MELOXICAM ZENTIVA 15 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Meloxicam Zentiva 15 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine 15 mg meloxicam.
Excipient: lactoză monohidrat 126 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate galben deschis, rotunde, biconvexe, cu margini teşite, marcate cu «B» şi cu «19» de o parte
şi de cealaltă a liniei de rupere, pe una din feţe.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Meloxicamul este un antiinflamator nesteroidian recomandat în:
- tratamentul simptomatic pe termen scurt al bolii artrozice dureroase (artroze, boală degenerativă
articulară);
- tratamentul simptomatic pe termen lung al poliartritei reumatoide;
- tratamentul simptomatic pe termen lung al spondilitei anchilozante
Meloxicam Zentiva este recomandat doar la adulți și adolescenți cu vârsta peste 15 ani.
4.2 Doze şi mod de administrare
Administrare orală
Doza zilnică totală trebuie luată într-o singură priză, cu apă sau alt lichid, în timpul meselor.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
Răspunsul terapeutic şi ameliorarea simptomatică a afecţiunii pacientului trebuie reevaluate periodic, în
special la pacienţii cu boală artrozică dureroasă/artroză.
- Exacerbarea boalii artrozice: 7,5 mg pe zi (o jumătate de comprimat de 15 mg).
La nevoie, în lipsa ameliorării simptomelor, doza poate fi mărită la 15 mg pe zi (un comprimat de
15 mg).
- Poliartrită reumatoidă: 15 mg pe zi (un comprimat de 15 mg).
2
În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (o jumătate de comprimat de
15 mg).
- Spondilită anchilozantă: 15 mg pe zi (un comprimat de 15 mg).
(vezi de asemenea pct. „Grupe speciale de pacienți”, prezentate mai jos)
În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (o jumătate de comprimat de
15 mg).
A NU SE DEPĂȘI DOZA DE 15 MG PE ZI.
Grupe speciale de pacienți
Vărstnici şi pacienţi cu risc crescut de reacţii adverse (vezi pct. 5.2):
Doza recomandată pentru tratamentul pe termen lung al artritei reumatoide şi al spondilitei anchilozante
la vârstnici este de 7,5 mg pe zi. La pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse tratamentul se începe cu o
doză de 7,5 mg pe zi.
Insuficienţă renală (vezi pct.5.2):
La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.
La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la
pacienţi cu cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min). (Pentru pacienţii cu insuficienţă renală
severă nedializaţi, vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică (vezi pct 5.2):
La bolnavii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei. (Pentru
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3)
Copii şi adolescenţi
Meloxicam Zentiva este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 15 ani (vezi pct. 4.3).
4.3 Contraindicaţii
Acest medicament este contraindicat în următoarele situaţii:
- hipersensibilitate la meloxicam sau la oricare dintre excipienţi sau hipersensibilitate la substanţe cu
acţiune similară, de exemplu AINS, acid acetilsalicilic. Meloxicamul nu trebuie administrat
pacienţilor cu manifestări de astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic sau urticarie, ca
urmare a administrării de acid acetilsalicilic sau alte AINS.
- al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6 „Ferilitatea, sarcina şi şi alăptarea”);
- copii şi adolescenţi cu vârsta sub 15 ani;
- hemoragie gastro-intestinală manifestă sau perforaţie, datorită unui tratament anterior cu AINS;
- ulcer gastro-duodenal activ sau recent/perforat (evidenţierea sau diagnosticarea a două sau mai
multe episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie);
- insuficienţă hepatică severă;
- insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;
- hemoragii gastro-intestinale, antecedente de hemoragii recente cerebrovasculare sau evidenţierea
unor tulburări hemoragice sistemice;
- insuficienţă cardiacă severă.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-
intestinale, prezentate mai jos).
Doza maximă zilnică recomandată nu trebuie depăşită în cazul unui efect terapeutic insuficient şi nici nu
trebuie administrat un AINS suplimentar terapiei existente, deoarece este posibil ca toxicitatea să crească,
3
în timp ce nu a fost dovedit avantajul terapeutic. Trebuie evitată administrarea concomitentă de
meloxicam împreună cu alţi AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2.
Meloxicam nu este indicat pacienţilor care necesită tratarea durerilor acute.
În absenţa ameliorării simptomatologiei după mai multe zile, se va reevalua beneficiul terapeutic al
tratamentului.
Se va avea în vedere orice antecedent de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic pentru a asigura efectul
scontat, înainte de a începe tratamentul cu meloxicam. Se va verifica cu atenţie, periodic, posibilitatea
apariţiei unei recidive, la pacienţi trataţi cu meloxicam şi care au avut astfel de antecedente.
Efecte gastro-intestinale
Similar altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară hemoragii gastro-
intestinale, ulceraţii sau perforaţii, potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în
absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe.
Riscul apariţiei de hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii este cu atât mai mare, cu cât se
cresc dozele de AINS, la pacienţi cu antecedente de ulcer, în special dacă au fost însoţite de hemoragii
sau perforaţii (vezi pct.4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cele mai mici
doze disponibile. Se va avea în vedere asocierea cu medicamente care protejează (de exemplu misoprostol
sau inhibitori ai pompei de protoni) în cazul acestor pacienţi şi, de asemenea, în cazul pacienţilor care
necesită tratament cu doze scăzute de aspirină sau cu alte medicamente, care pot creşte riscul
evenimentelor gastro-intestinale (vezi pct.4.5).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice
simptom abdominal neobişnuit (în special sângerare/hemoragie gastro-intestinală), mai ales la începutul
tratamentului.
Se recomandă precauţie la pacienţii trataţi în acelaşi timp cu medicamente care pot creşte riscul de
apariţie a ulceraţiilor sau hemoragiilor, cum ar fi heparină, administrată ca tratament curativ în geriatrie,
anticoagulantele, ca de exemplu warfarină sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv
acid acetilsalicilic, administrat în doze pentru acţiunea anti-inflamatoare (doză unică ≥ 1g sau doză zilnică
totală ≥ 3g) (vezi pct. 4.5).
Dacă apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale la pacienţi trataţi cu meloxicam, tratamentul trebuie
întrerupt.
Medicamentele AINS se vor administra cu precauţie la pacienţi cu antecedente de afecţiuni gastro-
intestinale (colite ulcerative, boală Crohn), deoarece aceste manifestări se pot exacerba. (vezi pct.4.8 –
reacţii adverse).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până
la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.
Înainte de initiere şi pe parcursul tratamentului cu meloxicam, se recomandă monitorizarea clinică a
tensiunii arteriale la pacienţi cu risc.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS, inclusiv meloxicam (în
special în doze mari şi în tratament de lungă durată), se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele
existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă
ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu meloxicam
numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de
4
lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu:
hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Reacţii cutanate
La utilizarea meloxicamului au fost raportate reacţii adverse cutanate care pun viaţa în pericol cum sunt
sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică.
Pacienţii trebuie sfătuiţi referitor la semnele şi simptomele acestor afecţiuni şi trebuie monitorizaţi atent
pentru apariţia reacţiilor cutanate. Cel mai mare risc de apariţie a sindromului Stevens-Johnson sau a
necrolizei epidermice toxice este în cursul primelor săptămâni de tratament.
În cazul diagnosticării simptomelor sau semnelor sindromului Stevens-Johnson sau ale necrolizei
epidermice toxice (de exemplu erupţie cutanată progresivă, frecvent asociată cu vezicule sau cu leziuni
ale mucoaselor), tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt.
Cele mai bune rezultate în abordarea terapeutică a pacienţilor cu sindrom Stevens-Johnson şi necroliză
epidermică toxică sunt obţinute prin diagnosticul precoce şi întreruperea imediată a oricărui medicament
suspectat. Întreruperea precoce este asociată cu un prognostic mai bun.
Dacă pacientul a dezvoltat sindrom Stevens-Johnson sau necroliză epidermică toxică la utilizarea de
meloxicam, meloxicamul nu mai trebuie niciodată readministrat.
Parametrii funcţiei hepatice şi renale
Similar altor AINS, au fost raportate creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor, creşteri
ale valorilor bilirubinei serice sau ale altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale valorilor
creatininei serice şi ale ureei serice şi alte modificări ale analizelor de laborator. În majoritatea cazurilor,
creşterile au fost mici şi tranzitorii, Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau persistente, administrarea
Meloxicam trebuie întreruptă şi se vor efectua teste de urmărire.
Insuficienţa renală
AINS, inhibând efectul vasodilatator al prostaglandinelor renale, pot induce decompensarea funcţiei
renale prin reducerea filtrării glomerulare. Această reacţie adversă este dependentă de doză. La începutul
tratamentului, sau după creşterea dozelor, se recomandă o monitorizare atentă a diurezei şi a funcţiei
renale, la pacienţi cu următorii factori de risc:
Vârstnici
Adminstrare concomitentă de inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II,
sartani, diuretice (vezi pct. 4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune)
Hipovolemie (de orice cauză)
Insuficienţă cardiacă congestivă
Insuficienţă renală
Sindrom nefrotic
Nefropatie lupică
Insuficienţă hepatică gravă (albumină serică <25 g/l sau scor Child-Pugh ≥10)
Rar, AINS pot să determine nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau sindrom
nefrotic.
La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.
La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la
pacienţi cu cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min).
Retenţie de sodiu, potasiu şi retenţie de apă
La administrarea de AINS pot să apară retenţie de sodiu, retenţie de potasiu, de apă, cât şi interferenţă cu
efectele natriuretice ale diureticelor. În plus, se poate produce scăderea efecteului antihipertensiv al
medicamentelor antihipertensive (vezi pct. 4.5). Drept rezultat, la pacienţi predispuşi se pot agrava sau
exacerba edemul, insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea arterială. De aceea, este necesară o
monitorizare clinică la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.2 şi 4.3).
Hiperkaliemie
Hiperkaliemia paote fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot creşte
kaliemia (vezi pct.4.5).
În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare regulată a valorilor potasiului.
5
Alte atenţionări şi precauţii
Vârstnicii, pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o supraveghere
atentă. Similar altor AINS, meloxicamul se va administra cu precauţie la pacienţii vârstnici, deoarece
aceştia au un risc mai mare de insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă. Frecvenţa de apariţie a reacţiilor
adverse la AINS, în special hemoragii gastro-intestinale şi perforaţii, care pot fi letale, este crescută la
vârstnicii (vezi pct. 4.2).
Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei boli infecţioase subiacente.
Similar oricărui alt medicament care inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor, administrarea
meloxicamului poate să afecteze fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână gravide.
Prin urmare, trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au
dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate.
Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază
(Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunea numai la adulţi.
Interacţiuni farmacodinamice:
Alte medicamente antiinflamatore nesteroidiene (AINS) şi acid acetisalicilic > 3 g/zi:
Administrarea concomitentă (vezi pct. 4.4) de alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv
acid acetilsalicilic , administrat în doze anti-inflamatoare (doză unică > 1 g sau doză zilnică totală > 3 g ),
nu e este recomandată.
Corticosteroizi (de exemplu glucocorticoizi):
Adminstrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie, datorită unui risc crescut de hemoragii şi
ulceraţii gastro-intestinale.
Anticoagulante orale sau heparină administrate în doze geriatrice sau curative:
Risc considerabil crescut de hemoragie, prin inhibare funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-
intestinale. AINS pot mări efectele anticoagulantelor, ca de exemplu warfarină (vezi pct. 4.4). Nu se
recomandă administrarea concomitentă de AINS cu anticoagulante orale sau heparină, administrată în
doze geriatrice sau curative (vezi pct. 4.4).
În celelalte situaţii care necesită utilizarea de heparină se impune precauţie, datorită unui risc crescut de
hemoragie.
Dacă nu poate fi evitată o astfel de asociere, este necesară o atentă monitorizare a INR.
Trombolitice şi antiagregante plachetare:
Risc crescut de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-intestinale.
Inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei:
Risc crescut de hemoragie gastro-intestinală.
Diuretice, inhibitori ECA şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II:
AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. La unii pacienţi cu funcţia
renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă)
asocierea unui inhibitor ECA sau a unui antagonist al receptorilor de angiotensină-II cu un medicament
care inhibă ciclooxigenaza, poate produce deteriorarea funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă
renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea, această combinaţie trebuie administrată cu
precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod corespunzător şi se va acorda o atenţie
deosebită monitorizării funcţiei renale, atât după iniţierea tratamentului, cât şi în continuare, periodic
(vezi pct. 4.4).
Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante):
6
In cazul asocierii cu aceste medicamente, poate apărea o scădere a efectului antihipertensiv al beta-
blocantelor (datorită inhibării prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
Inhibitori de calcineurină (de exemplu ciclosporină, tacrolimus):
Nefrotoxicitatea inhibitorilor de calcineurină poate fi amplificată de AINS prin efecte mediate de
prostaglandinele renale. În timpul tratamentului asociat trebuie monitorizată funcţia renală. Se recomandă
o atentă monotorizare a funcţiei renale, în special la vârstnici.
Dispozitive intrauterine:
S-a raportat că AINS micşorează eficacitatea dispozitivelor intrauterine.
Raportările anterioare privind scăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine determinată de AINS
necesită confirmări suplimentare.
Chinolonele
În cazul asocierii AINS cu chinolone este posibilă creşterea riscului de convulsii.
Interacţiuni farmacocinetice: Efectul meloxicam-ului aspra farmacocineticii altor medicamente
Litiu:
AINS cresc concentraţiile plasmatice ale litiului (prin scăderea excreţiei renale a litiului), care poate
atinge valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi AINS (vezi pct. 4.4). Dacă
este necesară această asociere, litemia trebuie monitorizată cu atenţie la iniţierea, ajustarea sau
întreruperea tratamentul cu meloxicam.
Metotrexat:
AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând astfel concentraţiile plasmatice ale
metotrexatului. Din această cauză, la pacienţi trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mari de 15 mg pe
săptămână) nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4).
Riscul unei interacţiuni dintre medicamentele din grupul AINS şi metotrexat trebuie avut în vedere şi la
pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. Dacă tratamentul
asociat este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Se recomandă precauţie la
administrarea metotrexatului şi AINS în interval de 3 zile, deoarece în acest caz concentraţia plasmatică a
metotrexatului poate creşte, mărind toxicitatea.
Deşi proprietăţile farmacocinetice ale metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu au fost afectate relevant de
tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea hematologică a
metotrexatului poate fi amplificată de tratamentul cu AINS (vezi anterior). (vezi pct. 4.8).
Interacţiuni farmacocinetice: Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicam-ului
Colestiramina:
Colestiramina,accelerează excreţia meloxicamului, întrerupând circuitul enterohepatic, astfel că
clearance-ul meloxicamului creşte cu 50%, iar timpul de înjumătăţire scade la 13±3 ore. Această
interacţiune are semnificaţie clinică
Nu au fost înregistrate interacţiuni farmacocinetice relevante la administrarea concomitentă de antiacide,
cimetidină şi digoxină.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-
fetală. Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii cardiace
şi gastroschisis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul sarcinii. Riscul
absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se
presupune că riscul creşte cu doza şi durata administrării. La animale, administrarea inhibitorilor sintezei
prostaglandinelor a avut drept rezultat creşterea pierderilor pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-
fetale. În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a
raportat creşterea incidenţei diverselor malformaţii, incluzând malformaţiile cardiovasculare.
7
Pe parcursul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, meloxicam nu trebuie utilizat, decât dacă
este absolut necesar. Dacă se adminstrează meloxicam unei femei care doreşte să rămână însărcinată, sau
pe parcursul trimestrului întâi sau al doilea de sarcină, se va utiliza cea mai mică doză şi pe parcursul
celui mai scut interval de timp.
Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune
*fătul la:
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios;
*mama şi nou-născutul, la şfârşitul sarcinii, la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze
foarte mici;
- inhibarea contracţiilor uterine determinând încetinirea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, meloxicam este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină.
Alăptarea
Deşi nu sunt date specifice referitoare la meloxicam, se ştie că AINS se excretă în laptele matern.
De aceea, administrarea la femeile care alăptează nu este recomandată.
Fertilitatea
Vezi pct. 4.4, subpunctul Alte atenţionări şi precauţii.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu sunt studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de a conduce
vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor adverse
raportate, meloxicam nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce
vehicule sau de a folosi utilaje.
Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere sau somnolenţă, vertij sau alte tulburări la nivelul
sistemului nervos central trebuie să evite astfel de activităţi.
4.8 Reacţii adverse
a) Descriere generală
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi
în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi
insuficienţa cardiacă.
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt de origine gastro-intestinală. Se pot produce ulcere
peptice, perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori cu potenţial letal, în special la vârstnici (vezi
pct. 4.4). După administrare au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie,
durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatite ulcerative, exacerbări ale colitelor şi ale bolii Crohn’s
(vezi pct. 4.4 – Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare). Mai puţin frecvent, s-a observat gastrită.
Frecvenţele menţionate mai jos se bazează pe reacţiile adverse raportate în 27 de studii clinice, în care
durata tratamentului a fost de cel puţin 14 zile. Datele provin din studii clinice efectuate la 15197 pacienţi
care au fost trataţi cu doze orale zilnice de 7,5 sau 15 mg meloxicam sub formă de comprimate sau
capsule pe o perioadă de până la un an.
Sunt incluse reacţiile adverse care ar putea fi asociate cu administrarea de meloxicam şi care au fost
raportate după punerea pe piaţă a medicamentului
8
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi
<1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).
b) Tabelul reacţilor adverse
Tulburări hematologice si limfatice
Mai puţin frecvente: anemie
Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale formulei leucocitare),
leucopenie, trombocitopenie
Foarte rare: agranulocitoză (vezi pct. c)
Tulburări ale sistemul imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactoide sau anafilactice
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii anafilactoide, reacţii anafilactice
Tulburări psihice
Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri
Cu frecvenţă necunoscută: confuzie, dezorientare
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată, conjunctivită
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: vertij
Rare: tinitus
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii
A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), eritem tranzitor al feţei şi gâtului
Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale
Rare: declanşarea de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic sau la alte
AINS
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: dispepsie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree
Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită, eructaţii
Rare: colită, ulcer gastro-duodenal, esofagită
Foarte rare: perforaţii gastro-intestinale
Hemoragiile gastro-intestinale, ulcerele sau perforaţiile pot fi severe uneori şi au potenţial letal, în special
la vârstnici (vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creşterea valorilor serice ale
transaminazelor sau ale bilirubinei)
Foarte rare: hepatită
Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat
9
Mai puţin frecvente: angioedem, prurit, erupţii cutanate tranzitorii
Rare: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică (vezi pct. c), urticarie
Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem polimorf
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare
Tulburări renale si ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: retenţie hidro-salină, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5), modificări ale
parametrilor funcţiei renale (creşteri ale creatininemiei şi/sau ale concentraţiei serice ale ureei)
Foarte rare: insuficienţa renală acută, în special la pacienţi cu factori de risc (vezi pact. 4.4)
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: edem, înclusiv edem al extremităţilor membrelor
c) Informaţii care caracterizează reacţiile adverse raportate individual severe şi/sau frecvente
La pacienţi trataţi cu meloxicam sau cu alte medicamente cu potenţial mielotoxic, au fost raportate foarte
rar cazuri de agranulocitoză (vezi pct. 4.5).
Reacţii adverse cutanate severe: au fost raportate sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică
(vezi pct. 4.4).
d) Reacţii adverse care nu au fost încă observate în relaţia cu produsul, dar care sunt în general
acceptate ca fiind atribuite altor compuşi din aceeaşi clasă
A fost raportată leziune renală organică, rezultând o posibilă insuficienţă renală acută: foarte rare cazuri
de nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză papilară (vezi pct. 4.4).
4.9 Supradozaj
Simptomele în caz de supradozaj acut cu AINS sunt în general limitate la letargie, somnolenţă, greaţă,
vărsături şi durere epigastrică, care sunt în general reversibile după terapie de susţinere. Se pot produce
hemoragii gastro-intestinale. Intoxicaţia gravă poate produce hipertensiune arterială, insuficienţă renală
acută, disfuncţie hepatică, depresie respiratorie, comă, convulsii, colaps cariovascular şi stop cardiac. Au
fost raportate reacţii anafilactoide după ingestie de AINS în doze terapeutice sau pot să apară după un
supradozaj.
În caz de supradozaj cu AINS, se instituie terapie simptomatică şi de susţinere a pacienţilor. Un studiu
clinic a arătat că eliminarea meloxicamului este accelerată de administrarea de trei ori pe zi a unei doze
orale de 4 g colestiramină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare nesteroidiene și antireumatice, oxicami,
codul ATC: M01AC06.
Meloxicam este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din grupa oxicamilor, cu proprietăţi
antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.
Activitatea antiinflamatorie a meloxicamului a fost demonstrată pe modelele standard de inflamaţie. Ca şi în
cazul altor AINS, mecanismul exact de acţiune rămâne necunoscut. Totuşi, există cel puţin un mecanism de
acţiune comun tuturor AINS (valabil inclusiv pentru meloxicam): inhibarea biosintezei prostaglandinelor,
mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă printr-o foarte bună
biodisponibilitate absolută de 89% după administrare orală. S-a evidenţiat că cele trei forme orale,
comprimatele, suspensia orală şi capsulele sunt bioechivalente.
10
După administrarea unei doze unice de meloxicam comprimate, media concentraţiilor plasmatice maxime
a fost atinsă în decurs de 2 ore pentru suspensia orală şi în decurs de 5-6 ore pentru formele solide cu
administrare orală (capsule şi comprimate).
În cazul administrării de doze repetate, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile.
Administrarea zilnică în doză unică duce la concentraţii plasmatice ale medicamentului cu fluctuaţii
relativ mici între concentraţiile maxime şi cele minime (concentraţiile atinse înainte de administrarea
dozei următoare), variind între 0,4 – 1,0 μg/ml pentru doze de 7,5 mg, respectiv între 0,8 – 2,0 μg/ml
pentru doze de 15 mg (Cmin, respectiv Cmax la starea de echilibru). Concentraţiile plasmatice maxime de
meloxicam la starea de echilibru sunt atinse în decurs de cinci până la şase ore pentru comprimate.
Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată prin administrarea concomitentă de
alimente.
Distribuţie
Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină (99%).
Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori aproximativ jumătate din cele
plasmatice.
Volumul de distribuţie plasmatică este mic, în medie 11 l. Variaţiile interindividuale sunt de ordinul a 30
– 40%.
Metabolizare
Meloxicamul suferă biotransformare hepatică extensivă. În urină au fost identificaţi patru metaboliţi
diferiţi, care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Principalul metabolit, 5’-
carboximeloxicam (60% din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit intermediar 5’-
hidroximetilmeloxicam, care este excretat, de asemenea, într-o proporţie mai mică (9% din doză). Studiile
in vitro arată că CYP 2C9 joacă un rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din
partea izoenzimei CYP 3A4. Activitatea peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi
doi metaboliţi, care reprezintă 16%, respectiv 4 % din doza administrată.
Eliminare
Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin
urină şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile fecale,
în timp ce prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.
Media timpului de înjumătăţire prin eliminare este de aproximativ 20 ore. Valoarea medie a clearance-
ului plasmatic total este de 8 ml/min.
Linearitate/non-linearitate
S-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi farmacocinetice lineare la doze terapeutice cuprinse între
7,5 mg până la 15 mg după administrare orală sau intramusculară.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă hepatică/renală:
Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de insuficienţa
hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată.
În caz de insuficienţă renală în fază terminală, creşterea volumului de distribuţie poate determina
concentraţii mai mari de meloxicam liber şi doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg (vezi pct. 4.2).
Pacienţi vârstnici:
Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai mică
decât cea raportată la pacienţii mai tineri.
5.3 Date preclinice de siguranţă
S-a demonstrat că profilul toxicologic al meloxicamului în studii preclinice este identic cu cel al AINS:
ulcere şi eroziuni gastro-intestinale, necroză papilară renală la doze mari, la administrare pe termen lung
la două specii de animale.
Studii asupra funcţiei de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea implantării
şi efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Studii
11
privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat teratogenitate la doze
orale de până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure.
Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 – 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze
exprimate în mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul
gestaţiei, efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine. Meloxicamul nu a prezentat
acţiune mutagenă, nici in vitro, nici in vivo.
Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat potenţial carcinogen la doze cu mult
mai mari decât cele utilizate clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu
Citrat de sodiu dihidrat
Crospovidonă.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC-PVDC/Al a 10 comprimate
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 3 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 6 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 10 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ZENTIVA, k.s.
U kabelovny 130
102 37 Praga 10, Dolní Měcholupy
Republica Cehă
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6416/2006/01-02-03-04-05
12
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Mai 2006
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2013
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Meloxicam Zentiva 15 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat conţine 15 mg meloxicam.
Excipient: lactoză monohidrat 126 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate galben deschis, rotunde, biconvexe, cu margini teşite, marcate cu «B» şi cu «19» de o parte
şi de cealaltă a liniei de rupere, pe una din feţe.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Meloxicamul este un antiinflamator nesteroidian recomandat în:
- tratamentul simptomatic pe termen scurt al bolii artrozice dureroase (artroze, boală degenerativă
articulară);
- tratamentul simptomatic pe termen lung al poliartritei reumatoide;
- tratamentul simptomatic pe termen lung al spondilitei anchilozante
Meloxicam Zentiva este recomandat doar la adulți și adolescenți cu vârsta peste 15 ani.
4.2 Doze şi mod de administrare
Administrare orală
Doza zilnică totală trebuie luată într-o singură priză, cu apă sau alt lichid, în timpul meselor.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).
Răspunsul terapeutic şi ameliorarea simptomatică a afecţiunii pacientului trebuie reevaluate periodic, în
special la pacienţii cu boală artrozică dureroasă/artroză.
- Exacerbarea boalii artrozice: 7,5 mg pe zi (o jumătate de comprimat de 15 mg).
La nevoie, în lipsa ameliorării simptomelor, doza poate fi mărită la 15 mg pe zi (un comprimat de
15 mg).
- Poliartrită reumatoidă: 15 mg pe zi (un comprimat de 15 mg).
2
În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (o jumătate de comprimat de
15 mg).
- Spondilită anchilozantă: 15 mg pe zi (un comprimat de 15 mg).
(vezi de asemenea pct. „Grupe speciale de pacienți”, prezentate mai jos)
În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (o jumătate de comprimat de
15 mg).
A NU SE DEPĂȘI DOZA DE 15 MG PE ZI.
Grupe speciale de pacienți
Vărstnici şi pacienţi cu risc crescut de reacţii adverse (vezi pct. 5.2):
Doza recomandată pentru tratamentul pe termen lung al artritei reumatoide şi al spondilitei anchilozante
la vârstnici este de 7,5 mg pe zi. La pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse tratamentul se începe cu o
doză de 7,5 mg pe zi.
Insuficienţă renală (vezi pct.5.2):
La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.
La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la
pacienţi cu cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min). (Pentru pacienţii cu insuficienţă renală
severă nedializaţi, vezi pct. 4.3).
Insuficienţă hepatică (vezi pct 5.2):
La bolnavii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei. (Pentru
pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3)
Copii şi adolescenţi
Meloxicam Zentiva este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 15 ani (vezi pct. 4.3).
4.3 Contraindicaţii
Acest medicament este contraindicat în următoarele situaţii:
- hipersensibilitate la meloxicam sau la oricare dintre excipienţi sau hipersensibilitate la substanţe cu
acţiune similară, de exemplu AINS, acid acetilsalicilic. Meloxicamul nu trebuie administrat
pacienţilor cu manifestări de astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic sau urticarie, ca
urmare a administrării de acid acetilsalicilic sau alte AINS.
- al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6 „Ferilitatea, sarcina şi şi alăptarea”);
- copii şi adolescenţi cu vârsta sub 15 ani;
- hemoragie gastro-intestinală manifestă sau perforaţie, datorită unui tratament anterior cu AINS;
- ulcer gastro-duodenal activ sau recent/perforat (evidenţierea sau diagnosticarea a două sau mai
multe episoade distincte de ulceraţie sau hemoragie);
- insuficienţă hepatică severă;
- insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;
- hemoragii gastro-intestinale, antecedente de hemoragii recente cerebrovasculare sau evidenţierea
unor tulburări hemoragice sistemice;
- insuficienţă cardiacă severă.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai
scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-
intestinale, prezentate mai jos).
Doza maximă zilnică recomandată nu trebuie depăşită în cazul unui efect terapeutic insuficient şi nici nu
trebuie administrat un AINS suplimentar terapiei existente, deoarece este posibil ca toxicitatea să crească,
3
în timp ce nu a fost dovedit avantajul terapeutic. Trebuie evitată administrarea concomitentă de
meloxicam împreună cu alţi AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2.
Meloxicam nu este indicat pacienţilor care necesită tratarea durerilor acute.
În absenţa ameliorării simptomatologiei după mai multe zile, se va reevalua beneficiul terapeutic al
tratamentului.
Se va avea în vedere orice antecedent de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic pentru a asigura efectul
scontat, înainte de a începe tratamentul cu meloxicam. Se va verifica cu atenţie, periodic, posibilitatea
apariţiei unei recidive, la pacienţi trataţi cu meloxicam şi care au avut astfel de antecedente.
Efecte gastro-intestinale
Similar altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară hemoragii gastro-
intestinale, ulceraţii sau perforaţii, potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în
absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe.
Riscul apariţiei de hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii este cu atât mai mare, cu cât se
cresc dozele de AINS, la pacienţi cu antecedente de ulcer, în special dacă au fost însoţite de hemoragii
sau perforaţii (vezi pct.4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cele mai mici
doze disponibile. Se va avea în vedere asocierea cu medicamente care protejează (de exemplu misoprostol
sau inhibitori ai pompei de protoni) în cazul acestor pacienţi şi, de asemenea, în cazul pacienţilor care
necesită tratament cu doze scăzute de aspirină sau cu alte medicamente, care pot creşte riscul
evenimentelor gastro-intestinale (vezi pct.4.5).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice
simptom abdominal neobişnuit (în special sângerare/hemoragie gastro-intestinală), mai ales la începutul
tratamentului.
Se recomandă precauţie la pacienţii trataţi în acelaşi timp cu medicamente care pot creşte riscul de
apariţie a ulceraţiilor sau hemoragiilor, cum ar fi heparină, administrată ca tratament curativ în geriatrie,
anticoagulantele, ca de exemplu warfarină sau alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv
acid acetilsalicilic, administrat în doze pentru acţiunea anti-inflamatoare (doză unică ≥ 1g sau doză zilnică
totală ≥ 3g) (vezi pct. 4.5).
Dacă apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale la pacienţi trataţi cu meloxicam, tratamentul trebuie
întrerupt.
Medicamentele AINS se vor administra cu precauţie la pacienţi cu antecedente de afecţiuni gastro-
intestinale (colite ulcerative, boală Crohn), deoarece aceste manifestări se pot exacerba. (vezi pct.4.8 –
reacţii adverse).
Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până
la moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că
tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.
Înainte de initiere şi pe parcursul tratamentului cu meloxicam, se recomandă monitorizarea clinică a
tensiunii arteriale la pacienţi cu risc.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS, inclusiv meloxicam (în
special în doze mari şi în tratament de lungă durată), se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a
evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele
existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă
ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu meloxicam
numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de
4
lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu:
hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Reacţii cutanate
La utilizarea meloxicamului au fost raportate reacţii adverse cutanate care pun viaţa în pericol cum sunt
sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică.
Pacienţii trebuie sfătuiţi referitor la semnele şi simptomele acestor afecţiuni şi trebuie monitorizaţi atent
pentru apariţia reacţiilor cutanate. Cel mai mare risc de apariţie a sindromului Stevens-Johnson sau a
necrolizei epidermice toxice este în cursul primelor săptămâni de tratament.
În cazul diagnosticării simptomelor sau semnelor sindromului Stevens-Johnson sau ale necrolizei
epidermice toxice (de exemplu erupţie cutanată progresivă, frecvent asociată cu vezicule sau cu leziuni
ale mucoaselor), tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt.
Cele mai bune rezultate în abordarea terapeutică a pacienţilor cu sindrom Stevens-Johnson şi necroliză
epidermică toxică sunt obţinute prin diagnosticul precoce şi întreruperea imediată a oricărui medicament
suspectat. Întreruperea precoce este asociată cu un prognostic mai bun.
Dacă pacientul a dezvoltat sindrom Stevens-Johnson sau necroliză epidermică toxică la utilizarea de
meloxicam, meloxicamul nu mai trebuie niciodată readministrat.
Parametrii funcţiei hepatice şi renale
Similar altor AINS, au fost raportate creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor, creşteri
ale valorilor bilirubinei serice sau ale altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale valorilor
creatininei serice şi ale ureei serice şi alte modificări ale analizelor de laborator. În majoritatea cazurilor,
creşterile au fost mici şi tranzitorii, Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau persistente, administrarea
Meloxicam trebuie întreruptă şi se vor efectua teste de urmărire.
Insuficienţa renală
AINS, inhibând efectul vasodilatator al prostaglandinelor renale, pot induce decompensarea funcţiei
renale prin reducerea filtrării glomerulare. Această reacţie adversă este dependentă de doză. La începutul
tratamentului, sau după creşterea dozelor, se recomandă o monitorizare atentă a diurezei şi a funcţiei
renale, la pacienţi cu următorii factori de risc:
Vârstnici
Adminstrare concomitentă de inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II,
sartani, diuretice (vezi pct. 4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune)
Hipovolemie (de orice cauză)
Insuficienţă cardiacă congestivă
Insuficienţă renală
Sindrom nefrotic
Nefropatie lupică
Insuficienţă hepatică gravă (albumină serică <25 g/l sau scor Child-Pugh ≥10)
Rar, AINS pot să determine nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau sindrom
nefrotic.
La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.
La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la
pacienţi cu cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min).
Retenţie de sodiu, potasiu şi retenţie de apă
La administrarea de AINS pot să apară retenţie de sodiu, retenţie de potasiu, de apă, cât şi interferenţă cu
efectele natriuretice ale diureticelor. În plus, se poate produce scăderea efecteului antihipertensiv al
medicamentelor antihipertensive (vezi pct. 4.5). Drept rezultat, la pacienţi predispuşi se pot agrava sau
exacerba edemul, insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea arterială. De aceea, este necesară o
monitorizare clinică la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.2 şi 4.3).
Hiperkaliemie
Hiperkaliemia paote fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot creşte
kaliemia (vezi pct.4.5).
În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare regulată a valorilor potasiului.
5
Alte atenţionări şi precauţii
Vârstnicii, pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o supraveghere
atentă. Similar altor AINS, meloxicamul se va administra cu precauţie la pacienţii vârstnici, deoarece
aceştia au un risc mai mare de insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă. Frecvenţa de apariţie a reacţiilor
adverse la AINS, în special hemoragii gastro-intestinale şi perforaţii, care pot fi letale, este crescută la
vârstnicii (vezi pct. 4.2).
Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei boli infecţioase subiacente.
Similar oricărui alt medicament care inhibă ciclooxigenaza/sinteza prostaglandinelor, administrarea
meloxicamului poate să afecteze fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână gravide.
Prin urmare, trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au
dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate.
Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază
(Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunea numai la adulţi.
Interacţiuni farmacodinamice:
Alte medicamente antiinflamatore nesteroidiene (AINS) şi acid acetisalicilic > 3 g/zi:
Administrarea concomitentă (vezi pct. 4.4) de alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, inclusiv
acid acetilsalicilic , administrat în doze anti-inflamatoare (doză unică > 1 g sau doză zilnică totală > 3 g ),
nu e este recomandată.
Corticosteroizi (de exemplu glucocorticoizi):
Adminstrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie, datorită unui risc crescut de hemoragii şi
ulceraţii gastro-intestinale.
Anticoagulante orale sau heparină administrate în doze geriatrice sau curative:
Risc considerabil crescut de hemoragie, prin inhibare funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-
intestinale. AINS pot mări efectele anticoagulantelor, ca de exemplu warfarină (vezi pct. 4.4). Nu se
recomandă administrarea concomitentă de AINS cu anticoagulante orale sau heparină, administrată în
doze geriatrice sau curative (vezi pct. 4.4).
În celelalte situaţii care necesită utilizarea de heparină se impune precauţie, datorită unui risc crescut de
hemoragie.
Dacă nu poate fi evitată o astfel de asociere, este necesară o atentă monitorizare a INR.
Trombolitice şi antiagregante plachetare:
Risc crescut de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-intestinale.
Inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei:
Risc crescut de hemoragie gastro-intestinală.
Diuretice, inhibitori ECA şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II:
AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. La unii pacienţi cu funcţia
renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă)
asocierea unui inhibitor ECA sau a unui antagonist al receptorilor de angiotensină-II cu un medicament
care inhibă ciclooxigenaza, poate produce deteriorarea funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă
renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea, această combinaţie trebuie administrată cu
precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod corespunzător şi se va acorda o atenţie
deosebită monitorizării funcţiei renale, atât după iniţierea tratamentului, cât şi în continuare, periodic
(vezi pct. 4.4).
Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante):
6
In cazul asocierii cu aceste medicamente, poate apărea o scădere a efectului antihipertensiv al beta-
blocantelor (datorită inhibării prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
Inhibitori de calcineurină (de exemplu ciclosporină, tacrolimus):
Nefrotoxicitatea inhibitorilor de calcineurină poate fi amplificată de AINS prin efecte mediate de
prostaglandinele renale. În timpul tratamentului asociat trebuie monitorizată funcţia renală. Se recomandă
o atentă monotorizare a funcţiei renale, în special la vârstnici.
Dispozitive intrauterine:
S-a raportat că AINS micşorează eficacitatea dispozitivelor intrauterine.
Raportările anterioare privind scăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine determinată de AINS
necesită confirmări suplimentare.
Chinolonele
În cazul asocierii AINS cu chinolone este posibilă creşterea riscului de convulsii.
Interacţiuni farmacocinetice: Efectul meloxicam-ului aspra farmacocineticii altor medicamente
Litiu:
AINS cresc concentraţiile plasmatice ale litiului (prin scăderea excreţiei renale a litiului), care poate
atinge valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi AINS (vezi pct. 4.4). Dacă
este necesară această asociere, litemia trebuie monitorizată cu atenţie la iniţierea, ajustarea sau
întreruperea tratamentul cu meloxicam.
Metotrexat:
AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând astfel concentraţiile plasmatice ale
metotrexatului. Din această cauză, la pacienţi trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mari de 15 mg pe
săptămână) nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4).
Riscul unei interacţiuni dintre medicamentele din grupul AINS şi metotrexat trebuie avut în vedere şi la
pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. Dacă tratamentul
asociat este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Se recomandă precauţie la
administrarea metotrexatului şi AINS în interval de 3 zile, deoarece în acest caz concentraţia plasmatică a
metotrexatului poate creşte, mărind toxicitatea.
Deşi proprietăţile farmacocinetice ale metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu au fost afectate relevant de
tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea hematologică a
metotrexatului poate fi amplificată de tratamentul cu AINS (vezi anterior). (vezi pct. 4.8).
Interacţiuni farmacocinetice: Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicam-ului
Colestiramina:
Colestiramina,accelerează excreţia meloxicamului, întrerupând circuitul enterohepatic, astfel că
clearance-ul meloxicamului creşte cu 50%, iar timpul de înjumătăţire scade la 13±3 ore. Această
interacţiune are semnificaţie clinică
Nu au fost înregistrate interacţiuni farmacocinetice relevante la administrarea concomitentă de antiacide,
cimetidină şi digoxină.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-
fetală. Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii cardiace
şi gastroschisis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul sarcinii. Riscul
absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se
presupune că riscul creşte cu doza şi durata administrării. La animale, administrarea inhibitorilor sintezei
prostaglandinelor a avut drept rezultat creşterea pierderilor pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-
fetale. În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a
raportat creşterea incidenţei diverselor malformaţii, incluzând malformaţiile cardiovasculare.
7
Pe parcursul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, meloxicam nu trebuie utilizat, decât dacă
este absolut necesar. Dacă se adminstrează meloxicam unei femei care doreşte să rămână însărcinată, sau
pe parcursul trimestrului întâi sau al doilea de sarcină, se va utiliza cea mai mică doză şi pe parcursul
celui mai scut interval de timp.
Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune
*fătul la:
- toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune
pulmonară);
- disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios;
*mama şi nou-născutul, la şfârşitul sarcinii, la:
- o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze
foarte mici;
- inhibarea contracţiilor uterine determinând încetinirea sau prelungirea travaliului.
În consecinţă, meloxicam este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină.
Alăptarea
Deşi nu sunt date specifice referitoare la meloxicam, se ştie că AINS se excretă în laptele matern.
De aceea, administrarea la femeile care alăptează nu este recomandată.
Fertilitatea
Vezi pct. 4.4, subpunctul Alte atenţionări şi precauţii.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Nu sunt studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de a conduce
vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor adverse
raportate, meloxicam nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce
vehicule sau de a folosi utilaje.
Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere sau somnolenţă, vertij sau alte tulburări la nivelul
sistemului nervos central trebuie să evite astfel de activităţi.
4.8 Reacţii adverse
a) Descriere generală
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi
în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).
Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi
insuficienţa cardiacă.
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt de origine gastro-intestinală. Se pot produce ulcere
peptice, perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori cu potenţial letal, în special la vârstnici (vezi
pct. 4.4). După administrare au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie,
durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatite ulcerative, exacerbări ale colitelor şi ale bolii Crohn’s
(vezi pct. 4.4 – Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare). Mai puţin frecvent, s-a observat gastrită.
Frecvenţele menţionate mai jos se bazează pe reacţiile adverse raportate în 27 de studii clinice, în care
durata tratamentului a fost de cel puţin 14 zile. Datele provin din studii clinice efectuate la 15197 pacienţi
care au fost trataţi cu doze orale zilnice de 7,5 sau 15 mg meloxicam sub formă de comprimate sau
capsule pe o perioadă de până la un an.
Sunt incluse reacţiile adverse care ar putea fi asociate cu administrarea de meloxicam şi care au fost
raportate după punerea pe piaţă a medicamentului
8
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente
(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi
<1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).
b) Tabelul reacţilor adverse
Tulburări hematologice si limfatice
Mai puţin frecvente: anemie
Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale formulei leucocitare),
leucopenie, trombocitopenie
Foarte rare: agranulocitoză (vezi pct. c)
Tulburări ale sistemul imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactoide sau anafilactice
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii anafilactoide, reacţii anafilactice
Tulburări psihice
Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri
Cu frecvenţă necunoscută: confuzie, dezorientare
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată, conjunctivită
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: vertij
Rare: tinitus
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii
A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), eritem tranzitor al feţei şi gâtului
Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale
Rare: declanşarea de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic sau la alte
AINS
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: dispepsie, greaţă, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree
Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită, eructaţii
Rare: colită, ulcer gastro-duodenal, esofagită
Foarte rare: perforaţii gastro-intestinale
Hemoragiile gastro-intestinale, ulcerele sau perforaţiile pot fi severe uneori şi au potenţial letal, în special
la vârstnici (vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creşterea valorilor serice ale
transaminazelor sau ale bilirubinei)
Foarte rare: hepatită
Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat
9
Mai puţin frecvente: angioedem, prurit, erupţii cutanate tranzitorii
Rare: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică (vezi pct. c), urticarie
Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem polimorf
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare
Tulburări renale si ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: retenţie hidro-salină, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5), modificări ale
parametrilor funcţiei renale (creşteri ale creatininemiei şi/sau ale concentraţiei serice ale ureei)
Foarte rare: insuficienţa renală acută, în special la pacienţi cu factori de risc (vezi pact. 4.4)
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: edem, înclusiv edem al extremităţilor membrelor
c) Informaţii care caracterizează reacţiile adverse raportate individual severe şi/sau frecvente
La pacienţi trataţi cu meloxicam sau cu alte medicamente cu potenţial mielotoxic, au fost raportate foarte
rar cazuri de agranulocitoză (vezi pct. 4.5).
Reacţii adverse cutanate severe: au fost raportate sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică
(vezi pct. 4.4).
d) Reacţii adverse care nu au fost încă observate în relaţia cu produsul, dar care sunt în general
acceptate ca fiind atribuite altor compuşi din aceeaşi clasă
A fost raportată leziune renală organică, rezultând o posibilă insuficienţă renală acută: foarte rare cazuri
de nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză papilară (vezi pct. 4.4).
4.9 Supradozaj
Simptomele în caz de supradozaj acut cu AINS sunt în general limitate la letargie, somnolenţă, greaţă,
vărsături şi durere epigastrică, care sunt în general reversibile după terapie de susţinere. Se pot produce
hemoragii gastro-intestinale. Intoxicaţia gravă poate produce hipertensiune arterială, insuficienţă renală
acută, disfuncţie hepatică, depresie respiratorie, comă, convulsii, colaps cariovascular şi stop cardiac. Au
fost raportate reacţii anafilactoide după ingestie de AINS în doze terapeutice sau pot să apară după un
supradozaj.
În caz de supradozaj cu AINS, se instituie terapie simptomatică şi de susţinere a pacienţilor. Un studiu
clinic a arătat că eliminarea meloxicamului este accelerată de administrarea de trei ori pe zi a unei doze
orale de 4 g colestiramină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare nesteroidiene și antireumatice, oxicami,
codul ATC: M01AC06.
Meloxicam este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din grupa oxicamilor, cu proprietăţi
antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.
Activitatea antiinflamatorie a meloxicamului a fost demonstrată pe modelele standard de inflamaţie. Ca şi în
cazul altor AINS, mecanismul exact de acţiune rămâne necunoscut. Totuşi, există cel puţin un mecanism de
acţiune comun tuturor AINS (valabil inclusiv pentru meloxicam): inhibarea biosintezei prostaglandinelor,
mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă printr-o foarte bună
biodisponibilitate absolută de 89% după administrare orală. S-a evidenţiat că cele trei forme orale,
comprimatele, suspensia orală şi capsulele sunt bioechivalente.
10
După administrarea unei doze unice de meloxicam comprimate, media concentraţiilor plasmatice maxime
a fost atinsă în decurs de 2 ore pentru suspensia orală şi în decurs de 5-6 ore pentru formele solide cu
administrare orală (capsule şi comprimate).
În cazul administrării de doze repetate, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile.
Administrarea zilnică în doză unică duce la concentraţii plasmatice ale medicamentului cu fluctuaţii
relativ mici între concentraţiile maxime şi cele minime (concentraţiile atinse înainte de administrarea
dozei următoare), variind între 0,4 – 1,0 μg/ml pentru doze de 7,5 mg, respectiv între 0,8 – 2,0 μg/ml
pentru doze de 15 mg (Cmin, respectiv Cmax la starea de echilibru). Concentraţiile plasmatice maxime de
meloxicam la starea de echilibru sunt atinse în decurs de cinci până la şase ore pentru comprimate.
Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată prin administrarea concomitentă de
alimente.
Distribuţie
Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină (99%).
Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori aproximativ jumătate din cele
plasmatice.
Volumul de distribuţie plasmatică este mic, în medie 11 l. Variaţiile interindividuale sunt de ordinul a 30
– 40%.
Metabolizare
Meloxicamul suferă biotransformare hepatică extensivă. În urină au fost identificaţi patru metaboliţi
diferiţi, care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Principalul metabolit, 5’-
carboximeloxicam (60% din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit intermediar 5’-
hidroximetilmeloxicam, care este excretat, de asemenea, într-o proporţie mai mică (9% din doză). Studiile
in vitro arată că CYP 2C9 joacă un rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din
partea izoenzimei CYP 3A4. Activitatea peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi
doi metaboliţi, care reprezintă 16%, respectiv 4 % din doza administrată.
Eliminare
Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin
urină şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile fecale,
în timp ce prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.
Media timpului de înjumătăţire prin eliminare este de aproximativ 20 ore. Valoarea medie a clearance-
ului plasmatic total este de 8 ml/min.
Linearitate/non-linearitate
S-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi farmacocinetice lineare la doze terapeutice cuprinse între
7,5 mg până la 15 mg după administrare orală sau intramusculară.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă hepatică/renală:
Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de insuficienţa
hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată.
În caz de insuficienţă renală în fază terminală, creşterea volumului de distribuţie poate determina
concentraţii mai mari de meloxicam liber şi doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg (vezi pct. 4.2).
Pacienţi vârstnici:
Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai mică
decât cea raportată la pacienţii mai tineri.
5.3 Date preclinice de siguranţă
S-a demonstrat că profilul toxicologic al meloxicamului în studii preclinice este identic cu cel al AINS:
ulcere şi eroziuni gastro-intestinale, necroză papilară renală la doze mari, la administrare pe termen lung
la două specii de animale.
Studii asupra funcţiei de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea implantării
şi efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Studii
11
privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat teratogenitate la doze
orale de până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure.
Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 – 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze
exprimate în mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul
gestaţiei, efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine. Meloxicamul nu a prezentat
acţiune mutagenă, nici in vitro, nici in vivo.
Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat potenţial carcinogen la doze cu mult
mai mari decât cele utilizate clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu
Citrat de sodiu dihidrat
Crospovidonă.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Nu necesită condiţii speciale pentru păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un blister din PVC-PVDC/Al a 10 comprimate
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 3 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 6 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 10 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ZENTIVA, k.s.
U kabelovny 130
102 37 Praga 10, Dolní Měcholupy
Republica Cehă
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6416/2006/01-02-03-04-05
12
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Mai 2006
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2013
