MOFIL 400 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Mofil 400 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine moxifloxacină 400 mg, corespunz ător la clorhidrat de moxifloxacină
436,37 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Comprimate filmate b iconvexe, oblongi, de culoare roz, cu dimensiuni 19,4 mm x 7,8 mm în diametru şi
5,8 mm grosime.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Mofil 400 mg comprimate filmate este indicat în tratamentul următorelor tipuri de infecţii bacteriene, la
pacienţii cu vârsta de 18 ani şi peste , determinate de germeni sensibili la moxifloxacină (vezi pct. 4.4, 4.8
şi 5.1) . Mofil trebuie utilizat doar î n cazul în care antibioticele recomandate în mod normal pentru aceste
tipuri de infecţii nu sunt considerate adecvate sau nu au fost eficiente:
- S inuzit ă bacterian ă acut ă (diagnosticat ă î n mod adecvat)
- E xacerbări acute ale bronşite i cronice (diagnosticată în mod adecvat)
- P neumonie comunitară, cu excepţia cazurilor severe
- B oală inflamatorie pelvină uşoară până la moderată (de exemplu infecţii ale tractului genital superior la
femei, inclusiv salpingită şi endometrită ), neasociată cu abces tubo-ovarian sau pelvin.
Mofil 400 mg comprimate filmate nu este recomandat pentru utilizare în monoterapia bolii inflamatorii
pelvine uşoare până la moderate, ci trebuie utilizat în asociere cu un alt antibiotic adecvat (de exemplu o
cefalosporină ), din cauza rezistenţei în creştere a Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină, exceptând
2
cazul în care poate fi exclusă o infecţie
cu Neisseria gonorrhoeae rezistentă la moxifloxacină (vezi pct.
4.4 şi 5.1).
De asemenea, Mofil 400 mg comprimate filmate poate fi utilizat în completarea un ui tratament la
pacienţii care au prezentat ameliorări în timpul tratamentului iniţial cu moxifloxacină administrată
intravenos, pentru următoarele indicaţii terapeutice:
- P neumonie comunitară
- I nfecţii complicate ale tegumentelor şi structurilor tegumentare
Mofil 400 mg comprimate filmate nu trebuie utilizat pentru iniţierea tratamentului niciunui tip de infecţie
a tegumentului şi structurilor tegumentare sau al pneumoniei comunitare.
T rebuie ţinut cont de ghidurilor oficiale privind utilizarea corectă a antibioticelor.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze (adulţi)
Doza recomandată este un comprimat filmat de 400 mg o dată pe zi.
Insuficienţă renală/hepatică
În cazul pacienţilor cu insuficienţă re nală uşoară până la severă sau la bolnavii dializaţi cronic (de
exemplu hemodializaţi sau cu dializă peritoneală ambulatorie cont inuă), nu sunt necesare modificări ale
dozelor ( pentru detalii, vezi pct. 5.2).
În cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică, datele existente până în prezent sunt insuficiente (vezi pct.
4.3).
Alte grupe speciale de pacienţi
Nu sunt necesare ajustrări ale dozei la vârstnici şi la pacienţi cu greutate corporală mică.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi (< 18 ani). Nu au fost stabilite eficacitatea şi
sigur an ţa utilizării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.3).
Mod de administrare
Comprimatele filmate trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate suficientă de lichid, indiferent de orarul
meselor.
Durata tratamentului
Se recomandă administrarea Mofil 400 mg comprimate filmate conform schemei următoare:
- Exacerbări acute ale b ronşitei cronic e 5-10 zile
- P neumoni e comunitară 10 zile
3
-
S inuzită bacteriană acut ă 7 zile
- B oală inflamatorie pelvină uşoară până la moderată 14 zile
A u fost efectuate studii clinice cu Mofil 400 mg comprimate filmate administrate ca tratament pe o
perioadă de până la 14 zile.
T ratament secvenţial (intraveno s, urmat de oral)
În cadrul studiilor clinice cu tratament secvenţial, majoritatea pacienţilor a trecut de la tratamentul
intravenos la ce l oral în decurs de 4 zile (pneumonie comunitară) sau 6 zile (infecţii complicate ale
tegumentelor şi structurilor tegumentare). Durata tot ală recomandată a tratamentului intravenos şi oral
este de 7 -14 zile pentru pneumonia comunitară, respectiv 7-21 zile pentru infecţiile complicate ale
tegumentelor şi structurilor tegumentare .
Doza recomandată (400 mg odată pe zi) şi durata tratamentului pentru idicaţia respectivă nu trebuie
depăşite.
4.3 Contraindicaţii
- H ipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre excipienţi i enumeraţi la
punctu l 6.1.
- S arcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).
- P acienţi cu vârsta sub 18 a ni.
- P acienţi cu antecedente de boli/afecţiuni a le te ndoanelor, asociate tratament ului cu chinolone.
A tât în studiile pre -clinice cât şi la om au fost observate modificari ale EKG constând în prelungirea
intervalului QT, apărute ca urmare a expunerii la m oxifloxacină. Din motive de siguranţ ă, moxifloxacina
este contraindicat ă la pacienţii cu :
- P relungire congenital ă sau dobândit ă, diagnosticată, a intervalului QT
- T ulburări electrolitice , în mod particular hipopotasemie
- B radicardie relevantă clinic
- I nsuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducerea fracţiei d e ejecţie a ventriculului stâng
- A ntecedente de aritmie simptomatică.
Moxifloxacina nu se va administra concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea
intervalului QT (vezi pct. 4.5).
Din cauza datelor insuficiente, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică
(Child Pugh C) şi la pacienţii având creşteri ale transaminazelor > 5 ori decât LSN.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Ben eficiul tratamentului cu moxifloxacină, în special al infecţiilor mai puţin severe, trebuie pus în balanţă
cu informaţia de la punctul referitor la atenţionări şi precauţii.
Prelungirea intervalului QT şi afecţiuni clinice potenţial asociate cu prelungir ea intervalului QT
S-a demonstrat că moxifloxacina poate prelungi la unii pacienţi intervalul QT , vizibil la
electrocardiogramă. Analiza electrocardiogramelor înregistrate pe parcursul stu diilor clinice cu
moxifloxacină a ar ătat o prelungire a QT cu 6 msec ± 26 msec, reprezentând 1,4% comparativ cu valorile
iniţiale. Deoarece femeile au un interval QT iniţial mai lung decât bărbaţii, pot fi mai susceptibile la
4
medicamentele care prelungesc intervalul QT. De asemenea, pacienţii vârstnici
pot fi mai susceptibili la
efectele medicamentelor asupra intervalului QT.
Medicamentele care pot reduce concentraţiile plasmatice ale potasiului trebuie administrate cu precauţie
la bolnavii în tratament cu moxifloxacină (vezi pct 4.3 şi 4.5).
Moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie pac ienţilor cu status proaritmogen (în special femei şi
pacienţi vârstnici) , cum este ischemia miocardică acută sau prelungirea intervalului QT, deoarece acestea
pot creşte riscul de aritmi i ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac (vezi de asemenea pct.
4.3) . Dimensiunea alungirii intervalului QT poate creşte proporţional cu creşterea concentraţiei
medicamentului. De aceea, d oza recomandată nu trebuie depă şită.
La a pariţia semnelor de aritmie în timpul tratamentului cu moxifloxacină, tratamentul trebuie oprit şi
trebuie realizată o electrocardiogramă.
Re acţii de hipersensibilitate/reacţii alergice
Au fost raportate reacţii alergice şi de hipersensibilitate asociate fluorochinolonelor, inclusiv
moxifloxacină, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua spre şoc anafilactic care pune în
pericol viaţa, chiar după prima administrare. În această situaţie, tratamentul cu moxifloxacină trebuie
î ntrerupt şi trebuie iniţiat t ratamentul adecvat (de exemplu t ratamentul şocului).
Afecţiuni hepatice severe
La utilizarea moxifloxacinei au fost raportate cazuri (inclusiv cazuri fatale) de hepatită fulminantă, put ând
duce la insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să contacteze medicul înainte de
continuarea tratamentului cu moxifloxacină , dacă manifestă semne şi simptome de hepatită fulminantă,
cum sunt astenie rapidă asociată cu icter, urină hipercromă, tendinţe hemoragice sau encefalopatie
hepatic ă.
Dacă există vreo indicaţie de insuficienţă hepatică, trebuie efectuat e teste/investigaţii ale funcţiei hepatice.
Reacţii cutanate buloase severe
În cazul tratamentului cu moxifloxacină , au fost raportate reacţii cutanate de tip sindrom Stevens -Johnson
sau necroliză epidermică toxică (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să contacteze medicul înainte de
continuarea tratamentului, dacă apar reacţii cutanate sau ale mucoaselor .
Pacienţii predispuşi la convulsii
Chinolonele sunt cunoscute pentru capacitatea de a determina convulsii. Tre buie utilizate cu precauţie la
pacienţii cu afecţiuni ale SNC sau în prezenţa altor factori de risc care pot predispune la crize sau pot
coborî pragul convulsivant. La apariţia convulsiilor, tratamentul cu moxifloxacină trebuie oprit şi trebuie
luate măsur i adecvate.
Neuropatie periferică
La pacienţii trataţi cu chinolone inclusiv moxifloxacină, au fost raportate cazuri de polineuropatii
senzoriale sau senzitive care au determi nat parestezii, hipoestezii, dis estezii sau slăbiciune. Pacienţii
trebuie sfătu iţi să contacteze medicul înainte de continuarea tratamentului, dacă apar simptome de
neuropatie, cum sunt durere, senzaţie de arsură, furnicături, amorţeli sau slă biciune (vezi pct. 4.8).
5
Reacţii psihice
Reacţiile psihice pot apărea chiar după prima adm
inistrare a fluorochinolonelor, inclusiv a
moxifloxacinei. În cazuri foarte rare, depresia şi reacţiile psihotice au progresat spre ideaţie suicidară şi
comportament autoagresiv, c um sunt tentative le de sinucidere (vezi pct. 4.8). Dacă apar astfel de reacţ ii,
trebuie oprit tratamentul cu moxifloxacină şi trebuie luate măsuri adecvate. Se recomandă precauţie la
utilizarea moxifloxacinei la pacienţii psihotici sau la pacienţii cu antecedente de afecţiuni psihice.
Diaree asociată tratamentului cu antibiotice, inclusiv colită
După utilizarea antibioticelor cu spectru larg, inclusiv a moxifloxacinei, au fost raportate diaree asociată
tratamentului cu antibiotice (DAA) şi colită asociată tratamentului cu antibiotice (CAA) , inclusiv colită
pseudomembranoasă şi co lită asociată cu Clostridium difficile , care pot varia ca severitate de la diaree
uşoară până la colită fatală. De aceea, este important să se ţină cont de acest diagnostic la pacienţii care
prezintă diaree severă după administrarea de moxifloxacină. Dacă se suspectează sau se confirmă DAA
sau CAA, trebuie î ntrerupt tratamentul cu antibiotic e, inclusiv moxifloxacină, şi trebuie iniţiat imediat un
tratament adecvat. De asemenea, trebuie luate măsuri adecvate de control al bolilor infecţioase, pentru a
reduce riscul de transmitere. Medicamentele care inhibă peristaltismul sunt contraindicate pacienţilor cu
diaree severă.
Pacienţi cu miastenia gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis, deoarece simptomele pot fi
exacerbate.
Inflamaţii ale tendoanelor, rupturi ale tendoanelor
În timpul tratamentului cu chinolone inclusiv moxifloxacină, pot să apară inflamaţii şi rupturi ale
tendoanelor (în special tendonul lui Ahile), uneori bilaterale, chiar la 48 de ore după iniţi erea
tratamentului şi până la câteva luni de la oprirea lui. Riscul de tedinită şi ruptură de tendon este crescut la
pacienţii vârstnici şi la cei trataţi concomitant cu corticosteroizi. La primul semn de durere sau inflamaţie,
pacientul trebuie să întreru pă tratamentul cu moxifloxacină, să pună în repaus membrul afectat şi să se
adreseze imediat medicului, în vederea iniţierii tratamentului adecvat (de exemplu imobilizare) pentru
tendonul afectat (vezi pct. 4.3 şi 4.8).
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pa cienţii vârstnici cu afecţiuni renale trebuie să utilizeze moxi floxacina cu precauţie dac ă nu îşi pot
menţine un aport adecvat de lichide, deoarece deshidratarea poate creşte riscul de insuficienţă renală.
Tulburări de vedere
Dacă apar tulbur ări de vedere sau orice reacţii la nivelul ochilor, trebuie consultat imediat un oftalmolog
(vezi pct. 4.7 şi 4.8).
Prevenţia reacţiilor de fotosensibilitate
Chinolonele determină reacţii de fotosensibilitate. Cu toate acestea, studiile au arătat că moxifloxacina
e ste asociată cu un risc mai mic de fotosensibilitate. Totuşi, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la
radiaţii UV şi/sau la raze solare puternice în timpul tratamentului cu moxifloxacină.
6
Pacienţi cu
deficit de glucozo -6 -fosfat dehidrogenază
Pac ienţii cu deficit de glucozo -6 -fosfat dehidrogenază sau cu antecedente familiale ale acestei afecţiuni,
sunt predispuşi la reacţii hemolitice în timpul tratamentului cu chinolone. Prin urmare, moxifloxacina
trebuie utilizată cu precauţie la aceşti pac ienţi .
Pacienţi cu boală inflamatorie pelvină
Tratamentul cu Mofil 400 mg comprimate filmate nu este recomandat pacienţilor cu boală inflamatorie
pelvină (de exemplu asociată cu un abces tubo- ovarian sau pelvin), pentru aceştia fi ind necesar
tratamentul intr avenos.
Boala inflamatorie pelvină poate fi determinată de Neisseria gonorrhoeae rezistentă la fluorochinolone.
Prin urmare, moxifloxacina trebuie administrată concomite nt cu alt antibiotic adecvat (de exemplu o
cefalosporină), cu excepţia cazului în care poate fi exclusă o infecţie cu Neisseria gonorrhoeae rezistentă
la moxifloxacină. Dacă în 3 zile nu se observă o ameliorare clinică, trebuie luată în considerare oprirea
tratamentului.
Pacienţi cu infecţii complicate ale tegumentului şi structurilor tegu mentare
Eficacitatea clinică a moxifloxacinei în tratamentul infecţiilor plăgilor arse severe, fasciitei şi infecţiilor
piciorului diabetic cu osteomielită, nu a fost stabilită.
Interferenţa cu testele biologice
Tratamentul cu moxifloxacină poate interfera cu testul de detecţie a Mycobacterium sp. prin supresia
creş terii bacterien e, ducând la rezultate fals negative în cazul pacienţilor care utilizează moxifloxacină.
Pacienţi cu infecţii cu MRSA
Moxifloxacina nu este recomandată în tratamentul infecţi ilor cu MRSA. În cazul unei infecţii suspectate
sau diagnosticate cu MRSA, trebuie iniţiat tratamentul cu un antibiotic adecvat (vezi pct. 5.1).
Copii şi adol escenţi
Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilagiilor la animalele tinere (vezi pct. 5.3), u tilizarea
moxifloxacinei la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Nu se poate exclude un efect adiţional al pre lungirii intervalului QT între moxifloxacină şi alte
medicamente care pot prelungi intervalul QT. Acest efect poate duce la creşterea riscului de aritmii
ventriculare, în special torsada vârfurilor. De aceea, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii aflaţi în
tratament cu aceste medicamente (vezi şi pct. 4.3):
- anti -aritmice de clasă I A (de exemplu chinidină , hidrochinidină, disopramidă)
- anti -aritmice de clasă III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă)
- antipsihotice (de exemplu fenot iazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă)
- antidepresive triciclice
7
-
anumite medicamente antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacin, eritromicină i.v. , pentamidină,
antimalarice, în special halofantrină)
- anumite antihistaminice (terfenadină, astemi zol, mizolastină)
- altele (cisapridă, vincamină i.v., bepridil, difemanil) .
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii trataţi cu medicamente care reduc concentraţiile
plasmatice de potasiu (de exemplu diuretice de ansă şi diuretice tiazidic e, laxative şi soluţii pentru enema
(în doze mari), corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente asociate cu bradicardie semnificativă
clinic.
Un interval de aproximativ 6 ore trebuie să existe între administrarea agenţilor conţinând cationi bivalenţ i
sau trivalenţi (antiacide conţinând magneziu sau aluminiu, didanozină comprimate, sucralfat şi agenţi
conţinând fer sau zinc) şi administrarea moxifloxacinei.
Administrarea concomitentă de că rbune medicinal cu o doză de 400 mg moxifloxacină a du s la pre venirea
pronunţată a absorbţiei medicamentului şi la reducerea biodisponibilităţii sistemice a acestuia cu mai mult
de 80%. Ca urmare , administrarea concomitentă a celor două medicamente nu este recomandată (cu
excepţia tratamentului supradozajului -vezi şi pct. 4.9).
După dozări repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a determinat creşterea C
max a digoxinei cu 30%,
fără să afecteze ASC sau concentrațiile minime . Nu sunt necesare precauţii la administrarea concomitentă
cu digoxina.
În studiile real izate la voluntari diabetici, administrarea concomitentă a moxifloxacinei orale cu
glibenclamidul a dus la o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime ale
glibenclamid ei. Combinaţia glibenclamidei cu moxifloxacină poate teoretic determina o hiperglicemie
uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au dus la
modificări ale parametrilor farmacodinamici (glucoză sanguină, insulină). De aceea, n-a fost observată
nici o interacţiune clinic relevantă între moxifloxacină şi glibenclamidă .
Modificări ale INR
A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la
pacienţi i cărora li s -au administrat antibiotice, îndeosebi fluorochinolone, macrolide, tetr acicline,
cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Afecţiunile infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a
pacientului par să fie factori de risc. În aceste circumstanţe este dificil de evaluat dacă infecţia sau
tratamentul cu antibiotice cauzea ză modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de
precauţie este de a monitoriza mai frecvent INR. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral trebuie
ajustată după necesităţi .
În cadrul studiilor clinice, n u au apărut interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:
ranitidina, probenecidul, anticoncepţionalele orale, suplimentele de calciu, morfina administrată
parenteral, teofilina, ciclosporina sau itraconazolul.
Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste date. Având în vedere aceste rezultate,
o interacţiune metaboli că prin intermediul enzimelor citocromului P 450 este puţin probabilă.
Interacţiuni cu alimente
Moxifloxacina nu are interacţiuni s emnificative clinic cu alimentele , inclusiv cu produsele lactate.
8
4.6
Fertilitatea, sarcina ş i alăptarea
Sarcina
Siguranţa administrării moxifloxacinei la gravide nu a fost stabilită. Studiile la animale au evidenţiat
efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţi al pentru om este necunoscut.
Din cauza riscului experimental de leziuni induse de flurochinolone la nivelul cartilagiilor care susţin
greutatea la animalele imature, respectiv de leziuni articulare reversibile la copiii trataţi cu unele
fluorochinolone, m oxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile gravide (vezi pct. 4.3).
Alăptarea
Nu sunt disponibile date privind utilizarea la femeile care alăptează. Datele preclinice indică faptul că
moxifloxacina este excretată în cantităţi mici în laptele uman. În a bsenţa datelor referitoare la utilizarea l a
om şi din cauza riscului experimental de leziuni induse de flurochinolone la nivelul cartilagiilor care
susţin greutatea la animalele imature, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu
moxifloxacin ă (vezi pct. 4.3).
Fertilitatea
Studiile efectuate la animale nu indică afectarea fertilităţii (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii cu privire la efectele moxifloxaci nei asupra capacităţii de a conduce vehicule
sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, f luorochinolonele inclusiv moxifloxacina pot determina o
reducere a capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ca urmare a efectelor asupra sistemului
ne rvos central ( de exemplu ameţeli, pierdere acută şi tranzitorie a vederii, vezi pct. 4.8) sau ca urmare a
pierderii acute şi de scurtă durată a stării de conştienţă (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi ca
înainte de a conduce vehicule sau d e folosi utilaje, să testeze modul în care reacţionează la moxifloxacină.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse raportate în studiile clinice cu moxifloxacină 400 mg ( tratament oral şi secvenţial),
clasificate în funcţie de frecvenţa lor, sunt enumerat e mai jos:
Exceptând greaţa şi diareea, toate reacţiile adverse au fost observate cu frecvenţe sub 3%.
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
severităţii. Frecvenţele sunt definite ca:
- frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10)
- mai puţ in frecvente ( ≥ 1/1000 şi < 1/100)
- rare ( ≥ 1/10,000 şi < 1/1000)
- foarte rare (< 1/10000)
Aparate, sisteme
şi organe
Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare
Infecţii şi
infestări
Suprainfecţii
determinate de
bacterii
rezistente sau
9
fungi, de
exemplu
candidoză orală
sau vaginală
Tulburări
hematologice şi
limfatice
Anemie
Leucopenie
(leucopenii)
Neu tropenie
Trombocitopenie
Trombocitemie
Eosinofilie a
sângelui
Prelungire a timpului
protrombinei/INR
crescut
Creştere a
concentraţiei
protrombinei/INR
scăzut
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Reacţii alergice (vezi
pct. 4.4)
Anafilaxie, incluzând
foarte rar şoc care
pune în pericol viaţa
(vezi pct. 4.4) Edem
alergic/angioedem
(inclusiv edem
laringian, care poate
pune în pericol viaţa,
vezi pct. 4.4)
Tulburări
metabolice şi de
nutriţie
Hiperlipidemie Hiperglicemie
Hiperuricemie
Tulburări
psihice
Reacţii de anxietate
Hiperactivitate
psihomotorie/agitaţie
Labilitate emoţională
Depresie (putând
determin a, în cazuri
foarte rare,
comportament
autoagresiv, precum
ideaţie
suicidară/gânduri sau
tentative de suicid ,
vezi pct. 4.4)
Halucinaţii
Depersonalizare
Reacţii psihotice
(putând determina
comportament
autoagresiv, cum
sunt ideaţie
suicidară/gânduri
sau tentative de
suicid, vezi pct.
4.4)
Tulburări ale
sistemului
nervos
Cefalee
Ameţeli
Parestezie şi
disestezie
Tulburări ale
simţului gustativ
(inclusiv a geuzie în
cazuri foarte rare)
Confuzie şi
dezorientare
Tulburări al e
somnului
(predominant
insomnie)
Hipoestezie
Tulburări ale
simţului olfactiv
(inclusiv anosmie)
Tulburări de
coordonare (inclusiv
tulburări ale
mersului, în special
cauzate de ameţeli
sau vertij)
Convulsii inclusiv
convulsii grand mal
Hiperestezie
10
Tremor
Vertij
Somnolenţă
(vezi pct. 4.4)
Perturbare a a tenţiei
Amnezie
Tulburări de vorbire
Neuropatie periferică
şi polineuropatie
Tulburări
oculare
Tulburări de vedere,
inclusiv diplopie şi
vedere în ceaţă (în
special în cadrul
reacţiilor la nivelul
SNC, vezi pct. 4.4)
Pierdere
tranzitorie a
vederii (în special
în cadrul
reacţiilor la
nivelul SNC, vezi
pct. 4.4 şi 4.7)
Tulburări
acustice şi
vestibulare
Tinitus
Afectare a auzului,
inclusiv surditate (de
obicei reversibilă)
Tulburări
cardiace
Prelungire a
intervalului QT
la pacienţii cu
hipopotasemie
(vezi pct. 4.3 ş i
4.4)
Prelungire a
intervalului QT (vezi
pct. 4.4)
Palpitaţii
Tahicardie
Fibrilaţie atrială
Angină pectorală
Tahiaritmii
ventriculare
Sincopă (pierdere
acută şi de scurtă
durată a stării de
conştienţă)
Aritmii
nespecificate
Torsada vârfurilor
(vezi pct. 4.4)
Stop cardiac (vezi
pct. 4.4)
Tulburări
vasculare
Vasodilataţie Hipertensiune
arterială
Hipotensiune
arterială
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale
Dispnee (inclusiv
afecţiuni astmatice)
Tulburări
gastrointestinale
Greaţă
Vărsături
Dureri
gastrointestinale
şi abdominale
Diaree
Apetit alimentar şi
ingestie scăzută de
aliment e
Constipaţie
Dispepsie
Flatulenţă
Gastrită
Amilazemie crescută
Disfagie
Stomatită
Colită asociată
tratamentului cu
antibiotice (inclusiv
colită
pseudomembranoasă,
în cazuri foarte rare
asociată cu
complicaţii care pun
viaţa în pericol, vezi
pct. 4.4)
Tulburări
hepatobiliare
Creşterea
concentraţiei
plasmatice a
transaminazelor
Insuficienţă hepatică
(inclusiv creşteri ale
LDH)
Creşterea
bilirubinemiei
Creşterea
Icter
Hepatită
(predominant
colestatică)
Hepatită
fulminantă,
putând determina
insuficienţă
hepatică care
pune în pericol
11
concentraţiei
plasmatice a gama -
glutamiltransferazei
Creşterea
concentraţiei
plasmatice a
fosfatazei alcaline
viaţa (inclusiv
cazuri fatale, vezi
pct. 4.4)
Afecţiuni
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat
Prurit
Erupţie cutanată
tranzitorie
Urticarie
Piele uscată
Reacţii cutanante
buloase, cum este
sidrom Stevens -
Johnson sau
necroliză
epidermică toxică
(c are poate pune
în pericol viaţa,
vezi pct. 4.4)
Tulburări
musculo -
scheletice şi ale
ţesutului
conjunctiv
Artralgie
Mialgie
Tendinită (vezi pct.
4.4)
Crampe musculare
Contracţii musculare
Slăbiciune musculară
Ruptură de
tendon (vezi pct.
4.4)
Artrită
Rigiditate
m usculară
Exacerbare a
simptomelor
miasteniei gravis
(vezi pct. 4.4)
Tulburări renale
şi ale căilor
urinare
Deshidratare Disfuncţie renală
(inclusiv creştere a
azotului ureic seric şi
a creatininemiei)
Insuficienţă renală
(vezi pct. 4.4)
Tulburări
generale şi la
nivelul locului
de administrare
Stare generală de rău
(predominant astenie
sau fatigabilitate )
Afecţiuni dureroase
(inclusiv dorsalgie,
dureri în piept,
pelvis şi extremităţi)
Transpiraţii
La utilizarea altor fluorochinolone, au fost rapor tate foarte rar următoarele reacţ ii adverse: hipernatremie,
hipercalcemie, anemie hemolitică , rabdomioliză, reacţ ii de fotosensibilitate, fiind posibil ca acestea să
apar ă ş i î n timpul tratamentului cu moxifloxacin ă (vezi pct. 4.4) .
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după punerea pe piaţă a medicamentului este importantă. Aceasta
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să r aporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
12
raportare
ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http:/www.anm.ro/.
4.9 Supradozaj
Nu se conoaşte un antidot specific pentru supradozaj. În caz de supradozaj, s e recomandă iniţierea
tratamentului simptomatic general. Se recomandă efectuarea unui EKG, din cauza posibilităţii de
prelungire a intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui medic inal cu o doză orală de 400
mg moxifloxacină va reduce disponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Utilizarea
cărbunelui medicinal la scurt timp de la iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenţia creşterii
excesive a expunerii s istemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone , Cod ATC: J01M A14
Mecanism de acţiune
In vitro , moxifloxacina prezintă activitate împotriva unui spectru larg de patogeni Gram -pozitivi şi Gram -
negativi.
Acţiunea bactericidă rezultă din in hibiția ambelor tipuri de topoizomer ază II ( AD N giraza şi
topoizomeraza IV), necesare pentru replicarea, transcripţia şi repararea ADN-ului bacterian. Capătul C8-
metoxi pare să contribuie la o activitate crescută şi o frecvenţă scăzută de selecţie a bacteriilor Gram -
pozitive mutante, comparativ cu capătul C8- H. Prezenţa substituentului voluminos bicicloam ină în poziţia
C -7 previne efluxul activ, asociat cu genele nor A sau pmrA la unele bacterii Gram -pozitive.
Investigaţiile farmacodinamice au demonstrat că moxifloxacina deţine o activitate bactericidă dependentă
de concentraţie. Concentraţiile bactericide minime (CBM) s -au dovedit a fi în limitele concentraţiei
minime inhibitorii (CMI).
Efectul asupra florei intestinale la om
Au fost observate următoarele modificări în flora intestinală a voluntarilor după administrarea orală a
moxifloxacinei: Escherichia coli, Bacillus sp., En terococcus sp. şi Klebsiella sp. au fost reduse, ca şi
anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium, Eubacterium, şi Peptostreptococcus. S -a constatat o
creştere în cazul Bacteroides fragilis. Aceste modificări au revenit la normal în interval de două
s ăptămâni.
Mecanismul de r ezistenţă
Mecanismele de rezistenţă care inactivează penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele, macrolidel e şi
tetraciclinele nu interferează cu activitatea antibacteriană a moxifloxacinei. Alte mecanisme de rezistenţă
ca b arierele de permeabilitate (frecvent întâlnite la Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux
pot, totuşi, să afecteze sensibilitatea bacteriilor respective la moxifloxacină. Rezistenţa in vitro la
moxifloxacină este dobândită printr -un proces treptat, prin mutaţii la situsuri ţintă, la nivelul
topoizomerazei II, ADN girazei şi topoizomerazei IV. Moxifloxacina este un substrat slab pentru
mecanismele active de eflux la organismele Gram -pozitive.
13
Rezistenţa
încrucişată se observă la alte chinolone.Totuşi, cum moxifloxacina inhibă ambele
topoizomeraze (II şi IV) cu activitate similară la unele organisme Gram-pozitive, acestea pot fi rezistente
la alte chinolone, dar susceptibile la moxifloxacină.
Valori critice
Valorile critice ale CMI clinice pentru mo xifloxacină, stabilite de EUCAST (01.01.2012)
Organism Susceptibil Rezistent
Staphylococcus spp. ≤ 0.5 mg/l
≥ 24 mm
> 1 mg/l
< 21 mm
S. pneumoniae ≤ 0.5 mg/l
≥ 22 mm
> 0.5 mg/l
< 22 mm
Streptococcus de grup A, B, C,
G
≤ 0.5 mg/l
≥ 18 mm
> 1 mg/l
< 15 mm
H. influenzae ≤ 0.5 mg/l
≥ 25 mm
> 0.5 mg/l
< 25 mm
M. catarrhalis ≤ 0.5 mg/l
≥ 23 mm
> 0.5 mg/l
< 23 mm
Enterobacteriaceae ≤ 0.5 mg/l
≥ 20 mm
> 1 mg/l
< 17 mm
Valori critice nelegate de specii* ≤ 0.5 mg/l > 1 mg/l
*Valorile critice nelegate de specii au fost stabilite în general pe baza datelor de
farmacocinetică/farmacodinamică şi nu depind de distribuţia CMI a unor anumite specii. Acestea vor fi
utilizate numai în cazul speciilor pentru care nu s- a stabilit o valoare critică specifică şi nu trebuie
utilizate pentru speciile la care criteriile de interpretare nu au fost încă stabilite.
Sensibilitate microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi temporal pentru speciile selectate şi este de dorit
să fie disponibile informaţii privind rezistenţa locală, în special pentru tratamentul infecţiilor severe. Dacă
este necesar, trebuie solicitate recomandări de la specialişti atunci când prevalenţa rezistenţei locale este
de aşa natură încât utilitatea antibioticului este îndoiel nică.
Specii sensibile în mod obişnuit
Microorganisme Gram-pozitive aerobe
Gardnerella vaginalis
Staphylococcus aureus * (meticilin-sensibil )
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Grupul Streptococcus milleri * (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius )
Streptococcus pneumoniae *
Streptococcus pyogenes* (Gr up A)
Grupul Streptococcus viridans (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Microorganisme Gram-negative aerobe
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae *
Haemophilus parainfluenzae*
14
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamella) catarrhalis*
Microorganisme anaerobe
Fusobacterium sp.
Prevotella sp.
“Alte” microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae *
Chlamydia trachomatis*
Coxiella burnetii
Mycoplas ma genitalium
Mycoplasma hominis
Mycoplasma pneumoniae*
Specii pentru care rezistenţa dobândită ar putea reprezenta o problemă
Microorganisme Gram-pozitive aerobe
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Staphylococcus aureus (meticilin-rezistent)+
Microorganisme Gram-negative aerobe
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli *#
Klebsiella pneumoniae *#
Klebsiella oxytoca
Neisseria gonorrhoeae*
+
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragilis*
Peptostreptococcus spp.*
Organisme inerent rezistente
Microorganisme Gram-negative aerobe
Pseudomonas aeruginosa
*Activitatea a fost demonstrată în mod satisfăcător la tulpinile sensibile, în cadrul studiilor clinice în
indicațiile terapeutice aprobate. #Tulpinile care produc BLSE sunt în mod normal rezistente la fluorochinolone
Rată de rezistență > 50% într-una sau mai multe țări
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponibilitate
După administrarea orală, moxifloxacina este rapid şi aproape complet absorbită. Biodisponibilitat ea
a bsolută este de aproximativ 91% .
Parametrii farmacocinetici sunt lineari în intervalul de doze unice de 50 – 800 mg şi până la 600 mg
administrate o dată pe zi, timp de 10 zile. După administrarea orală a unei doze de 400 mg, concentraţia
plasmatică maximă este de 3,1 mg/l şi este atinsă într -un interval de 0,5 – 4 ore. Concentraţiile plasmatice
maximă şi minimă în faza de echilibru (pentru o doză zilnică de 400 mg) au fost de 3,2, respectiv 0,6
mg/l. În faza de echilibru expunerea la medicament in inte rvalul dintre administrări este cu aproximativ
cu 30% mai mare decât după prima doză.
15
Distribuţie
Moxifloxacina se distribuie r
apid în spaţiul extravascular; d upă o doză de 400 mg, se observă o ASC de
35mg ·h/l.Volumul de distribuţie în starea de echilibr u este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro
şi ex vivo au arătat o legare de proteinele plasmatice independent de concentraţia medicamentului de
aproximativ 40- 42%. Moxifloxacina este îndeosebi legată de albumina serică.
S -au observat următoarele concentraţi i maxime (medii geometrice) după administrarea orală a unei doze
unice de 400 mg moxifloxacină:
Ţesut Concentraţie Raport locaţie : plasmă
Plasmă 3.1 mg/l -
Salivă 3.6 mg/l 0.75 - 1.3
Lichid vezicular 1.61 mg/l 1.71
Mucoasă bronşică 5.4 mg/kg 1.7 - 2.1
Macrofage alveolare 56.7 mg/kg 18.6 - 70.0
Lichid epitelial 20.7 mg/l 5 - 7
Sinus maxilar 7.5 mg/kg 2.0
Sinus etmoid 8.2 mg/kg 2.1
Polipi nazali 9.1 mg/kg 2.6
Lichid interstiţial 1.02 mg/l 0.8 - 1.42,3
Tract genital feminin* 10.24 mg/kg 1.724
* administrare intravenoasă a unei doze unice de 400 mg 1 10 h după administrare 2 concentraţia moxifloxacinei libere 3 între 3 h şi 36 h după administrare 4 la sfârşitul perfuziei
Metabolizare
Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală şi biliară/fecală, ca
medicament nemetabolizat şi sub forma unui compus sulfonic (M1) şi a unui glucuronid (M2). M1 şi M2
sunt singuri i metaboliţi relevanţi la om, ambii fiind microbiologic inactivi.
În faza clinică I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte
medicamente aflate în faza I a biotransformării, care să implice enzimele citocromului P-450. Nu există
indicii ale metabolizării oxidative.
Eliminare
Moxifloxacina este el iminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică al fazei terminale
de aproximativ 12 ore. Valoarea medie aparentă a clearance -ului total pentru o doză de 400 mg este
16
cuprinsă în intervalul 179 -
246 ml/min. Clearance -ul renal este cuprins în tre 24 - 53 ml/min, sugerând o
reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului.
După administrarea unei doze de 400 mg, moxifloxacina se excretă în urină (aproximativ 19%
nemodificată, aproximativ 2,5 % ca M1 şi aproximativ 14% ca M2) şi în fecale (aproximativ 25%
nemodificată, aproximativ 36% ca M1 şi deloc ca M2), până la un total de aproximativ 96%.
Administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu au afectat clearance -ul
renal al medicamentului nemodificat.
Vârstnici şi paci enţi cu greutate corporală mică
La voluntari sănă toşi cu greutate corporală sub medie (de exemplu femei) şi la vârstnici s- au observat
concentraţii plasmatice crescute ale moxifloxacinei.
Insuficienţă renală
Parametrii farmacocinetici ai moxifloxacinei nu sunt semnificativ modificaţi la pacienţii cu insuficienţă
renală (clearance- ul cretininei > 20 ml/min/1,73m2). Când funcţia renală se deteriorează, concentraţia
metabolitului M2 (glucuronid) creşte de până la 2,5 ori (la un CL al creatininei<30 ml/min/1,73 m2).
Insuficienţă hepatică
Pe baza studiilor de farmacocinetică efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child -
Pugh A, B), nu se poate face o diferenţă clară a farmacocineticii moxifloxacinei la aceştia comparativ cu
voluntarii s ănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu o concentraţie plasmatică crescut ă a
metabolitului M1, în timp ce expunerea la medicamentul nemetabolizat a fost comparabilă cu cea a
voluntarilor sănătoşi. Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu afectare hepatică este
insuficientă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Reacţii la nivelul sistemului hematopo ietic (o uşoară scădere a numărului eritrocitelor şi trombocitelor) au
fost observate la şobolan şi maimuţă. Similar altor chinolone, s-a constatat hepatotoxicitate (un nivel
ridicat al enzimelor hepatice şi degenerare vacuolară) la şobolan, maimuţă şi câine. La maimuţă a apărut
toxicitate la nivelul sistemului nervos central. Aceste efecte au fost observate numai după tratament cu
doze mari de moxifloxacină sau după tratament îndelungat .
Moxifloxacina, ca şi alte chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la
mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate prin interacţiunea cu giraza la bacter ii şi - în
concentraţii mai mari - printr -o interacţiune cu topoizomeraza II la celule de mamifere, se poate estima o
concentraţie de prag pentru genotoxicitate. Prin testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă
s -au utilizat doze foarte ma ri de moxifloxacină. Prin urmare, există o suficientă marjă de siguranţă în
cazul dozei terapeutice la om. Moxifloxacina este necarcinogenică, fapt demonstrat printr -un studiu de
carcinogenitate la şobolan.
Multe chinolone sunt fotoreactive şi pot induc e reacţii fototoxice, fotomutagenice şi fotocarcinogenice.
Prin contrast, moxifloxacina nu are proprietăţi fototoxice şi fotogenotoxice când a fost testată prin
intermediul unui program comprehensiv de studii in vitro şi in vivo . În aceleaşi condiţii, alte chinolone
induc reacţii de tipul celor mai sus menţionate.
În concentraţii mari, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului rectificator de
potasiu la nivelul cordului şi din aces t motiv poate provoca prelungirea intervalului QT. Studiile de
toxicitate efectuate la câine, utilizând doze orale de ≥ 90 mg/kg determinând concentraţii plasmatice de ≥
17
16 mg/l, au provocat prelungiri ale intervalului QT, dar nu şi aritmii. Numai după administrarea
intravenoasă a unei doze de peste 50 de ori mai m
are decât doza recomandată la om (> 300 mg/kg),
determinâ nd concentraţii plasmatice de ≥ 200 mg/l (mai mult de 40 de ori peste nivelul terapeutic), s- au
constatat aritmii ventriculare reversibile, non -letale.
Chinolonele pot provoca leziuni la ni velul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele
imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină care a provocat toxicitate articulară la animale
tinere (câini) a fost de patru ori mai mare decât doza terapeutică maximă recomandată de 400 mg (pentru
50 kg greutate corporală) luând în calcul o bază mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind de două -trei ori
mai mari decât acelea ale dozei maxime terapeutice.
Testele de toxicitate la şobolan şi maimuţă (dozaj repetat până la ş ase luni) nu au evidenţiat nici un risc
oculotoxic. La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au determinat concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi
au provocat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.
St udiile reproductive la şobolan, iepur e şi maimuţă indică faptul că are o loc un transfer placentar al
moxifloxacinei. Studiile la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat
teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşo r crescută a
malforma ţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20
mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei
avorturilor la maimuţă la concentra ţiile plasmatice terapeutice umane. La şobolan, s -au observat scăderi
în greutate ale fetuşilor, o creştere a pierderilor prenatale, o durată uşor crescută a sarcinii şi o creştere a
activităţii spontane a unor pui masculi şi femele, constatată la doze de 63 ori mai mari decât doza maximă
recomandată per mg/kg având concentraţiile plasmatice în marja dozelor terapeutice umane.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Manitol (E421)
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Amidonglicolat de sodiu (Tip A)
Hidroxipropilceluloză
Talc
Stearat de magneziu
Film:
Alcool polivinilic parţ ial hidrolizat (E1203)
Dioxid de titan (E171)
Macrogol 3350/PEG (E1521)
Oxid galben de fer (E172)
Oxid roşu de fer (E172)
Talc (E553b)
6.2. Incompatibilităţi
Nu este cazul.
18
6.3
Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Blistere din aluminiu/aluminiu (PA/Al/PVC -Aluminiu)
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura ş i conţinutul ambalajului
Cutii cu blistere din PA/Al/PVC -Aluminiu.
Comprimatele filmate sunt disponibile în ambalaje cu:
Blistere din PA/ Al/PVC -Aluminiu: 5, 6, 7, 10, 25, 50, 70, 80, 100 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără precauţii speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIAŢ Ă
Actavis Group PTC ehf.
Reykjavíkurvegi 76 -78, IS -220
Hafnarfjördur, Islanda
8. NUMĂRUL AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6159/2014/01- 02-03 -04 -05 -06 -07 -08 -09
9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI
Februarie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2014
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Mofil 400 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine moxifloxacină 400 mg, corespunz ător la clorhidrat de moxifloxacină
436,37 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Comprimate filmate b iconvexe, oblongi, de culoare roz, cu dimensiuni 19,4 mm x 7,8 mm în diametru şi
5,8 mm grosime.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Mofil 400 mg comprimate filmate este indicat în tratamentul următorelor tipuri de infecţii bacteriene, la
pacienţii cu vârsta de 18 ani şi peste , determinate de germeni sensibili la moxifloxacină (vezi pct. 4.4, 4.8
şi 5.1) . Mofil trebuie utilizat doar î n cazul în care antibioticele recomandate în mod normal pentru aceste
tipuri de infecţii nu sunt considerate adecvate sau nu au fost eficiente:
- S inuzit ă bacterian ă acut ă (diagnosticat ă î n mod adecvat)
- E xacerbări acute ale bronşite i cronice (diagnosticată în mod adecvat)
- P neumonie comunitară, cu excepţia cazurilor severe
- B oală inflamatorie pelvină uşoară până la moderată (de exemplu infecţii ale tractului genital superior la
femei, inclusiv salpingită şi endometrită ), neasociată cu abces tubo-ovarian sau pelvin.
Mofil 400 mg comprimate filmate nu este recomandat pentru utilizare în monoterapia bolii inflamatorii
pelvine uşoare până la moderate, ci trebuie utilizat în asociere cu un alt antibiotic adecvat (de exemplu o
cefalosporină ), din cauza rezistenţei în creştere a Neisseria gonorrhoeae la moxifloxacină, exceptând
2
cazul în care poate fi exclusă o infecţie
cu Neisseria gonorrhoeae rezistentă la moxifloxacină (vezi pct.
4.4 şi 5.1).
De asemenea, Mofil 400 mg comprimate filmate poate fi utilizat în completarea un ui tratament la
pacienţii care au prezentat ameliorări în timpul tratamentului iniţial cu moxifloxacină administrată
intravenos, pentru următoarele indicaţii terapeutice:
- P neumonie comunitară
- I nfecţii complicate ale tegumentelor şi structurilor tegumentare
Mofil 400 mg comprimate filmate nu trebuie utilizat pentru iniţierea tratamentului niciunui tip de infecţie
a tegumentului şi structurilor tegumentare sau al pneumoniei comunitare.
T rebuie ţinut cont de ghidurilor oficiale privind utilizarea corectă a antibioticelor.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze (adulţi)
Doza recomandată este un comprimat filmat de 400 mg o dată pe zi.
Insuficienţă renală/hepatică
În cazul pacienţilor cu insuficienţă re nală uşoară până la severă sau la bolnavii dializaţi cronic (de
exemplu hemodializaţi sau cu dializă peritoneală ambulatorie cont inuă), nu sunt necesare modificări ale
dozelor ( pentru detalii, vezi pct. 5.2).
În cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică, datele existente până în prezent sunt insuficiente (vezi pct.
4.3).
Alte grupe speciale de pacienţi
Nu sunt necesare ajustrări ale dozei la vârstnici şi la pacienţi cu greutate corporală mică.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi (< 18 ani). Nu au fost stabilite eficacitatea şi
sigur an ţa utilizării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.3).
Mod de administrare
Comprimatele filmate trebuie înghiţite întregi, cu o cantitate suficientă de lichid, indiferent de orarul
meselor.
Durata tratamentului
Se recomandă administrarea Mofil 400 mg comprimate filmate conform schemei următoare:
- Exacerbări acute ale b ronşitei cronic e 5-10 zile
- P neumoni e comunitară 10 zile
3
-
S inuzită bacteriană acut ă 7 zile
- B oală inflamatorie pelvină uşoară până la moderată 14 zile
A u fost efectuate studii clinice cu Mofil 400 mg comprimate filmate administrate ca tratament pe o
perioadă de până la 14 zile.
T ratament secvenţial (intraveno s, urmat de oral)
În cadrul studiilor clinice cu tratament secvenţial, majoritatea pacienţilor a trecut de la tratamentul
intravenos la ce l oral în decurs de 4 zile (pneumonie comunitară) sau 6 zile (infecţii complicate ale
tegumentelor şi structurilor tegumentare). Durata tot ală recomandată a tratamentului intravenos şi oral
este de 7 -14 zile pentru pneumonia comunitară, respectiv 7-21 zile pentru infecţiile complicate ale
tegumentelor şi structurilor tegumentare .
Doza recomandată (400 mg odată pe zi) şi durata tratamentului pentru idicaţia respectivă nu trebuie
depăşite.
4.3 Contraindicaţii
- H ipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre excipienţi i enumeraţi la
punctu l 6.1.
- S arcină şi alăptare (vezi pct. 4.6).
- P acienţi cu vârsta sub 18 a ni.
- P acienţi cu antecedente de boli/afecţiuni a le te ndoanelor, asociate tratament ului cu chinolone.
A tât în studiile pre -clinice cât şi la om au fost observate modificari ale EKG constând în prelungirea
intervalului QT, apărute ca urmare a expunerii la m oxifloxacină. Din motive de siguranţ ă, moxifloxacina
este contraindicat ă la pacienţii cu :
- P relungire congenital ă sau dobândit ă, diagnosticată, a intervalului QT
- T ulburări electrolitice , în mod particular hipopotasemie
- B radicardie relevantă clinic
- I nsuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducerea fracţiei d e ejecţie a ventriculului stâng
- A ntecedente de aritmie simptomatică.
Moxifloxacina nu se va administra concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea
intervalului QT (vezi pct. 4.5).
Din cauza datelor insuficiente, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu insuficienţă hepatică
(Child Pugh C) şi la pacienţii având creşteri ale transaminazelor > 5 ori decât LSN.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Ben eficiul tratamentului cu moxifloxacină, în special al infecţiilor mai puţin severe, trebuie pus în balanţă
cu informaţia de la punctul referitor la atenţionări şi precauţii.
Prelungirea intervalului QT şi afecţiuni clinice potenţial asociate cu prelungir ea intervalului QT
S-a demonstrat că moxifloxacina poate prelungi la unii pacienţi intervalul QT , vizibil la
electrocardiogramă. Analiza electrocardiogramelor înregistrate pe parcursul stu diilor clinice cu
moxifloxacină a ar ătat o prelungire a QT cu 6 msec ± 26 msec, reprezentând 1,4% comparativ cu valorile
iniţiale. Deoarece femeile au un interval QT iniţial mai lung decât bărbaţii, pot fi mai susceptibile la
4
medicamentele care prelungesc intervalul QT. De asemenea, pacienţii vârstnici
pot fi mai susceptibili la
efectele medicamentelor asupra intervalului QT.
Medicamentele care pot reduce concentraţiile plasmatice ale potasiului trebuie administrate cu precauţie
la bolnavii în tratament cu moxifloxacină (vezi pct 4.3 şi 4.5).
Moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie pac ienţilor cu status proaritmogen (în special femei şi
pacienţi vârstnici) , cum este ischemia miocardică acută sau prelungirea intervalului QT, deoarece acestea
pot creşte riscul de aritmi i ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop cardiac (vezi de asemenea pct.
4.3) . Dimensiunea alungirii intervalului QT poate creşte proporţional cu creşterea concentraţiei
medicamentului. De aceea, d oza recomandată nu trebuie depă şită.
La a pariţia semnelor de aritmie în timpul tratamentului cu moxifloxacină, tratamentul trebuie oprit şi
trebuie realizată o electrocardiogramă.
Re acţii de hipersensibilitate/reacţii alergice
Au fost raportate reacţii alergice şi de hipersensibilitate asociate fluorochinolonelor, inclusiv
moxifloxacină, după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua spre şoc anafilactic care pune în
pericol viaţa, chiar după prima administrare. În această situaţie, tratamentul cu moxifloxacină trebuie
î ntrerupt şi trebuie iniţiat t ratamentul adecvat (de exemplu t ratamentul şocului).
Afecţiuni hepatice severe
La utilizarea moxifloxacinei au fost raportate cazuri (inclusiv cazuri fatale) de hepatită fulminantă, put ând
duce la insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să contacteze medicul înainte de
continuarea tratamentului cu moxifloxacină , dacă manifestă semne şi simptome de hepatită fulminantă,
cum sunt astenie rapidă asociată cu icter, urină hipercromă, tendinţe hemoragice sau encefalopatie
hepatic ă.
Dacă există vreo indicaţie de insuficienţă hepatică, trebuie efectuat e teste/investigaţii ale funcţiei hepatice.
Reacţii cutanate buloase severe
În cazul tratamentului cu moxifloxacină , au fost raportate reacţii cutanate de tip sindrom Stevens -Johnson
sau necroliză epidermică toxică (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să contacteze medicul înainte de
continuarea tratamentului, dacă apar reacţii cutanate sau ale mucoaselor .
Pacienţii predispuşi la convulsii
Chinolonele sunt cunoscute pentru capacitatea de a determina convulsii. Tre buie utilizate cu precauţie la
pacienţii cu afecţiuni ale SNC sau în prezenţa altor factori de risc care pot predispune la crize sau pot
coborî pragul convulsivant. La apariţia convulsiilor, tratamentul cu moxifloxacină trebuie oprit şi trebuie
luate măsur i adecvate.
Neuropatie periferică
La pacienţii trataţi cu chinolone inclusiv moxifloxacină, au fost raportate cazuri de polineuropatii
senzoriale sau senzitive care au determi nat parestezii, hipoestezii, dis estezii sau slăbiciune. Pacienţii
trebuie sfătu iţi să contacteze medicul înainte de continuarea tratamentului, dacă apar simptome de
neuropatie, cum sunt durere, senzaţie de arsură, furnicături, amorţeli sau slă biciune (vezi pct. 4.8).
5
Reacţii psihice
Reacţiile psihice pot apărea chiar după prima adm
inistrare a fluorochinolonelor, inclusiv a
moxifloxacinei. În cazuri foarte rare, depresia şi reacţiile psihotice au progresat spre ideaţie suicidară şi
comportament autoagresiv, c um sunt tentative le de sinucidere (vezi pct. 4.8). Dacă apar astfel de reacţ ii,
trebuie oprit tratamentul cu moxifloxacină şi trebuie luate măsuri adecvate. Se recomandă precauţie la
utilizarea moxifloxacinei la pacienţii psihotici sau la pacienţii cu antecedente de afecţiuni psihice.
Diaree asociată tratamentului cu antibiotice, inclusiv colită
După utilizarea antibioticelor cu spectru larg, inclusiv a moxifloxacinei, au fost raportate diaree asociată
tratamentului cu antibiotice (DAA) şi colită asociată tratamentului cu antibiotice (CAA) , inclusiv colită
pseudomembranoasă şi co lită asociată cu Clostridium difficile , care pot varia ca severitate de la diaree
uşoară până la colită fatală. De aceea, este important să se ţină cont de acest diagnostic la pacienţii care
prezintă diaree severă după administrarea de moxifloxacină. Dacă se suspectează sau se confirmă DAA
sau CAA, trebuie î ntrerupt tratamentul cu antibiotic e, inclusiv moxifloxacină, şi trebuie iniţiat imediat un
tratament adecvat. De asemenea, trebuie luate măsuri adecvate de control al bolilor infecţioase, pentru a
reduce riscul de transmitere. Medicamentele care inhibă peristaltismul sunt contraindicate pacienţilor cu
diaree severă.
Pacienţi cu miastenia gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis, deoarece simptomele pot fi
exacerbate.
Inflamaţii ale tendoanelor, rupturi ale tendoanelor
În timpul tratamentului cu chinolone inclusiv moxifloxacină, pot să apară inflamaţii şi rupturi ale
tendoanelor (în special tendonul lui Ahile), uneori bilaterale, chiar la 48 de ore după iniţi erea
tratamentului şi până la câteva luni de la oprirea lui. Riscul de tedinită şi ruptură de tendon este crescut la
pacienţii vârstnici şi la cei trataţi concomitant cu corticosteroizi. La primul semn de durere sau inflamaţie,
pacientul trebuie să întreru pă tratamentul cu moxifloxacină, să pună în repaus membrul afectat şi să se
adreseze imediat medicului, în vederea iniţierii tratamentului adecvat (de exemplu imobilizare) pentru
tendonul afectat (vezi pct. 4.3 şi 4.8).
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pa cienţii vârstnici cu afecţiuni renale trebuie să utilizeze moxi floxacina cu precauţie dac ă nu îşi pot
menţine un aport adecvat de lichide, deoarece deshidratarea poate creşte riscul de insuficienţă renală.
Tulburări de vedere
Dacă apar tulbur ări de vedere sau orice reacţii la nivelul ochilor, trebuie consultat imediat un oftalmolog
(vezi pct. 4.7 şi 4.8).
Prevenţia reacţiilor de fotosensibilitate
Chinolonele determină reacţii de fotosensibilitate. Cu toate acestea, studiile au arătat că moxifloxacina
e ste asociată cu un risc mai mic de fotosensibilitate. Totuşi, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la
radiaţii UV şi/sau la raze solare puternice în timpul tratamentului cu moxifloxacină.
6
Pacienţi cu
deficit de glucozo -6 -fosfat dehidrogenază
Pac ienţii cu deficit de glucozo -6 -fosfat dehidrogenază sau cu antecedente familiale ale acestei afecţiuni,
sunt predispuşi la reacţii hemolitice în timpul tratamentului cu chinolone. Prin urmare, moxifloxacina
trebuie utilizată cu precauţie la aceşti pac ienţi .
Pacienţi cu boală inflamatorie pelvină
Tratamentul cu Mofil 400 mg comprimate filmate nu este recomandat pacienţilor cu boală inflamatorie
pelvină (de exemplu asociată cu un abces tubo- ovarian sau pelvin), pentru aceştia fi ind necesar
tratamentul intr avenos.
Boala inflamatorie pelvină poate fi determinată de Neisseria gonorrhoeae rezistentă la fluorochinolone.
Prin urmare, moxifloxacina trebuie administrată concomite nt cu alt antibiotic adecvat (de exemplu o
cefalosporină), cu excepţia cazului în care poate fi exclusă o infecţie cu Neisseria gonorrhoeae rezistentă
la moxifloxacină. Dacă în 3 zile nu se observă o ameliorare clinică, trebuie luată în considerare oprirea
tratamentului.
Pacienţi cu infecţii complicate ale tegumentului şi structurilor tegu mentare
Eficacitatea clinică a moxifloxacinei în tratamentul infecţiilor plăgilor arse severe, fasciitei şi infecţiilor
piciorului diabetic cu osteomielită, nu a fost stabilită.
Interferenţa cu testele biologice
Tratamentul cu moxifloxacină poate interfera cu testul de detecţie a Mycobacterium sp. prin supresia
creş terii bacterien e, ducând la rezultate fals negative în cazul pacienţilor care utilizează moxifloxacină.
Pacienţi cu infecţii cu MRSA
Moxifloxacina nu este recomandată în tratamentul infecţi ilor cu MRSA. În cazul unei infecţii suspectate
sau diagnosticate cu MRSA, trebuie iniţiat tratamentul cu un antibiotic adecvat (vezi pct. 5.1).
Copii şi adol escenţi
Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilagiilor la animalele tinere (vezi pct. 5.3), u tilizarea
moxifloxacinei la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Nu se poate exclude un efect adiţional al pre lungirii intervalului QT între moxifloxacină şi alte
medicamente care pot prelungi intervalul QT. Acest efect poate duce la creşterea riscului de aritmii
ventriculare, în special torsada vârfurilor. De aceea, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii aflaţi în
tratament cu aceste medicamente (vezi şi pct. 4.3):
- anti -aritmice de clasă I A (de exemplu chinidină , hidrochinidină, disopramidă)
- anti -aritmice de clasă III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă)
- antipsihotice (de exemplu fenot iazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă)
- antidepresive triciclice
7
-
anumite medicamente antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacin, eritromicină i.v. , pentamidină,
antimalarice, în special halofantrină)
- anumite antihistaminice (terfenadină, astemi zol, mizolastină)
- altele (cisapridă, vincamină i.v., bepridil, difemanil) .
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii trataţi cu medicamente care reduc concentraţiile
plasmatice de potasiu (de exemplu diuretice de ansă şi diuretice tiazidic e, laxative şi soluţii pentru enema
(în doze mari), corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente asociate cu bradicardie semnificativă
clinic.
Un interval de aproximativ 6 ore trebuie să existe între administrarea agenţilor conţinând cationi bivalenţ i
sau trivalenţi (antiacide conţinând magneziu sau aluminiu, didanozină comprimate, sucralfat şi agenţi
conţinând fer sau zinc) şi administrarea moxifloxacinei.
Administrarea concomitentă de că rbune medicinal cu o doză de 400 mg moxifloxacină a du s la pre venirea
pronunţată a absorbţiei medicamentului şi la reducerea biodisponibilităţii sistemice a acestuia cu mai mult
de 80%. Ca urmare , administrarea concomitentă a celor două medicamente nu este recomandată (cu
excepţia tratamentului supradozajului -vezi şi pct. 4.9).
După dozări repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a determinat creşterea C
max a digoxinei cu 30%,
fără să afecteze ASC sau concentrațiile minime . Nu sunt necesare precauţii la administrarea concomitentă
cu digoxina.
În studiile real izate la voluntari diabetici, administrarea concomitentă a moxifloxacinei orale cu
glibenclamidul a dus la o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime ale
glibenclamid ei. Combinaţia glibenclamidei cu moxifloxacină poate teoretic determina o hiperglicemie
uşoară şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au dus la
modificări ale parametrilor farmacodinamici (glucoză sanguină, insulină). De aceea, n-a fost observată
nici o interacţiune clinic relevantă între moxifloxacină şi glibenclamidă .
Modificări ale INR
A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la
pacienţi i cărora li s -au administrat antibiotice, îndeosebi fluorochinolone, macrolide, tetr acicline,
cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Afecţiunile infecţioase şi inflamatorii, vârsta şi starea generală a
pacientului par să fie factori de risc. În aceste circumstanţe este dificil de evaluat dacă infecţia sau
tratamentul cu antibiotice cauzea ză modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de
precauţie este de a monitoriza mai frecvent INR. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral trebuie
ajustată după necesităţi .
În cadrul studiilor clinice, n u au apărut interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:
ranitidina, probenecidul, anticoncepţionalele orale, suplimentele de calciu, morfina administrată
parenteral, teofilina, ciclosporina sau itraconazolul.
Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P 450 susţin aceste date. Având în vedere aceste rezultate,
o interacţiune metaboli că prin intermediul enzimelor citocromului P 450 este puţin probabilă.
Interacţiuni cu alimente
Moxifloxacina nu are interacţiuni s emnificative clinic cu alimentele , inclusiv cu produsele lactate.
8
4.6
Fertilitatea, sarcina ş i alăptarea
Sarcina
Siguranţa administrării moxifloxacinei la gravide nu a fost stabilită. Studiile la animale au evidenţiat
efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţi al pentru om este necunoscut.
Din cauza riscului experimental de leziuni induse de flurochinolone la nivelul cartilagiilor care susţin
greutatea la animalele imature, respectiv de leziuni articulare reversibile la copiii trataţi cu unele
fluorochinolone, m oxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile gravide (vezi pct. 4.3).
Alăptarea
Nu sunt disponibile date privind utilizarea la femeile care alăptează. Datele preclinice indică faptul că
moxifloxacina este excretată în cantităţi mici în laptele uman. În a bsenţa datelor referitoare la utilizarea l a
om şi din cauza riscului experimental de leziuni induse de flurochinolone la nivelul cartilagiilor care
susţin greutatea la animalele imature, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu
moxifloxacin ă (vezi pct. 4.3).
Fertilitatea
Studiile efectuate la animale nu indică afectarea fertilităţii (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii cu privire la efectele moxifloxaci nei asupra capacităţii de a conduce vehicule
sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, f luorochinolonele inclusiv moxifloxacina pot determina o
reducere a capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ca urmare a efectelor asupra sistemului
ne rvos central ( de exemplu ameţeli, pierdere acută şi tranzitorie a vederii, vezi pct. 4.8) sau ca urmare a
pierderii acute şi de scurtă durată a stării de conştienţă (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi ca
înainte de a conduce vehicule sau d e folosi utilaje, să testeze modul în care reacţionează la moxifloxacină.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse raportate în studiile clinice cu moxifloxacină 400 mg ( tratament oral şi secvenţial),
clasificate în funcţie de frecvenţa lor, sunt enumerat e mai jos:
Exceptând greaţa şi diareea, toate reacţiile adverse au fost observate cu frecvenţe sub 3%.
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
severităţii. Frecvenţele sunt definite ca:
- frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10)
- mai puţ in frecvente ( ≥ 1/1000 şi < 1/100)
- rare ( ≥ 1/10,000 şi < 1/1000)
- foarte rare (< 1/10000)
Aparate, sisteme
şi organe
Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare
Infecţii şi
infestări
Suprainfecţii
determinate de
bacterii
rezistente sau
9
fungi, de
exemplu
candidoză orală
sau vaginală
Tulburări
hematologice şi
limfatice
Anemie
Leucopenie
(leucopenii)
Neu tropenie
Trombocitopenie
Trombocitemie
Eosinofilie a
sângelui
Prelungire a timpului
protrombinei/INR
crescut
Creştere a
concentraţiei
protrombinei/INR
scăzut
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului
imunitar
Reacţii alergice (vezi
pct. 4.4)
Anafilaxie, incluzând
foarte rar şoc care
pune în pericol viaţa
(vezi pct. 4.4) Edem
alergic/angioedem
(inclusiv edem
laringian, care poate
pune în pericol viaţa,
vezi pct. 4.4)
Tulburări
metabolice şi de
nutriţie
Hiperlipidemie Hiperglicemie
Hiperuricemie
Tulburări
psihice
Reacţii de anxietate
Hiperactivitate
psihomotorie/agitaţie
Labilitate emoţională
Depresie (putând
determin a, în cazuri
foarte rare,
comportament
autoagresiv, precum
ideaţie
suicidară/gânduri sau
tentative de suicid ,
vezi pct. 4.4)
Halucinaţii
Depersonalizare
Reacţii psihotice
(putând determina
comportament
autoagresiv, cum
sunt ideaţie
suicidară/gânduri
sau tentative de
suicid, vezi pct.
4.4)
Tulburări ale
sistemului
nervos
Cefalee
Ameţeli
Parestezie şi
disestezie
Tulburări ale
simţului gustativ
(inclusiv a geuzie în
cazuri foarte rare)
Confuzie şi
dezorientare
Tulburări al e
somnului
(predominant
insomnie)
Hipoestezie
Tulburări ale
simţului olfactiv
(inclusiv anosmie)
Tulburări de
coordonare (inclusiv
tulburări ale
mersului, în special
cauzate de ameţeli
sau vertij)
Convulsii inclusiv
convulsii grand mal
Hiperestezie
10
Tremor
Vertij
Somnolenţă
(vezi pct. 4.4)
Perturbare a a tenţiei
Amnezie
Tulburări de vorbire
Neuropatie periferică
şi polineuropatie
Tulburări
oculare
Tulburări de vedere,
inclusiv diplopie şi
vedere în ceaţă (în
special în cadrul
reacţiilor la nivelul
SNC, vezi pct. 4.4)
Pierdere
tranzitorie a
vederii (în special
în cadrul
reacţiilor la
nivelul SNC, vezi
pct. 4.4 şi 4.7)
Tulburări
acustice şi
vestibulare
Tinitus
Afectare a auzului,
inclusiv surditate (de
obicei reversibilă)
Tulburări
cardiace
Prelungire a
intervalului QT
la pacienţii cu
hipopotasemie
(vezi pct. 4.3 ş i
4.4)
Prelungire a
intervalului QT (vezi
pct. 4.4)
Palpitaţii
Tahicardie
Fibrilaţie atrială
Angină pectorală
Tahiaritmii
ventriculare
Sincopă (pierdere
acută şi de scurtă
durată a stării de
conştienţă)
Aritmii
nespecificate
Torsada vârfurilor
(vezi pct. 4.4)
Stop cardiac (vezi
pct. 4.4)
Tulburări
vasculare
Vasodilataţie Hipertensiune
arterială
Hipotensiune
arterială
Tulburări
respiratorii,
toracice şi
mediastinale
Dispnee (inclusiv
afecţiuni astmatice)
Tulburări
gastrointestinale
Greaţă
Vărsături
Dureri
gastrointestinale
şi abdominale
Diaree
Apetit alimentar şi
ingestie scăzută de
aliment e
Constipaţie
Dispepsie
Flatulenţă
Gastrită
Amilazemie crescută
Disfagie
Stomatită
Colită asociată
tratamentului cu
antibiotice (inclusiv
colită
pseudomembranoasă,
în cazuri foarte rare
asociată cu
complicaţii care pun
viaţa în pericol, vezi
pct. 4.4)
Tulburări
hepatobiliare
Creşterea
concentraţiei
plasmatice a
transaminazelor
Insuficienţă hepatică
(inclusiv creşteri ale
LDH)
Creşterea
bilirubinemiei
Creşterea
Icter
Hepatită
(predominant
colestatică)
Hepatită
fulminantă,
putând determina
insuficienţă
hepatică care
pune în pericol
11
concentraţiei
plasmatice a gama -
glutamiltransferazei
Creşterea
concentraţiei
plasmatice a
fosfatazei alcaline
viaţa (inclusiv
cazuri fatale, vezi
pct. 4.4)
Afecţiuni
cutanate şi ale
ţesutului
subcutanat
Prurit
Erupţie cutanată
tranzitorie
Urticarie
Piele uscată
Reacţii cutanante
buloase, cum este
sidrom Stevens -
Johnson sau
necroliză
epidermică toxică
(c are poate pune
în pericol viaţa,
vezi pct. 4.4)
Tulburări
musculo -
scheletice şi ale
ţesutului
conjunctiv
Artralgie
Mialgie
Tendinită (vezi pct.
4.4)
Crampe musculare
Contracţii musculare
Slăbiciune musculară
Ruptură de
tendon (vezi pct.
4.4)
Artrită
Rigiditate
m usculară
Exacerbare a
simptomelor
miasteniei gravis
(vezi pct. 4.4)
Tulburări renale
şi ale căilor
urinare
Deshidratare Disfuncţie renală
(inclusiv creştere a
azotului ureic seric şi
a creatininemiei)
Insuficienţă renală
(vezi pct. 4.4)
Tulburări
generale şi la
nivelul locului
de administrare
Stare generală de rău
(predominant astenie
sau fatigabilitate )
Afecţiuni dureroase
(inclusiv dorsalgie,
dureri în piept,
pelvis şi extremităţi)
Transpiraţii
La utilizarea altor fluorochinolone, au fost rapor tate foarte rar următoarele reacţ ii adverse: hipernatremie,
hipercalcemie, anemie hemolitică , rabdomioliză, reacţ ii de fotosensibilitate, fiind posibil ca acestea să
apar ă ş i î n timpul tratamentului cu moxifloxacin ă (vezi pct. 4.4) .
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după punerea pe piaţă a medicamentului este importantă. Aceasta
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să r aporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
12
raportare
ale cărui detalii sunt publicate pe web- site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http:/www.anm.ro/.
4.9 Supradozaj
Nu se conoaşte un antidot specific pentru supradozaj. În caz de supradozaj, s e recomandă iniţierea
tratamentului simptomatic general. Se recomandă efectuarea unui EKG, din cauza posibilităţii de
prelungire a intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui medic inal cu o doză orală de 400
mg moxifloxacină va reduce disponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Utilizarea
cărbunelui medicinal la scurt timp de la iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenţia creşterii
excesive a expunerii s istemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone , Cod ATC: J01M A14
Mecanism de acţiune
In vitro , moxifloxacina prezintă activitate împotriva unui spectru larg de patogeni Gram -pozitivi şi Gram -
negativi.
Acţiunea bactericidă rezultă din in hibiția ambelor tipuri de topoizomer ază II ( AD N giraza şi
topoizomeraza IV), necesare pentru replicarea, transcripţia şi repararea ADN-ului bacterian. Capătul C8-
metoxi pare să contribuie la o activitate crescută şi o frecvenţă scăzută de selecţie a bacteriilor Gram -
pozitive mutante, comparativ cu capătul C8- H. Prezenţa substituentului voluminos bicicloam ină în poziţia
C -7 previne efluxul activ, asociat cu genele nor A sau pmrA la unele bacterii Gram -pozitive.
Investigaţiile farmacodinamice au demonstrat că moxifloxacina deţine o activitate bactericidă dependentă
de concentraţie. Concentraţiile bactericide minime (CBM) s -au dovedit a fi în limitele concentraţiei
minime inhibitorii (CMI).
Efectul asupra florei intestinale la om
Au fost observate următoarele modificări în flora intestinală a voluntarilor după administrarea orală a
moxifloxacinei: Escherichia coli, Bacillus sp., En terococcus sp. şi Klebsiella sp. au fost reduse, ca şi
anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium, Eubacterium, şi Peptostreptococcus. S -a constatat o
creştere în cazul Bacteroides fragilis. Aceste modificări au revenit la normal în interval de două
s ăptămâni.
Mecanismul de r ezistenţă
Mecanismele de rezistenţă care inactivează penicilinele, cefalosporinele, aminoglicozidele, macrolidel e şi
tetraciclinele nu interferează cu activitatea antibacteriană a moxifloxacinei. Alte mecanisme de rezistenţă
ca b arierele de permeabilitate (frecvent întâlnite la Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux
pot, totuşi, să afecteze sensibilitatea bacteriilor respective la moxifloxacină. Rezistenţa in vitro la
moxifloxacină este dobândită printr -un proces treptat, prin mutaţii la situsuri ţintă, la nivelul
topoizomerazei II, ADN girazei şi topoizomerazei IV. Moxifloxacina este un substrat slab pentru
mecanismele active de eflux la organismele Gram -pozitive.
13
Rezistenţa
încrucişată se observă la alte chinolone.Totuşi, cum moxifloxacina inhibă ambele
topoizomeraze (II şi IV) cu activitate similară la unele organisme Gram-pozitive, acestea pot fi rezistente
la alte chinolone, dar susceptibile la moxifloxacină.
Valori critice
Valorile critice ale CMI clinice pentru mo xifloxacină, stabilite de EUCAST (01.01.2012)
Organism Susceptibil Rezistent
Staphylococcus spp. ≤ 0.5 mg/l
≥ 24 mm
> 1 mg/l
< 21 mm
S. pneumoniae ≤ 0.5 mg/l
≥ 22 mm
> 0.5 mg/l
< 22 mm
Streptococcus de grup A, B, C,
G
≤ 0.5 mg/l
≥ 18 mm
> 1 mg/l
< 15 mm
H. influenzae ≤ 0.5 mg/l
≥ 25 mm
> 0.5 mg/l
< 25 mm
M. catarrhalis ≤ 0.5 mg/l
≥ 23 mm
> 0.5 mg/l
< 23 mm
Enterobacteriaceae ≤ 0.5 mg/l
≥ 20 mm
> 1 mg/l
< 17 mm
Valori critice nelegate de specii* ≤ 0.5 mg/l > 1 mg/l
*Valorile critice nelegate de specii au fost stabilite în general pe baza datelor de
farmacocinetică/farmacodinamică şi nu depind de distribuţia CMI a unor anumite specii. Acestea vor fi
utilizate numai în cazul speciilor pentru care nu s- a stabilit o valoare critică specifică şi nu trebuie
utilizate pentru speciile la care criteriile de interpretare nu au fost încă stabilite.
Sensibilitate microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi temporal pentru speciile selectate şi este de dorit
să fie disponibile informaţii privind rezistenţa locală, în special pentru tratamentul infecţiilor severe. Dacă
este necesar, trebuie solicitate recomandări de la specialişti atunci când prevalenţa rezistenţei locale este
de aşa natură încât utilitatea antibioticului este îndoiel nică.
Specii sensibile în mod obişnuit
Microorganisme Gram-pozitive aerobe
Gardnerella vaginalis
Staphylococcus aureus * (meticilin-sensibil )
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Grupul Streptococcus milleri * (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius )
Streptococcus pneumoniae *
Streptococcus pyogenes* (Gr up A)
Grupul Streptococcus viridans (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Microorganisme Gram-negative aerobe
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae *
Haemophilus parainfluenzae*
14
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamella) catarrhalis*
Microorganisme anaerobe
Fusobacterium sp.
Prevotella sp.
“Alte” microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae *
Chlamydia trachomatis*
Coxiella burnetii
Mycoplas ma genitalium
Mycoplasma hominis
Mycoplasma pneumoniae*
Specii pentru care rezistenţa dobândită ar putea reprezenta o problemă
Microorganisme Gram-pozitive aerobe
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Staphylococcus aureus (meticilin-rezistent)+
Microorganisme Gram-negative aerobe
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli *#
Klebsiella pneumoniae *#
Klebsiella oxytoca
Neisseria gonorrhoeae*
+
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragilis*
Peptostreptococcus spp.*
Organisme inerent rezistente
Microorganisme Gram-negative aerobe
Pseudomonas aeruginosa
*Activitatea a fost demonstrată în mod satisfăcător la tulpinile sensibile, în cadrul studiilor clinice în
indicațiile terapeutice aprobate. #Tulpinile care produc BLSE sunt în mod normal rezistente la fluorochinolone
Rată de rezistență > 50% într-una sau mai multe țări
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponibilitate
După administrarea orală, moxifloxacina este rapid şi aproape complet absorbită. Biodisponibilitat ea
a bsolută este de aproximativ 91% .
Parametrii farmacocinetici sunt lineari în intervalul de doze unice de 50 – 800 mg şi până la 600 mg
administrate o dată pe zi, timp de 10 zile. După administrarea orală a unei doze de 400 mg, concentraţia
plasmatică maximă este de 3,1 mg/l şi este atinsă într -un interval de 0,5 – 4 ore. Concentraţiile plasmatice
maximă şi minimă în faza de echilibru (pentru o doză zilnică de 400 mg) au fost de 3,2, respectiv 0,6
mg/l. În faza de echilibru expunerea la medicament in inte rvalul dintre administrări este cu aproximativ
cu 30% mai mare decât după prima doză.
15
Distribuţie
Moxifloxacina se distribuie r
apid în spaţiul extravascular; d upă o doză de 400 mg, se observă o ASC de
35mg ·h/l.Volumul de distribuţie în starea de echilibr u este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro
şi ex vivo au arătat o legare de proteinele plasmatice independent de concentraţia medicamentului de
aproximativ 40- 42%. Moxifloxacina este îndeosebi legată de albumina serică.
S -au observat următoarele concentraţi i maxime (medii geometrice) după administrarea orală a unei doze
unice de 400 mg moxifloxacină:
Ţesut Concentraţie Raport locaţie : plasmă
Plasmă 3.1 mg/l -
Salivă 3.6 mg/l 0.75 - 1.3
Lichid vezicular 1.61 mg/l 1.71
Mucoasă bronşică 5.4 mg/kg 1.7 - 2.1
Macrofage alveolare 56.7 mg/kg 18.6 - 70.0
Lichid epitelial 20.7 mg/l 5 - 7
Sinus maxilar 7.5 mg/kg 2.0
Sinus etmoid 8.2 mg/kg 2.1
Polipi nazali 9.1 mg/kg 2.6
Lichid interstiţial 1.02 mg/l 0.8 - 1.42,3
Tract genital feminin* 10.24 mg/kg 1.724
* administrare intravenoasă a unei doze unice de 400 mg 1 10 h după administrare 2 concentraţia moxifloxacinei libere 3 între 3 h şi 36 h după administrare 4 la sfârşitul perfuziei
Metabolizare
Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală şi biliară/fecală, ca
medicament nemetabolizat şi sub forma unui compus sulfonic (M1) şi a unui glucuronid (M2). M1 şi M2
sunt singuri i metaboliţi relevanţi la om, ambii fiind microbiologic inactivi.
În faza clinică I şi în studiile in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte
medicamente aflate în faza I a biotransformării, care să implice enzimele citocromului P-450. Nu există
indicii ale metabolizării oxidative.
Eliminare
Moxifloxacina este el iminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică al fazei terminale
de aproximativ 12 ore. Valoarea medie aparentă a clearance -ului total pentru o doză de 400 mg este
16
cuprinsă în intervalul 179 -
246 ml/min. Clearance -ul renal este cuprins în tre 24 - 53 ml/min, sugerând o
reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului.
După administrarea unei doze de 400 mg, moxifloxacina se excretă în urină (aproximativ 19%
nemodificată, aproximativ 2,5 % ca M1 şi aproximativ 14% ca M2) şi în fecale (aproximativ 25%
nemodificată, aproximativ 36% ca M1 şi deloc ca M2), până la un total de aproximativ 96%.
Administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu au afectat clearance -ul
renal al medicamentului nemodificat.
Vârstnici şi paci enţi cu greutate corporală mică
La voluntari sănă toşi cu greutate corporală sub medie (de exemplu femei) şi la vârstnici s- au observat
concentraţii plasmatice crescute ale moxifloxacinei.
Insuficienţă renală
Parametrii farmacocinetici ai moxifloxacinei nu sunt semnificativ modificaţi la pacienţii cu insuficienţă
renală (clearance- ul cretininei > 20 ml/min/1,73m2). Când funcţia renală se deteriorează, concentraţia
metabolitului M2 (glucuronid) creşte de până la 2,5 ori (la un CL al creatininei<30 ml/min/1,73 m2).
Insuficienţă hepatică
Pe baza studiilor de farmacocinetică efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child -
Pugh A, B), nu se poate face o diferenţă clară a farmacocineticii moxifloxacinei la aceştia comparativ cu
voluntarii s ănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu o concentraţie plasmatică crescut ă a
metabolitului M1, în timp ce expunerea la medicamentul nemetabolizat a fost comparabilă cu cea a
voluntarilor sănătoşi. Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu afectare hepatică este
insuficientă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Reacţii la nivelul sistemului hematopo ietic (o uşoară scădere a numărului eritrocitelor şi trombocitelor) au
fost observate la şobolan şi maimuţă. Similar altor chinolone, s-a constatat hepatotoxicitate (un nivel
ridicat al enzimelor hepatice şi degenerare vacuolară) la şobolan, maimuţă şi câine. La maimuţă a apărut
toxicitate la nivelul sistemului nervos central. Aceste efecte au fost observate numai după tratament cu
doze mari de moxifloxacină sau după tratament îndelungat .
Moxifloxacina, ca şi alte chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la
mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate prin interacţiunea cu giraza la bacter ii şi - în
concentraţii mai mari - printr -o interacţiune cu topoizomeraza II la celule de mamifere, se poate estima o
concentraţie de prag pentru genotoxicitate. Prin testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă
s -au utilizat doze foarte ma ri de moxifloxacină. Prin urmare, există o suficientă marjă de siguranţă în
cazul dozei terapeutice la om. Moxifloxacina este necarcinogenică, fapt demonstrat printr -un studiu de
carcinogenitate la şobolan.
Multe chinolone sunt fotoreactive şi pot induc e reacţii fototoxice, fotomutagenice şi fotocarcinogenice.
Prin contrast, moxifloxacina nu are proprietăţi fototoxice şi fotogenotoxice când a fost testată prin
intermediul unui program comprehensiv de studii in vitro şi in vivo . În aceleaşi condiţii, alte chinolone
induc reacţii de tipul celor mai sus menţionate.
În concentraţii mari, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului rectificator de
potasiu la nivelul cordului şi din aces t motiv poate provoca prelungirea intervalului QT. Studiile de
toxicitate efectuate la câine, utilizând doze orale de ≥ 90 mg/kg determinând concentraţii plasmatice de ≥
17
16 mg/l, au provocat prelungiri ale intervalului QT, dar nu şi aritmii. Numai după administrarea
intravenoasă a unei doze de peste 50 de ori mai m
are decât doza recomandată la om (> 300 mg/kg),
determinâ nd concentraţii plasmatice de ≥ 200 mg/l (mai mult de 40 de ori peste nivelul terapeutic), s- au
constatat aritmii ventriculare reversibile, non -letale.
Chinolonele pot provoca leziuni la ni velul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele
imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină care a provocat toxicitate articulară la animale
tinere (câini) a fost de patru ori mai mare decât doza terapeutică maximă recomandată de 400 mg (pentru
50 kg greutate corporală) luând în calcul o bază mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind de două -trei ori
mai mari decât acelea ale dozei maxime terapeutice.
Testele de toxicitate la şobolan şi maimuţă (dozaj repetat până la ş ase luni) nu au evidenţiat nici un risc
oculotoxic. La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au determinat concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi
au provocat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.
St udiile reproductive la şobolan, iepur e şi maimuţă indică faptul că are o loc un transfer placentar al
moxifloxacinei. Studiile la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au evidenţiat
teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşo r crescută a
malforma ţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la o doză de 20
mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a incidenţei
avorturilor la maimuţă la concentra ţiile plasmatice terapeutice umane. La şobolan, s -au observat scăderi
în greutate ale fetuşilor, o creştere a pierderilor prenatale, o durată uşor crescută a sarcinii şi o creştere a
activităţii spontane a unor pui masculi şi femele, constatată la doze de 63 ori mai mari decât doza maximă
recomandată per mg/kg având concentraţiile plasmatice în marja dozelor terapeutice umane.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Manitol (E421)
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Amidonglicolat de sodiu (Tip A)
Hidroxipropilceluloză
Talc
Stearat de magneziu
Film:
Alcool polivinilic parţ ial hidrolizat (E1203)
Dioxid de titan (E171)
Macrogol 3350/PEG (E1521)
Oxid galben de fer (E172)
Oxid roşu de fer (E172)
Talc (E553b)
6.2. Incompatibilităţi
Nu este cazul.
18
6.3
Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Blistere din aluminiu/aluminiu (PA/Al/PVC -Aluminiu)
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura ş i conţinutul ambalajului
Cutii cu blistere din PA/Al/PVC -Aluminiu.
Comprimatele filmate sunt disponibile în ambalaje cu:
Blistere din PA/ Al/PVC -Aluminiu: 5, 6, 7, 10, 25, 50, 70, 80, 100 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără precauţii speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIAŢ Ă
Actavis Group PTC ehf.
Reykjavíkurvegi 76 -78, IS -220
Hafnarfjördur, Islanda
8. NUMĂRUL AUTORIZATIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6159/2014/01- 02-03 -04 -05 -06 -07 -08 -09
9. DATA AUTORIZĂRII SAU A ULTIMEI REAUTORIZĂRI
Februarie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2014
