VANCOMICINA HOSPIRA 1000 mg
Substanta activa: VANCOMYCINUMClasa ATC: J01XA01Forma farmaceutica: PULB. PT. CONC. PT. SOL. PERF.
Prescriptie: PR
Tip ambalaj: Cutie cu 1 flac. din sticla incolora avand capacitatea de 30 ml cu pulb. pt. conc. pt. sol. perf.
Producator: HOSPIRA S.P.A. - ITALIA
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Vancomicină Hospira 500 mg pulbere pentru concentrat pentru solu ţie perfuzabilă
Vancomicină Hospira 1000 mg pulbere pentru concentrat pentru solu ţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon conţine vancomicină 500 mg (echivalent la 500000 UI) sub formă de clorhidrat. După
reconstituire cu 10 ml apă pentru preparate injectabile , concentratul pentru soluţie perfuzabilă conţine
v ancomicină 50 mg/ml.
Fiecare flacon conţine vancomicină 1000 mg (echivalent la 1000000 UI) sub formă de clorhidrat. După
reconstituire cu 20 ml apă pentru preparate injectabile, concentratul pentru soluţie perfuzabilă conţine
vancomicină 50 mg/ml.
Excipienţi cu efect cunoscut: conţine sodiu < 1 mmol (23 mg) pe flacon.
Pentru lista completă a tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă .
Pulbere cristalină de culoare albă pâ nă la maro deschis.
Valoarea pH -ului soluţiei apoase este: 2,8 – 4,5.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Administrare intravenoasă
Vancomicină Hospira este utilizat ă în tratamentul infecţiilor grave, cauzate de bacterii Gram-pozitiv ,
sensibile la van comicină, care nu pot fi tratate , care nu au răspuns la tratatment sau care sunt rezistente la
alte antibiotice, cum sunt peniciline le şi cefalosporine le sau la pacienţi cu infecţii cu stafilococi rezistenţi
la alte antibiotice.
- e ndocardit e
2
- septicemie
- inf ecţii ale oaselor
- infec ţii la nivelul tractului respirator inferior
- infecţii ale ţesuturilor moi.
Antibioticele sunt utilizate pentru a completa măsurile chirurgicale adec vate, în cazul infecţiilor cu
stafilococi , localizate şi purulente.
Vancomi cina este eficace în monoterapie sau în asociere cu un aminoglicozid în tratamentul endocarditei
cauzate de S. viridans sau S. bovis . În tratamentul endocarditei determinate de enterococi (E. faecalis ),
vancomicina este eficace doar în asociere cu un aminoglicoz id. Vancomicina este eficace împotriva
endocardite i difteroide , iar în asociere cu rifampicina şi/sau cu un aminoglicozid în tratamentul
endocardite i incipiente a valvei protezate, cauzată de S. epidermidis sau difteroide . Mediile de cultură
trebuie să determine patogenii declanşatori şi sensibilitatea l or la vancomicină .
Administra re orală
După dizolvare, pulberea de Vancomicină Hospira poate fi utilizat ă pentru tratamentul unor afecțiuni
inflamatorii intestinale:
o enterocolită pseudomembranoasă ( determinată , de exemplu, de Clostridium difficile ), în asociere
cu tratamentul cu antibiotice
o enterocolită stafilococică.
Vancom icin a nu este eficace în tratamentul acestor afecţiuni atunci când este administrată parenteral.
Vancomicină Hospira este utilizată la toate grupele de vârstă.
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea corespunzătoare a medicamentelor
antibacteriene .
4.2 Do ze şi mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă după reconstituire sau pentru administrare orală după dizolvare .
Perfuzie intermitentă (formă preferată de perfuzare )
D oze
Pacienţi cu funcţie renală normală
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza uzuală intravenoasă este de 500 mg la fiecare 6 ore sau de 1000 mg la fiecare 12 ore. În
administrarea perfuziei de 500 mg trebuie urmărită respectarea duratei mini me de perfuzare de 1 oră.
Pentru a evita apariţia reacţiilor adverse, perfuzia de 1000 mg trebuie administrată cu o viteză maximă de
10 mg/min. Factori precum vârsta şi obezitatea pot necesita modificarea dozei zilnice uzuale de 2 g.
Copii cu vârsta în tre o lună şi 12 ani
Copiilor li se administrează 10 mg/kg greutate corporală la fiecare 6 ore. Fiecare doză trebuie perfuzată
timp de cel puţin 60 de minute. Doza zilnică este de 40 mg/kg greutate corporală.
3
Nou-născuţi ( născuţi la termen) şi sugari
Doza zilnică poate fi mai mic ă la nou -născuţi şi sugari. Se recomandă o doză iniţ ială de 15 mg/kg şi o
doză de întreţinere de 10 mg/kg la fiecare 12 ore în prima săptămână de viaţă, apoi la fiecare 8 ore până la
vârsta d e o lună. La aceşti pacienţi poate fi nec esară monitorizarea concentraţiilor plasmatice.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi vârstnici
Doza trebuie ajustată la aceste grupe de pacienţi pentru a evita realizarea de concentraţii plasmatice toxice.
Măsurarea concentraţiilor plasmatice de vancomicină trebuie realizată la vârstnici şi la pacienţii cu funcţie
renală variabilă. Pentru ajustarea dozei poate fi folosit tabelul următor, în cazul în care este posibilă
măsurarea clearance- ului creatininei. Doza de vancomicină (în mg) este de aproximativ 15 or i rata filtrării
glomerulare (în ml/min).
Tabel cu doze pentru adulţii cu insufi cienţă renală
Clearance-ul creatininei
ml/min
Doza de vancomicină
mg/24 ore
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
1545
1390
1235
1080
925
770
620
465
310
155
Totuşi , doza i niţială trebuie să fie întotdeauna de cel puţin 15 mg/kg.
Tabelul nu trebuie utilizat la pacienţii fără funcţie renală. Acestor pacienţi trebuie să li se administreze o
doză iniţială de 15 mg/kg pentru atingerea concentraţiilor plasmatice terapeutice. Dozele de întreţinere
sunt de 1,9 mg/kg la 24 de ore . La pacienţii cu insuficienţă renală severă poate fi administrată o doză de
întreţinere cuprinsă între 250 şi 1 000 mg la interval de câteva zile, mai degrabă decât zilnic.
În cazul în care concentraţia plasmatică a creatininei este cunoscută, valoarea aproximativă a clearance-
ului creatininei poate fi calculată utilizând următoarea formulă :
Bărbaţi :
Greutatea pacientului (kg) x ( 140 - vârsta )
72 x creatinina plasmatică (mg/dl)
Femei :
Valoarea calculată prin formula anterioară x 0,85.
Valoarea creatininei plasmatice trebuie să corespundă unei funcţii renale stabile. La următoarele grupe de
pacienţi, valoarea aproximativă calculată este, de obicei, peste clearance-ul actual al creatininei: pacienţi
4
cu funcţie renală scăzută (de exemplu, în stare de şoc , insuficienţă cardiac ă severă sau oliguri e), pacienţi
obezi sau pacienţi cu afecţiuni hepatice , edeme sau ascită, slăbiţi, prost hrăniţi sau pacienţi imobilizaţi .
Clearance- ul creatininei trebuie măsurat dir ect, ori de câte ori este posibil.
Mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă după reconstituire .
Este important ca Vancomicină Hospira să fie administrată doar intravenos, diluată suficient, sub formă de
perfuzie lentă, cu o viteză care nu trebuie să depăşească 10 mg/min sau pe o perioadă de cel puţin 60 de
minute .
Doza este adaptată individual, în funcţie de greutate, vârstă şi funcţie renală. Concentraţiile plasmatice de
vancomicină pot fi măsurate pentru a efectua ajustări ale dozei .
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea şi diluarea acestui medicament înainte de administrare, vezi pct.
6.6.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Nu există date că doza trebuie redusă la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
Administrare orală
Doze
De obicei, adulţilor cu enterocolită li se administrează între 500 mg şi 2 g de v ancomicină pe zi, în 3 sau 4
prize. Copiilor li se administrează 40 mg/kg greutate corporală pe zi, în 3 sau 4 prize. Nu trebuie depăşită
doza zilnică de 2 g vancomicină.
Durata adm inistrării
Durata administrării depinde de severitatea infecţiei şi de evoluţia clinică şi bacteriologică.
În tratamentul enterocolitei, vancomi cina trebuie administrată (pe cale orală) timp de 7- 10 zile.
Mod de administrare
Pentru administrare orală d upă dizolvare.
Conţinutul unui flacon trebuie dat pacientului să îl bea în cantităţi mici sau pri ntr-un tub stomacal .
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea şi diluarea acestui medicament înainte de administrare, vezi pct.
6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi i enumeraţi la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Vancomicină Hospira trebuie administrată numai prin perfuzie intravenoasă, su ficient diluată, cu o viteză
de perfuzare de maxim 10 mg/min sau pe o perioadă de cel puţin 60 de minute.
5
Dacă vancomicina este perfuzată prea rapid, de exemplu în câteva minute, acest lucru poate duce la
hipotensiune arterială gravă, inclusiv şoc şi rar, stop cardiac, reacţii asemănătoare celor asociate cu
histaminele şi erupţie cutanată maculo -papulară sau eritematoasă ( „sindrom ul omului roşu” sau
“ sindromul gâtului roşu” ). Întreruperea perfuziei determină, în general, dispariţia rapidă a acestor reacţii.
Datorită potenţialului său ototoxic şi nefrotoxic, vancomicina trebuie administrată cu precauţie la pacienţii
cu deficienţe de auz şi/sau insuficienţă renală.
La pacienţii cu insuficienţă renală pre -existentă sau în cazul administrării concomitente de aminoglicozide,
funcţia renală trebuie monitorizată periodic, iar doza trebuie stabilită cu atenţie pentru a reduce la minim
riscul de nefrotoxicitate (vezi pct. 4.2).
A u fost raportate cazuri de ototoxicitate, tranzitorie sau permanentă (vezi pct. 4.8), la pacienţii care au
ma nifestat anterior surditate şi cărora li s- au administrat doze intravenoase prea mari sau cărora li s-au
administrat concomitent alte medicamente cu potenţ ial ototoxic , cum sunt aminoglicozidele. Surditatea
poate fi precedată de tinnitus. Vârstnicii sunt î n mod special predispuşi la afectarea auzului. Experienţa cu
alte antibiotice sugerează că surditatea poate evolua chiar în condiţiile întreruperii tratamentului. Pentru
reducerea riscului de ototoxicitate, concentraţiile plasmatice trebuie măsurate periodic ; de asemenea, se
recomandă testarea periodică a funcţiei auditive.
Riscul de toxicitate creşte semnificativ la concentraţii plasmatice mari (acestea pot apărea în insuficienţa
renală) şi pe termen lung, precum şi în tratamentul concomitent cu alte medic amente cu potenţial
nefrotoxic sau ototoxic (de exemplu, aminoglicozide le).
În condiţiile descrise şi la pacienţii cu vârsta peste 60 de ani (clearance sistemic şi renal redus), sunt
indicate v erificări periodice ale funcţiei renale şi auzului, precum şi a le concentraţiei plasmatice de
vancomicină . Monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice de vancomicină este indicată, de
asemenea, în tratamentul pe termen lung. Odată cu înaintarea în vârstă, scăderea naturală a filtrării
glomerulare poate determina concentraţii plasmatice extrem de ridicate de vancomicină dacă doza nu este
ajustată.
Doza trebuie titrată pe baza concentraţiei seric e. Trebuie monitorizată concentraţia plasmatică şi funcţia
renală trebuie testat ă periodic.
În general, se recomand ă monitorizarea conc entraţiilor de 2- 3 ori pe săptămână.
Alţi factori care pot creşte riscul de toxicitate sunt vârsta înaintată şi pierderea de lichide. Tratamentul
concomitent cu aminoglicozide trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu afecţi uni musculare, cum
sunt miastenia gravis sau boala Parkinson, acestea putând agrava slăbiciunea musculară datorită efectelor
„curare- like” asupra funcţiei neuromusculare.
Au fost raportate cre şteri ale nefrotoxicităţii după administrarea concomitentă de antibiotice
aminoglicozide cu cefalotina.
După administrarea pe cale orală de doze repetate de vancomicină, la unii pacienţi trataţi pentru colită
pseudomembranoasă activă, determinată de C. difficile (vezi pct. 4.8), au fost raportate concentraţii
plasmati ce semnificative. Prin urmare, monitorizarea concentraţiilor plasmatice poate fi utilă la aceşti
pacienţi.
Vancomicina are un efect iritant puternic asupra ţesuturilor şi provoacă necroză la nivelul locului de
administrare dacă este injectată intramuscula r. La un număr mare de pacienţi la care se administrează
vancomicină pot apărea durere şi tromboflebită, uneori severe.
6
De aceea, este important să se asigure că Vancomicină Hospira este perfuzată exclusiv intravenos, diluată
suf icient şi cu o viteză de perfuzare de maxim 10 mg/min sau pe o perioadă de cel puţin 60 de minute.
Locul de administrare trebuie modificat periodic.
Deprimarea miocardică indusă de anestezie poate fi accentuată de vancomicină. În timpul anesteziei, doza
trebuie dilua tă corespunzător şi administrată lent, în asociere cu monitorizarea cardiacă atentă.
Modificarea de poziţie trebuie amânată până la terminarea perfuzării pentru a permite ajustarea posturală.
La pacienţii cărora li se administrea ză vancomicină pe termen lung sau în a sociere cu alte medicamente,
care determină neutropenie sau agranulocitoză, numărul de leucocite din sâ nge trebuie monitorizat la
interval e regulate.
Toţi pacienţii cărora li se administre ază vancomicină trebuie să efectueze periodic analize ale sângelui, ale
urinei şi ale funcţiilor hepatice şi renale.
Utilizarea prelungită a vancomicinei poate duce la suprainfecţii cu microorganism e rezistente. Din această
cauză aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi periodic. Dacă în timpul tratamentului apare o suprainf ecţie,
trebuie luate măsuri corespunzătoare. În cazuri rare, a fost raportată apariţia colitei pseudomembranoase
determinată de C. difficile, în asociere cu administrarea intravenoasă de vancomicină.
Dacă în timpul sau după tratamentul intravenos apare d iaree severă şi persistentă, trebuie luat în
considerare diagnosticul de enterocolită pseudomembranoas ă, care trebuie tratată imediat. Sunt
contraindicate antiperistalticele.
Vancomicina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu reacţii alergice la t eicoplanină, deoarece au fost
raportate reacţii de hipersensibilitate încrucişată între vancomicină şi teicoplanină.
Copii şi adolescenţi
Vancomicina trebuie utilizată cu prudenţă deosebită la sugari şi copii, datorită imaturităţii renale a acestora
şi a posibilelor creşteri ale concentraţiilor plasmatice de vancomicină. Din această cauză, concentraţiile
plasmatice de vancomicină trebuie monitorizate cu atenţie. La nou -născuţii prematur şi la copiii mici poate
fi utilă confirmarea concentraţiei plasmatice de vancomicină dorită. Administrarea concomitentă de
vancomicină şi substanţe anestezice la co pii a fost asociată cu eritem, înroşire a feţei asemănătoare celei
asociate cu histaminele şi reacţii anafilactoide. Dacă administrarea vancomicinei este necesară în
profilaxia chirurgicală, se recomandă administrarea substanţelor anestezice numai după încheierea
perfuzării vancomicinei.
Acest medicament conţine sodiu < 1 mmol (23 mg) pe flacon, adică practic „nu conţine sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicame nte şi alte forme de interacţiune
Administrarea concomitentă sau succesivă a altor medicamente cu potenţial neurotoxic, ototoxic şi/sau
nefrotoxic, cum sunt amfotericina B, aminoglicozidele, bacitracina, polimixina B, colistina, viomicina,
streptomicina, neomicina, kanamicina, gentamicina, cefaloridina, paromomicina, tobramicina, sisomicina,
amikacina, ciclosporinele, diureticele de ansă sau cisplatina pot potenţa nefotoxicitatea şi/sau
ototoxicitatea vancomicinei şi, prin urmare, este necesară o monitorizare atentă. Dozele de medicamente
trebuie ajustate cu atenţie în cazul insuficienţei renale.
Administrarea concomitentă de vancomicină şi medicamente anestezice a fost asociată cu eritem, eritem
facial asemănător celui asociat cu histaminele şi reacţii an afilactoide. Frecvenţa reacţiilor adverse legate
de perfuzie este mai mare în timpul administrării concomitente cu anestezice. Reacţiile legate de perfuzie
pot fi redus e la minim prin administrarea vancomicinei sub formă de perfuzie cu durata de 60 de minute,
înaintea inducerii anesteziei.
7
La pacienţii cărora li se administrează vancomicină pe termen lung sau în asociere cu alte medicamente
care determină neutropenie sau agranulocitoză, numărul de leucocite din sânge trebuie monitorizat la
intervale regulat e (vezi pct. 4.4).
Dacă vancomicina este administrată în timpul sau imediat după intervenţii chirurgicale, efectul
(blocada neuromusculară) poate fi crescut şi prelungit în cazul administrării concomitente de relaxante
musculare (cum este succinilcolina) .
Un răspuns slab la tratamentul cu vancomicină a fost atribuit inactivării vancomicinei de perfuzarea de
heparină prin aceeaşi linie de perfuzare.
Efectul contraceptivelor orale poate fi redus în timpul tratamentului cu vancomicină.
La pacienţii cu o i nfecţie inflamatorie intestinală, pot să apară concentraţii serice semnificative clinic chiar
şi după administrarea orală de vancomicină, mai ales dacă există concomitent şi insuficienţă renală. Sunt
posibile interacţiuni după perfuzia intravenoasă.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Sarcina
Nu există suficientă experienţă privind siguranţa administrării vancomicinei la femeile gravide. Studiile de
toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale nu sugerează niciun efect asupra dezvoltării
embrio nare, fetale sau asupra perioadei de gestaţie (vezi pct. 5.3). Cu toate acestea, vancomicina
traversează bariera placentară şi nu poate fi exclus un risc potenţial de ototoxicitate sau nefrotoxicitate
embrionară sau neonatală. Prin urmare, vancomicina trebuie administrată în timpul sarcini i numai dacă
este absolut necesar şi numai după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu. Concentraţia plasmatică
trebuie monitorizată cu atenţie pentru a reduce riscul de toxicitate fetală.
Alăptarea
Vancomicina se e xcretă în laptele matern şi, de aceea, trebuie utilizată în perioada de alăptare numai dacă
tratamentul cu alte antibiotice a eşuat. Vancomicina trebuie administrată cu precauţie la femeile care
alăptează datorită posibilelor reacţii adverse care pot apăre a la sugar (tulburări ale florei intestinale însoţite
de diaree, infestare cu fungi asemănători drojdiei şi posibilă sensibilizare). Având în vedere importanţa
utilizării acestui medicament pentru mama care alăptează, trebuie avută în vedere decizia întreruperii
alăpt ării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii referitoare la efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje .
4.8 Reacţii adverse
În cadrul fiecărei gr upe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Reacţiile adverse prezentate mai jos sunt definite utilizând convenţia MedDRA, pe aparate, sisteme şi
organe :
F oarte frecvente ( >1/10)
Frecvente ( ≥1/100 şi <1/10)
M ai puţin frecvente ( ≥1/1000 şi <1/100)
R are ( ≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
8
Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponibile).
Sumarul profilului de siguranţă
La unii pacienţi cu afecţiuni inflamatorii ale mucoasei inte stinale poate să apară o asimilare sistemică
semnificativă a vancomicinei administrate pe cale orală şi, de aceea, există un risc mai mare de apariţie a
reacţiilor adverse, decât în cazul administrării parenterale de vancomicină . Riscul este crescut la pacienţii
cu insuficienţă renală .
Reacţii legate de perfuzare
În timpul sau la scurt timp după administrarea unei perfuzii rapide de Vancomicină Hospira pot să apară
reacţii anafilactoide incluzând hipotensiune arterială , dispnee, urticarie sau prurit. Este posibil să apară
înroşi rea tegumentelor la nivelul părţii superioare a corpului (“sindromul gâtului roşu”) sau durere ş i
spasm la nivelul mu şchilor toracelui şi spatelui. Reacţiile dispar când administrarea este oprită, în general
după 20 de minute până la 2 ore şi nu trebuie confundate cu o alergie, în ciuda asemănării remarcabile .
Deoarece aceste reacţii apar rar în cazul perfuzării lente, trebuie să se asigure ca doza de 500 mg de
Vancomicină Hospira să fie administrată în perfuzie lentă, pe parcursul a cel puţin 60 de minute , iar dozele
mai mari la o viteză de perfuzare de maxim 10 mg/min ( vezi pct. 4.4).
Dacă vancomicina este injectată prea rapid, de exemplu în câteva minute, pot să apară hipotensiune
arterială gravă, inclusiv şoc, bradicardie şi foa rte rar, stop cardiac.
Poate apărea o inflamare a venei . Acest risc poate fi redus prin perfuzarea lentă a soluţiilor diluate şi prin
modificarea locului de perfuzare. Injectările accidentale paravenoase sau intramusculare determină durere,
iritare a ţesu tului şi necroză.
Tabelul reacţiilor adverse
Sisteme, organe, clase Frecvenţă Reacţii adverse
Infecţii şi infestări Foarte rare Colită pseudomembranoasă
Tulburări hematologice şi
limfatice
Rare Trombocitopenie, neutropenie (reversibilă)
agranulocitoză , eozinofilie
Neutropenia reversibilă apare, de obicei, la cel puţin
o săptămână după începerea tratamentului
intravenos sau după o doză totală mai mare de 25 g.
Neutropenia este reversibilă rapid după întreruperea
tratamentului cu vancomicină.
Tulburări ale sistemului imunitar Rare Reacţii anafilactice
Cu frecvenţă
necunoscută
Reacţii de hipersensibilitate
Tulburări ale sistemului nervos Rare Ameţeală
Tulburări oculare Foarte rare Lăcrimare
Tulburări acustice şi vestibulare Rare Agravare tranzitorie sau permanentă a funcţiei
auditive (majoritatea pacienţilor au avut afecţiuni
renale, au prezentat anterior surditate sau li s- au
administrat concomitent medicamente cu potenţial
ototoxic), vertij, tinnitus; tinnitus poate precede
surditatea şi trebuie c onsiderat ca o indicaţie pentru
întreruperea tratamentului.
9
Tulburări cardiace Rare Stop cardiac
Tulburări vasculare
Rare Flebită
Foarte rare Vasculită
Tulburări respiratorii, toracice şi
mediastinale
Frecvente Dispnee, stridor
Tulburări gastrointestinale Rare Greaţă
Tulburări hepatobiliare Cu frecvenţă
necunoscută
Hepatită sau icter
Tulburări cutanate şi ale ţesutului
subcutanat
Rare Iritaţie (inclusiv dermatită exfoliativă), sindromul
Stevens-Johnson, urticarie, mâncărime, înroşire a
pielii în partea superioară a corpului (gât roşu)
Cu frecvenţă
necunoscută
Simptome asociate iritaţiei buloase, necrolizei
epidermice toxice (sindromul Lyell) , dermatozei
buloase IgA liniară
Dacă este suspectată o afecţiune buloasă,
administrarea medicamen tului trebuie oprită şi
trebuie efectuată o examinare dermatologică de
către un medic specialist.
Tulburări renale şi ale căilor
urinare
Rare Insuficienţă renală (concentraţii plasmatice crescute
ale creatininei şi ureei nitrogen ), în special la
pacienţi i cărora li s -a u administrat intravenos doze
mari de vancomicină, nefrită interstiţială,
insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare
Rare Durere şi spasme la nivelul muşchilor toracelui şi
spatelui, febră medicamentoasă, tremurături
Cu frecvenţă
necunoscută
Frisoane
Investigaţii Frecvente Hipotensiune arterială
Cu frecvenţă
necunoscută
Concentraţii crescute ale enzimelor hepatice
Administrarea de vancomicină poate determina dezvoltarea bacteriilor şi fungilor.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănăt ăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1, Bucure şti 011478-
RO , Tel: + 4 0757 117 259, Fax: +4 0213 163 497, e -mail:
adr@anm.ro.
4.9 Supradozaj
10
Se recomandă terapie de susţinere, cu întreţinerea filtrării glomerulare. A fost raportat faptul că
hemoperfuzia cu răşină de polisul fonă determină o creştere uşoară a eliminării vancomi cinei. Hemodializa
şi dializa peritoneală au fost raportate a fi ineficiente.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, antibiotice glicopeptidice
Codul ATC: J01XA01
Mecanis m de acţiune
Mecanismul de acţiune al vancomicinei se bazează pe inhibarea reacţiei de transglicozilare, astfel încât
unităţile precursoare ale peretelui celular care necesită legarea de mureină (N-acetil glucozamină, acid N -
acetil muramic) nu mai sunt co nstruite în peretele celular. Aceasta rezultă într -un efect bactericid.
Relaţia farmacocinetică/farmacodinamie
Eficacitatea depinde în principal de perioada de timp în care concentraţia plasmatică a substanţei acti ve
depăşeşte concentraţia minimă inhibitorie (CMI) a microorganismului ţintă.
Mecanismul de rezistenţă
Rezistenţa la vancomicină se bazează pe următoarele mecanisme:
Modificare în structura ţintei: această formă de rezistenţă a apărut în ultimii ani la speciile Enterococcus
faecium . Modificarea constă în înlocuirea funcţiei catenei laterale de aminoacizi D-alanină- D alanină a
unui precursor mureic în D -ala- D-lactat , astfel încât afinitatea la vancomicină este semnificativ redusă.
Enzimele responsabile pentru aceasta sunt nou formatele lactat dehidrogenaze sau ligaze.
Reducerea sensibilităţii sau rezistenţa stafilococilor la vancomicină se bazează pe supraproducţia de
precursori mureici de care vancomicina este legată.
A fost raportată rezistenţă încrucişată parţială a vancomicinei cu antibioticul glicopeptidic teicoplanina .
Valori critice
Testarea vancomicinei se realizează utilizând serii de diluţii. Au fost stabilite următoarele valori minime
inhibitorii pentru patogenii sensibili şi rezistenţi :
Valorile critice stabilite de EUCAST (Comitetul European pentru Testarea Sensibilităţii Antimicrobiene)
Patogen Sensibil Rezistent
Staphylococcus aureus ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Stafilococi coagulazo-negativi ≤ 4 mg/l > 4 mg/l
Enterococcus spp. ≤ 4 mg/l > 4 mg/l
Streptococcus spp. (grupele A, B, C, G) ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Streptococcus pneumoniae ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Streptococi din grupul “viridans” (alţi
streptococi) ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Bacterii anaerobe Gram-pozitiv ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Concentraţii critice fără legătură cu o
anumită specie* ≤ 2 mg/l > 4 mg
/l
* În principal pe baza datelor farmacocinetice
Prevalenţa rezistenţei dobândite
11
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia în funcţie de regiunea geografică şi în funcţie de timp, pentru
anumite specii. Din această cauză este de preferat utilizarea datelor locale privind rezistenţa, în special în
cazul tratamentului infecţiilor grave. Trebuie cerută asistenţă de specialitate în cazurile în care utilitatea
medicamentului împotriva anumitor infecţii poate fi pusă sub semnul întrebării. În special în cazul
infecțiilor grave sau în cazul în care tratamentul a eşuat trebuie căutat diagnosticul microbiologic cu
detectarea patogenului şi sensibilitatea acestuia la vancomicină.
Prevalenţa rezistenţei dobândite în Germania pe baza datelor înregistrate în ult imii 5 ani în urma
proiectelor şi studiilor de monitorizare a rezistenţei la nivel naţional (în Decembrie 2012):
Specii sensibile în mod obişnuit
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Corynebacterium jeikeium °
Enterococcus faecalis
Staphylococcus aureus (inclusiv tulpini rezistente la meticilină)
Staphylococcus epidermidis
Staphylococcus haemolyticus
Staphylococcus hominis
Streptococcus agalactiae
Streptococcus dysgalactiae subsp. equisimilis ° (streptococi din grupele C & G)
Streptococcus pneumoniae
Streptococcus pyogenes
Streptococi din grupul “viridans” ° ∧
Microorganisme anaerobe
Clostridium difficile °
Peptoniphilus spp. °
Peptostreptococcus spp. °
Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faecium
Specii rezistente natural
Toate bacteriile Gram-negativ
Alte microorganisme
Chlamydia spp.
Chlamydophila spp.
Legionella pneumophila
Mycoplasma spp.
° Nu existau date actualizate disponibile în momentul publicării tabe lelor. Sensibilitatea a fost presupusă
din literatură de specialitate, lucrări de specialitate sau recomandări terapeutice.
∧ Termen de „umbrelă” pentru grupurile eterogene de specii de streptococi. Rata rezistenţei poate varia în
funcţie de speciile de st reptococi prezente.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
Vancomicina este greu absorbită în cazul administrării orale. De acee a, vancomicina este administrată
parenteral pentru a atinge efectu l sistemic.
Distribuţie
Distribuţia în LCR este nesemnif icativă în cazul meningelui neinflamat. Distribuţia creşte în cazul în care
meningele este inflamat, ca o consecinţă a infecţiei. Legarea medicamentului de proteinele plasmatice este
de aproximativ 55%.
12
Metabolizare şi eliminare
Timpul de înjumătăţire pla smatică prin eliminare al vancomicinei este de 4- 6 ore în cazul pacienţilor cu
funcţie renală normal ă. În primele 24 de ore, aproximativ 75% dintr -o doză administrată intravenos de
vancomicină este excretată în urină prin filtrare glomerulară. Disfuncţia r enală întârzie excreţia
vancomicinei. La pacienţii anefrici, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică este de 7,5 zile. Aparent,
metabolizarea vancomicinei nu are loc.
Aproximativ 60% dintr -o doză de vancomicină , administrată intraperitoneal în timpul dial izei peritoneale,
ajunge astfel în circulaţia sistemică în primele 6 ore . Concentraţiile plasmatice de aproximativ 10 µg/ml
sunt atinse după administrarea intraperitoneală a 30 mg/kg. Vancomicina nu este eficient eliminată nici
prin hemodializ ă, nici prin dializă peritoneală. După administrarea intravenoasă, concentraţiile inhibitoare
se regăsesc în lichidul pleural, pericard, asci tic şi sinovial, în urină şi în lichidul de dializă peritoneală.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele non -clinice nu au ev idenţiat un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale de siguranţă
farmacologică şi toxicitate după doze repetate .
Datele limitate cu privire la efectele mutagene prezintă rezultate negative, nu sunt disponibile studii pe
termen lung efectuat e la animale cu privire la potenţialul carcinogen. În studiile de teratogenitate, în cazul
în care şobolani şi iepuri au primit doze aproximativ corespunzătoare cu dozele umane raportate la
suprafaţa corporală (mg/m
2), nu au fost observate efecte teratogen e directe sau indirecte.
Nu sunt disponibile studii la animale cu privire la utilizarea în timpul perioadei perinatale/postnatale şi nici
cu privire la efectele asupra fertilităţii.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Acid clorhidric (pentru ajustarea pH -ului)
Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH -ului)
6.2 Incompatibilităţi
Incompatibilităţile apar atunci când soluţiile cu vancomicină sunt amestecate cu următoarele substanţe :
aminofi lină; barbitur ice; benzilpenicilină ; hidrogen succinat de sodiu; clorotiazidă de sodiu ; dexametazonă
dihidrogenfosfat disodic; heparină sodică ; hidrocortizon succinat de sodiu; meticilină sodică; bicarbonat
de sodiu; nitrofurantoină sodică; novobiocină sodică; fenitoină sodică; sulfadiazină de sodiu; sulfafurazol
dietanolamină.
În cazul tratamentului combinat de vancomicină cu alte antibiotice/chimioterapice, preparatele trebuie
administrate separat.
Soluţia de vancomicină are un pH mic (2,8 - 4,5). Prin urmare, atunci când se adaugă alte substanţe
inject abile poate apărea incompatibilitate chimică şi fizică, care se poate manifesta prin opacifierea
soluţiei sau pre cipitarea substanţei.
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
13
6.3 Perioada de valabilitate
În ambalajul nedeschis : 2 ani.
Concentrat
Perioada de valabilitate după reconstituire cu apă pentru preparate injectabile (vezi pct. 6.6) :
Stabilitatea chimică şi fizică au fost demonstrate pentru 14 zile la 5°C şi pentru 24 de ore la 25°C.
Soluţie perfuzabilă
Perioada de valabilitate după diluţie în soluţie de glucoză 5%; soluţie de clorură de sodiu 0,9%; sol uţie
Ringer lactat sau soluţie de glucoză 3,3% şi soluţie de clorură de sodiu 0,3% (vezi pct. 6.6) :
Stabilitatea fizică şi chimică au fost demonstrate pentru 96 de ore la 5°C şi pentru 24 de ore la 25°C.
Soluţie orală
Soluţia pentru administrare orală trebuie utilizată imediat după preparare.
Din punct de vedere microbiolgic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat,
timpul şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului, şi acestea nu trebuie
să depăşească în mod normal 24 de ore la temperaturi cuprinse între 2°C şi 8°C, cu excepţia cazului în
care reconstituirea/diluarea s-a realizat în condiţii aseptice controlate şi validate.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Păstraţi flaconul în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
Pentru informaţii privind condiţiile de păstrare după diluarea medicamentului, vezi pct. 6.3.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Vancomicină Ho spira 500 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă:
Un flacon a 10 ml (din sticlă Tip I, transparentă, incoloră) cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu cu
capac de protec ţie din polipropilenă .
Vancomicină Ho spira 1000 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă:
Un flacon a 30 ml (din sticlă Tip I, transparentă, incoloră) cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu cu
capac de protec ţie din polipropilenă .
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Administrarea trebuie făcută numai după reconstituirea şi diluarea pulberii. Soluţia reconstituită trebuie să
fie incoloră, limpede şi lipsită de particule vizibile.
Pre pararea soluţiei perfuzabile
Pulberea este mai întâi dizo lvată în 10 ml apă pentru preparate injectabile (pentru flaconul de 500 mg) şi
în 20 ml apă pentru preparate injectabile (pentru flacon de 1000 mg). Concentratul de vancomicină astfel
obţinut poate f i păstrat la frigider pentru cel mult 14 zile la 5°C sau pentru 24 de ore la 25°, fără o pierdere
semnificativă a eficacităţii. Înainte de administrare, volumul de concentrat trebuie diluat suplimentar cu
cel puţin 100 ml solvent (pentru flaconul de 500 m g) sau cu cel puţin 200 ml solvent (pentru flaconul de
1000 mg). La pacienţii la care volumul administrat trebuie controlat restrictiv, concentraţia de
vancomicină din soluţia perfuzabilă finală poate creşte până la 10 mg/ml .
14
Concentratul de vancomicină trebuie diluat suplimentar cu următoarele soluţii perfuzabile :
– Soluţie de glucoză 5%,
– Soluţie de clorură de sodiu 0,9%,
– Soluţie Ringer l actat,
– Soluţie de glucoză 3,3% şi soluţie de clorură de sodiu 0,3%
Prepararea soluţiei orale
Conţinutul unui flacon de 500 mg se dizolvă în 30 ml de apă, iar conţinutul unui flacon de 1000 mg se
dizolvă în 60 ml de apă . La această soluţie poate fi adăugat un corector de gust .
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementă rile
locale.
Informaţii suplimentare
Valorile terapeutice ale concentraţiilor de vancomicină trebuie să fie cuprinse între 30 şi 40 mg/l la o oră
după terminarea perfuzării, iar valorile minime trebuie să fie cuprinse între 5 şi 10 mg/l. Monitorizarea
per iodică a concentraţiilor plasmatice este indicată în cazul tratamentului de lungă durată, mai ales la
pacienţii cu insufici enţă renală sau afectări ale auzului, ca şi în cazul administrării concomitente a unor
medicamente oto toxice şi/sau nefrotoxic e.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Hospira UK Limited
Queensway, Royal Leamington Spa, Warwickshire, CV31 3RW
Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7590/2015/01
7591/2015/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Aprilie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Vancomicină Hospira 500 mg pulbere pentru concentrat pentru solu ţie perfuzabilă
Vancomicină Hospira 1000 mg pulbere pentru concentrat pentru solu ţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon conţine vancomicină 500 mg (echivalent la 500000 UI) sub formă de clorhidrat. După
reconstituire cu 10 ml apă pentru preparate injectabile , concentratul pentru soluţie perfuzabilă conţine
v ancomicină 50 mg/ml.
Fiecare flacon conţine vancomicină 1000 mg (echivalent la 1000000 UI) sub formă de clorhidrat. După
reconstituire cu 20 ml apă pentru preparate injectabile, concentratul pentru soluţie perfuzabilă conţine
vancomicină 50 mg/ml.
Excipienţi cu efect cunoscut: conţine sodiu < 1 mmol (23 mg) pe flacon.
Pentru lista completă a tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă .
Pulbere cristalină de culoare albă pâ nă la maro deschis.
Valoarea pH -ului soluţiei apoase este: 2,8 – 4,5.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Administrare intravenoasă
Vancomicină Hospira este utilizat ă în tratamentul infecţiilor grave, cauzate de bacterii Gram-pozitiv ,
sensibile la van comicină, care nu pot fi tratate , care nu au răspuns la tratatment sau care sunt rezistente la
alte antibiotice, cum sunt peniciline le şi cefalosporine le sau la pacienţi cu infecţii cu stafilococi rezistenţi
la alte antibiotice.
- e ndocardit e
2
- septicemie
- inf ecţii ale oaselor
- infec ţii la nivelul tractului respirator inferior
- infecţii ale ţesuturilor moi.
Antibioticele sunt utilizate pentru a completa măsurile chirurgicale adec vate, în cazul infecţiilor cu
stafilococi , localizate şi purulente.
Vancomi cina este eficace în monoterapie sau în asociere cu un aminoglicozid în tratamentul endocarditei
cauzate de S. viridans sau S. bovis . În tratamentul endocarditei determinate de enterococi (E. faecalis ),
vancomicina este eficace doar în asociere cu un aminoglicoz id. Vancomicina este eficace împotriva
endocardite i difteroide , iar în asociere cu rifampicina şi/sau cu un aminoglicozid în tratamentul
endocardite i incipiente a valvei protezate, cauzată de S. epidermidis sau difteroide . Mediile de cultură
trebuie să determine patogenii declanşatori şi sensibilitatea l or la vancomicină .
Administra re orală
După dizolvare, pulberea de Vancomicină Hospira poate fi utilizat ă pentru tratamentul unor afecțiuni
inflamatorii intestinale:
o enterocolită pseudomembranoasă ( determinată , de exemplu, de Clostridium difficile ), în asociere
cu tratamentul cu antibiotice
o enterocolită stafilococică.
Vancom icin a nu este eficace în tratamentul acestor afecţiuni atunci când este administrată parenteral.
Vancomicină Hospira este utilizată la toate grupele de vârstă.
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea corespunzătoare a medicamentelor
antibacteriene .
4.2 Do ze şi mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă după reconstituire sau pentru administrare orală după dizolvare .
Perfuzie intermitentă (formă preferată de perfuzare )
D oze
Pacienţi cu funcţie renală normală
Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani
Doza uzuală intravenoasă este de 500 mg la fiecare 6 ore sau de 1000 mg la fiecare 12 ore. În
administrarea perfuziei de 500 mg trebuie urmărită respectarea duratei mini me de perfuzare de 1 oră.
Pentru a evita apariţia reacţiilor adverse, perfuzia de 1000 mg trebuie administrată cu o viteză maximă de
10 mg/min. Factori precum vârsta şi obezitatea pot necesita modificarea dozei zilnice uzuale de 2 g.
Copii cu vârsta în tre o lună şi 12 ani
Copiilor li se administrează 10 mg/kg greutate corporală la fiecare 6 ore. Fiecare doză trebuie perfuzată
timp de cel puţin 60 de minute. Doza zilnică este de 40 mg/kg greutate corporală.
3
Nou-născuţi ( născuţi la termen) şi sugari
Doza zilnică poate fi mai mic ă la nou -născuţi şi sugari. Se recomandă o doză iniţ ială de 15 mg/kg şi o
doză de întreţinere de 10 mg/kg la fiecare 12 ore în prima săptămână de viaţă, apoi la fiecare 8 ore până la
vârsta d e o lună. La aceşti pacienţi poate fi nec esară monitorizarea concentraţiilor plasmatice.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi vârstnici
Doza trebuie ajustată la aceste grupe de pacienţi pentru a evita realizarea de concentraţii plasmatice toxice.
Măsurarea concentraţiilor plasmatice de vancomicină trebuie realizată la vârstnici şi la pacienţii cu funcţie
renală variabilă. Pentru ajustarea dozei poate fi folosit tabelul următor, în cazul în care este posibilă
măsurarea clearance- ului creatininei. Doza de vancomicină (în mg) este de aproximativ 15 or i rata filtrării
glomerulare (în ml/min).
Tabel cu doze pentru adulţii cu insufi cienţă renală
Clearance-ul creatininei
ml/min
Doza de vancomicină
mg/24 ore
100
90
80
70
60
50
40
30
20
10
1545
1390
1235
1080
925
770
620
465
310
155
Totuşi , doza i niţială trebuie să fie întotdeauna de cel puţin 15 mg/kg.
Tabelul nu trebuie utilizat la pacienţii fără funcţie renală. Acestor pacienţi trebuie să li se administreze o
doză iniţială de 15 mg/kg pentru atingerea concentraţiilor plasmatice terapeutice. Dozele de întreţinere
sunt de 1,9 mg/kg la 24 de ore . La pacienţii cu insuficienţă renală severă poate fi administrată o doză de
întreţinere cuprinsă între 250 şi 1 000 mg la interval de câteva zile, mai degrabă decât zilnic.
În cazul în care concentraţia plasmatică a creatininei este cunoscută, valoarea aproximativă a clearance-
ului creatininei poate fi calculată utilizând următoarea formulă :
Bărbaţi :
Greutatea pacientului (kg) x ( 140 - vârsta )
72 x creatinina plasmatică (mg/dl)
Femei :
Valoarea calculată prin formula anterioară x 0,85.
Valoarea creatininei plasmatice trebuie să corespundă unei funcţii renale stabile. La următoarele grupe de
pacienţi, valoarea aproximativă calculată este, de obicei, peste clearance-ul actual al creatininei: pacienţi
4
cu funcţie renală scăzută (de exemplu, în stare de şoc , insuficienţă cardiac ă severă sau oliguri e), pacienţi
obezi sau pacienţi cu afecţiuni hepatice , edeme sau ascită, slăbiţi, prost hrăniţi sau pacienţi imobilizaţi .
Clearance- ul creatininei trebuie măsurat dir ect, ori de câte ori este posibil.
Mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă după reconstituire .
Este important ca Vancomicină Hospira să fie administrată doar intravenos, diluată suficient, sub formă de
perfuzie lentă, cu o viteză care nu trebuie să depăşească 10 mg/min sau pe o perioadă de cel puţin 60 de
minute .
Doza este adaptată individual, în funcţie de greutate, vârstă şi funcţie renală. Concentraţiile plasmatice de
vancomicină pot fi măsurate pentru a efectua ajustări ale dozei .
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea şi diluarea acestui medicament înainte de administrare, vezi pct.
6.6.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică
Nu există date că doza trebuie redusă la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
Administrare orală
Doze
De obicei, adulţilor cu enterocolită li se administrează între 500 mg şi 2 g de v ancomicină pe zi, în 3 sau 4
prize. Copiilor li se administrează 40 mg/kg greutate corporală pe zi, în 3 sau 4 prize. Nu trebuie depăşită
doza zilnică de 2 g vancomicină.
Durata adm inistrării
Durata administrării depinde de severitatea infecţiei şi de evoluţia clinică şi bacteriologică.
În tratamentul enterocolitei, vancomi cina trebuie administrată (pe cale orală) timp de 7- 10 zile.
Mod de administrare
Pentru administrare orală d upă dizolvare.
Conţinutul unui flacon trebuie dat pacientului să îl bea în cantităţi mici sau pri ntr-un tub stomacal .
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea şi diluarea acestui medicament înainte de administrare, vezi pct.
6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi i enumeraţi la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Vancomicină Hospira trebuie administrată numai prin perfuzie intravenoasă, su ficient diluată, cu o viteză
de perfuzare de maxim 10 mg/min sau pe o perioadă de cel puţin 60 de minute.
5
Dacă vancomicina este perfuzată prea rapid, de exemplu în câteva minute, acest lucru poate duce la
hipotensiune arterială gravă, inclusiv şoc şi rar, stop cardiac, reacţii asemănătoare celor asociate cu
histaminele şi erupţie cutanată maculo -papulară sau eritematoasă ( „sindrom ul omului roşu” sau
“ sindromul gâtului roşu” ). Întreruperea perfuziei determină, în general, dispariţia rapidă a acestor reacţii.
Datorită potenţialului său ototoxic şi nefrotoxic, vancomicina trebuie administrată cu precauţie la pacienţii
cu deficienţe de auz şi/sau insuficienţă renală.
La pacienţii cu insuficienţă renală pre -existentă sau în cazul administrării concomitente de aminoglicozide,
funcţia renală trebuie monitorizată periodic, iar doza trebuie stabilită cu atenţie pentru a reduce la minim
riscul de nefrotoxicitate (vezi pct. 4.2).
A u fost raportate cazuri de ototoxicitate, tranzitorie sau permanentă (vezi pct. 4.8), la pacienţii care au
ma nifestat anterior surditate şi cărora li s- au administrat doze intravenoase prea mari sau cărora li s-au
administrat concomitent alte medicamente cu potenţ ial ototoxic , cum sunt aminoglicozidele. Surditatea
poate fi precedată de tinnitus. Vârstnicii sunt î n mod special predispuşi la afectarea auzului. Experienţa cu
alte antibiotice sugerează că surditatea poate evolua chiar în condiţiile întreruperii tratamentului. Pentru
reducerea riscului de ototoxicitate, concentraţiile plasmatice trebuie măsurate periodic ; de asemenea, se
recomandă testarea periodică a funcţiei auditive.
Riscul de toxicitate creşte semnificativ la concentraţii plasmatice mari (acestea pot apărea în insuficienţa
renală) şi pe termen lung, precum şi în tratamentul concomitent cu alte medic amente cu potenţial
nefrotoxic sau ototoxic (de exemplu, aminoglicozide le).
În condiţiile descrise şi la pacienţii cu vârsta peste 60 de ani (clearance sistemic şi renal redus), sunt
indicate v erificări periodice ale funcţiei renale şi auzului, precum şi a le concentraţiei plasmatice de
vancomicină . Monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice de vancomicină este indicată, de
asemenea, în tratamentul pe termen lung. Odată cu înaintarea în vârstă, scăderea naturală a filtrării
glomerulare poate determina concentraţii plasmatice extrem de ridicate de vancomicină dacă doza nu este
ajustată.
Doza trebuie titrată pe baza concentraţiei seric e. Trebuie monitorizată concentraţia plasmatică şi funcţia
renală trebuie testat ă periodic.
În general, se recomand ă monitorizarea conc entraţiilor de 2- 3 ori pe săptămână.
Alţi factori care pot creşte riscul de toxicitate sunt vârsta înaintată şi pierderea de lichide. Tratamentul
concomitent cu aminoglicozide trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu afecţi uni musculare, cum
sunt miastenia gravis sau boala Parkinson, acestea putând agrava slăbiciunea musculară datorită efectelor
„curare- like” asupra funcţiei neuromusculare.
Au fost raportate cre şteri ale nefrotoxicităţii după administrarea concomitentă de antibiotice
aminoglicozide cu cefalotina.
După administrarea pe cale orală de doze repetate de vancomicină, la unii pacienţi trataţi pentru colită
pseudomembranoasă activă, determinată de C. difficile (vezi pct. 4.8), au fost raportate concentraţii
plasmati ce semnificative. Prin urmare, monitorizarea concentraţiilor plasmatice poate fi utilă la aceşti
pacienţi.
Vancomicina are un efect iritant puternic asupra ţesuturilor şi provoacă necroză la nivelul locului de
administrare dacă este injectată intramuscula r. La un număr mare de pacienţi la care se administrează
vancomicină pot apărea durere şi tromboflebită, uneori severe.
6
De aceea, este important să se asigure că Vancomicină Hospira este perfuzată exclusiv intravenos, diluată
suf icient şi cu o viteză de perfuzare de maxim 10 mg/min sau pe o perioadă de cel puţin 60 de minute.
Locul de administrare trebuie modificat periodic.
Deprimarea miocardică indusă de anestezie poate fi accentuată de vancomicină. În timpul anesteziei, doza
trebuie dilua tă corespunzător şi administrată lent, în asociere cu monitorizarea cardiacă atentă.
Modificarea de poziţie trebuie amânată până la terminarea perfuzării pentru a permite ajustarea posturală.
La pacienţii cărora li se administrea ză vancomicină pe termen lung sau în a sociere cu alte medicamente,
care determină neutropenie sau agranulocitoză, numărul de leucocite din sâ nge trebuie monitorizat la
interval e regulate.
Toţi pacienţii cărora li se administre ază vancomicină trebuie să efectueze periodic analize ale sângelui, ale
urinei şi ale funcţiilor hepatice şi renale.
Utilizarea prelungită a vancomicinei poate duce la suprainfecţii cu microorganism e rezistente. Din această
cauză aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi periodic. Dacă în timpul tratamentului apare o suprainf ecţie,
trebuie luate măsuri corespunzătoare. În cazuri rare, a fost raportată apariţia colitei pseudomembranoase
determinată de C. difficile, în asociere cu administrarea intravenoasă de vancomicină.
Dacă în timpul sau după tratamentul intravenos apare d iaree severă şi persistentă, trebuie luat în
considerare diagnosticul de enterocolită pseudomembranoas ă, care trebuie tratată imediat. Sunt
contraindicate antiperistalticele.
Vancomicina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu reacţii alergice la t eicoplanină, deoarece au fost
raportate reacţii de hipersensibilitate încrucişată între vancomicină şi teicoplanină.
Copii şi adolescenţi
Vancomicina trebuie utilizată cu prudenţă deosebită la sugari şi copii, datorită imaturităţii renale a acestora
şi a posibilelor creşteri ale concentraţiilor plasmatice de vancomicină. Din această cauză, concentraţiile
plasmatice de vancomicină trebuie monitorizate cu atenţie. La nou -născuţii prematur şi la copiii mici poate
fi utilă confirmarea concentraţiei plasmatice de vancomicină dorită. Administrarea concomitentă de
vancomicină şi substanţe anestezice la co pii a fost asociată cu eritem, înroşire a feţei asemănătoare celei
asociate cu histaminele şi reacţii anafilactoide. Dacă administrarea vancomicinei este necesară în
profilaxia chirurgicală, se recomandă administrarea substanţelor anestezice numai după încheierea
perfuzării vancomicinei.
Acest medicament conţine sodiu < 1 mmol (23 mg) pe flacon, adică practic „nu conţine sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicame nte şi alte forme de interacţiune
Administrarea concomitentă sau succesivă a altor medicamente cu potenţial neurotoxic, ototoxic şi/sau
nefrotoxic, cum sunt amfotericina B, aminoglicozidele, bacitracina, polimixina B, colistina, viomicina,
streptomicina, neomicina, kanamicina, gentamicina, cefaloridina, paromomicina, tobramicina, sisomicina,
amikacina, ciclosporinele, diureticele de ansă sau cisplatina pot potenţa nefotoxicitatea şi/sau
ototoxicitatea vancomicinei şi, prin urmare, este necesară o monitorizare atentă. Dozele de medicamente
trebuie ajustate cu atenţie în cazul insuficienţei renale.
Administrarea concomitentă de vancomicină şi medicamente anestezice a fost asociată cu eritem, eritem
facial asemănător celui asociat cu histaminele şi reacţii an afilactoide. Frecvenţa reacţiilor adverse legate
de perfuzie este mai mare în timpul administrării concomitente cu anestezice. Reacţiile legate de perfuzie
pot fi redus e la minim prin administrarea vancomicinei sub formă de perfuzie cu durata de 60 de minute,
înaintea inducerii anesteziei.
7
La pacienţii cărora li se administrează vancomicină pe termen lung sau în asociere cu alte medicamente
care determină neutropenie sau agranulocitoză, numărul de leucocite din sânge trebuie monitorizat la
intervale regulat e (vezi pct. 4.4).
Dacă vancomicina este administrată în timpul sau imediat după intervenţii chirurgicale, efectul
(blocada neuromusculară) poate fi crescut şi prelungit în cazul administrării concomitente de relaxante
musculare (cum este succinilcolina) .
Un răspuns slab la tratamentul cu vancomicină a fost atribuit inactivării vancomicinei de perfuzarea de
heparină prin aceeaşi linie de perfuzare.
Efectul contraceptivelor orale poate fi redus în timpul tratamentului cu vancomicină.
La pacienţii cu o i nfecţie inflamatorie intestinală, pot să apară concentraţii serice semnificative clinic chiar
şi după administrarea orală de vancomicină, mai ales dacă există concomitent şi insuficienţă renală. Sunt
posibile interacţiuni după perfuzia intravenoasă.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Sarcina
Nu există suficientă experienţă privind siguranţa administrării vancomicinei la femeile gravide. Studiile de
toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale nu sugerează niciun efect asupra dezvoltării
embrio nare, fetale sau asupra perioadei de gestaţie (vezi pct. 5.3). Cu toate acestea, vancomicina
traversează bariera placentară şi nu poate fi exclus un risc potenţial de ototoxicitate sau nefrotoxicitate
embrionară sau neonatală. Prin urmare, vancomicina trebuie administrată în timpul sarcini i numai dacă
este absolut necesar şi numai după evaluarea atentă a raportului risc/beneficiu. Concentraţia plasmatică
trebuie monitorizată cu atenţie pentru a reduce riscul de toxicitate fetală.
Alăptarea
Vancomicina se e xcretă în laptele matern şi, de aceea, trebuie utilizată în perioada de alăptare numai dacă
tratamentul cu alte antibiotice a eşuat. Vancomicina trebuie administrată cu precauţie la femeile care
alăptează datorită posibilelor reacţii adverse care pot apăre a la sugar (tulburări ale florei intestinale însoţite
de diaree, infestare cu fungi asemănători drojdiei şi posibilă sensibilizare). Având în vedere importanţa
utilizării acestui medicament pentru mama care alăptează, trebuie avută în vedere decizia întreruperii
alăpt ării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii referitoare la efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje .
4.8 Reacţii adverse
În cadrul fiecărei gr upe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Reacţiile adverse prezentate mai jos sunt definite utilizând convenţia MedDRA, pe aparate, sisteme şi
organe :
F oarte frecvente ( >1/10)
Frecvente ( ≥1/100 şi <1/10)
M ai puţin frecvente ( ≥1/1000 şi <1/100)
R are ( ≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
8
Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponibile).
Sumarul profilului de siguranţă
La unii pacienţi cu afecţiuni inflamatorii ale mucoasei inte stinale poate să apară o asimilare sistemică
semnificativă a vancomicinei administrate pe cale orală şi, de aceea, există un risc mai mare de apariţie a
reacţiilor adverse, decât în cazul administrării parenterale de vancomicină . Riscul este crescut la pacienţii
cu insuficienţă renală .
Reacţii legate de perfuzare
În timpul sau la scurt timp după administrarea unei perfuzii rapide de Vancomicină Hospira pot să apară
reacţii anafilactoide incluzând hipotensiune arterială , dispnee, urticarie sau prurit. Este posibil să apară
înroşi rea tegumentelor la nivelul părţii superioare a corpului (“sindromul gâtului roşu”) sau durere ş i
spasm la nivelul mu şchilor toracelui şi spatelui. Reacţiile dispar când administrarea este oprită, în general
după 20 de minute până la 2 ore şi nu trebuie confundate cu o alergie, în ciuda asemănării remarcabile .
Deoarece aceste reacţii apar rar în cazul perfuzării lente, trebuie să se asigure ca doza de 500 mg de
Vancomicină Hospira să fie administrată în perfuzie lentă, pe parcursul a cel puţin 60 de minute , iar dozele
mai mari la o viteză de perfuzare de maxim 10 mg/min ( vezi pct. 4.4).
Dacă vancomicina este injectată prea rapid, de exemplu în câteva minute, pot să apară hipotensiune
arterială gravă, inclusiv şoc, bradicardie şi foa rte rar, stop cardiac.
Poate apărea o inflamare a venei . Acest risc poate fi redus prin perfuzarea lentă a soluţiilor diluate şi prin
modificarea locului de perfuzare. Injectările accidentale paravenoase sau intramusculare determină durere,
iritare a ţesu tului şi necroză.
Tabelul reacţiilor adverse
Sisteme, organe, clase Frecvenţă Reacţii adverse
Infecţii şi infestări Foarte rare Colită pseudomembranoasă
Tulburări hematologice şi
limfatice
Rare Trombocitopenie, neutropenie (reversibilă)
agranulocitoză , eozinofilie
Neutropenia reversibilă apare, de obicei, la cel puţin
o săptămână după începerea tratamentului
intravenos sau după o doză totală mai mare de 25 g.
Neutropenia este reversibilă rapid după întreruperea
tratamentului cu vancomicină.
Tulburări ale sistemului imunitar Rare Reacţii anafilactice
Cu frecvenţă
necunoscută
Reacţii de hipersensibilitate
Tulburări ale sistemului nervos Rare Ameţeală
Tulburări oculare Foarte rare Lăcrimare
Tulburări acustice şi vestibulare Rare Agravare tranzitorie sau permanentă a funcţiei
auditive (majoritatea pacienţilor au avut afecţiuni
renale, au prezentat anterior surditate sau li s- au
administrat concomitent medicamente cu potenţial
ototoxic), vertij, tinnitus; tinnitus poate precede
surditatea şi trebuie c onsiderat ca o indicaţie pentru
întreruperea tratamentului.
9
Tulburări cardiace Rare Stop cardiac
Tulburări vasculare
Rare Flebită
Foarte rare Vasculită
Tulburări respiratorii, toracice şi
mediastinale
Frecvente Dispnee, stridor
Tulburări gastrointestinale Rare Greaţă
Tulburări hepatobiliare Cu frecvenţă
necunoscută
Hepatită sau icter
Tulburări cutanate şi ale ţesutului
subcutanat
Rare Iritaţie (inclusiv dermatită exfoliativă), sindromul
Stevens-Johnson, urticarie, mâncărime, înroşire a
pielii în partea superioară a corpului (gât roşu)
Cu frecvenţă
necunoscută
Simptome asociate iritaţiei buloase, necrolizei
epidermice toxice (sindromul Lyell) , dermatozei
buloase IgA liniară
Dacă este suspectată o afecţiune buloasă,
administrarea medicamen tului trebuie oprită şi
trebuie efectuată o examinare dermatologică de
către un medic specialist.
Tulburări renale şi ale căilor
urinare
Rare Insuficienţă renală (concentraţii plasmatice crescute
ale creatininei şi ureei nitrogen ), în special la
pacienţi i cărora li s -a u administrat intravenos doze
mari de vancomicină, nefrită interstiţială,
insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul
locului de administrare
Rare Durere şi spasme la nivelul muşchilor toracelui şi
spatelui, febră medicamentoasă, tremurături
Cu frecvenţă
necunoscută
Frisoane
Investigaţii Frecvente Hipotensiune arterială
Cu frecvenţă
necunoscută
Concentraţii crescute ale enzimelor hepatice
Administrarea de vancomicină poate determina dezvoltarea bacteriilor şi fungilor.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănăt ăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1, Bucure şti 011478-
RO , Tel: + 4 0757 117 259, Fax: +4 0213 163 497, e -mail:
adr@anm.ro.
4.9 Supradozaj
10
Se recomandă terapie de susţinere, cu întreţinerea filtrării glomerulare. A fost raportat faptul că
hemoperfuzia cu răşină de polisul fonă determină o creştere uşoară a eliminării vancomi cinei. Hemodializa
şi dializa peritoneală au fost raportate a fi ineficiente.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, antibiotice glicopeptidice
Codul ATC: J01XA01
Mecanis m de acţiune
Mecanismul de acţiune al vancomicinei se bazează pe inhibarea reacţiei de transglicozilare, astfel încât
unităţile precursoare ale peretelui celular care necesită legarea de mureină (N-acetil glucozamină, acid N -
acetil muramic) nu mai sunt co nstruite în peretele celular. Aceasta rezultă într -un efect bactericid.
Relaţia farmacocinetică/farmacodinamie
Eficacitatea depinde în principal de perioada de timp în care concentraţia plasmatică a substanţei acti ve
depăşeşte concentraţia minimă inhibitorie (CMI) a microorganismului ţintă.
Mecanismul de rezistenţă
Rezistenţa la vancomicină se bazează pe următoarele mecanisme:
Modificare în structura ţintei: această formă de rezistenţă a apărut în ultimii ani la speciile Enterococcus
faecium . Modificarea constă în înlocuirea funcţiei catenei laterale de aminoacizi D-alanină- D alanină a
unui precursor mureic în D -ala- D-lactat , astfel încât afinitatea la vancomicină este semnificativ redusă.
Enzimele responsabile pentru aceasta sunt nou formatele lactat dehidrogenaze sau ligaze.
Reducerea sensibilităţii sau rezistenţa stafilococilor la vancomicină se bazează pe supraproducţia de
precursori mureici de care vancomicina este legată.
A fost raportată rezistenţă încrucişată parţială a vancomicinei cu antibioticul glicopeptidic teicoplanina .
Valori critice
Testarea vancomicinei se realizează utilizând serii de diluţii. Au fost stabilite următoarele valori minime
inhibitorii pentru patogenii sensibili şi rezistenţi :
Valorile critice stabilite de EUCAST (Comitetul European pentru Testarea Sensibilităţii Antimicrobiene)
Patogen Sensibil Rezistent
Staphylococcus aureus ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Stafilococi coagulazo-negativi ≤ 4 mg/l > 4 mg/l
Enterococcus spp. ≤ 4 mg/l > 4 mg/l
Streptococcus spp. (grupele A, B, C, G) ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Streptococcus pneumoniae ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Streptococi din grupul “viridans” (alţi
streptococi) ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Bacterii anaerobe Gram-pozitiv ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Concentraţii critice fără legătură cu o
anumită specie* ≤ 2 mg/l > 4 mg
/l
* În principal pe baza datelor farmacocinetice
Prevalenţa rezistenţei dobândite
11
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia în funcţie de regiunea geografică şi în funcţie de timp, pentru
anumite specii. Din această cauză este de preferat utilizarea datelor locale privind rezistenţa, în special în
cazul tratamentului infecţiilor grave. Trebuie cerută asistenţă de specialitate în cazurile în care utilitatea
medicamentului împotriva anumitor infecţii poate fi pusă sub semnul întrebării. În special în cazul
infecțiilor grave sau în cazul în care tratamentul a eşuat trebuie căutat diagnosticul microbiologic cu
detectarea patogenului şi sensibilitatea acestuia la vancomicină.
Prevalenţa rezistenţei dobândite în Germania pe baza datelor înregistrate în ult imii 5 ani în urma
proiectelor şi studiilor de monitorizare a rezistenţei la nivel naţional (în Decembrie 2012):
Specii sensibile în mod obişnuit
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Corynebacterium jeikeium °
Enterococcus faecalis
Staphylococcus aureus (inclusiv tulpini rezistente la meticilină)
Staphylococcus epidermidis
Staphylococcus haemolyticus
Staphylococcus hominis
Streptococcus agalactiae
Streptococcus dysgalactiae subsp. equisimilis ° (streptococi din grupele C & G)
Streptococcus pneumoniae
Streptococcus pyogenes
Streptococi din grupul “viridans” ° ∧
Microorganisme anaerobe
Clostridium difficile °
Peptoniphilus spp. °
Peptostreptococcus spp. °
Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faecium
Specii rezistente natural
Toate bacteriile Gram-negativ
Alte microorganisme
Chlamydia spp.
Chlamydophila spp.
Legionella pneumophila
Mycoplasma spp.
° Nu existau date actualizate disponibile în momentul publicării tabe lelor. Sensibilitatea a fost presupusă
din literatură de specialitate, lucrări de specialitate sau recomandări terapeutice.
∧ Termen de „umbrelă” pentru grupurile eterogene de specii de streptococi. Rata rezistenţei poate varia în
funcţie de speciile de st reptococi prezente.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
Vancomicina este greu absorbită în cazul administrării orale. De acee a, vancomicina este administrată
parenteral pentru a atinge efectu l sistemic.
Distribuţie
Distribuţia în LCR este nesemnif icativă în cazul meningelui neinflamat. Distribuţia creşte în cazul în care
meningele este inflamat, ca o consecinţă a infecţiei. Legarea medicamentului de proteinele plasmatice este
de aproximativ 55%.
12
Metabolizare şi eliminare
Timpul de înjumătăţire pla smatică prin eliminare al vancomicinei este de 4- 6 ore în cazul pacienţilor cu
funcţie renală normal ă. În primele 24 de ore, aproximativ 75% dintr -o doză administrată intravenos de
vancomicină este excretată în urină prin filtrare glomerulară. Disfuncţia r enală întârzie excreţia
vancomicinei. La pacienţii anefrici, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică este de 7,5 zile. Aparent,
metabolizarea vancomicinei nu are loc.
Aproximativ 60% dintr -o doză de vancomicină , administrată intraperitoneal în timpul dial izei peritoneale,
ajunge astfel în circulaţia sistemică în primele 6 ore . Concentraţiile plasmatice de aproximativ 10 µg/ml
sunt atinse după administrarea intraperitoneală a 30 mg/kg. Vancomicina nu este eficient eliminată nici
prin hemodializ ă, nici prin dializă peritoneală. După administrarea intravenoasă, concentraţiile inhibitoare
se regăsesc în lichidul pleural, pericard, asci tic şi sinovial, în urină şi în lichidul de dializă peritoneală.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele non -clinice nu au ev idenţiat un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale de siguranţă
farmacologică şi toxicitate după doze repetate .
Datele limitate cu privire la efectele mutagene prezintă rezultate negative, nu sunt disponibile studii pe
termen lung efectuat e la animale cu privire la potenţialul carcinogen. În studiile de teratogenitate, în cazul
în care şobolani şi iepuri au primit doze aproximativ corespunzătoare cu dozele umane raportate la
suprafaţa corporală (mg/m
2), nu au fost observate efecte teratogen e directe sau indirecte.
Nu sunt disponibile studii la animale cu privire la utilizarea în timpul perioadei perinatale/postnatale şi nici
cu privire la efectele asupra fertilităţii.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Acid clorhidric (pentru ajustarea pH -ului)
Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH -ului)
6.2 Incompatibilităţi
Incompatibilităţile apar atunci când soluţiile cu vancomicină sunt amestecate cu următoarele substanţe :
aminofi lină; barbitur ice; benzilpenicilină ; hidrogen succinat de sodiu; clorotiazidă de sodiu ; dexametazonă
dihidrogenfosfat disodic; heparină sodică ; hidrocortizon succinat de sodiu; meticilină sodică; bicarbonat
de sodiu; nitrofurantoină sodică; novobiocină sodică; fenitoină sodică; sulfadiazină de sodiu; sulfafurazol
dietanolamină.
În cazul tratamentului combinat de vancomicină cu alte antibiotice/chimioterapice, preparatele trebuie
administrate separat.
Soluţia de vancomicină are un pH mic (2,8 - 4,5). Prin urmare, atunci când se adaugă alte substanţe
inject abile poate apărea incompatibilitate chimică şi fizică, care se poate manifesta prin opacifierea
soluţiei sau pre cipitarea substanţei.
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
13
6.3 Perioada de valabilitate
În ambalajul nedeschis : 2 ani.
Concentrat
Perioada de valabilitate după reconstituire cu apă pentru preparate injectabile (vezi pct. 6.6) :
Stabilitatea chimică şi fizică au fost demonstrate pentru 14 zile la 5°C şi pentru 24 de ore la 25°C.
Soluţie perfuzabilă
Perioada de valabilitate după diluţie în soluţie de glucoză 5%; soluţie de clorură de sodiu 0,9%; sol uţie
Ringer lactat sau soluţie de glucoză 3,3% şi soluţie de clorură de sodiu 0,3% (vezi pct. 6.6) :
Stabilitatea fizică şi chimică au fost demonstrate pentru 96 de ore la 5°C şi pentru 24 de ore la 25°C.
Soluţie orală
Soluţia pentru administrare orală trebuie utilizată imediat după preparare.
Din punct de vedere microbiolgic, medicamentul trebuie utilizat imediat. Dacă nu este utilizat imediat,
timpul şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare sunt responsabilitatea utilizatorului, şi acestea nu trebuie
să depăşească în mod normal 24 de ore la temperaturi cuprinse între 2°C şi 8°C, cu excepţia cazului în
care reconstituirea/diluarea s-a realizat în condiţii aseptice controlate şi validate.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Păstraţi flaconul în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.
Pentru informaţii privind condiţiile de păstrare după diluarea medicamentului, vezi pct. 6.3.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Vancomicină Ho spira 500 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă:
Un flacon a 10 ml (din sticlă Tip I, transparentă, incoloră) cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu cu
capac de protec ţie din polipropilenă .
Vancomicină Ho spira 1000 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă:
Un flacon a 30 ml (din sticlă Tip I, transparentă, incoloră) cu dop din cauciuc şi capsă din aluminiu cu
capac de protec ţie din polipropilenă .
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Administrarea trebuie făcută numai după reconstituirea şi diluarea pulberii. Soluţia reconstituită trebuie să
fie incoloră, limpede şi lipsită de particule vizibile.
Pre pararea soluţiei perfuzabile
Pulberea este mai întâi dizo lvată în 10 ml apă pentru preparate injectabile (pentru flaconul de 500 mg) şi
în 20 ml apă pentru preparate injectabile (pentru flacon de 1000 mg). Concentratul de vancomicină astfel
obţinut poate f i păstrat la frigider pentru cel mult 14 zile la 5°C sau pentru 24 de ore la 25°, fără o pierdere
semnificativă a eficacităţii. Înainte de administrare, volumul de concentrat trebuie diluat suplimentar cu
cel puţin 100 ml solvent (pentru flaconul de 500 m g) sau cu cel puţin 200 ml solvent (pentru flaconul de
1000 mg). La pacienţii la care volumul administrat trebuie controlat restrictiv, concentraţia de
vancomicină din soluţia perfuzabilă finală poate creşte până la 10 mg/ml .
14
Concentratul de vancomicină trebuie diluat suplimentar cu următoarele soluţii perfuzabile :
– Soluţie de glucoză 5%,
– Soluţie de clorură de sodiu 0,9%,
– Soluţie Ringer l actat,
– Soluţie de glucoză 3,3% şi soluţie de clorură de sodiu 0,3%
Prepararea soluţiei orale
Conţinutul unui flacon de 500 mg se dizolvă în 30 ml de apă, iar conţinutul unui flacon de 1000 mg se
dizolvă în 60 ml de apă . La această soluţie poate fi adăugat un corector de gust .
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementă rile
locale.
Informaţii suplimentare
Valorile terapeutice ale concentraţiilor de vancomicină trebuie să fie cuprinse între 30 şi 40 mg/l la o oră
după terminarea perfuzării, iar valorile minime trebuie să fie cuprinse între 5 şi 10 mg/l. Monitorizarea
per iodică a concentraţiilor plasmatice este indicată în cazul tratamentului de lungă durată, mai ales la
pacienţii cu insufici enţă renală sau afectări ale auzului, ca şi în cazul administrării concomitente a unor
medicamente oto toxice şi/sau nefrotoxic e.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Hospira UK Limited
Queensway, Royal Leamington Spa, Warwickshire, CV31 3RW
Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7590/2015/01
7591/2015/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Aprilie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2015
