faţă de valorile normale.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, în special în cazul infecţiilor cu grad redus de severitate trebuie
evaluat luând în considerare informaţiile prezentate la punctul cu privire la atenţionări şi precauţii.
Prelungire a intervalului QTc şi condiţiile clinice cu potenţial QTc prelungit
S-a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe electrocardiogramă.
Prelungirea intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor plasmatice datorată perfuziei
intravenoase rapide. De aceea, durata recomandată de perfuzare de 60 minute nu trebuie să fie scurtată şi
doza recomandată de 400 mg o dată pe zi nu trebuie depăşită. Pentru detalii suplimentare vezi mai jos şi,
de asemenea, la pct. 4.3 şi 4.5.
Tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt dacă în timpul terapiei apar semne sau
simptome care pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ale ECG.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice condiţie predispozantă la aritmii
cardiace (de exemplu ischemie miocardică acută), deoarece pot prezenta un risc crescut pentru
dezvoltarea de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de asemenea,
pct. 4.3 şi 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care utilizează medicamente care pot reduce
concentrațiile serice de potasiu. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 și 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce
bradicardie semnificativă clinic. Vezi, de asemenea, pct. 4.3.
Femeile şi pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor care prelungesc
intervalul QTc, cum este moxifloxacina, de aceea sunt necesare precauţii speciale.
Hipersensibilitate/reacții alergice
Au fost raportate reacţii de hipersensibilitate şi reacţii alergice la fluorochinolone, inclusiv
moxifloxacina, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care poate
pune viaţa în pericol, chiar după prima administrare. În aceste cazuri, tratamentul cu moxifloxacină
trebuie întrerupt şi iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu tratamentul şocului).
Afecțiuni hepatice severe
Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă legate de administrarea moxifloxacinei, care pot
determina insuficienţă hepatică (inclusiv cazuri letale) (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să
se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentul dacă apar semne şi simptome de
hepatită fulminantă, cum sunt astenia cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la
culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică.
Trebuie efectuate teste şi investigaţii ale funcţiei hepatice dacă apar semne de disfuncţie
hepatică.
Reacţii cutanate buloase grave
În cazul administrării moxifloxacinei s-au raportat cazuri de reacţii cutanate buloase de tipul
sindromului Stevens-Johnson sau necrolizei epidermice toxice (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie
sfătuiţi să se adreseze imediat medicului înainte de a continua tratamentul, dacă apar reacţii
4
cutanate şi/sau inflamaţii ale mucoaselor.
Pacienţi cu predispoziţie la crize convulsive
Chinolonele au potenţial convulsivant. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu precauţie la
pacienţii cu tulburări ale sistemului nervos central (SNC) sau în prezenţa altori factori de risc care
pot să predispună la convulsii sau care scad pragul convulsivant. În caz de convulsii, tratamentul cu
moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.
Neuropatie periferică
Au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzo-motorie constând în parestezii,
hipoestezii, diestezii sau slăbiciuni, la pacienţii care au fost trataţi cu chinolone, inclusiv moxifloxacină.
Pacienţii aflaţi sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să-şi informeze medicul înainte de
continuarea tratamentului, dacă dezvoltă simptome de neuropatie cum sunt: durere, senzaţie de arsură,
furnicături, amorţeală, slăbiciune (vezi pct. 4.8).
Reacţii psihice
Pot să apară reacţii psihice, chiar şi după prima administrare de chinolone, inclusiv moxifloxacină. În
cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi
comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care
un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri
corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau
pacienţi cu afecţiuni psihice în antecedente.
Diaree asociată cu antibioticele, inclusiv colită
Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibitoticele, inclusiv colită pseudomembranoasă
şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu un spectru larg, inclusiv moxifloxacina;
manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este important să se ia în
n timpul sau după utilizarea moxifloxacinei.
Dacă diareea sau colita asociate antibioticelor, este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt
tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat
măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate pentru controlul infecţiei, pentru a
reduce riscul de transmitere. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate la pacienţi care dezvoltă
diaree gravă.
Pacienţi cu miastenia gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis deoarece simptomele pot fi
agravate.
Inflamaţii de tendon, rupturi de tendon
În timpul tratamentului cu chinolone, inclusiv moxifloxacină, pot să apară inflamaţii şi rupturi ale
tendoanelor (mai ales tendonul lui Ahile), uneori bilaterale, începând din primele 48 de ore de la
inițierea tratamentului și până la câteva luni de la întreruperea tratamentului. Riscul de tendinită și
ruptură de tendon este mai mare în special la pacienţii vârstnici şi la pacienţii trataţi cu corticosteroizi.
La primul semn de durere sau inflamaţie, pacientul trebuie să întrerupă tratamentul cu moxifloxacină, să
ţină în repaus membrul(le) afectat(e) şi să se adreseze medicului imediat pentru a iniţia tratamentul
corespunzător (de exemplu imobilizare) pentru tendonul afectat (vezi pct. 4.3 și 4.8).
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot
susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă renală.
Tulburări de vedere
5
Dacă apar tulburări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie informat
imediat oftalmologul (vezi pct. 4.7 și 4.8).
Tulburări ale glicemiei
Similar tuturor fluorochinolonelor, în timpul tratamentului cu moxifloxacină au fost raportate tulburări ale
glicemiei, incluzând hipoglicemie și hiperglicemie. La pacienții tratați cu moxifloxacină, tulburările
glicemiei au apărut în special la pacienții diabetici vârstnici, în tratament concomitent cu un medicament
hipoglicemiant oral (de exemplu sulfoniluree), sau cu insulină. La pacienții cu diabet zaharat, se
recomandă monitorizarea atentă a glicemiei (vezi pct 4.8).
Prevenirea reacţiilor de fotosensibilizare
La unii pacienţi chinolonele pot să determine reacţii de fotosensibilizare. Totuşi, studiile au arătat că
moxifloxacina prezintă un risc scăzut de apariţie a fotosensibilizării. În timpul tratamentului cu
moxifloxacină, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la radiaţii UV şi/sau la lumina solară
puternică şi timp îndelungat.
Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
Pacienţii cu antecedente heredo-colaterale sau cu deficit de glucozo- 6-fosfatdehidrogenază sunt
predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în cazul
acestora moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie.
Inflamarea ţesutului peri-arterial
Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este doar pentru administrare intravenoasă. Administrarea
intraarterială trebuie evitată deoarece studii nonclinice au demonstrat inflamare tisulară peri-arterială
după administrarea pe această cale.
Pacienţi cu ICCTS speciale
Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentul arsurilor grave, fasceitelor și infecţiilor
piciorului diabetic asociate cu osteomielită.
Interferenţe cu testele biologice
Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de
Mycobacterium spp. la pacienții care au luat recent moxifloxacină, prin suprimarea creşterii
micobacteriilor.
Pacienţi cu infecţii cu SARM
Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent
la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate cauzate de SARM trebuie iniţiat
tratamentul cu un medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).
Copii și adolescenți
Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea la copii şi
adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Pacienți care urmează o dietă cu restricție la sodiu
Acest medicament conține sodiu 35.3 mmol (811.9 mg) per 250 ml soluție. Acest lucru trebuie luat în
considerare de către pacienții care urmează o dietă cu restricție la sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Nu poate fi exclus un efect adiţional al prelungirii intervalului QT prin asocierea moxifloxacinei cu alte
6
medicamente ce prelungesc intervalul QTc. Acest efect poate duce la creşterea riscului de aritmii
ventriculare, în special torsada vârfurilor.
Prin urmare, asocierea moxifloxacinei cu următoarele medicamente este contraindicată (vezi, de
asemenea, pct.4.3):
- antiaritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, dizopiramidă)
- antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilida, ibutilidă)
- antipsihotice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultoprid)
- medicamente antidepresive triciclice
- unele antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină i.v., pentamidină, antimalarice - în
special halofantrină)
- anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină)
- alte medicamente (cisapridă,vincamină i.v., bepridil, difemanil).
Moxifloxacina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii în tratament cu medicamente care pot reduce
concentraţia de potasiu (de exemplu diuretice tiazidice sau de ansă, clisme sau laxative (la doze mari),
corticosteroizi, amfotericină B)) sau medicamente asociate cu bradicardie semnificativă clinic.
După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut Cmax a digoxinei cu
aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor de echilibru. Nu sunt necesare precauţii la asocierea
cu digoxina.
În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei cu
glibenclamidul a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a
glibenclamidei. Asocierea glibenclamidă şi moxifloxacină poate teoretic să determine o hiperglicemie
uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat
modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată nici o
interacţiune clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.
Modificări ale INR (International Normalised Ratio)
A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la
pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone, macrolide,
tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile infecţioase şi
inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă
infecţia sau tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de
precauţie este monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, administrarea dozelor de
anticoagulant oral trebuie să fie ajustată corespunzător.
Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:
ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral,
teofilină, ciclosporină sau itraconazol.
Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste
rezultate este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P 450.
Interacţiune cu alimentele
Moxifloxacina nu prezintă interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv produsele lactate.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Siguranţa moxifloxacinei în timpul sarcinii la om nu a fost evaluată. Studiile efectuate la animale au
demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct.5.3). Riscul potenţial pentru om este
7
necunoscut.
al fluorochinolonelor asupra cartilajului de
creştere la animalele imature şi leziunilor reversibile la nivelul articulaţiilor descrise la copiii trataţi cu
anumite fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile gravide (vezi pct. 4.3).
Alăptarea
Nu există date disponibile în perioada de lactaţie sau la femei care alăptează. Datele nonclinice indică
faptul că mici cantităţi de moxifloxacină sunt secretate în lapte.
În absenţa datelor la om şi din cauza riscului observat experimental al efectului dăunător al
fluorochinolonelor asupra cartilajului de creştere la animalele imature, alăptarea este contraindicată în
timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3).
Fertilitatea
Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat afectare a fertilităţii (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a
folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele, inclusiv moxifloxacina, pot provoca o scădere a capacităţii
pacientului de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje datorită reacţiilor la nivelul SNC (de exemplu
ameţeală, pierdere temporară a vederii instalată brusc, vezi pct. 4.8) sau pierderea acută şi de scurtă durată
a conştienţei (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să evalueze modul în care reacţionează la
moxifloxacină înainte de a conduce vehicule sau de folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate în toate studiile clinice efectuate cu moxifloxacină 400 mg administrată oral
sau intravenos (numai intravenos, secvențial [i.v./oral] și administrare orală) enumerate în funcţie de
frecvenţa de apariţie sunt prezentate mai jos.
Cu excepţia greţei şi a diareei, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%.
Reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii şi sunt clasificate în funcţie de
frecvenţă utilizând următoarea convenţie:
- Frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10);
- Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100);
- Rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000);
- Foarte rare (< 1/10000).
- Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).
Clasificarea pe
aparate, sisteme
şi organe Frecvente Mai puţin
frecvente Rare Foarte rare
Infecţii şi infestări Suprainfecţii
cauzate de bacterii
rezistente sau
fungi, de exemplu,
candidoză orală şi
vaginală
8
Tulburări
hematologice şi
limfatice Anemie,
leucopenie,
neutropenie,
trombocitopenie,
trombocitemie,
eozinofilie,
prelungirea timpului
de protrombină /
INR crescut Valori crescute
ale protrombinei
/ INR scăzut,
agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului imunitar Reacţii alergice
(vezi pct. 4.4) Anafilaxie
incluzând şoc, ce
poate pune viaţa în
pericol în cazuri
foarte rare (vezi pct.
4.4), edem
alergic/angioedem
(incluzând edemul
laringeal cu
potenţial de a pune
viaţa în pericol, vezi
pct 4.4)
Tulburări metabolice
şi de nutriţie Hiperlipidemia Hiperglicemie,
hiperuricemie Hipoglicemie
Tulburări psihice Reacţii de anxietate,
hiperactivitate
psihomotorie, /
agitaţie Labilitate
emoţională, depresie
(în cazuri foarte rare,
poate ajunge la
comportament de
autovătămare, cum
sunt ideile
suicidare/gânduri
sau tentative de
suicid, vezi pct.4.4),
halucinaţii Depersonalizare,
reacţii psihotice,
(pot ajunge la
comportament
de autovătămare,
cum sunt
ideile suicidare/
gânduri sau
tentative de
suicid, vezi pct.
4.4)
9
Tulburări ale
sistemului nervos Cefalee, ameţeli Parestezie şi
disestezie, tulburări
de gust (inclusiv
ageuzie, în cazuri
foarte rare), confuzie
şi dezorientare,
tulburări ale
somnului
(predominant
insomnie), tremor,
vertij, somnolenţă Hipoestezie,
tulburări de miros
(inclusiv anosmie),
vise anormale,
tulburări de
coordonare (inclusiv
tulburări de mers în
special din cauza
ameţelilor sau
vertijului), crize
convulsive, inclusiv
Grand mal (vezi pct.
4.4.), tulburări de
atenţie, tulburări de
vorbire, amnezie,
neuropatie periferică
şi polineuropatie Hiperestezie
Tulburări oculare Tulburări vizuale
incluzând diplopie
şi vedere înceţoşată
(ca urmare a unor
reacţii la nivelul
sistemului nervos
central, vezi pct.
4.4) Pierderea
temporară a
vederii (ca
urmare a unor
reacţii la nivelul
SNC, vezi pct.
4.4 şi 4.7)
Tulburări acustice şi
vestibulare Tinitus, tulburări
ale auzului, inclusiv
surditate (de obicei
reversibile)
Tulburări cardiace Prelungire a
intervalului QT la
pacienţi cu
hipokaliemie (vezi
pct.4.3 şi 4.4) Prelungire a
intervalului QT (vezi
pct. 4.4), palpitaţii,
tahicardie, fibrilaţie
atrială, angină
pectorală Tahiaritmii
ventriculare, sincopă
(de exemplu,
pierderea acută şi de
scurtă durată a
conştienţei) Aritmii
ventriculare
nespecificate,
torsada vârfurilor
(vezi pct. 4,4),
stop cardiac
(vezi pct. 4.4)
Tulburări vasculare Vasodilataţie Hipertensiune
arterială,
hipotensiune
arterială
Tulburări
respiratorii, toracice
şi mediastinale Dispnee (inclusiv
manifestările de
astm bronşic)
10
Tulburări gastro-
intestinale Greaţă, vărsături,
durere abdominală
şi gastrointestinală,
diaree Scăderea apetitului
şi a aportului
alimentar,
constipaţie,
dispepsie,
flatulenţă, gastrită,
creşterea
amilazemiei Disfagie, stomatită,
colită asociată
utilizării de
antibiotice (inclusiv
colită
pseudomembranoas
ă, în foarte rare
cazuri asociată cu
complicaţii
potenţial letale, vezi
pct. 4.4)
Tulburări
hepatobiliare Creştere a
transaminazelor Insuficienţă
hepatică (inclusiv
creştere a LDH),
creşteri ale
bilirubinei sau ale
gamma- GT,
creştere a
fosfatazemiei
alcaline Icter,
hepatită
(predominant
colestatică) Hepatită
fulminantă
cu potenţial de
evoluţie spre
insuficienţă
hepatică
cu risc vital
(inclusiv cazuri
letale, vezi
pct. 4.4)
Afecţiuni cutanate şi
ale ţesutului
subcutanat Prurit, erupţie
cutanată tranzitorie,
urticarie, xerodermie Reacţii
veziculare
cutanate de tipul
sindromului
Stevens-Johnson
sau necroliza
epidermică
(cu risc letal,
vezi pct.
4.4).
Tulburări musculo-
scheletice şi ale
ţesutului conjunctiv Artralgii
Mialgii Tendinită (vezi pct.
4.4), crampe
musculare, spasme
musculare,
slăbiciune musculară Ruptură de
tendon (vezi pct.
4.4), artrită,
rigiditate
musculară,
exacerbarea
simptomelor de
miastenie gravis
(vezi pct. 4.4)
Tulburări renale şi
ale căilor urinare Deshidratare Insuficienţă renală
(inclusiv creştere a
ureei şi
creatininemiei),
insuficienţă renală
(vezi pct. 4.4).
11
Tulburări generale şi
la nivelul locului de
administrare Reacții la locul de
injecție și perfuzie Senzaţie de rău
(predominant astenie
sau fatigabilitate),
manifestări
dureroase (inclusiv
dureri de spate,
toracice, pelvine şi
extremităţi)
transpiraţie Edem
Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează
moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior:
Frecvente:
- creşterea valorii serice a gama-glutamiltransferazei;
Mai puţin frecvente:
- tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată administrării antibioticelor
(incluzând colită pseudo-membranoasă, în cazuri foarte rare asociată cu complicaţii care pot
pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4), convulsii incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct.
4.4), halucinaţii, afectare renală (incluzând creşterea valorilor serice ale ureei şi creatininei),
insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).
Au fost raportate cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse după tratamentul cu alte
fluorochinolone, care pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină:
hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, rabdomioliză, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct.
4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. Se recomandă iniţierea tratamentului
simptomatic general. Monitorizarea EKG trebuie întreprinsă datorită posibilităţii de prelungire al
intervalului QT.
Administrarea concomitentă a cărbunelui activat cu 400 mg moxifloxacină oral va scădea
biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Administrarea cărbunelui activat la
scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice
la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibacteriene de uz sistemic, chinolone antibacteriene, codul ATC: J01MA14
12
Mecanism de acţiune
Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor tip II (ADN-giraza şi topoizomeraza IV) bacteriene,
care sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN-ului bacterian.
Farmacocinetica/farmacodinamie
Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile
farmacodinamice efectuate cu fluorochinolone în modelele de infecţii la animale şi în studiile clinice la
om indică principalul determinant al eficacităţii ca fiind raportul ASC24 /CMI.
Mecanism de rezistenţă
Rezistenţa la fluorochinolone este dobândită prin mutaţii ale ADN girazei şi topoizomerazei IV.
Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra-exprimarea pompelor de eflux,
impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein-mediată.
Este posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxacinei cu alte fluorochinolone.
Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific
medicamentelor antibacteriene din celelalte clase.
Date cu privire la susceptibilitate obţinute in vitro
Valori critice EUCAST pentru valorile concentraţiei minime inhibitorii (CMI) şi difuziei
disc pentru moxifloxacină (01.01.2014):
Microorganism Sensibil Rezistent
Staphylococcus spp, ≤ 0,5 mg/l
≥ 24 mm > 1 mg/l
< 21 mm
S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l
≥ 22 mm > 0,5 mg/l
≤ 22 mm
Streptococcus Groups A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l
≥ 18 mm > 1 mg/l
< 15 mm
H. influenzae ≤ 0,5 mg/l
≥ 25 mm ≥ 0,5 mg/l
≤ 25 mm
M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l
≥ 23 mm > 0,5 mg/l
< 23 mm
Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l
≥ 20 mm > 1 mg/l
< 17 mm
Valori critice fără legătură cu specia* ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
* Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate în principal pe baza datelor
farmacocinetice / farmacodinamice şi sunt independente de distribuţia CMI pentru o
specie anume. Sunt utilizate numai la specii cărora nu li s-au determinat valorile critice dependente
de specie şi nu se utilizează la specii ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate.
Susceptibilitatea microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze geografic şi în timp pentru anumite specii, fiind de dorit
informaţiile locale privind rezistenţa, mai ales în tratamentul infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi,
enţa rezistenţei este de natură să pună sub
semnul întrebării utilitatea antibioticului cel puţin în unele tipuri de infecţii.
Specii obişnuit sensibile
13
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Gardnerella vaginalis
Staphylococcus aureus* (sensibil la meticilin)
Streptococcus agalactiae (grup B)
Grupa Streptococcus milleri * (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius) Streptococcus
pneumoniae*
Streptococcus pyogenes* (grup A)
Streptococcus viridans group (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Microorganisme aerobe Gram-negativ
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae*
Haemophilus parainfluenzae*
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamella) catarrhalis*
Microorganisme anaerobe
Fusobacterium spp.
Prevotella spp.*
„Alte" microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*
Chlamydia trachomatis*
Coxiella burnetii
Mycoplasma genitalium
Mycoplasma hominis
Mycoplasma pneumoniae*
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)+
Microorganisme aerobe Gram-negativ
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli*
Klebsiella pneumoniae*#
Klebsiella oxytoca
Neisseria gonorrhoeae *+
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragillis*
Peptostreptococcus spp.*
Microorganisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram-negativ
Pseudomonas aeruginosa
14
*Activitatea a fost satisfăcător demonstrată pe tulpinile sensibile din studiile clinice în vederea
aprobării indicaţiilor clinice.
#Tulpinile care produc BLSE (betalactamaze cu spectru extins) sunt în mod normal rezistente la
fluorochinolone.
+Rata de rezistenţă > 50% în una sau mai multe ţări.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponibilitate
După o oră de perfuzare intravenoasă a unei doze unice de 400 mg, au fost observate concentraţii
plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o creştere medie de
aproximativ 26% în comparaţie cu cele observate după administrarea orală (3,1 mg/ml). Valoarea
ASC de aproximativ 39 mg⋅oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin mai mare decât cea
observată după administrare orală (35 mg⋅oră/l), în concordanţă cu biodisponibilitatea absolută de
aproximativ 91%.
La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex în cazul administrării
intravenoase a moxifloxacinei.
Farmacocinetica este liniară pentru intervalul 50–1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză
intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi timp de 10 zile.
Distribuţie
. La starea de echilibru, volumul de
distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de
proteine de aproximativ 40-42%, independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina este
legată îndeosebi de albumina serică.
Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică
respectiv în lichidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei
doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A fost
observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul vezicular, la 10 ore după administrarea unei doze
intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale concentraţiei în funcţie de timp
similare celor din plasmă, concentraţia maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de 1 mg/l (medie
geometrică) la aproximativ 1,8 ore după administrarea intravenoasă.
Metabolizare
Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi
biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat precum şi sub forma unui
compus sulfo- (M1) şi glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om,
ambii fiind microbiologic inactivi.
În studii clinice de fază I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice
cu alte medicamente care suferă o biotransformare de fază I implicând enzimele citocromului P450.
Nu sunt dovezi de metabolizare oxidativă.
Eliminare
Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică de aproximativ
12 ore. Valoarea medie a clearance-ului total aparent după o doză de 400 mg este cuprinsă în
intervalul 179-246 ml/min. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie intravenoasă, recuperarea
din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din materiile fecale de
15
aproximativ 26%. Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a totalizat aproximativ
98% după administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance-ul renal este cuprins între 24 - 53
ml/min, sugerând o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului. Administrarea concomitentă a
moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu au modificat clearance-ul renal al medicamentului.
Insuficienţă renală
Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu insuficienţă renală
(inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). Odată cu scăderea funcţiei renale, concentraţiile de
metabolit M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori (cu un clearance al creatininei < 30 ml/min/1,73
m
2).
Insuficienţă hepatică
Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child
Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a
fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp ce expunerea la medicamentul netransformat
a fost comparabilă cu cea de la voluntarii sănătoşi. Nu există suficientă experienţă clinică privind
utilizarea moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate
hepatică şi hematologică la rozătoare şi nerozătoare. La maimuţe au fost observate efecte toxice asupra
SNC. Aceste efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un
tratament îndelungat.
La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi au
determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.
După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când
moxifloxacina a fost administrată prin injectare in bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate când
moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute.
După injectarea intra-arterială au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale
periarterial, sugerând că administrarea intra-arterială a moxifloxacinei trebuie evitată.
Moxifloxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. Prin
testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de
moxifloxacină. Moxifloxacina a fost necarcinogenă, într-un studiu de iniţiere/promovare la şobolan.
In vitro, moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina
prelungirea intervalului QT chiar şi la concentraţii mari.
După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30
minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării, adică,
cu cât este mai scurt timpul de perfuzare cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului
QT. Nu s-a constatat o prelungire a intervalului QT când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată timp de
60 minute.
Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la şobolan, iepure şi maimuţă arată că moxifloxacina
traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat
teratogenitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a
malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20
mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei
16
avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om.
Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute ca fiind cauzatoare de leziuni la nivelul
cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Clorură de sodiu
Lactat de sodiu, soluție
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Soluțiile de clorură de sodiu 100 mg/ml (10%) și 200 mg/ml (20%).
Soluțiile de bicarbonat de sodiu 42 mg/ml (4.2%) și 84 mg/ml (8,4%).
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
6.3 Perioadă de valabilitate
2 ani.
A se utiliza imediat după prima deschidere şi/sau diluare
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Flacon din sticlă incoloră (tip II) cu dop din cauciuc clorobutilic/butilic (cu film de etilen-tetrafuor-etilen)
și capsă din aluminiu. Fiecare flacon conține soluție perfuzabilă 250 ml.
Sunt disponibile cutii cu 1, 5 sau 10 flacoane.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Acest medicament este destinat unei singure administrări. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie
aruncată.
Soluţia perfuzabilă a 400 mg/250 ml moxifloxacină s-a dovedit compatibilă cu următoarele soluţii
perfuzabile:
- apă pentru preparate injectabile;
- clorură de sodiu 0,9%;
- clorură de sodiu 1 M (1 mol/l);
- soluţie de glucoză 50 mg/ml, 100 mg/ml, 400 mg/ml (5%, 10% sau 40%);
- soluţie Ringer , soluţie Ringer lactat, soluţie Hartmann.
Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente.
17
Medicamentul nu trebuie utilizat dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
KRKA, d.d., Novo mesto
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto
Slovenia
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8808/2016/01-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări - Aprilie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2016
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Moflaxa 400 mg/250 ml soluție perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
1 ml soluție perfuzabilă conține moxifloxacin 1,6 mg sub formă de clorhidrat de moxifloxacină.
Fiecare flacon a 250 ml soluție perfuzabilă conține moxifloxacină 400 mg, sub formă de clorhidrat de
moxifloxacină.
Excipienți cu efect cunoscut
1 ml soluție prefuzabilă conține sodiu 0.14 mmol (3.22 mg)
250 ml soluție perfuzabilă conțin sodiu 35.3 mmol *811.9 mg)
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluție perfuzabilă.
Soluție gălbui-verzuie, transparentă, practic, fără particule vizibile.
pH: 5,5 – 6,5
Osmolalitate: 250 - 300 mosmol/kg.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Moflaxa este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii:
- Pneumonie dobândită în comunitate (PDC),
- Infecţii complicate cutanate şi ale ţesutului subcutanat (ICCTS).
Moxifloxacina trebuie utilizată numai când atunci când utilizarea altor medicamente antibacteriene,
frecvent recomandate în tratamentul iniţial al acestor infecţii, este considerată inadecvată.
Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a
antibioticelor.
4.2 Doze şi mod de administrare
2
Doze
Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi.
Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul cu comprimate filmate a 400 mg
moxifloxacină, dacă este indicat din punct de vedere clinic.
În studiile clinice, majoritatea pacienților au trecut la terapia pe cale orală în decurs de 4 zile (PDC) sau 6
zile (ICCTS). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7 – 14 zile pentru
PDC şi 7 – 21 de zile pentru ICCTS.
Pacienţi cu insuficienţa renală/hepatică
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară pană la severă sau la pacienţii
cronici ce efectuează dializă, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie continuă
(vezi pct. 5.2 pentru detalii suplimentare).
Pacienţii cu insuficienţă hepatică
Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).
Pacienţi vârstnici şi pacienți cu greutate corporală mică
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la cei subponderali.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindicată la copiii şi adolescenţii aflați în faza de creștere. Siguranţa şi
eficacitatea administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite (vezi pct. 4.3).
Mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă: perfuzie cu viteză constantă, timp de 60 minute (vezi și pct. 4.4).
Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr-un tub în T, împreună cu soluţiile
perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la moxifloxacină, la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1sau la alte
chinolone.
- Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).
- Pacienţi cu vârstă sub 18 ani.
- Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/ afecțiuni înrudite, asociate tratamentului cu
chinolone.
Atât în studiile nonclinice cât şi la om au fost observate modificări ale electrocardiogramei ca urmare a
expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT.
Prin urmare, din motive de siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:
- Prelungire a intervalului QT congenitală sau dobândită diagnosticată
- Tulburări electrolitice, în special hipokaliemie necorectată.
- Bradicardie relevantă clinic.
- Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducere a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng.
- Antecedente de aritmii simptomatice.
Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea
intervalului QT (vezi și pct.4.5).
3
Datorită datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu
insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor serice ale transaminazelor de 5
ori faţă de valorile normale.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, în special în cazul infecţiilor cu grad redus de severitate trebuie
evaluat luând în considerare informaţiile prezentate la punctul cu privire la atenţionări şi precauţii.
Prelungire a intervalului QTc şi condiţiile clinice cu potenţial QTc prelungit
S-a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe electrocardiogramă.
Prelungirea intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor plasmatice datorată perfuziei
intravenoase rapide. De aceea, durata recomandată de perfuzare de 60 minute nu trebuie să fie scurtată şi
doza recomandată de 400 mg o dată pe zi nu trebuie depăşită. Pentru detalii suplimentare vezi mai jos şi,
de asemenea, la pct. 4.3 şi 4.5.
Tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt dacă în timpul terapiei apar semne sau
simptome care pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ale ECG.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice condiţie predispozantă la aritmii
cardiace (de exemplu ischemie miocardică acută), deoarece pot prezenta un risc crescut pentru
dezvoltarea de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de asemenea,
pct. 4.3 şi 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care utilizează medicamente care pot reduce
concentrațiile serice de potasiu. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 și 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce
bradicardie semnificativă clinic. Vezi, de asemenea, pct. 4.3.
Femeile şi pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor care prelungesc
intervalul QTc, cum este moxifloxacina, de aceea sunt necesare precauţii speciale.
Hipersensibilitate/reacții alergice
Au fost raportate reacţii de hipersensibilitate şi reacţii alergice la fluorochinolone, inclusiv
moxifloxacina, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care poate
pune viaţa în pericol, chiar după prima administrare. În aceste cazuri, tratamentul cu moxifloxacină
trebuie întrerupt şi iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu tratamentul şocului).
Afecțiuni hepatice severe
Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă legate de administrarea moxifloxacinei, care pot
determina insuficienţă hepatică (inclusiv cazuri letale) (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să
se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentul dacă apar semne şi simptome de
hepatită fulminantă, cum sunt astenia cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la
culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică.
Trebuie efectuate teste şi investigaţii ale funcţiei hepatice dacă apar semne de disfuncţie
hepatică.
Reacţii cutanate buloase grave
În cazul administrării moxifloxacinei s-au raportat cazuri de reacţii cutanate buloase de tipul
sindromului Stevens-Johnson sau necrolizei epidermice toxice (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie
sfătuiţi să se adreseze imediat medicului înainte de a continua tratamentul, dacă apar reacţii
4
cutanate şi/sau inflamaţii ale mucoaselor.
Pacienţi cu predispoziţie la crize convulsive
Chinolonele au potenţial convulsivant. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu precauţie la
pacienţii cu tulburări ale sistemului nervos central (SNC) sau în prezenţa altori factori de risc care
pot să predispună la convulsii sau care scad pragul convulsivant. În caz de convulsii, tratamentul cu
moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.
Neuropatie periferică
Au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzo-motorie constând în parestezii,
hipoestezii, diestezii sau slăbiciuni, la pacienţii care au fost trataţi cu chinolone, inclusiv moxifloxacină.
Pacienţii aflaţi sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să-şi informeze medicul înainte de
continuarea tratamentului, dacă dezvoltă simptome de neuropatie cum sunt: durere, senzaţie de arsură,
furnicături, amorţeală, slăbiciune (vezi pct. 4.8).
Reacţii psihice
Pot să apară reacţii psihice, chiar şi după prima administrare de chinolone, inclusiv moxifloxacină. În
cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi
comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care
un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri
corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau
pacienţi cu afecţiuni psihice în antecedente.
Diaree asociată cu antibioticele, inclusiv colită
Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibitoticele, inclusiv colită pseudomembranoasă
şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu un spectru larg, inclusiv moxifloxacina;
manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este important să se ia în
n timpul sau după utilizarea moxifloxacinei.
Dacă diareea sau colita asociate antibioticelor, este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt
tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat
măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate pentru controlul infecţiei, pentru a
reduce riscul de transmitere. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate la pacienţi care dezvoltă
diaree gravă.
Pacienţi cu miastenia gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis deoarece simptomele pot fi
agravate.
Inflamaţii de tendon, rupturi de tendon
În timpul tratamentului cu chinolone, inclusiv moxifloxacină, pot să apară inflamaţii şi rupturi ale
tendoanelor (mai ales tendonul lui Ahile), uneori bilaterale, începând din primele 48 de ore de la
inițierea tratamentului și până la câteva luni de la întreruperea tratamentului. Riscul de tendinită și
ruptură de tendon este mai mare în special la pacienţii vârstnici şi la pacienţii trataţi cu corticosteroizi.
La primul semn de durere sau inflamaţie, pacientul trebuie să întrerupă tratamentul cu moxifloxacină, să
ţină în repaus membrul(le) afectat(e) şi să se adreseze medicului imediat pentru a iniţia tratamentul
corespunzător (de exemplu imobilizare) pentru tendonul afectat (vezi pct. 4.3 și 4.8).
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot
susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă renală.
Tulburări de vedere
5
Dacă apar tulburări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie informat
imediat oftalmologul (vezi pct. 4.7 și 4.8).
Tulburări ale glicemiei
Similar tuturor fluorochinolonelor, în timpul tratamentului cu moxifloxacină au fost raportate tulburări ale
glicemiei, incluzând hipoglicemie și hiperglicemie. La pacienții tratați cu moxifloxacină, tulburările
glicemiei au apărut în special la pacienții diabetici vârstnici, în tratament concomitent cu un medicament
hipoglicemiant oral (de exemplu sulfoniluree), sau cu insulină. La pacienții cu diabet zaharat, se
recomandă monitorizarea atentă a glicemiei (vezi pct 4.8).
Prevenirea reacţiilor de fotosensibilizare
La unii pacienţi chinolonele pot să determine reacţii de fotosensibilizare. Totuşi, studiile au arătat că
moxifloxacina prezintă un risc scăzut de apariţie a fotosensibilizării. În timpul tratamentului cu
moxifloxacină, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la radiaţii UV şi/sau la lumina solară
puternică şi timp îndelungat.
Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
Pacienţii cu antecedente heredo-colaterale sau cu deficit de glucozo- 6-fosfatdehidrogenază sunt
predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în cazul
acestora moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie.
Inflamarea ţesutului peri-arterial
Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este doar pentru administrare intravenoasă. Administrarea
intraarterială trebuie evitată deoarece studii nonclinice au demonstrat inflamare tisulară peri-arterială
după administrarea pe această cale.
Pacienţi cu ICCTS speciale
Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentul arsurilor grave, fasceitelor și infecţiilor
piciorului diabetic asociate cu osteomielită.
Interferenţe cu testele biologice
Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de
Mycobacterium spp. la pacienții care au luat recent moxifloxacină, prin suprimarea creşterii
micobacteriilor.
Pacienţi cu infecţii cu SARM
Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent
la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate cauzate de SARM trebuie iniţiat
tratamentul cu un medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).
Copii și adolescenți
Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea la copii şi
adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Pacienți care urmează o dietă cu restricție la sodiu
Acest medicament conține sodiu 35.3 mmol (811.9 mg) per 250 ml soluție. Acest lucru trebuie luat în
considerare de către pacienții care urmează o dietă cu restricție la sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Nu poate fi exclus un efect adiţional al prelungirii intervalului QT prin asocierea moxifloxacinei cu alte
6
medicamente ce prelungesc intervalul QTc. Acest efect poate duce la creşterea riscului de aritmii
ventriculare, în special torsada vârfurilor.
Prin urmare, asocierea moxifloxacinei cu următoarele medicamente este contraindicată (vezi, de
asemenea, pct.4.3):
- antiaritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, dizopiramidă)
- antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilida, ibutilidă)
- antipsihotice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultoprid)
- medicamente antidepresive triciclice
- unele antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină i.v., pentamidină, antimalarice - în
special halofantrină)
- anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină)
- alte medicamente (cisapridă,vincamină i.v., bepridil, difemanil).
Moxifloxacina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii în tratament cu medicamente care pot reduce
concentraţia de potasiu (de exemplu diuretice tiazidice sau de ansă, clisme sau laxative (la doze mari),
corticosteroizi, amfotericină B)) sau medicamente asociate cu bradicardie semnificativă clinic.
După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut Cmax a digoxinei cu
aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor de echilibru. Nu sunt necesare precauţii la asocierea
cu digoxina.
În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei cu
glibenclamidul a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a
glibenclamidei. Asocierea glibenclamidă şi moxifloxacină poate teoretic să determine o hiperglicemie
uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat
modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată nici o
interacţiune clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.
Modificări ale INR (International Normalised Ratio)
A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la
pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone, macrolide,
tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile infecţioase şi
inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă
infecţia sau tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de
precauţie este monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, administrarea dozelor de
anticoagulant oral trebuie să fie ajustată corespunzător.
Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:
ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral,
teofilină, ciclosporină sau itraconazol.
Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste
rezultate este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P 450.
Interacţiune cu alimentele
Moxifloxacina nu prezintă interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv produsele lactate.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Siguranţa moxifloxacinei în timpul sarcinii la om nu a fost evaluată. Studiile efectuate la animale au
demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct.5.3). Riscul potenţial pentru om este
7
necunoscut.
al fluorochinolonelor asupra cartilajului de
creştere la animalele imature şi leziunilor reversibile la nivelul articulaţiilor descrise la copiii trataţi cu
anumite fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile gravide (vezi pct. 4.3).
Alăptarea
Nu există date disponibile în perioada de lactaţie sau la femei care alăptează. Datele nonclinice indică
faptul că mici cantităţi de moxifloxacină sunt secretate în lapte.
În absenţa datelor la om şi din cauza riscului observat experimental al efectului dăunător al
fluorochinolonelor asupra cartilajului de creştere la animalele imature, alăptarea este contraindicată în
timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3).
Fertilitatea
Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat afectare a fertilităţii (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a
folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele, inclusiv moxifloxacina, pot provoca o scădere a capacităţii
pacientului de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje datorită reacţiilor la nivelul SNC (de exemplu
ameţeală, pierdere temporară a vederii instalată brusc, vezi pct. 4.8) sau pierderea acută şi de scurtă durată
a conştienţei (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să evalueze modul în care reacţionează la
moxifloxacină înainte de a conduce vehicule sau de folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate în toate studiile clinice efectuate cu moxifloxacină 400 mg administrată oral
sau intravenos (numai intravenos, secvențial [i.v./oral] și administrare orală) enumerate în funcţie de
frecvenţa de apariţie sunt prezentate mai jos.
Cu excepţia greţei şi a diareei, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%.
Reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii şi sunt clasificate în funcţie de
frecvenţă utilizând următoarea convenţie:
- Frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10);
- Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100);
- Rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000);
- Foarte rare (< 1/10000).
- Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).
Clasificarea pe
aparate, sisteme
şi organe Frecvente Mai puţin
frecvente Rare Foarte rare
Infecţii şi infestări Suprainfecţii
cauzate de bacterii
rezistente sau
fungi, de exemplu,
candidoză orală şi
vaginală
8
Tulburări
hematologice şi
limfatice Anemie,
leucopenie,
neutropenie,
trombocitopenie,
trombocitemie,
eozinofilie,
prelungirea timpului
de protrombină /
INR crescut Valori crescute
ale protrombinei
/ INR scăzut,
agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului imunitar Reacţii alergice
(vezi pct. 4.4) Anafilaxie
incluzând şoc, ce
poate pune viaţa în
pericol în cazuri
foarte rare (vezi pct.
4.4), edem
alergic/angioedem
(incluzând edemul
laringeal cu
potenţial de a pune
viaţa în pericol, vezi
pct 4.4)
Tulburări metabolice
şi de nutriţie Hiperlipidemia Hiperglicemie,
hiperuricemie Hipoglicemie
Tulburări psihice Reacţii de anxietate,
hiperactivitate
psihomotorie, /
agitaţie Labilitate
emoţională, depresie
(în cazuri foarte rare,
poate ajunge la
comportament de
autovătămare, cum
sunt ideile
suicidare/gânduri
sau tentative de
suicid, vezi pct.4.4),
halucinaţii Depersonalizare,
reacţii psihotice,
(pot ajunge la
comportament
de autovătămare,
cum sunt
ideile suicidare/
gânduri sau
tentative de
suicid, vezi pct.
4.4)
9
Tulburări ale
sistemului nervos Cefalee, ameţeli Parestezie şi
disestezie, tulburări
de gust (inclusiv
ageuzie, în cazuri
foarte rare), confuzie
şi dezorientare,
tulburări ale
somnului
(predominant
insomnie), tremor,
vertij, somnolenţă Hipoestezie,
tulburări de miros
(inclusiv anosmie),
vise anormale,
tulburări de
coordonare (inclusiv
tulburări de mers în
special din cauza
ameţelilor sau
vertijului), crize
convulsive, inclusiv
Grand mal (vezi pct.
4.4.), tulburări de
atenţie, tulburări de
vorbire, amnezie,
neuropatie periferică
şi polineuropatie Hiperestezie
Tulburări oculare Tulburări vizuale
incluzând diplopie
şi vedere înceţoşată
(ca urmare a unor
reacţii la nivelul
sistemului nervos
central, vezi pct.
4.4) Pierderea
temporară a
vederii (ca
urmare a unor
reacţii la nivelul
SNC, vezi pct.
4.4 şi 4.7)
Tulburări acustice şi
vestibulare Tinitus, tulburări
ale auzului, inclusiv
surditate (de obicei
reversibile)
Tulburări cardiace Prelungire a
intervalului QT la
pacienţi cu
hipokaliemie (vezi
pct.4.3 şi 4.4) Prelungire a
intervalului QT (vezi
pct. 4.4), palpitaţii,
tahicardie, fibrilaţie
atrială, angină
pectorală Tahiaritmii
ventriculare, sincopă
(de exemplu,
pierderea acută şi de
scurtă durată a
conştienţei) Aritmii
ventriculare
nespecificate,
torsada vârfurilor
(vezi pct. 4,4),
stop cardiac
(vezi pct. 4.4)
Tulburări vasculare Vasodilataţie Hipertensiune
arterială,
hipotensiune
arterială
Tulburări
respiratorii, toracice
şi mediastinale Dispnee (inclusiv
manifestările de
astm bronşic)
10
Tulburări gastro-
intestinale Greaţă, vărsături,
durere abdominală
şi gastrointestinală,
diaree Scăderea apetitului
şi a aportului
alimentar,
constipaţie,
dispepsie,
flatulenţă, gastrită,
creşterea
amilazemiei Disfagie, stomatită,
colită asociată
utilizării de
antibiotice (inclusiv
colită
pseudomembranoas
ă, în foarte rare
cazuri asociată cu
complicaţii
potenţial letale, vezi
pct. 4.4)
Tulburări
hepatobiliare Creştere a
transaminazelor Insuficienţă
hepatică (inclusiv
creştere a LDH),
creşteri ale
bilirubinei sau ale
gamma- GT,
creştere a
fosfatazemiei
alcaline Icter,
hepatită
(predominant
colestatică) Hepatită
fulminantă
cu potenţial de
evoluţie spre
insuficienţă
hepatică
cu risc vital
(inclusiv cazuri
letale, vezi
pct. 4.4)
Afecţiuni cutanate şi
ale ţesutului
subcutanat Prurit, erupţie
cutanată tranzitorie,
urticarie, xerodermie Reacţii
veziculare
cutanate de tipul
sindromului
Stevens-Johnson
sau necroliza
epidermică
(cu risc letal,
vezi pct.
4.4).
Tulburări musculo-
scheletice şi ale
ţesutului conjunctiv Artralgii
Mialgii Tendinită (vezi pct.
4.4), crampe
musculare, spasme
musculare,
slăbiciune musculară Ruptură de
tendon (vezi pct.
4.4), artrită,
rigiditate
musculară,
exacerbarea
simptomelor de
miastenie gravis
(vezi pct. 4.4)
Tulburări renale şi
ale căilor urinare Deshidratare Insuficienţă renală
(inclusiv creştere a
ureei şi
creatininemiei),
insuficienţă renală
(vezi pct. 4.4).
11
Tulburări generale şi
la nivelul locului de
administrare Reacții la locul de
injecție și perfuzie Senzaţie de rău
(predominant astenie
sau fatigabilitate),
manifestări
dureroase (inclusiv
dureri de spate,
toracice, pelvine şi
extremităţi)
transpiraţie Edem
Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează
moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior:
Frecvente:
- creşterea valorii serice a gama-glutamiltransferazei;
Mai puţin frecvente:
- tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată administrării antibioticelor
(incluzând colită pseudo-membranoasă, în cazuri foarte rare asociată cu complicaţii care pot
pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4), convulsii incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct.
4.4), halucinaţii, afectare renală (incluzând creşterea valorilor serice ale ureei şi creatininei),
insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).
Au fost raportate cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse după tratamentul cu alte
fluorochinolone, care pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină:
hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, rabdomioliză, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct.
4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. Se recomandă iniţierea tratamentului
simptomatic general. Monitorizarea EKG trebuie întreprinsă datorită posibilităţii de prelungire al
intervalului QT.
Administrarea concomitentă a cărbunelui activat cu 400 mg moxifloxacină oral va scădea
biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Administrarea cărbunelui activat la
scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice
la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibacteriene de uz sistemic, chinolone antibacteriene, codul ATC: J01MA14
12
Mecanism de acţiune
Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor tip II (ADN-giraza şi topoizomeraza IV) bacteriene,
care sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN-ului bacterian.
Farmacocinetica/farmacodinamie
Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile
farmacodinamice efectuate cu fluorochinolone în modelele de infecţii la animale şi în studiile clinice la
om indică principalul determinant al eficacităţii ca fiind raportul ASC24 /CMI.
Mecanism de rezistenţă
Rezistenţa la fluorochinolone este dobândită prin mutaţii ale ADN girazei şi topoizomerazei IV.
Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra-exprimarea pompelor de eflux,
impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein-mediată.
Este posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxacinei cu alte fluorochinolone.
Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific
medicamentelor antibacteriene din celelalte clase.
Date cu privire la susceptibilitate obţinute in vitro
Valori critice EUCAST pentru valorile concentraţiei minime inhibitorii (CMI) şi difuziei
disc pentru moxifloxacină (01.01.2014):
Microorganism Sensibil Rezistent
Staphylococcus spp, ≤ 0,5 mg/l
≥ 24 mm > 1 mg/l
< 21 mm
S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l
≥ 22 mm > 0,5 mg/l
≤ 22 mm
Streptococcus Groups A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l
≥ 18 mm > 1 mg/l
< 15 mm
H. influenzae ≤ 0,5 mg/l
≥ 25 mm ≥ 0,5 mg/l
≤ 25 mm
M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l
≥ 23 mm > 0,5 mg/l
< 23 mm
Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l
≥ 20 mm > 1 mg/l
< 17 mm
Valori critice fără legătură cu specia* ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
* Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate în principal pe baza datelor
farmacocinetice / farmacodinamice şi sunt independente de distribuţia CMI pentru o
specie anume. Sunt utilizate numai la specii cărora nu li s-au determinat valorile critice dependente
de specie şi nu se utilizează la specii ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate.
Susceptibilitatea microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze geografic şi în timp pentru anumite specii, fiind de dorit
informaţiile locale privind rezistenţa, mai ales în tratamentul infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi,
enţa rezistenţei este de natură să pună sub
semnul întrebării utilitatea antibioticului cel puţin în unele tipuri de infecţii.
Specii obişnuit sensibile
13
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Gardnerella vaginalis
Staphylococcus aureus* (sensibil la meticilin)
Streptococcus agalactiae (grup B)
Grupa Streptococcus milleri * (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius) Streptococcus
pneumoniae*
Streptococcus pyogenes* (grup A)
Streptococcus viridans group (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Microorganisme aerobe Gram-negativ
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae*
Haemophilus parainfluenzae*
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamella) catarrhalis*
Microorganisme anaerobe
Fusobacterium spp.
Prevotella spp.*
„Alte" microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*
Chlamydia trachomatis*
Coxiella burnetii
Mycoplasma genitalium
Mycoplasma hominis
Mycoplasma pneumoniae*
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)+
Microorganisme aerobe Gram-negativ
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli*
Klebsiella pneumoniae*#
Klebsiella oxytoca
Neisseria gonorrhoeae *+
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragillis*
Peptostreptococcus spp.*
Microorganisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram-negativ
Pseudomonas aeruginosa
14
*Activitatea a fost satisfăcător demonstrată pe tulpinile sensibile din studiile clinice în vederea
aprobării indicaţiilor clinice.
#Tulpinile care produc BLSE (betalactamaze cu spectru extins) sunt în mod normal rezistente la
fluorochinolone.
+Rata de rezistenţă > 50% în una sau mai multe ţări.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponibilitate
După o oră de perfuzare intravenoasă a unei doze unice de 400 mg, au fost observate concentraţii
plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o creştere medie de
aproximativ 26% în comparaţie cu cele observate după administrarea orală (3,1 mg/ml). Valoarea
ASC de aproximativ 39 mg⋅oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin mai mare decât cea
observată după administrare orală (35 mg⋅oră/l), în concordanţă cu biodisponibilitatea absolută de
aproximativ 91%.
La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex în cazul administrării
intravenoase a moxifloxacinei.
Farmacocinetica este liniară pentru intervalul 50–1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză
intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi timp de 10 zile.
Distribuţie
. La starea de echilibru, volumul de
distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de
proteine de aproximativ 40-42%, independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina este
legată îndeosebi de albumina serică.
Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică
respectiv în lichidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei
doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A fost
observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul vezicular, la 10 ore după administrarea unei doze
intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale concentraţiei în funcţie de timp
similare celor din plasmă, concentraţia maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de 1 mg/l (medie
geometrică) la aproximativ 1,8 ore după administrarea intravenoasă.
Metabolizare
Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi
biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat precum şi sub forma unui
compus sulfo- (M1) şi glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om,
ambii fiind microbiologic inactivi.
În studii clinice de fază I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice
cu alte medicamente care suferă o biotransformare de fază I implicând enzimele citocromului P450.
Nu sunt dovezi de metabolizare oxidativă.
Eliminare
Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică de aproximativ
12 ore. Valoarea medie a clearance-ului total aparent după o doză de 400 mg este cuprinsă în
intervalul 179-246 ml/min. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie intravenoasă, recuperarea
din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din materiile fecale de
15
aproximativ 26%. Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a totalizat aproximativ
98% după administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance-ul renal este cuprins între 24 - 53
ml/min, sugerând o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului. Administrarea concomitentă a
moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu au modificat clearance-ul renal al medicamentului.
Insuficienţă renală
Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu insuficienţă renală
(inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). Odată cu scăderea funcţiei renale, concentraţiile de
metabolit M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori (cu un clearance al creatininei < 30 ml/min/1,73
m
2).
Insuficienţă hepatică
Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child
Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a
fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp ce expunerea la medicamentul netransformat
a fost comparabilă cu cea de la voluntarii sănătoşi. Nu există suficientă experienţă clinică privind
utilizarea moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate
hepatică şi hematologică la rozătoare şi nerozătoare. La maimuţe au fost observate efecte toxice asupra
SNC. Aceste efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un
tratament îndelungat.
La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi au
determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.
După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când
moxifloxacina a fost administrată prin injectare in bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate când
moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute.
După injectarea intra-arterială au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale
periarterial, sugerând că administrarea intra-arterială a moxifloxacinei trebuie evitată.
Moxifloxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. Prin
testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de
moxifloxacină. Moxifloxacina a fost necarcinogenă, într-un studiu de iniţiere/promovare la şobolan.
In vitro, moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina
prelungirea intervalului QT chiar şi la concentraţii mari.
După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30
minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării, adică,
cu cât este mai scurt timpul de perfuzare cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului
QT. Nu s-a constatat o prelungire a intervalului QT când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată timp de
60 minute.
Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la şobolan, iepure şi maimuţă arată că moxifloxacina
traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat
teratogenitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a
malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20
mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei
16
avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om.
Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute ca fiind cauzatoare de leziuni la nivelul
cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Clorură de sodiu
Lactat de sodiu, soluție
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Soluțiile de clorură de sodiu 100 mg/ml (10%) și 200 mg/ml (20%).
Soluțiile de bicarbonat de sodiu 42 mg/ml (4.2%) și 84 mg/ml (8,4%).
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
6.3 Perioadă de valabilitate
2 ani.
A se utiliza imediat după prima deschidere şi/sau diluare
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Flacon din sticlă incoloră (tip II) cu dop din cauciuc clorobutilic/butilic (cu film de etilen-tetrafuor-etilen)
și capsă din aluminiu. Fiecare flacon conține soluție perfuzabilă 250 ml.
Sunt disponibile cutii cu 1, 5 sau 10 flacoane.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Acest medicament este destinat unei singure administrări. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie
aruncată.
Soluţia perfuzabilă a 400 mg/250 ml moxifloxacină s-a dovedit compatibilă cu următoarele soluţii
perfuzabile:
- apă pentru preparate injectabile;
- clorură de sodiu 0,9%;
- clorură de sodiu 1 M (1 mol/l);
- soluţie de glucoză 50 mg/ml, 100 mg/ml, 400 mg/ml (5%, 10% sau 40%);
- soluţie Ringer , soluţie Ringer lactat, soluţie Hartmann.
Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente.
17
Medicamentul nu trebuie utilizat dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
KRKA, d.d., Novo mesto
Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto
Slovenia
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8808/2016/01-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări - Aprilie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2016
