MELOXICAM ROMPHARM 15 mg/1,5 ml
Substanta activa: MELOXICAMUMClasa ATC: M01AC06Forma farmaceutica: SOL INJ.
Prescriptie: PRF
Tip ambalaj: Cutie cu 5 fiole din sticla incolora, prevazute cu inel de rupere, cu capacitatea de 2 ml care contin 1,5 ml sol. inj.
Producator: ROMPHARM COMPANY S.R.L. - ROMANIA
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
MELOXICAM Rompharm 15 mg/1,5 ml soluţie injectabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un ml soluţie conţine meloxicam 10 mg.
O fiolă cu 1,5 ml soluţie injectabilă conţine 15 mg meloxicam sub formă de sare de meloxicam, care
se formează in situ în timpul procesului de fabricaţie.
pH-ul soluţiei este cuprins în intervalul 8,0 - 9,0.
Excipient cu efect cunoscut:
Fiecare ml de soluţie conţine sodiu 0,07 mmoli.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă.
Soluţie limpede, de culoare galbenă cu tentă verde, fără particule vizibile.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic iniţial şi de scurtă durată al poliartritei reumatoide exacerbate acut şi
spondilitei anchilozante atunci când tratamentul nu poate fi administrat pe cale orală sau rectală.
4.2 Doze şi mod de administrare
Administrare intramusculară.
O doză de 15 mg injectată o dată pe zi.
NU DEPĂŞIŢI DOZA DE 15 mg/zi.
Tratamentul trebuie limitat la o singură injecţie pe zi pentru iniţierea tratamentului cu o extindere de
până la maximum 2-3 zile în cazuri excepţionale (de exemplu atunci când administrarea pe cale orală
2
sau rectală nu este posibilă. Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici
doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
Necesitatea pacientului de ameliorare a simptomelor şi răspunsul la tratament trebuie evaluate
periodic.
Populaţii speciale
Pacienţi vârstnici şi pacienţi care prezintă risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse (vezi pct. 5.2):
Doza recomandată pacienţilor vârstnici este de 7,5 mg pe zi. Pacienţi care prezintă risc crescut de
apariţie a reacţiilor adverse trebuie să înceapă tratamentul cu 7,5 mg pe zi (jumătate de fiolă de 1,5 ml)
(vezi pct. 4.4).
Insuficienţă renală (vezi pct. 5.2):
La pacienţii cu insuficienţă renală severă hemodializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg
meloxicam pe zi (jumătate de fiolă de 1,5 ml). La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată
nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la pacienţi cu clearance al creatininei mai mare de 25
ml/min). Pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă nedializaţi, vezi pct. 4.3.
Insuficienţă hepatică (vezi pct. 5.2):
Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Pentru
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3.
Copii şi adolescenţi:
MELOXICAM Rompharm 15 mg/1,5 ml soluţie injectabilă este contraindicat la copii şi adolescenţi cu
vârsta sub 18 ani (vezi pct. 4.3).
Mod de administrare
Injecţiile trebuie administrate încet prin injectare intramusculară profundă în cadranul superior extern
al fesei utilizând tehnici strict aseptice. În cazul unei administrări repetate se recomandă să se alterneze
administrarea pe partea stângă cu partea dreaptă. Înainte de injectare este important să se verifice că
acul nu pătrunde într-un vas de sânge.
Injectarea trebuie întreruptă imediat în caz de durere puternică în timpul administrării.
În cazul în care şoldul a fost protezat, administrarea trebuie făcută în partea opusă.
4.3 Contraindicaţii
Acest medicament este contraindicat în următoarele situaţii:
hipersensibilitate la meloxicam sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
hipersensibilitate la substanţe cu activitate similară, de exemplu AINS, acid acetilsalicilic.
Meloxicamul nu trebuie administrat pacienţilor cu astm bronşic, polipi nazali, angioedem sau
urticarie ca urmare a administrării de acid acetilsalicilic sau alte AINS;
al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6, Sarcina şi alăptarea);
copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani;
antecedente de hemoragie gastro-intestinală sau perforaţie, datorită unui tratament anterior cu
AINS;
ulcer gastro-duodenal activ sau antecedente de ulcer peptic recurent/hemoragic (evidenţierea sau
diagnosticarea a două sau mai multe episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie);
hemoragie gastro-intestinală manifestă, antecedente de sângerare cerebrovasculară sau
evidenţierea unor tulburări hemoragice sistemice;
insuficienţă hepatică severă;
insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;
insuficienţă cardiacă severă;
3
tulburări ale hemostazei sau tratament concomitent cu anticoagulante (contraindicaţie legată de
calea de administrare intramusculară).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-
intestinale, prezentate mai jos).
Doza zilnică maximă recomandată nu trebuie depăşită în cazul unui efect terapeutic insuficient şi nici
nu trebuie adăugate în schema terapeutică alte AINS deoarece acest lucru poate creşte toxicitatea fără
a fi dovedit avantajul terapeutic. Administrarea concomitentă a meloxicam cu AINS inclusiv cu
inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2 trebuie evitată.
MELOXICAM Rompharm nu este recomandat pentru tratamentul pacienţilor cu dureri acute.
În absenţa ameliorării simptomelor după câteva zile trebuie reevaluat beneficiul clinic al tratamentului.
Trebuie cercetate antecedentele de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic pentru a exista siguranţa
vindecării complete înaintea începerii tratamentului cu meloxicam. Trebuie acordată atenţie unei
posibile recurenţe la pacienţii trataţi cu meloxicam care au antecedente clinice de acest fel.
Efecte gastro-intestinale
În orice moment al tratamentului cu AINS pot să apară hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau
perforaţii (vezi pct. 4.3), potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în absenţa
antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe.
Riscul de hemoragie gastro-intestinală, ulceraţie sau perforaţie este mai mare o dată cu creşterea
dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în mod special complicat cu hemoragie sau
perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică
doză posibilă. Trebuie avut în vedere tratamentul combinat cu medicamente protectoare gastrice (de
exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei protonice) pentru aceşti pacienţi precum şi pentru
pacienţii la care este necesară administrarea concomitentă a unor mici doze de acid acetilsalicilic sau
alte medicamente care pot amplifica riscul gastro-intestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special cei vârstnici, trebuie să raporteze
orice simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragii gastro-intestinale), mai ales în stadiile
iniţiale ale tratamentului.
Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează concomitent medicamente care pot
creşte riscul de producere a ulceraţiilor sau a hemoragiilor, cum este heparina, administrată ca
tratament curativ sau în geriatrie, anticoagulantele ca de exemplu warfarina sau alte medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acidul acetilsalicilic administrat în doză de antiinflamator (≥
1g ca doză unică sau ≥ 3g ca doză maximă zilnică) (vezi pct. 4.5).
Tratamentul trebuie întrerupt în momentul apariţiei hemoragiilor gastro-intestinale sau a ulcerelor la
pacienţii cărora li se administrează meloxicam.
AINS trebuie administrate cu precauţie pacienţilor cu anteceden
te de afecţiuni gastro-intestinale
(colită ulcerativă, boală Crohn) deoarece acestea pot fi exacerbate (vezi pct. 4.8, Reacţii adverse).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară
până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.
4
Este recomandată monitorizarea clinică a tensiunii arteriale la pacienţii cu risc atât la iniţierea cât mai
ales pe parcursul tratamentului cu meloxicam.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS inclusiv meloxicam (în
special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie
a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral).
Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă
ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu
meloxicam numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea
tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de afecţiuni
cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Reacţii cutanate
La utilizarea meloxicamului s-au raportat reacţii cutanate care pot pune viaţa în pericol, de tip sindrom
Stevens-Johnson (SJS) şi necroliză epidermică toxică (NET). Pacienţii trebuie avertizaţi asupra
semnelor şi simptomelor şi atent monitorizaţi pentru apariţia reacţiilor cutanate. Cel mai mare risc de
apariţie a SJS şi NET se înregistrează în primele săptămâni de tratament.
La apariţia semnelor sau simptomelor de SJS şi NET (de exemplu erupţie cutanată progresivă, însoţită
adesea de vezicule sau leziuni la nivelul mucoaselor) tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt.
Cele mai bune rezultate în gestionarea SJS şi NET sunt date de diagnosticul precoce şi întreruperea
imediată a oricărui tratament suspectat. Prognosticul este cu atât mai bun cu cât oprirea tratamentului
este mai precoce.
Dacă pacientul a dezvoltat SJS sau NET în cursul tratamentului cu meloxicam, meloxicamul nu
trebuie să mai fie administrat niciodată acelui pacient.
Parametrii funcţiilor renală şi hepatică
Similar altor AINS, au fost raportate creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor,
creşteri ale valorilor bilirubinei serice sau ale altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale
valorilor creatininei serice şi ale ureei serice şi alte modificări ale analizelor de laborator. În
majoritatea cazurilor, creşterile au fost mici şi tranzitorii. Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau
persistente, administrarea MELOXICAM Rompharm trebuie întreruptă şi se vor efectua teste de
evaluare.
Insuficienţă renală funcţională
AINS, prin inhibarea efectului vasodilatator al prostaglandinelor renale pot induce decompensări ale
funcţiei renale prin reducerea filtrării glomerulare. Această reacţie adversă depinde de doza
administrată. La începutul tratamentului sau după creşterea dozei se recomandă monitorizarea atentă a
diurezei şi a funcţiei hepatice la pacienţii care prezintă următorii factori de risc:
Vârstnici
Administrare concomitentă de inhibitori ECA, antagonişti ai angiotensinei II, sartani, diuretice
(vezi pct. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune)
Hipovolemie (indiferent de cauză)
Insuficienţă cardiacă congestivă
Insuficienţă renală
Sindrom nefrotic
Nefropatie lupică
Disfuncţii hepatice severe (albumină serică < 25 g/l sau scor Child-Pugh ≥ 10)
În cazuri rare, AINS pot să determine nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală
sau sindrom nefrotic.
5
La pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal sau hemodializaţi doza zilnică de meloxicam nu
trebuie să depăşească 7,5 mg. La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (de exemplu la
pacienţi cu un clearance al creatininei mai mare de 25 ml/min) nu este necesară reducerea dozei.
Sodiu, potasiu şi retenţia apei
La administrarea de AINS pot să apară atât retenţie hidrosalină, retenţie de potasiu, cât şi interferenţă
cu efectele natriuretice ale diureticelor. Mai mult, poate apare o scădere a efectului medicamentelor
antihipertensive (vezi pct. 4.5). În consecinţă se pot manifesta sau pot fi exacerbate edemele,
insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea arterială la pacienţii predispuşi. La pacienţi cu risc, se
recomandă monitorizare clinică (vezi pct. 4.2 şi 4.3).
Hiperkaliemie
Hiperkaliemia poate fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot
creşte potasiul seric (vezi pct. 4.5). În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare periodică a
valorilor potasiului.
Alte atenţionări şi precauţii
Vârstnicii, pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o
supraveghere atentă. Similar altor AINS, meloxicamul se va administra cu precauţie la pacienţii
vârstnici, deoarece aceştia au un risc mai mare de insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă. La
pacienţii vârstnici creşte frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse la AINS, mai ales hemoragiile
gastro-intestinale şi perforaţii potenţial letale (vezi pct. 4.2).
Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei afecţiuni infecţioase subiacente.
Similar tuturor AINS administrate intramuscular pot apare abcese sau necroze la locul de injectare.
Administrarea meloxicamului poate să afecteze fertilitatea femeilor şi nu se recomandă femeilor care
doresc să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la
femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate
(vezi pct. 4.6).
Acest medicament conţine mai puţin de 1 mmol sodiu (23 mg) pentru o fiolă de 1,5 ml, adică practic
„nu conţine sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Studii în legătură cu interacţiunile medicamentoase au fost efectuate numai la adulţi.
Interacţiuni farmacodinamice:
Alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) şi acid acetilsalicilic ≥ 3g/zi.
Nu se recomandă utilizarea concomitentă a meloxicamului (vezi pct. 4.4) cu alte AINS, inclusiv acid
acetilsalicilic administrat în doză antiinflamatoare (≥ 1g ca doză unică sau ≥ 3g ca doză zilnică totală).
Corticosteroizi (de exemplu, Glucocorticoizi):
Administrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie datorită riscului crescut de hemoragii
sau ulceraţii gastrointestinale.
Anticoagulante orale sau heparină administrate în doze geriatrice sau curative:
Risc considerabil crescut de hemoragie prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei
gastroduodenale. AINS pot creşte efectul anticoagulantelor cum este warfarina (vezi pct. 4.4).
Administrarea concomitentă de AINS şi anticoagulante orale sau de heparină în doză geriatrică sau
curativă nu este recomandată (vezi pct. 4.4).
6
În restul cazurilor administrarea heparinei se face cu precauţie datorită riscului crescut de hemoragie.
Monitorizarea cu atenţie a INR este necesară în cazul în care asocierea cu anticoagulante orale nu
poate fi evitată.
Trombolitice şi medicamente antiplachetare:
Risc crescut de hemoragie prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastroduodenale.
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS):
Risc crescut de hemoragii gastro-intestinale.
Diuretice, inhibitori ai ECA şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II:
AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente hipertensive. La unii pacienţi cu funcţia
renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă)
administrarea concomitentă de inhibitori ECA sau antagonişti ai angiotensinei II şi medicamente care
inhibă ciclooxigenaza poate produce alterarea ulterioară a funcţiei renale, inclusiv o posibilă
insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea aceste combinaţii trebuie
administrate cu prudenţă în special la vârstnici.
Pacienţii cărora li se administrează meloxicam şi diuretice trebuie hidrataţi în mod corespunzător, iar
funcţia lor renală trebuie monitorizată după iniţierea tratamentului şi în continuare periodic (vezi şi pct
4.4).
Alte medicamente antihipertensive (de exemplu, beta-blocante):
În timpul tratamentului cu AINS s-a raportat o scădere a efectului medicamentelor antihipertensive
prin inhibarea prostaglandinelor vasodilatatoare.
Inhibitori ai calcineurinei (de exemplu, ciclosporină, tacrolimus):
Nefrotoxicitatea inhibitorilor calcineurinei poate fi potenţată de AINS prin efecte renale mediate de
prostaglandine. Pe durata tratamentului combinat trebuie monitorizată funcţia renală. O monitorizare
atentă a funcţiei renale este recomandată în special la pacienţii vârstnici.
Dispozitive intrauterine:
S-a constatat că AINS scad eficacitatea dispozitivelor intrauterine. Raportările anterioare privind
scăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine determinată de AINS necesită confirmări suplimentare.
Interacţiuni farmacocinetice: Efectele meloxicam asupra farmacocineticii altor medicamente
Litiu:
AINS cresc concentraţiile plasmatice ale litiului (prin scăderea excreţiei renale a litiului), care poate
atinge valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi AINS (vezi pct. 4.4).
Dacă este necesară această asociere, litemia trebuie monitorizată cu atenţie la iniţierea, ajustarea sau
întreruperea tratamentul cu meloxicam.
Metotrexat:
AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând astfel concentraţiile plasmatice ale
metotrexatului. Din această cauză, la pacienţi trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mari de 15 mg pe
săptămână) nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4).
Riscul unei interacţiuni dintre medicamentele din grupul AINS şi metotrexat trebuie avut în vedere şi
la pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. Dacă tratamentul
asociat este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Se recomandă precauţie la
administrarea metotrexatului şi AINS în interval de 3 zile, deoarece în acest caz concentraţia
plasmatică a metotrexatului poate creşte, mărind toxicitatea.
Deşi proprietăţile farmacocinetice ale metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu au fost afectate relevant
de tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea hematologică a
metotrexatului poate fi amplificată de tratamentul cu AINS (vezi anterior). Vezi şi pct. 4.8.
7
Interacţiuni farmacocinetice: Efectele altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicam
Colestiramina
Colestiramina accelerează excreţia meloxicamului prin întreruperea circuitului enterohepatic astfel
încât clearance-ul pentru meloxicam creşte cu 50% iar timpul de înjumătăţire plasmatică scade la 13+3
ore. Această interacţiune are semnificaţie clinică.
Nu au fost înregistrate interacţiuni farmacocinetice relevante la administrarea concomitentă de
antiacide, cimetidină şi digoxin.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-
fetală. Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii
cardiace şi gastroschisis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul
sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la
aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte cu doza şi durata administrării.
La animale, administrarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor a avut drept rezultat creşterea
pierderilor pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai
sintezei prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a raportat creşterea incidenţei diverselor
malformaţii, incluzând malformaţiile cardiovasculare.
Pe parcursul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, meloxicam nu trebuie administrat decât
dacă este neapărat necesar. Dacă se administrează meloxicam unei femei care doreşte să rămână
gravidă sau pe parcursul trimestrului întâi sau al doilea de sarcină se va utiliza cea mai mică doză şi
durata tratamentului trebuie scurtată cât mai mult posibil.
Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune
fătul la:
toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios;
mama şi nou-născutul, la sfârşitul perioadei de sarcină la:
o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze
foarte mici;
inhibarea contracţiilor uterine determinând încetinirea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, meloxicam este contraindicat în cel de-al treilea trimestru de sarcină (vezi pct 4.3).
Alăptarea
Meloxicam trece în laptele matern. Trebuie evaluate beneficiul tratamentului pentru mama şi
beneficiul alăptării copilului comparativ cu posibilele efectele adverse asupra sugarului.
Fertilitatea
Dacă meloxicam este utilizat de către o femeie care doreşte să rămână gravidă, doza trebuie să fie cât
mai redusă şi durata tratamentului cât mai scurtă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de
a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului farmacodinamic şi a
reacţiilor adverse raportate, meloxicam nu are nici o influenţă
sau are influenţă neglijabilă asupra
capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
8
Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere, inclusiv vedere înceţoşată, ameţeli,
somnolenţă, vertij sau alte tulburări la nivelul sistemului nervos central să evite astfel de activităţi.
4.8 Reacţii adverse
Descriere generală
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze
mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială
şi insuficienţa cardiacă.
Cel mai frecvent observate reacţii adverse sunt de natură gastro-intestinală. Se pot produce ulcere
peptice, perforaţiile sau hemoragii gastro-intestinale, uneori letale în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).
Au fost raportate în urma administrării greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie,
durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită ulcerantă, exacerbarea colitei şi a bolii Crohn,
(vezi pct. 4.4).
Mai puţin frecvent a fost observată gastrita.
Frecvenţele reacţiilor adverse enumerate mai jos se bazează pe corespondenţa apariţiilor reacţiilor
adverse raportate în 27 de studii clinice cu o durată a tratamentului de cel puţin 14 zile. Informaţiile se
bazează pe rezultatele studiilor clinice care au implicat 15197 pacienţi care au fost trataţi cu doze orale
zilnice 7,5 sau 15 mg meloxicam pe o perioadă de până la un an.
Sunt incluse reacţiile adverse care au fost evidenţiate în urma rapoartelor primite după punerea pe
piaţă a medicamentului.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:
-foarte frecvente (≥1/10),
-frecvente (≥1/100 şi <1/10),
-mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100),
-rare (≥1/10 000 şi <1/1000),
-foarte rare (<1/10 000),
-cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Tabelul reacţiilor adverse
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: anemie
Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale formulei leucocitare),
leucopenie, trombocitopenie
Au fost raportate cazuri foarte rare de agranulocitoză.
Tulburări ale sistemul imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactice sau anfilactoide
Cu frecventa necunoscută: şoc anafilactic, reacţii anafilactice, reacţii anafilactoide.
Tulburări psihice
Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri.
Cu frecvenţă necunoscută: stare confuzională, dezorientare.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
9
Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă.
Tulburări oculare
Rare: conjunctivite, tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată.
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: vertij
Rare: tinitus.
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii.
A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), eritem tranzitor al feţei.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic sau la alte AINS.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: dispepsie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree
Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită, eructaţii
Rare: colită, ulcer gastroduodenal, esofagită
Foarte rare: perforaţie gastro-intestinală.
Ulcerele, perforaţiile sau hemoragiile gastro-intestinale pot fi uneori grave şi au potenţial letal mai ales
la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creşterea valorilor serice
ale transaminazelor sau ale bilirubinei)
Foarte rare: hepatita.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: angioedem, prurit, erupţii cutanate
Rare: urticarie
Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem polimorf, reacţii adverse cutanate severe: sindrom Stevens-
Johnson şi necroliză epidermică toxică au fost raportate (vezi pct 4.4)
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: retenţie de sodiu şi de apă, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5), modificări ale
parametrilor funcţiei renale (creşteri ale creatininemiei şi/sau ale concentraţiei serice ale ureei).
Foarte rare: insuficienţa renală acută în special la pacienţii care prezintă factori de risc (vezi pct 4.4).
Tulbur
ări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: induraţie la locul injectării, durere la locul injectării
Mai puţin frecvente: edeme, inclusiv edeme ale membrelor inferioare.
Informaţii care caracterizează reacţiile adverse raportate individual, severe şi/sau frecvente
Foarte rare cazuri de agranulocitoză au fost raportate la pacienţi cărora li s-a administrat meloxicam
împreună cu un alt medicament cu potenţial mielotoxic (vezi pct. 4.5).
10
Reacţii adverse care nu au fost observate încă în relaţie cu medicamentul, care sunt în general
atribuite altor componenţi ai clasei de medicamente
A fost raportată leziune renală organică ce poate conduce la insuficienţă renală acută: au fost raportate
foarte rare cazuri de nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză papilară
(vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
4.9 Supradozaj
Simptomele care apar în cazul supradozajului acut cu AINS se limitează, de regulă, la letargie,
somnolenţă, greaţă, vărsături şi dureri epigastrice, care sunt în general reversibile cu tratament de
susţinere a funcţiilor vitale. De asemenea, se pot produce hemoragii gastro-intestinale.
Intoxicaţiile severe pot determina hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică,
deprimare respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac.
În cazul administrării terapeutice a AINS au fost raportate reacţii anafilactoide, care pot surveni după
supradozaj.
Pacienţilor trebuie să li se administreze tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale după
un supradozaj cu AINS. S-a demonstrat în cadrul unui studiu clinic că administrarea unei doze de 4g
colestiramina de 3 ori pe zi poate grăbi eliminarea meloxicamului.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC:
M01AC06
Meloxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din familia oxicamilor cu
proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.
Meloxicamul a demonstrat o importantă activitate antiinflamatoare în toate modelele standard de
inflamaţie. Similar altor AINS mecanismul de acţiune rămâne necunoscut. Totuşi există cel puţin în
mod de acţiune comun pentru toate AINS (inclusiv meloxicam): inhibarea biosintezei
prostaglandinelor, mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrare intramusculară, meloxicamul este complet absorbit. Comparativ,
biodisponibilitatea meloxicamului după administrarea pe cale orală este de aproximativ 89%. Nu este
necesară ajustarea dozei la trecerea de la administrarea intramusculară la administrarea orală.
După injectarea intramusculară a unei doze de 15 mg meloxicam, concentraţia plasmatică maximă este
de aproximativ 1,62/l şi se atinge în aproximativ 60 minute.
Distribuţie
Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină
(99%).
11
Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori de aproximativ jumătate din cele
plasmatice.
Volumul de distribuţie este mic, de exemplu aproximativ 11 l. Variabilitatea interindividuală este
cuprinsă între 30 – 40%.
Metabolizare
Meloxicamul este metabolizat în cea mai mare parte la nivel hepatic. În urină au fost identificaţi patru
metaboliţi diferiţi, care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic.
Principalul metabolit, 5’-carboximeloxicam (corespunzător la 60% din doză), se formează prin
oxidarea unui metabolit intermediar, 5’-hidroximetilmeloxicam, care este excretat, de asemenea, într-o
proporţie mai mică (corespunzător la 9% din doză). Studiile in vitro arată că CYP 2C9 joacă un rol
important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din partea izoenzimei CYP 3A4.
Activitatea peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi doi metaboliţi, care
reprezintă 16%, respectiv 4% din doza administrată.
Eliminare
Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin
urină şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile
fecale, în timp ce prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 20 ore. Valorile medii ale
clearance-ului plasmatic total au fost de 8 ml/min.
Liniaritate/non-liniaritate
După administrare orală sau intramusculară, s-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi
farmacocinetice liniare la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg până la 15 mg.
Grupuri speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă hepatică/renală
Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de
insuficienţa hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată. În caz de insuficienţă renală
severă, creşterea volumului de distribuţie poate determina concentraţii mai mari de meloxicam liber.
În astfel de cazuri doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg (vezi pct. 4.2).
Pacienţi vârstnici
Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai
mică decât cea raportată la pacienţii mai tineri.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate după doză unică
Valorile DL
50
după administrare pe cale orală variază de la 98 mg/kg la femelele de şobolan până la
>800 mg/kg la porci pitici. Valorile după administrare intravenoasă variază de la 52 mg/kg la şobolan
până la 100 – 200 mg/kg la porci pitici. Principalele semne de toxicitate includ reducerea activităţii
motorii, anemie şi cianoză. Majoritatea deceselor au apărut ca o consecinţă a ulceraţiilor gastrice, cu
perforaţii care au condus la peritonită.
Toxicitate după doze repetate
Studii de toxicitate după doze repetate la şobolani şi porci pitici au demonstrat modificările
caracteristice raportate şi în cazul altor AINS, cum sunt: ulceraţii gastro-intestinale şi eroziuni, iar în
cadrul studiilor pe termen lung, necroză papilară renală. Reacţii adverse gastro-intestinale au fost
observate la doze orale de 1 mg/kg şi mai mari la şobolani şi de 3 mg/kg şi mai mari la porci pitici.
După administrare intravenoasă, doze de 0,4 mg/kg la şobolani şi de 9 mg/kg la porci pitici au produs
leziuni gastro-intestinale. Necroza papilară renală a apărut numai la şobolan la doze de 0,6 mg/kg şi
mai mari după administrare de meloxicam pe toată durata vieţii.
12
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere
Studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat
teratogenitate la doze orale de până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure. Studii asupra funcţiei
de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea implantării şi efecte
embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Dozele care au
produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 – 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze exprimate în
mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul gestaţiei, efecte
comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine.
Genotoxicitate şi carcinogenitate
Meloxicamul nu a prezentat acţiune mutagenă în cadrul testului Ames, testului pe gazde mediate,
testului de mutaţii genice la mamifere (V79/HPRT) şi nici acţiune clastogenă în teste de aberaţii
cromozomiale pe limfocite umane sau în testul micronucleilor din măduva osoasă a şoarecilor.
Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat potenţial carcinogen la doze de
până la 0,8 mg/kg la şobolan şi 8 mg/kg la şoarece. În aceste studii, meloxicamul a fost considerat a fi
condro-neutru, adică nu a afectat cartilajul articular după administrare îndelungată.
Meloxicamul nu a indus reacţii imune în teste la şoarece şi cobai. În mai multe teste, s-a dovedit că
meloxicamul este mai puţin fototoxic decât alte AINS, dar rezultatele au fost similare din acest punct
de vedere cu piroxicamul şi tenoxicamul.
În studii de toleranţă locală, meloxicamul a fost bine tolerat după administrare intravenoasă,
intramusculară, rectală, dermică şi intraoculară.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Meglumină
Glicofurol
Poloxamer 188
Glicină
Clorură de sodiu
Hidroxid de sodiu soluție (pentru ajustarea pH-ului)
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
În absenţa studiilor de compatibilitate, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Nu sunt necesare condiţii speciale de temperatură.
A se păstra medicamentul în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 3 fiole din sticlă incoloră, prevăzute cu inel de rupere; fiecare fiolă conţine 1,5 ml soluţie
injectabilă.
13
Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră, prevăzute cu inel de rupere; fiecare fiolă conţine 1,5 ml soluţie
injectabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Rompharm Company S.R.L.
Str. Eroilor nr. 1A, Otopeni, cod 075100, jud. Ilfov
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7091/2014/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Octombrie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai, 2016
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
MELOXICAM Rompharm 15 mg/1,5 ml soluţie injectabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un ml soluţie conţine meloxicam 10 mg.
O fiolă cu 1,5 ml soluţie injectabilă conţine 15 mg meloxicam sub formă de sare de meloxicam, care
se formează in situ în timpul procesului de fabricaţie.
pH-ul soluţiei este cuprins în intervalul 8,0 - 9,0.
Excipient cu efect cunoscut:
Fiecare ml de soluţie conţine sodiu 0,07 mmoli.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă.
Soluţie limpede, de culoare galbenă cu tentă verde, fără particule vizibile.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic iniţial şi de scurtă durată al poliartritei reumatoide exacerbate acut şi
spondilitei anchilozante atunci când tratamentul nu poate fi administrat pe cale orală sau rectală.
4.2 Doze şi mod de administrare
Administrare intramusculară.
O doză de 15 mg injectată o dată pe zi.
NU DEPĂŞIŢI DOZA DE 15 mg/zi.
Tratamentul trebuie limitat la o singură injecţie pe zi pentru iniţierea tratamentului cu o extindere de
până la maximum 2-3 zile în cazuri excepţionale (de exemplu atunci când administrarea pe cale orală
2
sau rectală nu este posibilă. Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici
doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
Necesitatea pacientului de ameliorare a simptomelor şi răspunsul la tratament trebuie evaluate
periodic.
Populaţii speciale
Pacienţi vârstnici şi pacienţi care prezintă risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse (vezi pct. 5.2):
Doza recomandată pacienţilor vârstnici este de 7,5 mg pe zi. Pacienţi care prezintă risc crescut de
apariţie a reacţiilor adverse trebuie să înceapă tratamentul cu 7,5 mg pe zi (jumătate de fiolă de 1,5 ml)
(vezi pct. 4.4).
Insuficienţă renală (vezi pct. 5.2):
La pacienţii cu insuficienţă renală severă hemodializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg
meloxicam pe zi (jumătate de fiolă de 1,5 ml). La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată
nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la pacienţi cu clearance al creatininei mai mare de 25
ml/min). Pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă nedializaţi, vezi pct. 4.3.
Insuficienţă hepatică (vezi pct. 5.2):
Nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Pentru
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3.
Copii şi adolescenţi:
MELOXICAM Rompharm 15 mg/1,5 ml soluţie injectabilă este contraindicat la copii şi adolescenţi cu
vârsta sub 18 ani (vezi pct. 4.3).
Mod de administrare
Injecţiile trebuie administrate încet prin injectare intramusculară profundă în cadranul superior extern
al fesei utilizând tehnici strict aseptice. În cazul unei administrări repetate se recomandă să se alterneze
administrarea pe partea stângă cu partea dreaptă. Înainte de injectare este important să se verifice că
acul nu pătrunde într-un vas de sânge.
Injectarea trebuie întreruptă imediat în caz de durere puternică în timpul administrării.
În cazul în care şoldul a fost protezat, administrarea trebuie făcută în partea opusă.
4.3 Contraindicaţii
Acest medicament este contraindicat în următoarele situaţii:
hipersensibilitate la meloxicam sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
hipersensibilitate la substanţe cu activitate similară, de exemplu AINS, acid acetilsalicilic.
Meloxicamul nu trebuie administrat pacienţilor cu astm bronşic, polipi nazali, angioedem sau
urticarie ca urmare a administrării de acid acetilsalicilic sau alte AINS;
al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6, Sarcina şi alăptarea);
copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani;
antecedente de hemoragie gastro-intestinală sau perforaţie, datorită unui tratament anterior cu
AINS;
ulcer gastro-duodenal activ sau antecedente de ulcer peptic recurent/hemoragic (evidenţierea sau
diagnosticarea a două sau mai multe episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie);
hemoragie gastro-intestinală manifestă, antecedente de sângerare cerebrovasculară sau
evidenţierea unor tulburări hemoragice sistemice;
insuficienţă hepatică severă;
insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;
insuficienţă cardiacă severă;
3
tulburări ale hemostazei sau tratament concomitent cu anticoagulante (contraindicaţie legată de
calea de administrare intramusculară).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-
intestinale, prezentate mai jos).
Doza zilnică maximă recomandată nu trebuie depăşită în cazul unui efect terapeutic insuficient şi nici
nu trebuie adăugate în schema terapeutică alte AINS deoarece acest lucru poate creşte toxicitatea fără
a fi dovedit avantajul terapeutic. Administrarea concomitentă a meloxicam cu AINS inclusiv cu
inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2 trebuie evitată.
MELOXICAM Rompharm nu este recomandat pentru tratamentul pacienţilor cu dureri acute.
În absenţa ameliorării simptomelor după câteva zile trebuie reevaluat beneficiul clinic al tratamentului.
Trebuie cercetate antecedentele de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic pentru a exista siguranţa
vindecării complete înaintea începerii tratamentului cu meloxicam. Trebuie acordată atenţie unei
posibile recurenţe la pacienţii trataţi cu meloxicam care au antecedente clinice de acest fel.
Efecte gastro-intestinale
În orice moment al tratamentului cu AINS pot să apară hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau
perforaţii (vezi pct. 4.3), potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în absenţa
antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe.
Riscul de hemoragie gastro-intestinală, ulceraţie sau perforaţie este mai mare o dată cu creşterea
dozelor de AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în mod special complicat cu hemoragie sau
perforaţie (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică
doză posibilă. Trebuie avut în vedere tratamentul combinat cu medicamente protectoare gastrice (de
exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei protonice) pentru aceşti pacienţi precum şi pentru
pacienţii la care este necesară administrarea concomitentă a unor mici doze de acid acetilsalicilic sau
alte medicamente care pot amplifica riscul gastro-intestinal (vezi mai jos şi pct. 4.5).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special cei vârstnici, trebuie să raporteze
orice simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragii gastro-intestinale), mai ales în stadiile
iniţiale ale tratamentului.
Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează concomitent medicamente care pot
creşte riscul de producere a ulceraţiilor sau a hemoragiilor, cum este heparina, administrată ca
tratament curativ sau în geriatrie, anticoagulantele ca de exemplu warfarina sau alte medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv acidul acetilsalicilic administrat în doză de antiinflamator (≥
1g ca doză unică sau ≥ 3g ca doză maximă zilnică) (vezi pct. 4.5).
Tratamentul trebuie întrerupt în momentul apariţiei hemoragiilor gastro-intestinale sau a ulcerelor la
pacienţii cărora li se administrează meloxicam.
AINS trebuie administrate cu precauţie pacienţilor cu anteceden
te de afecţiuni gastro-intestinale
(colită ulcerativă, boală Crohn) deoarece acestea pot fi exacerbate (vezi pct. 4.8, Reacţii adverse).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară
până la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.
4
Este recomandată monitorizarea clinică a tensiunii arteriale la pacienţii cu risc atât la iniţierea cât mai
ales pe parcursul tratamentului cu meloxicam.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS inclusiv meloxicam (în
special în doze mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie
a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral).
Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă
ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu
meloxicam numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea
tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de afecţiuni
cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Reacţii cutanate
La utilizarea meloxicamului s-au raportat reacţii cutanate care pot pune viaţa în pericol, de tip sindrom
Stevens-Johnson (SJS) şi necroliză epidermică toxică (NET). Pacienţii trebuie avertizaţi asupra
semnelor şi simptomelor şi atent monitorizaţi pentru apariţia reacţiilor cutanate. Cel mai mare risc de
apariţie a SJS şi NET se înregistrează în primele săptămâni de tratament.
La apariţia semnelor sau simptomelor de SJS şi NET (de exemplu erupţie cutanată progresivă, însoţită
adesea de vezicule sau leziuni la nivelul mucoaselor) tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt.
Cele mai bune rezultate în gestionarea SJS şi NET sunt date de diagnosticul precoce şi întreruperea
imediată a oricărui tratament suspectat. Prognosticul este cu atât mai bun cu cât oprirea tratamentului
este mai precoce.
Dacă pacientul a dezvoltat SJS sau NET în cursul tratamentului cu meloxicam, meloxicamul nu
trebuie să mai fie administrat niciodată acelui pacient.
Parametrii funcţiilor renală şi hepatică
Similar altor AINS, au fost raportate creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor,
creşteri ale valorilor bilirubinei serice sau ale altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale
valorilor creatininei serice şi ale ureei serice şi alte modificări ale analizelor de laborator. În
majoritatea cazurilor, creşterile au fost mici şi tranzitorii. Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau
persistente, administrarea MELOXICAM Rompharm trebuie întreruptă şi se vor efectua teste de
evaluare.
Insuficienţă renală funcţională
AINS, prin inhibarea efectului vasodilatator al prostaglandinelor renale pot induce decompensări ale
funcţiei renale prin reducerea filtrării glomerulare. Această reacţie adversă depinde de doza
administrată. La începutul tratamentului sau după creşterea dozei se recomandă monitorizarea atentă a
diurezei şi a funcţiei hepatice la pacienţii care prezintă următorii factori de risc:
Vârstnici
Administrare concomitentă de inhibitori ECA, antagonişti ai angiotensinei II, sartani, diuretice
(vezi pct. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune)
Hipovolemie (indiferent de cauză)
Insuficienţă cardiacă congestivă
Insuficienţă renală
Sindrom nefrotic
Nefropatie lupică
Disfuncţii hepatice severe (albumină serică < 25 g/l sau scor Child-Pugh ≥ 10)
În cazuri rare, AINS pot să determine nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală
sau sindrom nefrotic.
5
La pacienţii cu insuficienţă renală în stadiu terminal sau hemodializaţi doza zilnică de meloxicam nu
trebuie să depăşească 7,5 mg. La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (de exemplu la
pacienţi cu un clearance al creatininei mai mare de 25 ml/min) nu este necesară reducerea dozei.
Sodiu, potasiu şi retenţia apei
La administrarea de AINS pot să apară atât retenţie hidrosalină, retenţie de potasiu, cât şi interferenţă
cu efectele natriuretice ale diureticelor. Mai mult, poate apare o scădere a efectului medicamentelor
antihipertensive (vezi pct. 4.5). În consecinţă se pot manifesta sau pot fi exacerbate edemele,
insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea arterială la pacienţii predispuşi. La pacienţi cu risc, se
recomandă monitorizare clinică (vezi pct. 4.2 şi 4.3).
Hiperkaliemie
Hiperkaliemia poate fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot
creşte potasiul seric (vezi pct. 4.5). În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare periodică a
valorilor potasiului.
Alte atenţionări şi precauţii
Vârstnicii, pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o
supraveghere atentă. Similar altor AINS, meloxicamul se va administra cu precauţie la pacienţii
vârstnici, deoarece aceştia au un risc mai mare de insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă. La
pacienţii vârstnici creşte frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse la AINS, mai ales hemoragiile
gastro-intestinale şi perforaţii potenţial letale (vezi pct. 4.2).
Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei afecţiuni infecţioase subiacente.
Similar tuturor AINS administrate intramuscular pot apare abcese sau necroze la locul de injectare.
Administrarea meloxicamului poate să afecteze fertilitatea femeilor şi nu se recomandă femeilor care
doresc să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la
femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate
(vezi pct. 4.6).
Acest medicament conţine mai puţin de 1 mmol sodiu (23 mg) pentru o fiolă de 1,5 ml, adică practic
„nu conţine sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Studii în legătură cu interacţiunile medicamentoase au fost efectuate numai la adulţi.
Interacţiuni farmacodinamice:
Alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) şi acid acetilsalicilic ≥ 3g/zi.
Nu se recomandă utilizarea concomitentă a meloxicamului (vezi pct. 4.4) cu alte AINS, inclusiv acid
acetilsalicilic administrat în doză antiinflamatoare (≥ 1g ca doză unică sau ≥ 3g ca doză zilnică totală).
Corticosteroizi (de exemplu, Glucocorticoizi):
Administrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie datorită riscului crescut de hemoragii
sau ulceraţii gastrointestinale.
Anticoagulante orale sau heparină administrate în doze geriatrice sau curative:
Risc considerabil crescut de hemoragie prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei
gastroduodenale. AINS pot creşte efectul anticoagulantelor cum este warfarina (vezi pct. 4.4).
Administrarea concomitentă de AINS şi anticoagulante orale sau de heparină în doză geriatrică sau
curativă nu este recomandată (vezi pct. 4.4).
6
În restul cazurilor administrarea heparinei se face cu precauţie datorită riscului crescut de hemoragie.
Monitorizarea cu atenţie a INR este necesară în cazul în care asocierea cu anticoagulante orale nu
poate fi evitată.
Trombolitice şi medicamente antiplachetare:
Risc crescut de hemoragie prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastroduodenale.
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS):
Risc crescut de hemoragii gastro-intestinale.
Diuretice, inhibitori ai ECA şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II:
AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente hipertensive. La unii pacienţi cu funcţia
renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă)
administrarea concomitentă de inhibitori ECA sau antagonişti ai angiotensinei II şi medicamente care
inhibă ciclooxigenaza poate produce alterarea ulterioară a funcţiei renale, inclusiv o posibilă
insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea aceste combinaţii trebuie
administrate cu prudenţă în special la vârstnici.
Pacienţii cărora li se administrează meloxicam şi diuretice trebuie hidrataţi în mod corespunzător, iar
funcţia lor renală trebuie monitorizată după iniţierea tratamentului şi în continuare periodic (vezi şi pct
4.4).
Alte medicamente antihipertensive (de exemplu, beta-blocante):
În timpul tratamentului cu AINS s-a raportat o scădere a efectului medicamentelor antihipertensive
prin inhibarea prostaglandinelor vasodilatatoare.
Inhibitori ai calcineurinei (de exemplu, ciclosporină, tacrolimus):
Nefrotoxicitatea inhibitorilor calcineurinei poate fi potenţată de AINS prin efecte renale mediate de
prostaglandine. Pe durata tratamentului combinat trebuie monitorizată funcţia renală. O monitorizare
atentă a funcţiei renale este recomandată în special la pacienţii vârstnici.
Dispozitive intrauterine:
S-a constatat că AINS scad eficacitatea dispozitivelor intrauterine. Raportările anterioare privind
scăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine determinată de AINS necesită confirmări suplimentare.
Interacţiuni farmacocinetice: Efectele meloxicam asupra farmacocineticii altor medicamente
Litiu:
AINS cresc concentraţiile plasmatice ale litiului (prin scăderea excreţiei renale a litiului), care poate
atinge valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi AINS (vezi pct. 4.4).
Dacă este necesară această asociere, litemia trebuie monitorizată cu atenţie la iniţierea, ajustarea sau
întreruperea tratamentul cu meloxicam.
Metotrexat:
AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând astfel concentraţiile plasmatice ale
metotrexatului. Din această cauză, la pacienţi trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mari de 15 mg pe
săptămână) nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4).
Riscul unei interacţiuni dintre medicamentele din grupul AINS şi metotrexat trebuie avut în vedere şi
la pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. Dacă tratamentul
asociat este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Se recomandă precauţie la
administrarea metotrexatului şi AINS în interval de 3 zile, deoarece în acest caz concentraţia
plasmatică a metotrexatului poate creşte, mărind toxicitatea.
Deşi proprietăţile farmacocinetice ale metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu au fost afectate relevant
de tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea hematologică a
metotrexatului poate fi amplificată de tratamentul cu AINS (vezi anterior). Vezi şi pct. 4.8.
7
Interacţiuni farmacocinetice: Efectele altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicam
Colestiramina
Colestiramina accelerează excreţia meloxicamului prin întreruperea circuitului enterohepatic astfel
încât clearance-ul pentru meloxicam creşte cu 50% iar timpul de înjumătăţire plasmatică scade la 13+3
ore. Această interacţiune are semnificaţie clinică.
Nu au fost înregistrate interacţiuni farmacocinetice relevante la administrarea concomitentă de
antiacide, cimetidină şi digoxin.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-
fetală. Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii
cardiace şi gastroschisis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul
sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la
aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte cu doza şi durata administrării.
La animale, administrarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor a avut drept rezultat creşterea
pierderilor pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai
sintezei prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a raportat creşterea incidenţei diverselor
malformaţii, incluzând malformaţiile cardiovasculare.
Pe parcursul primului şi celui de-al doilea trimestru de sarcină, meloxicam nu trebuie administrat decât
dacă este neapărat necesar. Dacă se administrează meloxicam unei femei care doreşte să rămână
gravidă sau pe parcursul trimestrului întâi sau al doilea de sarcină se va utiliza cea mai mică doză şi
durata tratamentului trebuie scurtată cât mai mult posibil.
Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune
fătul la:
toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios;
mama şi nou-născutul, la sfârşitul perioadei de sarcină la:
o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze
foarte mici;
inhibarea contracţiilor uterine determinând încetinirea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, meloxicam este contraindicat în cel de-al treilea trimestru de sarcină (vezi pct 4.3).
Alăptarea
Meloxicam trece în laptele matern. Trebuie evaluate beneficiul tratamentului pentru mama şi
beneficiul alăptării copilului comparativ cu posibilele efectele adverse asupra sugarului.
Fertilitatea
Dacă meloxicam este utilizat de către o femeie care doreşte să rămână gravidă, doza trebuie să fie cât
mai redusă şi durata tratamentului cât mai scurtă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de
a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului farmacodinamic şi a
reacţiilor adverse raportate, meloxicam nu are nici o influenţă
sau are influenţă neglijabilă asupra
capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
8
Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere, inclusiv vedere înceţoşată, ameţeli,
somnolenţă, vertij sau alte tulburări la nivelul sistemului nervos central să evite astfel de activităţi.
4.8 Reacţii adverse
Descriere generală
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze
mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială
şi insuficienţa cardiacă.
Cel mai frecvent observate reacţii adverse sunt de natură gastro-intestinală. Se pot produce ulcere
peptice, perforaţiile sau hemoragii gastro-intestinale, uneori letale în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).
Au fost raportate în urma administrării greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie,
durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatită ulcerantă, exacerbarea colitei şi a bolii Crohn,
(vezi pct. 4.4).
Mai puţin frecvent a fost observată gastrita.
Frecvenţele reacţiilor adverse enumerate mai jos se bazează pe corespondenţa apariţiilor reacţiilor
adverse raportate în 27 de studii clinice cu o durată a tratamentului de cel puţin 14 zile. Informaţiile se
bazează pe rezultatele studiilor clinice care au implicat 15197 pacienţi care au fost trataţi cu doze orale
zilnice 7,5 sau 15 mg meloxicam pe o perioadă de până la un an.
Sunt incluse reacţiile adverse care au fost evidenţiate în urma rapoartelor primite după punerea pe
piaţă a medicamentului.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:
-foarte frecvente (≥1/10),
-frecvente (≥1/100 şi <1/10),
-mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100),
-rare (≥1/10 000 şi <1/1000),
-foarte rare (<1/10 000),
-cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Tabelul reacţiilor adverse
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: anemie
Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale formulei leucocitare),
leucopenie, trombocitopenie
Au fost raportate cazuri foarte rare de agranulocitoză.
Tulburări ale sistemul imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactice sau anfilactoide
Cu frecventa necunoscută: şoc anafilactic, reacţii anafilactice, reacţii anafilactoide.
Tulburări psihice
Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri.
Cu frecvenţă necunoscută: stare confuzională, dezorientare.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
9
Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă.
Tulburări oculare
Rare: conjunctivite, tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată.
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: vertij
Rare: tinitus.
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii.
A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), eritem tranzitor al feţei.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic sau la alte AINS.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: dispepsie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree
Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită, eructaţii
Rare: colită, ulcer gastroduodenal, esofagită
Foarte rare: perforaţie gastro-intestinală.
Ulcerele, perforaţiile sau hemoragiile gastro-intestinale pot fi uneori grave şi au potenţial letal mai ales
la pacienţii vârstnici (vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creşterea valorilor serice
ale transaminazelor sau ale bilirubinei)
Foarte rare: hepatita.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: angioedem, prurit, erupţii cutanate
Rare: urticarie
Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem polimorf, reacţii adverse cutanate severe: sindrom Stevens-
Johnson şi necroliză epidermică toxică au fost raportate (vezi pct 4.4)
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: retenţie de sodiu şi de apă, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5), modificări ale
parametrilor funcţiei renale (creşteri ale creatininemiei şi/sau ale concentraţiei serice ale ureei).
Foarte rare: insuficienţa renală acută în special la pacienţii care prezintă factori de risc (vezi pct 4.4).
Tulbur
ări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: induraţie la locul injectării, durere la locul injectării
Mai puţin frecvente: edeme, inclusiv edeme ale membrelor inferioare.
Informaţii care caracterizează reacţiile adverse raportate individual, severe şi/sau frecvente
Foarte rare cazuri de agranulocitoză au fost raportate la pacienţi cărora li s-a administrat meloxicam
împreună cu un alt medicament cu potenţial mielotoxic (vezi pct. 4.5).
10
Reacţii adverse care nu au fost observate încă în relaţie cu medicamentul, care sunt în general
atribuite altor componenţi ai clasei de medicamente
A fost raportată leziune renală organică ce poate conduce la insuficienţă renală acută: au fost raportate
foarte rare cazuri de nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză papilară
(vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.
4.9 Supradozaj
Simptomele care apar în cazul supradozajului acut cu AINS se limitează, de regulă, la letargie,
somnolenţă, greaţă, vărsături şi dureri epigastrice, care sunt în general reversibile cu tratament de
susţinere a funcţiilor vitale. De asemenea, se pot produce hemoragii gastro-intestinale.
Intoxicaţiile severe pot determina hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică,
deprimare respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac.
În cazul administrării terapeutice a AINS au fost raportate reacţii anafilactoide, care pot surveni după
supradozaj.
Pacienţilor trebuie să li se administreze tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale după
un supradozaj cu AINS. S-a demonstrat în cadrul unui studiu clinic că administrarea unei doze de 4g
colestiramina de 3 ori pe zi poate grăbi eliminarea meloxicamului.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC:
M01AC06
Meloxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din familia oxicamilor cu
proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.
Meloxicamul a demonstrat o importantă activitate antiinflamatoare în toate modelele standard de
inflamaţie. Similar altor AINS mecanismul de acţiune rămâne necunoscut. Totuşi există cel puţin în
mod de acţiune comun pentru toate AINS (inclusiv meloxicam): inhibarea biosintezei
prostaglandinelor, mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrare intramusculară, meloxicamul este complet absorbit. Comparativ,
biodisponibilitatea meloxicamului după administrarea pe cale orală este de aproximativ 89%. Nu este
necesară ajustarea dozei la trecerea de la administrarea intramusculară la administrarea orală.
După injectarea intramusculară a unei doze de 15 mg meloxicam, concentraţia plasmatică maximă este
de aproximativ 1,62/l şi se atinge în aproximativ 60 minute.
Distribuţie
Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină
(99%).
11
Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori de aproximativ jumătate din cele
plasmatice.
Volumul de distribuţie este mic, de exemplu aproximativ 11 l. Variabilitatea interindividuală este
cuprinsă între 30 – 40%.
Metabolizare
Meloxicamul este metabolizat în cea mai mare parte la nivel hepatic. În urină au fost identificaţi patru
metaboliţi diferiţi, care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic.
Principalul metabolit, 5’-carboximeloxicam (corespunzător la 60% din doză), se formează prin
oxidarea unui metabolit intermediar, 5’-hidroximetilmeloxicam, care este excretat, de asemenea, într-o
proporţie mai mică (corespunzător la 9% din doză). Studiile in vitro arată că CYP 2C9 joacă un rol
important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din partea izoenzimei CYP 3A4.
Activitatea peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi doi metaboliţi, care
reprezintă 16%, respectiv 4% din doza administrată.
Eliminare
Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin
urină şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile
fecale, în timp ce prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 20 ore. Valorile medii ale
clearance-ului plasmatic total au fost de 8 ml/min.
Liniaritate/non-liniaritate
După administrare orală sau intramusculară, s-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi
farmacocinetice liniare la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg până la 15 mg.
Grupuri speciale de pacienţi
Pacienţi cu insuficienţă hepatică/renală
Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de
insuficienţa hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată. În caz de insuficienţă renală
severă, creşterea volumului de distribuţie poate determina concentraţii mai mari de meloxicam liber.
În astfel de cazuri doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg (vezi pct. 4.2).
Pacienţi vârstnici
Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai
mică decât cea raportată la pacienţii mai tineri.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate după doză unică
Valorile DL
50
după administrare pe cale orală variază de la 98 mg/kg la femelele de şobolan până la
>800 mg/kg la porci pitici. Valorile după administrare intravenoasă variază de la 52 mg/kg la şobolan
până la 100 – 200 mg/kg la porci pitici. Principalele semne de toxicitate includ reducerea activităţii
motorii, anemie şi cianoză. Majoritatea deceselor au apărut ca o consecinţă a ulceraţiilor gastrice, cu
perforaţii care au condus la peritonită.
Toxicitate după doze repetate
Studii de toxicitate după doze repetate la şobolani şi porci pitici au demonstrat modificările
caracteristice raportate şi în cazul altor AINS, cum sunt: ulceraţii gastro-intestinale şi eroziuni, iar în
cadrul studiilor pe termen lung, necroză papilară renală. Reacţii adverse gastro-intestinale au fost
observate la doze orale de 1 mg/kg şi mai mari la şobolani şi de 3 mg/kg şi mai mari la porci pitici.
După administrare intravenoasă, doze de 0,4 mg/kg la şobolani şi de 9 mg/kg la porci pitici au produs
leziuni gastro-intestinale. Necroza papilară renală a apărut numai la şobolan la doze de 0,6 mg/kg şi
mai mari după administrare de meloxicam pe toată durata vieţii.
12
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere
Studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat
teratogenitate la doze orale de până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure. Studii asupra funcţiei
de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea implantării şi efecte
embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Dozele care au
produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 – 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze exprimate în
mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul gestaţiei, efecte
comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine.
Genotoxicitate şi carcinogenitate
Meloxicamul nu a prezentat acţiune mutagenă în cadrul testului Ames, testului pe gazde mediate,
testului de mutaţii genice la mamifere (V79/HPRT) şi nici acţiune clastogenă în teste de aberaţii
cromozomiale pe limfocite umane sau în testul micronucleilor din măduva osoasă a şoarecilor.
Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat potenţial carcinogen la doze de
până la 0,8 mg/kg la şobolan şi 8 mg/kg la şoarece. În aceste studii, meloxicamul a fost considerat a fi
condro-neutru, adică nu a afectat cartilajul articular după administrare îndelungată.
Meloxicamul nu a indus reacţii imune în teste la şoarece şi cobai. În mai multe teste, s-a dovedit că
meloxicamul este mai puţin fototoxic decât alte AINS, dar rezultatele au fost similare din acest punct
de vedere cu piroxicamul şi tenoxicamul.
În studii de toleranţă locală, meloxicamul a fost bine tolerat după administrare intravenoasă,
intramusculară, rectală, dermică şi intraoculară.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Meglumină
Glicofurol
Poloxamer 188
Glicină
Clorură de sodiu
Hidroxid de sodiu soluție (pentru ajustarea pH-ului)
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
În absenţa studiilor de compatibilitate, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Nu sunt necesare condiţii speciale de temperatură.
A se păstra medicamentul în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 3 fiole din sticlă incoloră, prevăzute cu inel de rupere; fiecare fiolă conţine 1,5 ml soluţie
injectabilă.
13
Cutie cu 5 fiole din sticlă incoloră, prevăzute cu inel de rupere; fiecare fiolă conţine 1,5 ml soluţie
injectabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Rompharm Company S.R.L.
Str. Eroilor nr. 1A, Otopeni, cod 075100, jud. Ilfov
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7091/2014/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Octombrie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai, 2016
