TELMISARTAN FAIR-MED 20 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Telmisartan Fair-Med 20 mg comprimate
Telmisartan Fair-Med 40 mg comprimate
Telmisartan Fair-Med 80 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine telmisartan 20 mg.
Fiecare comprimat conţine telmisartan 40 mg.
Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate de culoare albă sau aproape albă, de formă rotundă, cu un diametru de aproximativ 6,95
mm, inscripţionate cu „C” pe o faţă şi cu „03” pe cealaltă faţă.
Comprimate de culoare albă sau aproape albă, alungite, cu o lungime de aproximativ 11,9 mm şi o
lăţime de aproximativ 5,8 mm, inscripţionate cu „C” pe o faţă şi cu„04” pe cealaltă faţă.
Comprimate de culoare albă sau aproape albă, alungite, cu o lungime de aproximativ 16,1 mm şi o
lăţime de aproximativ 7,8 mm, inscripţionate cu „C” pe o faţă şi cu „05” pe cealaltă faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale. la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la adulţi cu:
• boală cardiovasculară aterotrombotică diagnosticată (antecedente de boală ischemică coronariană,
accident vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
• diabet zaharat de tip 2 cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
2
Doza eficace uzuală este de 40 mg o dată pe zi. Unii pacienţi pot beneficia de efect terapeutic la o
doză zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu se atinge valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de
telmisartan poate fi crescută până la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi
utilizat în asociere cu diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un
efect aditiv celui al telmisartanului în ceea ce priveşte efectul hipotensor. Când se intenţionează
creşterea dozei, trebuie avut în vedere că efectul antihipertensiv maxim este obţinut în general după 4
până la 8 săptămâni de la începerea tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se ştie dacă doze mai mici de 80 mg de telmisartan
sunt eficiente în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o
atentă monitorizare a tensiunii arteriale precum şi eventualitatea ajustării corespunzătoare a medicaţiei
necesare pentru scăderea tensiunii arteriale.
Grupe speciale de pacienţi:
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţi cu insuficienţă renală severă sau cărora li se efectuează hemodializă, experienţa cu privire
la administrarea medicamentului este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze
iniţiale mai mici, de 20 mg (vezi pct. 4.4). Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă
renală uşoară până la moderată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie să depăşească
40 mg o dată pe zi ( vezi pct. 4.4).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea telmisartan la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.
Datele disponibile în prezent sunt descrise la punctul 5.1 şi 5.2, dar nu se poate face nicio recomandare
cu privire la doză.
Mod de administrare
Comprimatele de telmisartan se administrează oral, o singură dată pe zi, cu o cantitate de lichid, cu sau
fără alimente.
Precauţii care trebuie luate înainte de manipularea sau administrarea medicamentului
Telmisartan trebuie păstrat in blisterul sigilat datorită proprietăţii higroscopice a comprimatelor.
Comprimatele trebuie scoase din blister imediat înainte de administrare (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicaţii
• Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
• Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
• Tulburări biliare obstructive
• Insuficienţă hepatică severă
3
Administrarea concomitentă a telmisartan cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la
pacienţi cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcina
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie început în timpul perioadei de
sarcină. Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe
tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării
lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul
alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică
Telmisartan Fair-Med nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau
insuficienţă hepatică severă (vezi pct.4.3) deoarece telmisartanul este eliminat în principal în bilă. La
aceşti pacienţi, este de aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmisartan Fair-Med
trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă pacienţii renală atunci când cu
stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale care irigă rinichiul unic funcţional,
sunt trataţi cu medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţa renală şi transplant renal
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei
la pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu Telmisartan Fair-Med. Nu există experienţă în ceea ce
priveşte administrarea telmisartan la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie în urma terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după
administrarea primei doze de Telmisartan Fair-Med. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a
se administra Telmisartan Fair-Med .Hipovolemia şi/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se
administra Telmisartan Fair-Med.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de
diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
4
La pacienţii al căror tonus vascular şi funcţie renală depind predominant de activitatea sistemului
renină- angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu
o patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente, care
afectează acest sistem, de exemplu telmisartan, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută,
hiperazotemie, oligurie sau, rareori cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar
Pacienţii cu hiperaldosteronism primar, nu răspund, în general, la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, nu se
recomandă utilizarea telmisartanului în acest caz.
Stenoza de valvă aortică şi mitrală, cardiomiopatia hipertrofică obstructivă
Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul utilizării
medicamentului la pacienţii care suferă de stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie
hipertrofică obstructivă.
Pacienţi cu diabet trataţi cu insulină sau cu antidiabetice
La aceşti pacienţi poate apare hipoglicemie în timpul tratamentului cu telmisartan. De aceea, trebuie
avută în vedere o monitorizare corespunzătoare a glicemiei, putând fi necesară o modificare a dozei de
insulină sau de antidiabetic, atunci când este cazul.
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate să
producă hiperkaliemie.
La pacienţii vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă renală, la pacienţii diabetici, la pacienţii care sunt
trataţi concomitent cu alte medicamente care pot să crească concentraţiile serice ale potasiului, şi/sau
la pacienţii care prezintă pe parcurs evenimente, o hiperkaliemie poate fi letală.
Înainte de a lua în considerare administrarea concomitentă de medicamente care afectează sistemul
renină- angiotensină-aldosteron, trebuie evaluat raportul beneficiu/risc.
Principalii factori de risc care trebuie luaţi în considerare în cazul hiperkaliemiei sunt:
- Diabet zaharat, insuficienţă renală, vârstă (> 70 ani)
- Administrarea concomitentă cu unul sau mai multe medicamente care afectează sistemul renină-
angiotensină- aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice de
medicamente care pot produce hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice
care economisesc potasiul, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II,
medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS inclusiv inhibitori selectivi COX-2), heparină,
imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim
- Evenimente care pot să apară pe parcurs/intercurente, în mod special deshidratare, decompensare
cardiacă acută, acidoză metabolică, înrăutăţirea funcţiei renale, înrăutăţirea bruscă a afecţiunii
renale (de exemplu infecţii), liză celulară, (de exemplu ischemie acută a extremităţii, rabdomioliză,
traumatism extins).
La pacienţii cu risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei serice a potasiului (vezi
pct.4.5).
Diferenţe etnice
După cum s-a observat şi în cazul utilizării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la
pacienţii de origine africană decât la cei de altă origine, posibil din cauza reninemiei scăzute la
pacienţii hipertensivi de origine africană.
5
Alte precauţii
Ca în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii
cu cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct
miocardic sau a accidentului vascular cerebral.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Digoxină
Când telmisartan a fost administrat concomitent cu digoxină, au fost observate creşterea valorii
mediane a concentraţiei plasmatice maxime a digoxinei (49%) şi a concentraţiei minime (20%). La
iniţierea, modificarea şi întreruperea tratamentului cu telmisartan, se vor monitoriza concentraţiile
plasmatice ale digoxinei, pentru a menţine concentraţiile plasmatice în limita terapeutică.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron,
telmisartanul poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării
concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare
care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi
COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează combinaţiile de tratament/asocierile terapeutice mai sus menţionate. Riscul este mare în
special la asocierea cu diuretice care economisesc potasiul şi când se asociază cu substituenţi de sare
care conţin potasiu. De exemplu, o asociere cu inhibitori ECA sau AINS prezintă un risc mai mic dacă
se respectă întocmai precauţiile pentru utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II, cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu
indusă de diuretice. Diuretice care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă,
triamteren sau amilorid, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu pot duce la
o creştere semnificativă a concentraţiilor serice de potasiu. Dacă, din cauza unei hipokaliemii
justificate, este recomandată asocierea, acestea trebuie folosite cu prudenţă şi cu o frecventă
monotorizare a concentraţiilor serice de potasiu.
Litiu
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi
cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale
concentraţiei serice a litiului şi ale toxicitatăţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor serice de potasiu, dacă folosirea acestei asocieri se dovedeşte a fi necesară.
Administrarea concomitentă necesită precauţie
Medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice anti-inflamatoare recomandate, inhibitorii
COX- 2 şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II.
La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici
cu funcţia renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei
II cu medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate duce la o deteriorare ulterioară a funcţiei renale,
6
inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. Prin urmare, administrarea
concomitentă trebuie efectuată cu precauţie, în special la vârstnici. După începerea terapiei asociate şi,
în continuare periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi se va lua/trebuie luată în considerare
monitorizarea funcţiei renale.
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a condus la creşterea de
până la 2,5 ori a ASC
0-24 şi a Cmax a ramiprilului şi a ramiprilatului. Relevanţa clinică a acestei
observaţii nu este cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)
Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de ansă) şi
hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o depleţie
a volumului şi un risc de hipotensiune.
Se va lua în considerare la administrarea concomitentă.
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scăderea a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea
concomitentă a altor medicamente antihipertensive.
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze
efectele hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină.
În plus, hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau
antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică)
Reducerea efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu este recomandat în timpul primului
trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este
contraindicat în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Nu există date adecvate privind utilizarea telmisartan la femeile gravide. Studiile la animale au
evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în
timpul primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a
riscului nu poate fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului
tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această
clasă de medicamente. Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie
trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit, în cazul
7
administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început
tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi
trei de sarcină induce la fetotoxicitate om (diminuarea funcţiei renale, volum deficitar al lichidului
amniotic, întârzierea procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală,
hipotensiune, hiperkaliemie). (Vezi şi pct. 5.3).
Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a apărut din perioada trimestrului doi de
sarcină, se recomandă investigarea funcţiei renale şi a craniului cu ultrasunete. Nou-născuţii ale căror
mame au luat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub atentă observaţie din cauza
hipotensiunii arteriale (vezi şi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea telmisartan în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea telmisartan în timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente alternative cu
profil de siguranţă mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării unui copil nou-născut sau născut
prematur.
Fertilitatea
În studiile preclinice nu au fost observate efecte ale telmisartan asupra fertilităţii masculine şi
feminine.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să aibă în vedere
posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului cu un
medicament antihipertensiv cum este Telmisartan Fair-Med.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reaţiile adverse grave includ reacţii anafilactice şi angioedem, ce pot apare rar (>1/10000 până la
1/10); frecvente (>1/100 şi 1/1000 şi
1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000.
În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea
descrescătoare a gravităţii.
8
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului urinar inclusiv cistită, infecţie a
tractului respirator superior, inclusiv faringită şi sinuzită
Rare: Sepsis, inclusiv cu final letal
1
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: Eozinofilie, trombocitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţii anafilactice, hipersensibilitate
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
Rare: Hipoglicemie (la pacienţii diabetici)
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie,
Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincope
Rare: Somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: Tulburări vizuale
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială
2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee, tuse
Foarte rare: Boală pulmonară interstiţială
4
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Durere abdominală, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Xerostomie, tulburări gastrice, disgeuzie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
3
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Angioedem (de asemenea cu evoluţie letală), eczemă,
eritem, urticarie, erupţii cutanate din cauza
medicamentului, erupţii cutanate toxice
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
9
Mai puţin frecvente: Durere dorsală (de exemplu sciatică), spasme musculare,
mialgie
Rare: Artralgie, durere la nivelul membrelor ,dureri la nivelul
tendoanelor (simptome asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală, inclusiv insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: Creşterea valorilor creatininei serice
Rare: Scăderea valorilor hemoglobinei, creşterea valorilor
plasmatice ale acidului uric, creşterea concentraţiilor
plasmatice ale enzimelor hepatice, creşterea concentraţiei
sanguine a creatin fosfokinazei,
1, 2, 3, 4: pentru descrierea pe larg, a se vedea sub-punctul “Descrierea reacţiilor adverse selectate”
Descrierea reacţiilor adverse selectate
Sepsis
În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul
administrării telmisartan comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire întâmplătoare
sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi pct. 5.1).
Hipotensiune arterială
Raportată ca reacţie adversă frecventă la pacienţii cu tensiune arterială controlată, care au fost trataţi
cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare adăugat medicaţiei de bază.
Funcţie hepatică anormală / tulburări hepatice
Cele mai frecvente cazuri de funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice în studiile post-autorizare s-
au manifestat la pacienţii japonezi. Pacienţii japonezi sunt mai predispuşi la manifestarea acestor
reacţii adverse.
Boală pulmonară interstiţială
Din experienţa de după punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de boală pulmonară interstiţială în
asociere temporală cu administrarea de telmisartan. Cu toate acestea, nu a fost stabilită o relaţie de
cauzalitate.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
4.9 Supradozaj
Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
10
Simptomatologie: Cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost
hipotensiunea arterială şi tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creşterea
creatininemiei şi insuficienţă renală acută.
Tratament: Telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie,
iar tratamentul trebuie să fie simptomatic şi suportiv. Abordarea terapeutică depinde de durata de timp
scursă din momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ inducerea
vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în tratamentul
supradozajului. Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale electroliţilor şi
creatininei. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie supină şi trebuie
să li se administreze soluţii pentru substituţie rapidă a plasmei şi electroliţilor.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT
1), eficace
după administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de
pe locul său de legare la nivelul subtipului de receptor AT
1, responsabil de acţiunile cunoscute ale
angiotensinei II. Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT
1.
Telmisartanul se leagă selectiv de receptorul AT
1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu
prezintă afinitate pentru alţi receptori, inclusiv receptorii AT2 sau alţi receptori AT mai puţin
caracterizaţi. Rolul funcţional al acestor receptori nu este cunoscut, nici efectul posibilei lor
suprastimulări de către angiotensina II, a cărei concentraţie este crescută de către telmisartan.
Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan. Telmisartanul nu inhibă
renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie
a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. Prin urmare, nu este
de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină.
La om, administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea provocată
tensiunii arteriale determinată de angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă
măsurabil timp de până la 48 ore.
Eficacitate şi siguranţă clinică
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore după administrarea primei doze
de telmisartan. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în general în 4 până la 8
săptămâni după începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea
administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator.
Aceasta se confirmă şi prin raportul concentraţiei înaintea dozei următoare/concentraţie maximă, care
se menţine în mod consistent peste 80 %, valoare observată după administrarea dozelor de 40 şi 80 mg
telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei relaţii
dependente de doză, referitor la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice
(TAS). In această privinţă, datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt inconsistente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea sistolică cât şi pe cea
diastolică fără a afecta frecvenţa pulsului. Contribuţia efectului diuretic şi natriuretic al
medicamentului la activitatea sa hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului
11
ca antihipertensiv este comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de
antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina,
atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan tensiunea arterială revine treptat, în decurs de
câteva zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni de rebound.
Frecvenţa tusei seci a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan decât la cei trataţi cu
inhibitori ai enzimei de conversie, aşa cum arată studiile clinice care compară direct cele două
tratamente antihipertensive.
Prevenţia cardiovasculară
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global
Endpoint Trial) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale administrării concomitente de
telmisartan şi ramipril asupra evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienţi, în vârstă de 55 ani sau
peste, cu antecedente de boală ischemică coronarienă, accident vascular cerebral, accident vascular
ischemic tranzitor, afecţiuni arteriale periferice sau diabet zaharat de tip II însoţit cu afectare a
organelor ţintă diagnosticată (de exemplu retinopatie, hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau
microalbuminurie), care reprezintă grupa de populaţie cu risc pentru evenimentele cardiovasculare.
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg
(n = 8542), ramipril 10 mg (n = 8576) sau administrare concomitentă de telmisartan 80 mg cu ramipril
10 mg (n = 8502) şi au fost urmăriţi, în medie, timp de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea obiectivului
primar compozit constând din deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident
vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă. Incidenţa rezultatelor
primare a fost similară la grupul tratat cu telmisartan (16,7%) şi cu ramipril (16,5%). Indicele de
hazard pentru telmisartan versus ramipril a fost de 1,01 (97,5 % IÎ 0,93 - 1,10, p (non-inferioritate) =
0,0019 la o margine de 1,13). Rata mortalităţii de toate cauzele a fost de 11,6% la pacienţi trataţi cu
telmisartan şi de respectiv 11,8% la cei trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind obiectivele secundare prestabilite prin protocol au arătat că telmisartanul are o
eficacitate similară cu a ramiprilului, în ceea ce priveşte decesul de cauză cardiovasculară, infarctul
miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,99 (97,5 % IÎ 0,90 - 1,08, p (non-
inferioritate) = 0,0004)], care au constituit obiectivul primar în studiul de referinţă HOPE (The Heart
Outcomes Prevention Evaluation Study), care au investigat efectul ramiprilului versus placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţi intoleranţi la IECA, după criterii de includere similare cu
studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu placebo
(n=2972), ambele fiind adaugate medicaţiei de bază. Durata medie de urmărire a studiului a fost de 4
ani şi 8 luni.
Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativ statistic privind incidenţa rezultatelor primare
compozite (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral
neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă) [15,7% la grupul tratat cu telmisartan şi
17.0% la grupul care a primit placebo, cu un indice de hazard de 0,92 (95 % IÎ 0,.81 - 1,05, p = 0,22)].
S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartan faţă de placebo în ceea ce priveşte rezultatele
secundare compozite prespecificate prin protocol, constând din decesul de cauză cardiovasculară,
infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral nel
etal [0,87 (95% IÎ 0,76 - 1,00, p =
0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu privind mortalitatea cardiovasculară (indice de de hazard
1,03, 95% IÎ 0,85 - 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai putin frecvent, iar
hipotensiunea arterială mai frecvent comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril. Administrarea
concomitentă de telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare faţă de monoterapia cu
telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de toate cauzele a fost numeric
12
mai mare în grupul cu tratament concomitent. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie,
insuficienţă renală, hipotensiune şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu combinaţia. Prin urmare,
nu se recomandă administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril la acest grup de pacienţi.
In studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular
cerebral” (PRoFESS), la pacienţii de 50 de ani sau mai vârstnici care au suferit recent un AVC a fost
observată o creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului în cazul administrării telmisartan de 0,70 %
comparativ cu placebo( 0.49 %) [RR 1.43 (95 %interval de încredere 1.00 - 2.06)]; incidenţa cazurilor
de sepsis letal a fost crescută la pacienţii care luau telmisartan (0.33 %) comparativ cu pacienţii cărora
li s-a administrat placebo (0.16 %) [RR 2.07 (95 % interval de încredere 1.14 - 3.76)]. Această creştere
a incidenţei apariţiei sepsis-ului asociată cu administrarea de telmisatan poate constitui fie o
descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON- D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea telmisartan la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.
Efectele de scădere a tensiunii arteriale pentru două doze de telmisartan au fost evaluate la 76 pacienţi
hipertensivi, în mare parte supraponderali, cu vârsta cuprinsă între 6 şi < 18 ani (greutate corporală >
20 kg şi < 120 kg, medie 74.6 kg), după ce le-a fost administrat telmisartan 1 mg/kg (n = 29 trataţi)
sau 2 mg/kg (n = 31 trataţi), pe o perioadă de patru săptămâni de tratament. De la includerea în studiu
existenţa hipertensiunii arteriale secundare nu a fost studiată. La unii pacienţi investigaţi, dozele
utilizate au fost mai mari decât cele recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale la populaţia
adultă, ajungând la o doză zilnică comparabilă cu 160 mg, care a fost testată la adulţi. După ajustarea
pentru efectele pe grupe de vârstă, media modificărilor TAS faţă de valoarea iniţială (obiectivul
primar) a fost de -14.5 (1.7) mm Hg la grupul la care a fost administrat telmisartan 2 mg/kg group, -
9.7 (1.7) mm Hg la grupul la care a fost administrat telmisartan 1 mg/kg şi -6.0 (2.4) la grupul la care
13
s-a administrat placebo. Modificările ajustate ale TAD faţă de momentul iniţial au fost de -8.4 (1.5)
mm Hg, -4.5 (1.6) mm Hg şi, respectiv, -3.5 (2.1) mm Hg. Modificarea a fost dependentă de doză.
Datele de siguranţă provenite din acest studiu la pacienţi cu vârta cuprinsă între 6 până la < 18 ani au
apărut, în general, similare cu cele observate la adulţi. Siguranţa tratamentului cu telmisartan pe
termen lung la copii şi adolescenţi nu a fost evaluată.
Creşterea numărului de eozinofile, raportată la acest grup de pacienţi, nu a fost înregistrată la adulţi.
Nu este cunoscută semnificaţia clinică şi relevanţa acestei modificări.
Aceste date clinice nu permit ca să se formuleze concluzii privind eficacitatea şi siguranţa telmisartan
la copii şi adolescenţi hipertensivi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită variază. Biodisponibilitatea absolută
medie pentru telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan împreună cu
alimente, scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC
0.OT) a
telmisartanului variază de la aproximativ 6 % (în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ
19 % (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile plasmatice
sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau cu
alimente.
Liniaritate/Non-liniaritate
Este probabil ca mica scădere a ASC să nu producă o scădere a eficienţei terapeutice.
Nu există o relaţie liniară între doze şi concentraţiile plasmatice. C
max şi, în mai mică măsură ASC,
cresc disproporţionat în cazul administrării dozelor peste 40 mg.
Distribuţie
Telmisartanul se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice (>99,5 %), în principal de albumină şi
de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu în condiţii de echilibru (V
dss) este
de aproximativ 500 litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin glucuronoconjugarea produsului iniţial. Nu s-a demonstrat nici o
activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de epurare biexponenţială cu un timp de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (C
max) şi în mai mică
măsură aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţionat cu
doza. Nu există dovezi privind acumularea relevantă clinic de telmisartan, în cazul utilizării dozelor
recomandate. Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o
influenţă relevantă asupra eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale,
în principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1% din doză. Clearance-ul
plasmatic total (Cl
tot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic
(aproximativ 1500 ml/ min).
Grupe speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Proprietăţile farmacocinetice pentru două doze de telmisartan au fost evaluate ca obiectiv secundar la
pacienţi hipertensivi, (n = 57) cu vârsta cuprinsă între 6 până la < 18 ani după administrarea de
telmisartan 1 mg/kg sau 2 mg/kg, timp de patru săptămâni de tratament. Obiectivele farmacocinetice
au inclus determinarea valorii de echilibru a telmisartanului la copii şi adolescenţi, precum şi
investigarea legată de diferenţele de vârstă. Cu toate că studiul a fost prea mic pentru o evaluare
14
semnificativă a proprietăţilor farmacocinetice la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 12 ani,
rezultatele sunt în general în conformitate cu rezultatele observate la adulţi şi confirmă non-linearitatea
telmisartanului, în special pentru Cmax.
Sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, cu Cmax şi ASC fiind de
aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile de la bărbaţi.
Vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de cei mai tineri de 65 de ani.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă au fost observate concentraţii plasmatice
duble. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă au fost
observate concentraţii plasmatice mai mici. Telmisartanul se leagă mult de proteinele plasmatice la
pacienţii cu insuficienţă renală şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de înjumătăţire plasmatică
prin eliminare nu este modificat la pacienţii cu afecţiuni renale.
Insuficienţă hepatică
Studiile de farmacocinetică la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a biodisponibilităţii
absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la
pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină expunere comparabilă cu cea dată de dozele
din intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (eritrocite,
hemoglobinemie, hematocrit), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi ale
creatininei în sânge), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat
dilatare şi atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni,
ulcere sau inflamaţii) la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic, cunoscute din
studiile preclinice atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru
antagoniştii receptorilor angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe
cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia
celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de
conversie şi antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Cu toate că nu există date privind efectele teratogene, studiile la animale au indicat un risc moderat al
telmisartanului la nivelul dozelor toxice asupra dezvoltării postnatale a puilor cum sunt greutate
corporală mai mică şi deschidere întârziată a ochilor.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă; la
şobolan şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Manitol (E421)
Povidonă K29/32
Hidroxid de sodiu (E524)
Meglumină
Stearat de magneziu (E470b)
15
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
30 luni
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii de temperatură speciale de păstrare. A se păstra în ambalajul
original pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
OPA-Aluminiu-PVC/Aluminiu.
Dimensiunile ambalajului:
Blister cu 14, 28, 30, 56 sau 98 comprimate.
Blister cu 14, 28, 30, 56, 84, 90, 98 sau 100 comprimate.
Blister cu 14, 28, 30, 56, 84, 90, 98 sau 100 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Telmisartan trebuie păstrat în blisterul sigilat din cauza proprietăţii higroscopice a comprimatelor.
Comprimatele trebuie scoase din blister cu puţin timp înainte de administrare.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Fair-Med Healthcare GmbH
Planckstrasse 13, Hamburg, 22765
Germania
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8201/2015/01 - ambalaj cu 14 comprimate
8201/2015/02 - ambalaj cu 28 comprimate
8201/2015/03 - ambalaj cu 30 comprimate
8201/2015/04 - ambalaj cu 56 comprimate
8201/2015/05 - ambalaj cu 98 comprimate
8202/2015/01 - ambalaj cu 14 comprimate
8202/2015/02 - ambalaj cu 28 comprimate
8202/2015/03 - ambalaj cu 30 comprimate
8202/2015/04 - ambalaj cu 56 comprimate
8202/2015/05 - ambalaj cu 84 comprimate
8202/2015/06 - ambalaj cu 90 comprimate
8202/2015/07 - ambalaj cu 98 comprimate
8202/2015/08 - ambalaj cu 100 comprimate
16
8203/2015/01 - ambalaj cu 14 comprimate
8203/2015/02 - ambalaj cu 28 comprimate
8203/2015/03 - ambalaj cu 30 comprimate
8203/2015/04 - ambalaj cu 56 comprimate
8203/2015/05 - ambalaj cu 84 comprimate
8203/2015/06 - ambalaj cu 90 comprimate
8203/2015/07 - ambalaj cu 98 comprimate
8203/2015/08 - ambalaj cu 100 comprimate
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Octombrie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Septembrie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Telmisartan Fair-Med 20 mg comprimate
Telmisartan Fair-Med 40 mg comprimate
Telmisartan Fair-Med 80 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine telmisartan 20 mg.
Fiecare comprimat conţine telmisartan 40 mg.
Fiecare comprimat conţine telmisartan 80 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate de culoare albă sau aproape albă, de formă rotundă, cu un diametru de aproximativ 6,95
mm, inscripţionate cu „C” pe o faţă şi cu „03” pe cealaltă faţă.
Comprimate de culoare albă sau aproape albă, alungite, cu o lungime de aproximativ 11,9 mm şi o
lăţime de aproximativ 5,8 mm, inscripţionate cu „C” pe o faţă şi cu„04” pe cealaltă faţă.
Comprimate de culoare albă sau aproape albă, alungite, cu o lungime de aproximativ 16,1 mm şi o
lăţime de aproximativ 7,8 mm, inscripţionate cu „C” pe o faţă şi cu „05” pe cealaltă faţă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale. la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la adulţi cu:
• boală cardiovasculară aterotrombotică diagnosticată (antecedente de boală ischemică coronariană,
accident vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
• diabet zaharat de tip 2 cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
2
Doza eficace uzuală este de 40 mg o dată pe zi. Unii pacienţi pot beneficia de efect terapeutic la o
doză zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu se atinge valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de
telmisartan poate fi crescută până la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi
utilizat în asociere cu diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un
efect aditiv celui al telmisartanului în ceea ce priveşte efectul hipotensor. Când se intenţionează
creşterea dozei, trebuie avut în vedere că efectul antihipertensiv maxim este obţinut în general după 4
până la 8 săptămâni de la începerea tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se ştie dacă doze mai mici de 80 mg de telmisartan
sunt eficiente în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o
atentă monitorizare a tensiunii arteriale precum şi eventualitatea ajustării corespunzătoare a medicaţiei
necesare pentru scăderea tensiunii arteriale.
Grupe speciale de pacienţi:
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţi cu insuficienţă renală severă sau cărora li se efectuează hemodializă, experienţa cu privire
la administrarea medicamentului este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze
iniţiale mai mici, de 20 mg (vezi pct. 4.4). Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă
renală uşoară până la moderată.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie să depăşească
40 mg o dată pe zi ( vezi pct. 4.4).
Pacienţi vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea telmisartan la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.
Datele disponibile în prezent sunt descrise la punctul 5.1 şi 5.2, dar nu se poate face nicio recomandare
cu privire la doză.
Mod de administrare
Comprimatele de telmisartan se administrează oral, o singură dată pe zi, cu o cantitate de lichid, cu sau
fără alimente.
Precauţii care trebuie luate înainte de manipularea sau administrarea medicamentului
Telmisartan trebuie păstrat in blisterul sigilat datorită proprietăţii higroscopice a comprimatelor.
Comprimatele trebuie scoase din blister imediat înainte de administrare (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicaţii
• Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
• Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
• Tulburări biliare obstructive
• Insuficienţă hepatică severă
3
Administrarea concomitentă a telmisartan cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la
pacienţi cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcina
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie început în timpul perioadei de
sarcină. Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute pe
tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării
lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul
alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică
Telmisartan Fair-Med nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau
insuficienţă hepatică severă (vezi pct.4.3) deoarece telmisartanul este eliminat în principal în bilă. La
aceşti pacienţi, este de aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmisartan Fair-Med
trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune renovasculară
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă pacienţii renală atunci când cu
stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale care irigă rinichiul unic funcţional,
sunt trataţi cu medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţa renală şi transplant renal
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei
la pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu Telmisartan Fair-Med. Nu există experienţă în ceea ce
priveşte administrarea telmisartan la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie în urma terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după
administrarea primei doze de Telmisartan Fair-Med. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a
se administra Telmisartan Fair-Med .Hipovolemia şi/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se
administra Telmisartan Fair-Med.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de
diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron
4
La pacienţii al căror tonus vascular şi funcţie renală depind predominant de activitatea sistemului
renină- angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu
o patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente, care
afectează acest sistem, de exemplu telmisartan, s-a asociat cu hipotensiune arterială acută,
hiperazotemie, oligurie sau, rareori cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar
Pacienţii cu hiperaldosteronism primar, nu răspund, în general, la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, nu se
recomandă utilizarea telmisartanului în acest caz.
Stenoza de valvă aortică şi mitrală, cardiomiopatia hipertrofică obstructivă
Ca şi în cazul utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul utilizării
medicamentului la pacienţii care suferă de stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie
hipertrofică obstructivă.
Pacienţi cu diabet trataţi cu insulină sau cu antidiabetice
La aceşti pacienţi poate apare hipoglicemie în timpul tratamentului cu telmisartan. De aceea, trebuie
avută în vedere o monitorizare corespunzătoare a glicemiei, putând fi necesară o modificare a dozei de
insulină sau de antidiabetic, atunci când este cazul.
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate să
producă hiperkaliemie.
La pacienţii vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă renală, la pacienţii diabetici, la pacienţii care sunt
trataţi concomitent cu alte medicamente care pot să crească concentraţiile serice ale potasiului, şi/sau
la pacienţii care prezintă pe parcurs evenimente, o hiperkaliemie poate fi letală.
Înainte de a lua în considerare administrarea concomitentă de medicamente care afectează sistemul
renină- angiotensină-aldosteron, trebuie evaluat raportul beneficiu/risc.
Principalii factori de risc care trebuie luaţi în considerare în cazul hiperkaliemiei sunt:
- Diabet zaharat, insuficienţă renală, vârstă (> 70 ani)
- Administrarea concomitentă cu unul sau mai multe medicamente care afectează sistemul renină-
angiotensină- aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice de
medicamente care pot produce hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu, diuretice
care economisesc potasiul, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II,
medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS inclusiv inhibitori selectivi COX-2), heparină,
imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim
- Evenimente care pot să apară pe parcurs/intercurente, în mod special deshidratare, decompensare
cardiacă acută, acidoză metabolică, înrăutăţirea funcţiei renale, înrăutăţirea bruscă a afecţiunii
renale (de exemplu infecţii), liză celulară, (de exemplu ischemie acută a extremităţii, rabdomioliză,
traumatism extins).
La pacienţii cu risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei serice a potasiului (vezi
pct.4.5).
Diferenţe etnice
După cum s-a observat şi în cazul utilizării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la
pacienţii de origine africană decât la cei de altă origine, posibil din cauza reninemiei scăzute la
pacienţii hipertensivi de origine africană.
5
Alte precauţii
Ca în cazul oricărui alt medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii
cu cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct
miocardic sau a accidentului vascular cerebral.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Digoxină
Când telmisartan a fost administrat concomitent cu digoxină, au fost observate creşterea valorii
mediane a concentraţiei plasmatice maxime a digoxinei (49%) şi a concentraţiei minime (20%). La
iniţierea, modificarea şi întreruperea tratamentului cu telmisartan, se vor monitoriza concentraţiile
plasmatice ale digoxinei, pentru a menţine concentraţiile plasmatice în limita terapeutică.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron,
telmisartanul poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării
concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare
care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi
COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează combinaţiile de tratament/asocierile terapeutice mai sus menţionate. Riscul este mare în
special la asocierea cu diuretice care economisesc potasiul şi când se asociază cu substituenţi de sare
care conţin potasiu. De exemplu, o asociere cu inhibitori ECA sau AINS prezintă un risc mai mic dacă
se respectă întocmai precauţiile pentru utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II, cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu
indusă de diuretice. Diuretice care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă,
triamteren sau amilorid, suplimente de potasiu sau substituenţi de sare care conţin potasiu pot duce la
o creştere semnificativă a concentraţiilor serice de potasiu. Dacă, din cauza unei hipokaliemii
justificate, este recomandată asocierea, acestea trebuie folosite cu prudenţă şi cu o frecventă
monotorizare a concentraţiilor serice de potasiu.
Litiu
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi
cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale
concentraţiei serice a litiului şi ale toxicitatăţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor serice de potasiu, dacă folosirea acestei asocieri se dovedeşte a fi necesară.
Administrarea concomitentă necesită precauţie
Medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice anti-inflamatoare recomandate, inhibitorii
COX- 2 şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II.
La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici
cu funcţia renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai receptorilor angiotensinei
II cu medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate duce la o deteriorare ulterioară a funcţiei renale,
6
inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. Prin urmare, administrarea
concomitentă trebuie efectuată cu precauţie, în special la vârstnici. După începerea terapiei asociate şi,
în continuare periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi se va lua/trebuie luată în considerare
monitorizarea funcţiei renale.
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a condus la creşterea de
până la 2,5 ori a ASC
0-24 şi a Cmax a ramiprilului şi a ramiprilatului. Relevanţa clinică a acestei
observaţii nu este cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă)
Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de ansă) şi
hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se începe administrarea de telmisartan, se poate produce o depleţie
a volumului şi un risc de hipotensiune.
Se va lua în considerare la administrarea concomitentă.
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scăderea a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea
concomitentă a altor medicamente antihipertensive.
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină- aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze
efectele hipotensive ale antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină.
În plus, hipotensiunea ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau
antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică)
Reducerea efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu este recomandat în timpul primului
trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este
contraindicat în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Nu există date adecvate privind utilizarea telmisartan la femeile gravide. Studiile la animale au
evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în
timpul primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a
riscului nu poate fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului
tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această
clasă de medicamente. Cu excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie
trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit, în cazul
7
administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început
tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi
trei de sarcină induce la fetotoxicitate om (diminuarea funcţiei renale, volum deficitar al lichidului
amniotic, întârzierea procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală,
hipotensiune, hiperkaliemie). (Vezi şi pct. 5.3).
Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a apărut din perioada trimestrului doi de
sarcină, se recomandă investigarea funcţiei renale şi a craniului cu ultrasunete. Nou-născuţii ale căror
mame au luat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub atentă observaţie din cauza
hipotensiunii arteriale (vezi şi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea telmisartan în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea telmisartan în timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente alternative cu
profil de siguranţă mai bine stabilit, mai ales în cazul alăptării unui copil nou-născut sau născut
prematur.
Fertilitatea
În studiile preclinice nu au fost observate efecte ale telmisartan asupra fertilităţii masculine şi
feminine.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să aibă în vedere
posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului cu un
medicament antihipertensiv cum este Telmisartan Fair-Med.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reaţiile adverse grave includ reacţii anafilactice şi angioedem, ce pot apare rar (>1/10000 până la
1/10); frecvente (>1/100 şi 1/1000 şi
1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000.
În fiecare grup de clasificare privind frecvenţa, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea
descrescătoare a gravităţii.
8
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului urinar inclusiv cistită, infecţie a
tractului respirator superior, inclusiv faringită şi sinuzită
Rare: Sepsis, inclusiv cu final letal
1
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: Eozinofilie, trombocitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: Reacţii anafilactice, hipersensibilitate
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
Rare: Hipoglicemie (la pacienţii diabetici)
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie,
Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincope
Rare: Somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: Tulburări vizuale
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială
2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee, tuse
Foarte rare: Boală pulmonară interstiţială
4
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Durere abdominală, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Xerostomie, tulburări gastrice, disgeuzie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
3
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Angioedem (de asemenea cu evoluţie letală), eczemă,
eritem, urticarie, erupţii cutanate din cauza
medicamentului, erupţii cutanate toxice
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
9
Mai puţin frecvente: Durere dorsală (de exemplu sciatică), spasme musculare,
mialgie
Rare: Artralgie, durere la nivelul membrelor ,dureri la nivelul
tendoanelor (simptome asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală, inclusiv insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: Creşterea valorilor creatininei serice
Rare: Scăderea valorilor hemoglobinei, creşterea valorilor
plasmatice ale acidului uric, creşterea concentraţiilor
plasmatice ale enzimelor hepatice, creşterea concentraţiei
sanguine a creatin fosfokinazei,
1, 2, 3, 4: pentru descrierea pe larg, a se vedea sub-punctul “Descrierea reacţiilor adverse selectate”
Descrierea reacţiilor adverse selectate
Sepsis
În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul
administrării telmisartan comparativ cu placebo. Această reacţie poate fi o descoperire întâmplătoare
sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent (vezi pct. 5.1).
Hipotensiune arterială
Raportată ca reacţie adversă frecventă la pacienţii cu tensiune arterială controlată, care au fost trataţi
cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare adăugat medicaţiei de bază.
Funcţie hepatică anormală / tulburări hepatice
Cele mai frecvente cazuri de funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice în studiile post-autorizare s-
au manifestat la pacienţii japonezi. Pacienţii japonezi sunt mai predispuşi la manifestarea acestor
reacţii adverse.
Boală pulmonară interstiţială
Din experienţa de după punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de boală pulmonară interstiţială în
asociere temporală cu administrarea de telmisartan. Cu toate acestea, nu a fost stabilită o relaţie de
cauzalitate.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro
4.9 Supradozaj
Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
10
Simptomatologie: Cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost
hipotensiunea arterială şi tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creşterea
creatininemiei şi insuficienţă renală acută.
Tratament: Telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie,
iar tratamentul trebuie să fie simptomatic şi suportiv. Abordarea terapeutică depinde de durata de timp
scursă din momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ inducerea
vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în tratamentul
supradozajului. Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale electroliţilor şi
creatininei. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie supină şi trebuie
să li se administreze soluţii pentru substituţie rapidă a plasmei şi electroliţilor.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT
1), eficace
după administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de
pe locul său de legare la nivelul subtipului de receptor AT
1, responsabil de acţiunile cunoscute ale
angiotensinei II. Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT
1.
Telmisartanul se leagă selectiv de receptorul AT
1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu
prezintă afinitate pentru alţi receptori, inclusiv receptorii AT2 sau alţi receptori AT mai puţin
caracterizaţi. Rolul funcţional al acestor receptori nu este cunoscut, nici efectul posibilei lor
suprastimulări de către angiotensina II, a cărei concentraţie este crescută de către telmisartan.
Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan. Telmisartanul nu inhibă
renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie
a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. Prin urmare, nu este
de aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină.
La om, administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhibă aproape complet creşterea provocată
tensiunii arteriale determinată de angiotensina II. Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă
măsurabil timp de până la 48 ore.
Eficacitate şi siguranţă clinică
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore după administrarea primei doze
de telmisartan. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în general în 4 până la 8
săptămâni după începerea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea
administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator.
Aceasta se confirmă şi prin raportul concentraţiei înaintea dozei următoare/concentraţie maximă, care
se menţine în mod consistent peste 80 %, valoare observată după administrarea dozelor de 40 şi 80 mg
telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei relaţii
dependente de doză, referitor la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice
(TAS). In această privinţă, datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt inconsistente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea sistolică cât şi pe cea
diastolică fără a afecta frecvenţa pulsului. Contribuţia efectului diuretic şi natriuretic al
medicamentului la activitatea sa hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului
11
ca antihipertensiv este comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de
antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina,
atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan tensiunea arterială revine treptat, în decurs de
câteva zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni de rebound.
Frecvenţa tusei seci a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan decât la cei trataţi cu
inhibitori ai enzimei de conversie, aşa cum arată studiile clinice care compară direct cele două
tratamente antihipertensive.
Prevenţia cardiovasculară
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global
Endpoint Trial) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale administrării concomitente de
telmisartan şi ramipril asupra evenimentelor cardiovasculare la 25620 pacienţi, în vârstă de 55 ani sau
peste, cu antecedente de boală ischemică coronarienă, accident vascular cerebral, accident vascular
ischemic tranzitor, afecţiuni arteriale periferice sau diabet zaharat de tip II însoţit cu afectare a
organelor ţintă diagnosticată (de exemplu retinopatie, hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau
microalbuminurie), care reprezintă grupa de populaţie cu risc pentru evenimentele cardiovasculare.
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg
(n = 8542), ramipril 10 mg (n = 8576) sau administrare concomitentă de telmisartan 80 mg cu ramipril
10 mg (n = 8502) şi au fost urmăriţi, în medie, timp de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea obiectivului
primar compozit constând din deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident
vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă. Incidenţa rezultatelor
primare a fost similară la grupul tratat cu telmisartan (16,7%) şi cu ramipril (16,5%). Indicele de
hazard pentru telmisartan versus ramipril a fost de 1,01 (97,5 % IÎ 0,93 - 1,10, p (non-inferioritate) =
0,0019 la o margine de 1,13). Rata mortalităţii de toate cauzele a fost de 11,6% la pacienţi trataţi cu
telmisartan şi de respectiv 11,8% la cei trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind obiectivele secundare prestabilite prin protocol au arătat că telmisartanul are o
eficacitate similară cu a ramiprilului, în ceea ce priveşte decesul de cauză cardiovasculară, infarctul
miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,99 (97,5 % IÎ 0,90 - 1,08, p (non-
inferioritate) = 0,0004)], care au constituit obiectivul primar în studiul de referinţă HOPE (The Heart
Outcomes Prevention Evaluation Study), care au investigat efectul ramiprilului versus placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţi intoleranţi la IECA, după criterii de includere similare cu
studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu placebo
(n=2972), ambele fiind adaugate medicaţiei de bază. Durata medie de urmărire a studiului a fost de 4
ani şi 8 luni.
Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativ statistic privind incidenţa rezultatelor primare
compozite (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral
neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă) [15,7% la grupul tratat cu telmisartan şi
17.0% la grupul care a primit placebo, cu un indice de hazard de 0,92 (95 % IÎ 0,.81 - 1,05, p = 0,22)].
S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartan faţă de placebo în ceea ce priveşte rezultatele
secundare compozite prespecificate prin protocol, constând din decesul de cauză cardiovasculară,
infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral nel
etal [0,87 (95% IÎ 0,76 - 1,00, p =
0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu privind mortalitatea cardiovasculară (indice de de hazard
1,03, 95% IÎ 0,85 - 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai putin frecvent, iar
hipotensiunea arterială mai frecvent comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril. Administrarea
concomitentă de telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare faţă de monoterapia cu
telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de toate cauzele a fost numeric
12
mai mare în grupul cu tratament concomitent. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie,
insuficienţă renală, hipotensiune şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu combinaţia. Prin urmare,
nu se recomandă administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril la acest grup de pacienţi.
In studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular
cerebral” (PRoFESS), la pacienţii de 50 de ani sau mai vârstnici care au suferit recent un AVC a fost
observată o creştere a incidenţei apariţiei sepsis-ului în cazul administrării telmisartan de 0,70 %
comparativ cu placebo( 0.49 %) [RR 1.43 (95 %interval de încredere 1.00 - 2.06)]; incidenţa cazurilor
de sepsis letal a fost crescută la pacienţii care luau telmisartan (0.33 %) comparativ cu pacienţii cărora
li s-a administrat placebo (0.16 %) [RR 2.07 (95 % interval de încredere 1.14 - 3.76)]. Această creştere
a incidenţei apariţiei sepsis-ului asociată cu administrarea de telmisatan poate constitui fie o
descoperire întâmplătoare sau poate fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON- D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea telmisartan la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.
Efectele de scădere a tensiunii arteriale pentru două doze de telmisartan au fost evaluate la 76 pacienţi
hipertensivi, în mare parte supraponderali, cu vârsta cuprinsă între 6 şi < 18 ani (greutate corporală >
20 kg şi < 120 kg, medie 74.6 kg), după ce le-a fost administrat telmisartan 1 mg/kg (n = 29 trataţi)
sau 2 mg/kg (n = 31 trataţi), pe o perioadă de patru săptămâni de tratament. De la includerea în studiu
existenţa hipertensiunii arteriale secundare nu a fost studiată. La unii pacienţi investigaţi, dozele
utilizate au fost mai mari decât cele recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale la populaţia
adultă, ajungând la o doză zilnică comparabilă cu 160 mg, care a fost testată la adulţi. După ajustarea
pentru efectele pe grupe de vârstă, media modificărilor TAS faţă de valoarea iniţială (obiectivul
primar) a fost de -14.5 (1.7) mm Hg la grupul la care a fost administrat telmisartan 2 mg/kg group, -
9.7 (1.7) mm Hg la grupul la care a fost administrat telmisartan 1 mg/kg şi -6.0 (2.4) la grupul la care
13
s-a administrat placebo. Modificările ajustate ale TAD faţă de momentul iniţial au fost de -8.4 (1.5)
mm Hg, -4.5 (1.6) mm Hg şi, respectiv, -3.5 (2.1) mm Hg. Modificarea a fost dependentă de doză.
Datele de siguranţă provenite din acest studiu la pacienţi cu vârta cuprinsă între 6 până la < 18 ani au
apărut, în general, similare cu cele observate la adulţi. Siguranţa tratamentului cu telmisartan pe
termen lung la copii şi adolescenţi nu a fost evaluată.
Creşterea numărului de eozinofile, raportată la acest grup de pacienţi, nu a fost înregistrată la adulţi.
Nu este cunoscută semnificaţia clinică şi relevanţa acestei modificări.
Aceste date clinice nu permit ca să se formuleze concluzii privind eficacitatea şi siguranţa telmisartan
la copii şi adolescenţi hipertensivi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită variază. Biodisponibilitatea absolută
medie pentru telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan împreună cu
alimente, scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC
0.OT) a
telmisartanului variază de la aproximativ 6 % (în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ
19 % (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile plasmatice
sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau cu
alimente.
Liniaritate/Non-liniaritate
Este probabil ca mica scădere a ASC să nu producă o scădere a eficienţei terapeutice.
Nu există o relaţie liniară între doze şi concentraţiile plasmatice. C
max şi, în mai mică măsură ASC,
cresc disproporţionat în cazul administrării dozelor peste 40 mg.
Distribuţie
Telmisartanul se leagă în mare măsură de proteinele plasmatice (>99,5 %), în principal de albumină şi
de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu în condiţii de echilibru (V
dss) este
de aproximativ 500 litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin glucuronoconjugarea produsului iniţial. Nu s-a demonstrat nici o
activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de epurare biexponenţială cu un timp de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (C
max) şi în mai mică
măsură aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţionat cu
doza. Nu există dovezi privind acumularea relevantă clinic de telmisartan, în cazul utilizării dozelor
recomandate. Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o
influenţă relevantă asupra eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale,
în principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1% din doză. Clearance-ul
plasmatic total (Cl
tot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic
(aproximativ 1500 ml/ min).
Grupe speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Proprietăţile farmacocinetice pentru două doze de telmisartan au fost evaluate ca obiectiv secundar la
pacienţi hipertensivi, (n = 57) cu vârsta cuprinsă între 6 până la < 18 ani după administrarea de
telmisartan 1 mg/kg sau 2 mg/kg, timp de patru săptămâni de tratament. Obiectivele farmacocinetice
au inclus determinarea valorii de echilibru a telmisartanului la copii şi adolescenţi, precum şi
investigarea legată de diferenţele de vârstă. Cu toate că studiul a fost prea mic pentru o evaluare
14
semnificativă a proprietăţilor farmacocinetice la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 12 ani,
rezultatele sunt în general în conformitate cu rezultatele observate la adulţi şi confirmă non-linearitatea
telmisartanului, în special pentru Cmax.
Sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, cu Cmax şi ASC fiind de
aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile de la bărbaţi.
Vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de cei mai tineri de 65 de ani.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă au fost observate concentraţii plasmatice
duble. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă au fost
observate concentraţii plasmatice mai mici. Telmisartanul se leagă mult de proteinele plasmatice la
pacienţii cu insuficienţă renală şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de înjumătăţire plasmatică
prin eliminare nu este modificat la pacienţii cu afecţiuni renale.
Insuficienţă hepatică
Studiile de farmacocinetică la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a biodisponibilităţii
absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la
pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină expunere comparabilă cu cea dată de dozele
din intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (eritrocite,
hemoglobinemie, hematocrit), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi ale
creatininei în sânge), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat
dilatare şi atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni,
ulcere sau inflamaţii) la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic, cunoscute din
studiile preclinice atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru
antagoniştii receptorilor angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe
cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia
celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de
conversie şi antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Cu toate că nu există date privind efectele teratogene, studiile la animale au indicat un risc moderat al
telmisartanului la nivelul dozelor toxice asupra dezvoltării postnatale a puilor cum sunt greutate
corporală mai mică şi deschidere întârziată a ochilor.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă; la
şobolan şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Manitol (E421)
Povidonă K29/32
Hidroxid de sodiu (E524)
Meglumină
Stearat de magneziu (E470b)
15
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
30 luni
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii de temperatură speciale de păstrare. A se păstra în ambalajul
original pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
OPA-Aluminiu-PVC/Aluminiu.
Dimensiunile ambalajului:
Blister cu 14, 28, 30, 56 sau 98 comprimate.
Blister cu 14, 28, 30, 56, 84, 90, 98 sau 100 comprimate.
Blister cu 14, 28, 30, 56, 84, 90, 98 sau 100 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Telmisartan trebuie păstrat în blisterul sigilat din cauza proprietăţii higroscopice a comprimatelor.
Comprimatele trebuie scoase din blister cu puţin timp înainte de administrare.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Fair-Med Healthcare GmbH
Planckstrasse 13, Hamburg, 22765
Germania
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8201/2015/01 - ambalaj cu 14 comprimate
8201/2015/02 - ambalaj cu 28 comprimate
8201/2015/03 - ambalaj cu 30 comprimate
8201/2015/04 - ambalaj cu 56 comprimate
8201/2015/05 - ambalaj cu 98 comprimate
8202/2015/01 - ambalaj cu 14 comprimate
8202/2015/02 - ambalaj cu 28 comprimate
8202/2015/03 - ambalaj cu 30 comprimate
8202/2015/04 - ambalaj cu 56 comprimate
8202/2015/05 - ambalaj cu 84 comprimate
8202/2015/06 - ambalaj cu 90 comprimate
8202/2015/07 - ambalaj cu 98 comprimate
8202/2015/08 - ambalaj cu 100 comprimate
16
8203/2015/01 - ambalaj cu 14 comprimate
8203/2015/02 - ambalaj cu 28 comprimate
8203/2015/03 - ambalaj cu 30 comprimate
8203/2015/04 - ambalaj cu 56 comprimate
8203/2015/05 - ambalaj cu 84 comprimate
8203/2015/06 - ambalaj cu 90 comprimate
8203/2015/07 - ambalaj cu 98 comprimate
8203/2015/08 - ambalaj cu 100 comprimate
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Octombrie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Septembrie 2015
