MOFINACIN 400 mg/250 ml
Substanta activa: MOXIFLOXACINUMClasa ATC: J01MA14Forma farmaceutica: SOL. PERF.
Prescriptie: PR
Tip ambalaj: Cutie cu 12 flac. din sticla incolora cu dop din cauciuc bromobutilic si capsa Al x 250 ml sol. perf.
Producator: PHARMATHEN S.A. - GRECIA
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Mofinacin 400 mg/250 ml soluție perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un flacon a 250 ml soluție perfuzabilă conține moxifloxacină 400 mg (sub formă de clorhidrat).
1 ml de soluție conține moxifloxacină 1,6 mg (sub formă de clorhidrat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluție perfuzabilă
Soluţie clară galben -verzuie, fără particule în suspensie, cu pH 4,1- 4,6 și osmolalitate 247 -
273 mOsmol/kg.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Mofinacin este indicat pentru tratamentul:
- pneumoniei dobândită în comunitate (PDC),
- infecţiilor complicate cutanate şi a le ţesutului subcutanat (ICCTS).
Moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când utilizarea altor medicamente antibacteriene,
frecvent recomandate în tratamentul i niţial al acestor infecţii, este considerată inadecvată.
Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a
antibioticelor.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi.
Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul cu comprimate filmate a 400 mg
moxifloxacină, dacă este indicat din punct de vedere clinic.
În studii clinice, majoritatea pacienţilor au f ost transferaţi la tratamentul oral în decurs de 4 zile (PDC)
sau 6 zile (ICCTS). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7 – 14 zile
pentru PDC şi 7 – 21 de zile pentru ICCTS.
Insuficienţa renală/hepatică
2
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la
pacienţii ce efectuează în mod cronic ședințe de dializă , de exemplu: hemodializaţi sau cu dializă
peritoneală ambulatorie continuă (vezi pct. 5.2 pentru detalii suplimentar e).
Nu sunt suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).
Alte grupe speciale de pacienţi
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la pacienţii subponderali.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindi cată la copii şi adolescenţi în perioada de creştere. Siguranţa şi
eficacitatea administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite (vezi pct. 4.3).
Mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă; administrare intravenoasă în p erfuzie cu viteză constantă timp
de 60 minute (vezi şi pct. 4.4).
Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr -un tub în T, împreună cu soluţiile
perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa
activă, la alte chinolone sau la excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
- Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6);
- Pacien ți cu vârsta sub 18 ani;
- Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/tulburări determinate de administrarea
chinolonel or.
Atât în investigaţiile non -clinice cât şi la om, după expunerea la moxifloxacină, au fost observate
modificări ale electrocardiogramei constând în prelungirea intervalului QT. Din motive de siguranţă a
administrării, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu:
- prelungire congenitală sau dobândită a intervalului QT;
- tulburări ale electroliţilor, în special hipokaliemie necorectată;
- bradicardie semnificativă clinic;
- insuficienţă cardiacă semnificativă clinic cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng redusă;
- antecedente de aritmii simptomatice.
Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea
intervalului QT (vezi pct.4.5).
Datorită datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemene a, contraindicată la pacienţii cu
insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor serice ale transaminazelor
de 5 ori faţă de valorile normale.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în cazul infecțiilor cu un grad redus de gravitate ,
trebui e să fie evaluat ținând cont de informațiile conținute la punctul Atenționări și precauții .
Prelungirea intervalului QT și condiții clinice legate de o potențială prelungire a intervalului QTc
S -a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe
electrocardiogramă. Prelungirea intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor plasmatice
datorată perfuziei intravenoase rapide. De aceea, durata recomandată de perfuzare de 60 minute nu
trebuie să fie scurtată şi doza recomandată de 400 mg o dată pe zi nu trebuie depăşită. Pentru detalii
suplimentare vezi mai jos şi, de asemenea, la pct. 4.3 şi 4.5
3
Tratamentul cu moxifloxacină trebuie î ntrerupt dacă în timpul tratamentului apar semne sau
simptome care pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ale ECG.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice condiţie predispozantă la
aritmii cardiace (de exempl u ischemie miocardică acută), deoarece pot prezenta un risc crescut
pentru dezvoltarea de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de
asemenea, pct. 4.3 şi 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii car e utilizează medicamente care pot reduce
concentrațiile serice de potasiu . Vezi, de asemenea, pct. 4.3 și 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce
bradicardie semnificativă clinic. Vezi, de asem enea, pct. 4.3.
Femeile şi pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor care prelungesc
intervalul QTc, cum este moxifloxacina, de aceea sunt necesare precauţii speciale.
Hipersensibilitate/reacții alergice
Au fost raportate reacţi i de hipersensibilitate şi reacţii alergice la fluorochinolone incluzând
moxifloxacina, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care poate
pune viaţa în pericol, chiar după prima administrare. În aceste cazuri, tratamentul cu
moxifloxacină trebuie întrerupt şi iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu tratamentul şocului).
Afecțiuni hepatice severe
Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă legate de administrarea moxifloxacinei, care pot
determina insuficienţă hepatică (i nclusiv cazuri letale) (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să
se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentul dacă apar semne şi simptome de
hepatită fulminantă, cum sunt astenia cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la
culoa re, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică.
Trebuie efectuate teste şi investigaţii ale funcţiei hepatice dacă apar semne de disfuncţie
hepatică.
Reacţii cutanate buloase grave
În cazul administrării moxifloxacinei s -au raportat cazuri de reacţ ii cutanate buloase de tipul
sindromului Stevens -Johnson sau necrolizei epidermice toxice (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie
sfătuiţi să se adreseze imediat medicului înainte de a continua tratamentul, dacă apar reacţii
cutanate şi/sau inflamaţii ale mucoaselor.
Pacienţi cu predispoziţie la crize c onvulsive
Chinolonele au potenţial convulsivant. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu precauţie
la pacienţii cu tulburări ale sistemului nervos central (SNC) sau în prezenţa altori factori de risc care
pot să predispună la convulsii sau care scad pragul convulsivant. În caz de convulsii, tratamentul cu
moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.
Neuropatie periferică
Au fost raportate cazuri de polineuropatie senz orială sau senzo-motorie constând în parestezii,
hipoestezii, diestezii sau slăbiciuni, la pacienţii care au fost trataţi cu chinolone , inclusiv
moxifloxacină . Pacienţii aflaţi sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să -şi informeze medicul
îna inte de continuarea tratamentului, dacă dezvoltă simptome de neuropatie cum sunt : durere, senzaţie
de arsură, furnicături, amorţeală, slăbiciune (vezi pct. 4.8).
Reacţii psihiatrice
Pot să apară reacţii psihiatrice, chiar şi după prima administrare de c hinolone, inclusiv moxifloxacină.
În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi
comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care
un pacient dezvoltă as tfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri
4
corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau
pacienţi cu afecţiuni psihiatrice în antecedente.
Diaree asociată cu ant ibioticele, inclusiv colită
Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibitoticele, inclusiv colită
pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu un spectru larg,
inclusiv moxifloxacina; manifestăril e pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este
important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţi care prezintă diaree în timpul sau după
utilizarea moxifloxacinei. Dacă diareea sau colita asociate antibioticelor, este susp ectată sau
confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină
şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate pentru
control ul infecţiei, pentru a reduce ri scul de transmitere. Medicamentele anti -peristaltice sunt
contraindicate la pacienţi care dezvoltă diaree gravă.
Pacienţi cu miastenie gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenie gravis deoarece simptomele pot fi
agravate.
Inflamaţii de tendon, rupturi de tendon
În timpul tratamentului cu chinolone , inclusiv moxifloxacină, pot să apară inflamaţii şi rupturi ale
tendoanelor (mai ales tendonul lui Ahile) , uneori bilaterale, începând din primele 48 de ore de la
inițierea tr atam ent ului și până la câteva luni de la întreruperea tratamentului. Riscul de tendinită și
ruptură de tendon este mai mare în special la pacienţii vârstnici şi la pacienţii trataţi cu corticosteroizi.
La primul semn de durere sau inflamaţie, pacientul tre buie să întrerupă tratamentul cu moxifloxacină,
să ţină în repaus membrul(le) afectat(e) şi să se adreseze medicul ui imediat pentru a iniţia tratamentul
corespunzător (de exemplu imobilizare ) pentru tendonul afectat (vezi pct. 4.3 și 4.8) .
Pacienţi cu ins uficienţă renală
Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot
susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă renală.
Tulburări de vedere
Dacă apar tulbur ări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie informat
imediat oftalmologul (vezi pct. 4.7 și 4.8) .
Prevenirea reacţiilor de fotosensibilizare
La unii pacienţi chinolonele pot să determine reacţii de fotosensibilizare. Totuşi, s tudiile au arătat că
moxifloxacina prezintă un risc scăzut de apariţie a fotosensibilizării. În timpul tratamentului cu
moxifloxacină, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la radiaţii UV şi/sau la lumina solară
puternică şi timp îndelungat.
Pacie nţi cu deficit de glucozo -6 -fosfatdehidrogenază
Pacienţii cu antecedente heredo -colaterale sau cu deficit de glucozo - 6 -fosfatdehidrogenază sunt
predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în cazul
acestora moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie.
Inflamarea ţesutului peri -arterial
Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este doar pentru administrare intravenoasă. Administrarea
intraarterială trebuie evitată deoarece studii preclinice au demonstrat infl amare tisulară peri-arterială
după administrarea pe această cale.
Pacienţi cu ICCTS speciale
Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentu l arsurilor grave, fasceitelor și infecţiilor
piciorului diabetic asociate cu osteomielită.
Interfer enţe cu testele biologice
5
Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de
Mycobacterium spp . la pacienți i care au luat recent moxifloxacină, prin suprimarea creşterii
micobacteriilor.
Pacienţi cu infecţii cu SARM
Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent
la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate datorită SARM trebuie iniţiat
tratamentul cu un medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).
Copii și adolescenți
Datorită reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea la copii şi
adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Nu poate fi exclus un efect aditiv asupra intervalului QT între moxifloxacină şi alte medicamente care
pot prelungi intervalul QT c. Acest efect poate induce un risc crescut de aritmii ventriculare, în special
torsada vârfurilor. De aceea, administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu oricare dintre
următoarele medicamente este contraindicată (vezi de asemenea pct. 4.3):
- antiaritmice din clasa IA (de exemplu: chinidină, hidrochinidină, disopiramidă );
- antiaritmice din clasa III (de exemplu: amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă );
- neuroleptice (de exemplu: fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă );
- antidepresive triciclice;
- anumite medicamente antimicrobiene ( saquinavir, sparfloxacină, eritromicină intravenos,
pentamidină ; antimalarice, îndeosebi halofantrină );
- anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină);
- alte medicamente (cisapridă, vincamină intravenos, bepridil, difemanil).
Moxifloxacina t rebuie administrată cu precauţie la pacienţii trataţi cu medicamente care pot să scadă
kaliemia (cum sunt diuretice tiazidice sau de ansă, laxative sau clisme (în doze mari), corticosteroizi,
amfotericină B) sau care pot induce bradicardie semnificativă cl inic.
După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut C
max a digoxinei cu
aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor de echilibru. Nu sunt necesare precauţii la
asocierea cu digoxina.
În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei
cu glibenclamidul a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a
glibenclamidei. Asocierea glibenclamidă şi moxifloxacină poate teoretic să deter mine o hiperglicemie
uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat
modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată nici
o interacţiune clinic semni ficativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.
Modificări ale INR ( International Normalised Ratio)
A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la
pacienţii cărora li s -au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone, macrolide,
tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile infecţioase şi
inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă
infecţia sau tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de
precauţie este monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, administrarea dozelor de
anticoagulant oral trebuie să fie ajustată corespunz ător.
Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:
ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral,
teofilină, ciclosporină sau itraconazol.
6
Studiil e in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste
rezultate este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P 450.
Interacţiunea cu alimentele
Moxifloxacina nu are interac ţiuni semnificative clinic cu alimentele, incluzând produsele lactate.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Sarcina
Siguranţa administrării moxifloxacinei la gravide nu a fost stabilită. Studii la animale au demonstrat
toxicitate asupra funcţiei de re producere (vezi pct. 5.3). Nu se cunoaşte riscul potenţial la om. Datorită
riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de către
fluorochinolone şi afectări i reversibile ale cartilajelor de creştere la copii trataţi cu unele
fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie administrată la gravide (vezi pct. 4.3).
Alăptare a
Nu sunt disponibile date referitoare la femeile care alăptează. Date pre- clinice indică faptul că mici
cantităţi de moxifloxacină sunt secre tate în laptele matern. În absenţa datelor obţinute la oameni şi
datorită riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature
de către fluorochinolone, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu m oxifloxacină (vezi
pct. 4.3).
Fertilitatea
Studiile la animale nu indică afectarea fertilității (vezi pct 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupr a capacităţii de a conduce şi de a
folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele incluzând moxifloxacina pot să determine o scădere a
capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, datorită reacţiilor adverse de la
nivelul SNC (de exem plu, ameţeli, pierdere bruscă și trecătoare a vederii; vezi pct. 4.8) sau pierderi
acute şi de scurtă durată a conştienţei (sincope, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum
reacţionează la administrarea moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi de a manevra utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate în studii clinice cu moxifloxacină 400 mg pe zi, administrată pe cale
intravenoasă sau orală (doar intravenos, secvențial (i.v./oral) și administrare orală) , şi clasificate în
funcţie de frecvenţa apariţ iei sunt descrise mai jos.
În afară de greaţă şi diaree, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%.
În cadrul fiecărui grup de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
importanței.
Frecvența este definită astfel:
- Frecvente (≥1/100 și <1/10);
- Mai puţin frecvente (≥1/1000 și <1/100);
- Rare (≥1/10000 și <1/1000) ;
- Foarte rare (< 1/10000 ).
Clasificarea pe organe,
aparate şi sisteme
Frecvență Reacții adverse
Infecţii şi infestări Frecvente Suprainfecţii determinate de bacterii rezistente sau
fungi, cum sunt: candidoze orale şi vaginale
Tulburări hematologice şi
limfatice
Mai puțin frecvente Anemie, leucopenie, neutropenie, trombocitopenie,
trombocitemie, eozinofilie, timp de protrombină
prelungit/INR crescut
7
Foarte rare Valori crescute ale protrombinei / INR scăzut,
agranulocitoză
Tulburări ale sistemului
imunitar
Mai puțin frecvente Reacţie alergică (vezi pct. 4.4).
Rare Anafilaxie, incluzând foarte rar şoc care poate pune
viaţa în pericol (vezi pct. 4.4)
Edem alergic /angioedem (incluzând edem
laringian care poate pune viaţ a în pericol, vezi pct.
4.4)
Tulburări metabolice şi
de nutriţie
Mai puțin frecvente Hiperlipidemie
Rare Hiperglicemie, hiperuricemie
Tulburări psihice Mai puțin frecvente Reacţii anxioase, hiperactivitate
psihomotorie/agitaţie
Rare Labilitate emoţională, depresie (în cazuri foarte
rare, poate să ajungă la comportament de
autoagresiune, cum sunt gânduri/ideație de suicid
sau încercări de suicid; vezi pct. 4.4), halucinaţii
Foarte rare Depersonalizare, reacţii psihotice (în cazuri foarte
rare, poate să ajungă la comportament de
autoagresiune,
cum sunt gânduri/ideație de suicid
sau încercări de suicid; vezi pct. 4.4)
Tulburări ale sistemului
nervos
Frecvente Cefalee, ameţeli
Mai puțin frecvente Parestezii şi disestezii, tulburări ale gustului (în
cazuri foarte rare, incluzând ageuzie), confuzie şi
dezorientare, tulburări ale somnului (în special
insomnie), tremor, vertij, somnolenţă
Rare Hipoestezie, tulburări ale mirosului (incluzând
anosmie), vise anormale, tulburări de coordonare
(incluzând tulburări de mers, în special determinate
de ameţeli sau vertij), convulsii inclusiv de tip
grand mal (vezi pct. 4.4), tulburări ale atenţiei,
tulburări de vorbire, amnezie, neuropatie periferică
și polineuropatie
Foarte rare Hiperestezie
Tulburări oculare Mai puțin frecvente Tulburări de vedere incluzând diplopie şi
vedere înceţoşată (în special în timpul reacţi ilor
adverse de la nivelul SNC, vezi pct. 4.4)
Foarte rare Pierdere trecătoare a vederii ( în special în timpul
reacțiilor SNC, vezi pct. 4.4 și 4.7)
Tulburări acustice şi
vestibulare
Rare Tinitus; tulburări auditive, inclusiv surditate (de
obicei reversibilă)
Tulburări cardiovasculare Frecvente Prelungirea intervalului QT la pacienţii cu
hipokaliemie (vezi pct. 4.3 și 4.4)
Mai puțin frecvente Prelungirea intervalului QT (vezi pct. 4.4),
palpitaţii, tahicardie, fibrilaţie atrială, angina
pectorală
Rare Tahiaritmii ventriculare, sincopă (de exemplu
pierderea acută şi de scurtă durată a conştienţei)
Foarte rare Aritmii nespecifice, torsada vârfurilor (vezi
pct. 4.4), stop cardiac (vezi pct. 4.4)
Tulburări vasculare Mai puțin frecvente Vasodilatație
Rare Hipertensiune arterială, hipotensiune arterială
Tulburări respiratorii,
toracice şi mediastinale
Mai puțin frecvente Dispnee (incluzând dispneea din astmul bronşic)
Tulburări Frecvente Greaţă, vărsături, dureri gastrointestinale
8
gastrointestinale și abdominale, diaree
Mai puțin frecvente Scăderea apetitului și a ingestiei de alimente,
c onstipaţie , dispepsie, f latulenţă, gastrită , valori
serice crescute ale amilazelor
Rare Disfagie, stomatită, colită asociată administrării
antibioticelor (incluzând colita
pseudomembranoasă, în cazuri foarte rare, asociată
cu complicaţii care pot să pună viaţa în pericol,
vezi pct. 4.4)
Tulburări hepatobiliare Frecvente Valori serice crescute ale transaminazelor
Mai puțin frecvente Insuficienţă hepatică (incluzând creşterea
LDH), bilirubinemie crescută, valori serice crescute
ale gama-glutamiltransferazei , valori serice
crescute ale fosfatazei alcaline
Rare Icter, hepatită (în special, colestatică)
Foarte rare Hepatită fulminantă putând evolua spre insuficienţă
hepatică c e poate pune viaţa în pericol (incluzând
cazuri letale) (vezi pct. 4.4)
Afecţiuni cutanate şi ale
țesutului subcutanat
Mai puțin frecvente Prurit, erupţie cutanată tranzitorie, urticarie,
xerodermie
Foarte rare Reacţii buloase de tip sindrom Stevens-Johnson
sau necroliză epidermică toxică (c e poate pune
viaţa în pericol, vezi pct. 4.4)
Tulburări
musculoscheletice, ale
țesutului conjunctiv şi
osos
Mai puțin frecvente Artralgie, mialgie
Rare Tendinită (vezi pct. 4.4), crampe musculare,
spasme musculare, slăbiciune musculară
Foarte rare Ruptură de tendon (vezi pct. 4.4), artrită, rigiditate
musculară, e xacerbarea simptomelor de miastenia
gravis (vezi pct. 4.4)
Tulburări renale şi ale
căilor urinare
Mai puțin frecvente Deshidratare
Rare Insuficiență renală (incluzând creşterea valorilor
serice ale ureei şi creatininei), afectare
renală (vezi pct. 4.4).
Tulburări generale şi la
nivelul locului de
administrare
Frecvente Reacţii la locul de injectare şi perfuzare
Mai puțin frecvente Stare generală de rău (în special astenie
sau fatigabilitate ) , dureri (incluzând dorsalgii,
dureri la nivelul toracelui, pelvisului şi
extremităţilor) , transpiraţie, f lebită la locul de
injectare (tromboflebite)
Rare Edem
Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează
moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior:
Frecvente:
- creşterea valorii serice a gama -glutamiltransferazei;
Mai puţin frecvente :
- tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată administrării antibioticelor
(incluzând colită pseudo-membranoasă, în cazuri foarte rare asociată cu complicaţii care pot pune viaţa
în pericol, vezi pct. 4.4), convulsii incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4), halucinaţii,
afectare renală (incluzând creşterea valorilor serice ale ureei şi creatininei), insuficienţă renală (vezi
pct. 4.4).
Au fost raportate cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse după tratamentul cu alte
9
fluorochinolone, ca re pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină:
hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, rabdomioliză, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct.
4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse su spectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată, la:
Agenţi a Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e -mail: adr@anm.ro
4.9 Supradozaj
Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. Se recomandă iniţierea tratamentului
simptomatic general și monitorizare ECG, datorită posibilității prelungirii intervalului QT.
Administrarea concomitentă a cărbunelui activat cu 400 mg moxifloxacină oral sau intravenos va
scădea biodisponibilitate a sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%, respectiv 20%.
Administrarea cărbunelui activat la scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea
creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj or al.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, codul ATC: J01MA14
Mecanism de acţiune
Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor tip II (ADN -giraza şi topoi zomeraza IV ) bacteriene,
care sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN -ului bacterian.
Farmacocinetica/farmacodinamie
Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile
farmacodinamice efectuate cu f luorochinolone în modelele de infecţii la an imale şi în studiile clinice la
om indică principal ul determinant al eficacităţii ca fiind raportul ASC
24/CMI.
Mecanism de rezistenţă
Rezistenţa la fluorochinolone este dobândită prin mutaţii ale ADN girazei şi topoizomerazei IV.
Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra- exprimarea pompelor de eflux,
impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein- mediată.
Este posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxac inei cu alte fluorochinolone.
Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific
medicamentelor antibacteriene din celelalte clase.
Valori critice
Studiile EUCAST privind valorile critice ale concentraţiei minime inhi bitorii (CMI) ale
moxifloxacinei și ale difuziei (01.01.2011):
Microorganism Sensibil Rezistent
Staphylococcus spp. ≤ 0,5 mg/l
≥ 24 mm
> 1 mg/l
< 21 mm
10
S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l
≥ 22 mm
> 0,5 mg/l
< 22 mm
Streptococcus grupele A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l
≥ 18 mm
> 1 mg/l
< 15 mm
H. influenzae ≤ 0,5 mg/l
≥ 25 mm
> 0,5 mg/l
≥ 25 mm
M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l
≥ 23 mm
> 0.5 mg/l
< 23 mm
Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l
≥ 20 mm
> 1 mg/l
< 17 mm
Valori critice fără legătură cu specia* ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
* Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate în principal pe baza parametrilor
farmacocinetici/farmacodinamici şi sunt independente de distribuţia CMI la o anumită specie.
Sunt utilizate numai la specii cărora nu li s-au determinat valorile critic e dependente de specie
şi nu se utilizează la specii ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate.
Sensibilitate microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi în timp pentru speciile selecţionate şi sunt
necesare informaţii locale privind rezistenţa, în special pentru tratarea infecţiilor severe. Este necesar
să se ceară sfatul experţilor asupra prevalenţei locale a rezistenţei în cazul în care utilitatea unui
antibacterian în unele tipuri de infecţii este îndoi elnică.
Specii obişnuit sensibile
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Staphylococcus aureus *+
Streptococcus agalactiae (grup B)
Grupul Streptococcus milleri ( S. anginosus, S. constellatus şi S. intermedius ) *
Streptococcus pneumoniae*
Streptococcus pyog enes (grupa A)*
Streptococcus viridans group (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Micro-organisme aerobe Gram-negativ
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae *
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamel la) catarrhalis
Microorganisme anaerobe
Prevotella spp.
Alte microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*
Coxiella burneti
Mycoplasma pneumoniae *
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Micro-organisme aerobe Gram-negativ
11
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli *#
Klebsiella oxytoca
Klebsiella pneumoniae*#
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragilis*
Microorganisme cu rezistenţă înnăscută
Micro-organisme aerobe Gram-negativ
Pseudomonas aeruginosa
*eficacitatea a fost demonstrată în mod satisfăcător în studii clinice.
+ S. aureus rezistent la meticilină are o probabilitate mai mare de a prezenta rezistenţă la
fluo rochinolone. S -a raportat o rată de rezistenţă la moxifloxacină a S . aureus rezistent la
meticilină > 50%.
#tulpinile producătoare de beta -lactamază sunt obişnuit rezistente și la fluorochinolone.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponi bilitate
După o oră de perfuzare intravenoasă a unei doze unice de 400 mg, au fost observate concentraţii
plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o creştere medie de
aproximativ 26% în comparaţie cu cele observate după administrarea orală (3,1 mg/ml). Valoarea
ASC de aproximativ 39 mg⋅ oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin mai mare decât cea
observată după administrare orală (35 mg ⋅oră/l), în concordanţă cu biodisponibilitatea absolută de
aproximativ 9 1%.
La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex în cazul administrării
intravenoase a moxifloxacinei.
Farmacocinetica este liniară pentru intervalul 50 –1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză
intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi timp de 10 zile.
Distribuţie
Moxifloxacina este distribuită rapid în spaţiile extravasculare. La starea de echilibru, volumul de
distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o leg are de
proteine de aproximativ 40- 42%, independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina este
legată îndeosebi de albumina serică.
Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică
respectiv în lic hidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei
doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A
fost observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul vezicular, la 10 ore după administrarea unei doze
intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale concentraţiei în funcţie de timp
similare celor din plasmă, concentraţia maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de 1 mg/l (medie
geometrică) la apr oximativ 1,8 ore după administrarea intravenoasă.
Metabolizare
Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi
biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat precum şi sub forma unui
compus sulfo- (M1) şi glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om,
ambii fiind microbiologic inactivi.
În studii clinice de fază I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice
12
cu al te medicamente care suferă o biotransformare de fază I implicând enzimele citocromului P450.
Nu sunt dovezi de metabolizare oxidativă.
Eliminare
Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică de aproximativ
12 ore. Val oarea medie a clearance- ului total aparent după o doză de 400 mg este cuprinsă în
intervalul 179- 246 ml/min. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie intravenoasă,
recuperarea din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din materiile
fecale de aproximativ 26%. Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a totalizat
aproximativ 98% după administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance -ul renal este cuprins
între 24 - 53 ml/min, sugerând o reabsorbţie t ubulară parţială a medicamentului. Administrarea
concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu au modificat clearance -ul renal al
medicamentului.
Insuficienţă renală
Parametrii farmacocinetici ai moxifloxacinei nu sunt semnificativ modificaţi la pacienţii cu
insuficienţă renală ( pentru un clearance al creatininei > 20 ml/min / 1,73m
2). Când funcţia renală se
reduce, concentraţia metabolitului M2 (glucuronoconjugat) creşte de până la 2,5 ori (la un clearance al
creatininei < 30 ml/min/1,73 m
2).
Insuficienţă hepatică
Pe baza studiilor de farmacocinetică efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică
(Child -Pugh A, B), nu se poate stabili dacă există diferenţe comparativ cu voluntarii sănătoşi.
Insuficienţa hepatică a fost asociată cu o expunere plasmatică mai mare la metabolitului M1, în timp
ce expunerea la medicamentul nemetabolizat a fost comparabilă cu cea a voluntarilor sănătoşi.
Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică este limitată.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate
hepatică şi hematologică la rozătoare şi n erozătoare. La maimuţe au fost observate efecte toxice asupra
SNC. Aceste efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un
tratament îndelungat.
La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi au
determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.
După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când
moxifloxacina a fost administrată prin injectare in bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate când
moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute.
După injectarea intra -arterială au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale
periarterial, sugerând că administrarea intra- arterială a moxifloxacinei trebuie evitată.
Moxif loxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. Prin
testele in vivo , nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s -au utilizat doze foarte mari de
moxifloxacină. Moxifloxacina a fost necarcinogenă, într -un stud iu de iniţiere/promovare la şobolan.
In vitro , moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina
prelungirea intervalului QT chiar şi la concentraţii mari.
După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30
minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării,
adică, cu cât este mai scurt timpul de perfuzare cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului
QT. Nu s -a cons tatat o prelungire a intervalului QT când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată timp de
60 minute.
13
Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la şobolan, iepure şi maimuţă arată că
moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au
evidenţiat teratogenitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor
crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o
doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a
incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om.
Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute ca fiind cauzat oare de leziuni la nivelul
cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Propilenglicol
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Următoarele soluţii sunt incomp atibile cu soluţia perfuzabilă de moxifloxacină:
- soluţiile de hidrogenocarbonat de sodiu 4,2 şi 8,4% .
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
6.3 Perioada de valabilitate
Pentru flacoane din sticlă: 3 ani.
A se utiliza imediat după prima deschidere şi/sau diluare.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
F lacon din sticlă incoloră (tip II) cu dop din cauciuc brom obutilic și capsă din aluminiu.
Flaco anele sunt ambalate în cutii.
Mofinacin este disponibil în ambalaje cu 1, 5 sau 12 flacoane .
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Acest medicament este destinat unei singure administrări. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie
aruncată.
Soluţia perfuzabilă a 400 mg/250 ml moxifloxacină s -a dovedit compatibilă cu următoarele s oluţii
perfuzabile:
- ap ă pentru preparate injectabile;
- clorură de sodiu 0,9%, 10% sau 20%;
- clorură de sodiu 1 M;
- soluţie de glucoză 5%, 10% sau 40%;
- soluţie Ringer lactat, soluţie Hartmann.
14
Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administra tă concomitent cu alte medicamente.
Medicamentul nu trebuie utilizat dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Alvogen IPCo S.àr.l.
5, Rue Heienhaff
L ‐1736, Senningerberg
Luxemburg
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7373/2015/01- 03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizație - Ianuarie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Mofinacin 400 mg/250 ml soluție perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un flacon a 250 ml soluție perfuzabilă conține moxifloxacină 400 mg (sub formă de clorhidrat).
1 ml de soluție conține moxifloxacină 1,6 mg (sub formă de clorhidrat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluție perfuzabilă
Soluţie clară galben -verzuie, fără particule în suspensie, cu pH 4,1- 4,6 și osmolalitate 247 -
273 mOsmol/kg.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Mofinacin este indicat pentru tratamentul:
- pneumoniei dobândită în comunitate (PDC),
- infecţiilor complicate cutanate şi a le ţesutului subcutanat (ICCTS).
Moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când utilizarea altor medicamente antibacteriene,
frecvent recomandate în tratamentul i niţial al acestor infecţii, este considerată inadecvată.
Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a
antibioticelor.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi.
Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul cu comprimate filmate a 400 mg
moxifloxacină, dacă este indicat din punct de vedere clinic.
În studii clinice, majoritatea pacienţilor au f ost transferaţi la tratamentul oral în decurs de 4 zile (PDC)
sau 6 zile (ICCTS). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7 – 14 zile
pentru PDC şi 7 – 21 de zile pentru ICCTS.
Insuficienţa renală/hepatică
2
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la
pacienţii ce efectuează în mod cronic ședințe de dializă , de exemplu: hemodializaţi sau cu dializă
peritoneală ambulatorie continuă (vezi pct. 5.2 pentru detalii suplimentar e).
Nu sunt suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).
Alte grupe speciale de pacienţi
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la pacienţii subponderali.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindi cată la copii şi adolescenţi în perioada de creştere. Siguranţa şi
eficacitatea administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite (vezi pct. 4.3).
Mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă; administrare intravenoasă în p erfuzie cu viteză constantă timp
de 60 minute (vezi şi pct. 4.4).
Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr -un tub în T, împreună cu soluţiile
perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa
activă, la alte chinolone sau la excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
- Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6);
- Pacien ți cu vârsta sub 18 ani;
- Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/tulburări determinate de administrarea
chinolonel or.
Atât în investigaţiile non -clinice cât şi la om, după expunerea la moxifloxacină, au fost observate
modificări ale electrocardiogramei constând în prelungirea intervalului QT. Din motive de siguranţă a
administrării, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu:
- prelungire congenitală sau dobândită a intervalului QT;
- tulburări ale electroliţilor, în special hipokaliemie necorectată;
- bradicardie semnificativă clinic;
- insuficienţă cardiacă semnificativă clinic cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng redusă;
- antecedente de aritmii simptomatice.
Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea
intervalului QT (vezi pct.4.5).
Datorită datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemene a, contraindicată la pacienţii cu
insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor serice ale transaminazelor
de 5 ori faţă de valorile normale.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în cazul infecțiilor cu un grad redus de gravitate ,
trebui e să fie evaluat ținând cont de informațiile conținute la punctul Atenționări și precauții .
Prelungirea intervalului QT și condiții clinice legate de o potențială prelungire a intervalului QTc
S -a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe
electrocardiogramă. Prelungirea intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor plasmatice
datorată perfuziei intravenoase rapide. De aceea, durata recomandată de perfuzare de 60 minute nu
trebuie să fie scurtată şi doza recomandată de 400 mg o dată pe zi nu trebuie depăşită. Pentru detalii
suplimentare vezi mai jos şi, de asemenea, la pct. 4.3 şi 4.5
3
Tratamentul cu moxifloxacină trebuie î ntrerupt dacă în timpul tratamentului apar semne sau
simptome care pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ale ECG.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice condiţie predispozantă la
aritmii cardiace (de exempl u ischemie miocardică acută), deoarece pot prezenta un risc crescut
pentru dezvoltarea de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de
asemenea, pct. 4.3 şi 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii car e utilizează medicamente care pot reduce
concentrațiile serice de potasiu . Vezi, de asemenea, pct. 4.3 și 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce
bradicardie semnificativă clinic. Vezi, de asem enea, pct. 4.3.
Femeile şi pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor care prelungesc
intervalul QTc, cum este moxifloxacina, de aceea sunt necesare precauţii speciale.
Hipersensibilitate/reacții alergice
Au fost raportate reacţi i de hipersensibilitate şi reacţii alergice la fluorochinolone incluzând
moxifloxacina, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care poate
pune viaţa în pericol, chiar după prima administrare. În aceste cazuri, tratamentul cu
moxifloxacină trebuie întrerupt şi iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu tratamentul şocului).
Afecțiuni hepatice severe
Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă legate de administrarea moxifloxacinei, care pot
determina insuficienţă hepatică (i nclusiv cazuri letale) (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să
se adreseze medicului înainte de continuarea tratamentul dacă apar semne şi simptome de
hepatită fulminantă, cum sunt astenia cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la
culoa re, tendinţă de sângerare sau encefalopatie hepatică.
Trebuie efectuate teste şi investigaţii ale funcţiei hepatice dacă apar semne de disfuncţie
hepatică.
Reacţii cutanate buloase grave
În cazul administrării moxifloxacinei s -au raportat cazuri de reacţ ii cutanate buloase de tipul
sindromului Stevens -Johnson sau necrolizei epidermice toxice (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie
sfătuiţi să se adreseze imediat medicului înainte de a continua tratamentul, dacă apar reacţii
cutanate şi/sau inflamaţii ale mucoaselor.
Pacienţi cu predispoziţie la crize c onvulsive
Chinolonele au potenţial convulsivant. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu precauţie
la pacienţii cu tulburări ale sistemului nervos central (SNC) sau în prezenţa altori factori de risc care
pot să predispună la convulsii sau care scad pragul convulsivant. În caz de convulsii, tratamentul cu
moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.
Neuropatie periferică
Au fost raportate cazuri de polineuropatie senz orială sau senzo-motorie constând în parestezii,
hipoestezii, diestezii sau slăbiciuni, la pacienţii care au fost trataţi cu chinolone , inclusiv
moxifloxacină . Pacienţii aflaţi sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să -şi informeze medicul
îna inte de continuarea tratamentului, dacă dezvoltă simptome de neuropatie cum sunt : durere, senzaţie
de arsură, furnicături, amorţeală, slăbiciune (vezi pct. 4.8).
Reacţii psihiatrice
Pot să apară reacţii psihiatrice, chiar şi după prima administrare de c hinolone, inclusiv moxifloxacină.
În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi
comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care
un pacient dezvoltă as tfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri
4
corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau
pacienţi cu afecţiuni psihiatrice în antecedente.
Diaree asociată cu ant ibioticele, inclusiv colită
Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibitoticele, inclusiv colită
pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu un spectru larg,
inclusiv moxifloxacina; manifestăril e pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este
important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţi care prezintă diaree în timpul sau după
utilizarea moxifloxacinei. Dacă diareea sau colita asociate antibioticelor, este susp ectată sau
confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină
şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate pentru
control ul infecţiei, pentru a reduce ri scul de transmitere. Medicamentele anti -peristaltice sunt
contraindicate la pacienţi care dezvoltă diaree gravă.
Pacienţi cu miastenie gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenie gravis deoarece simptomele pot fi
agravate.
Inflamaţii de tendon, rupturi de tendon
În timpul tratamentului cu chinolone , inclusiv moxifloxacină, pot să apară inflamaţii şi rupturi ale
tendoanelor (mai ales tendonul lui Ahile) , uneori bilaterale, începând din primele 48 de ore de la
inițierea tr atam ent ului și până la câteva luni de la întreruperea tratamentului. Riscul de tendinită și
ruptură de tendon este mai mare în special la pacienţii vârstnici şi la pacienţii trataţi cu corticosteroizi.
La primul semn de durere sau inflamaţie, pacientul tre buie să întrerupă tratamentul cu moxifloxacină,
să ţină în repaus membrul(le) afectat(e) şi să se adreseze medicul ui imediat pentru a iniţia tratamentul
corespunzător (de exemplu imobilizare ) pentru tendonul afectat (vezi pct. 4.3 și 4.8) .
Pacienţi cu ins uficienţă renală
Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot
susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă renală.
Tulburări de vedere
Dacă apar tulbur ări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie informat
imediat oftalmologul (vezi pct. 4.7 și 4.8) .
Prevenirea reacţiilor de fotosensibilizare
La unii pacienţi chinolonele pot să determine reacţii de fotosensibilizare. Totuşi, s tudiile au arătat că
moxifloxacina prezintă un risc scăzut de apariţie a fotosensibilizării. În timpul tratamentului cu
moxifloxacină, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la radiaţii UV şi/sau la lumina solară
puternică şi timp îndelungat.
Pacie nţi cu deficit de glucozo -6 -fosfatdehidrogenază
Pacienţii cu antecedente heredo -colaterale sau cu deficit de glucozo - 6 -fosfatdehidrogenază sunt
predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în cazul
acestora moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie.
Inflamarea ţesutului peri -arterial
Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este doar pentru administrare intravenoasă. Administrarea
intraarterială trebuie evitată deoarece studii preclinice au demonstrat infl amare tisulară peri-arterială
după administrarea pe această cale.
Pacienţi cu ICCTS speciale
Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentu l arsurilor grave, fasceitelor și infecţiilor
piciorului diabetic asociate cu osteomielită.
Interfer enţe cu testele biologice
5
Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de
Mycobacterium spp . la pacienți i care au luat recent moxifloxacină, prin suprimarea creşterii
micobacteriilor.
Pacienţi cu infecţii cu SARM
Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent
la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate datorită SARM trebuie iniţiat
tratamentul cu un medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).
Copii și adolescenți
Datorită reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea la copii şi
adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Nu poate fi exclus un efect aditiv asupra intervalului QT între moxifloxacină şi alte medicamente care
pot prelungi intervalul QT c. Acest efect poate induce un risc crescut de aritmii ventriculare, în special
torsada vârfurilor. De aceea, administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu oricare dintre
următoarele medicamente este contraindicată (vezi de asemenea pct. 4.3):
- antiaritmice din clasa IA (de exemplu: chinidină, hidrochinidină, disopiramidă );
- antiaritmice din clasa III (de exemplu: amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă );
- neuroleptice (de exemplu: fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă );
- antidepresive triciclice;
- anumite medicamente antimicrobiene ( saquinavir, sparfloxacină, eritromicină intravenos,
pentamidină ; antimalarice, îndeosebi halofantrină );
- anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină);
- alte medicamente (cisapridă, vincamină intravenos, bepridil, difemanil).
Moxifloxacina t rebuie administrată cu precauţie la pacienţii trataţi cu medicamente care pot să scadă
kaliemia (cum sunt diuretice tiazidice sau de ansă, laxative sau clisme (în doze mari), corticosteroizi,
amfotericină B) sau care pot induce bradicardie semnificativă cl inic.
După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut C
max a digoxinei cu
aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor de echilibru. Nu sunt necesare precauţii la
asocierea cu digoxina.
În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei
cu glibenclamidul a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a
glibenclamidei. Asocierea glibenclamidă şi moxifloxacină poate teoretic să deter mine o hiperglicemie
uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat
modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată nici
o interacţiune clinic semni ficativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.
Modificări ale INR ( International Normalised Ratio)
A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la
pacienţii cărora li s -au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone, macrolide,
tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile infecţioase şi
inflamatorii, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă
infecţia sau tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de
precauţie este monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, administrarea dozelor de
anticoagulant oral trebuie să fie ajustată corespunz ător.
Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:
ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral,
teofilină, ciclosporină sau itraconazol.
6
Studiil e in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste
rezultate este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P 450.
Interacţiunea cu alimentele
Moxifloxacina nu are interac ţiuni semnificative clinic cu alimentele, incluzând produsele lactate.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Sarcina
Siguranţa administrării moxifloxacinei la gravide nu a fost stabilită. Studii la animale au demonstrat
toxicitate asupra funcţiei de re producere (vezi pct. 5.3). Nu se cunoaşte riscul potenţial la om. Datorită
riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de către
fluorochinolone şi afectări i reversibile ale cartilajelor de creştere la copii trataţi cu unele
fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie administrată la gravide (vezi pct. 4.3).
Alăptare a
Nu sunt disponibile date referitoare la femeile care alăptează. Date pre- clinice indică faptul că mici
cantităţi de moxifloxacină sunt secre tate în laptele matern. În absenţa datelor obţinute la oameni şi
datorită riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature
de către fluorochinolone, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu m oxifloxacină (vezi
pct. 4.3).
Fertilitatea
Studiile la animale nu indică afectarea fertilității (vezi pct 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupr a capacităţii de a conduce şi de a
folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele incluzând moxifloxacina pot să determine o scădere a
capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, datorită reacţiilor adverse de la
nivelul SNC (de exem plu, ameţeli, pierdere bruscă și trecătoare a vederii; vezi pct. 4.8) sau pierderi
acute şi de scurtă durată a conştienţei (sincope, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum
reacţionează la administrarea moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi de a manevra utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate în studii clinice cu moxifloxacină 400 mg pe zi, administrată pe cale
intravenoasă sau orală (doar intravenos, secvențial (i.v./oral) și administrare orală) , şi clasificate în
funcţie de frecvenţa apariţ iei sunt descrise mai jos.
În afară de greaţă şi diaree, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%.
În cadrul fiecărui grup de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
importanței.
Frecvența este definită astfel:
- Frecvente (≥1/100 și <1/10);
- Mai puţin frecvente (≥1/1000 și <1/100);
- Rare (≥1/10000 și <1/1000) ;
- Foarte rare (< 1/10000 ).
Clasificarea pe organe,
aparate şi sisteme
Frecvență Reacții adverse
Infecţii şi infestări Frecvente Suprainfecţii determinate de bacterii rezistente sau
fungi, cum sunt: candidoze orale şi vaginale
Tulburări hematologice şi
limfatice
Mai puțin frecvente Anemie, leucopenie, neutropenie, trombocitopenie,
trombocitemie, eozinofilie, timp de protrombină
prelungit/INR crescut
7
Foarte rare Valori crescute ale protrombinei / INR scăzut,
agranulocitoză
Tulburări ale sistemului
imunitar
Mai puțin frecvente Reacţie alergică (vezi pct. 4.4).
Rare Anafilaxie, incluzând foarte rar şoc care poate pune
viaţa în pericol (vezi pct. 4.4)
Edem alergic /angioedem (incluzând edem
laringian care poate pune viaţ a în pericol, vezi pct.
4.4)
Tulburări metabolice şi
de nutriţie
Mai puțin frecvente Hiperlipidemie
Rare Hiperglicemie, hiperuricemie
Tulburări psihice Mai puțin frecvente Reacţii anxioase, hiperactivitate
psihomotorie/agitaţie
Rare Labilitate emoţională, depresie (în cazuri foarte
rare, poate să ajungă la comportament de
autoagresiune, cum sunt gânduri/ideație de suicid
sau încercări de suicid; vezi pct. 4.4), halucinaţii
Foarte rare Depersonalizare, reacţii psihotice (în cazuri foarte
rare, poate să ajungă la comportament de
autoagresiune,
cum sunt gânduri/ideație de suicid
sau încercări de suicid; vezi pct. 4.4)
Tulburări ale sistemului
nervos
Frecvente Cefalee, ameţeli
Mai puțin frecvente Parestezii şi disestezii, tulburări ale gustului (în
cazuri foarte rare, incluzând ageuzie), confuzie şi
dezorientare, tulburări ale somnului (în special
insomnie), tremor, vertij, somnolenţă
Rare Hipoestezie, tulburări ale mirosului (incluzând
anosmie), vise anormale, tulburări de coordonare
(incluzând tulburări de mers, în special determinate
de ameţeli sau vertij), convulsii inclusiv de tip
grand mal (vezi pct. 4.4), tulburări ale atenţiei,
tulburări de vorbire, amnezie, neuropatie periferică
și polineuropatie
Foarte rare Hiperestezie
Tulburări oculare Mai puțin frecvente Tulburări de vedere incluzând diplopie şi
vedere înceţoşată (în special în timpul reacţi ilor
adverse de la nivelul SNC, vezi pct. 4.4)
Foarte rare Pierdere trecătoare a vederii ( în special în timpul
reacțiilor SNC, vezi pct. 4.4 și 4.7)
Tulburări acustice şi
vestibulare
Rare Tinitus; tulburări auditive, inclusiv surditate (de
obicei reversibilă)
Tulburări cardiovasculare Frecvente Prelungirea intervalului QT la pacienţii cu
hipokaliemie (vezi pct. 4.3 și 4.4)
Mai puțin frecvente Prelungirea intervalului QT (vezi pct. 4.4),
palpitaţii, tahicardie, fibrilaţie atrială, angina
pectorală
Rare Tahiaritmii ventriculare, sincopă (de exemplu
pierderea acută şi de scurtă durată a conştienţei)
Foarte rare Aritmii nespecifice, torsada vârfurilor (vezi
pct. 4.4), stop cardiac (vezi pct. 4.4)
Tulburări vasculare Mai puțin frecvente Vasodilatație
Rare Hipertensiune arterială, hipotensiune arterială
Tulburări respiratorii,
toracice şi mediastinale
Mai puțin frecvente Dispnee (incluzând dispneea din astmul bronşic)
Tulburări Frecvente Greaţă, vărsături, dureri gastrointestinale
8
gastrointestinale și abdominale, diaree
Mai puțin frecvente Scăderea apetitului și a ingestiei de alimente,
c onstipaţie , dispepsie, f latulenţă, gastrită , valori
serice crescute ale amilazelor
Rare Disfagie, stomatită, colită asociată administrării
antibioticelor (incluzând colita
pseudomembranoasă, în cazuri foarte rare, asociată
cu complicaţii care pot să pună viaţa în pericol,
vezi pct. 4.4)
Tulburări hepatobiliare Frecvente Valori serice crescute ale transaminazelor
Mai puțin frecvente Insuficienţă hepatică (incluzând creşterea
LDH), bilirubinemie crescută, valori serice crescute
ale gama-glutamiltransferazei , valori serice
crescute ale fosfatazei alcaline
Rare Icter, hepatită (în special, colestatică)
Foarte rare Hepatită fulminantă putând evolua spre insuficienţă
hepatică c e poate pune viaţa în pericol (incluzând
cazuri letale) (vezi pct. 4.4)
Afecţiuni cutanate şi ale
țesutului subcutanat
Mai puțin frecvente Prurit, erupţie cutanată tranzitorie, urticarie,
xerodermie
Foarte rare Reacţii buloase de tip sindrom Stevens-Johnson
sau necroliză epidermică toxică (c e poate pune
viaţa în pericol, vezi pct. 4.4)
Tulburări
musculoscheletice, ale
țesutului conjunctiv şi
osos
Mai puțin frecvente Artralgie, mialgie
Rare Tendinită (vezi pct. 4.4), crampe musculare,
spasme musculare, slăbiciune musculară
Foarte rare Ruptură de tendon (vezi pct. 4.4), artrită, rigiditate
musculară, e xacerbarea simptomelor de miastenia
gravis (vezi pct. 4.4)
Tulburări renale şi ale
căilor urinare
Mai puțin frecvente Deshidratare
Rare Insuficiență renală (incluzând creşterea valorilor
serice ale ureei şi creatininei), afectare
renală (vezi pct. 4.4).
Tulburări generale şi la
nivelul locului de
administrare
Frecvente Reacţii la locul de injectare şi perfuzare
Mai puțin frecvente Stare generală de rău (în special astenie
sau fatigabilitate ) , dureri (incluzând dorsalgii,
dureri la nivelul toracelui, pelvisului şi
extremităţilor) , transpiraţie, f lebită la locul de
injectare (tromboflebite)
Rare Edem
Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează
moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior:
Frecvente:
- creşterea valorii serice a gama -glutamiltransferazei;
Mai puţin frecvente :
- tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată administrării antibioticelor
(incluzând colită pseudo-membranoasă, în cazuri foarte rare asociată cu complicaţii care pot pune viaţa
în pericol, vezi pct. 4.4), convulsii incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4), halucinaţii,
afectare renală (incluzând creşterea valorilor serice ale ureei şi creatininei), insuficienţă renală (vezi
pct. 4.4).
Au fost raportate cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse după tratamentul cu alte
9
fluorochinolone, ca re pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină:
hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, rabdomioliză, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct.
4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse su spectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată, la:
Agenţi a Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e -mail: adr@anm.ro
4.9 Supradozaj
Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. Se recomandă iniţierea tratamentului
simptomatic general și monitorizare ECG, datorită posibilității prelungirii intervalului QT.
Administrarea concomitentă a cărbunelui activat cu 400 mg moxifloxacină oral sau intravenos va
scădea biodisponibilitate a sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%, respectiv 20%.
Administrarea cărbunelui activat la scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea
creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj or al.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, codul ATC: J01MA14
Mecanism de acţiune
Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor tip II (ADN -giraza şi topoi zomeraza IV ) bacteriene,
care sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN -ului bacterian.
Farmacocinetica/farmacodinamie
Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile
farmacodinamice efectuate cu f luorochinolone în modelele de infecţii la an imale şi în studiile clinice la
om indică principal ul determinant al eficacităţii ca fiind raportul ASC
24/CMI.
Mecanism de rezistenţă
Rezistenţa la fluorochinolone este dobândită prin mutaţii ale ADN girazei şi topoizomerazei IV.
Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra- exprimarea pompelor de eflux,
impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein- mediată.
Este posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxac inei cu alte fluorochinolone.
Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific
medicamentelor antibacteriene din celelalte clase.
Valori critice
Studiile EUCAST privind valorile critice ale concentraţiei minime inhi bitorii (CMI) ale
moxifloxacinei și ale difuziei (01.01.2011):
Microorganism Sensibil Rezistent
Staphylococcus spp. ≤ 0,5 mg/l
≥ 24 mm
> 1 mg/l
< 21 mm
10
S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l
≥ 22 mm
> 0,5 mg/l
< 22 mm
Streptococcus grupele A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l
≥ 18 mm
> 1 mg/l
< 15 mm
H. influenzae ≤ 0,5 mg/l
≥ 25 mm
> 0,5 mg/l
≥ 25 mm
M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l
≥ 23 mm
> 0.5 mg/l
< 23 mm
Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l
≥ 20 mm
> 1 mg/l
< 17 mm
Valori critice fără legătură cu specia* ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
* Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate în principal pe baza parametrilor
farmacocinetici/farmacodinamici şi sunt independente de distribuţia CMI la o anumită specie.
Sunt utilizate numai la specii cărora nu li s-au determinat valorile critic e dependente de specie
şi nu se utilizează la specii ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate.
Sensibilitate microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi în timp pentru speciile selecţionate şi sunt
necesare informaţii locale privind rezistenţa, în special pentru tratarea infecţiilor severe. Este necesar
să se ceară sfatul experţilor asupra prevalenţei locale a rezistenţei în cazul în care utilitatea unui
antibacterian în unele tipuri de infecţii este îndoi elnică.
Specii obişnuit sensibile
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Staphylococcus aureus *+
Streptococcus agalactiae (grup B)
Grupul Streptococcus milleri ( S. anginosus, S. constellatus şi S. intermedius ) *
Streptococcus pneumoniae*
Streptococcus pyog enes (grupa A)*
Streptococcus viridans group (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Micro-organisme aerobe Gram-negativ
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae *
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamel la) catarrhalis
Microorganisme anaerobe
Prevotella spp.
Alte microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*
Coxiella burneti
Mycoplasma pneumoniae *
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Micro-organisme aerobe Gram-negativ
11
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli *#
Klebsiella oxytoca
Klebsiella pneumoniae*#
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragilis*
Microorganisme cu rezistenţă înnăscută
Micro-organisme aerobe Gram-negativ
Pseudomonas aeruginosa
*eficacitatea a fost demonstrată în mod satisfăcător în studii clinice.
+ S. aureus rezistent la meticilină are o probabilitate mai mare de a prezenta rezistenţă la
fluo rochinolone. S -a raportat o rată de rezistenţă la moxifloxacină a S . aureus rezistent la
meticilină > 50%.
#tulpinile producătoare de beta -lactamază sunt obişnuit rezistente și la fluorochinolone.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponi bilitate
După o oră de perfuzare intravenoasă a unei doze unice de 400 mg, au fost observate concentraţii
plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o creştere medie de
aproximativ 26% în comparaţie cu cele observate după administrarea orală (3,1 mg/ml). Valoarea
ASC de aproximativ 39 mg⋅ oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin mai mare decât cea
observată după administrare orală (35 mg ⋅oră/l), în concordanţă cu biodisponibilitatea absolută de
aproximativ 9 1%.
La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex în cazul administrării
intravenoase a moxifloxacinei.
Farmacocinetica este liniară pentru intervalul 50 –1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză
intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi timp de 10 zile.
Distribuţie
Moxifloxacina este distribuită rapid în spaţiile extravasculare. La starea de echilibru, volumul de
distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o leg are de
proteine de aproximativ 40- 42%, independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina este
legată îndeosebi de albumina serică.
Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică
respectiv în lic hidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei
doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A
fost observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul vezicular, la 10 ore după administrarea unei doze
intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale concentraţiei în funcţie de timp
similare celor din plasmă, concentraţia maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de 1 mg/l (medie
geometrică) la apr oximativ 1,8 ore după administrarea intravenoasă.
Metabolizare
Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi
biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat precum şi sub forma unui
compus sulfo- (M1) şi glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om,
ambii fiind microbiologic inactivi.
În studii clinice de fază I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice
12
cu al te medicamente care suferă o biotransformare de fază I implicând enzimele citocromului P450.
Nu sunt dovezi de metabolizare oxidativă.
Eliminare
Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică de aproximativ
12 ore. Val oarea medie a clearance- ului total aparent după o doză de 400 mg este cuprinsă în
intervalul 179- 246 ml/min. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie intravenoasă,
recuperarea din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din materiile
fecale de aproximativ 26%. Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a totalizat
aproximativ 98% după administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance -ul renal este cuprins
între 24 - 53 ml/min, sugerând o reabsorbţie t ubulară parţială a medicamentului. Administrarea
concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu au modificat clearance -ul renal al
medicamentului.
Insuficienţă renală
Parametrii farmacocinetici ai moxifloxacinei nu sunt semnificativ modificaţi la pacienţii cu
insuficienţă renală ( pentru un clearance al creatininei > 20 ml/min / 1,73m
2). Când funcţia renală se
reduce, concentraţia metabolitului M2 (glucuronoconjugat) creşte de până la 2,5 ori (la un clearance al
creatininei < 30 ml/min/1,73 m
2).
Insuficienţă hepatică
Pe baza studiilor de farmacocinetică efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică
(Child -Pugh A, B), nu se poate stabili dacă există diferenţe comparativ cu voluntarii sănătoşi.
Insuficienţa hepatică a fost asociată cu o expunere plasmatică mai mare la metabolitului M1, în timp
ce expunerea la medicamentul nemetabolizat a fost comparabilă cu cea a voluntarilor sănătoşi.
Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică este limitată.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate
hepatică şi hematologică la rozătoare şi n erozătoare. La maimuţe au fost observate efecte toxice asupra
SNC. Aceste efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un
tratament îndelungat.
La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi au
determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.
După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când
moxifloxacina a fost administrată prin injectare in bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate când
moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute.
După injectarea intra -arterială au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale
periarterial, sugerând că administrarea intra- arterială a moxifloxacinei trebuie evitată.
Moxif loxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. Prin
testele in vivo , nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s -au utilizat doze foarte mari de
moxifloxacină. Moxifloxacina a fost necarcinogenă, într -un stud iu de iniţiere/promovare la şobolan.
In vitro , moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina
prelungirea intervalului QT chiar şi la concentraţii mari.
După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30
minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării,
adică, cu cât este mai scurt timpul de perfuzare cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului
QT. Nu s -a cons tatat o prelungire a intervalului QT când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată timp de
60 minute.
13
Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la şobolan, iepure şi maimuţă arată că
moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au
evidenţiat teratogenitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor
crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o
doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a
incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om.
Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute ca fiind cauzat oare de leziuni la nivelul
cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Propilenglicol
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Următoarele soluţii sunt incomp atibile cu soluţia perfuzabilă de moxifloxacină:
- soluţiile de hidrogenocarbonat de sodiu 4,2 şi 8,4% .
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.
6.3 Perioada de valabilitate
Pentru flacoane din sticlă: 3 ani.
A se utiliza imediat după prima deschidere şi/sau diluare.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
F lacon din sticlă incoloră (tip II) cu dop din cauciuc brom obutilic și capsă din aluminiu.
Flaco anele sunt ambalate în cutii.
Mofinacin este disponibil în ambalaje cu 1, 5 sau 12 flacoane .
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Acest medicament este destinat unei singure administrări. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie
aruncată.
Soluţia perfuzabilă a 400 mg/250 ml moxifloxacină s -a dovedit compatibilă cu următoarele s oluţii
perfuzabile:
- ap ă pentru preparate injectabile;
- clorură de sodiu 0,9%, 10% sau 20%;
- clorură de sodiu 1 M;
- soluţie de glucoză 5%, 10% sau 40%;
- soluţie Ringer lactat, soluţie Hartmann.
14
Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administra tă concomitent cu alte medicamente.
Medicamentul nu trebuie utilizat dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Alvogen IPCo S.àr.l.
5, Rue Heienhaff
L ‐1736, Senningerberg
Luxemburg
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7373/2015/01- 03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizație - Ianuarie 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2015
