CARBAMAZEPINA TERAPIA 200 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Carbamazepină Terapia 200 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine carbamazepină 200 mg
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate rotunde cu aspect uniform, de culoare albă până la aproape albă, cu diametrul de 9 mm .
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Epilepsie :
- convulsi i parţiale simple (convulsii focale), convulsii parţiale complexe (convulsii psihomotorii) cu sau f ără
generalizare secundară;
- convulsii generalizate tonico -clonice (crize de tip grand mal);
- tratamentul nevralgiei de trigemen (idiopa tică sau din scleroza multiplă).
T ratamentul nevralgiei de glosofaringian;
T ratamentul neuropatiei diabetice dureroase ;
P revenirea convulsiilor în sindromul de sevraj alcoolic ( creşte pragul convulsivant, reducând riscul
convulsiilor);
P rofilaxia tulburărilor bipolare la pacienţii care nu răspund la terapia cu litiu ;
T ratamentul crizelor maniacale.
Carbamazepina nu este eficace în micul rău epileptic (petit mal) şi convulsiile mioclonice. În plus, unele
evidenţe sugerează o exacerbare a convulsiilor care poate surveni la pacienţii cu absenţe atipice
4.2 Doze şi mod de administrare
Ori de câte ori este posibil, înainte de a decide începerea tratamentului, pacienţii de origine Thai şi chineză
Han trebuie testaţi în vederea depistării HLA -B
* 1502, deoarece prezenţa aces tei alele este un indicator de
risc crescut de apariţie a sindromului Stevens -Johnson (SSJ) sever asociat utilizării carbamazepinei.
2
Tratamentul cu acest antiepileptic este individualizat.
Administrarea carbamazepinei se începe gradat, cu o doză iniţial ă mică, în priză unică, în funcţie de tipul şi
severitatea tabloului clinic. Ulterior , doza este crescută lent până la doza optimă.
Doza terapeutică trebuie ajusta tă, în special în tratamentul asociat, prin determinarea concentraţiilor
plasmatice ale carb amazepinei şi în funcţie de eficacitate clinică. Concentraţia plasmatică eficace a
carbamazepinei este cuprinsă între 4 şi 12 micrograme/ml.
Din cauza fenomenului de autoinducţie enzimatică, este necesară ajustarea periodică a dozelor.
Comprimatele se adm inistrează oral în timpul meselor, cu o cantitate suficientă de lichid.
Dacă medicul nu prescrie altfel, se recomandă următoarea posologie:
Epilepsie
Adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani
S e recomandă iniţierea tratamentului cu 200 mg carbamazepină de 2 ori pe zi. Ulterior, doza se creşte treptat,
la interval e de o săptămână, cu până la 200 mg carbamazepină pe zi, până la obţinerea răspunsului optim,
care în general se observă la doza de 400 mg carbamazepină , de 2-3 ori pe zi (800-1200 mg).
La unii pac ienţi, doza eficace poate ajunge la 1600 mg sau chiar 2000 mg carbamazepină pe zi.
Doza de întreţinere eficace este 800 – 1200 mg carbamazepină pe zi.
Pacienţii vârstnici
D atorită posibilei interacţiuni cu alte medicamente, dozele de carbamazepină trebui e stabilite cu mare atenţie
la această grupă de vârstă.
Copii cu vârsta cuprinsă între 11 -15 ani
Se recomandă iniţierea tratamentului cu 200 mg carbamazepină de 2 ori pe zi; doza se creşte treptat, la
intervale de o săptă mână, cu până la 200 mg carbamazep ină pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.
Doza zilnică maximă poate ajunge la 1000 mg carbamazepină.
Doza de întreţinere eficace este 400-800 mg carbamazepină pe zi.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani
Doza iniţială este de 100 mg carbamazepi nă de 2 ori pe zi; doza se creşte treptat, la intervale de o săptă mână,
cu până la 100 mg pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.
Doza zilnică maximă poate ajunge la 600 mg carbamazepină pe zi.
Doza de întreţinere este de 400- 600 mg carbamazepină pe zi.
Copii cu vârsta sub 6 ani
Administrarea Carbamazepină Terapia 200 mg , comprimate nu este recomandată la copii cu vârsta sub 6 ani,
deoarece comprimatele nu sunt formulări adecvate pentru această grupă de vârstă.
În tratamentul epilepsiei, carbamazepi na se poate folosi în monoterapie sau asociată cu alte antiepileptice.
Când carbamazepina este adăugată unui tratament antiepileptic existent, acest lucru trebuie realizat treptat,
menţinând sau, dacă este necesar, ajustând doza celorlalte antiepileptice ( vezi pct. 4.5).
Nevralgia de trigemen , nevralgia de glosofaringian
Doza iniţială este de 200-400 mg carbamazepină pe zi ( la pacienţii vârstnici 100 mg carbamazepină de 2 ori
pe zi) , administrată în 2 prize. Doza zilnică se creşte treptat până la remisiunea durerii, care, de regulă, se
produce la 200 mg carbamazepină de 3- 4 ori pe zi.
3
În unele cazuri, pot fi necesare 1600 mg carbamazepină pe zi . După remisiunea durerii, doza trebuie redusă
treptat pâ nă la doza de întreţinere minimă eficace.
Tratamentul cr izelor maniacale şi p rofilaxia tulburărilor bipolare în cazul pacienţilor care nu răspund la
tratamentul cu litiu
Doza iniţială este de 200 – 400 mg carbamazepină pe zi , divizată în mai multe prize; doza se creşte treptat
până la controlul adecvat al simpt omatologiei sau până la atingerea unei doze totale de 1600 mg pe zi,
administrată în 1- 2 prize. Doza de întreţinere este de 400- 600 mg carbamazepină pe zi, administrată în 2- 3
prize.
Se recomandă precauţie în cazul asocierii carbamazepinei cu litiu în tulb urările bipolare, deoarece această
asociere determină neurotoxicitate.
Prevenirea convulsiilor la pacienţii cu sindrom de întrerupere în cazul alcoolismului
Doza medie este de 200 mg carbamazepină de 3 ori pe zi . În cazurile severe doza poate fi crescută în primele
zile (de exemplu, până la 400 mg de 3 ori pe zi).
Asocierea medicamentului Carbamazepină Terapia cu sedative sau hipnotice nu este recomandată.
Totuşi, în funcţie de situaţia clinică, carbamazepina poate fi asociată cu alte medicamente în tratamentul
sindromului de întrerupere în cazul alcooli smului.
Concentraţiile plasmatice de carbamazepină trebuie să fie verificate periodic.
Neuropatia diabetică dureroasă
Doza iniţială este de 200 – 400 mg carbamazepină pe zi , administrată în 2 prize. Ulteri or, dozele se cresc
treptat, până la supresia durerii, de regulă, până la 200 mg carbamazepină de 4 ori pe zi.
După obţinerea efectului optim, dozele se reduc treptat, până la doza minimă eficace terapeutic.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la car bamazepină, la medicamente înrudite structural (de exemplu antidepresive triciclice:
amitriptilina, desipramina, imipramin a, protriptilina, nortriptilina) sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi
la pct. 6.1 .
Bloc atrioventricular.
A nt ecedente de mielosupresie.
A ntecedente de porfirie acută intermitentă.
Asocierea de antidepresive inhibitoare ale monoaminooxidazei (IMAO) ; este necesar un interval de cel puţin
2 săptămâni între întreruperea administrării IMAO şi începerea tratamentului cu carbamazepină.
A socieri contraindicate : saquinavir , voricona zol.
Afecţiuni hepatice grave.
Copii cu vârsta sub 6 ani (form ă farmaceutică neadecvată ).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
S -a demonstrat că în cazul administrării de carbamazepină la per soanele de origine Thai şi chineză Han,
există o legătură strânsă între prezenţa HLA -B
* 1502 la aceste populaţii şi riscul dezvoltării de reacţii
cutanate severe, cunoscute sub numele de sindrom Steven -Johnson (SSJ). Ori de câte ori este posibil, înainte
de începerea tratamentului cu carbamazepină, aceste persoane trebuie testate în vederea depistării acestor
alele. În cazul unui test pozitiv, tratamentul cu carbamazepina nu trebuie început decât dacă nu există altă
alternativă terapeutică. Pacienţii la car e testul pentru HLA-B
* 1502 este negativ prezintă risc mic de apariţie a
SSJ, deşi, foarte rar, reacţiile pot totuşi surveni.
Din cauza absenţei datelor, nu se cunoaşte cu claritate dacă toate persoanele de origine sud- est asiatică
prezintă acest risc.
S -a demonstrat, la populaţia caucaziană, faptul că prezenţa alelelor HLA -B
* 1502 nu se asociază cu apariţia
SSJ.
La pacienţii trataţi cu medicamente antiepileptice pentru diverse indicaţii s-au raportat ideaţie suicidară şi
comportament suicidar. În urma unei meta- analize a studiilor clinice randomizate controlate cu placebo în
care s- au utilizat medicamente antiepileptice, s- a evidenţiat un risc uşor crescut de apariţie a ideaţiei
4
suicidare şi comportamentului suicidar. Mecanismul care a determinat apariţia acestui risc nu este cunoscut,
iar datele disponibile nu permit excluderea posibilităţii ca , carbamazepina să prezinte un risc crescut de
apariţie a ideaţiei suicidare şi comportamentului suicidar.
Din acest motiv, pacienţii trebuie monitorizaţi în scopul identificării semnelor de ideaţie suicidară şi
comportament suicidar şi trebuie avută în vedere iniţierea unui tratament adecvat. Pacienţilor (şi îngrijitorilor
acestora) trebuie să li se recomande să ceară sfatul medicului în cazul apariţiei semnelor de ideaţie suicidară
şi comportament suicidar.
Carbamazepina poate agrava crizele minore de epilepsie (petit mal) şi crizele mioclonice.
Nu este un simplu analgezic şi nu trebuie folosită pentru calmarea durerilor în general.
Trebuie administrată numai la recomandarea medicului şi sub stricta lui supraveghere.
Posibilitatea afectării hematologice şi hepatice severe impune controlul hemogramei şi al funcţiilor hepatice
înainte de a începe tratamentul, săptămânal în prima lună de tratament şi apoi lunar.
Apariţia reacţiilor alergice şi a manifestărilor grave hepatice, hematologice sau cardiovasculare impune
întreruperea tratamentului.
Reacţii cutanate uşoare, de exemplu, exantem macular sau maculopapular izolat, în general , sunt tranzitorii,
nu prezintă r isc şi dispar în câteva zile sau săptămâni, fie în condiţiile continuării tratamentului cu aceleaşi
doze, fie după scăderea dozei; cu toate acestea, pacientul trebuie menţinut sub supraveg here atentă şi o
înrăutăţire a erupţiei cutanate sau apariţia simpto melor de însoţire impun întreruperea imediată a
tratamentului.
Dac ă semnele şi simptomele sugerează o reacţie cutanată severă, de exemplu, sindromul S tevens-Johnson,
sindromul Lyell (necroliza epidermică toxică), tratamentul trebuie întrerupt imediat.
C arbamazepina trebuie utilizat ă cu precauţie la pacienţii cu convulsii mixte , care includ absenţe tipice sau
atipice. În toate aceste stări , carbamazepina poate exacerba convulsiile. În cazul exacerbării convulsiilor ,
administrarea carbamazepinei trebuie întreruptă.
Dacă tratamentul cu carbamazepină trebuie întrerupt brusc, trecerea la un alt antiepileptic trebuie făcută sub
protecţia unui medicament adecvat (de exemplu : diazepam i.v., rectal sau fenitoină i.v.).
Pot apare reacţii de hipersensibilitate încruc işată între carbamazepină şi oxcarbazepină la aproximativ 25 –
30 % din pacienţi.
De asemenea, pot să apară reacţii de hipersensibilitate încrucişată între carbamazepină şi fenitoină.
Există raportări izolate legate de afectarea fertilităţii la bărbaţi şi /sau spermatogeneză anormală. O relaţie
cauzală legată de tratamentul cu carbamazepină nu a fost stabilită.
Datorită efectului inductor enzimatic, carbamazepina poate determina eşecul tratamentului cu medicamente
conţinând estrogen şi/sau progesteron. Ace st lucru determină eşecul contracepţiei, recidiva simptomelor,
sângerări de întrerupere sau sângerări în perioada intermenstruală.
Pacientelor care utilizează carbamazepină şi necesită tratament contraceptiv oral trebuie să li se administreze
un medicame nt care conţine minimum 50 µg estrogen sau să se utilizeze suplimentar contraceptive
nehormonale.
Întreruperea tratamentului cu carbamazepină se va face scăzând treptat doza pentru a evita agravarea bolii.
Înlocuirea cu un alt antiepileptic se face numai s ub acoperire cu diazepam.
Când se asociază cu alt antiepileptic, carbamazepina se administrează în doze mici, crescute treptat, în timp
ce dozele celuilalt sunt menţinute sau scăzute treptat (cu excepţia fenitoinei a cărei doză trebuie crescută).
Se va administra cu prudenţă ţinând cont de raportul risc/beneficiu şi adaptând dozele în: glaucom, retenţie
urinară, alcoolism, insuficienţă hepatică sau renală, insuficienţă cardiacă, coronaropatii, tulburări de
comportament la vârstnici şi la copii, diabet za harat, antecedente de reacţii hematologice adverse la alte
5
medicamente, retenţie de apă cu hiponatremie de diluţie prin stimularea secreţiei de hormon antidiuretic,
hipersensibilitate la antidepresive triciclice.
Se evită asocierile cu medicamentele cu care interacţioneaz ă farmacologic. În cazul în care se impune una
dintre aceste asocieri se va supraveghea atent pacientul, se vor doza concentraţiile plasmatice şi se vor adapta
dozele în funcţie de situaţie pentru a evita apariţia efectelor adverse.
La c opii şi la vârstnici dozele trebuie stabilite cu mare atenţie, aceştia fiind cei mai susceptibili la producerea
reacţiilor adverse, în special a celor nervoase.
La copiii sub 6 ani sunt posibile modificări ale comportamentului. Nu se vor administra doze m ai mari de
200 mg carbamazepină pe zi la copiii sub 3 ani.
În general nu se vor administra doze mari fără a testa în prealabil toleranţa individuală.
Pentru a micşora riscul reacţiilor adverse se recomandă ca tratamentul să fie început cu doze mici care vor fi
crescute treptat.
Se evită consumul de alcool etilic în timpul tratamentului, acesta potenţând efectele carbamazepinei.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamente contraindicate
Saquinavir : risc de scădere a eficacităţii saquinavirului prin creşterea metabolizării sale hepatice.
Voricona zol: risc de sc ădere a eficacităţii voricona zolului prin creşterea metabolizării sale hepatice.
Citocromul P450 3A4 (CYP3A4) este principala enzimă ce catalizează formarea m etabolitului activ, 10,11-
epoxid carbamazepină.
Administrarea concomitentă de carbamazepină cu inhibitori ai CYP3A4 poate determina o creştere a
concentraţi ei plasmatice de carbamazepină, care ar putea determina reacţii adverse.
Administrarea concomitentă cu inductori ai CYP3A4 poate creşte viteza de metabolizare a carbamazepinei,
ceea ce determină o potenţială scădere a concentraţiei plasmatice de carbamazepină şi a efectului terapeutic.
Similar, întreruperea unui inductor enzimatic al CYP3A4 poate reduce viteza de metabolizare a
carbamazepinei determinând o creştere a concentraţiilor plasmatice de carbamazepină.
Medicamente şi alte substanţe care pot creşte concentraţia plasmatică a carbamazepinei
I zoniazidă , verapamil , diltiazem, ritonavir , dextropropoxifen , viloxazină, fluoxetină, fluvoxamină , posibil
cimetidină , acetazolamidă, danazol, nicotinamidă (la adulţi, numai în doze mari), nefazodonă, antibiotice
macrolidice ( de exemplu: eritromicină, claritromicină ), azoli (de exemplu: itrac onazol, ketoconazol ,
fluconazol), terfenadină , loratadină, suc de grapefruit, inhibitori de protează utilizaţi pentru tratamentul
infecţiei cu HIV (de exemplu, ritronavir). Deoarece creşterea concentraţiei plasmatice a carbamazepinei
poate determina reacţii adverse (de exemp lu, ameţeli, somnolenţă, ataxie, diplopie), se recomandă ajustarea
dozei şi monitorizarea concentraţiei plasmatice de carbamazepină.
Medicamente şi alte substanţe care pot să scadă concentraţia plasmatică a carbamazepinei
Fenobarbital , fenitoină, primidonă sau teofilină, rifampicină, cisplatină sau doxorubicină şi, deşi datele
sunt parţial contradictorii, posibil şi clonazepam, acid valproic, oxcarbazepină. Meflochina poate antagoniza
efectul antiepileptic al carbamazepinei. S -a raportat că acidul valpr oic şi primidona cresc concentraţiile
plasmatice ale metabolitului activ , 10,11-epoxid carbamazepină. De aceea, doza de carbamazepină trebuie
ajustată.
S -a raportat că iz otretinoinul modifică biodisponibilitatea şi/sau clearance- ul carbamazepinei şi al
10,11- epoxid carbamazepinei; de aceea, concentraţiile plasmatice ale carbamazepinei trebui monitorizate.
Concentraţiile plasmatice ale carbamazepinei pot fi reduse de administrarea concomitentă de preparate
vegetale conţinând sunătoare ( Hypericum perforatum ).
6
Efectul carbamazepinei asupra concentraţiilor plasmatice ale altor medicamente administrate concomitent
Carbamazepina poate scădea concentraţia plasmatică, diminua sau chiar aboli activitatea anumitor
medicamente.
Doz ele următoarelor medi camente ar putea necesita ajustări în funcţie de situaţia clinică :
levotiroxină, clobazam, clonazepam, etosuximidă, primidonă, acid valproic, alprazolam, corticosteroizi (de
exemplu: prednisolon, dexametazonă), ciclosporină, digoxină, doxiciclină, derivaţi de dihidropiridină (de
exemplu: felodipină, isradipină), indinavir, saquinavir , ritonavir, haloperidol, imipramină, metadonă,
tramadol, medicamente ce conţin estrogeni şi/sau progestageni (trebuie luate în considerare metode de
contracepţie alternative (vezi pct. 4.4 ), gestrinonă, tibolonă, toremifen, teofilină, anticoagulante orale
(warfarină), lamotrigină, tiagabină, topiramat, antidepresive triciclice (de exemplu : imipramină, amitriptilină,
nortriptilină, clomipramină), clozapină, oxcarbazepină, olanzapină, itraconazol şi risperidonă.
S -au raportat atât creşteri, cât şi scăderi ale concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei induse de carbamazepină.
În cazuri rare, concentraţiile plasmatice ale mefenitoinului pot fi crescute de carbamazepină.
Asocieri care trebuie lu ate în considerare
Utilizarea concomitentă a carbamazepinei şi paracetamolului poate reduce biodisponibilitatea
paracetamolului (acetaminofenului).
S -a raportat că utilizarea conco mitentă a carbamazepinei şi a iz oniazidei determină creşterea hepatotoxicit ăţii
induse de iz oniazidă.
Asocierea carbamazepinei şi a litiului poate determina neurotoxicitate crescută, chiar dacă concentraţiile
plasmatice ale litiului sunt în limitele terapeutice.
Utilizarea concomitentă a carbamazepinei şi metoclopramidei sau a carbamazepinei şi neurolepticelor
(haloperidol, tioridazină) poate duce la creşte rea reacţiilor adverse neurologice.
Deoarece carbamazepina este înrudită structural cu antidepresivele triciclice, administrarea acesteia nu este
recomandată în asociere cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO); se recomandă ca la iniţierea
tratamentului cu carbamazepină, administrarea de inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) să fie întreruptă
de minimum 2 săptămâni, dacă starea clinică permite acest lucru.
Asocierea carbamazepinei cu unele diuretice (hidroclorotiazidă, furosemidă ) poate determina hiponatremie
simptomatică.
Carbamazepina p oate antagoniza efectele curarizantelor anti depolarizante (de exemplu, pancuroniu); ar putea
fi necesar ă o creştere a dozei acestora, iar pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie având în vedere
posibilitatea recuperării mai rapide din blocul neuromuscula r.
Carbamazepina, ca şi alte medicamente psi hoactive, poate reduce tolerabilitatea la alcoolul etilic; prin
urmare , se recomandă pacienţilor să nu consume alcool etilic în timpul tratamentului.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Femeile gravide care au epilepsie va trebui să fie tratate cu deosebită atenţie.
Carbamazepina poate afecta negativ fătul dacă este administrată la femeia gravidă.
Studii epidemiologice au demonstrat că administrarea carbamazepinei la femeia gravidă este asociată cu
apariţi a de malformaţii congenitale la făt (inclusiv spina bifida). Pe de altă parte, se cunoaşte că epilepsia se
asociază cu risc de malformaţii congenitale. De aceea, se recomandă administrarea carbamazepinei în timpul
sarcinii (în special în primul trimestru) , în doze cât mai mici posibil, după evaluarea riscului potenţial
fetal/beneficiu terapeutic matern.
La femeile aflate la vârsta fertilă, carbamazepina trebuie prescris ă, când este posibil, în monoterapie,
deoarece incidenţa anomaliilor congenitale la nou -născuţii mamelor trata te cu o asociere de antiepileptice
este mai mare decât în cazul celor trata te cu un singur antiepileptic.
7
S -au raportat câteva cazuri de convulsii şi/sau deprimare respiratorie la nou- născut, asociate cu
administrarea de carbamazepin ă şi alte tratamente antiepileptice concomitente, la mamă. S-au raportat câteva
cazuri de vărsături, diaree şi/sau scădere a apetitului alimentar la nou născut, asociate cu utilizarea
carbamazepinei de către mamă. Aceste reacţii pot reprezenta un sindr om de abstinenţă la nou- născut.
C arbamazepina se excretă în laptele matern (aproximativ 25- 60% din concentraţia plasmatică).Trebuie
evaluate avantajele alăptări i la sân comparativ cu probabilitatea mică de apariţie a reacţiilor adverse la sugar.
Î n timpul tra tamentului cu carbamazepină alăptarea este posibilă, cu condiţia de a se supraveghea apariţia
unor eventuale reacţ ii adverse la sugar (de exemplu: somnolenţă excesivă, reacţii cutana te alergice).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Carbamazepina poate afecta capacitatea de a conduce maşina sau de a manevra utilaje deoarece produce:
ameţeli, somnolenţă, vertij, ataxie, tulburări de acomodare vizuală şi diplopie.
4.8 Reacţii adverse
Anumite tipuri de reacţii advers e apar foarte frecvent sau frecvent, mai ales la începutul tratamentului cu
carbamazepină sau dacă se administrează doze iniţiale prea mari, precum şi la vârstnici, de exemplu, reacţii
adverse la nivelul sistemului nervos central (ameţeli, cefalee, ataxie, somnolenţă, fatigabilitate, diplopie);
tulburări gastro -intestinale (greaţă, vărsături), cât şi reacţii cutanate alergice.
Reacţii le adverse legate de doza administrată se ameliorează, de obicei, în câteva zile, fie în mod spontan, fie
după reducerea tra nzitorie a dozei. Reacţiile adverse la nivelul sistemului nervos central (SNC) pot indica un
supradozaj sau o fluctuaţie semnificativă a concentraţiilor plasmatice. În aceste cazuri se recomandă
supravegherea concentraţiilor plasmatice.
Reacţiile adverse sunt clasificate după cum urmează: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10);
mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă
necunoscută ( care nu poate fi estimată din datele disponibi le).
Tulburări cardiace
Rare: tulburări ale conducerii ; foarte rare: bradicardie, aritmie, bloc AV cu sincopă, insuficienţă cardiacă
congestivă.
Tulbur ări hematologice ş i limfatice
Foarte frecvent e: leucopenie.
Frecvent e: eozinofilie, trombocitopenie.
R ar e: leucocitoză, limfadenopatie, deficit de ac id folic.
Foarte rar e: agranulocitoză, anemie aplastică, eritroblastopenie, anemie megaloblastică, porfirie acută
intermitentă, reticulocitoză, posibil, anemie hemolitică.
Tulbur ări ale s istemul ui nervos
Foar te frecvente: ameţeli, ataxie, somnolenţă, fatigabilitate.
Frecvente: cefalee, diplopie, tulburări de acomodare (de exemplu, înceţoşarea vederii).
Mai puţin frecvente: mişcări involuntare anormale (de exemplu, tremor, asterixis, distonie, ticuri), nistag mus.
Rar e: diskinezie orofacială, tulburări oculomotorii, tulburări de vorbire (de exemplu, diz artrie, vorbire
neclară), tulburări coreoatetozice, neuropatie periferică, parestezii, slăbiciune musculară şi simptome
paretice.
Tulburări oculare
Foarte rar e: opacifierea cristalinului, conjunctivită.
Tulburări acustice şi vestibulare
Foarte rar e: tinitus, hiperacuzie, hipoacuzie, modificări în percepţia poziţiei .
8
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Foarte rar e: hipersensibiltate pulmonară car acterizată prin febră, dispnee, pneumonită sau pneumonie.
Tulburări gastro -intestinale
Foarte frecvent e: greaţă, vărsături.
Frecvent e: uscăciunea gurii.
Mai puţin frecvent e: diaree sau constipaţie.
Rar e: dureri abdominale.
Foarte rar e: glosite, stomatite, pancreatite.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rar e: nefrite interstiţiale, insuficienţă renală, disfuncţie renală (de exemplu, albuminurie, hematurie,
oligurie şi creşterea uremiei şi azotemiei), micţiuni frecvente, retenţie urinară.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte frecvent e: reacţii alergice cutanate, urticarie care poate fi severă.
Mai puţin frecvent e: dermatită exfoliativă şi eritrodermie.
Rar e: sindrom eritematos asemănător lupusului eritematos, prurit .
Foarte rar e: sindrom Stevens -Johnson, epidermoliză toxică, fotosensibilitate, eritem polimorf şi nodular,
modificări ale pigmentaţiei cutanate, purpură, acnee, transpiraţie, căderea părului. Foarte rar, s- au raportat
cazuri de hirsutism, dar nu s -a stabilit în mod cl ar o relaţie de cauzalitate.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Foarte rar e: artralgii, dureri musculare sau crampe.
Tulburări endocrine
Frecvent e: hiponatremie şi reducerea osmolarităţii plasmei datorită unui efect de tip hormon antidiuretic ,
care a determinat în cazuri rare intoxicaţie cu apă însoţită de letargie, vărsături, cefalee, confuzie mentală,
tulburări neurologice.
Foarte rar e: creşterea prolactinei cu sau fără manifestări clinice , cum sunt galactoreea, ginecomastia,
mod ificări ale testelor funcţiei tiroidiene - scăderea L -tiroxinei (FT4, T4, T3) şi creşterea TSH, de obicei fără
manifestări clinice, tulburări ale metabolismului osos (scăderea calciului plasmatic şi a 25 -OH -
colecalciferolului) determinând osteomalacie, cre şterea concentraţiilor plasmatice de colesterol, incluzând
HDL colesterolul şi trigliceridele.
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Frecvent e: edem e, r etenţie hidrică, creştere în greutate .
Tulburări vasculare
Rar e: hiper -sau hipotensiune arterială; foarte rar: colaps, agravarea unor coronaropatii, tromboflebită,
tromboembolism.
Tulburări ale sistemului imunitar
Rar e: tulburări de hipersensibilitate multisistemică însoţite de febră, erupţie cutanată, vasculite,
limfoadenopatie, tulburări asemănătoare limfomului, artralgie, leucopenie, eozinofilie, hepato- splenomegalie
şi modificări ale testelor funcţiei hepatice. Aceste manifestări apar în diferite asocieri. De asemenea, pot fi
afectate şi alte organe (de exe mplu: plămâni, rinichi, pancreas, miocard, colon).
Foarte rar e: meningită aseptică, cu mioclonie şi eozinofilie periferică; reacţii anafilactice, edem
ang ioneurotic .
Tratamentul trebuie întrerupt dacă apar astfel de reacţii de hipersensibilitate.
Tulburări hepatobiliare
Foarte frecvent e: creşterea gamaglobulinei (datorită inducţiei enzimatice hepatice), de obicei fără importanţă
clinică.
Frecvent e: creşterea valorii serice a fosfatazei alcaline.
9
Mai puţin frecvent e: creşterea valorii serice a transaminazelor.
Rar e: icter, hepatită colestatică de ti p parenchimatos (hepatocelulară) sau mixt.
Foarte rar e: hepatită granulomatoasă, insuficienţă hepatică.
Tulburări ale a paratul genital şi sânului
Foarte rar e: tulburări sexuale/impotenţă.
Tulbur ări psihice
Rar e: halucinaţii (vizuale sau acustice), depres ie, pierderea apetitului alimentar, agitaţie, comportament
agresiv, confuzie.
Foarte rar e: tulburări ale gustului, activarea psihozelor.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale că rui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Semnele şi simptomele supradozajului implică de obicei SNC, aparatele cardiovascular şi respirator.
Sistemul nervos central
Tulburări al e stării de conştien ţă, deprimarea SNC , dezorientare, somnolenţă, agitaţie, halucinaţii,
comă, vedere înceţoşată, vorbire neclară, diz artrie, nistagmus, ataxie, diskinezie, iniţial hiperreflexie
a poi hiporeflexie, convulsii ( în special la copii ), tulburări psihomotorii, mioclonie , nistagmus,
hipotermie, midriază .
Aparatul respirator
D eprimare respiratorie, edem pulmonar.
Aparatul cardiovascular
T ahicardie, hipotensiune arterială, uneori hipertensiune arterială, tul burări de conducere cu lărgirea
complexului QRS , sincopă asociată cu stop cardiac.
Tractul gastro -intestinal
V ărsături, greaţă, întârzierea golirii stomacului, scăderea motilităţii intestinale.
Funcţia renală
R etenţie urinară, oligurie sau anurie; retenţie lichid iană, intoxicaţie cu apă datorată efe ctului de tip
antidiuretic al carbamazepinei.
Investigaţii diagnostice
Hiponatremie, posibil acidoză metabolică, posibil hiperglicemie, creş teri ale creatinin fosfokinazei
musculare, leucocitoză, glicozurie şi acetonurie.
Tratament
Nu există antidot specific al intoxicaţiei cu carbamazepină .
A bordarea iniţială terapeutică este în funcţie de starea clinică a pacientului: internare în spital, determinări
ale concentraţiei plasmatice pentru a co nfirma intoxicaţia cu carbamazepină şi pentr u a determina mărimea
supradozajului ; golirea stomacului, lavaj gastric şi administrarea de cărbune activat.
În cazul în care au trecut mai mult de 4 ore de la administrarea medicamentului se recurge la lavaj ga stric
repetat , mai ales dacă pacientul a consumat şi alcool.
Întârzierea golirii stomacului poate determina întârzierea absorbţiei, ceea ce duce la o recădere în timpul
tratării intoxicaţiei.
10
Se recomandă îngrijiri medicale într -o unitate de terapie inten sivă, cu monitorizare cardiacă şi corectarea
atentă a dezechilibrului electrolitic.
Recomandări speciale
Deprimarea respiratorie: menţinerea permeabilităţii căilor aeriene; dacă este necesar, intubaţie endotraheală;
respiraţie artificială; administrare d e oxigen.
Hipotensiune arterială: administrare de dopamină sau dobutamină i.v.
Tulburări ale ritmului cardiac: se corectează individual.
Convulsii: administrarea unei benzodiazepine (de exemplu, diazepam) sau unui alt antiepileptic, de exemplu,
fenobarb ital (cu precauţie, datorită riscului de agravare a deprimării respiratorii) sau paraldehidă.
Diazepamul sau barbituricele pot agrava dep rimarea respiratorie (în special la copii), hipotensiunea arterială
şi coma. Barbituricele nu vor fi utilizate dacă pac ientul se află în tratament cu antidepresive inhibitoare ale
monoaminooxidazei (IMAO ).
Hiponatremie (i ntoxicaţie cu apă): restricţie a consumului de lichide şi administrare lentă şi cu precauţie de
soluţie de clorură de sodiu 0,9% în perfuzie i.v. Aceste măsuri pot fi utile pentru a preveni afectarea
cerebrală.
Se recomandă hemoperfuzia cu cărbune. Au fost raportate ca fiind ineficiente diureza forţată, hemodializa şi
dializa peritoneală.
Trebuie anticipată recăderea şi agravarea simptomatologiei în ziua a doua şi a treia după supradozaj datorată
întârzierii absorbţiei.
Se recomandă monitorizarea respiraţiei, funcţiei cardiace (ECG), tensiunii arteriale, temperaturii corporale,
reflexelor pupilare, funcţiilor renale, timp de câteva zile.
În cazurile în care supradozajul cu carbamazepină este asociat cu administrarea de alcool, antidepresive
triciclice, barbiturice sau hidantoine, simptomele şi semnele intoxicaţiei acute cu carbamazepina pot fi
agravate sau modificate.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiepileptice, derivaţi de carboxamidă, c odul ATC: N03AF01.
Ca medicament anti epileptic este indicat în : crizele parţiale ( simple şi complex e), cu sau fără generalizare
secundară; crizele tonico -cloni ce generalizate (grand mal), precum şi formele mixte ale acestor tipuri de
crize.
Mecanismul său de acţiune constă în blocarea canalelor de sodiu voltaj-dependente, ceea ce determină
scăderea fenomenelor de excitaţie la nivel nervos central în cazul epile psiei şi diminuarea conducerii
impulsului dureros în cazul nevralgiilor.
Ca neurotrop, carbamazepina este eficace în tulburările ne urologice, de exemplu în prevenirea acceselor
dureroase paroxistice în nevralgia idiopatică şi secundară de trigemen . În sindromul de sevraj alcoolic, creşte
pragul eliptogen scăzut şi atenuează si mptomele de sevraj (de exemplu: hiperexcitabilitatea, tremorul şi
mersul ezitant).
În timp ce scăderea eliberării de glutamat şi stabilizarea membranelor neuronale pot reprezenta în p rincipal o
explicaţie a efectelor antiepileptice ale carbamazepinei, efectul de încetinire a procesului de refacere a
dopaminei şi a noradrenalinei ar putea fi responsabil de proprietăţile antimaniacale ale carbamazepinei.
11
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea orală carbamazepina se absoarbe lent, dar aproape în totalitate, la nivelul tractului
gastro -intestinal, biodisponibilitatea sa fiind cuprinsă între 85- 100%, cu variaţii interindividuale mari.
Absorbţia carbamazepinei nu este influenţată de ingestia alimentelor.
Distribuţie
C oncentraţii le plasmatice maxime de 0,5 – 25 µg/ml sunt atinse după 4 – 10 ore de la administrarea unei
doze unice şi după 4 – 6 ore după administrare repetată.
Se leagă de proteinele pla smatice în proporţie de 70-80%, având un volum de distribuţie de 1,4 l/kg.
Forma liberă plasmatică pătrunde rapid în creier şi în lichidul cefalorahidian, atingând concentraţii mai mici
decât cele plasmatice.
Metabolizare
Metabolizarea carbamazepinei se realizează la niv elul ficatului prin oxidare enzimatică, rezultând trei
metaboliţi principali: 10, 11 epoxid –carbamazepina, 10, 11- dihidrodihidroxil-carbamazepină şi 9-
hidroximetil -10 carbamilacridan.
Singurul metabolit activ farmacologic este 10, 11- epoxid – carbamazepină, responsabil de unele reacţii
adverse. Metabolitul activ este ulterior biotransformat şi eliminat prin urină sub formă glucuronoconjugată.
Carbamazepina este un inductor enzimatic al citocromului P 450, putând să îşi inducă propria metabolizare.
Acest f enomen este responsabil de reducerea timpului de înjumătăţire după administrarea dozelor repetate.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al carbamazepinei este în medie de 36 ore după
administrarea unei doze unice şi scade la aproximativ 15 ore în condiţiile tratamentului cronic datorită
autoinducţiei enzimatice.
Administrarea concomitent cu substanţe inductoare metabolice (fenitoina, fenofibrat) determină scăderea
timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al carbamazepinei la 9 – 10 ore.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al 10, 11- epoxid – carbamazepină este de aproximativ 15 –
20 ore. La nivel plasmatic s -a observat că raportul dintre 10, 11- epoxid – carbamazepină/ carbamazepină
creşte în funcţie de vârsta pacientului, la copii cu vârsta până la 1 an fiind de 0,44, iar la copii cu vârsta
cuprinsă între 10 – 15 ani raportul este de 0,18.
Eliminare
Carbamazepina este eliminată prin urină sub forma metabolizată (72 % din doza administrată), dar şi sub
forma nemetabolizată (1 – 2 %). Aproximativ 28 % se elimină pe calea biliară, prin materiile fecale.
Carbamazepina traversează bariera fetoplacentară şi se acumulează în ţesuturile fetale, în special în ficat şi
rinichi. Se excretă în laptele matern.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate acută
Î n administrare oral ă, DL
50 este de 3850 – 4025 mg carbamazepină/kg, la şobolani şi de 1100 – 3750 mg
carbamazepină/kg, la şoareci.
Î n administrare oral ă, DL
50 este de 1500 – 2680 mg carbamazepină/kg, la iepuri şi de 920 mg
carb amazepină/kg, la cobai.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Amidon de porumb
Povidonă K
30
Talc
12
Stearat de magneziu
Celuloză microcristalină
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
La temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC /Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 5 blistere din PVC /Al a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilo r
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
TERAPIA S.A.
Str. Fabricii nr.124, Cluj Napoca, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7276/2014/01- 02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Decembrie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iu lie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Carbamazepină Terapia 200 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine carbamazepină 200 mg
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate rotunde cu aspect uniform, de culoare albă până la aproape albă, cu diametrul de 9 mm .
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Epilepsie :
- convulsi i parţiale simple (convulsii focale), convulsii parţiale complexe (convulsii psihomotorii) cu sau f ără
generalizare secundară;
- convulsii generalizate tonico -clonice (crize de tip grand mal);
- tratamentul nevralgiei de trigemen (idiopa tică sau din scleroza multiplă).
T ratamentul nevralgiei de glosofaringian;
T ratamentul neuropatiei diabetice dureroase ;
P revenirea convulsiilor în sindromul de sevraj alcoolic ( creşte pragul convulsivant, reducând riscul
convulsiilor);
P rofilaxia tulburărilor bipolare la pacienţii care nu răspund la terapia cu litiu ;
T ratamentul crizelor maniacale.
Carbamazepina nu este eficace în micul rău epileptic (petit mal) şi convulsiile mioclonice. În plus, unele
evidenţe sugerează o exacerbare a convulsiilor care poate surveni la pacienţii cu absenţe atipice
4.2 Doze şi mod de administrare
Ori de câte ori este posibil, înainte de a decide începerea tratamentului, pacienţii de origine Thai şi chineză
Han trebuie testaţi în vederea depistării HLA -B
* 1502, deoarece prezenţa aces tei alele este un indicator de
risc crescut de apariţie a sindromului Stevens -Johnson (SSJ) sever asociat utilizării carbamazepinei.
2
Tratamentul cu acest antiepileptic este individualizat.
Administrarea carbamazepinei se începe gradat, cu o doză iniţial ă mică, în priză unică, în funcţie de tipul şi
severitatea tabloului clinic. Ulterior , doza este crescută lent până la doza optimă.
Doza terapeutică trebuie ajusta tă, în special în tratamentul asociat, prin determinarea concentraţiilor
plasmatice ale carb amazepinei şi în funcţie de eficacitate clinică. Concentraţia plasmatică eficace a
carbamazepinei este cuprinsă între 4 şi 12 micrograme/ml.
Din cauza fenomenului de autoinducţie enzimatică, este necesară ajustarea periodică a dozelor.
Comprimatele se adm inistrează oral în timpul meselor, cu o cantitate suficientă de lichid.
Dacă medicul nu prescrie altfel, se recomandă următoarea posologie:
Epilepsie
Adulţi şi copii cu vârsta peste 15 ani
S e recomandă iniţierea tratamentului cu 200 mg carbamazepină de 2 ori pe zi. Ulterior, doza se creşte treptat,
la interval e de o săptămână, cu până la 200 mg carbamazepină pe zi, până la obţinerea răspunsului optim,
care în general se observă la doza de 400 mg carbamazepină , de 2-3 ori pe zi (800-1200 mg).
La unii pac ienţi, doza eficace poate ajunge la 1600 mg sau chiar 2000 mg carbamazepină pe zi.
Doza de întreţinere eficace este 800 – 1200 mg carbamazepină pe zi.
Pacienţii vârstnici
D atorită posibilei interacţiuni cu alte medicamente, dozele de carbamazepină trebui e stabilite cu mare atenţie
la această grupă de vârstă.
Copii cu vârsta cuprinsă între 11 -15 ani
Se recomandă iniţierea tratamentului cu 200 mg carbamazepină de 2 ori pe zi; doza se creşte treptat, la
intervale de o săptă mână, cu până la 200 mg carbamazep ină pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.
Doza zilnică maximă poate ajunge la 1000 mg carbamazepină.
Doza de întreţinere eficace este 400-800 mg carbamazepină pe zi.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani
Doza iniţială este de 100 mg carbamazepi nă de 2 ori pe zi; doza se creşte treptat, la intervale de o săptă mână,
cu până la 100 mg pe zi, până la obţinerea răspunsului optim.
Doza zilnică maximă poate ajunge la 600 mg carbamazepină pe zi.
Doza de întreţinere este de 400- 600 mg carbamazepină pe zi.
Copii cu vârsta sub 6 ani
Administrarea Carbamazepină Terapia 200 mg , comprimate nu este recomandată la copii cu vârsta sub 6 ani,
deoarece comprimatele nu sunt formulări adecvate pentru această grupă de vârstă.
În tratamentul epilepsiei, carbamazepi na se poate folosi în monoterapie sau asociată cu alte antiepileptice.
Când carbamazepina este adăugată unui tratament antiepileptic existent, acest lucru trebuie realizat treptat,
menţinând sau, dacă este necesar, ajustând doza celorlalte antiepileptice ( vezi pct. 4.5).
Nevralgia de trigemen , nevralgia de glosofaringian
Doza iniţială este de 200-400 mg carbamazepină pe zi ( la pacienţii vârstnici 100 mg carbamazepină de 2 ori
pe zi) , administrată în 2 prize. Doza zilnică se creşte treptat până la remisiunea durerii, care, de regulă, se
produce la 200 mg carbamazepină de 3- 4 ori pe zi.
3
În unele cazuri, pot fi necesare 1600 mg carbamazepină pe zi . După remisiunea durerii, doza trebuie redusă
treptat pâ nă la doza de întreţinere minimă eficace.
Tratamentul cr izelor maniacale şi p rofilaxia tulburărilor bipolare în cazul pacienţilor care nu răspund la
tratamentul cu litiu
Doza iniţială este de 200 – 400 mg carbamazepină pe zi , divizată în mai multe prize; doza se creşte treptat
până la controlul adecvat al simpt omatologiei sau până la atingerea unei doze totale de 1600 mg pe zi,
administrată în 1- 2 prize. Doza de întreţinere este de 400- 600 mg carbamazepină pe zi, administrată în 2- 3
prize.
Se recomandă precauţie în cazul asocierii carbamazepinei cu litiu în tulb urările bipolare, deoarece această
asociere determină neurotoxicitate.
Prevenirea convulsiilor la pacienţii cu sindrom de întrerupere în cazul alcoolismului
Doza medie este de 200 mg carbamazepină de 3 ori pe zi . În cazurile severe doza poate fi crescută în primele
zile (de exemplu, până la 400 mg de 3 ori pe zi).
Asocierea medicamentului Carbamazepină Terapia cu sedative sau hipnotice nu este recomandată.
Totuşi, în funcţie de situaţia clinică, carbamazepina poate fi asociată cu alte medicamente în tratamentul
sindromului de întrerupere în cazul alcooli smului.
Concentraţiile plasmatice de carbamazepină trebuie să fie verificate periodic.
Neuropatia diabetică dureroasă
Doza iniţială este de 200 – 400 mg carbamazepină pe zi , administrată în 2 prize. Ulteri or, dozele se cresc
treptat, până la supresia durerii, de regulă, până la 200 mg carbamazepină de 4 ori pe zi.
După obţinerea efectului optim, dozele se reduc treptat, până la doza minimă eficace terapeutic.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la car bamazepină, la medicamente înrudite structural (de exemplu antidepresive triciclice:
amitriptilina, desipramina, imipramin a, protriptilina, nortriptilina) sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi
la pct. 6.1 .
Bloc atrioventricular.
A nt ecedente de mielosupresie.
A ntecedente de porfirie acută intermitentă.
Asocierea de antidepresive inhibitoare ale monoaminooxidazei (IMAO) ; este necesar un interval de cel puţin
2 săptămâni între întreruperea administrării IMAO şi începerea tratamentului cu carbamazepină.
A socieri contraindicate : saquinavir , voricona zol.
Afecţiuni hepatice grave.
Copii cu vârsta sub 6 ani (form ă farmaceutică neadecvată ).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
S -a demonstrat că în cazul administrării de carbamazepină la per soanele de origine Thai şi chineză Han,
există o legătură strânsă între prezenţa HLA -B
* 1502 la aceste populaţii şi riscul dezvoltării de reacţii
cutanate severe, cunoscute sub numele de sindrom Steven -Johnson (SSJ). Ori de câte ori este posibil, înainte
de începerea tratamentului cu carbamazepină, aceste persoane trebuie testate în vederea depistării acestor
alele. În cazul unui test pozitiv, tratamentul cu carbamazepina nu trebuie început decât dacă nu există altă
alternativă terapeutică. Pacienţii la car e testul pentru HLA-B
* 1502 este negativ prezintă risc mic de apariţie a
SSJ, deşi, foarte rar, reacţiile pot totuşi surveni.
Din cauza absenţei datelor, nu se cunoaşte cu claritate dacă toate persoanele de origine sud- est asiatică
prezintă acest risc.
S -a demonstrat, la populaţia caucaziană, faptul că prezenţa alelelor HLA -B
* 1502 nu se asociază cu apariţia
SSJ.
La pacienţii trataţi cu medicamente antiepileptice pentru diverse indicaţii s-au raportat ideaţie suicidară şi
comportament suicidar. În urma unei meta- analize a studiilor clinice randomizate controlate cu placebo în
care s- au utilizat medicamente antiepileptice, s- a evidenţiat un risc uşor crescut de apariţie a ideaţiei
4
suicidare şi comportamentului suicidar. Mecanismul care a determinat apariţia acestui risc nu este cunoscut,
iar datele disponibile nu permit excluderea posibilităţii ca , carbamazepina să prezinte un risc crescut de
apariţie a ideaţiei suicidare şi comportamentului suicidar.
Din acest motiv, pacienţii trebuie monitorizaţi în scopul identificării semnelor de ideaţie suicidară şi
comportament suicidar şi trebuie avută în vedere iniţierea unui tratament adecvat. Pacienţilor (şi îngrijitorilor
acestora) trebuie să li se recomande să ceară sfatul medicului în cazul apariţiei semnelor de ideaţie suicidară
şi comportament suicidar.
Carbamazepina poate agrava crizele minore de epilepsie (petit mal) şi crizele mioclonice.
Nu este un simplu analgezic şi nu trebuie folosită pentru calmarea durerilor în general.
Trebuie administrată numai la recomandarea medicului şi sub stricta lui supraveghere.
Posibilitatea afectării hematologice şi hepatice severe impune controlul hemogramei şi al funcţiilor hepatice
înainte de a începe tratamentul, săptămânal în prima lună de tratament şi apoi lunar.
Apariţia reacţiilor alergice şi a manifestărilor grave hepatice, hematologice sau cardiovasculare impune
întreruperea tratamentului.
Reacţii cutanate uşoare, de exemplu, exantem macular sau maculopapular izolat, în general , sunt tranzitorii,
nu prezintă r isc şi dispar în câteva zile sau săptămâni, fie în condiţiile continuării tratamentului cu aceleaşi
doze, fie după scăderea dozei; cu toate acestea, pacientul trebuie menţinut sub supraveg here atentă şi o
înrăutăţire a erupţiei cutanate sau apariţia simpto melor de însoţire impun întreruperea imediată a
tratamentului.
Dac ă semnele şi simptomele sugerează o reacţie cutanată severă, de exemplu, sindromul S tevens-Johnson,
sindromul Lyell (necroliza epidermică toxică), tratamentul trebuie întrerupt imediat.
C arbamazepina trebuie utilizat ă cu precauţie la pacienţii cu convulsii mixte , care includ absenţe tipice sau
atipice. În toate aceste stări , carbamazepina poate exacerba convulsiile. În cazul exacerbării convulsiilor ,
administrarea carbamazepinei trebuie întreruptă.
Dacă tratamentul cu carbamazepină trebuie întrerupt brusc, trecerea la un alt antiepileptic trebuie făcută sub
protecţia unui medicament adecvat (de exemplu : diazepam i.v., rectal sau fenitoină i.v.).
Pot apare reacţii de hipersensibilitate încruc işată între carbamazepină şi oxcarbazepină la aproximativ 25 –
30 % din pacienţi.
De asemenea, pot să apară reacţii de hipersensibilitate încrucişată între carbamazepină şi fenitoină.
Există raportări izolate legate de afectarea fertilităţii la bărbaţi şi /sau spermatogeneză anormală. O relaţie
cauzală legată de tratamentul cu carbamazepină nu a fost stabilită.
Datorită efectului inductor enzimatic, carbamazepina poate determina eşecul tratamentului cu medicamente
conţinând estrogen şi/sau progesteron. Ace st lucru determină eşecul contracepţiei, recidiva simptomelor,
sângerări de întrerupere sau sângerări în perioada intermenstruală.
Pacientelor care utilizează carbamazepină şi necesită tratament contraceptiv oral trebuie să li se administreze
un medicame nt care conţine minimum 50 µg estrogen sau să se utilizeze suplimentar contraceptive
nehormonale.
Întreruperea tratamentului cu carbamazepină se va face scăzând treptat doza pentru a evita agravarea bolii.
Înlocuirea cu un alt antiepileptic se face numai s ub acoperire cu diazepam.
Când se asociază cu alt antiepileptic, carbamazepina se administrează în doze mici, crescute treptat, în timp
ce dozele celuilalt sunt menţinute sau scăzute treptat (cu excepţia fenitoinei a cărei doză trebuie crescută).
Se va administra cu prudenţă ţinând cont de raportul risc/beneficiu şi adaptând dozele în: glaucom, retenţie
urinară, alcoolism, insuficienţă hepatică sau renală, insuficienţă cardiacă, coronaropatii, tulburări de
comportament la vârstnici şi la copii, diabet za harat, antecedente de reacţii hematologice adverse la alte
5
medicamente, retenţie de apă cu hiponatremie de diluţie prin stimularea secreţiei de hormon antidiuretic,
hipersensibilitate la antidepresive triciclice.
Se evită asocierile cu medicamentele cu care interacţioneaz ă farmacologic. În cazul în care se impune una
dintre aceste asocieri se va supraveghea atent pacientul, se vor doza concentraţiile plasmatice şi se vor adapta
dozele în funcţie de situaţie pentru a evita apariţia efectelor adverse.
La c opii şi la vârstnici dozele trebuie stabilite cu mare atenţie, aceştia fiind cei mai susceptibili la producerea
reacţiilor adverse, în special a celor nervoase.
La copiii sub 6 ani sunt posibile modificări ale comportamentului. Nu se vor administra doze m ai mari de
200 mg carbamazepină pe zi la copiii sub 3 ani.
În general nu se vor administra doze mari fără a testa în prealabil toleranţa individuală.
Pentru a micşora riscul reacţiilor adverse se recomandă ca tratamentul să fie început cu doze mici care vor fi
crescute treptat.
Se evită consumul de alcool etilic în timpul tratamentului, acesta potenţând efectele carbamazepinei.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamente contraindicate
Saquinavir : risc de scădere a eficacităţii saquinavirului prin creşterea metabolizării sale hepatice.
Voricona zol: risc de sc ădere a eficacităţii voricona zolului prin creşterea metabolizării sale hepatice.
Citocromul P450 3A4 (CYP3A4) este principala enzimă ce catalizează formarea m etabolitului activ, 10,11-
epoxid carbamazepină.
Administrarea concomitentă de carbamazepină cu inhibitori ai CYP3A4 poate determina o creştere a
concentraţi ei plasmatice de carbamazepină, care ar putea determina reacţii adverse.
Administrarea concomitentă cu inductori ai CYP3A4 poate creşte viteza de metabolizare a carbamazepinei,
ceea ce determină o potenţială scădere a concentraţiei plasmatice de carbamazepină şi a efectului terapeutic.
Similar, întreruperea unui inductor enzimatic al CYP3A4 poate reduce viteza de metabolizare a
carbamazepinei determinând o creştere a concentraţiilor plasmatice de carbamazepină.
Medicamente şi alte substanţe care pot creşte concentraţia plasmatică a carbamazepinei
I zoniazidă , verapamil , diltiazem, ritonavir , dextropropoxifen , viloxazină, fluoxetină, fluvoxamină , posibil
cimetidină , acetazolamidă, danazol, nicotinamidă (la adulţi, numai în doze mari), nefazodonă, antibiotice
macrolidice ( de exemplu: eritromicină, claritromicină ), azoli (de exemplu: itrac onazol, ketoconazol ,
fluconazol), terfenadină , loratadină, suc de grapefruit, inhibitori de protează utilizaţi pentru tratamentul
infecţiei cu HIV (de exemplu, ritronavir). Deoarece creşterea concentraţiei plasmatice a carbamazepinei
poate determina reacţii adverse (de exemp lu, ameţeli, somnolenţă, ataxie, diplopie), se recomandă ajustarea
dozei şi monitorizarea concentraţiei plasmatice de carbamazepină.
Medicamente şi alte substanţe care pot să scadă concentraţia plasmatică a carbamazepinei
Fenobarbital , fenitoină, primidonă sau teofilină, rifampicină, cisplatină sau doxorubicină şi, deşi datele
sunt parţial contradictorii, posibil şi clonazepam, acid valproic, oxcarbazepină. Meflochina poate antagoniza
efectul antiepileptic al carbamazepinei. S -a raportat că acidul valpr oic şi primidona cresc concentraţiile
plasmatice ale metabolitului activ , 10,11-epoxid carbamazepină. De aceea, doza de carbamazepină trebuie
ajustată.
S -a raportat că iz otretinoinul modifică biodisponibilitatea şi/sau clearance- ul carbamazepinei şi al
10,11- epoxid carbamazepinei; de aceea, concentraţiile plasmatice ale carbamazepinei trebui monitorizate.
Concentraţiile plasmatice ale carbamazepinei pot fi reduse de administrarea concomitentă de preparate
vegetale conţinând sunătoare ( Hypericum perforatum ).
6
Efectul carbamazepinei asupra concentraţiilor plasmatice ale altor medicamente administrate concomitent
Carbamazepina poate scădea concentraţia plasmatică, diminua sau chiar aboli activitatea anumitor
medicamente.
Doz ele următoarelor medi camente ar putea necesita ajustări în funcţie de situaţia clinică :
levotiroxină, clobazam, clonazepam, etosuximidă, primidonă, acid valproic, alprazolam, corticosteroizi (de
exemplu: prednisolon, dexametazonă), ciclosporină, digoxină, doxiciclină, derivaţi de dihidropiridină (de
exemplu: felodipină, isradipină), indinavir, saquinavir , ritonavir, haloperidol, imipramină, metadonă,
tramadol, medicamente ce conţin estrogeni şi/sau progestageni (trebuie luate în considerare metode de
contracepţie alternative (vezi pct. 4.4 ), gestrinonă, tibolonă, toremifen, teofilină, anticoagulante orale
(warfarină), lamotrigină, tiagabină, topiramat, antidepresive triciclice (de exemplu : imipramină, amitriptilină,
nortriptilină, clomipramină), clozapină, oxcarbazepină, olanzapină, itraconazol şi risperidonă.
S -au raportat atât creşteri, cât şi scăderi ale concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei induse de carbamazepină.
În cazuri rare, concentraţiile plasmatice ale mefenitoinului pot fi crescute de carbamazepină.
Asocieri care trebuie lu ate în considerare
Utilizarea concomitentă a carbamazepinei şi paracetamolului poate reduce biodisponibilitatea
paracetamolului (acetaminofenului).
S -a raportat că utilizarea conco mitentă a carbamazepinei şi a iz oniazidei determină creşterea hepatotoxicit ăţii
induse de iz oniazidă.
Asocierea carbamazepinei şi a litiului poate determina neurotoxicitate crescută, chiar dacă concentraţiile
plasmatice ale litiului sunt în limitele terapeutice.
Utilizarea concomitentă a carbamazepinei şi metoclopramidei sau a carbamazepinei şi neurolepticelor
(haloperidol, tioridazină) poate duce la creşte rea reacţiilor adverse neurologice.
Deoarece carbamazepina este înrudită structural cu antidepresivele triciclice, administrarea acesteia nu este
recomandată în asociere cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO); se recomandă ca la iniţierea
tratamentului cu carbamazepină, administrarea de inhibitori de monoaminooxidază (IMAO) să fie întreruptă
de minimum 2 săptămâni, dacă starea clinică permite acest lucru.
Asocierea carbamazepinei cu unele diuretice (hidroclorotiazidă, furosemidă ) poate determina hiponatremie
simptomatică.
Carbamazepina p oate antagoniza efectele curarizantelor anti depolarizante (de exemplu, pancuroniu); ar putea
fi necesar ă o creştere a dozei acestora, iar pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie având în vedere
posibilitatea recuperării mai rapide din blocul neuromuscula r.
Carbamazepina, ca şi alte medicamente psi hoactive, poate reduce tolerabilitatea la alcoolul etilic; prin
urmare , se recomandă pacienţilor să nu consume alcool etilic în timpul tratamentului.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Femeile gravide care au epilepsie va trebui să fie tratate cu deosebită atenţie.
Carbamazepina poate afecta negativ fătul dacă este administrată la femeia gravidă.
Studii epidemiologice au demonstrat că administrarea carbamazepinei la femeia gravidă este asociată cu
apariţi a de malformaţii congenitale la făt (inclusiv spina bifida). Pe de altă parte, se cunoaşte că epilepsia se
asociază cu risc de malformaţii congenitale. De aceea, se recomandă administrarea carbamazepinei în timpul
sarcinii (în special în primul trimestru) , în doze cât mai mici posibil, după evaluarea riscului potenţial
fetal/beneficiu terapeutic matern.
La femeile aflate la vârsta fertilă, carbamazepina trebuie prescris ă, când este posibil, în monoterapie,
deoarece incidenţa anomaliilor congenitale la nou -născuţii mamelor trata te cu o asociere de antiepileptice
este mai mare decât în cazul celor trata te cu un singur antiepileptic.
7
S -au raportat câteva cazuri de convulsii şi/sau deprimare respiratorie la nou- născut, asociate cu
administrarea de carbamazepin ă şi alte tratamente antiepileptice concomitente, la mamă. S-au raportat câteva
cazuri de vărsături, diaree şi/sau scădere a apetitului alimentar la nou născut, asociate cu utilizarea
carbamazepinei de către mamă. Aceste reacţii pot reprezenta un sindr om de abstinenţă la nou- născut.
C arbamazepina se excretă în laptele matern (aproximativ 25- 60% din concentraţia plasmatică).Trebuie
evaluate avantajele alăptări i la sân comparativ cu probabilitatea mică de apariţie a reacţiilor adverse la sugar.
Î n timpul tra tamentului cu carbamazepină alăptarea este posibilă, cu condiţia de a se supraveghea apariţia
unor eventuale reacţ ii adverse la sugar (de exemplu: somnolenţă excesivă, reacţii cutana te alergice).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Carbamazepina poate afecta capacitatea de a conduce maşina sau de a manevra utilaje deoarece produce:
ameţeli, somnolenţă, vertij, ataxie, tulburări de acomodare vizuală şi diplopie.
4.8 Reacţii adverse
Anumite tipuri de reacţii advers e apar foarte frecvent sau frecvent, mai ales la începutul tratamentului cu
carbamazepină sau dacă se administrează doze iniţiale prea mari, precum şi la vârstnici, de exemplu, reacţii
adverse la nivelul sistemului nervos central (ameţeli, cefalee, ataxie, somnolenţă, fatigabilitate, diplopie);
tulburări gastro -intestinale (greaţă, vărsături), cât şi reacţii cutanate alergice.
Reacţii le adverse legate de doza administrată se ameliorează, de obicei, în câteva zile, fie în mod spontan, fie
după reducerea tra nzitorie a dozei. Reacţiile adverse la nivelul sistemului nervos central (SNC) pot indica un
supradozaj sau o fluctuaţie semnificativă a concentraţiilor plasmatice. În aceste cazuri se recomandă
supravegherea concentraţiilor plasmatice.
Reacţiile adverse sunt clasificate după cum urmează: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10);
mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă
necunoscută ( care nu poate fi estimată din datele disponibi le).
Tulburări cardiace
Rare: tulburări ale conducerii ; foarte rare: bradicardie, aritmie, bloc AV cu sincopă, insuficienţă cardiacă
congestivă.
Tulbur ări hematologice ş i limfatice
Foarte frecvent e: leucopenie.
Frecvent e: eozinofilie, trombocitopenie.
R ar e: leucocitoză, limfadenopatie, deficit de ac id folic.
Foarte rar e: agranulocitoză, anemie aplastică, eritroblastopenie, anemie megaloblastică, porfirie acută
intermitentă, reticulocitoză, posibil, anemie hemolitică.
Tulbur ări ale s istemul ui nervos
Foar te frecvente: ameţeli, ataxie, somnolenţă, fatigabilitate.
Frecvente: cefalee, diplopie, tulburări de acomodare (de exemplu, înceţoşarea vederii).
Mai puţin frecvente: mişcări involuntare anormale (de exemplu, tremor, asterixis, distonie, ticuri), nistag mus.
Rar e: diskinezie orofacială, tulburări oculomotorii, tulburări de vorbire (de exemplu, diz artrie, vorbire
neclară), tulburări coreoatetozice, neuropatie periferică, parestezii, slăbiciune musculară şi simptome
paretice.
Tulburări oculare
Foarte rar e: opacifierea cristalinului, conjunctivită.
Tulburări acustice şi vestibulare
Foarte rar e: tinitus, hiperacuzie, hipoacuzie, modificări în percepţia poziţiei .
8
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Foarte rar e: hipersensibiltate pulmonară car acterizată prin febră, dispnee, pneumonită sau pneumonie.
Tulburări gastro -intestinale
Foarte frecvent e: greaţă, vărsături.
Frecvent e: uscăciunea gurii.
Mai puţin frecvent e: diaree sau constipaţie.
Rar e: dureri abdominale.
Foarte rar e: glosite, stomatite, pancreatite.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rar e: nefrite interstiţiale, insuficienţă renală, disfuncţie renală (de exemplu, albuminurie, hematurie,
oligurie şi creşterea uremiei şi azotemiei), micţiuni frecvente, retenţie urinară.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte frecvent e: reacţii alergice cutanate, urticarie care poate fi severă.
Mai puţin frecvent e: dermatită exfoliativă şi eritrodermie.
Rar e: sindrom eritematos asemănător lupusului eritematos, prurit .
Foarte rar e: sindrom Stevens -Johnson, epidermoliză toxică, fotosensibilitate, eritem polimorf şi nodular,
modificări ale pigmentaţiei cutanate, purpură, acnee, transpiraţie, căderea părului. Foarte rar, s- au raportat
cazuri de hirsutism, dar nu s -a stabilit în mod cl ar o relaţie de cauzalitate.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Foarte rar e: artralgii, dureri musculare sau crampe.
Tulburări endocrine
Frecvent e: hiponatremie şi reducerea osmolarităţii plasmei datorită unui efect de tip hormon antidiuretic ,
care a determinat în cazuri rare intoxicaţie cu apă însoţită de letargie, vărsături, cefalee, confuzie mentală,
tulburări neurologice.
Foarte rar e: creşterea prolactinei cu sau fără manifestări clinice , cum sunt galactoreea, ginecomastia,
mod ificări ale testelor funcţiei tiroidiene - scăderea L -tiroxinei (FT4, T4, T3) şi creşterea TSH, de obicei fără
manifestări clinice, tulburări ale metabolismului osos (scăderea calciului plasmatic şi a 25 -OH -
colecalciferolului) determinând osteomalacie, cre şterea concentraţiilor plasmatice de colesterol, incluzând
HDL colesterolul şi trigliceridele.
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Frecvent e: edem e, r etenţie hidrică, creştere în greutate .
Tulburări vasculare
Rar e: hiper -sau hipotensiune arterială; foarte rar: colaps, agravarea unor coronaropatii, tromboflebită,
tromboembolism.
Tulburări ale sistemului imunitar
Rar e: tulburări de hipersensibilitate multisistemică însoţite de febră, erupţie cutanată, vasculite,
limfoadenopatie, tulburări asemănătoare limfomului, artralgie, leucopenie, eozinofilie, hepato- splenomegalie
şi modificări ale testelor funcţiei hepatice. Aceste manifestări apar în diferite asocieri. De asemenea, pot fi
afectate şi alte organe (de exe mplu: plămâni, rinichi, pancreas, miocard, colon).
Foarte rar e: meningită aseptică, cu mioclonie şi eozinofilie periferică; reacţii anafilactice, edem
ang ioneurotic .
Tratamentul trebuie întrerupt dacă apar astfel de reacţii de hipersensibilitate.
Tulburări hepatobiliare
Foarte frecvent e: creşterea gamaglobulinei (datorită inducţiei enzimatice hepatice), de obicei fără importanţă
clinică.
Frecvent e: creşterea valorii serice a fosfatazei alcaline.
9
Mai puţin frecvent e: creşterea valorii serice a transaminazelor.
Rar e: icter, hepatită colestatică de ti p parenchimatos (hepatocelulară) sau mixt.
Foarte rar e: hepatită granulomatoasă, insuficienţă hepatică.
Tulburări ale a paratul genital şi sânului
Foarte rar e: tulburări sexuale/impotenţă.
Tulbur ări psihice
Rar e: halucinaţii (vizuale sau acustice), depres ie, pierderea apetitului alimentar, agitaţie, comportament
agresiv, confuzie.
Foarte rar e: tulburări ale gustului, activarea psihozelor.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale că rui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Semnele şi simptomele supradozajului implică de obicei SNC, aparatele cardiovascular şi respirator.
Sistemul nervos central
Tulburări al e stării de conştien ţă, deprimarea SNC , dezorientare, somnolenţă, agitaţie, halucinaţii,
comă, vedere înceţoşată, vorbire neclară, diz artrie, nistagmus, ataxie, diskinezie, iniţial hiperreflexie
a poi hiporeflexie, convulsii ( în special la copii ), tulburări psihomotorii, mioclonie , nistagmus,
hipotermie, midriază .
Aparatul respirator
D eprimare respiratorie, edem pulmonar.
Aparatul cardiovascular
T ahicardie, hipotensiune arterială, uneori hipertensiune arterială, tul burări de conducere cu lărgirea
complexului QRS , sincopă asociată cu stop cardiac.
Tractul gastro -intestinal
V ărsături, greaţă, întârzierea golirii stomacului, scăderea motilităţii intestinale.
Funcţia renală
R etenţie urinară, oligurie sau anurie; retenţie lichid iană, intoxicaţie cu apă datorată efe ctului de tip
antidiuretic al carbamazepinei.
Investigaţii diagnostice
Hiponatremie, posibil acidoză metabolică, posibil hiperglicemie, creş teri ale creatinin fosfokinazei
musculare, leucocitoză, glicozurie şi acetonurie.
Tratament
Nu există antidot specific al intoxicaţiei cu carbamazepină .
A bordarea iniţială terapeutică este în funcţie de starea clinică a pacientului: internare în spital, determinări
ale concentraţiei plasmatice pentru a co nfirma intoxicaţia cu carbamazepină şi pentr u a determina mărimea
supradozajului ; golirea stomacului, lavaj gastric şi administrarea de cărbune activat.
În cazul în care au trecut mai mult de 4 ore de la administrarea medicamentului se recurge la lavaj ga stric
repetat , mai ales dacă pacientul a consumat şi alcool.
Întârzierea golirii stomacului poate determina întârzierea absorbţiei, ceea ce duce la o recădere în timpul
tratării intoxicaţiei.
10
Se recomandă îngrijiri medicale într -o unitate de terapie inten sivă, cu monitorizare cardiacă şi corectarea
atentă a dezechilibrului electrolitic.
Recomandări speciale
Deprimarea respiratorie: menţinerea permeabilităţii căilor aeriene; dacă este necesar, intubaţie endotraheală;
respiraţie artificială; administrare d e oxigen.
Hipotensiune arterială: administrare de dopamină sau dobutamină i.v.
Tulburări ale ritmului cardiac: se corectează individual.
Convulsii: administrarea unei benzodiazepine (de exemplu, diazepam) sau unui alt antiepileptic, de exemplu,
fenobarb ital (cu precauţie, datorită riscului de agravare a deprimării respiratorii) sau paraldehidă.
Diazepamul sau barbituricele pot agrava dep rimarea respiratorie (în special la copii), hipotensiunea arterială
şi coma. Barbituricele nu vor fi utilizate dacă pac ientul se află în tratament cu antidepresive inhibitoare ale
monoaminooxidazei (IMAO ).
Hiponatremie (i ntoxicaţie cu apă): restricţie a consumului de lichide şi administrare lentă şi cu precauţie de
soluţie de clorură de sodiu 0,9% în perfuzie i.v. Aceste măsuri pot fi utile pentru a preveni afectarea
cerebrală.
Se recomandă hemoperfuzia cu cărbune. Au fost raportate ca fiind ineficiente diureza forţată, hemodializa şi
dializa peritoneală.
Trebuie anticipată recăderea şi agravarea simptomatologiei în ziua a doua şi a treia după supradozaj datorată
întârzierii absorbţiei.
Se recomandă monitorizarea respiraţiei, funcţiei cardiace (ECG), tensiunii arteriale, temperaturii corporale,
reflexelor pupilare, funcţiilor renale, timp de câteva zile.
În cazurile în care supradozajul cu carbamazepină este asociat cu administrarea de alcool, antidepresive
triciclice, barbiturice sau hidantoine, simptomele şi semnele intoxicaţiei acute cu carbamazepina pot fi
agravate sau modificate.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiepileptice, derivaţi de carboxamidă, c odul ATC: N03AF01.
Ca medicament anti epileptic este indicat în : crizele parţiale ( simple şi complex e), cu sau fără generalizare
secundară; crizele tonico -cloni ce generalizate (grand mal), precum şi formele mixte ale acestor tipuri de
crize.
Mecanismul său de acţiune constă în blocarea canalelor de sodiu voltaj-dependente, ceea ce determină
scăderea fenomenelor de excitaţie la nivel nervos central în cazul epile psiei şi diminuarea conducerii
impulsului dureros în cazul nevralgiilor.
Ca neurotrop, carbamazepina este eficace în tulburările ne urologice, de exemplu în prevenirea acceselor
dureroase paroxistice în nevralgia idiopatică şi secundară de trigemen . În sindromul de sevraj alcoolic, creşte
pragul eliptogen scăzut şi atenuează si mptomele de sevraj (de exemplu: hiperexcitabilitatea, tremorul şi
mersul ezitant).
În timp ce scăderea eliberării de glutamat şi stabilizarea membranelor neuronale pot reprezenta în p rincipal o
explicaţie a efectelor antiepileptice ale carbamazepinei, efectul de încetinire a procesului de refacere a
dopaminei şi a noradrenalinei ar putea fi responsabil de proprietăţile antimaniacale ale carbamazepinei.
11
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea orală carbamazepina se absoarbe lent, dar aproape în totalitate, la nivelul tractului
gastro -intestinal, biodisponibilitatea sa fiind cuprinsă între 85- 100%, cu variaţii interindividuale mari.
Absorbţia carbamazepinei nu este influenţată de ingestia alimentelor.
Distribuţie
C oncentraţii le plasmatice maxime de 0,5 – 25 µg/ml sunt atinse după 4 – 10 ore de la administrarea unei
doze unice şi după 4 – 6 ore după administrare repetată.
Se leagă de proteinele pla smatice în proporţie de 70-80%, având un volum de distribuţie de 1,4 l/kg.
Forma liberă plasmatică pătrunde rapid în creier şi în lichidul cefalorahidian, atingând concentraţii mai mici
decât cele plasmatice.
Metabolizare
Metabolizarea carbamazepinei se realizează la niv elul ficatului prin oxidare enzimatică, rezultând trei
metaboliţi principali: 10, 11 epoxid –carbamazepina, 10, 11- dihidrodihidroxil-carbamazepină şi 9-
hidroximetil -10 carbamilacridan.
Singurul metabolit activ farmacologic este 10, 11- epoxid – carbamazepină, responsabil de unele reacţii
adverse. Metabolitul activ este ulterior biotransformat şi eliminat prin urină sub formă glucuronoconjugată.
Carbamazepina este un inductor enzimatic al citocromului P 450, putând să îşi inducă propria metabolizare.
Acest f enomen este responsabil de reducerea timpului de înjumătăţire după administrarea dozelor repetate.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al carbamazepinei este în medie de 36 ore după
administrarea unei doze unice şi scade la aproximativ 15 ore în condiţiile tratamentului cronic datorită
autoinducţiei enzimatice.
Administrarea concomitent cu substanţe inductoare metabolice (fenitoina, fenofibrat) determină scăderea
timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al carbamazepinei la 9 – 10 ore.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al 10, 11- epoxid – carbamazepină este de aproximativ 15 –
20 ore. La nivel plasmatic s -a observat că raportul dintre 10, 11- epoxid – carbamazepină/ carbamazepină
creşte în funcţie de vârsta pacientului, la copii cu vârsta până la 1 an fiind de 0,44, iar la copii cu vârsta
cuprinsă între 10 – 15 ani raportul este de 0,18.
Eliminare
Carbamazepina este eliminată prin urină sub forma metabolizată (72 % din doza administrată), dar şi sub
forma nemetabolizată (1 – 2 %). Aproximativ 28 % se elimină pe calea biliară, prin materiile fecale.
Carbamazepina traversează bariera fetoplacentară şi se acumulează în ţesuturile fetale, în special în ficat şi
rinichi. Se excretă în laptele matern.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate acută
Î n administrare oral ă, DL
50 este de 3850 – 4025 mg carbamazepină/kg, la şobolani şi de 1100 – 3750 mg
carbamazepină/kg, la şoareci.
Î n administrare oral ă, DL
50 este de 1500 – 2680 mg carbamazepină/kg, la iepuri şi de 920 mg
carb amazepină/kg, la cobai.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Amidon de porumb
Povidonă K
30
Talc
12
Stearat de magneziu
Celuloză microcristalină
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
La temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC /Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 5 blistere din PVC /Al a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilo r
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
TERAPIA S.A.
Str. Fabricii nr.124, Cluj Napoca, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7276/2014/01- 02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Decembrie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iu lie 2015
