BIMATOPROST TEVA 0,1 mg/ml


Substanta activa: BIMATOPROSTUM
Clasa ATC: S01EE03
Forma farmaceutica: PIC. OFT., SOL.
Prescriptie: PRF
Tip ambalaj: Cutie cu 1 flac. PEJD, cu picurator din PEID x 3 ml pic. oft., sol.
Producator: TEVA GYOGYSZERGYAR ZRT.(TEVA PHARM. WORKS PRIVATE) - UNGARIA


1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Bimatoprost Teva 0,1 mg/ml picături oftalmice, soluţie



2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare ml soluţie conţine bimatoprost 0,1 mg.

Excipient cu efect cunoscut:
Fiecare ml soluţie conţine clorură de benzalconiu 0,2 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.



3. FORMA FARMACEUTICĂ

Picături oftalmice, soluţie.

Soluție limpede, incoloră până la slab gălbuie, fără particule vizibile.
pH: 6,8-7,8.
Osmolalitate: 260-320 mOsmol/kg.



4. DATE CLINICE


4.1 Indicaţii terapeutice

Bimatoprost Teva este indicat pentru reducerea presiunii intraoculare crescute în glaucomul cronic cu
unghi deschis şi a hipertensiunii oculare la adulţi (ca monoterapie sau ca tratament adjuvant la beta-
blocante).


4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza recomandată este de o picătură în ochiul(ochii) afectat(ţi) o dată pe zi, administrată seara. Nu
trebuie utilizată mai mult de o doză pe zi, deoarece o administrare mai frecventă poate diminua efectul
de reducere a presiunii intraoculare.

Copii şi adolescenţi:

Siguranţa şi eficacitatea administrării Bimatoprost Teva la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între
0 şi 18 ani nu au fost încă stabilite.

Grupe speciale de pacienți

Pacienţi cu insuficienţă hepatică şi renală:

Bimatoprost nu a fost studiat la pacienţii cu insuficienţă renală sau insuficienţă hepatică moderată până
2
la severă şi, prin urmare, trebuie să fie utilizat cu precauţie la aceşti pacienţi. La pacienţii cu
antecedente de boală hepatică uşoară sau valori anormale ale concentraţiilor plasmatice ale ALT
(alanin aminotransferază), AST (aspartat aminotransferază) şi/sau bilirubină la momentul iniţial,
bimatoprost 0,3 mg/ml picături oftalmice, soluţie nu a avut reacţii adverse asupra funcţiei hepatice de-
a lungul a 24 de luni.

Mod de administrare

Administrare oculară.

Dacă se utilizează mai mult de un medicament cu administrare topică oftalmică, fiecare trebuie
administrat separat la un interval de cel puţin 5 minute.


4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Bimatoprost Teva este contraindicat la pacienţii la care s-a suspectat anterior o reacţie adversă la
clorura de benzalconiu, care a condus la întreruperea tratamentului.


4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Ocular

Înaintea iniţierii tratamentului, pacienţii trebuie informaţi asupra posibilităţii de creştere a genelor,
închidere la culoare a pielii pleoapelor şi pigmentare accentuată a irisului, deoarece acestea au fost
observate în timpul tratamentului cu bimatoprost. Unele din aceste modificări pot avea caracter
permanent şi pot conduce la diferenţe de aspect între ochi atunci când este tratat doar un singur ochi.
Este posibil ca pigmentarea accentuată a irisului să fie permanentă. Modificarea pigmentării este
cauzată mai degrabă de conţinutul crescut de melanină din melanocite decât de creşterea numărului de
melanocite. Efectele pe termen lung ale pigmentării accentuate a irisului nu sunt cunoscute.
Modificările de culoare ale irisului observate în cazul administrării oftalmice a bimatoprost pot să nu
fie vizibile timp de mai multe luni sau ani. În mod caracteristic, pigmentaţia brună din jurul pupilei se
extinde concentric spre periferia irisului şi întregul iris sau o parte a acestuia poate deveni brun mai
închis. Nici nevii şi nici pistruii irisului nu par să fie afectaţi de tratament. După 12 luni, incidenţa
hiperpigmentării irisului cu bimatoprost 0,1 mg/ml picături oftalmice, soluţie a fost de 0,5%. După 12
luni, incidenţa cu bimatoprost 0,3 mg/ml picături oftalmice, soluţie, a fost de 1,5% (vezi pct. 4.8
Tabelul 2) şi nu a crescut după 3 ani de tratament. Pigmentarea ţesutului periorbital s-a dovedit
reversibilă la unii pacienţi.

Edemul macular chistoid a fost raportat mai puţin frecvent (≥1/1 000 şi <1/100) în urma tratamentului
cu bimatoprost 0,3 mg/ml picături oftalmice, soluţie. Prin urmare, Bimatoprost Teva trebuie utilizat cu
precauţie la pacienţii care prezintă factori de risc cunoscuţi că predispun la edem macular (de exemplu,
pacienţi cu afachie, pacienţi cu pseudofachie cu ruptură de capsulă posterioară a cristalinului).

S-au semnalat raportări spontane rare de reactivare a infiltrărilor corneei sau ale infecţiilor oculare
anterioare determinate de bimatoprost 0,3 mg/ml picături oftalmice, soluţie. Bimatoprost Teva trebuie
utilizat cu precauţie la pacienţii cu antecedente de infecţii oculare virale semnificative (de exemplu,
herpes simplex) sau uveită/irită.

Bimatoprost nu a fost studiat la pacienţii cu afecţiuni oculare inflamatorii, glaucom neovascular
inflamator, cu unghi închis, glaucom congenital sau glaucom cu unghi îngust.

Cutanat

Există posibilitatea creşterii părului în zonele în care soluţia Bimatoprost Teva vine în mod repetat în
contact cu suprafaţa pielii. Prin urmare, este important ca Bimatoprost Teva să fie administrat conform
3
instrucţiunilor şi să se evite ca acesta să curgă pe obraz sau pe alte zone ale pielii.

Respirator

Bimatoprost nu a fost studiat la pacienţii cu funcţia respiratorie compromisă. Chiar dacă există
informaţii limitate referitoare la pacienţii cu astm bronşic sau boală pulmonară obstructivă cronică, au
fost înregistrate raportări de exacerbare a astmului bronşic, dispneei şi a bolii pulmonare obstructive
cronice, precum şi raportări de astm bronşic în timpul experienţei ulterioare punerii pe piaţă. Frecvenţa
acestor simptome este necunoscută. Pacienţii cu boală pulmonară obstructivă cronică, astm bronşic sau
cu funcţie respiratorie compromisă în urma altor afecţiuni trebuie să fie trataţi cu atenţie.

Cardiovascular

Bimatoprost nu a fost studiat la pacienţii cu bloc cardiac mai sever decât cel de gradul unu sau cu
insuficienţă cardiacă congestivă necontrolată. A fost înregistrat un număr limitat de raportări spontane
de bradicardie sau hipotensiune arterială la utilizarea bimatoprost 0,3 mg/ml picături oftalmice,
soluţie. Bimatoprost Teva trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii predispuşi la un ritm cardiac lent sau
tensiune arterială mică.

Alte informaţii

În studiile efectuate cu bimatoprost 0,3 mg/ml la pacienţii cu glaucom sau hipertensiune oculară, s-a
demonstrat că expunerea mai frecventă a ochiului la mai mult de o doză de bimatoprost pe zi poate
scădea efectul de reducere a presiunii intraoculare (vezi pct. 4.5). Pacienţii care utilizează Bimatoprost
Teva împreună cu alţi analogi de prostaglandine trebuie să fie monitorizaţi pentru modificări ale
presiunii intraoculare.

Bimatoprost Teva conţine conservantul clorură de benzalconiu (200 ppm), care poate fi absorbit de
lentilele de contact moi. Iritaţia oculară şi decolorarea lentilelor de contact moi pot apărea, de
asemenea, din cauza prezenţei clorurii de benzalconiu. Lentilele de contact trebuie îndepărtate înainte
de instilare şi pot fi reaplicate la 15 minute după administrare.

Despre clorura de benzalconiu, utilizată frecvent cu rol de conservant în medicamentele oftalmice, s-a
raportat că produce keratopatie punctiformă şi/sau keratopatie ulceroasă toxică. Deoarece Bimatoprost
Teva conţine clorură de benzalconiu 200 ppm (de patru ori concentraţia din bimatoprost 0,3 mg/ml
picături oftalmice), acesta trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu xeroftalmie, la cei cu corneea
lezată şi la pacienţii care utilizează multiple medicamente sub formă de picături oftalmice care conţin
clorură de benzalconiu. În plus, este necesară monitorizarea în cazul utilizării prelungite la aceste
grupe de pacienţi.

S-au semnalat raportări de keratită bacteriană asociată cu utilizarea de recipiente multidoză care conţin
medicamente cu administrare topică oftalmică. Aceste recipiente au fost contaminate accidental de
către pacienţii care, în majoritatea cazurilor, au avut concomitent o altă boală oculară. Pacienţii cu o
leziune a suprafeţei epiteliale oculare prezintă un risc mai mare de a dezvolta keratită bacteriană.

Pacienţii trebuie instruiţi să nu permită vârfului flaconului de administrare să intre în contact cu ochiul
sau structurile din jurul acestuia pentru a evita lezarea ochiului şi contaminarea soluţiei.


4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile.

La om, nu se anticipează interacţiuni, deoarece în urma administrării oculare a bimatoprost 0,3 mg/ml
picături oftalmice, soluţie, concentraţiile sistemice de bimatoprost sunt extrem de mici (mai mici de
0,2 ng/ml). Bimatoprost este biotransformat de diferite enzime pe multiple căi de metabolizare şi nu s-
au observat efecte asupra enzimelor hepatice implicate în metabolizarea medicamentelor în cadrul
studiilor preclinice.
4
În cadrul studiilor clinice, bimatoprost 0,3 mg/ml picături oftalmice, soluţie a fost utilizat concomitent
cu diferite medicamente beta-blocante oftalmice fără dovezi ale unor interacţiuni.

Utilizarea concomitentă de Bimatoprost Teva şi alte medicamente antiglaucomatoase în afara beta-
blocantelor topice nu a fost evaluată în timpul tratamentului adjuvant al glaucomului.

Există un potenţial de scădere a efectului de reducere a presiunii intraoculare al analogilor de
prostaglandine (de exemplu, Bimatoprost Teva) la pacienţii cu glaucom sau hipertensiune oculară,
atunci când sunt utilizaţi împreună cu alţi analogi de prostaglandine (vezi pct. 4.4).


4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu există date adecvate privind utilizarea bimatoprost la femeile gravide. Studiile la animale au
evidenţiat efecte toxice asupra funcţiei de reproducere la doze mari maternotoxice (vezi pct. 5.3).

Bimatoprost Teva nu trebuie administrat în timpul sarcinii dacă nu este absolut necesar.

Alăptarea

Nu se cunoaşte dacă bimatoprost este eliminat în laptele uman. Studiile efectuate la animale au indicat
eliminarea bimatoprost în laptele matern. Decizia de a întrerupe alăptarea sau de a întrerupe
tratamentul cu Bimatoprost Teva trebuie luată ţinând cont de beneficiul alăptării pentru copil şi
beneficiul tratamentului pentru femeie.

Fertilitatea

Nu există date cu privire la efectele bimatoprost asupra fertilităţii la om.


4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Bimatoprost Teva are o influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje. Similar oricărui tratament ocular, dacă după instilare apare o înceţoşare tranzitorie a vederii,
pacientul trebuie să aştepte până când vederea redevine clară înainte de a conduce vehicule sau de a
folosi utilaje.


4.8 Reacţii adverse

În cadrul unui studiu clinic de fază III, cu durată de 12 luni s-a constat că aproximativ 38% dintre
pacienţii trataţi cu bimatoprost 0,1 mg/ml picături oftalmice, soluţie au prezentat reacţii adverse. Cea
mai frecventă reacţie adversă raportată a fost hiperemia conjunctivală (majoritatea forme uşoare şi de
natură neinflamatoare) prezentă la 29% dintre pacienţi. Aproximativ 4% dintre pacienţi au întrerupt
tratamentul din cauza unui eveniment advers în cadrul studiului de 12 luni.

Următoarele reacţii adverse au fost raportate în timpul studiilor clinice cu bimatoprost 0,1 mg/ml
picături oftalmice, soluţie, sau în perioada de după punerea pe piaţă. Majoritatea au fost oculare,
uşoare şi niciuna nu a fost gravă.

Reacţiile adverse sunt prezentate în Tabelul 1 în ordinea descrescătoare a gravităţii în funcţie de
aparate, sisteme şi organe şi frecvenţă: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin
frecvente (≥1/1 000 şi <1/100); rare (≥1/10 000 şi <1/1 000); foarte rare (<1/10 000); cu frecvenţă
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tabelul 1

Clasificarea pe aparate,
Frecvență Reacție adversă
5
sisteme şi organe
Tulburări ale sistemului nervos mai puțin frecvente
cefalee

Tulburări oculare foarte frecvente hiperemie conjunctivală
frecvente
keratită punctată, iritaţie oculară, prurit
ocular, creştere a genelor, durere oculară,
eritem al pleoapei, prurit al pleoapei
mai puțin frecvente astenopie, vedere înceţoşată, afecţiuni
conjunctivale, edem conjunctival,
hiperpigmentare a irisului, madaroză, edem
al pleoapei
Tulburări respiratorii, toracice
şi mediastinale cu frecvenţă
necunoscută astm bronşic, exacerbare a astmului bronşic,
exacerbare a bolii pulmonare obstructive
cronice şi dispneei
Tulburări gastro-intestinale mai puţin frecvente greață

Afecţiuni cutanate şi ale
ţesutului subcutanat frecvente hiperpigmentare cutanată, hipertricoză
mai puţin frecvente xerodermie, cruste la nivelul marginei
pleoapei, prurit
Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare frecvente
iritaţie a zonei instilate

În cadrul studiilor clinice, peste 1 800 de pacienţi au fost trataţi cu bimatoprost 0,3 mg/ml. Conform
datelor colectate din studiile clinice de fază III, cu bimatoprost 0,3 mg/ml administrat în monoterapie
şi ca tratament adjuvant, reacţiile adverse raportate cel mai frecvent au fost:

• creşterea genelor la până la 45% în primul an cu incidenţa noilor raportări scăzând la 7% după 2
ani şi la 2% după 3 ani

• hiperemie conjunctivală (în special minimă spre uşoară şi considerată a avea un caracter
neinflamator) la până la 44% în primul an cu incidenţa noilor raportări scăzând la 13% după 2 ani
şi 12% după 3 ani

• prurit ocular la până la 14% din pacienţi în primul an cu incidenţa noilor raportări scăzând la 3%
după 2 ani şi 0% după 3 ani. Mai puţin de 9% dintre pacienţi au întrerupt tratamentul din cauza
oricărei reacţii adverse în primul an, cu incidenţa întreruperilor la alţi pacienţi situându-se la
3% atât după 2, cât şi după 3 ani.

Reacţiile adverse suplimentare înregistrate cu bimatoprost 0,3 mg/ml sunt prezentate în tabelul 2.
Acesta include de asemenea reacţiile adverse apărute cu ambele formule, însă cu o frecvenţă diferită.
Majoritatea au fost oculare, uşoare spre moderate, şi nici una nu a fost gravă: în cadrul fiecărei grupe
de frecvenţă reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tabelul 2

Clasificarea pe aparate,
sisteme și organe
Frecvență
Reacție adversă
Tulburări ale sistemului nervos frecvente cefalee
mai puţin frecvente ameţeli
Tulburări oculare foarte frecvente prurit ocular, creştere a genelor
frecvente eroziune a corneei, arsură oculară,
conjunctivită alergică, blefarită, scădere a
acuităţii vizuale, astenopatie, edem
conjunctival, senzaţie de corp străin,
xeroftalmie, durere oculară, fotofobie,
6
lăcrimare, scurgeri oculare, tulburări de
vedere/vedere înceţoşată, pigmentare
crescută a irisului, închidere la culoare a
genelor
mai puţin frecvente
hemoragie retinală, uveită, edem macular
cistoid, irită, blefarospasm, retracţie a
genelor, eritem periorbital
cu frecvenţă
necunoscutăenoftalmie
Tulburări vasculare frecvente hipertensiune arterială
Afecţiuni cutanate şi ale
ţesutului subcutanat mai puţin frecvente hirsutism

Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare mai puţin frecvente astenie
Investigaţii diagnostice frecvente valori anormale ale investigaţiilor asupra
funcţiei hepatice

Reacţii adverse raportate la picăturile oftalmice care conţin fosfat:

Cazuri de calcifiere a corneei au fost raportate foarte rar în asociere cu utilizarea picăturilor oftalmice
care conţin fosfat, la unii pacienţi cu cornee deteriorată semnificativ.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro


4.9 Supradozaj

Nu s-a raportat niciun caz de supradozaj şi este improbabil să se producă în urma administrării
oculare.

În caz de supradozaj, tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere. Dacă bimatoprost este
ingerat accidental, următoarele informaţii pot fi utile: în studii cu durata de două săptămâni efectuate
la şobolan şi şoarece, la administrarea orală de doze de până la 100 mg/kg şi zi nu s-a produs niciun fel
de toxicitate. Această doză exprimată ca mg/m
2 este de cel puţin 210 ori mai mare decât ingerarea
accidentală a unei doze dintr-un flacon de bimatoprost 0,1 mg/ml picături oftalmice, soluţie, la un
copil de 10 kg.



5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE


5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: preparate oftalmologice, analogi de prostaglandine, codul ATC: S01EE03.

Mecanism de acţiune

Mecanismul de acţiune prin care bimatoprost reduce presiunea intraoculară la om constă în creşterea
filtrării umorii apoase prin reţeaua trabeculară şi creşterea filtrării uveosclerale. Reducerea presiunii
intraoculare începe la aproximativ 4 ore de la prima administrare şi efectul maxim este atins în
7
aproximativ 8 - 12 ore. Durata efectului este menţinută timp de cel puţin 24 de ore.

Efecte farmacodinamice

Bimatoprost este un agent hipotensiv ocular puternic. Este o prostamidă sintetică, înrudită structural cu
prostaglandina F
2α (PGF2α), care nu acţionează prin intermediului niciunui receptor cunoscut al
prostaglandinei. Bimatoprost imită selectiv efectele substanţelor biosintetizate nou descoperite numite
prostamide. Cu toate acestea, receptorul prostamidei nu a fost încă identificat structural.


Eficacitatea și siguranța clinică

În cadrul unui studiu pivotal la adulţi cu bimatoprost 0,1 mg/ml picături oftalmice cu durata de 12 luni,
valorile diurne medii ale presiunii intraoculare (PIO) măsurate de-a lungul perioadei de studiu de 12
luni au diferit cu maxim 1,1 mmHg pe parcursul unei zile şi nu au depăşit niciodată 17,7 mmHg.

Bimatoprost 0,1 mg/ml picături oftalmice conţine clorură de benzalconiu în concentraţie de 200 ppm.

Există o experienţă limitată în ceea ce priveşte utilizarea bimatoprost la pacienţii cu glaucom cu unghi
deschis pseudoexfoliativ şi pigmentar şi cu glaucom cronic cu unghi închis cu iridotomie prezentă.

Nu s-au observat efecte relevante din punct de vedere clinic asupra ritmului cardiac şi tensiunii
arteriale în studiile clinice.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea administrării bimatoprost la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 0 şi
18 ani nu au fost încă stabilite.


5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Bimatoprost penetrează corneea şi sclera umană foarte bine in vitro. În urma administrării oculare la
adulţi, expunerea sistemică la bimatoprost este foarte mică fără acumulare în timp. În urma
administrării oculare o dată pe zi a unei picături de bimatoprost 0,3 mg/ml în ambii ochi timp de două
săptămâni, concentraţiile sanguine au atins maximul în interval de 10 minute după dozare şi au scăzut
sub limita inferioară de detectare (0,025 ng/ml) în decurs de 1,5 ore de la dozare. Valorile medii ale
C
max şi ASC0-24h au fost similare în zilele 7 şi 14 la aproximativ 0,08 ng/ml, respectiv 0,09 ng•oră/ml,
indicând atingerea unei concentraţii constante de bimatoprost în decursul primei săptămâni de dozare
oculară.

Distribuţie

Bimatoprost este distribuit moderat în ţesuturile organismului şi volumul de distribuţie sistemic la om
la starea de echilibru a fost de 0,67 l/kg. În sângele uman, bimatoprost se află, în principal, în plasmă.
Bimatoprost se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 88%.
Metabolizare

Bimatoprost este principala formă circulantă sanguină odată ce ajunge în circulaţia sistemică în urma
administrării oculare. Apoi, bimatoprost este supus oxidării, N-dietilării şi glucuronoconjugării pentru
a forma o varietate diversă de metaboliţi.

Eliminare

Bimatoprost este eliminat, în principal, prin excreţie renală, până la 67% din doza administrată
intravenos voluntarilor sănătoşi a fost excretată în urină, 25% din doză a fost excretată prin materii
8
fecale. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare, determinat în urma administrării
intravenoase, a fost de aproximativ 45 de minute; clearance-ul total sanguin fiind de 1,5 l/oră şi kg.

Caracteristici la pacienţii vârstnici

În urma administrării de două ori pe zi a bimatoprost 0,3 mg/ml picături oftalmice, soluţie, valoarea
medie a ASC
0-24h de 0,0634 ng•oră/ml bimatoprost la vârstnici (cu vârsta de 65 de ani sau mai mult) a
fost semnificativ mai mare faţă de 0,0218 ng•oră/ml la adulţii tineri sănătoşi. Cu toate acestea, această
concluzie nu este relevantă din punct de vedere clinic, deoarece expunerea sistemică atât pentru
vârstnici, cât şi pentru subiecţii tineri a rămas extrem de mică în urma administrării oculare. Nu s-a
produs în timp nicio acumulare de bimatoprost în sânge şi profilul de siguranţă a fost similar la
vârstnici şi la pacienţii tineri.


5.3 Date preclinice de siguranţă

În studiile non-clinice au fost observate efecte numai la expuneri considerate suficient de mari faţă de
expunerea maximă la om, fapt ce indică o relevanţă mică pentru uzul clinic.

Maimuţele cărora li s-au administrat concentraţii oculare de bimatoprost de ≥ 0,3 mg/ml zilnic timp de
1 an au prezentat o accentuare a pigmentării irisului şi efecte perioculare reversibile asociate dozei
caracterizate printr-un şanţ superior şi/sau inferior proeminent şi o lărgire a fantei palpebrale.
Pigmentarea accentuată a irisului pare să fie determinată de stimularea crescută a producţiei de
melanină în melanocite şi nu de o creştere a numărului de melanocite. Nu s-au observat modificări
funcţionale sau microscopice asociate efectelor perioculare, iar mecanismul de acţiune pentru
modificările perioculare este necunoscut.

Bimatoprost nu s-a dovedit a fi mutagen sau carcinogen într-o serie de studii in vitro şi in vivo.

Bimatoprost nu a afectat fertilitatea la şobolani până la doze de 0,6 mg/kg şi zi (cel puţin de 103 ori
mai mari decât expunerea anticipată la om). În studiile privind dezvoltarea embrionară/fetală, s-au
observat avorturi, dar nu şi efecte asupra dezvoltării la şoareci şi şobolani la doze care au fost de
minim 860 de ori sau, respectiv, de 1 700 ori mai mari decât doza la om. Aceste doze au condus la
expuneri sistemice de minim 33 sau, respectiv, 97 de ori mai mari decât expunerea anticipată la om. În
studiile peri/postnatale la şobolan, toxicitatea maternă a determinat o reducerea a duratei de gestaţie,
deces fetal şi greutate scăzută a puilor la ≥0,3 mg/kg şi zi (de minim 41 de ori mai mare decât
expunerea anticipată la om). Funcţiile neurocomportamentale ale puilor nu au fost afectate.



6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE


6.1 Lista excipienţilor

Clorură de benzalconiu
Clorură de sodiu
Fosfat disodic anhidru
Acid citric anhidru
Acid clorhidric sau hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)
Apă pentru preparate injectabile


6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.


6.3 Perioada de valabilitate

3 ani
După prima deschidere a flaconului: 4 săptămâni
9


6.4 Precauţii special pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 30°C.


6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Flacoane din polietilenă de joasă densitate, de culoare alb opac, cu picurător din polietilenă de joasă
densitate, de culoare albă şi capac cu filet, din polistiren, de culoare albastră. Fiecare flacon are un
volum de umplere de 3 ml.

Sunt disponibile următoarele mărimi de ambalaj: cutii care conţin 1 sau 3 flacoane a câte 3 ml soluţie.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.


6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale la eliminare.



7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Teva Pharmaceuticals S.R.L.
Str. Domniţa Ruxandra nr.12, parter, sector 2, Bucureşti
România
Telefon: 021 230 65 24
Fax: 021 230 65 23



8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

8166/2015/01-02



9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare - Septembrie 2015


10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Septembrie 2015