KREON 25000


Substanta activa: PANCREATINUM
Clasa ATC: A09AA02
Forma farmaceutica: CAPS. GASTROREZ.
Prescriptie: OTC
Tip ambalaj: Cutie cu 1 flac. din PEID x 20 caps. gastrorez.
Producator: ABBOTT LABORATORIES GMBH - GERMANIA


1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Kreon 10000 capsule gastrorezistente
Kreon 25000 capsule gastrorezistente



2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Kreon 10000
Fiecare capsulă gastrorezistentă conţine pancreatină 150 mg (amilază 8000 U-FE, lipază 10000 U-FE,
protează 600 U-FE).

Kreon 25000
Fiecare capsulă gastrorezistentă conţine pancreatină 300 mg (amilază 18000 U-FE, lipază 25000 U-FE,
protează 1000 U-FE).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.



3. FORMA FARMACEUTICĂ

Capsulă gastrorezistentă

Kreon 10000
Capsule gelatinoase cu cap opac, culoare maroniu şi corp incolor, transparent, umplute cu pelete de
culoare maroniu.

Kreon 25000
Capsule gelatinoase cu cap opac, culoare portocaliu Suedia şi corp incolor, transparent, umplute cu pelete
de culoare maroniu.



4. DATE CLINICE


4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul insuficienţei pancreatice exocrine la adulţi şi copii, adesea întâlnită în (dar nu limitată la):
- fibroză chistică;
- pancreatită cronică;
- chirurgia pancreasului;
- postpancreatectomie;
- gastrectomie;
- cancer pancreatic;
- după chirurgia de by-pass gastro-intestinal (de exemplu, gastro-entero-anastomoză Billroth II);
- obstrucţia ductelor pancreatice sau canalului biliar comun (de exemplu în neoplazii);
- sindromul Shwachman-Diamond.
- statusul post pancreatită acută şi reluarea alimentaţiei orale sau enterale.


4.2 Doze şi mod de administrare
2
Mod de administrare
Dozele trebuie ajustate pentru fiecare pacient, în funcţie de severitatea bolii şi compoziţia alimentelor.

Se recomandă ca enzimele să fie administrate în timpul meselor sau imediat după acestea.

Doze la copii şi adulţi cu fibroză chistică
Conform recomandărilor Conferinţei de Consens privind Fibroza Chistică, a studiului caz-control al
Fundaţiei americane de Fibroză Chistică şi a studiului caz-control englez, au fost propuse următoarele
recomandări generale privind dozele în tratamentul de substituţie enzimatică:
- regimul de dozaj în funcţie de greutatea corporală: la copii cu vârsta sub 4 ani se recomandă începerea
tratamentului cu 1000 unităţi lipază/kg la o masă, iar la copiii cu vârsta peste 4 ani, 500 unităţi lipază/kg
la o masă.
- doza trebuie ajustată în funcţie de severitatea bolii, controlul steatoreei şi menţinerea unei stări bune de
nutriţie.
- majoritatea pacienţilor trebuie să rămână sub sau să nu depăşească doza de 10000 unităţi lipază/kg
şi zi sau 4000 unităţi lipază/gram de grăsime ingerată.

Doza în alte afecţiuni asociate cu insuficienţă pancreatică exocrină
Doza trebuie individualizată şi stabilită în funcţie de gradul malabsorbţiei şi conţinutului în lipide al
dietei. Doza necesară pentru o masă principală (mic dejun, prânz sau cină) variază între 25000 şi 80000
U-FE şi jumătate din doza individuală în cazul gustărilor dintre mese.

Mod de administrare
Capsulele trebuie înghiţite întregi, fără a le mesteca sau sparge, cu suficient lichid, în timpul sau imediat
după fiecare masă sau gustare.

Dacă înghiţirea capsulelor este dificilă (de exemplu la copii mici sau la vârstnici), capsulele pot fi
desfăcute cu grijă şi minimicrosferele adăugate unor alimente de consistenţă moale (pH5,5 poate deteriora învelişul gastro-rezistent. Acest fapt poate conduce la
eliberarea timpurie a enzimelor în cavitatea bucală, fapt ce poate determina reducerea eficacităţii
medicamentului şi iritarea mucoaselor.
Trebuie avut grijă ca produsul să nu fie ţinut în cavitatea bucală.

Este important să se asigure o hidratare adecvată, în special în perioadele cu pierderi mari de lichide. O
hidratare inadecvată poate agrava constipaţia. Orice amestec de minimicrosfere şi alimente sau lichid
trebuie consumat imediat şi în niciun caz păstrat.


4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la pancreatină de origine porcină sau la oricare dintre excipienţi.


4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

La pacienţii cu fibroză chistică cărora li se administrează doze mari de medicamente care conţin
suplimente de enzime pancreatice, au fost raportate stricturi ileo-cecale şi colonice (colonopatia
fibrozantă). Studiile caz-control nu au adus dovezi ale unei asocieri între Kreon şi apariţia colonopatiei
fibrozante. Ca o măsură de precauţie, trebuie evaluate din punct de vedere medical simptomele
abdominale neobişnuite sau modificări ale simptomelor abdominale pentru a exclude o posibilă
colonopatie fibrozantă, în special la pacienţii cărora li se administrează mai mult de 10000 de unităţi de
lipază/kg şi zi.


4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nu au fost efectuate studii privind interacţiunile cu alte medicamente.


4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
3

Fertilitatea şi sarcina
Nu există date disponibile privind utilizarea enzimele pancreatice la gravide.
Studii la animale nu au arătat nicio dovadă a absorbţiei enzimelor pancreatice porcine. De aceea, nu este
de aşteptat apariţia toxicităţii asupra funcţiei de reproducere sau asupra dezvoltării embrionare/fetale.
Se recomandă precauţie în cazul prescrierii pancreatinei la gravide.

Alăptarea
Nu sunt de aşteptat efecte la sugari, deoarece studiile la animale nu au demonstrat expunere sistemică a
femeilor care utilizează enzime pancreatice în timpul alăptării. Enzimele pancreatice pot fi utilizate în
timpul alăptării.

Dacă este necesar, în timpul sarcinii sau alăptării, Kreon trebuie utilizat în doze suficiente pentru a
asigura o stare de nutriţie adecvată.


4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Kreon nu influenţează sau are o influenţă nesemnificativă privind capacitatea de a conduce vehicule şi de
a folosi utilaje.


4.8 Reacţii adverse

În studiile clinice, au fost expuşi la Kreon, mai mult de 900 pacienţi.

Cel mai frecvent raportate reacţii adverse au fost tulburările gastro-intestinale, de intensitate uşoară sau
moderată.

În timpul studiilor clinice au fost raportate următoarele reacţii adverse, având frecvenţa indicată mai jos:

Sisteme şi organe Foarte frecvente
≥ 1/10 Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin
frecvente
≥ 1/1000 şi <
1/100 Cu frecvenţă
necunoscută
Tulburări gastro-
intestinale Dureri
abdominale* Greaţă, vărsături,
constipaţie,
distensie
abdominală
(meteorism) şi
diaree* Stricturi ileo-
cecale şi colonice
(colonopatia
fibrozantă).
Afecţiuni cutanate
şi ale ţesutului
subcutanat
Erupţie cutanată
tranzitorie Prurit şi urticarie
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Reacţii de
hipersensibilitate
(reacţii
anafilactice)

*Tulburările gastro-intestinale sunt asociate în principal afecţiunii de bază. Frecvenţele similare sau mai
mici comparativ cu placebo s-au raportat pentru diaree şi dureri abdominale.

La pacienţii cu fibroză chistică cărora li se administrează doze mari de medicamente care conţin
suplimente de enzime pancreatice, au fost raportate stricturi ileo-cecale şi colonice (colonopatia
fibrozantă) (Vezi pct.4.4).

Au fost observate şi identificate ca reacţii adverse de după punerea pe piaţă a medicamentului, reacţiile
alergice, în principal limitate, dar nu exclusiv, la nivel cutanat. Deoarece aceste reacţii au fost raportate în
mod spontan la o populaţie de o mărime necunoscută, nu este posibilă estimarea frecvenţei acestora.
4
Copii şi adolescenţi
La copii şi adolescenţi, nu au fost identificate reacţii adverse specifice.
La copiii cu fibroză chistică, frecvenţa, tipul şi severitatea reacţiilor adverse au fost similare celor
manifestate la adulţi.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.


4.9 Supradozaj

S-a raportat faptul că doze mari de pancreatină pot fi asociate cu hiperuricozurie şi hiperuricemie.



5. PROPRIETĂTI FARMACOLOGICE


5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: alte produse inclusiv enzime digestive; preparate enzimatice, codul ATC
A09AA02.

Kreon conţine pancreatină de origine porcină, sub formă de microsfere cu înveliş gastro-rezistent (acido-
rezistent), în capsule gelatinoase.

Capsula se dizolvă rapid în stomac eliberând numeroase minimicrosfere, un principiu de doză repetată, în
scopul obţinerii unui bun amestec al minimicrosferelor cu chimul gastric, golirea din stomac împreună cu
chimul şi după eliberarea lor, o bună distribuţie a enzimelor în interiorul chimului.

Când microsferele ajung în intestinul subţire, învelişul este rapid degradat (la pH > 5,5) pentru a elibera
enzimele cu efect lipolitic, amilolitic şi proteolitic pentru a asigura digestia lipidelor, amidonului şi
proteinelor. Produşii de degradare a enzimelor pancreatice sunt, apoi, fie absorbiţi direct, fie supuşi în
continuare hidrolizei enzimele intestinale.

Eficacitate clinică
Au fost efectuate 30 studii multicentrice la pacienţi cu insuficienţă pancreatică exocrină care au investigat
eficacitatea Kreon .Zece dintre aceste studii au fost controlate cu placebo, ,efectuate la pacienţi cu fibroză
chistică, pancreatită cronică sau cu afecţiuni după intervenţii chirurgicale.

În toate studiile randomizate, controlate cu placebo privind eficacitatea, obiectivul principal pre-definit a
fost de a demonstra superioritatea Kreon comparativ cu placebo asupra parametrului principal de
eficacitate, coeficientul de absorbţie a lipidelor (CAL).
Coeficientul de absorbţie al lipidelor determină procentul de grăsime absorbit în organism, ţinând cont de
aportul de grăsimi şi de excreţia fecală a grăsimilor. În studiile placebo-controlate, media CAL (%) a fost
mai mare în cazul tratamentului cu Kreon (83%) comparativ cu placebo (62,6%).
În toate studiile, indiferent de design, valoarea medie CAL (%) la sfârşitul perioadei de tratament cu
Kreon a fost similară cu valoriile medii CAL pentru Kreon în studiile pacebo controlate.

Indiferent de etiologia afecţiunii, în toate studiile efectuate, s-a observat, de asemenea, o ameliorare
marcată a simptomatologiei specifice afecţiunii (de exemplu: frecvenţa şi consistenţa scaunului,
meteorismul şi durerea abdominală).

Copii şi adolescenţi
Eficacitatea Kreon comparativ cu placebo în fibroza chistică (FC) a fost demonstrată în cazul a 288 de
pacienţi pediatrici. În toate studiile, valoriile medii CAL la sfârşitul tratamentului cu Kreon au depăşit
80%, comparabil pentru toate grupele de vârstă.


5.2 Proprietăţi farmacocinetice
5

Studii la animale nu au demonstrat absorbţia enzimelor intacte şi de aceea, nu au fost efectuate studii de
farmacocinetică.

Enzimele pancreatice administrate ca supliment nu necesită absorbţie pentru a-şi exercita acţiunea.
Dimpotrivă, efectul terapeutic se exercită în interiorul lumenului tractului gastro-intestinal. Mai mult,
acestea sunt proteine şi ca atare, în timp ce traversează tractul gastro-intestinal sunt supuse digestiei
proteolitice, înainte de a fi absorbite sub formă de peptide sau aminoacizi.


5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele preclinice de siguranţă nu au demonstrat toxicitate acută, subcronică sau cronică. Nu au fost
efectuate studii asupra genotoxicităţii, carcinogenităţii sau teratogenităţii.


6. PROPRIETĂTI FARMACEUTICE


6.1 Lista excipienţilor

Conţinutul capsulei
Macrogol 4000
Hipromeloză ftalat
Cetil alcool
Trietilcitrat
Dimeticonă 1000

Capsulă
Gelatină
Oxid roşu de fer (E 172)
Oxid galben de fer (E 172)
Oxid negru de fer (E 172)
Dioxid de titan (E 171)
Lauril sulfat de sodiu


6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.


6.3 Perioada de valabilitate

Kreon 10000
2 ani

Kreon 25000
3 ani


6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Blister din Al/Al: A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
Flacon din PEÎD: A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original.
A se ţine flaconul bine închis, pentru a fi protejat de umiditate.


6.5 Natura si conţinutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere din Al/Al a câte 10 capsule gastrorezistente
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 20 capsule gastrorezistente
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 50 capsule gastrorezistente
Cutie cu un flacon din PEÎD cu 100 capsule gastrorezistente

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6


6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.



7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Mylan Healthcare GmbH
Freundallee 9A, 30173 Hanovra, Germania


8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Kreon 10000
4626/2012/01-04

Kreon 25000
4627/2012/01-04



9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Reînnoirea autorizaţiei – Mai 2012


10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Noiembrie 2015