BISOPROLOL THESPIS 5 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Bisoprolol Thespis 5 mg comprimate filmate
Bisoprolol Thespis 10 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine bisoprolol fumarat 5 mg, echivalentul la bisoprolol 4,24 mg.
Fiecare comprimat filmat conţine bisoprolol fumarat 10 mg, echivalentul la bisoprolol 8,48 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Bisoprolol Thespis 5 mg, comprimate filmate
Comprimate filmate de culoare galbenă, rotunde, biconvexe, inscripţionate cu „I şi linie mediană” pe
o faţă şi „11” pe cealaltă faţă. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
Bisoprolol Thespis 10 mg, comprimate filmate
Comprimate filmate de culoare galbenă, rotunde, biconvexe, inscripţionate cu „I şi linie mediană” pe
o faţă şi „13” pe cealaltă faţă. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Angină pectorală cronică stabilă
4.2 Doze şi mod de administrare
Adulţi
Pentru ambele indicaţii, doza este de 5 mg de bisoprolol fumarat o dată pe zi. În caz de necesitate,
doza poate fi crescută la 10 mg bisoprolol fumarat o dată pe zi.
Doza maximă recomandată este de 20 mg o dată pe zi.
În toate cazurile, doza administrată este ajustată individual, luând în considerare în special frecvenţa
pulsului şi succesul terapeutic.
Insuficienţă renală sau hepatică
2
În mod normal, ajustarea dozei nu este necesară la pacienţii cu tulburări uşoare până la moderate ale
funcţiei hepatice sau renale. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 20
ml/min) şi la pacienţii cu tulburări severe ale funcţiei hepatice este recomandat să nu se depăşească o
doză zilnică de 10 mg bisoprolol fumarat.
Experienţa privind utilizarea bisoprololului la pacienţii ce efectuează şedinţe de dializă este limitată;
cu toate acestea nu există date conform cărora schema terapeutică trebuie modificată.
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea Bisoprolol Thespis la copii şi adolescenţi sub 18 ani nu au fost stabilite. Prin
urmare, utilizarea Bisoprolol Thespis nu este recomandată pentru administrare la această grupă de
pacienţi.
Durata tratamentului pentru toate indicaţiile
În general, tratamentul cu bisoprolol este un tratament de lungă durată.
Tratamentul cu bisoprolol nu trebuie întrerupt brusc, deoarece acest fapt poate determina agravarea
tranzitorie a afecţiunii. În special la pacienţii cu boală cardiacă ischemică, tratamentul nu trebuie
întrerupt în mod brusc. Se recomandă reducerea treptată a dozei zilnice.
Mod de administrare
Comprimatele Bisoprolol Thespis se administrează dimineaţa, cu sau fără alimente. Se înghit cu o
cantitate de lichid şi nu trebuie mestecate.
4.3 Contraindicaţii
Bisoprolol este contraindicat la pacienţii cu:
insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de decompensare a insuficienţei cardiace
care necesită tratament inotrop administrat pe cale i.v.
şoc cardiogen
bloc atrioventricular de gradul II sau III (fără stimulator cardiac)
sindrom de sinus bolnav
bloc sinoatrial
bradicardie simptomatică
hipotensiune arterială simptomatică
astm bronşic sever sau boală pulmonară obstructivă cronică severă
forme severe de boală ocluzivă arterială periferică sau forme severe de sindrom Raynaud
feocromocitom netratat (vezi pct. 4.4)
acidoză metabolică
Bisoprolol este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la bisoprolol sau la oricare dintre
excipienţi.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Atenţionări speciale:
Întreruperea tratamentului cu bisoprolol nu trebuie să se facă brusc decât în cazurile în care această
măsură este clar indicată, întrucât poate cauza o agravare tranzitorie a afecţiunii cardiace, în special la
pacienţii cu boală cardiacă ischemică (vezi pct. 4.2).
Precauţii:
Bisoprolol trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu hipertensiune arterială sau angină pectorală şi
insuficienţă cardiacă asociată.
3
Bisoprolol trebuie utilizat cu precauţie în:
diabet zaharat cu variaţii mari ale valorilor glicemiei. Simptomele de hipoglicemie (de exemplu,
tahicardie, palpitaţii sau transpiraţie) pot fi mascate,
repaus alimentar strict,
terapie de desensibilizare în desfăşurare. Similar altor betablocante, bisoprololul poate amplifica
atât sensibilitatea la alergeni, cât şi severitatea reacţiilor anafilactice. Tratamentul cu epinefrină
nu determină întotdeauna efectul terapeutic anticipat,
bloc atrioventricular de grad I,
angină vasospastică Prinzmetal,
boală ocluzivă arterială periferică. Poate avea loc agravarea simptomelor, în special la începerea
tratamentului.
La pacienţii cu psoriazis sau cu antecedente de psoriazis, betablocantele (de exemplu, bisoprolol)
trebuie administrate numai după o considerare atentă a beneficiilor în raport cu riscurile.
Simptomele de tireotoxicoză pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol.
La pacienţii cu feocromocitom, bisoprolol nu trebuie administrat decât după blocada receptorului alfa.
La pacienţii cărora li se administrează anestezie generală, beta-blocantele reduc incidenţa aritmiilor şi
a ischemiei miocardice în timpul inducţiei şi intubaţiei şi în perioada post-operatorie. În prezent, se
recomandă continuarea tratamentului cu beta-blocante în perioada peri-operatorie. Medicul anestezist
trebuie să aibă în vedere blocajul beta-adrenergic, din cauza potenţialului de apariţie a interacţiunilor
cu alte medicamente, care pot determina bradiaritmii, atenuare a tahicardiei reflexe şi scădere a
abilităţii reflexe de compensare a pierderilor de sânge. Dacă se consideră necesară întreruperea
tratamentului cu beta-blocante înaintea intervenţiei chirurgicale, aceasta trebuie efectuată treptat şi
terminată cu aproximativ 48 ore înaintea anesteziei.
În astmul bronşic sau alte boli pulmonare obstructive cronice, care pot cauza simptome, se recomandă
tratament bronhodilatator concomitent. Ocazional, poate apărea o creştere a rezistenţei căilor
respiratorii la pacienţii cu astm; prin urmare, poate fi necesară suplimentarea dozei de beta2-agonişti.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Asocieri nerecomandate
Antagoniștii canalelor de calciu de tipul verapamilului și, într-o măsură mai mică, de tipul
diltiazemului: influenţă negativă asupra contractilității și conducerii atrio-ventriculare. Administrarea
intravenoasă a verapamilului la pacienții trataţi cu beta-blocante poate determina hipotensiune
arterială marcată și bloc atrio-ventricular.
Medicamente antihipertensive cu acțiune centrală (de exemplu, clonidină, metildopa, moxonidină,
rilmenidină): utilizarea concomitentă de medicamente antihipertensive cu acțiune centrală poate
determina reducerea suplimentară a tonusului simpatic central și, astfel, poate cauza reducerea
frecvenței cardiace, a debitului cardiac și vasodilataţie. Întreruperea bruscă a tratamentului, în special
înaintea întreruperii tratamentului beta-blocant, poate crește riscul de „hipertensiune arterială de
rebound”.
Asocieri care trebuie utilizate cu precauţie
Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu, chinidină, disopiramidă; lidocaină, fenitoină;
flecainidă, propafenonă): efectul asupra timpului de conducere atrioventriculară poate fi potenţat şi
poate creşte efectul inotrop negativ.
Antagoniştii canalelor de calciu de tipul dihidropiridinelor (de exemplu, felodipină şi amlodipină):
administrarea concomitentă poate creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale şi nu poate fi
4
exclusă creşterea riscului de deteriorare suplimentară a funcţiei de pompă ventriculară la pacienţii cu
insuficienţă cardiacă.
Medicamente antiaritmice de clasa III (de exemplu, amiodaronă): efectul asupra timpului de
conducere atrioventriculară poate fi potenţat.
Medicamente parasimpatomimetice: administrarea concomitentă poate prelungi timpul de conducere
atrio-ventriculară şi creşte riscul de bradicardie.
Betablocantele topice (de exemplu, picăturile oftalmice pentru tratamentul glaucomului) pot
intensifica efectele sistemice ale bisoprololului.
Insulină şi medicamente anti-diabetice orale: potenţarea efectului hipoglicemiant. Blocajul
receptorilor beta-adrenergici poate masca simptomele de hipoglicemie.
Medicamentele anestezice: atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune arterială
(vezi pct. 4.4).
Glicozide digitalice: creşterea timpului de conducere atrioventriculară, reducerea frecvenţei cardiace.
Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS): medicamentele AINS pot reduce efectul
hipotensiv al bisoprololului.
Medicamentele betasimpatomimetice (de exemplu, izoprenalină, dobutamină): administrarea
concomitentă a bisoprololului poate atenua efectele ambelor medicamente.
Medicamentele simpatomimetice care activează atât receptorii beta cât şi alfa-adrenergici (de
exemplu, norepinefrină, epinefrină): administrarea concomitentă cu bisoprolol poate demasca efectele
vasoconstrictoare mediate de receptori alfa-adrenergici ale acestor medicamente, determinând
creşterea tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei intermitente. Aceste interacţiuni sunt mai
probabile în cazul beta-blocantelor neselective.
Administrarea concomitentă cu medicamente antihipertensive şi cu alte medicamente cu potenţial de
scădere a tensiunii arteriale (de exemplu, antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine), poate
creşte riscul de hipotensiune arterială.
Asocieri care trebuie luate în considerare
Meflochină: risc crescut de bradicardie.
Inhibitori de monoaminoxidază (cu excepţia inhibitorilor MAO-B): creşterea efectului hipotensiv al
medicamentelor beta-blocante, dar şi risc de criză hipertensivă.
Rifampicină: este posibilă o uşoară reducere a timpului de înjumătăţire plasmatică al bisoprololului,
pe seama inducerii enzimelor hepatice implicate în metabolizarea medicamentelor. În mod normal, nu
este necesară ajustarea dozei.
Derivaţi de ergotamină: exacerbarea tulburărilor circulatorii periferice.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina:
Efectele farmacologice ale bisoprololului pot fi dăunătoare asupra sarcinii şi/sau asupra fătului/nou-
născutului. În general, medicamentele blocante beta-adrenergice reduc perfuzia placentară, care a fost
asociată cu retard de creştere, deces intrauterin, avort sau naştere prematură. Pot apărea reacţii
adverse (de exemplu, hipoglicemie, bradicardie) la făt şi copilul nou-născut. Dacă tratamentul cu
5
medicamente blocante beta-adrenergice este necesar, sunt de preferat medicamentele blocante beta1
selective.
Bisoprolol nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este strict necesar. Dacă
tratamentul cu bisoprolol este considerat necesar, trebuie monitorizate circulaţia sanguină
uteroplacentară şi creşterea fetală. În cazul unor efecte dăunătoare asupra sarcinii sau fătului trebuie
luat în considerare un tratament alternativ. Nou-născutul trebuie monitorizat cu atenţie. Simptomele
de hipoglicemie şi bradicardie apar, în general, în decursul primelor 3 zile de viaţă.
Alăptarea:
Nu există date cu privire la excreţia bisoprololului în laptele uman sau siguranţa expunerii la
bisoprolol la sugari. Prin urmare alăptarea la sân nu este recomandată în timpul administrării
Bisoprolol Thespis.
Fertilitatea:
Nu există date privind fertilitatea pentru Bisoprolol Thespis.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje.
În cadrul unui studiu la pacienţi cu boală cardiacă coronariană, bisoprololul nu a afectat performanţa
în conducerea vehiculelor. Cu toate acestea, în funcţie de răspunsul individual al pacienţilor la
tratament, nu poate fi exclus un efect asupra capacitaţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Acest fapt trebuie luat în considerare în principal la începutul tratamentului, la schimbarea medicaţiei
sau dacă se asociază cu alcoolul etilic.
4.8 Reacţii adverse
S-au observat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului cu bisoprolol, cu următoarele
frecvenţe:
Foarte frecvente (1/10)
Frecvente (1/100 pâna la <1/10)
Mai puţin frecvente (1/1000 până la <1/100)
Rare (1/10000 până la <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile)
Investigaţii diagnostice
Rare: concentraţii plasmatice crescute ale trigliceridelor, concentraţii plasmatice crescute ale
enzimelor hepatice (ALT, AST)
Tulburări cardiace
Foarte frecvente: bradicardie
Frecvente: agravarea insuficienţei cardiace
Mai puţin frecvente: tulburări de conducere AV
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: ameţeală*, cefalee*
Rare: sincopă
Tulburări oculare
Rare: reducerea lăcrimării (a se lua în considerare dacă pacientul foloseşte lentile de contact)
Foarte rare: conjunctivită
6
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tulburări auditive
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau cu antecedente de afecţiune
obstructivă respiratorie
Rare: rinită alergică
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: tulburări gastrointestinale cum sunt greaţă, vărsături, diaree, constipaţie
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Rare: reacţii de hipersensibilitate cum sunt prurit, eritem facial tranzitor, erupţie cutanată tranzitorie
Foarte rare: alopecie. Medicamentele beta-blocante pot provoca sau agrava psoriazisul sau induce
erupţii cutanate asemănătoare cu psoriazisul.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: slăbiciune musculară, crampe musculare
Tulburări vasculare
Frecvente: senzaţie de răceală sau de amorţeală la nivelul extremităţilor, hipotensiune arterială
Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări generale
Frecvente: astenie, fatigabilitate
Tulburări hepatobiliare
Rare: hepatită
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Rare: tulburări de potenţă
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: depresie, tulburări de somn
Rare: coşmaruri, halucinaţii
4.9 Supradozaj
Simptome
Cele mai frecvente semne preconizate în caz de supradozaj cu un betablocant sunt bradicardia,
hipotensiunea arterială, bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi hipoglicemia. Există o
experienţă limitată în ceea ce priveşte supradozajul cu bisoprolol, fiind raportate doar câteva cazuri de
supradozaj cu bisoprolol. S-au observat bradicardie şi/sau hipotensiune arterială. Toţi pacienţii s-au
recuperat. Există o amplă variaţie inter-individuală a sensibilităţii la o doză unică crescută de
bisoprolol şi pacienţii cu insuficienţă cardiacă sunt, probabil, foarte sensibili.
Tratament
În generat, în caz de supradozaj, se recomandă întreruperea tratamentului cu bisoprolol şi
administrarea tratamentului suportiv şi simptomatic.
Pe baza acţiunilor farmacologice preconizate şi a recomandărilor pentru alte medicamente beta-
blocante, următoarele măsuri generale pot fi luate în considerare atunci când acest fapt se impune din
punct de vedere clinic.
7
Bradicardie: Administraţi atropină pe cale intravenoasă. Dacă răspunsul este inadecvat, pot fi
administrate cu precauţie izoprenalina sau alt medicament cu proprietăţi cronotrop pozitive. În
anumite circumstanţe, poate fi necesară introducerea transvenoasă a unui pacemaker.
Hipotensiune arterială: Trebuie administrate fluide şi vasopresoare pe cale intravenoasă. Poate fi utilă
administrarea intravenoasă de glucagon.
Bloc atrioventricular (de gradul II sau III): Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie şi trataţi cu
perfuzie cu izoprenalină sau stimulare cardiacă temporară.
Acutizarea insuficienţei cardiace: Administraţi diuretice, agenţi inotropi, agenţi vasodilatatori pe cale
intravenoasă.
Bronhospasm: Administraţi terapie bronhodilatatoare de exemplu, izoprenalină, medicamente beta2-
simpatomimetice şi/sau aminofilină.
Hipoglicemie: Administraţi glucoză pe cale intravenoasă.
Date limitate sugerează că bisoprololul este foarte greu dializabil.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Medicamente beta-blocante selective
Codul ATC: C07AB07
Bisoprololul este un medicament cu selectivitate crescută asupra receptorilor beta-1 adrenergici, fără
activitate simpatomimetică intrinsecă şi fără activitate de stabilizare a membranei, relevantă clinic.
Acesta prezintă numai o afinitate scăzută atât pentru receptorii beta-2 adrenergici de la nivelul
muşchilor netezi bronşici şi vasculari, cât şi pentru receptorii beta-2 adrenergici responsabili de
reglarea metabolică. Prin urmare, în general nu se anticipează ca bisoprololul să influenţeze rezistenţa
căilor aeriene sau efectele metabolice mediate de receptorii beta-2 adrenergici. Selectivitatea asupra
receptorilor beta-1 adrenergici depăşeşte limitele dozei terapeutice.
Bisoprololul este utilizat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale şi a anginei pectorale. Similar
altor medicamente beta-1 blocante, mecanismul de acţiune în hipertensiunea arterială este neclar. Cu
toate acestea, se cunoaşte că bisoprololul reduce în mod semnificativ activitatea reninei plasmatice.
Mecanism antianginos: Prin inhibarea receptorilor beta adrenergici cardiaci, bisoprololul inhibă
răspunsul activării simpatice. Aceasta determină scăderea frecvenţei cardiace şi a contractilităţii,
determinând astfel scăderea necesarului de oxigen al miocardului.
În administrarea pe termen scurt la pacienţii cu boală cardiacă coronariană fără insuficienţă cardiacă
cronică, bisoprololul reduce frecvenţa cardiacă şi debitul sistolic şi, astfel, debitul cardiac şi consumul
de oxigen. În administrarea pe termen lung, rezistenţa periferică, iniţial ridicată, se reduce.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Bisoprololul este absorbit aproape complet din tractul gastrointestinal. În asociere cu efectul foarte
redus de prim pasaj hepatic, acest fapt determină o biodisponibilitate ridicată, de aproximativ 90%.
Distribuţie
Legarea bisoprololului de proteinele plasmatice este de aproximativ 30%. Volumul de distribuţie este
de 3,5 l/kg.
8
Metabolizare şi eliminare
Clearance-ul total este de aproximativ 15 l/h.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (10-12 ore) oferă o eficacitate de 24 de ore în urma
unei doze cu administrare o dată pe zi.
Bisoprololul se excretă din organism pe două căi: 50 % este metabolizat de ficat în metaboliţi inactivi,
care se excretă renal. Restul de 50% se excretă renal în formă nemetabolizată. Deoarece eliminarea se
produce la nivel renal şi hepatic în măsuri egale, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţi cu
afectare a funcţiei hepatice sau insuficienţă renală.
Cinetica bisoprololului este liniară şi independentă de vârstă.
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică (stadiul III conform clasificării NYHA) concentraţiile
plasmatice ale bisoprololului sunt mai mari şi timpul de înjumătăţire plasmatică este mai lung
comparativ cu voluntarii sănătoşi. Concentraţia plasmatică maximă la starea de echilibru este de
64±21 ng/ml, la o doză zilnică de 10 mg şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de
17±5 ore.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele preclinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale
farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea sau
carcinogenitatea. Similar altor medicamente β-blocante, bisoprololul a cauzat toxicitate maternă
(reducerea aportului alimentar şi reducerea greutăţii corporale) şi embrionară/fetală (creşterea
incidenţei resorbţiilor, reducerea greutăţii la naştere a copilului, retard de dezvoltare fizică) la doze
mari, dar nu a avut efect teratogen.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Miezul comprimatului:
Celuloză microcristalină
Hidrogenfosfat de calciu anhidru
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Crospovidonă (tipul A)
Stearat de magneziu
Învelişul comprimatului:
Hipromeloză 6cP (E464)
Dioxid de titan (E171)
Macrogol 400
Oxid galben de fier (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale de păstrare
9
A se păstra în ambalajul, original pentru a fi protejat de lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Bisoprolol Thespis comprimate filmate sunt disponibile în blistere din Poliamidă - Aluminiu -
PVC/Hârtie - Poliester - Aluminiu.
Mărimi de ambalaj:
Ambalaj cu blistere : 30, 50, 100 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Thespis Pharmaceutical Limited
4, G. Kranidioti str., 1065 Nicosia
Cipru
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5787/2013/01 – ambalaj cu 30 comprimate filmate
5787/2013/02 – ambalaj cu 50 comprimate filmate
5787/2013/03 – ambalaj cu 100 comprimate filmate
5788/2013/01 – ambalaj cu 30 comprimate filmate
5788/2013/02 – ambalaj cu 50 comprimate filmate
5788/2013/03 – ambalaj cu 100 comprimate filmate
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Septembrie 2013
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Septembrie 2013
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Bisoprolol Thespis 5 mg comprimate filmate
Bisoprolol Thespis 10 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine bisoprolol fumarat 5 mg, echivalentul la bisoprolol 4,24 mg.
Fiecare comprimat filmat conţine bisoprolol fumarat 10 mg, echivalentul la bisoprolol 8,48 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Bisoprolol Thespis 5 mg, comprimate filmate
Comprimate filmate de culoare galbenă, rotunde, biconvexe, inscripţionate cu „I şi linie mediană” pe
o faţă şi „11” pe cealaltă faţă. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
Bisoprolol Thespis 10 mg, comprimate filmate
Comprimate filmate de culoare galbenă, rotunde, biconvexe, inscripţionate cu „I şi linie mediană” pe
o faţă şi „13” pe cealaltă faţă. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Angină pectorală cronică stabilă
4.2 Doze şi mod de administrare
Adulţi
Pentru ambele indicaţii, doza este de 5 mg de bisoprolol fumarat o dată pe zi. În caz de necesitate,
doza poate fi crescută la 10 mg bisoprolol fumarat o dată pe zi.
Doza maximă recomandată este de 20 mg o dată pe zi.
În toate cazurile, doza administrată este ajustată individual, luând în considerare în special frecvenţa
pulsului şi succesul terapeutic.
Insuficienţă renală sau hepatică
2
În mod normal, ajustarea dozei nu este necesară la pacienţii cu tulburări uşoare până la moderate ale
funcţiei hepatice sau renale. La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei < 20
ml/min) şi la pacienţii cu tulburări severe ale funcţiei hepatice este recomandat să nu se depăşească o
doză zilnică de 10 mg bisoprolol fumarat.
Experienţa privind utilizarea bisoprololului la pacienţii ce efectuează şedinţe de dializă este limitată;
cu toate acestea nu există date conform cărora schema terapeutică trebuie modificată.
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea Bisoprolol Thespis la copii şi adolescenţi sub 18 ani nu au fost stabilite. Prin
urmare, utilizarea Bisoprolol Thespis nu este recomandată pentru administrare la această grupă de
pacienţi.
Durata tratamentului pentru toate indicaţiile
În general, tratamentul cu bisoprolol este un tratament de lungă durată.
Tratamentul cu bisoprolol nu trebuie întrerupt brusc, deoarece acest fapt poate determina agravarea
tranzitorie a afecţiunii. În special la pacienţii cu boală cardiacă ischemică, tratamentul nu trebuie
întrerupt în mod brusc. Se recomandă reducerea treptată a dozei zilnice.
Mod de administrare
Comprimatele Bisoprolol Thespis se administrează dimineaţa, cu sau fără alimente. Se înghit cu o
cantitate de lichid şi nu trebuie mestecate.
4.3 Contraindicaţii
Bisoprolol este contraindicat la pacienţii cu:
insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de decompensare a insuficienţei cardiace
care necesită tratament inotrop administrat pe cale i.v.
şoc cardiogen
bloc atrioventricular de gradul II sau III (fără stimulator cardiac)
sindrom de sinus bolnav
bloc sinoatrial
bradicardie simptomatică
hipotensiune arterială simptomatică
astm bronşic sever sau boală pulmonară obstructivă cronică severă
forme severe de boală ocluzivă arterială periferică sau forme severe de sindrom Raynaud
feocromocitom netratat (vezi pct. 4.4)
acidoză metabolică
Bisoprolol este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la bisoprolol sau la oricare dintre
excipienţi.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Atenţionări speciale:
Întreruperea tratamentului cu bisoprolol nu trebuie să se facă brusc decât în cazurile în care această
măsură este clar indicată, întrucât poate cauza o agravare tranzitorie a afecţiunii cardiace, în special la
pacienţii cu boală cardiacă ischemică (vezi pct. 4.2).
Precauţii:
Bisoprolol trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu hipertensiune arterială sau angină pectorală şi
insuficienţă cardiacă asociată.
3
Bisoprolol trebuie utilizat cu precauţie în:
diabet zaharat cu variaţii mari ale valorilor glicemiei. Simptomele de hipoglicemie (de exemplu,
tahicardie, palpitaţii sau transpiraţie) pot fi mascate,
repaus alimentar strict,
terapie de desensibilizare în desfăşurare. Similar altor betablocante, bisoprololul poate amplifica
atât sensibilitatea la alergeni, cât şi severitatea reacţiilor anafilactice. Tratamentul cu epinefrină
nu determină întotdeauna efectul terapeutic anticipat,
bloc atrioventricular de grad I,
angină vasospastică Prinzmetal,
boală ocluzivă arterială periferică. Poate avea loc agravarea simptomelor, în special la începerea
tratamentului.
La pacienţii cu psoriazis sau cu antecedente de psoriazis, betablocantele (de exemplu, bisoprolol)
trebuie administrate numai după o considerare atentă a beneficiilor în raport cu riscurile.
Simptomele de tireotoxicoză pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol.
La pacienţii cu feocromocitom, bisoprolol nu trebuie administrat decât după blocada receptorului alfa.
La pacienţii cărora li se administrează anestezie generală, beta-blocantele reduc incidenţa aritmiilor şi
a ischemiei miocardice în timpul inducţiei şi intubaţiei şi în perioada post-operatorie. În prezent, se
recomandă continuarea tratamentului cu beta-blocante în perioada peri-operatorie. Medicul anestezist
trebuie să aibă în vedere blocajul beta-adrenergic, din cauza potenţialului de apariţie a interacţiunilor
cu alte medicamente, care pot determina bradiaritmii, atenuare a tahicardiei reflexe şi scădere a
abilităţii reflexe de compensare a pierderilor de sânge. Dacă se consideră necesară întreruperea
tratamentului cu beta-blocante înaintea intervenţiei chirurgicale, aceasta trebuie efectuată treptat şi
terminată cu aproximativ 48 ore înaintea anesteziei.
În astmul bronşic sau alte boli pulmonare obstructive cronice, care pot cauza simptome, se recomandă
tratament bronhodilatator concomitent. Ocazional, poate apărea o creştere a rezistenţei căilor
respiratorii la pacienţii cu astm; prin urmare, poate fi necesară suplimentarea dozei de beta2-agonişti.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Asocieri nerecomandate
Antagoniștii canalelor de calciu de tipul verapamilului și, într-o măsură mai mică, de tipul
diltiazemului: influenţă negativă asupra contractilității și conducerii atrio-ventriculare. Administrarea
intravenoasă a verapamilului la pacienții trataţi cu beta-blocante poate determina hipotensiune
arterială marcată și bloc atrio-ventricular.
Medicamente antihipertensive cu acțiune centrală (de exemplu, clonidină, metildopa, moxonidină,
rilmenidină): utilizarea concomitentă de medicamente antihipertensive cu acțiune centrală poate
determina reducerea suplimentară a tonusului simpatic central și, astfel, poate cauza reducerea
frecvenței cardiace, a debitului cardiac și vasodilataţie. Întreruperea bruscă a tratamentului, în special
înaintea întreruperii tratamentului beta-blocant, poate crește riscul de „hipertensiune arterială de
rebound”.
Asocieri care trebuie utilizate cu precauţie
Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu, chinidină, disopiramidă; lidocaină, fenitoină;
flecainidă, propafenonă): efectul asupra timpului de conducere atrioventriculară poate fi potenţat şi
poate creşte efectul inotrop negativ.
Antagoniştii canalelor de calciu de tipul dihidropiridinelor (de exemplu, felodipină şi amlodipină):
administrarea concomitentă poate creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale şi nu poate fi
4
exclusă creşterea riscului de deteriorare suplimentară a funcţiei de pompă ventriculară la pacienţii cu
insuficienţă cardiacă.
Medicamente antiaritmice de clasa III (de exemplu, amiodaronă): efectul asupra timpului de
conducere atrioventriculară poate fi potenţat.
Medicamente parasimpatomimetice: administrarea concomitentă poate prelungi timpul de conducere
atrio-ventriculară şi creşte riscul de bradicardie.
Betablocantele topice (de exemplu, picăturile oftalmice pentru tratamentul glaucomului) pot
intensifica efectele sistemice ale bisoprololului.
Insulină şi medicamente anti-diabetice orale: potenţarea efectului hipoglicemiant. Blocajul
receptorilor beta-adrenergici poate masca simptomele de hipoglicemie.
Medicamentele anestezice: atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune arterială
(vezi pct. 4.4).
Glicozide digitalice: creşterea timpului de conducere atrioventriculară, reducerea frecvenţei cardiace.
Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS): medicamentele AINS pot reduce efectul
hipotensiv al bisoprololului.
Medicamentele betasimpatomimetice (de exemplu, izoprenalină, dobutamină): administrarea
concomitentă a bisoprololului poate atenua efectele ambelor medicamente.
Medicamentele simpatomimetice care activează atât receptorii beta cât şi alfa-adrenergici (de
exemplu, norepinefrină, epinefrină): administrarea concomitentă cu bisoprolol poate demasca efectele
vasoconstrictoare mediate de receptori alfa-adrenergici ale acestor medicamente, determinând
creşterea tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei intermitente. Aceste interacţiuni sunt mai
probabile în cazul beta-blocantelor neselective.
Administrarea concomitentă cu medicamente antihipertensive şi cu alte medicamente cu potenţial de
scădere a tensiunii arteriale (de exemplu, antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine), poate
creşte riscul de hipotensiune arterială.
Asocieri care trebuie luate în considerare
Meflochină: risc crescut de bradicardie.
Inhibitori de monoaminoxidază (cu excepţia inhibitorilor MAO-B): creşterea efectului hipotensiv al
medicamentelor beta-blocante, dar şi risc de criză hipertensivă.
Rifampicină: este posibilă o uşoară reducere a timpului de înjumătăţire plasmatică al bisoprololului,
pe seama inducerii enzimelor hepatice implicate în metabolizarea medicamentelor. În mod normal, nu
este necesară ajustarea dozei.
Derivaţi de ergotamină: exacerbarea tulburărilor circulatorii periferice.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina:
Efectele farmacologice ale bisoprololului pot fi dăunătoare asupra sarcinii şi/sau asupra fătului/nou-
născutului. În general, medicamentele blocante beta-adrenergice reduc perfuzia placentară, care a fost
asociată cu retard de creştere, deces intrauterin, avort sau naştere prematură. Pot apărea reacţii
adverse (de exemplu, hipoglicemie, bradicardie) la făt şi copilul nou-născut. Dacă tratamentul cu
5
medicamente blocante beta-adrenergice este necesar, sunt de preferat medicamentele blocante beta1
selective.
Bisoprolol nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este strict necesar. Dacă
tratamentul cu bisoprolol este considerat necesar, trebuie monitorizate circulaţia sanguină
uteroplacentară şi creşterea fetală. În cazul unor efecte dăunătoare asupra sarcinii sau fătului trebuie
luat în considerare un tratament alternativ. Nou-născutul trebuie monitorizat cu atenţie. Simptomele
de hipoglicemie şi bradicardie apar, în general, în decursul primelor 3 zile de viaţă.
Alăptarea:
Nu există date cu privire la excreţia bisoprololului în laptele uman sau siguranţa expunerii la
bisoprolol la sugari. Prin urmare alăptarea la sân nu este recomandată în timpul administrării
Bisoprolol Thespis.
Fertilitatea:
Nu există date privind fertilitatea pentru Bisoprolol Thespis.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje.
În cadrul unui studiu la pacienţi cu boală cardiacă coronariană, bisoprololul nu a afectat performanţa
în conducerea vehiculelor. Cu toate acestea, în funcţie de răspunsul individual al pacienţilor la
tratament, nu poate fi exclus un efect asupra capacitaţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Acest fapt trebuie luat în considerare în principal la începutul tratamentului, la schimbarea medicaţiei
sau dacă se asociază cu alcoolul etilic.
4.8 Reacţii adverse
S-au observat următoarele reacţii adverse în timpul tratamentului cu bisoprolol, cu următoarele
frecvenţe:
Foarte frecvente (1/10)
Frecvente (1/100 pâna la <1/10)
Mai puţin frecvente (1/1000 până la <1/100)
Rare (1/10000 până la <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile)
Investigaţii diagnostice
Rare: concentraţii plasmatice crescute ale trigliceridelor, concentraţii plasmatice crescute ale
enzimelor hepatice (ALT, AST)
Tulburări cardiace
Foarte frecvente: bradicardie
Frecvente: agravarea insuficienţei cardiace
Mai puţin frecvente: tulburări de conducere AV
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: ameţeală*, cefalee*
Rare: sincopă
Tulburări oculare
Rare: reducerea lăcrimării (a se lua în considerare dacă pacientul foloseşte lentile de contact)
Foarte rare: conjunctivită
6
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tulburări auditive
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau cu antecedente de afecţiune
obstructivă respiratorie
Rare: rinită alergică
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: tulburări gastrointestinale cum sunt greaţă, vărsături, diaree, constipaţie
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Rare: reacţii de hipersensibilitate cum sunt prurit, eritem facial tranzitor, erupţie cutanată tranzitorie
Foarte rare: alopecie. Medicamentele beta-blocante pot provoca sau agrava psoriazisul sau induce
erupţii cutanate asemănătoare cu psoriazisul.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: slăbiciune musculară, crampe musculare
Tulburări vasculare
Frecvente: senzaţie de răceală sau de amorţeală la nivelul extremităţilor, hipotensiune arterială
Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări generale
Frecvente: astenie, fatigabilitate
Tulburări hepatobiliare
Rare: hepatită
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Rare: tulburări de potenţă
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: depresie, tulburări de somn
Rare: coşmaruri, halucinaţii
4.9 Supradozaj
Simptome
Cele mai frecvente semne preconizate în caz de supradozaj cu un betablocant sunt bradicardia,
hipotensiunea arterială, bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi hipoglicemia. Există o
experienţă limitată în ceea ce priveşte supradozajul cu bisoprolol, fiind raportate doar câteva cazuri de
supradozaj cu bisoprolol. S-au observat bradicardie şi/sau hipotensiune arterială. Toţi pacienţii s-au
recuperat. Există o amplă variaţie inter-individuală a sensibilităţii la o doză unică crescută de
bisoprolol şi pacienţii cu insuficienţă cardiacă sunt, probabil, foarte sensibili.
Tratament
În generat, în caz de supradozaj, se recomandă întreruperea tratamentului cu bisoprolol şi
administrarea tratamentului suportiv şi simptomatic.
Pe baza acţiunilor farmacologice preconizate şi a recomandărilor pentru alte medicamente beta-
blocante, următoarele măsuri generale pot fi luate în considerare atunci când acest fapt se impune din
punct de vedere clinic.
7
Bradicardie: Administraţi atropină pe cale intravenoasă. Dacă răspunsul este inadecvat, pot fi
administrate cu precauţie izoprenalina sau alt medicament cu proprietăţi cronotrop pozitive. În
anumite circumstanţe, poate fi necesară introducerea transvenoasă a unui pacemaker.
Hipotensiune arterială: Trebuie administrate fluide şi vasopresoare pe cale intravenoasă. Poate fi utilă
administrarea intravenoasă de glucagon.
Bloc atrioventricular (de gradul II sau III): Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie şi trataţi cu
perfuzie cu izoprenalină sau stimulare cardiacă temporară.
Acutizarea insuficienţei cardiace: Administraţi diuretice, agenţi inotropi, agenţi vasodilatatori pe cale
intravenoasă.
Bronhospasm: Administraţi terapie bronhodilatatoare de exemplu, izoprenalină, medicamente beta2-
simpatomimetice şi/sau aminofilină.
Hipoglicemie: Administraţi glucoză pe cale intravenoasă.
Date limitate sugerează că bisoprololul este foarte greu dializabil.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Medicamente beta-blocante selective
Codul ATC: C07AB07
Bisoprololul este un medicament cu selectivitate crescută asupra receptorilor beta-1 adrenergici, fără
activitate simpatomimetică intrinsecă şi fără activitate de stabilizare a membranei, relevantă clinic.
Acesta prezintă numai o afinitate scăzută atât pentru receptorii beta-2 adrenergici de la nivelul
muşchilor netezi bronşici şi vasculari, cât şi pentru receptorii beta-2 adrenergici responsabili de
reglarea metabolică. Prin urmare, în general nu se anticipează ca bisoprololul să influenţeze rezistenţa
căilor aeriene sau efectele metabolice mediate de receptorii beta-2 adrenergici. Selectivitatea asupra
receptorilor beta-1 adrenergici depăşeşte limitele dozei terapeutice.
Bisoprololul este utilizat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale şi a anginei pectorale. Similar
altor medicamente beta-1 blocante, mecanismul de acţiune în hipertensiunea arterială este neclar. Cu
toate acestea, se cunoaşte că bisoprololul reduce în mod semnificativ activitatea reninei plasmatice.
Mecanism antianginos: Prin inhibarea receptorilor beta adrenergici cardiaci, bisoprololul inhibă
răspunsul activării simpatice. Aceasta determină scăderea frecvenţei cardiace şi a contractilităţii,
determinând astfel scăderea necesarului de oxigen al miocardului.
În administrarea pe termen scurt la pacienţii cu boală cardiacă coronariană fără insuficienţă cardiacă
cronică, bisoprololul reduce frecvenţa cardiacă şi debitul sistolic şi, astfel, debitul cardiac şi consumul
de oxigen. În administrarea pe termen lung, rezistenţa periferică, iniţial ridicată, se reduce.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Bisoprololul este absorbit aproape complet din tractul gastrointestinal. În asociere cu efectul foarte
redus de prim pasaj hepatic, acest fapt determină o biodisponibilitate ridicată, de aproximativ 90%.
Distribuţie
Legarea bisoprololului de proteinele plasmatice este de aproximativ 30%. Volumul de distribuţie este
de 3,5 l/kg.
8
Metabolizare şi eliminare
Clearance-ul total este de aproximativ 15 l/h.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (10-12 ore) oferă o eficacitate de 24 de ore în urma
unei doze cu administrare o dată pe zi.
Bisoprololul se excretă din organism pe două căi: 50 % este metabolizat de ficat în metaboliţi inactivi,
care se excretă renal. Restul de 50% se excretă renal în formă nemetabolizată. Deoarece eliminarea se
produce la nivel renal şi hepatic în măsuri egale, nu este necesară ajustarea dozei la pacienţi cu
afectare a funcţiei hepatice sau insuficienţă renală.
Cinetica bisoprololului este liniară şi independentă de vârstă.
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică (stadiul III conform clasificării NYHA) concentraţiile
plasmatice ale bisoprololului sunt mai mari şi timpul de înjumătăţire plasmatică este mai lung
comparativ cu voluntarii sănătoşi. Concentraţia plasmatică maximă la starea de echilibru este de
64±21 ng/ml, la o doză zilnică de 10 mg şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de
17±5 ore.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele preclinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale
farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea sau
carcinogenitatea. Similar altor medicamente β-blocante, bisoprololul a cauzat toxicitate maternă
(reducerea aportului alimentar şi reducerea greutăţii corporale) şi embrionară/fetală (creşterea
incidenţei resorbţiilor, reducerea greutăţii la naştere a copilului, retard de dezvoltare fizică) la doze
mari, dar nu a avut efect teratogen.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Miezul comprimatului:
Celuloză microcristalină
Hidrogenfosfat de calciu anhidru
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Crospovidonă (tipul A)
Stearat de magneziu
Învelişul comprimatului:
Hipromeloză 6cP (E464)
Dioxid de titan (E171)
Macrogol 400
Oxid galben de fier (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale de păstrare
9
A se păstra în ambalajul, original pentru a fi protejat de lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Bisoprolol Thespis comprimate filmate sunt disponibile în blistere din Poliamidă - Aluminiu -
PVC/Hârtie - Poliester - Aluminiu.
Mărimi de ambalaj:
Ambalaj cu blistere : 30, 50, 100 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Thespis Pharmaceutical Limited
4, G. Kranidioti str., 1065 Nicosia
Cipru
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5787/2013/01 – ambalaj cu 30 comprimate filmate
5787/2013/02 – ambalaj cu 50 comprimate filmate
5787/2013/03 – ambalaj cu 100 comprimate filmate
5788/2013/01 – ambalaj cu 30 comprimate filmate
5788/2013/02 – ambalaj cu 50 comprimate filmate
5788/2013/03 – ambalaj cu 100 comprimate filmate
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Septembrie 2013
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Septembrie 2013
