MOXIFLOXACINA KABI 400 mg/250 ml
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Moxifloxacina Kabi 400 mg/250 ml soluţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un flacon sau o pungă a 250 ml conţine moxifloxacină 400 mg (sub formă de clorhidrat).
Un ml conţine moxifloxacină 1,6 mg (sub formă de clorhidrat).
Excipient cu efecte cunoscute:
250 ml soluţie perfuzabilă conţin sodiu 54,4 mmol.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie perfuzabilă
Soluţie galbenă, limpede
pH-ul soluţiei: 5,0-6,0
Osmolaritatea soluţiei: 260-330 mOsm
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Moxifloxacina Kabi este indicat pentru tratamentul:
pneumoniei dobândite în comunitate (PDC)
infecţiilor complicate cutanate şi ale ţesutului subcutanat (ICCTS)
Moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când utilizarea altor medicamente antibacteriene,
frecvent recomandate în tratamentul iniţial al acestor infecţii, este considerată inadecvată.
Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a
antibioticelor.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină, administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi.
Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul pe cale orală, cu comprimate filmate a
2
400 mg moxifloxacină, dacă este indicat din punct de vedere clinic.
În studii clinice, majoritatea pacienţilor au fost transferaţi la tratamentul oral în decurs de 4 zile (PDC)
sau 6 zile (ICCTS). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7-14 zile
pentru PDC şi 7-21 zile pentru ICCTS.
Insuficienţa renală/hepatică
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la
pacienţii dializaţi cronic, de exemplu, hemodializaţi sau cu dializă peritoneală ambulatorie continuă
(vezi pct. 5.2).
Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).
Alte grupe speciale de pacienţi
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la pacienţii subponderali.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi în perioada de creştere. Eficacitatea şi
siguranţa administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite (vezi pct. 4.3, 4.4 şi
5.3).
Mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă; administrare intravenoasă în perfuzie cu viteză constantă, timp
de 60 minute (vezi şi pct. 4.4).
Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr-un tub în T, împreună cu soluţii
perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre excipienţii
enumeraţi la pct. 6.1;
Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6);
Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani;
Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/tulburări determinate de administrarea
chinolonelor.
Atât în investigaţiile preclinice, cât şi la om, după expunerea la moxifloxacină, au fost observate
modificări ale electrocardiogramei, constând în prelungirea intervalului QT. Din motive de siguranţă
în administrare, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu:
prelungire congenitală sau dobândită a intervalului QT;
tulburări ale electroliţilor, în special hipopotasemie necorectată;
bradicardie semnificativă clinic;
insuficienţă cardiacă semnificativă clinic cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng redusă;
3
antecedente de aritmii simptomatice.
Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea
intervalului QT (vezi pct. 4.5).
Ca urmare a datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu
insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor plasmatice ale
transaminazelor de 5 ori faţă de valorile normale.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în infecţiile cu grad scăzut de severitate, trebuie
evaluat în raport la informaţiile prezentate în secţiunea privind atenţionările şi precauţiile.
Prelungirea intervalului QTc şi prelungirea QTc potenţial legată de condiţiile clinice
S-a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe
electrocardiogramă. Mărimea prelungirii intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor
plasmatice datorate perfuziei intravenoase rapide. De aceea, durata de perfuzare nu trebuie să fie mai
scurtă decât durata recomandată de 60 minute şi doza recomandată de 400 mg o dată pe zi nu trebuie
depăşită. Pentru detalii suplimentare vezi mai jos şi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5.
Tratamentul cu moxifloxacină trebuie înterupt dacă în timpul tratamentului apar semne sau simptome
care pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ECG.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice condiţie predispozantă la aritmii
cardiace (de exemplu, ischemie miocardică acută), deoarece aceştia pot prezenta un risc crescut pentru
dezvoltarea aritmiilor ventriculare (incluzând, torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de asemenea,
pct. 4.3 şi 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care utilizează medicamente care pot reduce
potasemia. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce
bradicardie semnificativă clinic. Vezi, de asemenea, pct. 4.3.
Femeile şi pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor care prelungesc intervalul
QT
c, cum este moxifloxacina şi, de aceea, sunt necesare precauţii speciale.
Hipersensibilitate / reacţii alergice
Au fost raportate reacţii de hipersensibilizare şi reacţii alergice la fluorochinolone, incluzând
moxifloxacina, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care pune viaţa
în pericol, chiar după prima administrare. În cazurile cu manifestări clinice ale reacțiilor de
hipersensibilitate severă, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie iniţiat tratamentul
adecvat (de exemplu, tratamentul şocului).
Tulburări hepatice severe
Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă, care pot determina insuficienţă hepatică (inclusiv
cazuri letale), legate de administrarea moxifloxacinei (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se
adreseze medicului înainte de a continua tratamentul, dacă apar semne şi simptome de hepatită
fulminantă, cum sunt astenie cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de
4
sângerare sau encefalopatie hepatică.
Trebuie efectuate teste/investigaţii ale funcţiei hepatice, dacă apar semne de disfuncţie hepatică.
Reacţii cutanate buloase grave
În cazul administrării moxifloxacinei, s-au raportat cazuri de reacţii cutanate buloase de tipul
sindromului Stevens-Johnson sau necrolizei epidermice toxice (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi
să se adreseze imediat medicului înainte de a continua tratamentul, dacă apar reacţii cutanate şi/sau la
nivelul mucoaselor.
Pacienţi cu predispoziţie la convulsii
Chinolonele au potenţial convulsivant cunoscut. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu
precauţie la pacienţii cu tulburări ale sistemului nervos central (SNC) sau în prezenţa altor factori de
risc care pot să predispună la convulsii sau care scad pragul convulsivant. În caz de convulsii,
tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.
Neuropatie periferică
Au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzo-motorie conducând la parestezii,
hipoestezii, diestezii sau slăbiciuni, la pacienţi care au fost trataţi cu chinolone, inclusiv
moxifloxacină. Pacienţii aflaţi sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să-şi informeze medicul
înainte de a continua tratamentul, dacă apar simptome de neuropatie, precum durere, senzaţie de
arsură, furnicături, amorţeală sau slăbiciune, în scopul de a preveni dezvoltarea unei afecțiuni
ireversibile (vezi pct. 4.8).
Reacţii psihiatrice
Pot apărea reacţii psihiatrice, chiar şi după prima administrare de chinolone, inclusiv moxifloxacină. În
cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament
de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care un pacient
dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri corespunzătoare.
Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu
afecţiuni psihiatrice în antecedente.
Diaree asociată tratamentului cu antibiotice, inclusiv colită
Au fost raportate cazuri de diaree asociată cu antibioticele (DAA) şi colită asociată cu antibitoticele
(CAA), inclusiv colită pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea
antibioticelor cu spectru larg, inclusiv moxifloxacina; manifestările pot varia de la diaree uşoară la
colită letală. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţi care
prezintă diaree gravă în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. Dacă DAA sau CAA este
suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv
moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri
adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele antiperistaltice
sunt contraindicate la pacienţi care dezvoltă diaree gravă.
Pacienţi cu miastenia gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis, deoarece simptomele pot
fi agravate.
Inflamaţia tendonului, ruptura de tendon
În timpul tratamentului cu chinolone, inclusiv moxifloxacină, pot să apară inflamaţie şi ruptură de
tendon (în special, tendonul lui Ahile); acestea apar chiar în primele 48 de ore de tratament şi au fost
5
raportate până la câteva luni după întreruperea tratamentului. Riscul de tendinită şi ruptură de tendon
este crescut la pacienţii vârstnici şi la cei trataţi concomitent cu corticosteroizi. La primul semn de
durere sau inflamaţie, pacientul trebuie să întrerupă tratamentul cu moxifloxacină, să ţină în repaus
membrul(ele) afectat(e) şi să consulte medicul imediat, pentru a iniţia tratamentul corespunzător (de
exemplu, imobilizare) pentru tendonul afectat (vezi pct. 4.3 şi 4.8).
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină, dacă nu pot
menţine un aport de lichide adecvat, deoarece deshidratarea poate creşte riscul de insuficienţă renală.
Tulburări de vedere
Dacă apar tulburări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie consultat
imediat oftalmologul (vezi pct. 4.7 şi 4.8).
Prevenirea reacţiilor de fotosensibilizare
S-a constatat că chinolonele pot determina reacţii de fotosensibilizare la pacienţi. Totuşi, studiile au
arătat că moxifloxacina prezintă un risc scăzut de inducere a fotosensibilizării. Cu toate acestea,
pacienţii trebuie sfătuiţi să evite, pe parcursul tratamentului cu moxifloxacină, expunerea atât la
radiaţii UV, cât şi la lumina solară puternică şi/sau pe timp îndelungat.
Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
Pacienţii cu antecedente heredo-colaterale sau cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază prezent
sunt predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice, în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în
cazul acestor pacienţi, moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie.
Inflamarea ţesutului peri-arterial
Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este numai pentru administrare intravenoasă. Administrarea
intraarterială trebuie evitată, deoarece studii preclinice au demonstrat inflamare tisulară peri-arterială
după administrarea pe această cale.
Pacienţi cu cSSSI speciale
Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentul infecţiilor arsurilor grave, fasciitelor şi
infecţiilor piciorului diabetic asociat cu osteomielită.
Pacienţi care urmează o dietă cu restricţie de sodiu
Acest medicament conţine sodiu 1206 mg (aproximativ 54 mmol) per doză. Acest lucru trebuie avut în
vedere la pacienţii care urmează o dietă cu restricţie de sodiu.
Interferenţe cu testele biologice
Tratamentul cu moxifloxacină poate interfera cu testul culturilor de Mycobacterium spp. prin
suprimarea creşterii micobacteriilor, determinând rezultate fals negative în cazul probelor prelevate de
la pacienţi trataţi la acel moment cu moxifloxacină.
Pacienţi cu infecţii cu SARM
Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent
la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate cu SARM, trebuie iniţiat
tratamentul cu un medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).
6
Copii şi adolescenţi
Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea
moxifloxacinei la copii şi adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Nu poate fi exclus un efect aditiv de prelungire a intervalului QT al moxifloxacinei şi al altor
medicamente care pot prelungi intervalul QT. Acest efect poate induce un risc crescut de aritmii
ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. De aceea, administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu
oricare dintre următoarele medicamente este contraindicată (vezi, de asemenea, pct. 4.3):
antiaritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă);
antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă);
neuroleptice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă);
antidepresive triciclice;
anumite medicamente antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină intravenos,
pentamidină, antimalarice, îndeosebi halofantrină);
anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină);
alte medicamente (cisapridă, vincamină intravenos, bepridil, difemanil).
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care sunt trataţi cu medicamente care pot
reduce potasemia (de exemplu, diuretice de ansă şi diuretice tiazidice, laxative şi clisme [doze mari],
corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente care determină bradicardie semnificativă clinic.
După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut C
max a digoxinei cu
aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor minime. Nu sunt necesare precauţii la asocierea
cu digoxina.
În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei
cu glibenclamidă a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a
glibenclamidei. Asocierea glibenclamidă şi moxifloxacină poate teoretic să determine o hiperglicemie
uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat
modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată
nicio interacţiune clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.
Modificări ale INR (International Normalised Ratio)
A fost raportat un număr mare de cazuri în care s-a înregistrat o creştere a activităţii anticoagulantelor
orale la pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone,
macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile
inflamatorii şi infecţioase, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de
evaluat dacă infecţia sau tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio).
O măsură de precauţie ar fi monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, dozarea
anticoagulantului oral trebuie să fie ajustată corespunzător.
Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:
ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral,
teofilină, ciclosporină sau itraconazol.
Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste
rezultate, este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P450.
7
Interacţiunea cu alimentele
Moxifloxacina nu are interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv produse lactate.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Siguranţa administrării moxifloxacinei la gravide nu a fost evaluată. Studii la animale au demonstrat
e cunoaşte riscul potenţial la om. Din
cauza riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de
către fluorochinolone şi afectări reversibile ale cartilajelor la copii trataţi cu unele fluorochinolone,
moxifloxacina nu trebuie administrată la gravide (vezi pct. 4.3).
Alăptarea
Nu sunt disponibile date referitoare la femeile care alăptează. Date preclinice indică faptul că mici
cantităţi de moxifloxacină sunt secretate în laptele matern. În absenţa datelor obţinute la oameni şi din
cauza riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de
către fluorochinolone, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct.
4.3).
Fertilitatea
Studiile la animale nu indică afectarea fertilităţii (vezi pct. 5.3.).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce vehicule şi
de a folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele incluzând moxifloxacina pot să determine o scădere a
capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, din cauza reacţiilor adverse de
la nivelul SNC (de exemplu, ameţeli; pierdere tranzitorie, acută a vederii, vezi pct. 4.8) sau pierderi
acute şi de scurtă durată a consţienţei (sincope, vezi pct. 4.8.). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum
reacţionează la administrarea moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi a manevra utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate în studii clinice și derivate din rapoartele de după punerea pe piață cu
moxifloxacină 400 mg pe zi, administrată pe cale intravenoasă sau orală (numai intravenoasă,
secvenţial [i.v./oral] şi administrare orală), clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei sunt descrise mai
jos:
În afară de greaţă şi diaree, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%.
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii. Frecvenţele sunt definite, astfel:
Frecvente ≥1/100 şi <1/10
Mai puţin frecvente ≥1/1000 şi <1/100
Rare ≥1/10000 şi <1/1000
Foarte rare <1/10000
Clasificarea pe
organe, aparate
şi sisteme Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin frecvente
≥ 1/1000 şi < 1/100 Rare
≥ 1/10000 şi
< 1/1000 Foarte rare
< 1/10000
8
Clasificarea pe
organe, aparate
şi sisteme Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin frecvente
≥ 1/1000 şi < 1/100 Rare
≥ 1/10000 şi
< 1/1000 Foarte rare
< 1/10000
Infecţii şi
infestări Suprainfecţii
determinate de
bacterii rezistente
sau fungi, de
exemplu,
candidoze orale
şi vaginale
Tulburări
hematologice şi
limfatice Anemie
Leucopenie
Neutropenie
Trombocitopenie
Trombocitemie
Eozinofilie
Timp de
protrombină
prelungit / INR
crescut Valori crescute
ale protrombinei /
INR scăzut
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului
imunitar Reacţie alergică
(vezi pct. 4.4) Anafilaxie,
incluzând foarte
rar şoc care poate
pune viaţa în
pericol (vezi pct.
4.4)
Edem alergic /
angioedem
(incluzând edem
laringian, care
poate pune viaţa
în pericol, vezi
pct. 4.4)
Tulburări
metabolice şi de
nutriţie Hiperlipidemie Hiperglicemie
Hiperuricemie
Tulburări
psihice Reacţii anxioase
Hiperactivitate
psihomotorie/agitaţie
Labilitate
emoţională
Depresie (în
cazuri foarte
rare, pot culmina
cu comportament
de autoagresiune,
cum sunt
idei/gânduri
suicidare sau
tentative de
suicid, vezi pct.
4.4.)
Halucinaţii
Depersonalizare
Reacţii psihotice
(pot culmina cu
comportament de
autoagresiune,
cum sunt
idei/gânduri
suicidare sau
tentative de
suicid, vezi pct.
4.4.)
Tulburări ale
sistemului
nervos Cefalee
Ameţeli Parestezii şi
disestezii
Tulburări ale
gustului (incluzând, Hipoestezie
Tulburări ale
mirosului
(incluzând, Hiperestezie
9
Clasificarea pe
organe, aparate
şi sisteme Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin frecvente
≥ 1/1000 şi < 1/100 Rare
≥ 1/10000 şi
< 1/1000 Foarte rare
< 1/10000
în cazuri foarte rare,
ageuzie)
Confuzie şi
dezorientare
Tulburări ale
somnului (în special,
insomnie)
Tremor
Vertij
Somnolenţă
anosmie)
Coşmaruri
Tulburări de
coordonare
(incluzând,
tulburări de
mers, în special
determinate de
ameţeli şi vertij)
Convulsii,
incluzând
convulsii de tip
grand mal (vezi
pct. 4.4)
Tulburări ale
atenţiei
Tulburări de
vorbire
Amnezie
Neuropatie
periferică şi
polineuropatie
Tulburări
oculare Tulburări de vedere,
incluzând diplopie şi
vedere înceţoşată (în
special, în timpul
reacţiilor adverse de
la nivelul SNC, vezi
pct. 4.4) Pierdere
tranzitorie a
vederii (în
special, în timpul
reacţiilor adverse
de la nivelul
SNC, vezi pct.
4.4 şi 4.7)
Tulburări
acustice şi
vestibulare Tinitus
Afectarea
auzului, inclusiv
surditate (de
obicei,
reversibilă)
Tulburări
cardiace Prelungire a
intervalului QT la
pacienţii cu
hipopotasemie
(vezi pct. 4.3 şi
4.4) Prelungire a
intervalului QT (vezi
pct. 4.4)
Palpitaţii
Tahicardie
Fibrilaţie atrială
Angină pectorală
Tahiaritmii
ventriculare
Sincopă (de
exemplu,
pierderea acută şi
de scurtă durată
a conştienţei) Aritmii
nespecifice
Torsada
vârfurilor (vezi
pct. 4.4)
Stop cardiac
(vezi pct. 4.4)
Tulburări
vasculare Vasodilataţie Hipertensiune
arterială
Hipotensiune
arterială Vasculită
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale Dispnee (incluzând,
dispneea din astmul
bronşic)
10
Clasificarea pe
organe, aparate
şi sisteme Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin frecvente
≥ 1/1000 şi < 1/100 Rare
≥ 1/10000 şi
< 1/1000 Foarte rare
< 1/10000
Tulburări
gastrointestinale Greaţă
Vărsături
Dureri gastro-
intestinale şi
abdominale
diaree
Anorexie
Constipaţie
Dispepsie
Flatulenţă
Gastrită
Valori plasmatice
crescute ale
amilazelor Disfagie
Stomatită
Colită asociată
administrării
antibioticelor
(incluzând, colită
pseudo-
membranoasă, în
cazuri foarte
rare, asociată cu
complicaţii care
pot pune viaţa în
pericol, vezi pct.
4.4)
Tulburări
hepatobiliare Valori plasmatice
crescute ale
transaminazelor Insuficienţă hepatică
(incluzând, creşterea
LDH)
Hiperbilirubinemie
Valori plasmatice
crescute ale gama-
glutamil-transferazei
Valori plasmatice
crescute ale
fosfatazei alcaline Icter
Hepatită (în
special,
colestatică)
Hepatită
fulminantă, care
poate evolua spre
insuficienţă
hepatică care
pune viaţa în
pericol
(incluzând, cazuri
letale, vezi pct.
4.4)
Afecţiuni
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat Prurit
Erupţie cutanată
tranzitorie
Urticarie
Xerodermie
Reacţii buloase
de tip sindrom
Stevens-Johnson
sau necroliză
epidermică toxică
(care poate pune
viaţa în pericol,
vezi pct. 4.4)
Tulburări
musculo-
scheletice, ale
ţesutului
conjunctiv şi
osos Artralgie
Mialgie
Tendinită (vezi
pct. 4.4)
Crampe
musculare
Spasme
musculare
Slăbiciune
musculară Ruptură de
tendon (vezi pct.
4.4)
Artrită
Rigiditate
musculară
Exacerbare a
simptomelor de
miastenia gravis
(vezi pct. 4.4)
Tulburări renale
şi ale căilor
urinare Deshidratare Afectare renală
(incluzând,
creşterea
valorilor
plasmatice ale
ureei şi
creatininei)
Insuficienţă
renală (vezi pct.
4.4)
11
Clasificarea pe
organe, aparate
şi sisteme Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin frecvente
≥ 1/1000 şi < 1/100 Rare
≥ 1/10000 şi
< 1/1000 Foarte rare
< 1/10000
Tulburări
generale şi la
nivelul locului de
administrare Reacţii la locul
de injectare şi de
perfuzare
Stare generală de rău
(în special, astenie
sau fatigabilitate)
Dureri (incluzând,
dorsalgii, durere
retrosternală, la
nivelul pelvisului
sau al extremităţilor)
Transpiraţie
Flebită
(tromboflebită) la
nivelul locului de
perfuzare Edem
Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează
moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior:
Frecvente: Creştere a valorilor plasmatice ale gama-glutamil-transferazei;
Mai puţin frecvente: Tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată
administrării antibioticelor (incluzând, colită pseudomembranoasă, în cazuri
foarte rare, asociată cu complicaţii care pot pune viaţa în pericol, vezi pct.
4.4), convulsii incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4), halucinaţii,
afectare renală (incluzând, creşterea valorilor plasmatice ale ureei şi ale
creatininei), insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).
Au fost cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse raportate după tratamentul cu alte
fluorochinolone, care pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină:
hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, rabdomioliză, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct.
4.4).
Raportarea reacţiilor adverse
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
011478 - București, România
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
4.9 Supradozaj
Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. În cazul apariţiei supradozajului,
trebuie iniţiat tratamentul simptomatic general. Monitorizarea ECG trebuie întreprinsă, din cauza
posibilităţii de prelungire a intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui cu o doză de
400 mg moxifloxacină, administrată pe cale orală sau intravenoasă, va scădea biodisponibilitatea
sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%, respectiv 20%. Administrarea cărbunelui la scurt
12
timp după începerea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice
la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacodinamică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, codul ATC: J01MA14
Mecanism de acţiune
Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor bacteriene tip II (ADN-giraza şi topoizomeraza IV),
care sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN-ului bacterian.
Relaţii farmacocinetice/farmacodinamice
Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile
farmacodinamice efectuate cu fluorochinolone pe modele de infecţii la animale şi în studiile clinice la
om indică ca determinant principal al eficacităţii raporul ASC
24/CMI.
Mecanism de rezistenţă
Rezistenţa la fluorochinolone poate apărea prin mutaţii ale ADN-girazei şi topoizomerazei IV.
Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra-exprimarea pompelor de eflux,
impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein-mediată.
Este posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxacinei cu alte fluorochinolone.
Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific
medicamentelor antibacteriene din alte clase.
Valori critice
24 mm
> 1 mg/l
< 21 mm
S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l
> 22 mm > 0,5 mg/l
< 22 mm
Streptococcus, grupele A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l
> 18 mm > 1 mg/l
< 15 mm
H. influenzae
≤ 0,5 mg/l
> 25 mm > 0,5 mg/l
< 25 mm
M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l
> 23 mm > 0,5 mg/l
< 23 mm
13
Microorganism Sensibil Rezistent
Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l
> 20 mm
> 1 mg/l
< 17 mm
Valori critice fără legătură cu
specia* ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
* Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate, în principal, pe baza datelor
farmacocinetice/farmacodinamice şi sunt independente de distribuţia CMI la anumite specii. Acestea
sunt utilizate numai pentru specii cărora nu li s-a determinat o valoare critică specifică şi nu se
utilizează în cazul speciilor ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate.
Sensibilitate microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi în timp pentru speciile selecţionate şi sunt
necesare informaţii locale privind rezistenţa, în special pentru tratarea infecţiilor severe. Dacă este
necesar, se va cere sfatul experţilor asupra prevalenţei locale a rezistenţei, în cazul în care utilitatea
unui medicament antibacterian în unele tipuri de infecţii este îndoielnică.
Specii obişnuit sensibile
Microorganisme aerobe gram-pozitiv
Staphylococcus aureus*+
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Grupul Streptococcus milleri* (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius)
Streptococcus pneumoniae*
Streptococcus pyogenes* (Grup A)
Grupul Streptococcus viridans (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Microorganisme aerobe gram-negativ
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae*
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamella) catarrhalis*
Microorganisme anaerobe
Prevotella spp.
“Alte” microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*
Coxiella burnetii
Mycoplasma pneumoniae*
Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă
Microorganisme aerobe gram-pozitiv
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Microorganisme aerobe gram-negativ
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli*#
Klebsiella oxytoca
Klebsiella pneumoniae*
#
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragilis*
14
Microorganisme cu rezistenţă înnăscută
Microorganisme aerobe gram-negativ
Pseudomonas aeruginosa
*Activitatea a fost demonstrată în mod satisfăcător în studii clinice. + S. aureus rezistent la meticilină, are o probabilitate mare de a prezenta rezistenţă la fluorochinolone.
S-a raportat o rată de rezistenţă la moxifloxacină a S. aureus rezistent la meticilină > 50%.
# tulpini producătoare de ESBL sunt obişnuit rezistente la fluorochinolone.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponibilitate
După perfuzarea intravenoasă a unei doze unice de 400 mg timp de o oră, au fost observate
concentraţii plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o
creştere medie de aproximativ 26%, comparativ cu cele observate după administrarea orală
(3,1 mg/ml). Valoarea ASC de aproximativ 39 mg•oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin
mai mare decât cea observată după administrare orală (35 mg•oră/l), în concordanţă cu
biodisponibilitatea absolută de aproximativ 91%.
La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex, în cazul administrării
intravenoase a moxifloxacinei.
Farmacocinetica este lineară pentru intervalul 50–1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză
intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile.
Distribuţie
. La starea de echilibru, volumul de
distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de
proteine plasmatice de aproximativ 40-42%, independent de concentraţia medicamentului.
Moxifloxacina se leagă, în special, de albumina serică.
Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică,
respectiv în lichidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei
doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A
fost observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul veziculelor cutanate, la 10 ore după
administrarea unei doze intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale
concentraţiei medicamentului nelegat în funcţie de timp similare celor din plasmă, concentraţia
maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de 1 mg/l (medie geometrică), atinsă la aproximativ 1,8 ore
după administrarea intravenoasă.
Metabolizare
Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi
biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat, precum şi sub forma unui
compus sulfonic (M1) şi unui glucuronid (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om,
ambii fiind microbiologic inactivi.
În studii clince de fază I şi în studii in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice
cu alte medicamente aflate în faza I a biotransformării implicând enzimele citocromului P-450. Nu
sunt indicii ale metabolizării oxidative.
Eliminare
Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică al fazei
15
terminale de aproximativ 12 ore. Valoarea medie a clearance-ului total aparent după o doză de 400 mg
este cuprinsă în intervalul 179-246 ml/min. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie
intravenoasă, recuperarea din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din
materiile fecale de aproximativ 26%. Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a
totalizat aproximativ 98%, după administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance-ul renal este
cuprins între 24-53 ml/min, sugerând o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului la nivelul
rinichilor. Administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu a modificat
clearance-ul renal al medicamentului.
Insuficienţă renală
Parametrii farmacocinetici ai moxifloxacinei nu sunt semnificativ modificaţi la pacienţii cu
insuficienţă renală (incluzând clearance-ul creatininei > 20ml/min şi 1,73m
2).Când funcţia renală se
deteriorează, concentraţia metabolitului M2 (glucuronid) creşte de până la 2,5 ori (la un clearance al
creatininei < 30 ml/min şi 1,73 m
2).
Insuficienţă hepatică
Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child-
Pugh A, B), nu se poate face o diferenţă clară a farmacocineticii moxifloxacinei la aceştia comparativ
cu voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu o expunere plasmatică mai mare la
metabolitului M1, în timp ce expunerea la medicamentul nemetabolizat a fost comparabilă cu cea a
voluntarilor sănătoşi. Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică
este insuficientă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate
hematologică şi hepatică, la rozătoare şi nerozătoare. La maimuţe au fost observate efecte toxice
asupra SNC. Aceste efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un
tratament îndelungat.
La câine, dozele orale mari (≥60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥20 mg/l şi au
determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.
După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când
moxifloxacina a fost administrată prin injectare în bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate atunci
când moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute.
După injectarea intra-arterială, au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale peri-
arterial, sugerând că administrarea intra-arterială a moxifloxacinei trebuie evitată.
Moxifloxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. În
testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de
moxifloxacină. Moxifloxacina nu a fost carcinogenă, într-un studiu de iniţiere/promovare la şobolan.
In vitro, moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina
prelungirea intervalului QT, chiar şi la concentraţii mari.
După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30
minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării,
adică, cu cât este mai scurt timpul de perfuzare, cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului
QT. Nu s-a constatat o prelungire a intervalului QT, atunci când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată
timp de 60 minute.
Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) arată că
moxifloxacina traversează bariera placentară. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per
16
os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O
incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure,
dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v., care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost
constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice
terapeutice la om.
Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute a produce leziuni la nivelul cartilajelor
articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Acetat de sodiu trihidrat
Sulfat de sodiu, anhidru
Acid sulfuric (pentru ajustarea pH-ului)
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Următoarele soluţii sunt incompatibile cu soluţia perfuzabilă de moxifloxacină:
Soluţii de clorură de sodiu 10% şi 20%
Soluţiile de hidrogenocarbonat de sodiu 4,2 şi 8,4%
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menționate la pct. 6.6.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
Stabilitatea chimică şi fizică în utilizare a fost demonstrată pentru 24 de ore, la 25
oC.
Din punct de vedere microbiologic, exceptând situaţiile când metoda de deschidere/reconstituire/
diluare exclude riscul de contaminare microbiologică, medicamentul trebuie utilizat imediat.
Dacă nu este utilizat imediat, responsabilitatea privind durata şi condiţiile de păstrare înainte de
utilizare revine utilizatorului.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la frigider sau congela.
A se păstra recipientul în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
Pentru condţiile de păstrare ale medicamentului deschis/diluat, vezi pct. 6.3.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Moxifloxacina Kabi este ambalat în:
Flacon din polietilenă de joasă densitate (KabiPac), reprezentând ambalajul primar închis cu o capsă
conţinând un disc din cauciuc care permite inserţia acului.
Sau
Pungi din poliolefină (freeflex), având un port de administrare (port de perfuzare) şi un port pentru
adăugarea altor medicamente (port de injectare), constând dintr-un ambalaj primar propriu-zis din
polipropilenă şi un ambalaj exterior de protecţie din aluminiu.
17
Mărimi de ambalaj
Pungi din poiolefine (freeflex): 1, 10, 20, 25 şi 40
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Acest medicament este indicat pentru o singură administrare. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie
aruncată.
Pentru următoarele soluţii perfuzabile s-a dovedit compatibitatea cu moxifloxacina 400 mg/250 ml
soluţie perfuzabilă:
Apă pentru preparate injectabile, clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5%/10%, soluţie Ringer, soluţie care
conţine lactat de sodiu (soluţie Hartmann, soluţie Ringer lactat).
Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administrat concomitent cu alte medicamente.
Medicamentul nu trebuie utilizat, dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure.
Ca urmare a păstrării la temperaturi scăzute poate apărea un precipitat, care se redizolvă la temperatura
camerei. De aceea, nu se recomandă păstrarea soluţiei la temperaturi sub 8
oC.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Fresenius Kabi Romania S.R.L.
Strada Fânarului nr. 2A, 500464 Braşov,
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6412/2014/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare – Mai 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2017
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Moxifloxacina Kabi 400 mg/250 ml soluţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un flacon sau o pungă a 250 ml conţine moxifloxacină 400 mg (sub formă de clorhidrat).
Un ml conţine moxifloxacină 1,6 mg (sub formă de clorhidrat).
Excipient cu efecte cunoscute:
250 ml soluţie perfuzabilă conţin sodiu 54,4 mmol.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie perfuzabilă
Soluţie galbenă, limpede
pH-ul soluţiei: 5,0-6,0
Osmolaritatea soluţiei: 260-330 mOsm
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Moxifloxacina Kabi este indicat pentru tratamentul:
pneumoniei dobândite în comunitate (PDC)
infecţiilor complicate cutanate şi ale ţesutului subcutanat (ICCTS)
Moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când utilizarea altor medicamente antibacteriene,
frecvent recomandate în tratamentul iniţial al acestor infecţii, este considerată inadecvată.
Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a
antibioticelor.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină, administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi.
Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul pe cale orală, cu comprimate filmate a
2
400 mg moxifloxacină, dacă este indicat din punct de vedere clinic.
În studii clinice, majoritatea pacienţilor au fost transferaţi la tratamentul oral în decurs de 4 zile (PDC)
sau 6 zile (ICCTS). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7-14 zile
pentru PDC şi 7-21 zile pentru ICCTS.
Insuficienţa renală/hepatică
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la
pacienţii dializaţi cronic, de exemplu, hemodializaţi sau cu dializă peritoneală ambulatorie continuă
(vezi pct. 5.2).
Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).
Alte grupe speciale de pacienţi
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la pacienţii subponderali.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi în perioada de creştere. Eficacitatea şi
siguranţa administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite (vezi pct. 4.3, 4.4 şi
5.3).
Mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă; administrare intravenoasă în perfuzie cu viteză constantă, timp
de 60 minute (vezi şi pct. 4.4).
Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr-un tub în T, împreună cu soluţii
perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre excipienţii
enumeraţi la pct. 6.1;
Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6);
Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani;
Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/tulburări determinate de administrarea
chinolonelor.
Atât în investigaţiile preclinice, cât şi la om, după expunerea la moxifloxacină, au fost observate
modificări ale electrocardiogramei, constând în prelungirea intervalului QT. Din motive de siguranţă
în administrare, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu:
prelungire congenitală sau dobândită a intervalului QT;
tulburări ale electroliţilor, în special hipopotasemie necorectată;
bradicardie semnificativă clinic;
insuficienţă cardiacă semnificativă clinic cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng redusă;
3
antecedente de aritmii simptomatice.
Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea
intervalului QT (vezi pct. 4.5).
Ca urmare a datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu
insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor plasmatice ale
transaminazelor de 5 ori faţă de valorile normale.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în infecţiile cu grad scăzut de severitate, trebuie
evaluat în raport la informaţiile prezentate în secţiunea privind atenţionările şi precauţiile.
Prelungirea intervalului QTc şi prelungirea QTc potenţial legată de condiţiile clinice
S-a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe
electrocardiogramă. Mărimea prelungirii intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor
plasmatice datorate perfuziei intravenoase rapide. De aceea, durata de perfuzare nu trebuie să fie mai
scurtă decât durata recomandată de 60 minute şi doza recomandată de 400 mg o dată pe zi nu trebuie
depăşită. Pentru detalii suplimentare vezi mai jos şi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5.
Tratamentul cu moxifloxacină trebuie înterupt dacă în timpul tratamentului apar semne sau simptome
care pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ECG.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice condiţie predispozantă la aritmii
cardiace (de exemplu, ischemie miocardică acută), deoarece aceştia pot prezenta un risc crescut pentru
dezvoltarea aritmiilor ventriculare (incluzând, torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de asemenea,
pct. 4.3 şi 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care utilizează medicamente care pot reduce
potasemia. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce
bradicardie semnificativă clinic. Vezi, de asemenea, pct. 4.3.
Femeile şi pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor care prelungesc intervalul
QT
c, cum este moxifloxacina şi, de aceea, sunt necesare precauţii speciale.
Hipersensibilitate / reacţii alergice
Au fost raportate reacţii de hipersensibilizare şi reacţii alergice la fluorochinolone, incluzând
moxifloxacina, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care pune viaţa
în pericol, chiar după prima administrare. În cazurile cu manifestări clinice ale reacțiilor de
hipersensibilitate severă, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie iniţiat tratamentul
adecvat (de exemplu, tratamentul şocului).
Tulburări hepatice severe
Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă, care pot determina insuficienţă hepatică (inclusiv
cazuri letale), legate de administrarea moxifloxacinei (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se
adreseze medicului înainte de a continua tratamentul, dacă apar semne şi simptome de hepatită
fulminantă, cum sunt astenie cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de
4
sângerare sau encefalopatie hepatică.
Trebuie efectuate teste/investigaţii ale funcţiei hepatice, dacă apar semne de disfuncţie hepatică.
Reacţii cutanate buloase grave
În cazul administrării moxifloxacinei, s-au raportat cazuri de reacţii cutanate buloase de tipul
sindromului Stevens-Johnson sau necrolizei epidermice toxice (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi
să se adreseze imediat medicului înainte de a continua tratamentul, dacă apar reacţii cutanate şi/sau la
nivelul mucoaselor.
Pacienţi cu predispoziţie la convulsii
Chinolonele au potenţial convulsivant cunoscut. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu
precauţie la pacienţii cu tulburări ale sistemului nervos central (SNC) sau în prezenţa altor factori de
risc care pot să predispună la convulsii sau care scad pragul convulsivant. În caz de convulsii,
tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.
Neuropatie periferică
Au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau senzo-motorie conducând la parestezii,
hipoestezii, diestezii sau slăbiciuni, la pacienţi care au fost trataţi cu chinolone, inclusiv
moxifloxacină. Pacienţii aflaţi sub tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să-şi informeze medicul
înainte de a continua tratamentul, dacă apar simptome de neuropatie, precum durere, senzaţie de
arsură, furnicături, amorţeală sau slăbiciune, în scopul de a preveni dezvoltarea unei afecțiuni
ireversibile (vezi pct. 4.8).
Reacţii psihiatrice
Pot apărea reacţii psihiatrice, chiar şi după prima administrare de chinolone, inclusiv moxifloxacină. În
cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament
de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care un pacient
dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri corespunzătoare.
Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu
afecţiuni psihiatrice în antecedente.
Diaree asociată tratamentului cu antibiotice, inclusiv colită
Au fost raportate cazuri de diaree asociată cu antibioticele (DAA) şi colită asociată cu antibitoticele
(CAA), inclusiv colită pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea
antibioticelor cu spectru larg, inclusiv moxifloxacina; manifestările pot varia de la diaree uşoară la
colită letală. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţi care
prezintă diaree gravă în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. Dacă DAA sau CAA este
suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv
moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri
adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele antiperistaltice
sunt contraindicate la pacienţi care dezvoltă diaree gravă.
Pacienţi cu miastenia gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis, deoarece simptomele pot
fi agravate.
Inflamaţia tendonului, ruptura de tendon
În timpul tratamentului cu chinolone, inclusiv moxifloxacină, pot să apară inflamaţie şi ruptură de
tendon (în special, tendonul lui Ahile); acestea apar chiar în primele 48 de ore de tratament şi au fost
5
raportate până la câteva luni după întreruperea tratamentului. Riscul de tendinită şi ruptură de tendon
este crescut la pacienţii vârstnici şi la cei trataţi concomitent cu corticosteroizi. La primul semn de
durere sau inflamaţie, pacientul trebuie să întrerupă tratamentul cu moxifloxacină, să ţină în repaus
membrul(ele) afectat(e) şi să consulte medicul imediat, pentru a iniţia tratamentul corespunzător (de
exemplu, imobilizare) pentru tendonul afectat (vezi pct. 4.3 şi 4.8).
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină, dacă nu pot
menţine un aport de lichide adecvat, deoarece deshidratarea poate creşte riscul de insuficienţă renală.
Tulburări de vedere
Dacă apar tulburări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie consultat
imediat oftalmologul (vezi pct. 4.7 şi 4.8).
Prevenirea reacţiilor de fotosensibilizare
S-a constatat că chinolonele pot determina reacţii de fotosensibilizare la pacienţi. Totuşi, studiile au
arătat că moxifloxacina prezintă un risc scăzut de inducere a fotosensibilizării. Cu toate acestea,
pacienţii trebuie sfătuiţi să evite, pe parcursul tratamentului cu moxifloxacină, expunerea atât la
radiaţii UV, cât şi la lumina solară puternică şi/sau pe timp îndelungat.
Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
Pacienţii cu antecedente heredo-colaterale sau cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază prezent
sunt predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice, în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în
cazul acestor pacienţi, moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie.
Inflamarea ţesutului peri-arterial
Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este numai pentru administrare intravenoasă. Administrarea
intraarterială trebuie evitată, deoarece studii preclinice au demonstrat inflamare tisulară peri-arterială
după administrarea pe această cale.
Pacienţi cu cSSSI speciale
Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentul infecţiilor arsurilor grave, fasciitelor şi
infecţiilor piciorului diabetic asociat cu osteomielită.
Pacienţi care urmează o dietă cu restricţie de sodiu
Acest medicament conţine sodiu 1206 mg (aproximativ 54 mmol) per doză. Acest lucru trebuie avut în
vedere la pacienţii care urmează o dietă cu restricţie de sodiu.
Interferenţe cu testele biologice
Tratamentul cu moxifloxacină poate interfera cu testul culturilor de Mycobacterium spp. prin
suprimarea creşterii micobacteriilor, determinând rezultate fals negative în cazul probelor prelevate de
la pacienţi trataţi la acel moment cu moxifloxacină.
Pacienţi cu infecţii cu SARM
Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent
la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate cu SARM, trebuie iniţiat
tratamentul cu un medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).
6
Copii şi adolescenţi
Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea
moxifloxacinei la copii şi adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Nu poate fi exclus un efect aditiv de prelungire a intervalului QT al moxifloxacinei şi al altor
medicamente care pot prelungi intervalul QT. Acest efect poate induce un risc crescut de aritmii
ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. De aceea, administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu
oricare dintre următoarele medicamente este contraindicată (vezi, de asemenea, pct. 4.3):
antiaritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă);
antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă);
neuroleptice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă);
antidepresive triciclice;
anumite medicamente antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină intravenos,
pentamidină, antimalarice, îndeosebi halofantrină);
anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină);
alte medicamente (cisapridă, vincamină intravenos, bepridil, difemanil).
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care sunt trataţi cu medicamente care pot
reduce potasemia (de exemplu, diuretice de ansă şi diuretice tiazidice, laxative şi clisme [doze mari],
corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente care determină bradicardie semnificativă clinic.
După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut C
max a digoxinei cu
aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor minime. Nu sunt necesare precauţii la asocierea
cu digoxina.
În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei
cu glibenclamidă a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a
glibenclamidei. Asocierea glibenclamidă şi moxifloxacină poate teoretic să determine o hiperglicemie
uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat
modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată
nicio interacţiune clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.
Modificări ale INR (International Normalised Ratio)
A fost raportat un număr mare de cazuri în care s-a înregistrat o creştere a activităţii anticoagulantelor
orale la pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone,
macrolide, tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile
inflamatorii şi infecţioase, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de
evaluat dacă infecţia sau tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio).
O măsură de precauţie ar fi monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, dozarea
anticoagulantului oral trebuie să fie ajustată corespunzător.
Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:
ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral,
teofilină, ciclosporină sau itraconazol.
Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste
rezultate, este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P450.
7
Interacţiunea cu alimentele
Moxifloxacina nu are interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv produse lactate.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Siguranţa administrării moxifloxacinei la gravide nu a fost evaluată. Studii la animale au demonstrat
e cunoaşte riscul potenţial la om. Din
cauza riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de
către fluorochinolone şi afectări reversibile ale cartilajelor la copii trataţi cu unele fluorochinolone,
moxifloxacina nu trebuie administrată la gravide (vezi pct. 4.3).
Alăptarea
Nu sunt disponibile date referitoare la femeile care alăptează. Date preclinice indică faptul că mici
cantităţi de moxifloxacină sunt secretate în laptele matern. În absenţa datelor obţinute la oameni şi din
cauza riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de
către fluorochinolone, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct.
4.3).
Fertilitatea
Studiile la animale nu indică afectarea fertilităţii (vezi pct. 5.3.).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce vehicule şi
de a folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele incluzând moxifloxacina pot să determine o scădere a
capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, din cauza reacţiilor adverse de
la nivelul SNC (de exemplu, ameţeli; pierdere tranzitorie, acută a vederii, vezi pct. 4.8) sau pierderi
acute şi de scurtă durată a consţienţei (sincope, vezi pct. 4.8.). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum
reacţionează la administrarea moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi a manevra utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate în studii clinice și derivate din rapoartele de după punerea pe piață cu
moxifloxacină 400 mg pe zi, administrată pe cale intravenoasă sau orală (numai intravenoasă,
secvenţial [i.v./oral] şi administrare orală), clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei sunt descrise mai
jos:
În afară de greaţă şi diaree, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%.
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii. Frecvenţele sunt definite, astfel:
Frecvente ≥1/100 şi <1/10
Mai puţin frecvente ≥1/1000 şi <1/100
Rare ≥1/10000 şi <1/1000
Foarte rare <1/10000
Clasificarea pe
organe, aparate
şi sisteme Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin frecvente
≥ 1/1000 şi < 1/100 Rare
≥ 1/10000 şi
< 1/1000 Foarte rare
< 1/10000
8
Clasificarea pe
organe, aparate
şi sisteme Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin frecvente
≥ 1/1000 şi < 1/100 Rare
≥ 1/10000 şi
< 1/1000 Foarte rare
< 1/10000
Infecţii şi
infestări Suprainfecţii
determinate de
bacterii rezistente
sau fungi, de
exemplu,
candidoze orale
şi vaginale
Tulburări
hematologice şi
limfatice Anemie
Leucopenie
Neutropenie
Trombocitopenie
Trombocitemie
Eozinofilie
Timp de
protrombină
prelungit / INR
crescut Valori crescute
ale protrombinei /
INR scăzut
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului
imunitar Reacţie alergică
(vezi pct. 4.4) Anafilaxie,
incluzând foarte
rar şoc care poate
pune viaţa în
pericol (vezi pct.
4.4)
Edem alergic /
angioedem
(incluzând edem
laringian, care
poate pune viaţa
în pericol, vezi
pct. 4.4)
Tulburări
metabolice şi de
nutriţie Hiperlipidemie Hiperglicemie
Hiperuricemie
Tulburări
psihice Reacţii anxioase
Hiperactivitate
psihomotorie/agitaţie
Labilitate
emoţională
Depresie (în
cazuri foarte
rare, pot culmina
cu comportament
de autoagresiune,
cum sunt
idei/gânduri
suicidare sau
tentative de
suicid, vezi pct.
4.4.)
Halucinaţii
Depersonalizare
Reacţii psihotice
(pot culmina cu
comportament de
autoagresiune,
cum sunt
idei/gânduri
suicidare sau
tentative de
suicid, vezi pct.
4.4.)
Tulburări ale
sistemului
nervos Cefalee
Ameţeli Parestezii şi
disestezii
Tulburări ale
gustului (incluzând, Hipoestezie
Tulburări ale
mirosului
(incluzând, Hiperestezie
9
Clasificarea pe
organe, aparate
şi sisteme Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin frecvente
≥ 1/1000 şi < 1/100 Rare
≥ 1/10000 şi
< 1/1000 Foarte rare
< 1/10000
în cazuri foarte rare,
ageuzie)
Confuzie şi
dezorientare
Tulburări ale
somnului (în special,
insomnie)
Tremor
Vertij
Somnolenţă
anosmie)
Coşmaruri
Tulburări de
coordonare
(incluzând,
tulburări de
mers, în special
determinate de
ameţeli şi vertij)
Convulsii,
incluzând
convulsii de tip
grand mal (vezi
pct. 4.4)
Tulburări ale
atenţiei
Tulburări de
vorbire
Amnezie
Neuropatie
periferică şi
polineuropatie
Tulburări
oculare Tulburări de vedere,
incluzând diplopie şi
vedere înceţoşată (în
special, în timpul
reacţiilor adverse de
la nivelul SNC, vezi
pct. 4.4) Pierdere
tranzitorie a
vederii (în
special, în timpul
reacţiilor adverse
de la nivelul
SNC, vezi pct.
4.4 şi 4.7)
Tulburări
acustice şi
vestibulare Tinitus
Afectarea
auzului, inclusiv
surditate (de
obicei,
reversibilă)
Tulburări
cardiace Prelungire a
intervalului QT la
pacienţii cu
hipopotasemie
(vezi pct. 4.3 şi
4.4) Prelungire a
intervalului QT (vezi
pct. 4.4)
Palpitaţii
Tahicardie
Fibrilaţie atrială
Angină pectorală
Tahiaritmii
ventriculare
Sincopă (de
exemplu,
pierderea acută şi
de scurtă durată
a conştienţei) Aritmii
nespecifice
Torsada
vârfurilor (vezi
pct. 4.4)
Stop cardiac
(vezi pct. 4.4)
Tulburări
vasculare Vasodilataţie Hipertensiune
arterială
Hipotensiune
arterială Vasculită
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale Dispnee (incluzând,
dispneea din astmul
bronşic)
10
Clasificarea pe
organe, aparate
şi sisteme Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin frecvente
≥ 1/1000 şi < 1/100 Rare
≥ 1/10000 şi
< 1/1000 Foarte rare
< 1/10000
Tulburări
gastrointestinale Greaţă
Vărsături
Dureri gastro-
intestinale şi
abdominale
diaree
Anorexie
Constipaţie
Dispepsie
Flatulenţă
Gastrită
Valori plasmatice
crescute ale
amilazelor Disfagie
Stomatită
Colită asociată
administrării
antibioticelor
(incluzând, colită
pseudo-
membranoasă, în
cazuri foarte
rare, asociată cu
complicaţii care
pot pune viaţa în
pericol, vezi pct.
4.4)
Tulburări
hepatobiliare Valori plasmatice
crescute ale
transaminazelor Insuficienţă hepatică
(incluzând, creşterea
LDH)
Hiperbilirubinemie
Valori plasmatice
crescute ale gama-
glutamil-transferazei
Valori plasmatice
crescute ale
fosfatazei alcaline Icter
Hepatită (în
special,
colestatică)
Hepatită
fulminantă, care
poate evolua spre
insuficienţă
hepatică care
pune viaţa în
pericol
(incluzând, cazuri
letale, vezi pct.
4.4)
Afecţiuni
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat Prurit
Erupţie cutanată
tranzitorie
Urticarie
Xerodermie
Reacţii buloase
de tip sindrom
Stevens-Johnson
sau necroliză
epidermică toxică
(care poate pune
viaţa în pericol,
vezi pct. 4.4)
Tulburări
musculo-
scheletice, ale
ţesutului
conjunctiv şi
osos Artralgie
Mialgie
Tendinită (vezi
pct. 4.4)
Crampe
musculare
Spasme
musculare
Slăbiciune
musculară Ruptură de
tendon (vezi pct.
4.4)
Artrită
Rigiditate
musculară
Exacerbare a
simptomelor de
miastenia gravis
(vezi pct. 4.4)
Tulburări renale
şi ale căilor
urinare Deshidratare Afectare renală
(incluzând,
creşterea
valorilor
plasmatice ale
ureei şi
creatininei)
Insuficienţă
renală (vezi pct.
4.4)
11
Clasificarea pe
organe, aparate
şi sisteme Frecvente
≥ 1/100 şi < 1/10 Mai puţin frecvente
≥ 1/1000 şi < 1/100 Rare
≥ 1/10000 şi
< 1/1000 Foarte rare
< 1/10000
Tulburări
generale şi la
nivelul locului de
administrare Reacţii la locul
de injectare şi de
perfuzare
Stare generală de rău
(în special, astenie
sau fatigabilitate)
Dureri (incluzând,
dorsalgii, durere
retrosternală, la
nivelul pelvisului
sau al extremităţilor)
Transpiraţie
Flebită
(tromboflebită) la
nivelul locului de
perfuzare Edem
Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează
moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior:
Frecvente: Creştere a valorilor plasmatice ale gama-glutamil-transferazei;
Mai puţin frecvente: Tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată
administrării antibioticelor (incluzând, colită pseudomembranoasă, în cazuri
foarte rare, asociată cu complicaţii care pot pune viaţa în pericol, vezi pct.
4.4), convulsii incluzând convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4), halucinaţii,
afectare renală (incluzând, creşterea valorilor plasmatice ale ureei şi ale
creatininei), insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).
Au fost cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse raportate după tratamentul cu alte
fluorochinolone, care pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină:
hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, rabdomioliză, reacţii de fotosensibilizare (vezi pct.
4.4).
Raportarea reacţiilor adverse
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
011478 - București, România
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: adr@anm.ro.
4.9 Supradozaj
Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. În cazul apariţiei supradozajului,
trebuie iniţiat tratamentul simptomatic general. Monitorizarea ECG trebuie întreprinsă, din cauza
posibilităţii de prelungire a intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui cu o doză de
400 mg moxifloxacină, administrată pe cale orală sau intravenoasă, va scădea biodisponibilitatea
sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%, respectiv 20%. Administrarea cărbunelui la scurt
12
timp după începerea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice
la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacodinamică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, codul ATC: J01MA14
Mecanism de acţiune
Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor bacteriene tip II (ADN-giraza şi topoizomeraza IV),
care sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN-ului bacterian.
Relaţii farmacocinetice/farmacodinamice
Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile
farmacodinamice efectuate cu fluorochinolone pe modele de infecţii la animale şi în studiile clinice la
om indică ca determinant principal al eficacităţii raporul ASC
24/CMI.
Mecanism de rezistenţă
Rezistenţa la fluorochinolone poate apărea prin mutaţii ale ADN-girazei şi topoizomerazei IV.
Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra-exprimarea pompelor de eflux,
impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein-mediată.
Este posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxacinei cu alte fluorochinolone.
Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific
medicamentelor antibacteriene din alte clase.
Valori critice
24 mm
> 1 mg/l
< 21 mm
S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l
> 22 mm > 0,5 mg/l
< 22 mm
Streptococcus, grupele A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l
> 18 mm > 1 mg/l
< 15 mm
H. influenzae
≤ 0,5 mg/l
> 25 mm > 0,5 mg/l
< 25 mm
M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l
> 23 mm > 0,5 mg/l
< 23 mm
13
Microorganism Sensibil Rezistent
Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l
> 20 mm
> 1 mg/l
< 17 mm
Valori critice fără legătură cu
specia* ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
* Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate, în principal, pe baza datelor
farmacocinetice/farmacodinamice şi sunt independente de distribuţia CMI la anumite specii. Acestea
sunt utilizate numai pentru specii cărora nu li s-a determinat o valoare critică specifică şi nu se
utilizează în cazul speciilor ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate.
Sensibilitate microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi în timp pentru speciile selecţionate şi sunt
necesare informaţii locale privind rezistenţa, în special pentru tratarea infecţiilor severe. Dacă este
necesar, se va cere sfatul experţilor asupra prevalenţei locale a rezistenţei, în cazul în care utilitatea
unui medicament antibacterian în unele tipuri de infecţii este îndoielnică.
Specii obişnuit sensibile
Microorganisme aerobe gram-pozitiv
Staphylococcus aureus*+
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Grupul Streptococcus milleri* (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius)
Streptococcus pneumoniae*
Streptococcus pyogenes* (Grup A)
Grupul Streptococcus viridans (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Microorganisme aerobe gram-negativ
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae*
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamella) catarrhalis*
Microorganisme anaerobe
Prevotella spp.
“Alte” microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*
Coxiella burnetii
Mycoplasma pneumoniae*
Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă
Microorganisme aerobe gram-pozitiv
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Microorganisme aerobe gram-negativ
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli*#
Klebsiella oxytoca
Klebsiella pneumoniae*
#
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragilis*
14
Microorganisme cu rezistenţă înnăscută
Microorganisme aerobe gram-negativ
Pseudomonas aeruginosa
*Activitatea a fost demonstrată în mod satisfăcător în studii clinice. + S. aureus rezistent la meticilină, are o probabilitate mare de a prezenta rezistenţă la fluorochinolone.
S-a raportat o rată de rezistenţă la moxifloxacină a S. aureus rezistent la meticilină > 50%.
# tulpini producătoare de ESBL sunt obişnuit rezistente la fluorochinolone.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponibilitate
După perfuzarea intravenoasă a unei doze unice de 400 mg timp de o oră, au fost observate
concentraţii plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o
creştere medie de aproximativ 26%, comparativ cu cele observate după administrarea orală
(3,1 mg/ml). Valoarea ASC de aproximativ 39 mg•oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin
mai mare decât cea observată după administrare orală (35 mg•oră/l), în concordanţă cu
biodisponibilitatea absolută de aproximativ 91%.
La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex, în cazul administrării
intravenoase a moxifloxacinei.
Farmacocinetica este lineară pentru intervalul 50–1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză
intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile.
Distribuţie
. La starea de echilibru, volumul de
distribuţie (Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de
proteine plasmatice de aproximativ 40-42%, independent de concentraţia medicamentului.
Moxifloxacina se leagă, în special, de albumina serică.
Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică,
respectiv în lichidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei
doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A
fost observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul veziculelor cutanate, la 10 ore după
administrarea unei doze intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale
concentraţiei medicamentului nelegat în funcţie de timp similare celor din plasmă, concentraţia
maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de 1 mg/l (medie geometrică), atinsă la aproximativ 1,8 ore
după administrarea intravenoasă.
Metabolizare
Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi
biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat, precum şi sub forma unui
compus sulfonic (M1) şi unui glucuronid (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om,
ambii fiind microbiologic inactivi.
În studii clince de fază I şi în studii in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice
cu alte medicamente aflate în faza I a biotransformării implicând enzimele citocromului P-450. Nu
sunt indicii ale metabolizării oxidative.
Eliminare
Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică al fazei
15
terminale de aproximativ 12 ore. Valoarea medie a clearance-ului total aparent după o doză de 400 mg
este cuprinsă în intervalul 179-246 ml/min. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie
intravenoasă, recuperarea din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din
materiile fecale de aproximativ 26%. Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a
totalizat aproximativ 98%, după administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance-ul renal este
cuprins între 24-53 ml/min, sugerând o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului la nivelul
rinichilor. Administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu a modificat
clearance-ul renal al medicamentului.
Insuficienţă renală
Parametrii farmacocinetici ai moxifloxacinei nu sunt semnificativ modificaţi la pacienţii cu
insuficienţă renală (incluzând clearance-ul creatininei > 20ml/min şi 1,73m
2).Când funcţia renală se
deteriorează, concentraţia metabolitului M2 (glucuronid) creşte de până la 2,5 ori (la un clearance al
creatininei < 30 ml/min şi 1,73 m
2).
Insuficienţă hepatică
Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child-
Pugh A, B), nu se poate face o diferenţă clară a farmacocineticii moxifloxacinei la aceştia comparativ
cu voluntarii sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu o expunere plasmatică mai mare la
metabolitului M1, în timp ce expunerea la medicamentul nemetabolizat a fost comparabilă cu cea a
voluntarilor sănătoşi. Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică
este insuficientă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate
hematologică şi hepatică, la rozătoare şi nerozătoare. La maimuţe au fost observate efecte toxice
asupra SNC. Aceste efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un
tratament îndelungat.
La câine, dozele orale mari (≥60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥20 mg/l şi au
determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.
După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când
moxifloxacina a fost administrată prin injectare în bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate atunci
când moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute.
După injectarea intra-arterială, au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale peri-
arterial, sugerând că administrarea intra-arterială a moxifloxacinei trebuie evitată.
Moxifloxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. În
testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de
moxifloxacină. Moxifloxacina nu a fost carcinogenă, într-un studiu de iniţiere/promovare la şobolan.
In vitro, moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina
prelungirea intervalului QT, chiar şi la concentraţii mari.
După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30
minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării,
adică, cu cât este mai scurt timpul de perfuzare, cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului
QT. Nu s-a constatat o prelungire a intervalului QT, atunci când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată
timp de 60 minute.
Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) arată că
moxifloxacina traversează bariera placentară. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per
16
os) nu au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O
incidenţă uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure,
dar numai la o doză de 20 mg/kg i.v., care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost
constatată o creştere a incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice
terapeutice la om.
Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute a produce leziuni la nivelul cartilajelor
articulaţiilor majore diartrodiale la animalele imature.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Acetat de sodiu trihidrat
Sulfat de sodiu, anhidru
Acid sulfuric (pentru ajustarea pH-ului)
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Următoarele soluţii sunt incompatibile cu soluţia perfuzabilă de moxifloxacină:
Soluţii de clorură de sodiu 10% şi 20%
Soluţiile de hidrogenocarbonat de sodiu 4,2 şi 8,4%
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menționate la pct. 6.6.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
Stabilitatea chimică şi fizică în utilizare a fost demonstrată pentru 24 de ore, la 25
oC.
Din punct de vedere microbiologic, exceptând situaţiile când metoda de deschidere/reconstituire/
diluare exclude riscul de contaminare microbiologică, medicamentul trebuie utilizat imediat.
Dacă nu este utilizat imediat, responsabilitatea privind durata şi condiţiile de păstrare înainte de
utilizare revine utilizatorului.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la frigider sau congela.
A se păstra recipientul în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
Pentru condţiile de păstrare ale medicamentului deschis/diluat, vezi pct. 6.3.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Moxifloxacina Kabi este ambalat în:
Flacon din polietilenă de joasă densitate (KabiPac), reprezentând ambalajul primar închis cu o capsă
conţinând un disc din cauciuc care permite inserţia acului.
Sau
Pungi din poliolefină (freeflex), având un port de administrare (port de perfuzare) şi un port pentru
adăugarea altor medicamente (port de injectare), constând dintr-un ambalaj primar propriu-zis din
polipropilenă şi un ambalaj exterior de protecţie din aluminiu.
17
Mărimi de ambalaj
Pungi din poiolefine (freeflex): 1, 10, 20, 25 şi 40
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Acest medicament este indicat pentru o singură administrare. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie
aruncată.
Pentru următoarele soluţii perfuzabile s-a dovedit compatibitatea cu moxifloxacina 400 mg/250 ml
soluţie perfuzabilă:
Apă pentru preparate injectabile, clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5%/10%, soluţie Ringer, soluţie care
conţine lactat de sodiu (soluţie Hartmann, soluţie Ringer lactat).
Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administrat concomitent cu alte medicamente.
Medicamentul nu trebuie utilizat, dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure.
Ca urmare a păstrării la temperaturi scăzute poate apărea un precipitat, care se redizolvă la temperatura
camerei. De aceea, nu se recomandă păstrarea soluţiei la temperaturi sub 8
oC.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Fresenius Kabi Romania S.R.L.
Strada Fânarului nr. 2A, 500464 Braşov,
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6412/2014/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare – Mai 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2017
