ERITROMICINA ATB 200 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Eritromicină Atb 200 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine eritromicină 200 mg ( sub formă de propionat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat.
Comprimate de culoare albă sau aproape albă, rotunde, plate, marcate pe una din feţe cu literele "PE".
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Eritromicină Atb este indicată pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene determinate de
microorganisme sensibile la eritromicină:
Infecţii ale tractului respirator superior (incluzând infecţii ORL): sinuzită, otită medie acută, angine
streptococice şi difterice.
Infecţii ale tractului respirator inferior : acutizări ale bronşitelor cronice, pneumonii determinate de
pneumococi (ca alternativă la penicilină), micoplasme, chlamidii.
Infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi : acnee, antrax, infecţii produse de actinomicete, eritrasma.
Infecţii genito -urinare : gonoree (ca alternativă la penicilină), endocervicite chlamidiene, uretrite
negonococice, sifilis (în caz de alergie la peniciline), şancru moale.
Infecţii digestive: enterite cu Campylobacter jejuni .
Prevenirea endocarditelor bacteriene şi a recăderilor reumatismului articular acut la pacienţii alergici la
betalactamine, conjuctivite chlamidiene, listerioză, infecţii cu Legionella pneumophila, tuse convulsivă.
Trebuie avute în vedere g hidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a antibioticelor.
Se recomandă efectuarea antibiogramei înainte de iniţierea tratamentului, deşi tratamentul poate fi început
înainte ca rezultatele antibiogramei să fie disponibile.
2
4.2 Doze şi mod de administrare
Adulţi, pacienţi vârstnici cu funcţie renală normală şi adolescenţi: doza recomandată este de 800 mg- 1 g
eritromicină (4 -5 comprimate Eritromicină Atb 200 mg) pe zi, fracţionat la intervale de 8- 12 ore; în funcţie
de severitatea infecţiei doza poate fi crescută fără a depăşi 4 g eritromicină pe zi.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 -12 ani: doza recomandată este de 30 -50 mg eritromicină/kg şi zi, fracţionat
la 6 -8 ore. În funcţie de severitatea infecţiei doza poate fi crescută până la 60- 100 mg eritromicină/kg şi zi.
La copii cu vârsta sub 6 ani se recomandă forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.
Mod de administrare:
Comprimatele se administrează oral, în timpul sau înainte de masă şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la eritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Eritromicina este contraindicată la pacienţii care utilizează astemizol, terfenadină, cisapridă sau pimozidă.
Erit romicina este contraindicată în cazul tratamentului concomitent cu ergotamină şi dihidroergotamină.
(vezi pct. 4.5.).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
La pacienţii cu tulburări cardio- vasculare se recomandă prudenţă, eventual monit orizarea
electrocardiogramei în cazul utilizării dozelor mari de eritromicină.
Alungirea intervalului QT impune întreruperea administrării.
Eritromicina se excretă în principal la nivel hepatic, prin urmare se recomandă precauţie în administrarea de
ant ibiotice la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau în cazul administrării concomitente de medicamente cu
potenţial hepatotoxic. A fost raportată rar disfuncţia hepatică, inclusiv creşterea nivelului seric al enzimelor
hepatice şi/sau hepatită colestatică, cu sau fără icter, în timpul administrării eritromicinei.
Colita pseudomembranoasă a fost raportată în majoritatea cazurilor de administrare a tuturor medicamentelor
antibacteriene, inclusiv macrolide, şi poate varia în severitate de la cazuri uşoare până la deces (vezi pct. 4.8).
Diareea asociată cu Clostridium difficile a fost raportată în cazul utilizării medicamentelor antibacteriene,
inclusiv eritromicină, şi poate varia în severitate de la diaree uşoară până la colită letală. Tratamentul cu
agenţi antibacterieni alterează flora normală a colonului, ceea ce poate duce la creşterea exagerată a
Clostridium difficile. Clostridium difficile asociat diareei trebuie să fie luat în considerare de toţi pacienţii
care prezintă diaree după utilizarea de antibiot ice. Este necesară monitorizarea antecedentelor medicale
deoarece apariţia Clostridium difficile asociat diareei a fost raportată uneori după două luni de la
administrarea medicamentelor antibacteriene.
Există rapoarte care sugerează că eritromicina admin istrată în cantităţi adecvate pentru a preveni sifilisul
congenital nu afectează fătul. Copiii născuţi de femei tratate în timpul sarcinii cu eritromicină administrată
pe cale orală pentru sifilis în stadiul precoce trebuie trataţi cu un regim adecvat de penicilină.
Există rapoarte care precizează că eritromicina poate agrava slăbiciunea musculară în cazul pacienţilor cu
miastenia gravis.
Eritromicina interferă cu determinarea fluorimetrică a catecolaminelor urinare.
A fost raportată rabdomioliză, cu sau fără insuficienţă renală, la pacienţii cu afectare severă cărora li s- au
administrat eritromicină şi statine (vezi pct. 4.5.).
Insuficienţa renală severă (clearance al creatininei sub 10 ml/ min) favorizează acumularea unor cantităţi
excesive de antibiot ic cu risc de hipoacuzie tranzitorie; în caz de tratament prelungit se recomandă
micşorarea dozei.
3
Au fost raportate cazuri de stenoză pilorică hipertrofică infantilă, care apare la copii în urma tratamentului cu
eritromicină. Într -un grup de 157 de nou- născuţi cărora li s-a administrat eritromicină pentru profilaxia tusei
convulsive, şapte nou- născuţi (5%) au prezentat vărsături non- bilioase sau iritabilitate în timpul alimentării şi
au fost ulterior diagnosticaţi cu stenoză pilorică hipertrofică infantil ă necesitând pilorotomie chirurgicală.
Deoarece eritromicina poate fi utilizată în tratamentul afecţiunilor la sugari, asociate cu mortalitate şi
morbiditate semnificativă (cum ar fi Pertussis sau Chlamydia ), beneficiul tratamentului cu eritromicină
trebui e analizat în raport cu riscul potenţial de apariţie a stenozei pilorice hipertrofice infantile. Părinţii
trebuie informaţi să se adreseze unui medic în cazul în care apar vărsături sau iritabilitate în timpul
alimentării.
La pacienţii cu astm bronşic cărora li se administrează teofilină, trebuie monitorizate concentraţiile
plasmatice ale teofilinei, urmărind o eventuală apariţie a simptomelor carcateristice intoxicaţiei cu teofilină.
(vezi pct. 4.5.)
Eritromicina accelerează absorbţia alcoolului.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
În urma administrării concomitente a eritromicinei cu următoarele medicamente metabolizate prin
intermediul sistemului citocromului P450 pot să apară creşteri ale concentraţiilor serice ale acesto ra:
acenocumarol, alfentanil, astemizol, bromocriptină, carvedilol, carbamazepină, cilostazol, ciclosporină,
digoxină, dihidroergotamină, disopiramidă, ergotamină, hexobarbitonă, metilprednisolon, midazolam,
omeprazol, fenitoină, chinidină, rifabutină, sil denafil, tacrolimus, terfenadină, teofilină, triazolam, valproat,
vinblastină şi antifungice, de exemplu fluconazol, ketoconazol şi itraconazol. Este necesară monitorizarea
adecvată şi dacă este cazul, ajustarea dozelor. Se recomandă o atenţie deosebită în cazul medicamentelor care
prelungesc intervalul QT pe electrocardiogramă. Asocierea eritromicinei cu anumite medicamente
favorizează apariţia tulburărilor de ritm ventricular inclusiv torsada vârfurilor. Din acest motiv este
contraindicată asocierea cu: cisapridă, astemizol, ebastină, amiodaronă, bretilium, antiaritmice, sotalol,
vincamină, halofantrină, pentamidină, sultopridă.
Medicamentele care induc CYP3A4 (precum rifampicina, fenitoina, carbamazapina, fenobarbitalul,
sunătoarea) pot induce metaboliz area eritromicinei. Acesta poate duce la niveluri subterapeutice ale
eritromicinei şi la un efect scăzut. Inducerea scade treptat pe parcursul a două săptămâni după întreruperea
tratamentului cu inductori ai CYP3A4. Eritromicina nu trebuie administrată în timpul şi timp de două
săptămâni după tratamentul cu inductori ai CYP3A4.
Inhibitorii HMG -CoA -reductazei: s- a raportat că eritromicina creşte concentraţiile HMG -CoA -reductazei (de
exemplu, lovastatină şi simvastatină). Au fost raportate cazuri rare de ra bdomioliză la pacienţii care
utilizează concomitent aceste medicamente. (vezi pct. 4.4.)
Contraceptive: în cazuri rare unele antibiotice pot reduce efectul pilulelor contraceptive prin interferarea cu
hidroliza bacteriană a steroizilor conjugaţi la nivel intestinal şi, astfel, reabsorbţia steroizilor neconjugaţi.
Prin urmare, concentraţiile plasmatice ale steroizilor activi pot scădea.
Antagonişti antihistaminici H1: se recomandă prudenţă la administrarea concomitentă a eritromicinei cu
antagonişti H1, pr ecum terfenadină, astemizol şi mizolastină datorită alterării metabolismului acestora de
către eritromicină.
Eritromicina modifică semnificativ metabolismul terfenadinei, astemizolului şi pimozidei atunci când sunt
administrate concomitent. Au fost obser vate cazuri rare grave, potenţial letale, de evenimente
cardiovasculare, inclusiv stop cardiovascular, torsada vârfurilor şi alte aritmii ventriculare (vezi pct. 4.3 şi
4.8).
Medicamente antibacteriene: există un antagonism in vitro între eritromicină şi antibiotice bactericide beta-
lactamice (de exemplu penicilina, cefalosporine). Eritromicina antagonizează acţiunea clindamicinei,
lincomicinei şi cloramfenicolului. Acelaşi efect se aplică şi streptomicinei, tetraciclinelor şi colistinei.
Inhibitori de protează: s- a observat inhibarea descompunerii eritromicinei în urma administrării concomitente
cu inhibitori de protează.
4
Anticoagulante orale: au fost raportate efecte anticoagulante crescute la utilizarea concomitentă de
eritromicină şi anticoagulante orale (de exemplu warfarină).
Triazolobenzodiazepine (precum triazolam şi alprazolam) şi benzodiazepine înrudite: eritromicina reduce
clearance- ul triazolamului, midazolamului şi a benzodiazepinelor înrudite şi creşte efectul farmacologic al
acestor benz odiazepine.
Rapoartele după comercializare indică faptul că administrarea concomitentă a eritromicinei cu ergot amină şi
dihidroergotamină se asociază cu toxicitate acută caracterizată prin vasospasm şi ischemie la nivelul
sistemului nervos central, a extremităţilor şi a altor ţesuturi (vezi pct. 4.3).
Au fost raportate concentraţii crescute de cisapridă în urma administrării concomitente a eritromicinei cu
cisaprida. Acest lucru poate duce la prelungirea intervalului QT şi aritmii cardiace, inclusiv tahicardie
ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor care pot fi letale. Au fost observate efecte similare cu
administrarea concomitentă de pimozidă şi claritromicină, alte antibiotice macrolide.
Administrarea eritromicinei la pacienţii care au utilizat doze mari de teofilină se asociază cu creşterea
concentraţiilor serice de teofilină şi cu toxicita te potenţială a teofilinei. În caz de toxicitate a teofilinei şi/sau
concentraţii serice crescute de teofilină, doza de teofilină trebuie redusă în timp ce pacientul primeşte
tratament concomitent cu eritromicină. Există rapoarte publicate care sugerează c ă atunci când eritromicina
este administrată pe cale orală concomitent cu teofilina are loc o scădere semnificativă a concentraţiilor
plasmatice ale eritromicinei. Această scădere determină concentraţii sub -terapeutice ale eritromicinei.
Au existat rapoa rte de toxicitate a colchicinei după punerea pe piaţă în urma administrării concomitente a
eritromicinei cu colchicină.
La pacienţii trataţi concomitent cu verapamil, un blocant al canalelor de calciu au fost observate hipotensiune
arterială, bradicardie şi acidoză lactică.
Cimetidina poate inhiba metabolismul eritromicinei, ceea ce poate conduce la creşterea concentraţiilor
plasmatice.
S -a raportat că eritromicina reduce clearance- ul zopiclonei şi, astfel, poate creşte efectele farmacodinamice
ale acestui medicament.
Eritromicina poate afecta rezultatele unor examene de laborator: creştere falsă a catecolaminelor, 17 -
hidroxicorticosteroizilor urinari, ALAT, scădere falsă a folatului seric şi estriolului urinar.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptare a
Eritromicina traversează bariera placentară şi realizează concentraţii plasmatice fetale mici (5 -20% din
concentraţia plasmatică maternă). Cu toate acestea, studiile observaţionale la om au raportat malformaţii
cardiovasculare în timpul sarcinii după ex punerea la medicamente care conţin eritromicină. În timpul
sarcinii, eritromicina poate fi administrată numai după evaluarea atentă a raportului risc fetal/beneficiu
matern.
Eritromicina se excretă în laptele matern. Deoarece nu se cunosc efectele asupra sugarului se vor lua în
considerare fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Eritromicină Atb nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule s au de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/ 1000),
foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
5
Infecţii şi infestări:
Rare: candidoză orală sau vaginală.
Tulburări hematologice şi limfatice:
Cu frecvenţă necunoscută: eozinofilie.
Tulburări ale sistemului imunitar:
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii alergice care variază de la erupţii cutanate uşoare şi urticarie la anafilaxie.
Tulburări psihice:
Cu frecvenţă necunoscută: halucinaţii.
Tulburări ale sistemului nervos:
Cu frecvenţă necunosc ută: au fost raportate cazuri izolate de reacţii adverse tranzitorii ale sistemului nervos
central printre care confuzie, convulsii şi ameţeli, cu toate acestea nu a fost stabilită o relaţie cauză- efect.
Tulburări acustice şi vestibulare:
Rare: tulburări auditive, incluzând surditate tranzitorie şi tinitus (în special la vârstnici, la pacienţi cu
insuficienţă renală sau hepatică şi la pacienţii cărora li se administrează doze mai mari de 4 g pe zi).
Tulburări cardiace:
Foarte rare: prelungirea intervalul ui QT, extrasistole ventriculare, torsada vârfurilor, bloc atrioventricular.
Tulburări vasculare:
Cu frecvenţă necunoscută: hipertensiune arterială.
Tulburări gastro -intestinale:
Mai puţin frecvente: greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree, pancreat ită, anorexie, stenoză pilorică
hipertrofică infantilă.
Foarte rare: colită pseudomembranoasă. (vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare:
Rare: creşterea valorilor serice ale transaminazelor (ALAT, ASAT), fosfatazei alcaline.
Foarte rare: hepatită colestat ică (la doze mari), hepatomegalie, insuficienţă hepatică, hepatită hepatocelulară
(vezi pct. 4.4).
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Rare: reacţii cutanate alergice de tip erupţii cutanate tranzitorii, prurit, urticarie, exantem, angioedem.
Foarte rare: eritem polimorf, sindrom Stevens -Johnson şi necroliză epidermică toxică.
Tulburări renale şi urinare:
Cu frecvenţă necunoscută: nefrită interstiţială.
Investigaţii:
Valori crescute ale enzimelor hepatice.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supra dozaj
În cazul supradozării de Eritromicină Atb poate să apară ototoxicitate şi hepatotoxicitate.
Se recomandă întreruperea administrării eritromicinei, eliminarea medicamentului neabsorbit prin spălături
gastrice, tratament simptomatic. Hemodializa sau dializa peritoneală nu sunt eficiente.
6
Nu există antidot specific.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: macrolide, codul ATC: J01FA01
Mecanism de acţiune:
Eritromicina are proprietăţi bacteriostatice s au bactericide, în funcţie de concentraţia antibioticului, specia
microbiană, faza de creştere, densitatea inoculului. Este activă şi faţă de germenii intracelulari, realizând
concentraţii mari în macrofage şi leucocitele polinucleare. Acţiunea este optimă la un pH alcalin, când
predomină forma neionizată. Intoxicarea microorganismelor se datorează fixării de subunitatea 50S a
ribozomului 70S, cu împiedicarea consecutivă a sintezei proteinelor bacteriene. Legarea de ribozomi este
reversibilă.
Valorile crit ice ale concentraţiilor care separă speciile sensibile, intermediar sensibile şi rezistente sunt: S≤ 1
mg/l şi R> 4 mg/l.
Rezistenţa este mediată plasmatic. Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi tempora r la specii
selectate şi sunt de dorit informaţii locale privind rezistenţa, îndeosebi în tratamentul infecţiilor severe. Dacă
este necesar, trebuie solicitat un expert în cazul în care prevalenţa locală a rezistenţei este de aşa natură, încât
eficacitatea medicamentului este pusă sub sem nul întrebării în cazul a cel puţin câtorva tipuri de infecţii.
Antibioticul pătrunde în bacteriile G ram-pozitive în concentraţii mult mai mari decât cele realizate în
bacteriile G ram-negative. Eritromicina este activă şi faţă de germenii intracelulari realizând concentraţii mari
în macrofage şi leucocite polinucleare.
Spectrul antibacterian, relativ îngust, este asemănător cu cel al benzilpenicilinei.
Specii sensibile: streptococi, stafilococi sensibili la meticilină, Rhodococcus equi, Branhamella cataralis,
Bordetella pertussis, Helicobacter pylori, Campylobacter jejuni, Corynebacterium diphteriae, Moraxella,
Mycoplasma pneumoniae , chlamidii, Legionella pneumophila, Treponema pallidum, Borelia burgdoferi ,
leptospira, Propionibacterium acnes , actinomicete.
Specii moderat sensibile: Haemophilus influenzae, Neisseria gonorheae, Vibrio, Ureaplasma urealyticum.
Specii inconstant sensibile, sensibilitate imprevizibilă în absenţa antibiogramei: Streptococcus pneumoniae,
enterococi, Campylobacter coli , peptostreptococi, Clostridium perfringens .
Specii rezistente: stafilococi rezistenţi la meticilină, Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter, Mycoplasma
hominis, Nocardia, Fusobacterium, Bacteroides fragilis .
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie:
Administrată or al, eritromicina se absoarbe în porţiunea superioară a intestinului subţire, având o
biodisponibilitate de 60 -80%. Biodisponibilitatea nu este influenţată de prezenţa alimentelor în stomac.
Distribuţie:
Se leagă în proporţie de 70 -80% de proteinele plasm atice. Pătrunde bine în majoritatea ţesuturilor (mai ales
în ţesutul pulmonar, amigdalian, prostatic şi mucoasa bronşică) şi a compartimentelor lichidiene cu excepţia
LCR. Eritromicina pătrunde şi se acumulează în fagocite, ceea ce explică acţiunea asupra bacteriilor
intracelulare. Traversează bariera fetoplacentară şi se excretă în laptele matern.
Metabolizare şi excreţie:
Este metabolizată în parte de către ficat. Timpul mediu de înjumătăţire este de 100 minute. Se excretă
predominant prin bilă, unde rea lizează concentraţii superioare celor plasmatice. O parte intră în circuitul
enterohepatic. Se elimină urinar în proporţie de 12- 15%. Timpul de înjumătăţire este de 1-2 ore.
Farmacocinetica grupelor speciale de populaţie:
Nu există date care să evidenţie ze farmacocinetica la grupe speciale de pacienţi.
7
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii pe animale nu au evidenţiat efecte teratogene sau carcinogenice. Nu există studii care să evidenţieze
potenţialul mutagen al eritromicinei.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Polividonă
Celuloză microcristalină
Amidon de porumb
Talc
Stearat de magneziu
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi s ub 25ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 150 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale .
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Antibiotice S.A.
Str. Valea Lupului nr.1, 707410 Iaşi, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6555/2014/01- 02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei re înoiri a autorizaţiei: Iunie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2014
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Eritromicină Atb 200 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine eritromicină 200 mg ( sub formă de propionat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat.
Comprimate de culoare albă sau aproape albă, rotunde, plate, marcate pe una din feţe cu literele "PE".
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Eritromicină Atb este indicată pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene determinate de
microorganisme sensibile la eritromicină:
Infecţii ale tractului respirator superior (incluzând infecţii ORL): sinuzită, otită medie acută, angine
streptococice şi difterice.
Infecţii ale tractului respirator inferior : acutizări ale bronşitelor cronice, pneumonii determinate de
pneumococi (ca alternativă la penicilină), micoplasme, chlamidii.
Infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi : acnee, antrax, infecţii produse de actinomicete, eritrasma.
Infecţii genito -urinare : gonoree (ca alternativă la penicilină), endocervicite chlamidiene, uretrite
negonococice, sifilis (în caz de alergie la peniciline), şancru moale.
Infecţii digestive: enterite cu Campylobacter jejuni .
Prevenirea endocarditelor bacteriene şi a recăderilor reumatismului articular acut la pacienţii alergici la
betalactamine, conjuctivite chlamidiene, listerioză, infecţii cu Legionella pneumophila, tuse convulsivă.
Trebuie avute în vedere g hidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a antibioticelor.
Se recomandă efectuarea antibiogramei înainte de iniţierea tratamentului, deşi tratamentul poate fi început
înainte ca rezultatele antibiogramei să fie disponibile.
2
4.2 Doze şi mod de administrare
Adulţi, pacienţi vârstnici cu funcţie renală normală şi adolescenţi: doza recomandată este de 800 mg- 1 g
eritromicină (4 -5 comprimate Eritromicină Atb 200 mg) pe zi, fracţionat la intervale de 8- 12 ore; în funcţie
de severitatea infecţiei doza poate fi crescută fără a depăşi 4 g eritromicină pe zi.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6 -12 ani: doza recomandată este de 30 -50 mg eritromicină/kg şi zi, fracţionat
la 6 -8 ore. În funcţie de severitatea infecţiei doza poate fi crescută până la 60- 100 mg eritromicină/kg şi zi.
La copii cu vârsta sub 6 ani se recomandă forme farmaceutice şi concentraţii adecvate vârstei.
Mod de administrare:
Comprimatele se administrează oral, în timpul sau înainte de masă şi se înghit întregi, cu un pahar cu apă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la eritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Eritromicina este contraindicată la pacienţii care utilizează astemizol, terfenadină, cisapridă sau pimozidă.
Erit romicina este contraindicată în cazul tratamentului concomitent cu ergotamină şi dihidroergotamină.
(vezi pct. 4.5.).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
La pacienţii cu tulburări cardio- vasculare se recomandă prudenţă, eventual monit orizarea
electrocardiogramei în cazul utilizării dozelor mari de eritromicină.
Alungirea intervalului QT impune întreruperea administrării.
Eritromicina se excretă în principal la nivel hepatic, prin urmare se recomandă precauţie în administrarea de
ant ibiotice la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau în cazul administrării concomitente de medicamente cu
potenţial hepatotoxic. A fost raportată rar disfuncţia hepatică, inclusiv creşterea nivelului seric al enzimelor
hepatice şi/sau hepatită colestatică, cu sau fără icter, în timpul administrării eritromicinei.
Colita pseudomembranoasă a fost raportată în majoritatea cazurilor de administrare a tuturor medicamentelor
antibacteriene, inclusiv macrolide, şi poate varia în severitate de la cazuri uşoare până la deces (vezi pct. 4.8).
Diareea asociată cu Clostridium difficile a fost raportată în cazul utilizării medicamentelor antibacteriene,
inclusiv eritromicină, şi poate varia în severitate de la diaree uşoară până la colită letală. Tratamentul cu
agenţi antibacterieni alterează flora normală a colonului, ceea ce poate duce la creşterea exagerată a
Clostridium difficile. Clostridium difficile asociat diareei trebuie să fie luat în considerare de toţi pacienţii
care prezintă diaree după utilizarea de antibiot ice. Este necesară monitorizarea antecedentelor medicale
deoarece apariţia Clostridium difficile asociat diareei a fost raportată uneori după două luni de la
administrarea medicamentelor antibacteriene.
Există rapoarte care sugerează că eritromicina admin istrată în cantităţi adecvate pentru a preveni sifilisul
congenital nu afectează fătul. Copiii născuţi de femei tratate în timpul sarcinii cu eritromicină administrată
pe cale orală pentru sifilis în stadiul precoce trebuie trataţi cu un regim adecvat de penicilină.
Există rapoarte care precizează că eritromicina poate agrava slăbiciunea musculară în cazul pacienţilor cu
miastenia gravis.
Eritromicina interferă cu determinarea fluorimetrică a catecolaminelor urinare.
A fost raportată rabdomioliză, cu sau fără insuficienţă renală, la pacienţii cu afectare severă cărora li s- au
administrat eritromicină şi statine (vezi pct. 4.5.).
Insuficienţa renală severă (clearance al creatininei sub 10 ml/ min) favorizează acumularea unor cantităţi
excesive de antibiot ic cu risc de hipoacuzie tranzitorie; în caz de tratament prelungit se recomandă
micşorarea dozei.
3
Au fost raportate cazuri de stenoză pilorică hipertrofică infantilă, care apare la copii în urma tratamentului cu
eritromicină. Într -un grup de 157 de nou- născuţi cărora li s-a administrat eritromicină pentru profilaxia tusei
convulsive, şapte nou- născuţi (5%) au prezentat vărsături non- bilioase sau iritabilitate în timpul alimentării şi
au fost ulterior diagnosticaţi cu stenoză pilorică hipertrofică infantil ă necesitând pilorotomie chirurgicală.
Deoarece eritromicina poate fi utilizată în tratamentul afecţiunilor la sugari, asociate cu mortalitate şi
morbiditate semnificativă (cum ar fi Pertussis sau Chlamydia ), beneficiul tratamentului cu eritromicină
trebui e analizat în raport cu riscul potenţial de apariţie a stenozei pilorice hipertrofice infantile. Părinţii
trebuie informaţi să se adreseze unui medic în cazul în care apar vărsături sau iritabilitate în timpul
alimentării.
La pacienţii cu astm bronşic cărora li se administrează teofilină, trebuie monitorizate concentraţiile
plasmatice ale teofilinei, urmărind o eventuală apariţie a simptomelor carcateristice intoxicaţiei cu teofilină.
(vezi pct. 4.5.)
Eritromicina accelerează absorbţia alcoolului.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
În urma administrării concomitente a eritromicinei cu următoarele medicamente metabolizate prin
intermediul sistemului citocromului P450 pot să apară creşteri ale concentraţiilor serice ale acesto ra:
acenocumarol, alfentanil, astemizol, bromocriptină, carvedilol, carbamazepină, cilostazol, ciclosporină,
digoxină, dihidroergotamină, disopiramidă, ergotamină, hexobarbitonă, metilprednisolon, midazolam,
omeprazol, fenitoină, chinidină, rifabutină, sil denafil, tacrolimus, terfenadină, teofilină, triazolam, valproat,
vinblastină şi antifungice, de exemplu fluconazol, ketoconazol şi itraconazol. Este necesară monitorizarea
adecvată şi dacă este cazul, ajustarea dozelor. Se recomandă o atenţie deosebită în cazul medicamentelor care
prelungesc intervalul QT pe electrocardiogramă. Asocierea eritromicinei cu anumite medicamente
favorizează apariţia tulburărilor de ritm ventricular inclusiv torsada vârfurilor. Din acest motiv este
contraindicată asocierea cu: cisapridă, astemizol, ebastină, amiodaronă, bretilium, antiaritmice, sotalol,
vincamină, halofantrină, pentamidină, sultopridă.
Medicamentele care induc CYP3A4 (precum rifampicina, fenitoina, carbamazapina, fenobarbitalul,
sunătoarea) pot induce metaboliz area eritromicinei. Acesta poate duce la niveluri subterapeutice ale
eritromicinei şi la un efect scăzut. Inducerea scade treptat pe parcursul a două săptămâni după întreruperea
tratamentului cu inductori ai CYP3A4. Eritromicina nu trebuie administrată în timpul şi timp de două
săptămâni după tratamentul cu inductori ai CYP3A4.
Inhibitorii HMG -CoA -reductazei: s- a raportat că eritromicina creşte concentraţiile HMG -CoA -reductazei (de
exemplu, lovastatină şi simvastatină). Au fost raportate cazuri rare de ra bdomioliză la pacienţii care
utilizează concomitent aceste medicamente. (vezi pct. 4.4.)
Contraceptive: în cazuri rare unele antibiotice pot reduce efectul pilulelor contraceptive prin interferarea cu
hidroliza bacteriană a steroizilor conjugaţi la nivel intestinal şi, astfel, reabsorbţia steroizilor neconjugaţi.
Prin urmare, concentraţiile plasmatice ale steroizilor activi pot scădea.
Antagonişti antihistaminici H1: se recomandă prudenţă la administrarea concomitentă a eritromicinei cu
antagonişti H1, pr ecum terfenadină, astemizol şi mizolastină datorită alterării metabolismului acestora de
către eritromicină.
Eritromicina modifică semnificativ metabolismul terfenadinei, astemizolului şi pimozidei atunci când sunt
administrate concomitent. Au fost obser vate cazuri rare grave, potenţial letale, de evenimente
cardiovasculare, inclusiv stop cardiovascular, torsada vârfurilor şi alte aritmii ventriculare (vezi pct. 4.3 şi
4.8).
Medicamente antibacteriene: există un antagonism in vitro între eritromicină şi antibiotice bactericide beta-
lactamice (de exemplu penicilina, cefalosporine). Eritromicina antagonizează acţiunea clindamicinei,
lincomicinei şi cloramfenicolului. Acelaşi efect se aplică şi streptomicinei, tetraciclinelor şi colistinei.
Inhibitori de protează: s- a observat inhibarea descompunerii eritromicinei în urma administrării concomitente
cu inhibitori de protează.
4
Anticoagulante orale: au fost raportate efecte anticoagulante crescute la utilizarea concomitentă de
eritromicină şi anticoagulante orale (de exemplu warfarină).
Triazolobenzodiazepine (precum triazolam şi alprazolam) şi benzodiazepine înrudite: eritromicina reduce
clearance- ul triazolamului, midazolamului şi a benzodiazepinelor înrudite şi creşte efectul farmacologic al
acestor benz odiazepine.
Rapoartele după comercializare indică faptul că administrarea concomitentă a eritromicinei cu ergot amină şi
dihidroergotamină se asociază cu toxicitate acută caracterizată prin vasospasm şi ischemie la nivelul
sistemului nervos central, a extremităţilor şi a altor ţesuturi (vezi pct. 4.3).
Au fost raportate concentraţii crescute de cisapridă în urma administrării concomitente a eritromicinei cu
cisaprida. Acest lucru poate duce la prelungirea intervalului QT şi aritmii cardiace, inclusiv tahicardie
ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor care pot fi letale. Au fost observate efecte similare cu
administrarea concomitentă de pimozidă şi claritromicină, alte antibiotice macrolide.
Administrarea eritromicinei la pacienţii care au utilizat doze mari de teofilină se asociază cu creşterea
concentraţiilor serice de teofilină şi cu toxicita te potenţială a teofilinei. În caz de toxicitate a teofilinei şi/sau
concentraţii serice crescute de teofilină, doza de teofilină trebuie redusă în timp ce pacientul primeşte
tratament concomitent cu eritromicină. Există rapoarte publicate care sugerează c ă atunci când eritromicina
este administrată pe cale orală concomitent cu teofilina are loc o scădere semnificativă a concentraţiilor
plasmatice ale eritromicinei. Această scădere determină concentraţii sub -terapeutice ale eritromicinei.
Au existat rapoa rte de toxicitate a colchicinei după punerea pe piaţă în urma administrării concomitente a
eritromicinei cu colchicină.
La pacienţii trataţi concomitent cu verapamil, un blocant al canalelor de calciu au fost observate hipotensiune
arterială, bradicardie şi acidoză lactică.
Cimetidina poate inhiba metabolismul eritromicinei, ceea ce poate conduce la creşterea concentraţiilor
plasmatice.
S -a raportat că eritromicina reduce clearance- ul zopiclonei şi, astfel, poate creşte efectele farmacodinamice
ale acestui medicament.
Eritromicina poate afecta rezultatele unor examene de laborator: creştere falsă a catecolaminelor, 17 -
hidroxicorticosteroizilor urinari, ALAT, scădere falsă a folatului seric şi estriolului urinar.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptare a
Eritromicina traversează bariera placentară şi realizează concentraţii plasmatice fetale mici (5 -20% din
concentraţia plasmatică maternă). Cu toate acestea, studiile observaţionale la om au raportat malformaţii
cardiovasculare în timpul sarcinii după ex punerea la medicamente care conţin eritromicină. În timpul
sarcinii, eritromicina poate fi administrată numai după evaluarea atentă a raportului risc fetal/beneficiu
matern.
Eritromicina se excretă în laptele matern. Deoarece nu se cunosc efectele asupra sugarului se vor lua în
considerare fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Eritromicină Atb nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule s au de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/ 1000),
foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
5
Infecţii şi infestări:
Rare: candidoză orală sau vaginală.
Tulburări hematologice şi limfatice:
Cu frecvenţă necunoscută: eozinofilie.
Tulburări ale sistemului imunitar:
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii alergice care variază de la erupţii cutanate uşoare şi urticarie la anafilaxie.
Tulburări psihice:
Cu frecvenţă necunoscută: halucinaţii.
Tulburări ale sistemului nervos:
Cu frecvenţă necunosc ută: au fost raportate cazuri izolate de reacţii adverse tranzitorii ale sistemului nervos
central printre care confuzie, convulsii şi ameţeli, cu toate acestea nu a fost stabilită o relaţie cauză- efect.
Tulburări acustice şi vestibulare:
Rare: tulburări auditive, incluzând surditate tranzitorie şi tinitus (în special la vârstnici, la pacienţi cu
insuficienţă renală sau hepatică şi la pacienţii cărora li se administrează doze mai mari de 4 g pe zi).
Tulburări cardiace:
Foarte rare: prelungirea intervalul ui QT, extrasistole ventriculare, torsada vârfurilor, bloc atrioventricular.
Tulburări vasculare:
Cu frecvenţă necunoscută: hipertensiune arterială.
Tulburări gastro -intestinale:
Mai puţin frecvente: greaţă, vărsături, dureri abdominale, diaree, pancreat ită, anorexie, stenoză pilorică
hipertrofică infantilă.
Foarte rare: colită pseudomembranoasă. (vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare:
Rare: creşterea valorilor serice ale transaminazelor (ALAT, ASAT), fosfatazei alcaline.
Foarte rare: hepatită colestat ică (la doze mari), hepatomegalie, insuficienţă hepatică, hepatită hepatocelulară
(vezi pct. 4.4).
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Rare: reacţii cutanate alergice de tip erupţii cutanate tranzitorii, prurit, urticarie, exantem, angioedem.
Foarte rare: eritem polimorf, sindrom Stevens -Johnson şi necroliză epidermică toxică.
Tulburări renale şi urinare:
Cu frecvenţă necunoscută: nefrită interstiţială.
Investigaţii:
Valori crescute ale enzimelor hepatice.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supra dozaj
În cazul supradozării de Eritromicină Atb poate să apară ototoxicitate şi hepatotoxicitate.
Se recomandă întreruperea administrării eritromicinei, eliminarea medicamentului neabsorbit prin spălături
gastrice, tratament simptomatic. Hemodializa sau dializa peritoneală nu sunt eficiente.
6
Nu există antidot specific.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: macrolide, codul ATC: J01FA01
Mecanism de acţiune:
Eritromicina are proprietăţi bacteriostatice s au bactericide, în funcţie de concentraţia antibioticului, specia
microbiană, faza de creştere, densitatea inoculului. Este activă şi faţă de germenii intracelulari, realizând
concentraţii mari în macrofage şi leucocitele polinucleare. Acţiunea este optimă la un pH alcalin, când
predomină forma neionizată. Intoxicarea microorganismelor se datorează fixării de subunitatea 50S a
ribozomului 70S, cu împiedicarea consecutivă a sintezei proteinelor bacteriene. Legarea de ribozomi este
reversibilă.
Valorile crit ice ale concentraţiilor care separă speciile sensibile, intermediar sensibile şi rezistente sunt: S≤ 1
mg/l şi R> 4 mg/l.
Rezistenţa este mediată plasmatic. Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi tempora r la specii
selectate şi sunt de dorit informaţii locale privind rezistenţa, îndeosebi în tratamentul infecţiilor severe. Dacă
este necesar, trebuie solicitat un expert în cazul în care prevalenţa locală a rezistenţei este de aşa natură, încât
eficacitatea medicamentului este pusă sub sem nul întrebării în cazul a cel puţin câtorva tipuri de infecţii.
Antibioticul pătrunde în bacteriile G ram-pozitive în concentraţii mult mai mari decât cele realizate în
bacteriile G ram-negative. Eritromicina este activă şi faţă de germenii intracelulari realizând concentraţii mari
în macrofage şi leucocite polinucleare.
Spectrul antibacterian, relativ îngust, este asemănător cu cel al benzilpenicilinei.
Specii sensibile: streptococi, stafilococi sensibili la meticilină, Rhodococcus equi, Branhamella cataralis,
Bordetella pertussis, Helicobacter pylori, Campylobacter jejuni, Corynebacterium diphteriae, Moraxella,
Mycoplasma pneumoniae , chlamidii, Legionella pneumophila, Treponema pallidum, Borelia burgdoferi ,
leptospira, Propionibacterium acnes , actinomicete.
Specii moderat sensibile: Haemophilus influenzae, Neisseria gonorheae, Vibrio, Ureaplasma urealyticum.
Specii inconstant sensibile, sensibilitate imprevizibilă în absenţa antibiogramei: Streptococcus pneumoniae,
enterococi, Campylobacter coli , peptostreptococi, Clostridium perfringens .
Specii rezistente: stafilococi rezistenţi la meticilină, Pseudomonas aeruginosa, Acinetobacter, Mycoplasma
hominis, Nocardia, Fusobacterium, Bacteroides fragilis .
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie:
Administrată or al, eritromicina se absoarbe în porţiunea superioară a intestinului subţire, având o
biodisponibilitate de 60 -80%. Biodisponibilitatea nu este influenţată de prezenţa alimentelor în stomac.
Distribuţie:
Se leagă în proporţie de 70 -80% de proteinele plasm atice. Pătrunde bine în majoritatea ţesuturilor (mai ales
în ţesutul pulmonar, amigdalian, prostatic şi mucoasa bronşică) şi a compartimentelor lichidiene cu excepţia
LCR. Eritromicina pătrunde şi se acumulează în fagocite, ceea ce explică acţiunea asupra bacteriilor
intracelulare. Traversează bariera fetoplacentară şi se excretă în laptele matern.
Metabolizare şi excreţie:
Este metabolizată în parte de către ficat. Timpul mediu de înjumătăţire este de 100 minute. Se excretă
predominant prin bilă, unde rea lizează concentraţii superioare celor plasmatice. O parte intră în circuitul
enterohepatic. Se elimină urinar în proporţie de 12- 15%. Timpul de înjumătăţire este de 1-2 ore.
Farmacocinetica grupelor speciale de populaţie:
Nu există date care să evidenţie ze farmacocinetica la grupe speciale de pacienţi.
7
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii pe animale nu au evidenţiat efecte teratogene sau carcinogenice. Nu există studii care să evidenţieze
potenţialul mutagen al eritromicinei.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Polividonă
Celuloză microcristalină
Amidon de porumb
Talc
Stearat de magneziu
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi s ub 25ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 150 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale .
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Antibiotice S.A.
Str. Valea Lupului nr.1, 707410 Iaşi, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6555/2014/01- 02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei re înoiri a autorizaţiei: Iunie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2014
