EPICOCILLIN 250 mg
Substanta activa: AMPICILLINUMClasa ATC: J01CA01Forma farmaceutica: PULB. PT. SOL. INJ./PERF.
Prescriptie: PRF
Tip ambalaj: Cutie cu 1 flac. din sticla incolora, cu dop din cauciuc bromobutilic si sigilat cu capsa din Al prevazuta cu disc din PP care contine pulb. pt. sol. inj./perf.
Producator: FELSIN FARM. SRL - ROMANIA
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Epicocillin 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă /perfuzabilă
Epicocillin 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă /perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITAT IVĂ
Un flacon conţine ampicilină 250 mg sub formă de ampicilină sare de sodiu.
Excipient cu efect cunoscut: sodiu.
Un flacon conţine ampicilină 1 g sub formă de ampicilină sare de sodiu.
Excipient cu efect cunoscut: sodiu.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pul bere pentru soluţie injectabilă /perfuzabilă
Pulbere de culoare albă până la aproape albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Ampicilina este indicată pentru tratamentul infecţiilor cauzate de micr oorganisme sensibile la
ampicilină (vezi pct. 4.4 şi 5.1). În funcţie de necesităţi, ampicilina trebuie administrată după ce s -a
efectuat iniţial o acoperire cu spectru larg cu cefalosporine de generaţia a treia.
• Infecţii ale tractului respirator superior: nazofaringiene, epiglotite, faringite bacteriene;
• Infecţii ale tractului respirator inferior: bronşite acute, bronşite cronice acutizate, pneumonii
bacteriene;
• Infecţii ale urechii: otită medie acută;
• Infecţii ale sinusurilor: sinuzită acută;
• Infecţii uro- genitale: cistite, pielonefrite, uretrite acute gonococice, anexite, salpingite,
endometrite, parametrite, avort septic, febră puerperală, prostatite;
• Infecţii gastrointestinale: gastroenterite bacteriene, dizenterie, infecţii biliare, ca alternativă în
febra tifoidă şi paratifoidă;
• Alte infecţii cu germeni sensibili: septicemii, endocardite bacteriene, meningite bacteriene,
leptospiroză, listerioză, peritonite.
Este indicat a se folosi tratament injectabil pentru infecţii u şor severe şi severe şi pentru pacienţii
cărora nu li se poate administra tratament oral. Tratamentul oral se poate iniţia imediat ce este posibil.
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea corespunzătoare a medicamentelor
antibacteriene.
2
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza de ampicilină depinde de vârsta pacientului, de greutate şi de funcţia renală, de
severitatea şi localizarea infec ţiei şi de microorganismele patogene presupuse sau identificate.
Injectare intravenoasă sau intramusculară
Adulţi şi adolescenţi
500 mg administrate la interval de 4 până la 6 ore (în caz de infecţie severă doza zilnică
poate fi crescută până la 6 g).
Injectare sau perfuzare intravenoasă
Copii cu vârsta cuprinsă între 1 lună şi 12 ani
25- 50 mg/kg (max im 1 g) administr ate la interval de 6 ore (în caz de infecţie severă doza
poate fi dublată)
Nou -născuţi cu vârsta cuprinsă între 21- 28 zile
30 mg/kg administrate la interval de 6 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată)
Nou -născuţi cu vârsta cuprinsă între 7- 21 zile
30 mg/kg administrate la interval de 8 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată)
Nou -născuţi cu vârsta sub 7 zile
30 mg/kg administrate la interval de 12 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată).
Doze speciale şi recom andări de utilizare
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală, ajustarea dozei de ampicilină se face în funcţie de clearance-ul
creatininei :
- 30- 60 ml/min : 2- 4 g ampicilină pe zi (doza maximă este de 4 g ampicilină pe zi, administrată în 2
pr ize) ;
- 10- 30 ml/min : 1 g ampicilină iniţial, ulterior 500 mg ampicilină la intervale de 12 ore ;
- ‹10 ml/min : 1 g ampicilină iniţial, ulterior 500 mg ampicilină la intervale de 24 ore
Ca regulă generală, în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală severă, nu trebuie depăşită o doză de 1 g
ampicilină în decurs de 8 ore.
Pentru administrarea intramusculară, trebuie respectată limita recomandată a volumului
injectat.
Durata tratamentului
Durata tratamentului depinde de evoluţia afecţiunii. Ca regulă generală, ampicilina se administrează
în interval de 7 - 10 zile, dar timp de cel puţin alte 2- 3 zile după ce simptomele s-au ameliorat .
Pentru tratamentul infecţiilor cu streptococ beta -hemolitic, se recomandă extinderea tratamentului
din motive de siguranţă la c el puţin 10 zile pentru a preveni complicaţiile ulterioare ( de exemplu :
febră reumatică, glomerulonefrită ).
Pentru instrucţiuni privind pregătirea în vederea administrării, vezi pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la ampicilin ă, alte penici line sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
3
Antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate imediată ( de exemplu : anafilaxie) la un alt
antibiotic beta -lactamic ( de exemplu : cefalosporine, carbapeneme sau monobactami).
D atorită incide nţei crescute de reacţii adverse cutanate, ampicilina nu trebuie administrat ă la pacienţii
cu mononucleoză infecţioasă (febră glandulară), infecţie cu virus citomegalic sau leucemie limfatică.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Se recomandă prudenţă în administrare pentru a determina orice alt tip de reacţii de hipersensibilitate
preexistentă la penicilină sau la alte beta -lactamine, deoarece pacienţii hipersensibili la acestea pot
prezenta hipersensibilitate şi la ampicilină (hipers ensibilitate încrucişată).
Înainte de iniţierea tratamentului cu ampicilină, trebuie investiga te reacţiile anterioare de
hipersensitivitate la penicilină, cefalosporine şi alţi alergeni.
În cazul apariţiei unei reacţii adverse, tratamentul cu medicamen tul respectiv trebuie întrerupt şi iniţia t
tratament adecvat.
Reacţiile anafilactice severe impun tratament de urgenţă cu epinefrină, oxigen, corticoterapie,
controlul funcţiei respiratorii, inclusiv intubare.
Trebuie avută în vedere posibilitatea proliferării bacteriilor rezistente sau fungilor în timpul
tratamentului de lungă durată. În astfel de cazuri, tratamentul cu ampicilină trebuie întrerupt şi instituit
tratament adecvat. În timpul tratamentului cu ampicilină, un procent mare de pacienţi cu
mo nonucleoză infecţioasă (cuprins între 43% şi 100%) , manifestă o reacţie de tip erupţie cutanată
tranzitorie. În general, erupţia cutanată tranzitorie apare la 7- 10 zile după începerea administrării orale
a ampicilinei şi nu dispare decât după maxim o săptă mână de la întreruperea tratamentului. În cele mai
multe cazuri, erupţie cutanat ă tranzitorie maculopapul oasă, pruriginos ă şi generalizat ă. De aceea, la
pacienţii cu mononucleoză infecţioasă nu se recomandă administrarea ampicilinei . Nu se cunoaşte
dacă aceşti pacienţi sunt cu adevărat alergici la ampicilină.
În absenţa unor dovezi clare de infecţie bacteriană prescrierea ampicilinei este puţin probabil să
constituie un beneficiu pentru pacient; în ace laşi timp, creşte riscul proliferării bacteriilor rezis tente la
medicament.
Acest medicament conţine sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu
restricţie de sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Alopurinol
Administrarea alopurinol ului în asociere cu ampicilina creşte riscul de apariţie a erupţiei cutanate
tranzitorii la pacienţii care urmează tratament cu aceste două medicamente, comparativ cu cei cărora li
se administrează numai ampicilină. Nu se cunoaşte dacă apariţia erupţiei cutanate tranzitorii în timpul
tratamentului cu ampicilină se datorează alopurinolului sau hiperuricemiei.
Aminoglicozide
În cazul pacienţilor cu afectarea funcţiei renale, administrarea în asociere a aminoglicozidelor cu
peniciline poate avea ca rezultat o scădere a concentraţiilor plasmatice a aminoglicozidelor.
Netilmicina şi piperacilina pot fi singura asociere eficace. La pacienţii cu funcţia renală normală, nu s -
a raportat nicio interacţiune semnificativă a aminoglicozidelor cu penicilinele sau carbapenemele după
administrarea în asociere pe cale intravenoasă.
Contraceptive orale
Ampicilina poate să scadă eficacitatea contraceptivelor orale. Ca urmare, se recomandă măsuri
suplimentare de contracepţie non- hormonală.
Alte forme de interacţiune
4
Teste de laborator
În cazuri rare, în cursul tratamentului cu ampicilină, testul Coombs poate fi fals -pozitiv (vezi pct. 4.4).
Metodele non- enzimatice pentru determinarea glicozuriei pot determina rezultate fals- pozitive. Din
acest motiv, în cursul tratamentului cu am picilină, glicozuria trebuie determinată prin metode
enzimatice.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Nu există date privind administrarea ampicilinei la gravide . Ampicilina traversează bariera
feto placentară . Studiile efectuate la animal nu au evidenţiat efecte teratogene (vezi secţiunea 5.3).
Ca măsură de precauţie, ampicilina nu trebuie administrat ă în timpul sarcinii decât după evaluarea
raportului risc -beneficiu, în special în timpul primului trimestru de sarcină.
La om, a mpicilina s e excretă în lapte și poate determina reacții de hipersensibilizare la sugar ; în acest
caz, trebuie avute în vedere întreruperea alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Ampicilina nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
În timpul tratamentului cu ampicilină s-au observat următoarele reacţii adverse care dispar spontan sau
după întreruperea tratamentului .
Reacţiile adverse sunt clasificate pe aparate, organe şi sistem e şi prezentate în funcţie de frecvenţă,
utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin
frecvente (≥ 1/1000 şi ≤ 1/100), rare (≥ 1/10000 şi ≤ 1/1000), foarte rare (≤ 1/10000), cu frecvenţă
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă,
reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
Infecţii şi infestări
Mai puțin frecvente: utilizarea îndelungată şi dozele repetate pot det ermina suprainfecţii cu organisme
rezistente sau fungi. În cazul administrării orale şi mai puţin în cazul administrării injectabile, s- a
raportat apariţia colitei pseudomembranoase, legată de creşterea şi producerea unei toxine a
Clostridium difficile .
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puțin frecvente: anemie, trombocitopeniae, purpu ră trombocitopenică, eozinofilie, leucopenia şi
agranulocitoza
Aceste reacţii sunt de obicei reversibile la întreruperea tratamentului.
Tulburări ale sistemului imunitar
Erupţia cutanată tranzitorie şi urticaria au fost frecvent raportate.
Mai puțin frecvente :sindrom Lyell, sindrom Stevens Johnson, edem laringean, boala serului, vasculită
alergică.
Anafilaxia şi angioedemul sunt cele mai severe reacţii adverse şi au fost asociatew administrării
ampicilinei pe cale injectabilă .
Apar iţia acestor reacţii adverse, impune întreruperea tratamentulului şi tratament de urgenţă cu
epinefrină, oxigen, corticoterapie.
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puțin frecvente : cefalee, ameţeli, vertij.
Tulburări gastro -intestinale
5
Rare: stomatită, glosită, anorexie, greaţă, colorarea în negru a limbii, greaţă, vărsături , enterocolită,
colită pseudomembranoasă şi diaree. (Aceste reacţii sunt , în general, asociate cu form ulările orale ale
medicamentului ).
Tulburări hepato- biliare
Mai puțin frecvente : creştere tranzitorie a transaminazelor hepatice.
Tulburări musculo- scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Foarte rare: artralgie.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: nefrită interstiţială (la doze foarte mari în administrarea intravenoasă).
Rare : cristalurie (la doze mari administrate intravenos) .
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: flebită în cazul administrării intravenoase. Aceasta p oate fi evitată prin injectare lentă a
(între 2 -4 minute).
Durere la locul injectării.
În injectării intravenoase rapide, pot să apară reacţii de intolerabilitate sub forma unei senzaţii de
căldură sau greaţă.
După administrarea intramusculară pot să apară durere şi induraţie la locul injectării.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medic amentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispoziti velor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj cu aminopeniciline, în cazuri izolate pot apare: simptome urinare cum sunt
hematuria şi cristaluria, cistita hemoragică, nefrita interstiţială, oligur ia, hiperkalemia şi/sau
insuficienţa renală. Aceste simptome sunt reversibile la întreruperea tratamentului.
Dacă concentraţia în lichidul cefalorahidian este mare, apar simptome neurologice (incluzând
convulsii).
În caz de supradozaj, este utilă monitoriz area cu atenţie a semnelor vitale şi este indicat tratament
simptomatic. Nu există antidot specific.
Ampicilina poate fi eliminată din circulaţie prin dializă.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotic e, peniciline cu spectru extins, c odul ATC: J01C A01.
Ampicilina este un antibiotic beta -lactamic şi are un spectru de acţiune lărgit faţă de celelalte
peniciline, care cuprinde microorganisme Gram -pozitiv, microorganisme Gram -negativ, coci Gram -
nega tivi spirochete şi actinomicete. Dar datorită faptului că este o aminopenicilină cu un grup amino
ataşat structurii penicilinei, ampicilina are o capacitate mai mare de penetrare a membranei unor
microorganisme Gram-negativ.
Mecanism de acţiune
6
Mecanismul de acţiune al ampicilinei se bazează pe inhibarea sintezei peretelui celular bacterian (în
faza de creştere) prin blocarea proteinelor care leagă penicilinele (PBP), cum sunt transpeptidazele.
Aceasta are ca rezultat o acţiune bactericidă.
Relaţia farmac ocinetică/farmacodinamică (FC/FD)
Eficacitatea depinde mai ales de perioada de timp în care concentraţia substanţei active din ampicilină
rămâne la valori superioare concentraţiei minime inhibitorii (CMI) de medicament ce inhibă creşterea
microorganismelor .
Mecanisme de instalare a rezistenţei
Rezistenţa la ampicilină poate fi generată de următoarele mecanisme:
- Inactivare prin intermediul beta -lactamazelor: ampicilina are o stabilitate scăzută faţă de beta-
lactamaze şi de aceea nu este activă asupra bet a-lactamazelor bacteriene. Aproape toate tulpinile unor
specii bacteriene formează beta- lactamaze. De aceea, aceste specii sunt rezistente în mod natural la
ampicilină (de exemplu: Enterobacter cloacae, Klebsiella pneumoniae).
- Afinitatea redusă pentru am picilină a proteinelor care leagă penicilinele: rezistenţa dobândită a
pneumococilor şi altor streptococi este cauzată de modificarea proteinelor care leagă penicilinele, ca
urmare a unei mutaţii. Cu toate acestea, stafilococii rezistenţi la meticilină (ox acilină) sunt rezistenţi
din cauza formării unei PBP suplimentare, cu afinitate redusă pentru ampicilină.
- Penetrarea insuficientă a ampicilinei prin membrana externă a bacteriilor gram -negative poate avea
ca rezultat inhibarea inadecvată a PBP -urilor.
- Ampicilina poate fi expulzată activ din celulă prin intermediul pompelor de eflux.
Există rezistenţă încrucişată parţială sau totală între ampicilină şi amoxicilină şi, într -o oarecare
măsură, între aceasta şi alte peniciline şi cefalosporine.
Valori cr itice
Valorile critice ale CMI pentru ampicilină sunt cele stabilite de Comitetul European privind Testarea
Sensibilităţii Antimicrobiene (EUCAST).
Microorganism Sensibil ≤ Rezistent ≥
Enterobacteriaceae
Enterococcus spp1.
≤ 8 mg/l
≤ 4 mg/l
≥ 8 mg/l
≥ 8 mg/l
Haemophilus influenzae ≤ 1 mg/l ≥ 1 mg/l
Staphlococcus spp2 ≤ 0,12 mg/l ≥ 0,12 mg/l
Streptococcus A, B, C G2
Streptococcus pneu moniae
≤ 0,25 mg/l
≤ 0,5 mg/l
≥ 0,25 mg/l
≥ 2 mg/l
Alţi streptococi1 ≤ 0,5 mg/l ≥ 2 mg/l
Neisseria meningitidis ≤ 0,12 mg/l ≥ 1 mg/l
Anaerobi gram-negativi ≤ 0,5 mg/l ≥ 2 mg/l
Anaerobi gram-pozitivi ≤ 4 mg/l ≥ 8 mg/l
Valori-limită care nu sunt legate de specie ≤ 2 mg/l ≥ 8 mg/l
Listeria monocytogenes ≤ 1 mg/l ≥ 1 mg/l
1În cazul endocarditei, consultaţi ghidurile naţionale sau internaţionale pentru
valorile critice. 2V
alorile critice sunt bazate pe valorile critice de sensibilitate la benzilpenicilină.
Sensibilitate
7
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia pe criterii geografice şi temporale pentru anumite specii,
informaţiile privind rezistenţa la antibiotice pe plan local fiind deosebit de utile în special în cazul
tratării infecţiilor severe. Dacă prevalenţa rezistenţei este de aşa natură încât utilitatea antibioticului
este discutabilă în cel puţin unele tipuri de infecţii, trebuie solicitată opinia experţilor, după caz.
Specii sensibile în mod obişnuit
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faecalis
Staphylococcus aureus (sensibil la metcilină) Streptococcus agalactiae
Streptococ cus pneumo niae (incl. tulpini cu rezistenţă intermediară la penicilină
Streptococcus pyogenes
Streptococii din grupa „Viridans”^
Microorganisme anaerobe Bacteroides fragilis° Fusobacterium nucleatum°
Alte microorganisme
Gardnerella vaginalis°
Speciile în cazul cărora rezistenţa dobândită ar putea reprezenta o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faeciu m+
Staphylococcus aureus∋ Staphylococcus epider midis +
Staphylococcus
haemolyticus+ Staphylococcus homini s+
Microorganisme aerobe Gram-negative
Escherichia coli
Haemophilus influenzae
Klebsiella oxytoca
Moraxella catarrhalis∞
Neisseria gonorrhoeae
Proteus mirabilis
Proteus vulgaris
Microorganisme anaerobe
Prevotella spp.
Organisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)
Microorganisme aerobe Gram-negative
Acinetobacter baumannii Citrobacter freundii
Enterobacter cloacae
Klebsiella pneumoniae Morganella morganii Pseudomonas aeruginosa Serratia m arcescens
Stenotrophomonas maltophilia
Microorganisme anaerobe
Bacteroides spp.
Alte microorganisme Chlamydia spp. Chlamydophila spp. Legionella pneumophila Mycoplasma spp.
Ureaplasma urealyticum
8
° Când a fost publicat tabelul, nu au existat date disponibile actualizate. În literatura iniţială, în
lucrările standard şi în recomandările terapeutice se presupune existenţa sensibilităţii.
+
Rata de rezistenţă este de peste 50% în cel puţin o regiune.
^Denumire colectivă pentru un grup eterogen din specia Streptococcus . Rata de rezi stenţă poate varia
în funcţie de specia de Streptococcus în cauză.
∞Nu sunt disponibile date recente; în studii (mai vechi de 5 ani) proporţia de
tulpini rezistente este de ≥ 10%.
∋ Rata de rezistenţă este < 10% la pacienţii trataţi ambulatoriu.
5.2 Propr ietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea intramusculară, concentraţia plasmatică maximă este de aproximativ 7 -14
micrograme/ml şi este atinsă după 1 oră.
După administrarea intravenoasă timp de 20 de minute a unei doze unice de 2 g de ampicil ină la un
adult sănătos, concentraţia plasmatică este în medie de 47.6, 23.3, 10.8 şi respectiv 3.7 mcg/ml la 30
de minute, 1 oră, 2 ore şi 4 ore după perfuzare.
Medicamentul difuzează rapid în ţesuturile şi fluidele oganismului, inclusiv în exsudatele i nflamatorii.
Concentraţiile atinse la nivelul lichidului cefalorahidian sunt terapeutic active doar dacă inflamaţia
meningeală este prezentă.
Distribuţie
Ampicilina este larg distribuită şi se ating concentraţii terapeutice în lichidul pleural, lichidul de ascită
şi intraarticular. Traversează bariera fetoplacentară şi se excretă în cantităţi mici în laptele matern. În
lichidul cefalo -rahidian trece o cantitate mică în condiţiile unui meninge inflamat. Aproximativ 20%
este legată de proteinele plasmatice, iar timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 1 -1.5
ore, care la nou -născuţi, vârstnici şi la pacienţii cu afectare renală este prelungit ; în afecţiunile renale
severe timpul de înjumătăţire poate atinge 7-20 de ore.
Legarea de proteinele p lasmatice este în proporţie mică (aproximativ 15%). La pacienţii cu funcţie
hepatică normală , ampicilina atinge concentraţii biliare mari . Excreţia este predominant renală. Timpul
de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 1-2 ore . O mare parte din doza administrată
(aproximativ 70%) se regăseşte în urină sub formă activă.
Ampicilina este eliminată pr in hemodializă, dar nu şi prin dializa peritoneală.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate acută
După administrare orală la şoarece, DL
50 a fost de 15,2 g ampicilină/kg şi de 6 g ampicilină/kg după
administrare intravenoasă. Valoarea DL
50 după administrare orală şi intraperitoneală la şobolan au fost
de 10 g ampicilină/kg şi, respectiv 2 g ampicilină/kg.
Toxicitate cronică
După administrarea la ş obolan a unor doze de 100 mg ampicilină/kg şi zi sau 500 mg ampicilină/kg şi
zi timp de 12 săptămâni, respectiv 5 zile, iar la câine de 250 mg ampicilină/kg timp de 4 săptămâni, cu
excepţia unor pierderi prin materii fecale la câine în primele zile, nu a fost demonstrată apariţia
nici unei anomalii privind creşterea în greutate, aportul alimentar, parametrii sanguini şi urinari, şi nici
afectarea diferitelor organe si sisteme.
Tratamentul îndelungat cu ampicilină la iepure determină creşterea volumului nuclea r şi a tubilor
renali, creştere dependentă de doză, fără a exista semne de afectare celulară.
Teratogeni tate
9
După administrarea intraperitoneală a 2,8 - 3 g ampicilină/kg timp de 10 - 15 zile la femele de şobolan
gestante, puii au avut o rată a mortalită ţii uşor crescută; au fost observate cazuri izolate de anomalii
struc turale şi/sau funcţionale la nivelul extremităţilor.
Toleranţa locală a ţesuturilor
După injectarea subcutanată sau intramusculară a unei doze de 0,1 ml soluţie am picilină 10% la
şobola n, nu au fost descrise leziuni tisulare.
La cobai, după 24 ore de la administrarea intramusculară a 0,1 ml soluţie ampicilină 5% sau după
administrarea intradermică a 0,05 ml soluţie ampicilină 1%, au fost evidenţiate în studiile histologice,
fenomene infl amatorii uşoare (eritem, edem). La iepure, administrarea intradermică (ureche) sau
subconjunctivală a soluţiilor de ampicilină 5% sau 10% a determinat eritem si edem. Administrarea
intramusculară a 500 mg ampicilină la câine timp de 5 zile nu a determinat durere locală.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nu conţine excipienţi.
6.2 Incompatibilităţi
Soluţia injectabilă de ampicilină nu se amestecă cu preparate de sânge, hidrolizate proteice, emulsii
lipidice destinate introducerii intr avenoase; nu se amestecă cu antibiotice aminoglicozidice în aceeaşi
seringă, deoarece se inactivează reciproc.
6.3 Perioada de valabilitate
După ambalare pentru comercializare: 3 ani
Pentru soluţia reconstituită/diluată: A se utiliza imediat
6.4 Precau ţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se păstra la frigider sau congela.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc brombutilic şi sigila t cu capsă din
aluminiu prevăzută cu disc din polipropilenă, a câte 250 mg pulbere pentru soluţie
injectabilă /perfuzabilă .
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc brombutilic şi sigilat cu capsă din
aluminiu prevăzută cu disc din polipropilenă, a câte 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă /perfuzabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Prepararea soluţiei în vederea administrării intramusculare
Se adaugă 1 ml apă distilată pentru preparate injectabile în flacoanele de 250 mg şi se agită bine.
Se adaugă 3,5 ml apă distilată pentru preparate injectabile î n flacoanele de 1 g şi se agită bine.
Prepararea soluţiei în vederea administrării intravenoase
Soluţia se obţine dizolvând conţinutul unui flacon în 5 ml apă pentru preparate injectabile şi se
injectează lent i.v. timp de 3- 5 minute.
Soluţia se obţine dizol vând conţinutul unui flacon în 7,4 ml apă pentru preparate injectabile şi se
injectează lent i.v. timp de 10-15 minute.
10
Administrarea rapidă poate determina apariţia convulsiilor.
Pentru perfuzare intravenoasă
S oluţia preparată anterior se adaugă într -o pungă de perfuzie cu soluţie izoton ă de clorură de sodiu şi
se perfuzează timp de 15- 20 minute.
În ambele cazuri este ne cesară agitarea energică a flaconului, până ce pulberea este complet dizolvată.
Soluția reconstituită se poate utiliza în decurs de 1 oră după preparare, cu toate acestea, se recomandă
să se utilizeze imediat.
Studiile de stabilitate pentru ampicilină pe ntru diferite concentrații și solvenți au arătat că
medicamentul pierde cam 10% din activitate la temperatura camerei după cum urmează :
Temperatura camerei (25° C)
Solvent Concentrație Perioada de stabilitate
clorură de sodiu 0,9% (9 mg/ml) Până la 30 mg/ml 8 ore
soluţia de glucoză 5% (50 mg/ml) 10- 20 mg/ml 1 oră
clorură de sodiu 0,45 % şi glucoză 5% Până la 2 mg/ml 2 ore
Soluție Ringer lactat Până la 30 mg/ml 8 ore
Informații importante
Numai soluțiile listate mai sus trebuie utilizate pentru perfuzare.
Concentrațiile trebuie să se încadreze în intervalul specificat.
Concentrația, viteza și volumul de perfuz are trebuie ajustate astfel încât doza totală de ampicilină să
fie administrată înainte ca stabilitatea medicamentului în soluția de recon stituire să se piardă.
Durata perfuzării trebuie sa fie de cel puțin 30 minute .
Numai soluțiile reconstituite clare trebuie administrate.
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢIN ĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
E.I.P.I.C.O. MED S.R.L.
B -dul Unirii nr. 6, Bl. 8C sc.1, ap 9
Sector 4, Bucureşti
România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6726/2014/01
6727/2014/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIE I
Autorizare – Iulie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2014
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Epicocillin 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă /perfuzabilă
Epicocillin 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă /perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITAT IVĂ
Un flacon conţine ampicilină 250 mg sub formă de ampicilină sare de sodiu.
Excipient cu efect cunoscut: sodiu.
Un flacon conţine ampicilină 1 g sub formă de ampicilină sare de sodiu.
Excipient cu efect cunoscut: sodiu.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pul bere pentru soluţie injectabilă /perfuzabilă
Pulbere de culoare albă până la aproape albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Ampicilina este indicată pentru tratamentul infecţiilor cauzate de micr oorganisme sensibile la
ampicilină (vezi pct. 4.4 şi 5.1). În funcţie de necesităţi, ampicilina trebuie administrată după ce s -a
efectuat iniţial o acoperire cu spectru larg cu cefalosporine de generaţia a treia.
• Infecţii ale tractului respirator superior: nazofaringiene, epiglotite, faringite bacteriene;
• Infecţii ale tractului respirator inferior: bronşite acute, bronşite cronice acutizate, pneumonii
bacteriene;
• Infecţii ale urechii: otită medie acută;
• Infecţii ale sinusurilor: sinuzită acută;
• Infecţii uro- genitale: cistite, pielonefrite, uretrite acute gonococice, anexite, salpingite,
endometrite, parametrite, avort septic, febră puerperală, prostatite;
• Infecţii gastrointestinale: gastroenterite bacteriene, dizenterie, infecţii biliare, ca alternativă în
febra tifoidă şi paratifoidă;
• Alte infecţii cu germeni sensibili: septicemii, endocardite bacteriene, meningite bacteriene,
leptospiroză, listerioză, peritonite.
Este indicat a se folosi tratament injectabil pentru infecţii u şor severe şi severe şi pentru pacienţii
cărora nu li se poate administra tratament oral. Tratamentul oral se poate iniţia imediat ce este posibil.
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea corespunzătoare a medicamentelor
antibacteriene.
2
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza de ampicilină depinde de vârsta pacientului, de greutate şi de funcţia renală, de
severitatea şi localizarea infec ţiei şi de microorganismele patogene presupuse sau identificate.
Injectare intravenoasă sau intramusculară
Adulţi şi adolescenţi
500 mg administrate la interval de 4 până la 6 ore (în caz de infecţie severă doza zilnică
poate fi crescută până la 6 g).
Injectare sau perfuzare intravenoasă
Copii cu vârsta cuprinsă între 1 lună şi 12 ani
25- 50 mg/kg (max im 1 g) administr ate la interval de 6 ore (în caz de infecţie severă doza
poate fi dublată)
Nou -născuţi cu vârsta cuprinsă între 21- 28 zile
30 mg/kg administrate la interval de 6 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată)
Nou -născuţi cu vârsta cuprinsă între 7- 21 zile
30 mg/kg administrate la interval de 8 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată)
Nou -născuţi cu vârsta sub 7 zile
30 mg/kg administrate la interval de 12 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată).
Doze speciale şi recom andări de utilizare
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală, ajustarea dozei de ampicilină se face în funcţie de clearance-ul
creatininei :
- 30- 60 ml/min : 2- 4 g ampicilină pe zi (doza maximă este de 4 g ampicilină pe zi, administrată în 2
pr ize) ;
- 10- 30 ml/min : 1 g ampicilină iniţial, ulterior 500 mg ampicilină la intervale de 12 ore ;
- ‹10 ml/min : 1 g ampicilină iniţial, ulterior 500 mg ampicilină la intervale de 24 ore
Ca regulă generală, în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală severă, nu trebuie depăşită o doză de 1 g
ampicilină în decurs de 8 ore.
Pentru administrarea intramusculară, trebuie respectată limita recomandată a volumului
injectat.
Durata tratamentului
Durata tratamentului depinde de evoluţia afecţiunii. Ca regulă generală, ampicilina se administrează
în interval de 7 - 10 zile, dar timp de cel puţin alte 2- 3 zile după ce simptomele s-au ameliorat .
Pentru tratamentul infecţiilor cu streptococ beta -hemolitic, se recomandă extinderea tratamentului
din motive de siguranţă la c el puţin 10 zile pentru a preveni complicaţiile ulterioare ( de exemplu :
febră reumatică, glomerulonefrită ).
Pentru instrucţiuni privind pregătirea în vederea administrării, vezi pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la ampicilin ă, alte penici line sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
3
Antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate imediată ( de exemplu : anafilaxie) la un alt
antibiotic beta -lactamic ( de exemplu : cefalosporine, carbapeneme sau monobactami).
D atorită incide nţei crescute de reacţii adverse cutanate, ampicilina nu trebuie administrat ă la pacienţii
cu mononucleoză infecţioasă (febră glandulară), infecţie cu virus citomegalic sau leucemie limfatică.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Se recomandă prudenţă în administrare pentru a determina orice alt tip de reacţii de hipersensibilitate
preexistentă la penicilină sau la alte beta -lactamine, deoarece pacienţii hipersensibili la acestea pot
prezenta hipersensibilitate şi la ampicilină (hipers ensibilitate încrucişată).
Înainte de iniţierea tratamentului cu ampicilină, trebuie investiga te reacţiile anterioare de
hipersensitivitate la penicilină, cefalosporine şi alţi alergeni.
În cazul apariţiei unei reacţii adverse, tratamentul cu medicamen tul respectiv trebuie întrerupt şi iniţia t
tratament adecvat.
Reacţiile anafilactice severe impun tratament de urgenţă cu epinefrină, oxigen, corticoterapie,
controlul funcţiei respiratorii, inclusiv intubare.
Trebuie avută în vedere posibilitatea proliferării bacteriilor rezistente sau fungilor în timpul
tratamentului de lungă durată. În astfel de cazuri, tratamentul cu ampicilină trebuie întrerupt şi instituit
tratament adecvat. În timpul tratamentului cu ampicilină, un procent mare de pacienţi cu
mo nonucleoză infecţioasă (cuprins între 43% şi 100%) , manifestă o reacţie de tip erupţie cutanată
tranzitorie. În general, erupţia cutanată tranzitorie apare la 7- 10 zile după începerea administrării orale
a ampicilinei şi nu dispare decât după maxim o săptă mână de la întreruperea tratamentului. În cele mai
multe cazuri, erupţie cutanat ă tranzitorie maculopapul oasă, pruriginos ă şi generalizat ă. De aceea, la
pacienţii cu mononucleoză infecţioasă nu se recomandă administrarea ampicilinei . Nu se cunoaşte
dacă aceşti pacienţi sunt cu adevărat alergici la ampicilină.
În absenţa unor dovezi clare de infecţie bacteriană prescrierea ampicilinei este puţin probabil să
constituie un beneficiu pentru pacient; în ace laşi timp, creşte riscul proliferării bacteriilor rezis tente la
medicament.
Acest medicament conţine sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu
restricţie de sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Alopurinol
Administrarea alopurinol ului în asociere cu ampicilina creşte riscul de apariţie a erupţiei cutanate
tranzitorii la pacienţii care urmează tratament cu aceste două medicamente, comparativ cu cei cărora li
se administrează numai ampicilină. Nu se cunoaşte dacă apariţia erupţiei cutanate tranzitorii în timpul
tratamentului cu ampicilină se datorează alopurinolului sau hiperuricemiei.
Aminoglicozide
În cazul pacienţilor cu afectarea funcţiei renale, administrarea în asociere a aminoglicozidelor cu
peniciline poate avea ca rezultat o scădere a concentraţiilor plasmatice a aminoglicozidelor.
Netilmicina şi piperacilina pot fi singura asociere eficace. La pacienţii cu funcţia renală normală, nu s -
a raportat nicio interacţiune semnificativă a aminoglicozidelor cu penicilinele sau carbapenemele după
administrarea în asociere pe cale intravenoasă.
Contraceptive orale
Ampicilina poate să scadă eficacitatea contraceptivelor orale. Ca urmare, se recomandă măsuri
suplimentare de contracepţie non- hormonală.
Alte forme de interacţiune
4
Teste de laborator
În cazuri rare, în cursul tratamentului cu ampicilină, testul Coombs poate fi fals -pozitiv (vezi pct. 4.4).
Metodele non- enzimatice pentru determinarea glicozuriei pot determina rezultate fals- pozitive. Din
acest motiv, în cursul tratamentului cu am picilină, glicozuria trebuie determinată prin metode
enzimatice.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Nu există date privind administrarea ampicilinei la gravide . Ampicilina traversează bariera
feto placentară . Studiile efectuate la animal nu au evidenţiat efecte teratogene (vezi secţiunea 5.3).
Ca măsură de precauţie, ampicilina nu trebuie administrat ă în timpul sarcinii decât după evaluarea
raportului risc -beneficiu, în special în timpul primului trimestru de sarcină.
La om, a mpicilina s e excretă în lapte și poate determina reacții de hipersensibilizare la sugar ; în acest
caz, trebuie avute în vedere întreruperea alăptării.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Ampicilina nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
În timpul tratamentului cu ampicilină s-au observat următoarele reacţii adverse care dispar spontan sau
după întreruperea tratamentului .
Reacţiile adverse sunt clasificate pe aparate, organe şi sistem e şi prezentate în funcţie de frecvenţă,
utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin
frecvente (≥ 1/1000 şi ≤ 1/100), rare (≥ 1/10000 şi ≤ 1/1000), foarte rare (≤ 1/10000), cu frecvenţă
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă,
reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
Infecţii şi infestări
Mai puțin frecvente: utilizarea îndelungată şi dozele repetate pot det ermina suprainfecţii cu organisme
rezistente sau fungi. În cazul administrării orale şi mai puţin în cazul administrării injectabile, s- a
raportat apariţia colitei pseudomembranoase, legată de creşterea şi producerea unei toxine a
Clostridium difficile .
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puțin frecvente: anemie, trombocitopeniae, purpu ră trombocitopenică, eozinofilie, leucopenia şi
agranulocitoza
Aceste reacţii sunt de obicei reversibile la întreruperea tratamentului.
Tulburări ale sistemului imunitar
Erupţia cutanată tranzitorie şi urticaria au fost frecvent raportate.
Mai puțin frecvente :sindrom Lyell, sindrom Stevens Johnson, edem laringean, boala serului, vasculită
alergică.
Anafilaxia şi angioedemul sunt cele mai severe reacţii adverse şi au fost asociatew administrării
ampicilinei pe cale injectabilă .
Apar iţia acestor reacţii adverse, impune întreruperea tratamentulului şi tratament de urgenţă cu
epinefrină, oxigen, corticoterapie.
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puțin frecvente : cefalee, ameţeli, vertij.
Tulburări gastro -intestinale
5
Rare: stomatită, glosită, anorexie, greaţă, colorarea în negru a limbii, greaţă, vărsături , enterocolită,
colită pseudomembranoasă şi diaree. (Aceste reacţii sunt , în general, asociate cu form ulările orale ale
medicamentului ).
Tulburări hepato- biliare
Mai puțin frecvente : creştere tranzitorie a transaminazelor hepatice.
Tulburări musculo- scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Foarte rare: artralgie.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: nefrită interstiţială (la doze foarte mari în administrarea intravenoasă).
Rare : cristalurie (la doze mari administrate intravenos) .
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: flebită în cazul administrării intravenoase. Aceasta p oate fi evitată prin injectare lentă a
(între 2 -4 minute).
Durere la locul injectării.
În injectării intravenoase rapide, pot să apară reacţii de intolerabilitate sub forma unei senzaţii de
căldură sau greaţă.
După administrarea intramusculară pot să apară durere şi induraţie la locul injectării.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medic amentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispoziti velor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj cu aminopeniciline, în cazuri izolate pot apare: simptome urinare cum sunt
hematuria şi cristaluria, cistita hemoragică, nefrita interstiţială, oligur ia, hiperkalemia şi/sau
insuficienţa renală. Aceste simptome sunt reversibile la întreruperea tratamentului.
Dacă concentraţia în lichidul cefalorahidian este mare, apar simptome neurologice (incluzând
convulsii).
În caz de supradozaj, este utilă monitoriz area cu atenţie a semnelor vitale şi este indicat tratament
simptomatic. Nu există antidot specific.
Ampicilina poate fi eliminată din circulaţie prin dializă.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotic e, peniciline cu spectru extins, c odul ATC: J01C A01.
Ampicilina este un antibiotic beta -lactamic şi are un spectru de acţiune lărgit faţă de celelalte
peniciline, care cuprinde microorganisme Gram -pozitiv, microorganisme Gram -negativ, coci Gram -
nega tivi spirochete şi actinomicete. Dar datorită faptului că este o aminopenicilină cu un grup amino
ataşat structurii penicilinei, ampicilina are o capacitate mai mare de penetrare a membranei unor
microorganisme Gram-negativ.
Mecanism de acţiune
6
Mecanismul de acţiune al ampicilinei se bazează pe inhibarea sintezei peretelui celular bacterian (în
faza de creştere) prin blocarea proteinelor care leagă penicilinele (PBP), cum sunt transpeptidazele.
Aceasta are ca rezultat o acţiune bactericidă.
Relaţia farmac ocinetică/farmacodinamică (FC/FD)
Eficacitatea depinde mai ales de perioada de timp în care concentraţia substanţei active din ampicilină
rămâne la valori superioare concentraţiei minime inhibitorii (CMI) de medicament ce inhibă creşterea
microorganismelor .
Mecanisme de instalare a rezistenţei
Rezistenţa la ampicilină poate fi generată de următoarele mecanisme:
- Inactivare prin intermediul beta -lactamazelor: ampicilina are o stabilitate scăzută faţă de beta-
lactamaze şi de aceea nu este activă asupra bet a-lactamazelor bacteriene. Aproape toate tulpinile unor
specii bacteriene formează beta- lactamaze. De aceea, aceste specii sunt rezistente în mod natural la
ampicilină (de exemplu: Enterobacter cloacae, Klebsiella pneumoniae).
- Afinitatea redusă pentru am picilină a proteinelor care leagă penicilinele: rezistenţa dobândită a
pneumococilor şi altor streptococi este cauzată de modificarea proteinelor care leagă penicilinele, ca
urmare a unei mutaţii. Cu toate acestea, stafilococii rezistenţi la meticilină (ox acilină) sunt rezistenţi
din cauza formării unei PBP suplimentare, cu afinitate redusă pentru ampicilină.
- Penetrarea insuficientă a ampicilinei prin membrana externă a bacteriilor gram -negative poate avea
ca rezultat inhibarea inadecvată a PBP -urilor.
- Ampicilina poate fi expulzată activ din celulă prin intermediul pompelor de eflux.
Există rezistenţă încrucişată parţială sau totală între ampicilină şi amoxicilină şi, într -o oarecare
măsură, între aceasta şi alte peniciline şi cefalosporine.
Valori cr itice
Valorile critice ale CMI pentru ampicilină sunt cele stabilite de Comitetul European privind Testarea
Sensibilităţii Antimicrobiene (EUCAST).
Microorganism Sensibil ≤ Rezistent ≥
Enterobacteriaceae
Enterococcus spp1.
≤ 8 mg/l
≤ 4 mg/l
≥ 8 mg/l
≥ 8 mg/l
Haemophilus influenzae ≤ 1 mg/l ≥ 1 mg/l
Staphlococcus spp2 ≤ 0,12 mg/l ≥ 0,12 mg/l
Streptococcus A, B, C G2
Streptococcus pneu moniae
≤ 0,25 mg/l
≤ 0,5 mg/l
≥ 0,25 mg/l
≥ 2 mg/l
Alţi streptococi1 ≤ 0,5 mg/l ≥ 2 mg/l
Neisseria meningitidis ≤ 0,12 mg/l ≥ 1 mg/l
Anaerobi gram-negativi ≤ 0,5 mg/l ≥ 2 mg/l
Anaerobi gram-pozitivi ≤ 4 mg/l ≥ 8 mg/l
Valori-limită care nu sunt legate de specie ≤ 2 mg/l ≥ 8 mg/l
Listeria monocytogenes ≤ 1 mg/l ≥ 1 mg/l
1În cazul endocarditei, consultaţi ghidurile naţionale sau internaţionale pentru
valorile critice. 2V
alorile critice sunt bazate pe valorile critice de sensibilitate la benzilpenicilină.
Sensibilitate
7
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia pe criterii geografice şi temporale pentru anumite specii,
informaţiile privind rezistenţa la antibiotice pe plan local fiind deosebit de utile în special în cazul
tratării infecţiilor severe. Dacă prevalenţa rezistenţei este de aşa natură încât utilitatea antibioticului
este discutabilă în cel puţin unele tipuri de infecţii, trebuie solicitată opinia experţilor, după caz.
Specii sensibile în mod obişnuit
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faecalis
Staphylococcus aureus (sensibil la metcilină) Streptococcus agalactiae
Streptococ cus pneumo niae (incl. tulpini cu rezistenţă intermediară la penicilină
Streptococcus pyogenes
Streptococii din grupa „Viridans”^
Microorganisme anaerobe Bacteroides fragilis° Fusobacterium nucleatum°
Alte microorganisme
Gardnerella vaginalis°
Speciile în cazul cărora rezistenţa dobândită ar putea reprezenta o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faeciu m+
Staphylococcus aureus∋ Staphylococcus epider midis +
Staphylococcus
haemolyticus+ Staphylococcus homini s+
Microorganisme aerobe Gram-negative
Escherichia coli
Haemophilus influenzae
Klebsiella oxytoca
Moraxella catarrhalis∞
Neisseria gonorrhoeae
Proteus mirabilis
Proteus vulgaris
Microorganisme anaerobe
Prevotella spp.
Organisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)
Microorganisme aerobe Gram-negative
Acinetobacter baumannii Citrobacter freundii
Enterobacter cloacae
Klebsiella pneumoniae Morganella morganii Pseudomonas aeruginosa Serratia m arcescens
Stenotrophomonas maltophilia
Microorganisme anaerobe
Bacteroides spp.
Alte microorganisme Chlamydia spp. Chlamydophila spp. Legionella pneumophila Mycoplasma spp.
Ureaplasma urealyticum
8
° Când a fost publicat tabelul, nu au existat date disponibile actualizate. În literatura iniţială, în
lucrările standard şi în recomandările terapeutice se presupune existenţa sensibilităţii.
+
Rata de rezistenţă este de peste 50% în cel puţin o regiune.
^Denumire colectivă pentru un grup eterogen din specia Streptococcus . Rata de rezi stenţă poate varia
în funcţie de specia de Streptococcus în cauză.
∞Nu sunt disponibile date recente; în studii (mai vechi de 5 ani) proporţia de
tulpini rezistente este de ≥ 10%.
∋ Rata de rezistenţă este < 10% la pacienţii trataţi ambulatoriu.
5.2 Propr ietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrarea intramusculară, concentraţia plasmatică maximă este de aproximativ 7 -14
micrograme/ml şi este atinsă după 1 oră.
După administrarea intravenoasă timp de 20 de minute a unei doze unice de 2 g de ampicil ină la un
adult sănătos, concentraţia plasmatică este în medie de 47.6, 23.3, 10.8 şi respectiv 3.7 mcg/ml la 30
de minute, 1 oră, 2 ore şi 4 ore după perfuzare.
Medicamentul difuzează rapid în ţesuturile şi fluidele oganismului, inclusiv în exsudatele i nflamatorii.
Concentraţiile atinse la nivelul lichidului cefalorahidian sunt terapeutic active doar dacă inflamaţia
meningeală este prezentă.
Distribuţie
Ampicilina este larg distribuită şi se ating concentraţii terapeutice în lichidul pleural, lichidul de ascită
şi intraarticular. Traversează bariera fetoplacentară şi se excretă în cantităţi mici în laptele matern. În
lichidul cefalo -rahidian trece o cantitate mică în condiţiile unui meninge inflamat. Aproximativ 20%
este legată de proteinele plasmatice, iar timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 1 -1.5
ore, care la nou -născuţi, vârstnici şi la pacienţii cu afectare renală este prelungit ; în afecţiunile renale
severe timpul de înjumătăţire poate atinge 7-20 de ore.
Legarea de proteinele p lasmatice este în proporţie mică (aproximativ 15%). La pacienţii cu funcţie
hepatică normală , ampicilina atinge concentraţii biliare mari . Excreţia este predominant renală. Timpul
de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 1-2 ore . O mare parte din doza administrată
(aproximativ 70%) se regăseşte în urină sub formă activă.
Ampicilina este eliminată pr in hemodializă, dar nu şi prin dializa peritoneală.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate acută
După administrare orală la şoarece, DL
50 a fost de 15,2 g ampicilină/kg şi de 6 g ampicilină/kg după
administrare intravenoasă. Valoarea DL
50 după administrare orală şi intraperitoneală la şobolan au fost
de 10 g ampicilină/kg şi, respectiv 2 g ampicilină/kg.
Toxicitate cronică
După administrarea la ş obolan a unor doze de 100 mg ampicilină/kg şi zi sau 500 mg ampicilină/kg şi
zi timp de 12 săptămâni, respectiv 5 zile, iar la câine de 250 mg ampicilină/kg timp de 4 săptămâni, cu
excepţia unor pierderi prin materii fecale la câine în primele zile, nu a fost demonstrată apariţia
nici unei anomalii privind creşterea în greutate, aportul alimentar, parametrii sanguini şi urinari, şi nici
afectarea diferitelor organe si sisteme.
Tratamentul îndelungat cu ampicilină la iepure determină creşterea volumului nuclea r şi a tubilor
renali, creştere dependentă de doză, fără a exista semne de afectare celulară.
Teratogeni tate
9
După administrarea intraperitoneală a 2,8 - 3 g ampicilină/kg timp de 10 - 15 zile la femele de şobolan
gestante, puii au avut o rată a mortalită ţii uşor crescută; au fost observate cazuri izolate de anomalii
struc turale şi/sau funcţionale la nivelul extremităţilor.
Toleranţa locală a ţesuturilor
După injectarea subcutanată sau intramusculară a unei doze de 0,1 ml soluţie am picilină 10% la
şobola n, nu au fost descrise leziuni tisulare.
La cobai, după 24 ore de la administrarea intramusculară a 0,1 ml soluţie ampicilină 5% sau după
administrarea intradermică a 0,05 ml soluţie ampicilină 1%, au fost evidenţiate în studiile histologice,
fenomene infl amatorii uşoare (eritem, edem). La iepure, administrarea intradermică (ureche) sau
subconjunctivală a soluţiilor de ampicilină 5% sau 10% a determinat eritem si edem. Administrarea
intramusculară a 500 mg ampicilină la câine timp de 5 zile nu a determinat durere locală.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nu conţine excipienţi.
6.2 Incompatibilităţi
Soluţia injectabilă de ampicilină nu se amestecă cu preparate de sânge, hidrolizate proteice, emulsii
lipidice destinate introducerii intr avenoase; nu se amestecă cu antibiotice aminoglicozidice în aceeaşi
seringă, deoarece se inactivează reciproc.
6.3 Perioada de valabilitate
După ambalare pentru comercializare: 3 ani
Pentru soluţia reconstituită/diluată: A se utiliza imediat
6.4 Precau ţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
A nu se păstra la frigider sau congela.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc brombutilic şi sigila t cu capsă din
aluminiu prevăzută cu disc din polipropilenă, a câte 250 mg pulbere pentru soluţie
injectabilă /perfuzabilă .
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc brombutilic şi sigilat cu capsă din
aluminiu prevăzută cu disc din polipropilenă, a câte 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă /perfuzabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Prepararea soluţiei în vederea administrării intramusculare
Se adaugă 1 ml apă distilată pentru preparate injectabile în flacoanele de 250 mg şi se agită bine.
Se adaugă 3,5 ml apă distilată pentru preparate injectabile î n flacoanele de 1 g şi se agită bine.
Prepararea soluţiei în vederea administrării intravenoase
Soluţia se obţine dizolvând conţinutul unui flacon în 5 ml apă pentru preparate injectabile şi se
injectează lent i.v. timp de 3- 5 minute.
Soluţia se obţine dizol vând conţinutul unui flacon în 7,4 ml apă pentru preparate injectabile şi se
injectează lent i.v. timp de 10-15 minute.
10
Administrarea rapidă poate determina apariţia convulsiilor.
Pentru perfuzare intravenoasă
S oluţia preparată anterior se adaugă într -o pungă de perfuzie cu soluţie izoton ă de clorură de sodiu şi
se perfuzează timp de 15- 20 minute.
În ambele cazuri este ne cesară agitarea energică a flaconului, până ce pulberea este complet dizolvată.
Soluția reconstituită se poate utiliza în decurs de 1 oră după preparare, cu toate acestea, se recomandă
să se utilizeze imediat.
Studiile de stabilitate pentru ampicilină pe ntru diferite concentrații și solvenți au arătat că
medicamentul pierde cam 10% din activitate la temperatura camerei după cum urmează :
Temperatura camerei (25° C)
Solvent Concentrație Perioada de stabilitate
clorură de sodiu 0,9% (9 mg/ml) Până la 30 mg/ml 8 ore
soluţia de glucoză 5% (50 mg/ml) 10- 20 mg/ml 1 oră
clorură de sodiu 0,45 % şi glucoză 5% Până la 2 mg/ml 2 ore
Soluție Ringer lactat Până la 30 mg/ml 8 ore
Informații importante
Numai soluțiile listate mai sus trebuie utilizate pentru perfuzare.
Concentrațiile trebuie să se încadreze în intervalul specificat.
Concentrația, viteza și volumul de perfuz are trebuie ajustate astfel încât doza totală de ampicilină să
fie administrată înainte ca stabilitatea medicamentului în soluția de recon stituire să se piardă.
Durata perfuzării trebuie sa fie de cel puțin 30 minute .
Numai soluțiile reconstituite clare trebuie administrate.
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢIN ĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
E.I.P.I.C.O. MED S.R.L.
B -dul Unirii nr. 6, Bl. 8C sc.1, ap 9
Sector 4, Bucureşti
România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6726/2014/01
6727/2014/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIE I
Autorizare – Iulie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2014
