MOXITOR 400 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Moxitor 400 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine moxifloxacină 400 mg sub formă de clorhidrat de
moxifloxacină 436,37 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate, de formă alungita, de culoare roz, cu dimensiunile 19,4 x 7,8 mm în
diametru și 5,8 mm grosime.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Moxitor 400 mg, comprimate filmate este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii
bacteriene la pacienţi cu vârsta de 18 ani sau peste (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 5.1). Moxifloxacina
trebuie utilizată doar atunci când antibioticele recomandate în mod normal pentru tratamentul
inițial al acestor infecții nu sunt considerate adecvate sau atunci când acestea au eșuat:
- Sinuzită bacteriană acută (SBA) (adecvat diagnosticată)
- Exacerbare a bronşitei cronice (EBC) (adecvat diagnosticată)
- Pneumonie dobândită în colectivitate, cu excepţia cazurilor severe
-Afecţiuni inflamatorii pelvine uşoare până la moderate (adică, infecţii ale tractului genital
superior feminin, incluzând salpingite şi endometrite) fără asocieri de abcese tubo-ovariane
sau pelvine.
Moxitor 400 mg, comprimate filmate nu sunt recomandate ca monoterapie în afecţiunile
inflamatorii pelvine uşoare până la moderatate, trebuind administrate în asociere cu alte
chimioterapice antibacteriene adecvate (de exemplu o cefalosporină), din cauza creşterii
rezistenţei Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină, cu excepţia cazului în care poate fi
exclusă rezistenţa Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină (vezi pct. 4.4 şi 5.1).
Moxitor 400 mg comprimate filmate poate fi utilizat pentru a finaliza un curs de tratament la
pacienţii care au prezentat o îmbunătățire în timpul tratamentului inițial cu moxifloxacină
administrată intravenos pentru următoarele indicații:
- Pneumonii comunitare
- Infecţii complicate ale tegumentelor şi structurilor tegumentare
2
Moxitor 400 mg comprimate filmate nu trebuie utilizat pentru iniţierea tratamentului niciunui
tip de infecţie a tegumentului şi structurilor tegumentare sau al pneumoniei comunitare.
Trebuie luate în considerare recomandările oficiale privind utilizarea adecvată a
medicamentelor antibacteriene.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze (adulti)
Doza recomandată este de un comprimat filmat de 400 mg o dată pe zi.
Insuficienţa renală/hepatică
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară pană la severă sau
la pacienţii trataţi prin dializă cronică, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie
continuă (vezi pct. 5.2 detalii suplimentare).
Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).
Alte grupuri speciale de populaţie
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la cei subponderali.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi (< 18 ani). Nu s-au determinat
eficacitatea şi siguranţa moxifloxacinei la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.3).
Modul de administrare
Comprimatul filmat trebuie înghiţit întreg cu lichid suficient şi poate fi administrat
independent de orarul meselor.
Durata administrării
Moxitor 400 mg comprimate filmate trebuie utilizat pentru următoarele durate de administrare:
- Acutizare a bronşitei cronice 5 – 10 zile
- Pneumonie dobândită în colectivitate 10 zile
- Sinuzită bacteriană acută 7 zile
- Afecţiuni inflamatorii pelvine uşoare până la moderate 14 zile
Moxitor 400 mg, comprimate filmate a fost testat în studiile clinice pentru tratament cu durată
de maximum 14 zile.
Tratament secvențial (intravenos, urmat de administrare orală)
În studiile clinice cu tratament secvenţial cei mai mulţi pacienţi au trecut de la administrarea
intravenoasă la tratamentul pe cale orală în termen de 4 zile (pneumonie dobândită în
comunitate) sau 6 zile (infecţii complicate ale tegumentelor şi ale structurilor tegumentare).
Durata totală recomandată a tratamentului intravenos și oral este de 7-14 zile pentru
pneumonie comunitară, respectiv 7-21 zile pentru
infecţii complicate ale tegumentelor şi
structurilor tegumentare.
Doza recomandată (400 mg o dată pe zi) şi durata tratamentului pentru indicaţia respectivă nu
trebuie depăşite.
3
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare din excipienţi enumeraţi
la pct. 6.1.
- Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).
- Pacienţi cu vârsta sub 18 ani.
- Pacienţi cu istoric de boală/afectări ale tendoanelor asociate cu tratamentul cu chinolone.
Atât în studiile preclinice cât şi la om, au fost observate modificări ale electrocardiogramei, ca
urmare a expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT. Prin urmare, din
motive de siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:
- Prelungire a intervalului QT congenitală sau dobândită, diagnosticată
- Tulburări electrolitice, în special hipopotasemie necorectată
- Bradicardie relevantă clinic
- Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducerea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng
- Antecedente de aritmii simptomatice
Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care prelungesc
intervalul QT (vezi, de asemenea, pct. 4.5).
Din cauza datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la
pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu valori plasmatice ale
transaminazelor crescute >5 ori limita superioară a valorilor normale.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în cazul infecțiilor cu un grad redus de
severitate trebuie pus îm balanţă cu informațiile conținute la punctul referitor la atenţionări şi
precauţii.
Prelungirea intervalului QTc şi afecţiuni clinice potenţial asociate cu prelungirea intervalului
QTc
S-a demonstrat că moxifloxacina prelungeşte intervalul QTc pe electrocardiograma unora
dintre pacienţi. La analiza ECG-urilor obţinute în programul de studii clinice, prelungirea
QTc la administrarea de moxifloxacină a fost de 6 ms ± 26 ms, reprezentând 1,4% faţă de
valoarea iniţială. Deoarece intervalul QTc iniţial tinde să fie mai prelungit la femei
comparativ cu bărbaţii, femeile pot fi mai sensibile la medicamentele care prelungesc
intervalul QTc.
De asemenea, pacienţii vârstnici pot fi mai susceptibili la efectele
medicamentelor asupra intervalului QT.
Medicamentele care pot reduce concentrația de potasiu trebuie utilizate cu precauție la
pacienții tratați cu moxifloxacină (vezi, de asemenea, pct. 4.3 și 4.5).
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cu afecțiuni proaritmogene în curs de
desfășurare (în special femei și pacienți vârstnici), cum sunt ischemia miocardică acută sau
prelungirea intervalului QT, deoarece acest lucru poate duce la un risc crescut de aritmii
ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) și stop cardiac (vezi, de asemenea, pct. 4.3).
Mărimea prelungirii intervalului QT poate crește proporţional cu concentrațiile crescute ale
medicamentului. Prin urmare, doza recomandată nu trebuie depășită.
Dacă apar semne de aritmie cardiacă în timpul tratamentului cu moxifloxacină, tratamentul
trebuie întrerupt şi trebuie efectuat un ECG.
4
Reacţii de hipersensibilitate/reacţii alergice
Reacţii de hipersensibilitatea şi reacţii alegice au fost raportate pentru fluorochinolone,
inclusiv moxifloxacină, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot avansa spre un şoc
care poate pune viaţa în pericol, chiar şi după prima administrare. În aceste cazuri
moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituit un tratament adecvat (de exemplu
tratamentul pentru şoc).
Tulburări hepatice severe
Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă cu potenţial de evoluţie la insuficienţă hepatică
(inclusiv cazuri letale), în asociere cu moxifloxacina (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi
să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentului dacă apar semne şi simptome de
hepatită fulminantă, cum sunt astenie cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină hipercromă,
tendinţe hemoragice sau encefalopatie hepatică.
Trebuie efectuate teste/investigaţii ale funcţiei hepatice în cazurile în care apar semne de
disfuncţie hepatică.
Reacţii cutanate buloase grave
În timpul administrării moxifloxacinei s-au raportat cazuri de reacţii cutanate buloase de tipul
sindromului Stevens-Johnson sau necrolizei epidermice toxice (vezi pct. 4.8).
Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze imediat medicului înainte de a continua tratamentul,
dacă apar reacţii cutanate şi/sau ale mucoaselor.
Pacienţi cu predispoziţie la convulsii
Chinolonele sunt cunoscute ca declanşatoare de convulsii. Trebuie administrate cu precauţie
la pacienţii cu tulburări ale SNC sau în prezenţa altori factori de risc care pot predispune la
convulsii sau care scad pragul de declanşare a acestora. În caz de convulsii, tratamentul cu
moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.
Neuropatie perifierică
Au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzo-motorie rezultând în parestezii,
hipoestezii, diestezii sau slăbiciune, la pacienţii care au fost trataţi cu chinolone, inclusiv cu
moxifloxacină. Pacienţii aflaţi sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să-şi informeze
medicul înainte de continuarea tratamentului, dacă dezvoltă simptome de neuropatie cum sunt:
durere, senzaţie de arsură, furnicături, amorţeli, slăbiciune (vezi pct. 4.8).
Reacţii psihiatrice
Pot interveni reacţii psihiatrice, chiar şi după prima administrare de chinolone, inclusiv
moxifloxacină. În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri
de suicid şi comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În
eventualitatea în care un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi
trebuie instituite măsuri corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie
utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu afecţiuni psihiatrice în antecedente.
Diaree asociată cu antibioticele, inclusiv colită
Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibitoticele, inclusiv colită
pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu spectru
larg , inclusiv moxifloxacina; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin
urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree
în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. Dacă diareea sau colita asociate antibitoticelor,
este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente
antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate.
În plus, trebuie luate măsuri adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de
transmitere. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate la pacienţii care dezvoltă
diaree severă.
5
Pacienţi cu miastenie gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenie gravis deoarece
simptomele pot fi agravate.
Inflamaţii ale tendoanelor, rupturi ale tendoanelor
Pot apărea inflamaţii şi rupturi ale tendoanelor în timpul tratamentului cu chinolone, inclusiv
moxifloxacină, în special la pacienţii vârstnici şi la cei trataţi concomitent cu corticosteroizi.
La primul semn de durere sau inflamaţie, pacienţii trebuie să întrerupă tratamentul cu
moxifloxacină, să ţină în repaus membrul(ele) afectat(e) şi să se adreseze medicului imediat
pentru a iniţia tratamentul corespunzător (de exemplu imobilizare) pentru tendonul afectat.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să utilizeze cu precauţie moxifloxacină dacă nu
pot susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă
renală.
Tulburări de vedere
Dacă este afectată vederea sau apar alte reacţii la nivelul ochilor, trebuie solicitat imediat
consult oftalmologic.
Prevenirea reacţiilor de fotosensibilitate
Se cunosc reacţii de fotosensibilitate provocate de chinolone. Totuşi, unele studii indică faptul
că moxifloxacina prezintă un risc mai mic de a induce fotosensibilitate. Cu toate acestea,
pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la radiaţii ultraviolete sau lumină solară puternică
şi/sau prelungită pe durata tratamentului cu moxifloxacină.
Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
Pacienţii cu antecedente familiale sau personale de deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
sunt predispuşi la reacţii hemolitice la tratamentul cu chinolone. În consecinţă, moxifloxacina
trebuie utilizată cu precauţie la aceşti pacienţi.
Pacienţi cu afecţiuni inflamatorii pelvine
La pacienţii cu afecţiuni inflamatorii pelvine complicate (de exemplu asociate cu abcese tubo-
ovariane sau pelviene) la care tratamentul intravenos este considerat necesar, tratamentul cu
Moxitor 400 mg comprimate filmate nu este recomandat.
Afecţiunile inflamatorii pelvine pot fi cauzate de Neissseria gonorrhoeae rezistentă la
fluorochinolone. Prin urmare, în aceste cazuri moxifloxacina trebuie administrată concomitent
cu alte antibiotice adecvate (de exemplu o cefalosporină), cu excepţia cazului în care poate fi
exclusă rezistenţa Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină. Dacă starea clinică nu se
îmbunătăţeşte după 3 zile de tratament, tratamentul trebuie revizuit.
6
Interferenţe cu testele biologice
Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de
Mycobacterium spp. prin suprimarea creşterii micobacteriilor.
Pacienţi cu infecţii cu SARM
Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus
rezistent la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate din cauza
SARM trebuie iniţiat tratamentul cu un agent antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).
Populaţie pediatrică
Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea
la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Un efect aditiv asupra prelungirii intervalului QT al moxifloxacinei și al altor medicamente
care pot prelungi intervalul QTc nu poate fi exclus.
Acest efect poate determina un risc crescut de aritmii ventriculare, în special torsada
vârfurilor. De aceea, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii trataţi cu aceste
medicamente (vezi şi pct. 4.3):
-antiaritmice clasa IA (cum sunt: chinidină, hidrochinidină, dizopiramidă)
- antiaritmice clasa III (cum sunt: amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă),
- antipsihotice (cum sunt: fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultoprid),
- antidepresive triciclice,
-unele antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină i.v., pentamidină, antimalarice
în mod special halofantrină),
-anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină),
-altele (cisparidă, vincamină i.v., bepridil, difemanil).
Moxifloxacina trebuie administrată cu precauție la pacienții care utilizează medicamente care
pot reduce concentraţia plasmatică de potasiu (de exemplu, diuretice de ansă și diuretice
tiazidice, laxative și clisme [doze mari], corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente
asociate cu bradicardie semnificativă clinic.
Trebuie asigurat un interval de aproximativ 6 ore între administrarea medicamentelor
conţinând cationi bivalenţi sau trivalenţi (cum sunt medicamentele antiacide conţinând
magneziu sau aluminiu, didanozină comprimate, sucralfat şi medicamente conţinând fier sau
zinc) şi administrarea moxifloxacinei.
Administrarea concomitentă de cărbune activat cu o doza de 400 mg moxifloxacină determină
prevenirea pronunţată a absorbţiei medicamentului şi la reducerea biodisponibilităţii sistemice
a acestuia cu mai mult de 80%. De aceea, nu se recomandă administrarea concomitentă a
celor două medicamente (cu excepţia supradozajului, vezi şi pct. 4.9).
După dozări repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a determinat creşterea Cmax a
digoxinei cu aproximativ 30%, fără să afecteze ASC sau concentraţiile minime. Nu sunt
necesare precauţii la administrarea concomitentă cu digoxina.
În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a
moxifloxacinei cu glibenclamidul a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei
plasmatice maxime a glibenclamidei. Administrarea concomitentă de glibenclamidă şi
moxifloxacină poate teoretic să determine o hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Totuşi,
7
modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat modificări ale
parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, n-a fost observată nicio
interacţiune clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.
Modificări ale INR (International Normalised Ratio)
A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor
orale la pacienţii cărora li s-au administrat antibiotice, în special fluorochinolone, macrolide,
tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile
infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului.
În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă infecţia sau tratamentul cu antibiotice determină
modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie este
monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral trebuie
să fie ajustată corespunzător.
Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a
moxifloxacinei cu: ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină
administrată parenteral, teofilină, ciclosporină sau itraconazol.
Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste date. Având în vedere
aceste rezultate o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P 450 este
puţin probabilă.
Interacţiunea cu alimentele
Moxifloxacina nu are nicio interacțiune relevantă clinic cu alimente, inclusiv produsele
lactate.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcină
Siguranța moxifloxacinei în timpul sarcinii nu a fost evaluată. Studiile la animale au arătat
toxicitate reproductivă (vezi pct. 5.3). Riscul potențial pentru om este necunoscut. Din cauza
riscului experimental de leziuni produse de fluorochinolone la nivelul cartilajelor care susţin
greutatea la animalele tinere, respectiv de leziuni articulare reversibile descrise la copiii trataţi
cu unele fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile gravide (vezi pct. 4.3).
Alaptarea
Nu există date disponibile la femeile care alapteaza. Datele preclinice indică faptul că mici
cantități de moxifloxacină sunt eliminate în lapte. În absența datelor la om și din cauza
riscului experimental de leziuni produse de fluorochinolone la nivelul cartilajelor care susţin
greutatea la animalele tinere, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu
moxifloxacină (vezi pct. 4.3).
Fertilitate
Studiile la animale nu indică afectarea fertilității (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce
vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele, incluzând moxifloxacina, pot să
determine o scădere a capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje,
din cauza reacţiilor adverse de la nivelul SNC (de exemplu, amețeli, pierdere acută,
8
tranzitorie a vederii,vezi pct. 4.8) sau din cauza pierderii acute şi de scurtă durată a conştienţei
(sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum reacţionează la administrarea
moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi de a manevra utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse raportate în studii clinice cu moxifloxacină 400 mg (tratament oral şi
secvenţial), şi clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei sunt descrise mai jos:
În afară de greaţă şi diaree, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frevenţă mai mică de
3%.
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea
descrescătoare a severităţii. Frecvenţele sunt definite ca:
- Frecvente (≥ 1/100 şi <1/10)
- Mai puțin frecvente (≥ 1/1 000 și <1/100)
- Rare (≥ 1/10 000 şi <1/1 000)
- Foarte rare (
<1/10,000)
Clasificarea pe
organe,
aparate şi
sisteme
Frecvente
Mai puţin frecvente
Rare
Foarte rare
Infecţii şi
infestări
Suprainfecţii
determinate de
bacterii
rezistente sau
fungi, cum sunt:
candidoze orale
şi vaginale
Tulburări
hematolo
gice şi
limfatice
Anemie
Leucopenie
Neutropenie
Trombocitopenie
Trombocitemie
Eozinofilie
Timp de
protrombină
prelungit/INR
crescut
Valori crescute
ale
protrombinei /
INR scăzut
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Reacţie alergică
(vezi pct. 4.4).
Anafilaxie,
incluzând foarte
rar şoc cu
potenţial letal
(vezi pct. 4.4)
Edem alergic
/angioedem
(incluzând
edem laringeal
9
cu potenţial
letal, vezi pct.
4.4)
Tulburări
metabolice şi
de nutriţie
Hiperlipidemie
Hiperglicemie
Hiperuricemie
Tulburări
psihice
Reacţii anxioase
Hiperactivitate
psihomotorie/agitaţie
labilitate
emoțională
Depresie (în
cazuri foarte
rare,
comportament
autoagresiv,
cum sunt
ideaţie/gânduri
suicidare, sau
tentative de
suicid, vezi pct.
4.4)
halucinații depersonalizare
Reacții
psihotice
(putând
determina-
comportament
autoagresiv,
cum sunt
ideaţie/ gânduri
suicidare, sau
tentative de
suicid, vezi pct.
4.4)
Tulburări ale
sistemului
nervos
Cefalee
Ameţeli
Parestezii şi
disestezii
Tulburări ale
simţului gustativ (în
cazuri foarte rare,
incluzând ageuzie)
Confuzie şi
dezorientare
Tulburări ale
somnului (în special
insomnie)
Tremor
Vertij
Somnolenţă
hipoestezie
Tulburări ale
simţului olfactiv
(inclusiv
anosmie)
Vise anormale
Tulburări de
coordonare
(tulburări de
mers, în special
din cauza
amețelilor sau
vertijului)
Convulsii,
inclusiv
convulsii de tip
grand mal (vezi
pct. 4.4)
Perturbare a
atenţiei
Tulburări de
vorbire
Amnezie
Neuropatie
periferică
și
polineuropatie Hiperestezie
Tulburări
oculare
Tulburări de vedere
incluzând diplopie şi
vedere înceţoşată (în
special în cadrul Pierdere
tranzitorie a
vederii (în
special în cadrul
10
reacţiilor adverse de
la nivelul SNC, vezi
pct. 4.4)
reacţiilor la
nivelul SNC,
vezi pct.4.4 şi
4.7)
Tulburări
acustice şi
vestibulare
Tinitus
Afectare a
auzului,
inclusiv.
surditate (de
obicei
reversibilă)
Tulburări
cardiace
Prelungire a
intervalului QT
la pacienţii cu
hipopotasemie
(vezi pct. 4.3 şi
4.4)
Prelungire a
intervalului QT (vezi
pct. 4.4)
Palpitaţii
Tahicardie
Fibrilaţie atrială
Angina pectorală
Tahiaritmii
ventriculare
Sincopă (de
exemplu
pierderea
acută şi de
scurtă
durată a
conştienţei)
Aritmii
nespecifice
Torsada
vârfurilor (vezi
pct. 4.4).
Stop cardiac
(vezi pct. 4.4).
Tulburări
vasculare
Vasodilataţie
Hipertensiune
areteială
Hipotensiune
arterială
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale
Dispnee (incluzând
dispneea din astmul
bronşic)
Tulburări
gastro-
intestinale
Greaţă
Vărsături
Dureri gastro-
intestinale şi
abdominale
Diaree
Scădere a apetitului
alimentar și a
ingestiei de alimente
Constipaţie
Dispepsie
Flatulenţă
Gastrită
Valori plasmatice
crescute ale
amilazelor
Disfagie
Stomatită
Colită asociată
administrării
antibioticelor
(incluzând
colită pseudo-
membranoasă,
în cazuri foarte
rare, asociată cu
complicaţii
letale, vezi pct.
4.4)
Tulburări
hepatobiliare Valori
plasmatice
crescute ale
transaminazelor
Insuficienţă hepatică
(incluzând creştere a
LDH)
Bilirubinemie
crescută Icter
Hepatită (în
special,
colestatică)
Hepatită
fulminantă
putând evolua
spre insuficienţă
hepatică cu risc
11
Valori plasmatice
crescute ale gama-
glutamil-transferazei
Valori plasmatice
crescute ale
fosfatazei alcaline
vital (inclusiv
cazuri letale,
vezi pct. 4.4)
Afecţiuni
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat
Prurit
Erupţie cutanată
tranzitorie
Urticarie
Xerozis
Reacţii cutanate
buloase de tip
sindrom
Stevens-
Johnson sau
necroliză
epidermică
toxică (cu risc
letal, vezi pct.
4.4)
Tulburări
musculo-
scheletice şi ale
ţesutului
conjunctiv
Artralgie
Mialgie
Tendinită (vezi
pct. 4.4).
Crampe
musculare
Spasme
musculare
Slăbiciune
musculară
Ruptură de
tendon (vezi
pct. 4.4)
Artrită
Rigiditate
musculară
Exacerbare a
simptomelor de
miastenie gravis
(vezi pct. 4.4)
Tulburări
renale şi ale
căilor urinare
Deshidratare
Afectare renală
(incluzând
creşterea
valorilor
plasmatice ale
ureei şi
creatininei)
Insuficienţă
renală (vezi pct.
4.4).
Tulburări
generale şi la
nivelul locului
de
administrare Stare generală de rău
(în special astenie
sau fatigabilitate )
Dureri (incluzând
lombalgii, dureri la
nivelul toracelui,
pelvisului şi
extremităţilor)
Transpiraţie
Edem
12
Au existat cazuri foarte rare ale următoarelor reacții adverse raportate în urma tratamentului
cu alte fluorochinolone, care pot, eventual, să apară, de asemenea, în timpul tratamentului cu
moxifloxacină: hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, rabdomioliză, reacții de
fotosensibilitate, (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă.
Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului.
Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată
prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V*.
4.9 Supradozaj
Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. Se recomandă iniţierea
tratamentului simptomatic general. Monitorizarea EKG trebuie întreprinsă din cauza
posibilităţii de prelungire al intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui activat
cu 400 mg moxifloxacină va scădea biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai
mult de 80%. Administrarea cărbunelui activat la scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi
utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de
supradozaj oral.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, cod ATC: J01MA14
Mecanism de acţiune
In vitro, moxifloxacina are activitate asupra unui spectru larg de agenţi patogeni Gram-
pozitivi şi Gram-negativi.
Acţiunea bactericidă a moxifloxacinei rezultă din inhibarea ambelor topoizomeraze tip II
(ADN girază şi topoizomeraza IV), necesare pentru replicarea, transcripţia şi repararea ADN-
ului bacterian. Se pare că jumătatea C8-metoxi contribuie la creşterea activităţii şi la
reducerea selecţionării de bacterii Gram-pozitiv mutante rezistente, în comparaţie cu
jumătatea C8-H. Prezenţa substituentului bicicloaminic voluminos în poziţia C-7 previne
efluxul activ asociat cu genele norA sau pmrA întâlnite la anumite bacterii gram-pozitiv.
Investigaţiile farmacodinamice au demonstrat că moxifloxacina are efect bactericid dependent
de concentraţie. Concentraţiile bactericide minime (CBM) sunt de ordinul de mărime al
concentraţiilor minime inhibitorii (CMI).
Efectul asupra florei intestinale umane
Următoarele modificări ale florei intestinale au fost observate la voluntari, în urma
administrării orale de moxifloxacină: Escherichia coli, Bacillus spp., Enterococcus spp. şi
Klebsiella spp. au fost reduse, precum şi anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium spp.,
Eubacterium spp. şi Peptostreptococcus spp. S-a constatat o creştere a Bacteroides fragilis.
Aceste modificări au revenit la normal în două săptămâni.
Mecanism de rezistenţă
Mecanismele de dezvoltare a rezistenţei bacteriene care inactivează penicilinele,
cefalosporinele, aminoglicozidele, macrolidele şi tetraciclinele nu afectează activitatea
antibacteriană a moxifloxacinei. Alte mecanisme de rezistenţă, cum sunt scăderea
permeabilităţii membranare (întâlnită la Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux,
pot, de asemenea, afecta şi sensibilitatea la moxifloxacină.
Rezistenţa in vitro la moxifloxacină este dobândită în mai multe etape prin mutaţii la nivelul
situsurilor ţintă, la ambele topoizomeraze de tip II, ADN girază şi topoizomerază IV.
13
Moxifloxacina este un substrat puţin favorabil pentru mecanismele active de eflux ale
germenilor Gram-pozitiv.
A fost observată rezistenţa încrucişată cu alte fluorochinolone. Totuşi, dat fiind că
moxifloxacina inhibă atât topoizomeraza II cât şi IV cu activitate similară la unele bacterii
Gram-pozitiv, aceste bacterii pot fi rezistente la alte chinolone, dar sensibile la moxifloxacină.
Date de sensibilitate in vitro
Punctele clinice limită EUCAST, pentru concentraţia minimă inhibitoare (CMI) pentru
moxifloxacină (01.01.2012)
Microorganism
Sensibil
Rezistent
Staphylococcus spp. 0.5 mg/l
24 mm > 1 mg/l
< 21 mm
S. pneumoniae 0.5 mg/l
22 mm > 0.5 mg/l
1 mg/l
< 15 mm
H. influenzae 0.5 mg/l
25 mm> 0.5 mg/l
< 25 mm
M. catarrhalis 0.5 mg/l
23 mm > 0.5 mg/l
< 23 mm
Enterobacteriaceae 0.5 mg/l
20 mm > 1 mg/l
< 17 mm
Puncte limită fără legătură cu specia*
0.5 mg/l > 1 mg/l
* Punctele limită fără legătură cu specia au fost determinate în principal pe baza datelor
farmacocinetice/farmacodinamice şi sunt independente de distribuţiile CMI pentru o specie
anume. Acestea se folosesc doar pentru specii care nu au un punct limită specific şi nu se
folosesc pentru specii pentru care nu s-au stabilit încă criteriile de interpretare.
Sensibilitate microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze geografic şi în timp pentru anumite specii,
fiind de dorit informaţiile locale privind rezistenţa, mai ales în tratamentul infecţiilor severe.
În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile în care prevalenţa
rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării utilitatea chimioterapicului cel puţin în
unele tipuri de infecţii.
Specii de regulă sensibile
Microorganisme aerobe Gram-pozitive
Gardnerella vaginalis
Staphylococcus aureus* (sensibil la meticilină)
Streptococcus agalactiae (Grupa B)
Grupul Streptococcus milleri* (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius)
Streptococcus pneumoniae*
Streptococcus pyogenes* (Grup A)
14
GrupulStreptococcus viridans (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Microorganisme aerobe Gram-negative
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae*
Haemophilus parainfluenzae*
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamella) catarrhalis*
Microorganisme anaerobe
Fusobacterium spp.
Prevotella spp.
“Alte” microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*
Chlamydia trachomatis*
Coxiella burnetii
Mycoplasma genitalium
Mycoplasma hominis
Mycoplasma pneumoniae*
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitive
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Staphylococcus aureus (rezistent la methicillina)
+
Microorganisme aerobe Gram-negative
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli*#
Klebsiella pneumoniae*#
Klebsiella oxytoca
Neisseria gonorrhoeae*
+
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragilis*
Peptostreptococcus spp.*
Organisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram-negative
Pseudomonas aeruginosa
*Activitatea a fost satisfăcător demonstrată pe tulpinile sensibile din studiile clinice în
vederea aprobării indicaţiilor clinice.
#Tulpinile care produc BLSE (beta-lactamaze cu spectru extins) sunt în mod normal
rezistente la fluorochinolone
+Rata de rezistenţă > 50% în una sau mai multe ţări
15
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponibilitate
În urma administrării orale, moxifloxacina este absorbită rapid şi aproape complet.
Biodisponibilitatea absolută ajunge la aproximativ 91%.
Parametrii farmacocinetici evoluează liniar în intervalul 50 – 800 mg în doză unică şi până la
600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile. După o doză orală de 400 mg se atinge concentraţia
maximă de 3,1 mg/l în decurs de 0,5 – 4 ore după administrare. Concentraţiile plasmatice
maxime şi minime la starea de echilibru (doză de 400 mg o dată pe zi) au fost de 3,2 mg/l,
respectiv de 0,6 mg/l. La starea de echilibru, expunerea în intervalul de dozaj este cu
aproximativ 30% mai mare decât după prima doză.
Distribuţie
Moxifloxacina se distribuie rapid în spaţiile extravasculare; după o doză de 400 mg s-a
determinat o ASC de 35 mg h/l. Volumul aparent de distribuţie la starea de echilibru (Vss)
este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au evidenţiat o legare de
proteinele plasmatice de aproximativ 40 – 42% independent de concentraţia medicamentului.
Moxifloxacina se leagă în principal de albumina plasmatică.
Următoarele concentraţii plasmatice maxime (medie geometrică) au fost observate ca urmare
a administrării unei doze orale unice de 400 mg moxifloxacină.
Ţesut
Concentraţie
Raport locaţie: plasmă
Plasma 3.1 mg/l -
Saliva 3.6 mg/l 0.75 - 1.3
Lichidul vezicular
1.61 mg/l 1.71
Mucoasa bronşică
5.4 mg/kg 1.7 - 2.1
Macrofage alveolare
56.7 mg/kg 18.6 - 70.0
Lichid alveolar
20.7 mg/l 5 - 7
Sinusul maxilar
7.5 mg/kg 2.0
Sinusul etmoid
8.2 mg/kg 2.1
Polipi nazali
9.1 mg/kg 2.6
Lichid interstiţial
1.02 mg/l 0.8 - 1.42,3
Tractul genital feminin*
10.24 mg/kg 1.724
* administrare intravenoasă a unei singure doze de 400 mg 1 10 ore după administrare
16
2 concentraţie pentru fracţiunea nelegată 3 între 3 şi 36 de ore după doză 4 la terminarea perfuzării
Metabolizare
Moxifloxacina suferă metabolizare de fază II şi se excretă pe cale renală şi biliară/prin
materiile fecale sub formă netransformată, precum şi sub forma unui compus sulfoconjugat
(M1) şi a unuia glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la
om şi amândoi sunt microbiologic inactivi.
În studiile clinice de fază I şi în cele in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice
metabolice cu alte medicamente care suferă metabolizarea de fază I prin intermediul
enzimelor citocromului P450. Nu există dovezi de metabolizare oxidativă.
Eliminare
Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică al
fazei terminale
de aproximativ 12 ore. Media clearance-ului total aparent, după o doză de
400 mg variază între 179 şi 246 ml/min. Clearance-ul renal este de aproximativ 24 – 53
ml/min, ceea ce sugerează reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului.
După o doză de 400 mg, regăsirea în urină (aproximativ 19% substanţă netransformată,
aproximativ 2,5% M1 şi aproximativ 14% M2) şi materii fecale (aproximativ 25% substanţă
netransformată, aproximativ 36% M1 şi zero pentru M2) totalizează aproximativ 96%.
Administrarea concomitentă de moxifloxacină şi ranitidină sau probenecid nu a modificat
clearance-ul renal al medicamentului netransformat.
Vârstnici și pacienți cu greutate corporală mică
Concentrații plasmatice mai mari sunt observate la voluntarii sănătoși cu greutate corporală
mică (cum sunt femeile) și la voluntarii vârstnici.
Insuficiență renală
Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu
insuficienţă renală (inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). Odată cu scăderea
funcţiei renale, concentraţiile metabolitului M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori
(cu un clearance al creatininei < 30 ml/min/1,73 m
2).
Insuficiență hepatica
Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă
hepatică (Child Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii
sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp
ce expunerea la medicamentul netransformat a fost comparabilă cu cea de la voluntarii
sănătoşi. Nu există suficientă experienţă clinică privind utilizarea moxifloxacinei la pacienţii
cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Reacţii la nivelul sistemului hematopoetic (o uşoară scădere a numărului eritrocitelor şi
trombocitelor) au fost observate la şobolan şi maimuţă. Similar altor chinolone, s-a constatat
hepatotoxicitate (valori crescute ale enzimelor hepatice şi degenerare vacuolară) la şobolan,
maimuţă şi câine. La maimuţă a apărut toxicitate la nivelul sistemului nervos central
17
(convulsii). Aceste efecte au fost observate numai după tratament cu doze mari de
moxifloxacină sau după tratament îndelungat.
Moxifloxacina, similar altor chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii
sau celule de la mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate prin interacţiunea cu giraza
la bacterii şi - în concentraţii mai mari - printr-o interacţiune cu topoizomeraza II la celule de
mamifere, se poate asuma o concentraţie de prag pentru genotoxicitate. Prin testele in vivo, nu
s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. În
acest mod, se poate demonstra că există o suficientă marjă de siguranţă în cazul dozei
terapeutice la om. Moxifloxacina a fost necarcinogenică, într-un studiu iniţiere-promovare la
şobolan.
Multe chinolone sunt fotoreactive şi pot induce reacţii fototoxice, fotomutagenice şi
fotocarcinogenice. Spre deosebire de acestea, moxifloxacina nu a avut proprietăţi fototoxice şi
fotogenotoxice atunci când a fost testată prin intermediul unui program comprehensiv de
studii in vitro şi in vivo. În aceleaşi condiţii, alte chinolone induc reacţii de tipul celor mai sus
menţionate.
La concentraţii mari, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului
rectificator întârziat al potasiului la nivelul cordului şi din acest motiv poate determina
prelungiri ale intervalului QT. Studiile toxicologice la câine, cu doze orale de ≥90 mg/kg
determină la concentraţii plasmatice ≥ 16 mg/l, prelungiri ale intervalului QT, dar nu şi
aritmii. Numai după administrarea intravenoasă a unei doze mai mari de 50 de ori doza la om
(> 300 mg/kg), ducând la concentraţii plasmatice de ≥ 200 mg/l (mai mult de 40 de ori peste
valoarea terapeutică după administrare intravenoasă), s-au constatat aritmii ventriculare
reversibile, non-letale.
Chinolonele pot determina leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la
animalele imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină care a determinat toxicitate
articulară la animale tinere (câine) a fost de patru ori mai mare valoarea maximă a dozei
terapeutice recomandate de 400 mg (pentru 50 kg greutate corporală) luând în calcul o bază
mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind de două-trei ori mai mari decât acelea ale dozei
terapeutice maxime.
Testele de toxicitate la şobolan şi maimuţă (cu doze repetate până la şase luni) nu au
evidenţiat risc oculotoxic. La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au dus la concentraţii
plasmatice ≥ 20 mg/l şi au determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate,
atrofia retinei.
Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă)
arată că moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi
maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea
moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost
observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu
toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi
iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om. La şobolan, s-au observat scăderi în
greutate ale fetuşilor, o creştere a pierderilor prenatale, o durată uşor crescută a sarcinii şi o
creştere a activităţii spontane a unor pui de sex masculin şi feminin la doze de 63 de ori mai
mari decât doza maximă recomandată exprimată în mg/kg la concentraţii plasmatice în
intervalul dozelor terapeutice la om.
18
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu
celuloză microcristalină
Manitol (E421)
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
hidroxipropilceluloza
talc
stearat de magneziu
Film
Alcool polivinilic parţial hidrolizat (E1203)
Dioxid de titan (E 171)
Macrogol 3350/PEG (E1521)
Oxid galben de fer (E172)
Oxid roșu de fer (E172)
Talc (E553b)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Blistere din aluminiu/aluminiu (PA/ALL/PVC- folie de aluminiu)
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutii conținând blistere PA-Al-PVC/aluminiu.
Comprimatele filmate sunt disponibile în cutii de: 5, 6, 7, 10, 25, 50, 70, 80, 100 comprimate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate .
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Torrent Pharma S.R.L
Str. Ştirbei-Vodă, Nr. 36, etajul 2, Biroul A,
Sector 1, București, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6562/2014/01-02-03-04-05-06-07-08-09
19
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Iunie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Moxitor 400 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine moxifloxacină 400 mg sub formă de clorhidrat de
moxifloxacină 436,37 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate, de formă alungita, de culoare roz, cu dimensiunile 19,4 x 7,8 mm în
diametru și 5,8 mm grosime.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Moxitor 400 mg, comprimate filmate este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii
bacteriene la pacienţi cu vârsta de 18 ani sau peste (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 5.1). Moxifloxacina
trebuie utilizată doar atunci când antibioticele recomandate în mod normal pentru tratamentul
inițial al acestor infecții nu sunt considerate adecvate sau atunci când acestea au eșuat:
- Sinuzită bacteriană acută (SBA) (adecvat diagnosticată)
- Exacerbare a bronşitei cronice (EBC) (adecvat diagnosticată)
- Pneumonie dobândită în colectivitate, cu excepţia cazurilor severe
-Afecţiuni inflamatorii pelvine uşoare până la moderate (adică, infecţii ale tractului genital
superior feminin, incluzând salpingite şi endometrite) fără asocieri de abcese tubo-ovariane
sau pelvine.
Moxitor 400 mg, comprimate filmate nu sunt recomandate ca monoterapie în afecţiunile
inflamatorii pelvine uşoare până la moderatate, trebuind administrate în asociere cu alte
chimioterapice antibacteriene adecvate (de exemplu o cefalosporină), din cauza creşterii
rezistenţei Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină, cu excepţia cazului în care poate fi
exclusă rezistenţa Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină (vezi pct. 4.4 şi 5.1).
Moxitor 400 mg comprimate filmate poate fi utilizat pentru a finaliza un curs de tratament la
pacienţii care au prezentat o îmbunătățire în timpul tratamentului inițial cu moxifloxacină
administrată intravenos pentru următoarele indicații:
- Pneumonii comunitare
- Infecţii complicate ale tegumentelor şi structurilor tegumentare
2
Moxitor 400 mg comprimate filmate nu trebuie utilizat pentru iniţierea tratamentului niciunui
tip de infecţie a tegumentului şi structurilor tegumentare sau al pneumoniei comunitare.
Trebuie luate în considerare recomandările oficiale privind utilizarea adecvată a
medicamentelor antibacteriene.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze (adulti)
Doza recomandată este de un comprimat filmat de 400 mg o dată pe zi.
Insuficienţa renală/hepatică
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară pană la severă sau
la pacienţii trataţi prin dializă cronică, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie
continuă (vezi pct. 5.2 detalii suplimentare).
Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).
Alte grupuri speciale de populaţie
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la cei subponderali.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi (< 18 ani). Nu s-au determinat
eficacitatea şi siguranţa moxifloxacinei la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.3).
Modul de administrare
Comprimatul filmat trebuie înghiţit întreg cu lichid suficient şi poate fi administrat
independent de orarul meselor.
Durata administrării
Moxitor 400 mg comprimate filmate trebuie utilizat pentru următoarele durate de administrare:
- Acutizare a bronşitei cronice 5 – 10 zile
- Pneumonie dobândită în colectivitate 10 zile
- Sinuzită bacteriană acută 7 zile
- Afecţiuni inflamatorii pelvine uşoare până la moderate 14 zile
Moxitor 400 mg, comprimate filmate a fost testat în studiile clinice pentru tratament cu durată
de maximum 14 zile.
Tratament secvențial (intravenos, urmat de administrare orală)
În studiile clinice cu tratament secvenţial cei mai mulţi pacienţi au trecut de la administrarea
intravenoasă la tratamentul pe cale orală în termen de 4 zile (pneumonie dobândită în
comunitate) sau 6 zile (infecţii complicate ale tegumentelor şi ale structurilor tegumentare).
Durata totală recomandată a tratamentului intravenos și oral este de 7-14 zile pentru
pneumonie comunitară, respectiv 7-21 zile pentru
infecţii complicate ale tegumentelor şi
structurilor tegumentare.
Doza recomandată (400 mg o dată pe zi) şi durata tratamentului pentru indicaţia respectivă nu
trebuie depăşite.
3
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare din excipienţi enumeraţi
la pct. 6.1.
- Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).
- Pacienţi cu vârsta sub 18 ani.
- Pacienţi cu istoric de boală/afectări ale tendoanelor asociate cu tratamentul cu chinolone.
Atât în studiile preclinice cât şi la om, au fost observate modificări ale electrocardiogramei, ca
urmare a expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT. Prin urmare, din
motive de siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:
- Prelungire a intervalului QT congenitală sau dobândită, diagnosticată
- Tulburări electrolitice, în special hipopotasemie necorectată
- Bradicardie relevantă clinic
- Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducerea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng
- Antecedente de aritmii simptomatice
Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care prelungesc
intervalul QT (vezi, de asemenea, pct. 4.5).
Din cauza datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la
pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu valori plasmatice ale
transaminazelor crescute >5 ori limita superioară a valorilor normale.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în cazul infecțiilor cu un grad redus de
severitate trebuie pus îm balanţă cu informațiile conținute la punctul referitor la atenţionări şi
precauţii.
Prelungirea intervalului QTc şi afecţiuni clinice potenţial asociate cu prelungirea intervalului
QTc
S-a demonstrat că moxifloxacina prelungeşte intervalul QTc pe electrocardiograma unora
dintre pacienţi. La analiza ECG-urilor obţinute în programul de studii clinice, prelungirea
QTc la administrarea de moxifloxacină a fost de 6 ms ± 26 ms, reprezentând 1,4% faţă de
valoarea iniţială. Deoarece intervalul QTc iniţial tinde să fie mai prelungit la femei
comparativ cu bărbaţii, femeile pot fi mai sensibile la medicamentele care prelungesc
intervalul QTc.
De asemenea, pacienţii vârstnici pot fi mai susceptibili la efectele
medicamentelor asupra intervalului QT.
Medicamentele care pot reduce concentrația de potasiu trebuie utilizate cu precauție la
pacienții tratați cu moxifloxacină (vezi, de asemenea, pct. 4.3 și 4.5).
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cu afecțiuni proaritmogene în curs de
desfășurare (în special femei și pacienți vârstnici), cum sunt ischemia miocardică acută sau
prelungirea intervalului QT, deoarece acest lucru poate duce la un risc crescut de aritmii
ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) și stop cardiac (vezi, de asemenea, pct. 4.3).
Mărimea prelungirii intervalului QT poate crește proporţional cu concentrațiile crescute ale
medicamentului. Prin urmare, doza recomandată nu trebuie depășită.
Dacă apar semne de aritmie cardiacă în timpul tratamentului cu moxifloxacină, tratamentul
trebuie întrerupt şi trebuie efectuat un ECG.
4
Reacţii de hipersensibilitate/reacţii alergice
Reacţii de hipersensibilitatea şi reacţii alegice au fost raportate pentru fluorochinolone,
inclusiv moxifloxacină, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot avansa spre un şoc
care poate pune viaţa în pericol, chiar şi după prima administrare. În aceste cazuri
moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituit un tratament adecvat (de exemplu
tratamentul pentru şoc).
Tulburări hepatice severe
Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă cu potenţial de evoluţie la insuficienţă hepatică
(inclusiv cazuri letale), în asociere cu moxifloxacina (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi
să se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentului dacă apar semne şi simptome de
hepatită fulminantă, cum sunt astenie cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină hipercromă,
tendinţe hemoragice sau encefalopatie hepatică.
Trebuie efectuate teste/investigaţii ale funcţiei hepatice în cazurile în care apar semne de
disfuncţie hepatică.
Reacţii cutanate buloase grave
În timpul administrării moxifloxacinei s-au raportat cazuri de reacţii cutanate buloase de tipul
sindromului Stevens-Johnson sau necrolizei epidermice toxice (vezi pct. 4.8).
Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze imediat medicului înainte de a continua tratamentul,
dacă apar reacţii cutanate şi/sau ale mucoaselor.
Pacienţi cu predispoziţie la convulsii
Chinolonele sunt cunoscute ca declanşatoare de convulsii. Trebuie administrate cu precauţie
la pacienţii cu tulburări ale SNC sau în prezenţa altori factori de risc care pot predispune la
convulsii sau care scad pragul de declanşare a acestora. În caz de convulsii, tratamentul cu
moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.
Neuropatie perifierică
Au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzo-motorie rezultând în parestezii,
hipoestezii, diestezii sau slăbiciune, la pacienţii care au fost trataţi cu chinolone, inclusiv cu
moxifloxacină. Pacienţii aflaţi sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să-şi informeze
medicul înainte de continuarea tratamentului, dacă dezvoltă simptome de neuropatie cum sunt:
durere, senzaţie de arsură, furnicături, amorţeli, slăbiciune (vezi pct. 4.8).
Reacţii psihiatrice
Pot interveni reacţii psihiatrice, chiar şi după prima administrare de chinolone, inclusiv
moxifloxacină. În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri
de suicid şi comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În
eventualitatea în care un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi
trebuie instituite măsuri corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie
utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu afecţiuni psihiatrice în antecedente.
Diaree asociată cu antibioticele, inclusiv colită
Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibitoticele, inclusiv colită
pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu spectru
larg , inclusiv moxifloxacina; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin
urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree
în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. Dacă diareea sau colita asociate antibitoticelor,
este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente
antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate.
În plus, trebuie luate măsuri adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de
transmitere. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate la pacienţii care dezvoltă
diaree severă.
5
Pacienţi cu miastenie gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenie gravis deoarece
simptomele pot fi agravate.
Inflamaţii ale tendoanelor, rupturi ale tendoanelor
Pot apărea inflamaţii şi rupturi ale tendoanelor în timpul tratamentului cu chinolone, inclusiv
moxifloxacină, în special la pacienţii vârstnici şi la cei trataţi concomitent cu corticosteroizi.
La primul semn de durere sau inflamaţie, pacienţii trebuie să întrerupă tratamentul cu
moxifloxacină, să ţină în repaus membrul(ele) afectat(e) şi să se adreseze medicului imediat
pentru a iniţia tratamentul corespunzător (de exemplu imobilizare) pentru tendonul afectat.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să utilizeze cu precauţie moxifloxacină dacă nu
pot susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă
renală.
Tulburări de vedere
Dacă este afectată vederea sau apar alte reacţii la nivelul ochilor, trebuie solicitat imediat
consult oftalmologic.
Prevenirea reacţiilor de fotosensibilitate
Se cunosc reacţii de fotosensibilitate provocate de chinolone. Totuşi, unele studii indică faptul
că moxifloxacina prezintă un risc mai mic de a induce fotosensibilitate. Cu toate acestea,
pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la radiaţii ultraviolete sau lumină solară puternică
şi/sau prelungită pe durata tratamentului cu moxifloxacină.
Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
Pacienţii cu antecedente familiale sau personale de deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
sunt predispuşi la reacţii hemolitice la tratamentul cu chinolone. În consecinţă, moxifloxacina
trebuie utilizată cu precauţie la aceşti pacienţi.
Pacienţi cu afecţiuni inflamatorii pelvine
La pacienţii cu afecţiuni inflamatorii pelvine complicate (de exemplu asociate cu abcese tubo-
ovariane sau pelviene) la care tratamentul intravenos este considerat necesar, tratamentul cu
Moxitor 400 mg comprimate filmate nu este recomandat.
Afecţiunile inflamatorii pelvine pot fi cauzate de Neissseria gonorrhoeae rezistentă la
fluorochinolone. Prin urmare, în aceste cazuri moxifloxacina trebuie administrată concomitent
cu alte antibiotice adecvate (de exemplu o cefalosporină), cu excepţia cazului în care poate fi
exclusă rezistenţa Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină. Dacă starea clinică nu se
îmbunătăţeşte după 3 zile de tratament, tratamentul trebuie revizuit.
6
Interferenţe cu testele biologice
Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de
Mycobacterium spp. prin suprimarea creşterii micobacteriilor.
Pacienţi cu infecţii cu SARM
Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus
rezistent la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate din cauza
SARM trebuie iniţiat tratamentul cu un agent antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).
Populaţie pediatrică
Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea
la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Un efect aditiv asupra prelungirii intervalului QT al moxifloxacinei și al altor medicamente
care pot prelungi intervalul QTc nu poate fi exclus.
Acest efect poate determina un risc crescut de aritmii ventriculare, în special torsada
vârfurilor. De aceea, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii trataţi cu aceste
medicamente (vezi şi pct. 4.3):
-antiaritmice clasa IA (cum sunt: chinidină, hidrochinidină, dizopiramidă)
- antiaritmice clasa III (cum sunt: amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă),
- antipsihotice (cum sunt: fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultoprid),
- antidepresive triciclice,
-unele antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină i.v., pentamidină, antimalarice
în mod special halofantrină),
-anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină),
-altele (cisparidă, vincamină i.v., bepridil, difemanil).
Moxifloxacina trebuie administrată cu precauție la pacienții care utilizează medicamente care
pot reduce concentraţia plasmatică de potasiu (de exemplu, diuretice de ansă și diuretice
tiazidice, laxative și clisme [doze mari], corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente
asociate cu bradicardie semnificativă clinic.
Trebuie asigurat un interval de aproximativ 6 ore între administrarea medicamentelor
conţinând cationi bivalenţi sau trivalenţi (cum sunt medicamentele antiacide conţinând
magneziu sau aluminiu, didanozină comprimate, sucralfat şi medicamente conţinând fier sau
zinc) şi administrarea moxifloxacinei.
Administrarea concomitentă de cărbune activat cu o doza de 400 mg moxifloxacină determină
prevenirea pronunţată a absorbţiei medicamentului şi la reducerea biodisponibilităţii sistemice
a acestuia cu mai mult de 80%. De aceea, nu se recomandă administrarea concomitentă a
celor două medicamente (cu excepţia supradozajului, vezi şi pct. 4.9).
După dozări repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a determinat creşterea Cmax a
digoxinei cu aproximativ 30%, fără să afecteze ASC sau concentraţiile minime. Nu sunt
necesare precauţii la administrarea concomitentă cu digoxina.
În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a
moxifloxacinei cu glibenclamidul a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei
plasmatice maxime a glibenclamidei. Administrarea concomitentă de glibenclamidă şi
moxifloxacină poate teoretic să determine o hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Totuşi,
7
modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat modificări ale
parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, n-a fost observată nicio
interacţiune clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.
Modificări ale INR (International Normalised Ratio)
A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor
orale la pacienţii cărora li s-au administrat antibiotice, în special fluorochinolone, macrolide,
tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile
infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului.
În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă infecţia sau tratamentul cu antibiotice determină
modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie este
monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral trebuie
să fie ajustată corespunzător.
Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a
moxifloxacinei cu: ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină
administrată parenteral, teofilină, ciclosporină sau itraconazol.
Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste date. Având în vedere
aceste rezultate o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P 450 este
puţin probabilă.
Interacţiunea cu alimentele
Moxifloxacina nu are nicio interacțiune relevantă clinic cu alimente, inclusiv produsele
lactate.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcină
Siguranța moxifloxacinei în timpul sarcinii nu a fost evaluată. Studiile la animale au arătat
toxicitate reproductivă (vezi pct. 5.3). Riscul potențial pentru om este necunoscut. Din cauza
riscului experimental de leziuni produse de fluorochinolone la nivelul cartilajelor care susţin
greutatea la animalele tinere, respectiv de leziuni articulare reversibile descrise la copiii trataţi
cu unele fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile gravide (vezi pct. 4.3).
Alaptarea
Nu există date disponibile la femeile care alapteaza. Datele preclinice indică faptul că mici
cantități de moxifloxacină sunt eliminate în lapte. În absența datelor la om și din cauza
riscului experimental de leziuni produse de fluorochinolone la nivelul cartilajelor care susţin
greutatea la animalele tinere, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu
moxifloxacină (vezi pct. 4.3).
Fertilitate
Studiile la animale nu indică afectarea fertilității (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce
vehicule şi de a folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele, incluzând moxifloxacina, pot să
determine o scădere a capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje,
din cauza reacţiilor adverse de la nivelul SNC (de exemplu, amețeli, pierdere acută,
8
tranzitorie a vederii,vezi pct. 4.8) sau din cauza pierderii acute şi de scurtă durată a conştienţei
(sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum reacţionează la administrarea
moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi de a manevra utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse raportate în studii clinice cu moxifloxacină 400 mg (tratament oral şi
secvenţial), şi clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei sunt descrise mai jos:
În afară de greaţă şi diaree, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frevenţă mai mică de
3%.
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea
descrescătoare a severităţii. Frecvenţele sunt definite ca:
- Frecvente (≥ 1/100 şi <1/10)
- Mai puțin frecvente (≥ 1/1 000 și <1/100)
- Rare (≥ 1/10 000 şi <1/1 000)
- Foarte rare (
<1/10,000)
Clasificarea pe
organe,
aparate şi
sisteme
Frecvente
Mai puţin frecvente
Rare
Foarte rare
Infecţii şi
infestări
Suprainfecţii
determinate de
bacterii
rezistente sau
fungi, cum sunt:
candidoze orale
şi vaginale
Tulburări
hematolo
gice şi
limfatice
Anemie
Leucopenie
Neutropenie
Trombocitopenie
Trombocitemie
Eozinofilie
Timp de
protrombină
prelungit/INR
crescut
Valori crescute
ale
protrombinei /
INR scăzut
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Reacţie alergică
(vezi pct. 4.4).
Anafilaxie,
incluzând foarte
rar şoc cu
potenţial letal
(vezi pct. 4.4)
Edem alergic
/angioedem
(incluzând
edem laringeal
9
cu potenţial
letal, vezi pct.
4.4)
Tulburări
metabolice şi
de nutriţie
Hiperlipidemie
Hiperglicemie
Hiperuricemie
Tulburări
psihice
Reacţii anxioase
Hiperactivitate
psihomotorie/agitaţie
labilitate
emoțională
Depresie (în
cazuri foarte
rare,
comportament
autoagresiv,
cum sunt
ideaţie/gânduri
suicidare, sau
tentative de
suicid, vezi pct.
4.4)
halucinații depersonalizare
Reacții
psihotice
(putând
determina-
comportament
autoagresiv,
cum sunt
ideaţie/ gânduri
suicidare, sau
tentative de
suicid, vezi pct.
4.4)
Tulburări ale
sistemului
nervos
Cefalee
Ameţeli
Parestezii şi
disestezii
Tulburări ale
simţului gustativ (în
cazuri foarte rare,
incluzând ageuzie)
Confuzie şi
dezorientare
Tulburări ale
somnului (în special
insomnie)
Tremor
Vertij
Somnolenţă
hipoestezie
Tulburări ale
simţului olfactiv
(inclusiv
anosmie)
Vise anormale
Tulburări de
coordonare
(tulburări de
mers, în special
din cauza
amețelilor sau
vertijului)
Convulsii,
inclusiv
convulsii de tip
grand mal (vezi
pct. 4.4)
Perturbare a
atenţiei
Tulburări de
vorbire
Amnezie
Neuropatie
periferică
și
polineuropatie Hiperestezie
Tulburări
oculare
Tulburări de vedere
incluzând diplopie şi
vedere înceţoşată (în
special în cadrul Pierdere
tranzitorie a
vederii (în
special în cadrul
10
reacţiilor adverse de
la nivelul SNC, vezi
pct. 4.4)
reacţiilor la
nivelul SNC,
vezi pct.4.4 şi
4.7)
Tulburări
acustice şi
vestibulare
Tinitus
Afectare a
auzului,
inclusiv.
surditate (de
obicei
reversibilă)
Tulburări
cardiace
Prelungire a
intervalului QT
la pacienţii cu
hipopotasemie
(vezi pct. 4.3 şi
4.4)
Prelungire a
intervalului QT (vezi
pct. 4.4)
Palpitaţii
Tahicardie
Fibrilaţie atrială
Angina pectorală
Tahiaritmii
ventriculare
Sincopă (de
exemplu
pierderea
acută şi de
scurtă
durată a
conştienţei)
Aritmii
nespecifice
Torsada
vârfurilor (vezi
pct. 4.4).
Stop cardiac
(vezi pct. 4.4).
Tulburări
vasculare
Vasodilataţie
Hipertensiune
areteială
Hipotensiune
arterială
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale
Dispnee (incluzând
dispneea din astmul
bronşic)
Tulburări
gastro-
intestinale
Greaţă
Vărsături
Dureri gastro-
intestinale şi
abdominale
Diaree
Scădere a apetitului
alimentar și a
ingestiei de alimente
Constipaţie
Dispepsie
Flatulenţă
Gastrită
Valori plasmatice
crescute ale
amilazelor
Disfagie
Stomatită
Colită asociată
administrării
antibioticelor
(incluzând
colită pseudo-
membranoasă,
în cazuri foarte
rare, asociată cu
complicaţii
letale, vezi pct.
4.4)
Tulburări
hepatobiliare Valori
plasmatice
crescute ale
transaminazelor
Insuficienţă hepatică
(incluzând creştere a
LDH)
Bilirubinemie
crescută Icter
Hepatită (în
special,
colestatică)
Hepatită
fulminantă
putând evolua
spre insuficienţă
hepatică cu risc
11
Valori plasmatice
crescute ale gama-
glutamil-transferazei
Valori plasmatice
crescute ale
fosfatazei alcaline
vital (inclusiv
cazuri letale,
vezi pct. 4.4)
Afecţiuni
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat
Prurit
Erupţie cutanată
tranzitorie
Urticarie
Xerozis
Reacţii cutanate
buloase de tip
sindrom
Stevens-
Johnson sau
necroliză
epidermică
toxică (cu risc
letal, vezi pct.
4.4)
Tulburări
musculo-
scheletice şi ale
ţesutului
conjunctiv
Artralgie
Mialgie
Tendinită (vezi
pct. 4.4).
Crampe
musculare
Spasme
musculare
Slăbiciune
musculară
Ruptură de
tendon (vezi
pct. 4.4)
Artrită
Rigiditate
musculară
Exacerbare a
simptomelor de
miastenie gravis
(vezi pct. 4.4)
Tulburări
renale şi ale
căilor urinare
Deshidratare
Afectare renală
(incluzând
creşterea
valorilor
plasmatice ale
ureei şi
creatininei)
Insuficienţă
renală (vezi pct.
4.4).
Tulburări
generale şi la
nivelul locului
de
administrare Stare generală de rău
(în special astenie
sau fatigabilitate )
Dureri (incluzând
lombalgii, dureri la
nivelul toracelui,
pelvisului şi
extremităţilor)
Transpiraţie
Edem
12
Au existat cazuri foarte rare ale următoarelor reacții adverse raportate în urma tratamentului
cu alte fluorochinolone, care pot, eventual, să apară, de asemenea, în timpul tratamentului cu
moxifloxacină: hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, rabdomioliză, reacții de
fotosensibilitate, (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă.
Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului.
Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată
prin intermediul sistemului naţional de raportare, aşa cum este menţionat în Anexa V*.
4.9 Supradozaj
Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. Se recomandă iniţierea
tratamentului simptomatic general. Monitorizarea EKG trebuie întreprinsă din cauza
posibilităţii de prelungire al intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui activat
cu 400 mg moxifloxacină va scădea biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai
mult de 80%. Administrarea cărbunelui activat la scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi
utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de
supradozaj oral.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, cod ATC: J01MA14
Mecanism de acţiune
In vitro, moxifloxacina are activitate asupra unui spectru larg de agenţi patogeni Gram-
pozitivi şi Gram-negativi.
Acţiunea bactericidă a moxifloxacinei rezultă din inhibarea ambelor topoizomeraze tip II
(ADN girază şi topoizomeraza IV), necesare pentru replicarea, transcripţia şi repararea ADN-
ului bacterian. Se pare că jumătatea C8-metoxi contribuie la creşterea activităţii şi la
reducerea selecţionării de bacterii Gram-pozitiv mutante rezistente, în comparaţie cu
jumătatea C8-H. Prezenţa substituentului bicicloaminic voluminos în poziţia C-7 previne
efluxul activ asociat cu genele norA sau pmrA întâlnite la anumite bacterii gram-pozitiv.
Investigaţiile farmacodinamice au demonstrat că moxifloxacina are efect bactericid dependent
de concentraţie. Concentraţiile bactericide minime (CBM) sunt de ordinul de mărime al
concentraţiilor minime inhibitorii (CMI).
Efectul asupra florei intestinale umane
Următoarele modificări ale florei intestinale au fost observate la voluntari, în urma
administrării orale de moxifloxacină: Escherichia coli, Bacillus spp., Enterococcus spp. şi
Klebsiella spp. au fost reduse, precum şi anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium spp.,
Eubacterium spp. şi Peptostreptococcus spp. S-a constatat o creştere a Bacteroides fragilis.
Aceste modificări au revenit la normal în două săptămâni.
Mecanism de rezistenţă
Mecanismele de dezvoltare a rezistenţei bacteriene care inactivează penicilinele,
cefalosporinele, aminoglicozidele, macrolidele şi tetraciclinele nu afectează activitatea
antibacteriană a moxifloxacinei. Alte mecanisme de rezistenţă, cum sunt scăderea
permeabilităţii membranare (întâlnită la Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux,
pot, de asemenea, afecta şi sensibilitatea la moxifloxacină.
Rezistenţa in vitro la moxifloxacină este dobândită în mai multe etape prin mutaţii la nivelul
situsurilor ţintă, la ambele topoizomeraze de tip II, ADN girază şi topoizomerază IV.
13
Moxifloxacina este un substrat puţin favorabil pentru mecanismele active de eflux ale
germenilor Gram-pozitiv.
A fost observată rezistenţa încrucişată cu alte fluorochinolone. Totuşi, dat fiind că
moxifloxacina inhibă atât topoizomeraza II cât şi IV cu activitate similară la unele bacterii
Gram-pozitiv, aceste bacterii pot fi rezistente la alte chinolone, dar sensibile la moxifloxacină.
Date de sensibilitate in vitro
Punctele clinice limită EUCAST, pentru concentraţia minimă inhibitoare (CMI) pentru
moxifloxacină (01.01.2012)
Microorganism
Sensibil
Rezistent
Staphylococcus spp. 0.5 mg/l
24 mm > 1 mg/l
< 21 mm
S. pneumoniae 0.5 mg/l
22 mm > 0.5 mg/l
1 mg/l
< 15 mm
H. influenzae 0.5 mg/l
25 mm> 0.5 mg/l
< 25 mm
M. catarrhalis 0.5 mg/l
23 mm > 0.5 mg/l
< 23 mm
Enterobacteriaceae 0.5 mg/l
20 mm > 1 mg/l
< 17 mm
Puncte limită fără legătură cu specia*
0.5 mg/l > 1 mg/l
* Punctele limită fără legătură cu specia au fost determinate în principal pe baza datelor
farmacocinetice/farmacodinamice şi sunt independente de distribuţiile CMI pentru o specie
anume. Acestea se folosesc doar pentru specii care nu au un punct limită specific şi nu se
folosesc pentru specii pentru care nu s-au stabilit încă criteriile de interpretare.
Sensibilitate microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze geografic şi în timp pentru anumite specii,
fiind de dorit informaţiile locale privind rezistenţa, mai ales în tratamentul infecţiilor severe.
În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile în care prevalenţa
rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării utilitatea chimioterapicului cel puţin în
unele tipuri de infecţii.
Specii de regulă sensibile
Microorganisme aerobe Gram-pozitive
Gardnerella vaginalis
Staphylococcus aureus* (sensibil la meticilină)
Streptococcus agalactiae (Grupa B)
Grupul Streptococcus milleri* (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius)
Streptococcus pneumoniae*
Streptococcus pyogenes* (Grup A)
14
GrupulStreptococcus viridans (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Microorganisme aerobe Gram-negative
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae*
Haemophilus parainfluenzae*
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamella) catarrhalis*
Microorganisme anaerobe
Fusobacterium spp.
Prevotella spp.
“Alte” microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*
Chlamydia trachomatis*
Coxiella burnetii
Mycoplasma genitalium
Mycoplasma hominis
Mycoplasma pneumoniae*
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitive
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Staphylococcus aureus (rezistent la methicillina)
+
Microorganisme aerobe Gram-negative
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli*#
Klebsiella pneumoniae*#
Klebsiella oxytoca
Neisseria gonorrhoeae*
+
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragilis*
Peptostreptococcus spp.*
Organisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram-negative
Pseudomonas aeruginosa
*Activitatea a fost satisfăcător demonstrată pe tulpinile sensibile din studiile clinice în
vederea aprobării indicaţiilor clinice.
#Tulpinile care produc BLSE (beta-lactamaze cu spectru extins) sunt în mod normal
rezistente la fluorochinolone
+Rata de rezistenţă > 50% în una sau mai multe ţări
15
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponibilitate
În urma administrării orale, moxifloxacina este absorbită rapid şi aproape complet.
Biodisponibilitatea absolută ajunge la aproximativ 91%.
Parametrii farmacocinetici evoluează liniar în intervalul 50 – 800 mg în doză unică şi până la
600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile. După o doză orală de 400 mg se atinge concentraţia
maximă de 3,1 mg/l în decurs de 0,5 – 4 ore după administrare. Concentraţiile plasmatice
maxime şi minime la starea de echilibru (doză de 400 mg o dată pe zi) au fost de 3,2 mg/l,
respectiv de 0,6 mg/l. La starea de echilibru, expunerea în intervalul de dozaj este cu
aproximativ 30% mai mare decât după prima doză.
Distribuţie
Moxifloxacina se distribuie rapid în spaţiile extravasculare; după o doză de 400 mg s-a
determinat o ASC de 35 mg h/l. Volumul aparent de distribuţie la starea de echilibru (Vss)
este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au evidenţiat o legare de
proteinele plasmatice de aproximativ 40 – 42% independent de concentraţia medicamentului.
Moxifloxacina se leagă în principal de albumina plasmatică.
Următoarele concentraţii plasmatice maxime (medie geometrică) au fost observate ca urmare
a administrării unei doze orale unice de 400 mg moxifloxacină.
Ţesut
Concentraţie
Raport locaţie: plasmă
Plasma 3.1 mg/l -
Saliva 3.6 mg/l 0.75 - 1.3
Lichidul vezicular
1.61 mg/l 1.71
Mucoasa bronşică
5.4 mg/kg 1.7 - 2.1
Macrofage alveolare
56.7 mg/kg 18.6 - 70.0
Lichid alveolar
20.7 mg/l 5 - 7
Sinusul maxilar
7.5 mg/kg 2.0
Sinusul etmoid
8.2 mg/kg 2.1
Polipi nazali
9.1 mg/kg 2.6
Lichid interstiţial
1.02 mg/l 0.8 - 1.42,3
Tractul genital feminin*
10.24 mg/kg 1.724
* administrare intravenoasă a unei singure doze de 400 mg 1 10 ore după administrare
16
2 concentraţie pentru fracţiunea nelegată 3 între 3 şi 36 de ore după doză 4 la terminarea perfuzării
Metabolizare
Moxifloxacina suferă metabolizare de fază II şi se excretă pe cale renală şi biliară/prin
materiile fecale sub formă netransformată, precum şi sub forma unui compus sulfoconjugat
(M1) şi a unuia glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la
om şi amândoi sunt microbiologic inactivi.
În studiile clinice de fază I şi în cele in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice
metabolice cu alte medicamente care suferă metabolizarea de fază I prin intermediul
enzimelor citocromului P450. Nu există dovezi de metabolizare oxidativă.
Eliminare
Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică al
fazei terminale
de aproximativ 12 ore. Media clearance-ului total aparent, după o doză de
400 mg variază între 179 şi 246 ml/min. Clearance-ul renal este de aproximativ 24 – 53
ml/min, ceea ce sugerează reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului.
După o doză de 400 mg, regăsirea în urină (aproximativ 19% substanţă netransformată,
aproximativ 2,5% M1 şi aproximativ 14% M2) şi materii fecale (aproximativ 25% substanţă
netransformată, aproximativ 36% M1 şi zero pentru M2) totalizează aproximativ 96%.
Administrarea concomitentă de moxifloxacină şi ranitidină sau probenecid nu a modificat
clearance-ul renal al medicamentului netransformat.
Vârstnici și pacienți cu greutate corporală mică
Concentrații plasmatice mai mari sunt observate la voluntarii sănătoși cu greutate corporală
mică (cum sunt femeile) și la voluntarii vârstnici.
Insuficiență renală
Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu
insuficienţă renală (inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). Odată cu scăderea
funcţiei renale, concentraţiile metabolitului M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori
(cu un clearance al creatininei < 30 ml/min/1,73 m
2).
Insuficiență hepatica
Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă
hepatică (Child Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii
sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp
ce expunerea la medicamentul netransformat a fost comparabilă cu cea de la voluntarii
sănătoşi. Nu există suficientă experienţă clinică privind utilizarea moxifloxacinei la pacienţii
cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Reacţii la nivelul sistemului hematopoetic (o uşoară scădere a numărului eritrocitelor şi
trombocitelor) au fost observate la şobolan şi maimuţă. Similar altor chinolone, s-a constatat
hepatotoxicitate (valori crescute ale enzimelor hepatice şi degenerare vacuolară) la şobolan,
maimuţă şi câine. La maimuţă a apărut toxicitate la nivelul sistemului nervos central
17
(convulsii). Aceste efecte au fost observate numai după tratament cu doze mari de
moxifloxacină sau după tratament îndelungat.
Moxifloxacina, similar altor chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii
sau celule de la mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate prin interacţiunea cu giraza
la bacterii şi - în concentraţii mai mari - printr-o interacţiune cu topoizomeraza II la celule de
mamifere, se poate asuma o concentraţie de prag pentru genotoxicitate. Prin testele in vivo, nu
s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. În
acest mod, se poate demonstra că există o suficientă marjă de siguranţă în cazul dozei
terapeutice la om. Moxifloxacina a fost necarcinogenică, într-un studiu iniţiere-promovare la
şobolan.
Multe chinolone sunt fotoreactive şi pot induce reacţii fototoxice, fotomutagenice şi
fotocarcinogenice. Spre deosebire de acestea, moxifloxacina nu a avut proprietăţi fototoxice şi
fotogenotoxice atunci când a fost testată prin intermediul unui program comprehensiv de
studii in vitro şi in vivo. În aceleaşi condiţii, alte chinolone induc reacţii de tipul celor mai sus
menţionate.
La concentraţii mari, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului
rectificator întârziat al potasiului la nivelul cordului şi din acest motiv poate determina
prelungiri ale intervalului QT. Studiile toxicologice la câine, cu doze orale de ≥90 mg/kg
determină la concentraţii plasmatice ≥ 16 mg/l, prelungiri ale intervalului QT, dar nu şi
aritmii. Numai după administrarea intravenoasă a unei doze mai mari de 50 de ori doza la om
(> 300 mg/kg), ducând la concentraţii plasmatice de ≥ 200 mg/l (mai mult de 40 de ori peste
valoarea terapeutică după administrare intravenoasă), s-au constatat aritmii ventriculare
reversibile, non-letale.
Chinolonele pot determina leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la
animalele imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină care a determinat toxicitate
articulară la animale tinere (câine) a fost de patru ori mai mare valoarea maximă a dozei
terapeutice recomandate de 400 mg (pentru 50 kg greutate corporală) luând în calcul o bază
mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind de două-trei ori mai mari decât acelea ale dozei
terapeutice maxime.
Testele de toxicitate la şobolan şi maimuţă (cu doze repetate până la şase luni) nu au
evidenţiat risc oculotoxic. La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au dus la concentraţii
plasmatice ≥ 20 mg/l şi au determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate,
atrofia retinei.
Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă)
arată că moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi
maimuţă (per os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea
moxifloxacinei. O incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost
observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu
toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi
iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om. La şobolan, s-au observat scăderi în
greutate ale fetuşilor, o creştere a pierderilor prenatale, o durată uşor crescută a sarcinii şi o
creştere a activităţii spontane a unor pui de sex masculin şi feminin la doze de 63 de ori mai
mari decât doza maximă recomandată exprimată în mg/kg la concentraţii plasmatice în
intervalul dozelor terapeutice la om.
18
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu
celuloză microcristalină
Manitol (E421)
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
hidroxipropilceluloza
talc
stearat de magneziu
Film
Alcool polivinilic parţial hidrolizat (E1203)
Dioxid de titan (E 171)
Macrogol 3350/PEG (E1521)
Oxid galben de fer (E172)
Oxid roșu de fer (E172)
Talc (E553b)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Blistere din aluminiu/aluminiu (PA/ALL/PVC- folie de aluminiu)
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutii conținând blistere PA-Al-PVC/aluminiu.
Comprimatele filmate sunt disponibile în cutii de: 5, 6, 7, 10, 25, 50, 70, 80, 100 comprimate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate .
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Nu sunt necesare.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Torrent Pharma S.R.L
Str. Ştirbei-Vodă, Nr. 36, etajul 2, Biroul A,
Sector 1, București, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6562/2014/01-02-03-04-05-06-07-08-09
19
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Iunie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2015
