PERINDOPRIL TOSILAT/INDAPAMIDA TEVA 2,5 mg/0,625 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat filmat conţine perindopril 1,704 mg corespunzător la perindopril tosilat 2,5 mg,
convertit in situ la perindopril sub formă de sare de sodiu şi indapamidă 0,625 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 74,056 mg per comprimat
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate în formă de capsulă, biconvexe, de culoare albă, de aproximativ 4 mm lăţime şi 8
mm lungime, marcate cu o linie mediană pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.
Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de
divizare în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială esenţială.
4.2 Doze şi mod de administrare
Administrare orală.
Doza uzuală este de un comprimat filmat Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg pe zi,
administrat în doză unică, de preferat dimineaţa înainte de masă. Dacă tensiunea arterială nu este
controlată după o lună de tratament, doza poate fi dublată.
Persoane vârstnice (vezi pct. 4.4)
Tratamentul trebuie iniţiat cu doza uzuală de un comprimat filmat Perindopril Tosilat/Indapamidă
Teva 2,5 mg/0,625 mg pe zi.
Pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4)
Tratamentul este contraindicat în insuficienţa renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min).
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min), doza maximă
trebuie să fie un comprimat Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg pe zi.
2
La pacienţi cu clearance-ul creatininei mai mare sau egal cu 60 ml/min, nu este necesară ajustarea
dozei.
În general, controalele medicale uzuale ulterioare vor include monitorizarea frecventă a concentraţiilor
plasmatice ale creatininei şi potasiului.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2):
În insuficienţa hepatică severă, tratamentul este contraindicat.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, nu este necesară ajustarea dozelor.
Copii şi adolescenţi
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi
deoarece siguranţa şi eficacitatea combinaţiei perindoprilului la copii şi adolescenţi, singur sau în
combinaţie, nu au fost încă stabilite.
4.3 Contraindicaţii
Legate de perindopril:
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare alt inhibitor al ECA
- Antecedente de angioedem (edem Quincke) asociat cu terapia anterioară cu inhibitor al ECA
- Angioedem ereditar/idiopatic
- Trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină (vezi pct.4.4 şi 4.6.)
- Administrarea concomitentă a Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg cu
medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă
renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Legate de indapamidă:
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la orice altă sulfonamidă
- Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min)
- Encefalopatie hepatică
- Insuficienţă hepatică severă
- Hipokaliemie
- Ca regulă generală, nu se recomandă utilizarea acestui medicament în asociere cu medicamentele
non-antiaritmice care determină torsada vârfurilor (vezi pct. 4.5)
- Alăptarea (vezi pct. 4.6).
Legate de Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg:
- Hipersensibilitate la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Din cauza experienţei terapeutice insuficiente, Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg
nu trebuie utilizat la:
- Pacienţi care efectuează şedinţe de dializă
- Pacienţi cu insuficienţă cardiacă decompensată, netratată.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Atenţionări speciale
Comune perindoprilului şi indapamidei:
3
Pentru combinaţia cu doză mică de Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg nu s-a
observat o reducere semnificativă a reacţiilor adverse, în comparaţie cu cele mai mici doze aprobate
ale celor două componente administrate în monoterapie, cu excepţia hipokaliemiei (vezi pct. 4.8). O
creştere a frecvenţei reacţiilor idiosincrazice nu poate fi exclusă dacă pacientul este expus simultan la
cele două medicamente antihipertensive, în cazul administrării acestora pentru prima dată. Pentru a
minimaliza acest risc, pacientul trebuie atent monitorizat.
Litiu:
De regulă, administrarea concomitentă de litiu şi combinaţia dintre perindopril şi indapamidă nu este
recomandată (vezi pct. 4.5).
Cu privire la perindopril:
Neutropenie/agranulocitoză
La pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA au fost raportate cazuri de neutropenie/agranulocitoză,
trombocitopenie şi anemie. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc,
neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie utilizat cu multă atenţie la pacienţii cu colagenoză
vasculară, la cei trataţi cu imunosupresoare, alopurinol sau procainamidă sau la pacienţii care prezintă
o combinaţie a acestor factori, mai ales în cazul unei disfuncţii renale preexistente. Unii dintre aceşti
pacienţi au dezvoltat infecţii severe care, în câteva cazuri, nu au răspuns la terapia intensivă cu
antibiotice. Dacă perindoprilul este utilizat la astfel de pacienţi, se recomandă monitorizarea periodică
a numărului leucocitelor, iar pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu
dureri în gât, febră).
Hipersensibilitate/angioedem:
Cazuri de angioedem la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui au fost
raportate rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril. Acestea pot apărea în orice
moment al tratamentului. În asemenea cazuri, tratamentul cu perindopril trebuie întrerupt imediat şi se
recomandă o monitorizare adecvată, pentru a se asigura dispariţia completă a simptomelor, înaintea
externării pacientului. În cazurile în care edemul s-a limitat la nivelul feţei şi buzelor, starea
pacientului s-a corectat fără tratament, cu toate că antihistaminicele au fost utile pentru ameliorarea
simptomelor.
Angioedemul asociat cu edemul laringelui poate fi letal. În cazurile în care sunt implicate limba, glota
sau laringele, cu posibilitate de obstrucţie a căilor respiratorii, trebuie administrat imediat tratamentul
adecvat, care poate include administrarea subcutanată de soluţie de adrenalină 1:1000 (0,3 – 0,5 ml)
şi/sau măsuri care să asigure permeabilitatea căilor respiratorii.
În cazul pacienţilor aparţinând rasei neagre trataţi cu inhibitori ai ECA s-a raportat o incidenţă mai
mare a angioedemului, comparativ cu celelalte rase.
Pacienţii cu antecedente de angioedem, fără legătură cu terapia cu inbitori ai ECA, pot avea un risc
crescut de angioedem în cazul utilizării inhibitorilor ECA (vezi pct.4.3).
Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au
acuzat dureri abdominale (cu sau fără greţuri sau vărsături); în unele cazuri pacienţii nu au prezentat
anterior angioedem facial, iar concentraţia plasmatică a esterazei C-1 a fost normală. Angioedemul a
fost diagnosticat prin tomografie abdominală, ecografie sau intervenţie chirurgicală, iar simptomele s-
au ameliorat după întreruperea administrării inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus
în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA care acuză dureri abdominale.
Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării:
La pacienţii trataţi cu un inhibitor al ECA, în timpul tratamentului de desensibilizare cu venin de
himenoptere (albine, viespi), au fost raportate cazuri izolate
de reacţii anafilactoide susţinute, care pot
4
pune viaţa în pericol. Tratamentul cu un inhibitor al ECA trebuie efectuat cu prudenţă la pacienţii
alergici care urmează tratament de desensibilizare şi trebuie evitat la pacienţii la care se efectuează
imunoterapie cu venin. Cu toate acestea, la pacienţii care necesită atât tratament cu inhibitor al ECA,
cât şi tratament de desensibilizare, aceste reacţii adverse pot fi evitate prin întreruperea temporară a
administrării inhibitorului ECA, cu cel puţin 24 ore înainte de iniţierea tratamentului de
desensibilizare.
Reacţii anafilactoide în timpul aferezei LDL:
Au fost raportate cazuri rare de reacţii anafilactoide, care au pus viaţa în pericol, la pacienţii trataţi cu
inhibitori ai ECA, în timpul aferezei LDL cu dextran sulfat. Aceste reacţii pot fi evitate prin
întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA înaintea fiecărei afereze.
Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă:
La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă cu membrane cu flux mare (cum ar fi AN 69), trataţi în
acelaşi timp cu un inhibitor al ECA au fost raportate cazuri de reacţii anafilactoide . La aceşti pacienţi
se poate lua în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a unei alte clase de
antihipertensive.
Diuretice care economisesc potasiu, săruri de potasiu:
De regulă, nu se recomandă administrarea concomitentă de perindopril cu diuretice care economisesc
potasiu sau săruri de potasiu (vezi pct. 4.5).
Sarcina şi alăptarea:
În timpul sarcinii nu trebuie iniţiat tratamentul cu inhibitori ai ECA. Cu excepţia cazurilor în care
tratamentul cu inhibitori ai ECA este indispensabil, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute
pe un alt tratament antihipertensiv, cu un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în sarcină. Când
sarcina s-a confirmat, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar,
se iniţiază o terapie alternativă (vezi pct.4.3 şi 4.6).
Utilizarea perindoprilului nu este recomandată în timpul alăptării.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a
hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de
diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Cu privire la indapamidă:
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, diureticele tiazidice şi diureticele înrudite cu tiazidele pot
determina encefalopatie hepatică. Dacă apar aceste reacţii, administrarea diureticelor trebuie întreruptă
imediat.
Fotosensibilitate:
Au fost raportate cazuri de fotosensibilitate la utilizarea diureticelor tiazidice şi a celor înrudite cu
tiazidele (vezi pct.4.8). Dacă reacţiile de fotosensibilitate apar în timpul tratamentului, se recomandă
5
oprirea acestuia. Dacă se consideră necesară reluarea tratamentului cu diuretic, se recomandă
protejarea zonelor expuse la soare sau radiaţii UVA artificiale.
Precauţii speciale
Comune perindoprilului şi indapamidei:
Insuficienţă renală:
În caz de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <30 ml/min), tratamentul este
contraindicat.
La unii pacienţi hipertensivi fără leziuni renale aparente pre-existente şi la care evaluarea
hematologică arată o insuficienţă renală funcţională, tratamentul trebuie întrerupt şi poate fi reluat fie
cu doze mici, fie cu o singură substanţă activă.
La aceşti pacienţi, urmărirea medicală uzuală include monitorizarea frecventă a concentraţiilor
plasmatice ale creatininei şi potasiului, după două săptămâni de tratament şi apoi la intervale de două
luni, în timpul perioadei stabile terapeutic. Insuficienţa renală a fost raportată mai ales la pacienţii cu
insuficienţă cardiacă severă sau insuficienţă renală subiacentă cu stenoză de arteră renală.
De regulă, medicamentul nu este recomandat în caz de stenoză de arteră renală bilaterală sau de
stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional.
Hipotensiune arterială şi depleţie hidroelectrolitică:
Există risc de hipotensiune arterială apărută brusc în prezenţa depleţiei de sodiu preexistentă (în
special la pacienţii cu stenoză de arteră renală). Prin urmare, trebuie monitorizate sistematic semnele
clinice de depleţie hidro-electrolitică, care pot apărea în cazul unui episod intercurent de diaree sau
vărsături.
La aceşti pacienţi trebuie avută în vedere monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale
electroliţilor.
Hipotensiunea arterială marcată poate necesita administrarea unei perfuzii intravenoase cu soluţie
salină izotonă.
Hipotensiunea arterială tranzitorie nu reprezintă o contraindicaţie pentru continuarea tratamentului.
După restabilirea unui volum sanguin satisfăcător şi a tensiunii arteriale, tratamentul poate fi reluat, fie
cu o doză mai mică, fie doar cu una dintre substanţele active.
Kaliemie:
Asocierea perindoprilului cu indapamidă nu previne apariţia hipokaliemiei, în special la pacienţii cu
diabet zaharat sau la cei cu insuficienţă renală. Similar altor medicamente antihipertensive
administrate în asociere cu un diuretic, trebuie efectuată monitorizarea periodică a kaliemiei.
Cu privire la perindopril:
Tuse:
După utilizarea de inhibitor al ECA a fost raportată tusea seacă . Tusea este caracterizată prin
persistenţă şi dispariţie la întreruperea tratamentului. La apariţia acestui simptom, trebuie avută în
vedere etiologia iatrogenă. Dacă este preferată, cu toate acestea, administrarea de inhibitor al ECA,
poate fi luată în considerare continuarea tratamentului.
Copii şi adolescenţi:
6
La copii şi adolescenţi, nu s-au stabilit eficacitatea şi tolerabilitatea perindoprilului administrat în
monoterapie sau în asociere.
Risc de hipotensiune arterială şi/sau de insuficienţă renală (în caz de insuficienţă cardiacă, depleţie
hidro-electrolitică etc.):
La pacienţii a căror tensiune arterială a fost iniţial mică, în caz de stenoză de arteră renală, insuficienţă
cardiacă congestivă sau ciroză cu edeme şi ascită, a fost observată stimularea marcată a sistemului
renină-angiotensină-aldosteron, în special în timpul depleţiei marcate de apă şi electroliţi (dietă strictă
fără sare sau tratament diuretic prelungit).
Ca urmare, blocarea acestui sistem cu un inhibitor al ECA poate determina, în special la prima
administrare şi în timpul primelor două săptămâni de tratament, o scădere bruscă a tensiunii arteriale
şi/sau o creştere a concentraţiilor plasmatice de creatinină, fapt ce denotă o insuficienţă renală
funcţională. Uneori, aceasta poate avea un debut acut, deşi rar, şi se poate instala după o perioadă de
timp variabilă.
În aceste cazuri, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză mică, care va fi crescută progresiv.
Persoane vârstnice:
Funcţia renală şi kaliemia trebuie evaluate înaintea începerii tratamentului. Doza iniţială este ajustată
ulterior, în funcţie de răspunsul la tratament al valorilor tensiunii arteriale, în special în cazurile de
depleţie hidro-electrolitică, pentru a evita debutul brusc al hipotensiunii arteriale.
Pacienţi cu ateroscleroză diagnosticată:
Toţi pacienţii prezintă risc de hipotensiune arterială, dar trebuie acordată o atenţie deosebită
pacienţilor cu boală cardiacă ischemică sau insuficienţă circulatorie cerebrală, al căror tratament va fi
iniţiat cu doze mici.
Hipertensiune arterială renovasculară:
Tratamentul hipertensiunii arteriale renovasculare este revascularizarea. Cu toate acestea, inhibitorii
ECA pot fi benefici la acei pacienţi cu hipertensiune renovasculară, la care urmează să se efectueze
intervenţia chirurgicală de corectare sau când această intervenţie chirurgicală nu este posibilă.
Dacă Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg este prescris la pacienţi cu stenoză de
arteră renală diagnosticată sau suspectată, tratamentul trebuie iniţiat în spital, cu doze mici şi trebuie
monitorizate funcţia renală şi kaliemia, deoarece unii pacienţi pot dezvolta insuficienţă renală
funcţională, reversibilă la întreruperea tratamentului.
Alte grupe speciale de pacienţi cu risc:
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă (gradul IV) sau la pacienţii cu diabet zaharat insulino-
dependent (tendinţă spontană de creştere a kaliemiei), tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere
medicală, cu o doză iniţială mică. Tratamentul cu beta-blocante la pacienţii hipertensivi cu insuficienţă
coronariană nu trebuie întrerupt: inhibitorul ECA trebuie adăugat la beta-blocant.
Pacienţi cu diabet zaharat:
La pacienţii trataţi anterior cu antidiabetice orale sau insulină, glicemia trebuie monitorizată atent, mai
ales în timpul primei luni de tratament cu inhibitor ECA.
Diferenţe entice:
7
Ca şi în cazul altor inhibitori ai ECA, perindoprilul are o eficacitate antihipertensivă mai redusă la
pacienţii care aparţin rasei negre, comparativ cu pacienţii care aparţin altor rase, posibil din cauza
prevalenţei mai mari a reninemiei reduse la populaţia hipertensivă aparţinând rasei negre.
Chirurgie/anestezie:
Inhibitorii ECA pot determina hipotensiune arterială în caz de anestezie, în special atunci când
anestezicul administrat este un medicament cu potenţial de scădere a tensiunii arteriale.
Prin urmare, se recomandă ca, atunci când este posibil, tratamentul cu inhibitori ai ECA cu efect de
lungă durată, cum este perindoprilul, să fie întrerupt cu o zi înainte de intervenţia chirurgicală.
Stenoză aortică sau stenoză mitrală/cardiomiopatie hipertrofică:
Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu prudenţă la pacienţii cu obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului
stâng.
Insuficienţă hepatică:
Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează
spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu
este cunoscut. Pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, care dezvoltă icter sau prezintă creşteri marcate
ale valorilor serice ale enzimelor hepatice, trebuie să întrerupă tratamentul cu inhibitor al ECA şi să fie
monitorizaţi medical adecvat (vezi pct.4.8).
Hiperkaliemie:
La unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv cu perindopril, s-au observat creşteri ale
concentraţiilor plasmatice ale potasiului. Factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ
insuficienţa renală, agravarea disfuncţiei renale, vârsta (peste 70 ani), diabetul zaharat, evenimentele
intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică şi utilizarea
concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul (spironolactonă, eplerenonă, triamteren,
amilorid), a suplimentelor de potasiu sau a substituenţilor de sare care conţin potasiu; risc prezintă şi
pacienţii care utilizează alte tratamente care pot creşte kaliemia (de exemplu heparina). Utilizarea
suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiu, dar şi a substituenţilor de sare care
conţin potasiu poate duce la creşterea semnificativă a kaliemiei, mai ales la pacienţii cu insuficienţă
renală. Hiperkaliemia poate produce aritmii severe, uneori letale. Dacă utilizarea concomitentă a
perindoprilului cu medicamentele mai sus-menţionate este considerată necesară, aceasta trebuie făcută
cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a kaliemiei (vezi pc
t.4.5)
Cu privire la indapamidă:
Echilibrul hidroelectrolitic:
Natriemie:
Aceasta trebuie determinată înaintea iniţierii tratamentului, şi apoi la intervale regulate. Orice
tratament diuretic poate determina o scădere a concentraţiei plasmatice de sodiu, care poate avea
consecinţe grave. Scăderea concentraţiei plasmatice de sodiu poate fi iniţial asimptomatică şi, ca
urmare, este necesară determinarea periodică. Testele trebuie efectuate mai frecvent la pacienţii
vârstnici şi la pacienţii cu ciroză (vezi pct. 4.8 si 4.9).
Kaliemie:
Depleţia de potasiu cu hipokaliemie consecutivă este un risc major al diureticelor tiazidice şi al
diureticelor înrudite cu tiazidicele. Riscul apariţiei hipokaliemiei (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la
anumiţi pacienţi cu risc crescut, cum sunt vârstnicii şi/sau pacienţii malnutriţi, indiferent dacă
8
utilizează sau nu medicaţie multiplă, pacienţii cu ciroză hepatică cu edeme şi ascită, pacienţii cu boli
coronariene şi pacienţii cu insuficienţă cardiacă.
În aceste cazuri, hipokaliemia creşte toxicitatea cardiacă a glicozidelor cardiace şi riscul tulburărilor de
ritm.
De asemenea, pacienţii cu interval QT prelungit sunt un grup de risc, indiferent dacă etiologia este
congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, dar şi bradicardia, acţionează ca factori favorizanţi pentru
apariţia tulburărilor de ritm severe, în special torsada vârfurilor, care poate fi letală.
În toate cazurile este necesară determinarea frecventă a kaliemiei. Prima testare a kaliemiei trebuie
realizată în prima săptămână după începerea tratamentului.
Dacă se observă valori mici ale concentraţiilor plasmatice ale potasiului, este necesară corectarea
terapeutică.
Calcemie:
Diureticele tiazidice şi diureticele înrudite cu tiazidele pot reduce excreţia urinară a calciului şi pot
determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei. Creşterea marcată a calcemiei poate fi legată de
existenţa unui hiperparatiroidism nediagnosticat. În aceste cazuri, tratamentul trebuie întrerupt înaintea
investigării funcţiei paratiroidiene.
Glicemie:
Monitorizarea glicemiei este importantă la pacienţii cu diabet zaharat, în special atunci când
concentraţia plasmatică a potasiului este mică.
Acid uric:
Pacienţii cu hiperuricemie prezintă un risc crescut de apariţie a atacurilor de gută.
Funcţia renală şi diureticele:
Diureticele tiazidice şi diureticele înrudite cu tiazidele sunt pe deplin eficace numai când funcţia renală
este normală sau doar uşor alterată (creatininemia < aproximativ 25 mg/l, adică 220
μ mol/l la adult).
La vârstnici, valorile creatininemiei trebuie ajustate în funcţie de vârstă, greutate, sex, după formula
Cockroft:
cl
cr = (140 - vârsta) x greutatea/0,814 x concentraţia plasmatică a creatininei
unde: - vârsta este exprimată în ani
- greutatea este exprimată în kg
- creatinina plasmatică în micromoli/l
Această formulă este valabilă pentru un bărbat vârstnic şi trebuie adaptată la femei înmulţind rezultatul
cu 0,85.
Hipovolemia, determinată de pierderea de apă şi sodiu de la începutul tratamentului cu diuretice,
determină o scădere a filtrării glomerulare. Poate apărea o creştere a concentraţiilor plasmatice ale
ureei şi creatininei. Această insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are consecinţe negative la
pacienţii cu funcţie renală normală, dar poate agrava o disfuncţie renală preexistentă.
Sportivi:
9
Sportivii trebuie atenţionaţi că acest medicament conţine o substanţă activă care poate determina
pozitivarea testelor antidoping.
Excipienţi:
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg nu trebuie administrat la pacienţi cu afecţiuni
ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie de glucoză-
galactoză.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Comune perindoprilului şi indapamidei:
Administrări concomitente nerecomandate:
Litiu: creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice a litiului şi toxicităţii acestuia s-au observat în
timpul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai ECA. Utilizarea concomitentă de diuretice
tiazidice poate determina o creştere suplimentară a concentraţiei plasmatice a litiului şi o creştere a
riscului de toxicitate a litiului, asociate cu administrarea concomitentă cu inhibitori ai ECA. Utilizarea
concomitentă a combinaţiei de perindopril şi indapamidă cu litiu nu este recomandată, dar dacă
această utilizare concomitentă se dovedeşte necesară, trebuie monitorizate atent concentraţiile
plasmatice ale litiului (vezi pct. 4.4).
Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită:
- Baclofen: potenţare a efectului antihipertensiv - monitorizare a tensiunii arteriale şi a funcţiei renale
şi, dacă este necesar, ajustarea dozei medicamentului antihipertensiv.
- Antiinflamatoare nesteroidiene (inclusiv acid acetilsalicilic în doză mare): când inhibitorii ECA sunt
administraţi concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (adică acid acetilsalicilic în dozele
corespunzătoare schemelor terapeutice antiinflamatoare, inhibitorii de COX-2 şi AINS neselective),
poate să apară o reducere a efectului antihipertensiv. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi
AINS poate determina o creştere a riscului de agravare a funcţiei renale, inclusiv posibilitatea apariţiei
insuficienţei renale acute şi la o creştere a kaliemiei, mai ales la pacienţii cu disfuncţie renală pre-
existentă . Tratamentul concomitent trebuie administrat cu prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii
trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale după
iniţierea tratamentului concomitent şi, ulterior, periodic.
Administrări concomitente care necesită prudenţă:
- Antidepresive cu structură asemănătoare imipraminei (triciclice), neuroleptice: creştere a efectului
antihipertensiv şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică (efect aditiv).
- Corticosteroizi, tetracosactidă: scădere a efectului antihipertensiv (retenţie hidrosalină determinată de
administrarea de corticosteroizi).
- Alte medicamente antihipertensive: utilizarea altor antihipertensive cu perindopril/indapamidă poate
determina un efect suplimentar de reducere a tensiunii arteriale.
Determinate de perindopril:
Administrări concomitente nerecomandate:
- Diuretice care economisesc potasiul (spironolactonă, triamteren, în monoterapie sau în asociere),
potasiu (săruri): inhibitorii ECA atenuează pierderea de potasiu indusă de diuretice. Diureticele care
economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, triamteren sau amilorid, suplimentele de potasiu sau
substituenţii sărurilor care conţin potasiu pot determina creşteri semnificative ale concentraţiei
10
plasmatice a potasiului (cu potenţial letal). Dacă utilizarea concomitentă este recomandată din cauza
hipokaliemiei documentate, acestea trebuie utilizate cu precauţie, cu monitorizarea frecventă a
concentraţiei plasmatice a potasiului şi a ECG.
Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită:
- Medicamente antidiabetice (insulină, sulfonamide hipoglicemiante): interacţiuni raportate pentru
captopril şi enalapril.
Utilizarea inhibitorilor ECA poate creşte efectul hipoglicemiant la pacienţi cu diabet zaharat trataţi cu
insulină sau sulfonamide hipoglicemiante. Apariţia episoadelor hipoglicemice este foarte rară
(îmbunătăţirea toleranţei la glucoză, cu scăderea consecutivă a necesarului de insulină).
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Administrări concomitente care necesită prudenţă:
- Alopurinol, citostatice sau medicamente imunosupresoare, glucocorticoizi cu administrare sistemică
sau procainamidă: administrarea concomitentă cu inhibitori ai ECA poate determina creşterea riscului
de leucopenie.
- Medicamente anestezice: inhibitorii ECA pot creşte efectul hipotensiv al anumitor anestezice.
- Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă): tratamentul anterior cu doze mari de diuretice poate
determina o depleţie de volum şi un risc de hipotensiune arterială la iniţierea tratamentului cu
perindopril.
- Aur: au fost raportate rar reacţii de tip nitric (cu simptome incluzând eritem facial tranzitoriu, greaţă,
vărsături şi hipotensiune arterială) la pacienţii trataţi concomitent cu aur injectabil (aurotiomalat de
sodiu) şi inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril.
Determinate de indapamidă:
Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită:
- Medicamente care determină torsada vârfurilor: din cauza riscului de hipokaliemie, indapamida
trebuie administrată cu precauţie concomitent cu medicamente care induc torsada vârfurilor, cum sunt:
medicamente antiaritmice clasa IA (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), medicamente
antiaritmice clasa III (amiodaronă, dofetilidă, ibutilidă, bretiliu, sotalol), unele neuroleptice
(clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină), benzamide
(amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă), butirofenone (droperidol, haloperidol), alte neuroleptice
(pimozidă), alte substanţe cum sunt bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină,
mizolastină, moxifloxacină, pentamidină, sparfloxacină, vincamină i.v., metadonă, astemizol,
terfenadină. Este necesară prevenirea concentraţiilor plasmatice mici de potasiu şi corectarea acestora,
dacă este necesar dar şi monitorizarea intervalului QT.
- Medicamente hipokaliemiante: amfotericină B (administrare i.v.), glucocorticoizi şi
mineralocorticoizi (administrare sistemică), tetracosactidă, laxative stimulante: risc crescut de
hipokaliemie (efect aditiv). Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a potasiului, şi, dacă
11
este necesar, corectarea acesteia; se recomandă prudenţă deosebită în cazul tratamentului cu glicozide
cardiace. Trebuie utilizate laxative de volum.
- Glicozide cardiace: hipokaliemia determină creşterea efectelor toxice ale glicozidelor cardiace.
Kaliemia şi ECG-ul trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, se recomandă reevaluarea
tratamentului.
Administrări concomitente care necesită prudenţă:
- Metformin: acidoză lactică indusă de metformin, determinată de o posibilă insuficienţă renală
funcţională legată de utilizarea diureticelor, în special a diureticelor de ansă. A nu se utiliza metformin
atunci când concentraţia plasmatică a creatininei depăşeşte 15 mg/l (135 micromol/l) la bărbaţi şi 12
mg/l (110 micromol/l) la femei.
- Substanţe de contrast iodate: în caz de deshidratare determinată de diuretice, există un risc crescut de
insuficienţă renală acută, în special când se utilizează doze mari de substanţe de contrast iodate.
Rehidratarea trebuie efectuată înaintea administrării substanţei de contrast.
- Calciu (săruri): risc de creştere a calcemiei determinat de scăderea eliminării renale a calciului.
- Ciclosporina: risc de creştere a concentraţiei plasmatice a creatininei, fără modificarea concentraţiei
plasmatice a ciclosporinei, chiar în absenţa depleţiei hidrosaline.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina:
Din cauza efectelor fiecărei componente a combinaţiei medicamentoase asupra sarcinii şi alăptării,
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg nu este recomandat în timpul primului
trimestru se sarcină. Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg este contraindicat în
timpul trimestrului al doilea şi al treilea de sarcină.
Cu privire la perindopril:
Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în timpul primului trimestru de sarcină (vezi
pct. 4.4). Utilizarea inhibitorilor ECA este contraindicată în timpul trimestrului al doilea şi al
treilea de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Datele epidemiologice privind riscul de teratogenitate ca urmare a expunerii la inhibitori ai ECA în
timpul primului trimestru de sarcină nu sunt concludente; cu toate acestea, nu poate fi exclusă o uşoară
creştere a riscului. Cu excepţia cazurilor în care tratamentul cu inhibitori ai ECA este indispensabil,
pacientelor care planifică o sarcină le va fi recomandat un alt tratament antihipertensiv care poate fi
utilizat în siguranţă în timpul sarcinii. Când sarcina s-a confirmat, tratamentul cu perindopril trebuie
întrerupt imediat şi, dacă este necesar, se iniţiază o terapie alternativă.
Se cunoaşte faptul că expunerea la inhibitori ai ECA în cursul celui de al doilea şi al treilea trimestru
de sarcină induce fetotoxicitate umană (scădere a funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere a
osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie)
(vezi pct. 5.3).
Dacă expunerea la inhibitori ai ECA s-a produs din al doilea trimestru de sarcină, este recomandată
monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Sugarii ai căror mame au utilizat inhibitori ai ECA trebuie monitorizaţi atent pentru hipotensiune
arterială (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Cu privire la indapamidă:
12
Expunerea prelungită la diuretice tiazidice în timpul trimestrului al treilea de sarcină poate reduce
volumul plasmatic matern, şi fluxul sanguin utero-placentar, ceea ce poate determina ischemie feto-
placentară şi întârziere a creşterii.
Adiţional, după expunerea în apropierea termenului, s-au raportat cazuri rare de hipoglicemie şi
trombocitopenie la nou-născuţi.
Alăptarea:
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg este contraindicat în timpul alăptării.
Deoarece, în cazul ambelor substanţe active din combinaţie, pot apărea reacţii adverse grave la copiii
alăptaţi, trebuie luată o decizie, fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului, avându-se în
vedere importanţa acestui tratament pentru mamă.
Cu privire la perindopril:
Deoarece nu există informaţii disponibile cu privire la utilizarea perindoprilului în timpul alăptării,
perindoprilul nu este recomandat şi sunt de preferat alte tratamente cu un profil de siguranţă dovedit
pentru utilizarea în timpul alăptării, mai ales în cazul alăptării unui nou-născut sau unui prematur.
Cu privire la indapamidă:
Indapamida este excretată în laptele matern. Indapamida este strâns înrudită cu diureticele tiazidice
care au fost asociate, în cazul administrării în timpul alăptării, cu reducerea sau chiar supresia lactaţiei.
Poate să apară hipersensibilitate la medicamente derivate din sulfonamide, hipokaliemie şi icter
nuclear.
Fertilitatea:
La doze mari, perindoprilul poate reduce fertilitatea la masculii de şobolan. Efectele perindoprilului
sau indapamidei asupra fertilităţii la om nu sunt cunoscute (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Cu privire la perindopril, indapamidă şi Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg:
Niciuna dintre cele două substanţe active, administrate în monoterapie sau combinate în Perindopril
Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg, nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a
folosi utilaje, dar la unii pacienţi pot să apară anumite reacţii individuale legate de scăderea tensiunii
arteriale, în special la începutul tratamentului sau în cazul terapiei asociate cu alte medicamente
antihipertensive.
Prin urmare, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi influenţată.
4.8 Reacţii adverse
Administrarea de perindopril inhibă sistemul renină-angiotensină-aldosteron şi tinde să reducă
pierderea de potasiu determinată de indapamidă. 2% dintre pacienţii trataţi cu perindopril/indapamidă
2,5 mg/0,625 mg au prezentat hipokaliemie (concentraţia plasmatică a potasiului <3,4 mmol/l).
Următoarele reacţii adverse s-au observat în timpul tratamentului şi au fost clasificate din punct de
vedere al frecvenţei:
13
Foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare
(≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare:
- Trombocitopenie, leucopenie/neutropenie, agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică.
- Anemia (vezi pct. 4.4) a fost raportată în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA în anumite
circumstanţe (pacienţi cu transplant renal, pacienţi care efectuează şedinţe de dializă).
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Tulburări ale dispoziţiei sau ale somnului.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: Parestezii, cefalee, astenie, ameţeli, vertij.
Foarte rare: Confuzie.
Cu frecvenţă necunoscută: Sincope.
Tulburări oculare
Frecvente: Tulburări de vedere.
Tulburări acustice şi vestibulare
Frecvente: Tinitus.
Tulburări vasculare
Frecvente: Hipotensiune arterială sau hipotensiune arterială ortostatică (vezi pct. 4.4).
Tulburări cardiace
Foarte rare: Aritmie, inclusiv bradicardie, tahicardie ventriculară, fibrilaţie atrială, angină pectorală şi
infarct miocardic, posibil ca urmare a hipotensiunii arteriale marcate la pacienţii care prezintă un risc
crescut (vezi pct. 4.4).
Cu frecvenţă necunoscută: Torsada vârfurilor (cu potenţial letal) (vezi pct. 4.4 şi 4.5).
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente:
- Tusea uscată a fost raportată la utilizarea inhibitorilor ECA. Este o tuse persistentă, care dispare la
întreruperea tratamentului. În prezenţa acestui simptom trebuie avută în vedere etiologia iatrogenă. La
utilizarea inhibitorilor ECA a fost raportată dispnee.
Mai puţin frecvente: Bronhospasm.
Foarte rare: Pneumonie eozinofilică, rinită.
14
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: Constipaţie, xerostomie, greaţă, dureri epigastrice, anorexie, vărsături, dureri abdominale,
disgeuzie, dispepsie, diaree.
Foarte rare: Pancreatită.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: Hepatită citolitică sau colestatică (vezi pct. 4.4)
Cu frecvenţă necunoscută: În caz de insuficienţă hepatică, există posibilitatea apariţiei encefalopatiei
hepatice (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente: Erupţie cutanată tranzitorie, prurit, erupţii maculopapulare.
Mai puţin frecvente:
- Angioedem al feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui, urticarie (vezi
pct. 4.4)
- Reacţii de hipersensibilitate, în primul rând dermatologice, la persoanele cu predispoziţie la alergii şi
reacţii astmatiforme
- Purpură.
- Există posibilitatea agravării lupusului eritematos diseminat acut pre-existent.
Foarte rare: Eritem polimorf, necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens Johnson.
Au fost raportate cazuri de reacţii de fotosensibilizare (vezi pct. 4.4).
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Frecvente: Crampe musculare.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală.
Foarte rare: Insuficienţă renală acută.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Mai puţin frecvente: Impotenţă.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: Astenie.
Mai puţin frecvente: Transpiraţii.
Investigaţii diagnostice
Cu frecvenţă necunoscută:
15
- Interval QT prelungit pe electrocardiogramă (vezi pct. 4.4 şi 4.5)
- Creştere a concentraţiei plasmatice a acidului uric şi a glicemiei, în timpul tratamentului
- Creştere uşoară a uremiei şi a creatininemiei, reversibile la întreruperea tratamentului. Această
creştere este mai frecventă în caz de stenoză a arterei renale, hipertensiune arterială tratată cu diuretice,
insuficienţă renală
- Valori serice crescute ale enzimelor hepatice.
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Rare: Hipercalcemie
Cu frecvenţă necunoscută:
- Depleţie de potasiu cu hipokaliemie marcată, la anumiţi pacienţi cu risc crescut (vezi pct. 4.4)
- Creştere a concentraţiei plasmatice a potasiului, în general tranzitorie
- Hiponatremie cu hipovolemie, care determină deshidratare şi hipotensiune arterială ortostatică.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Cea mai frecventă reacţie adversă în caz de supradozaj este hipotensiunea arterială, uneori asociată cu
greaţă, vărsături, crampe musculare, ameţeli, somnolenţă, stare confuzională, oligurie care poate
evolua spre anurie (din cauza hipovolemiei). Pot să apară tulburări de retenţie hidrosalină
(hiponatremie, hipokaliemie).
Primele măsuri terapeutice constau în eliminarea rapidă a medicamentului ingerat prin lavaj gastric
şi/sau administrare de cărbune activat, apoi restabilirea balanţei hidroelectrolitice într-o unitate
medicală specializată, până la normalizare.
În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale marcate, aceasta poate fi tratată prin aşezarea pacientului în
clinostatism, având capul poziţionat sub nivelul corpului. Dacă este necesar, se va administra soluţie
salină izotonă în perfuzie i.v. sau oricare alte soluţii de expansiune volemică.
Perindoprilatul, forma activă a perindoprilului, poate fi eliminat prin dializă (vezi pct. 5.2).
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: perindopril şi diuretice, codul ATC: C09BA04
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg este o combinaţie de perindopril tosilat, un
inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei şi indapamidă, un diuretic clorosulfamidic.
16
Proprietăţile sale farmacologice derivă din cele ale fiecărei componente luate separat, alături de cele
determinate de acţiunea sinergică aditivă a celor două substanţe active.
Mecanism de acţiune
Cu privire la Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg:
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg exercită efectele antihipertensive sinergice,
aditive, ale celor două componente.
Cu privire la perindopril:
Perindoprilul este un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitor al ECA), enzima care
transformă angiotensina I în angiotensină II, o substanţă vasoconstrictoare; în plus, enzima stimulează
secreţia de aldosteron de către corticala suprarenală şi metabolizarea bradikininei, o substanţă
vasodilatatoare, în heptapeptide inactive.
Consecinţele sunt:
- reducere a secreţiei de aldosteron
- creştere a activităţii reninei plasmatice, deoarece aldosteronul nu mai exercită feed-back negativ
- scădere a rezistenţei periferice totale, cu acţiune preferenţială asupra vascularizaţiei de la nivel
muscular şi renal, fără depleţie hidrosalină concomitentă sau tahicardie reflexă în cazul tratamentului
cronic.
Acţiunea antihipertensivă a perindoprilului este evidentă şi la pacienţii cu valori mici sau normale ale
reninemiei.
Perindoprilul acţionează prin metabolitul său activ, perindoprilat. Ceilalţi metaboliţi sunt inactivi.
Perindoprilul scade travaliul cardiac:
- prin efect venodilatator, determinat probabil de modificări ale metabolismului prostaglandinelor:
scădere a presarcinii
- prin scăderea rezistenţei periferice totale: scădere a postsarcinii.
Studiile efectuate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă au arătat:
- o scădere a presiunilor de umplere ale ventriculului stâng şi drept
- o scădere a rezistenţei periferice totale
- o creştere a debitului cardiac şi o îmbunătăţire a indexului cardiac
- o creştere a fluxului sanguin regional la nivel muscular.
Rezultatele testelor de efort au evidenţiat, de asemenea, îmbunătăţiri.
Cu privire la indapamidă:
Indapamida este un derivat de sulfonamidă cu inel indolic, înrudită farmacologic cu grupul diureticelor
tiazidice. Indapamida inhibă reabsorbţia sodiului în segmentul cortical de diluţie. Creşte excreţia
urinară a sodiului şi clorului şi, într-o măsură mai mică, excreţia potasiului şi magneziului, creşte astfel
excreţia urinară şi are efect antihipertensiv.
17
Efecte farmacodinamice
Cu privire la Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg:
La pacienţii hipertensivi, indiferent de vârstă, Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg
exercită un efect antihipertensiv dependent de doză, atât asupra tensiunii arteriale sistolice, cât şi
diastolice, în ortostatism sau clinostatism. Acest efect antihipertensiv durează 24 ore. Scăderea
tensiunii arteriale se obţine în mai puţin de o lună, fără tahifilaxie; întreruperea tratamentului nu are
efect de rebound. În studiile clinice, administrarea concomitentă de perindopril şi indapamidă a
determinat un efect antihipertensiv de natură sinergică, comparativ cu administrarea fiecarei substanţe
active în monoterapie.
Nu s-a studiat efectul combinaţiei cu doză mică de Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625
mg asupra morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare.
PICXEL, un studiu multicentric, randomizat, controlat, dublu-orb, a evaluat din punct de vedere
ecocardiografic efectele combinaţiei perindopril/indapamidă asupra HVS comparativ cu administrarea
de enalapril în monoterapie.
În studiul PICXEL, pacienţii hipertensivi cu HVS (definită prin indexul de masă al ventriculului stâng
(IMVS) >120g/m
2 la bărbaţi şi >100g/m2 la femei) au fost incluşi prin randomizare fie în grupul de
tratament cu perindopril terţbutilamină 2 mg (echivalent cu 2,5 mg perindopril tosilat)/indapamidă
0,625 mg fie în grupul de tratament cu enalapril 10 mg o dată pe zi, fiind urmăriţi pe parcursul unui an
de terapie. Doza a fost ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic al tensiunii arteriale, până la 8 mg
perindopril terţbutilamină (echivalent cu 10 mg perindopril tosilat) şi până la 2,5 mg indapamidă,
respectiv până la 40 mg enalapril o dată pe zi. Doar 34% dintre subiecţi au rămas trataţi cu 2 mg
perindopril terţbutilamină (echivalent cu 2,5 mg perindopril tosilat)/0,625mg indapamidă (comparativ
cu 20% trataţi cu 10 mg enalapril).
La finalul tratamentului, IMVS a scăzut semnificativ mai mult în grupul tratat cu
perindopril/indapamidă (-10,1 g/m
2) decât în grupul tratat cu enalapril (-1,1 g/m2), la toţi pacienţii
randomizaţi. Diferenţa între grupuri în ceea ce priveşte modificarea IMVS a fost de -8,3 (IÎ 95% (-
11,5, -5.0), p<0,0001).
Un efect mai bun asupra IMVS a fost atins cu doze de perindopril/indapamidă mai mari decât cele
autorizate pentru Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva.
În ceea ce priveşte tensiunea arterială, diferenţa medie estimată între grupurile randomizate a fost de -
5,8 mmHg (IÎ 95% (-7.9, -3.7), p<0,0001) pentru tensiunea arterială sistolică şi de -2.3mmHg (IÎ 95%
(-3,6, -0,9), p=0,0004) pentru tensiunea arterială diastolică, în favoarea grupului tratat cu
perindopril/indapamidă.
Cu privire la perindopril:
Perindoprilul acţionează în toate stadiile hipertensiunii arteriale: uşoară, moderată sau severă.
Scăderea tensiunii arteriale sistolice şi diastolice este observată atât în clinostatism cât şi în
ortostatism.
Efectul antihipertensiv după administrarea unei singure doze este maxim între 4 şi 6 ore şi se menţine
peste 24 ore.
Există un grad mare de blocare reziduală a enzimei de conversie la 24 ore, de aproximativ 80%.
La pacienţii care răspund la tratament, normalizarea tensiunii arteriale este atinsă după o lună şi este
menţinută fără risc de tahifilaxie.
Întreruperea tratamentului nu are efect de rebound asupra hipertensiunii arteriale.
18
Perindoprilul are efect vasodilatator şi restabileşte elasticitatea arterelor principale, corectează
modificările histomorfometrice în arterele de rezistenţă şi produce o scădere a hipertrofiei ventriculare
stângi.
Dacă este necesară, asocierea unui diuretic tiazidic determină un efect sinergic aditiv.
Asocierea dintre un inhibitor al ECA şi un diuretic tiazidic scade riscul de hipokaliemie determinat de
administrarea diureticului în monoterapie.
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Cu privire la indapamidă:
Indapamida, utilizată în monoterapie, are un efect antihipertensiv care durează 24 ore. Acest efect
apare la doze la care proprietăţile diuretice sunt minime.
Acţiunea sa antihipertensivă este proporţională cu îmbunătăţirea complianţei arteriale şi cu scăderea
rezistenţei vasculare periferice totale şi arteriolare.
Indapamida reduce hipertrofia ventriculară stângă.
În cazul supradozajului cu diuretice tiazidice sau cu diuretice înrudite cu tiazidele, efectul
antihipertensiv atinge un platou, în timp ce incidenţa reacţiilor adverse continuă să crească. Dacă
tratamentul devine ineficace, dozele nu trebuie crescute.
Mai mult, s-a demonstrat că pe termen scurt, mediu şi lung, la pacienţii hipertensivi, indapamida:
- nu are efect asupra metabolismului lipidic: trigiceride, LDL-colesterol şi HDL colesterol
- nu are efect asupra metabolismului glucidic, chiar şi la pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat.
19
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Cu privire la perindopril/indapamidă:
Administrarea concomitentă de perindopril şi indapamidă nu modifică proprietăţile lor
farmacocinetice, comparativ cu administrarea lor în monoterapie.
Cu privire la perindopril:
Perindoprilul se absoarbe rapid după administrare orală şi atinge concentraţia plasmatică maximă în
decurs de 1 oră. Timpul de înjumătaţire plasmatică este egal cu 1 oră.
Perindoprilul este un promedicament. 27% din doza de perindopril administrată ajunge în fluxul
sanguin sub formă de metabolit activ, perindoprilat. Pe lângă perindoprilatul activ, perindoprilul mai
produce cinci metaboliţi, toţi inactivi. Concentraţia plasmatică maximă a perindoprilatului este atinsă
în decurs de 3 - 4 ore.
Deoarece ingestia de alimente scade conversia în perindoprilat, prin urmare şi biodisponibilitatea, doza
de perindopril tosilat trebuie administrată oral, în priză unică, dimineaţa, înainte de masă.
S-a demonstrat o relaţie liniară între doza de perindopril şi expunerea plasmatică.
Volumul de distribuţie este de aproximativ 0,2 l/kg pentru perindoprilatul liber. Legarea de proteinele
plasmatice a perindoprilatului este de 20%, în principal de enzima de conversie a angiotensinei, dar
este dependentă de concentraţia plasmatică.
Perindoprilatul este eliminat pe cale urinară, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a
fracţiunii libere este de aproximativ 17 ore, atingând starea de echilibru în decurs de 4 zile.
Eliminarea perindoprilatului este redusă la pacienţii vârstnici şi la cei cu insuficienţă cardiacă sau
renală.
Ajustarea dozei este necesară în caz de insuficienţă renală şi se va face în funcţie de gradul disfuncţiei
renale (clearance de creatinină).
Clearance-ul perindoprilatului prin dializă este de 70 ml/min.
Cinetica perindoprilului este modificată la pacienţii cu ciroză: clearance-ul hepatic al substanţei
nemodificate este redus la jumătate. Cu toate acestea, cantitatea de perindoprilat formată nu este
redusă şi, ca urmare, nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2 şi 4.4).
Cu privire la indapamidă:
Indapamida este complet şi rapid absorbită din tractul digestiv.
La om, concentraţia plasmatică maximă este atinsă după o oră de la administrarea orală. Legarea de
proteinele plasmatice este de 79%.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este cuprins între 14 - 24 ore (în medie 18 ore).
Administrarea repetată nu determină acumulare. Eliminarea se face în principal prin urină (70% din
doză) şi prin materiile fecale (22%), sub formă de metaboliţi inactivi.
Farmacocinetica nu este modificată la pacienţii cu insuficienţă
renală.
5.3 Date preclinice de siguranţă
20
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg prezintă o toxicitate uşor crescută comparativ
cu fiecare substanţă activă în parte. Manifestările renale nu par să fie potenţate la şobolan. Cu toate
acestea, combinaţia determină toxicitate gastro-intestinală la câine, iar efectul toxic matern pare să fie
crescut la şobolan (comparativ cu perindoprilul).
Cu toate acestea, aceste reacţii adverse apar la doze mult mai mari decât cele terapeutice.
Studiile non-clinice efectuate separat cu perindopril şi indapamidă, nu au arătat poteţial genotoxic,
carcinogen sau teratogen.
Perindopril, administrat în doze mari, determină reducerea fertilităţii la şobolanii masculi
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Hidrogenocarbonat de sodiu
Amidon pregelatinizat de porumb
Povidonă K30
Stearat de magneziu
Film:
Alcool polivinilic paţial hidrolizat
Dioxid de titan
Macrogol/PEG 3350
Talc
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
28 luni
După deschidere, a se utiliza în termen de 100 de zile.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Păstraţi flaconul bine închis pentru a fi protejat de umiditate.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de temperatură pentru păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Flacoane din polipropilenă, opace, de culoare albă, cu capac din polietilenă, opac, de culoare albă cu
desicant și prevăzut cu reductor tamper-evident(TE) din polietilenă conţinând 30, 60, 90, 90 (3x30)
sau 100 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
21
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Teva Pharmaceuticals S.R.L.
Str. Domniţa Ruxandra nr.12, parter, sector 2, Bucureşti
România
Telefon: 021 230 65 24
Fax: 021 230 65 23
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5334/2013/01 ambalaj cu 30 comprimate filmate
5334/2013/02 ambalaj cu 60 comprimate filmate
5334/2013/03 ambalaj cu 90 comprimate filmate
5334/2013/04 ambalaj cu 90 (3x30) comprimate filmate
5334/2013/05 ambalaj cu 100 comprimate filmate
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Ianuarie 2013
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2016
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat filmat conţine perindopril 1,704 mg corespunzător la perindopril tosilat 2,5 mg,
convertit in situ la perindopril sub formă de sare de sodiu şi indapamidă 0,625 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 74,056 mg per comprimat
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate în formă de capsulă, biconvexe, de culoare albă, de aproximativ 4 mm lăţime şi 8
mm lungime, marcate cu o linie mediană pe o faţă şi netede pe cealaltă faţă.
Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de
divizare în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială esenţială.
4.2 Doze şi mod de administrare
Administrare orală.
Doza uzuală este de un comprimat filmat Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg pe zi,
administrat în doză unică, de preferat dimineaţa înainte de masă. Dacă tensiunea arterială nu este
controlată după o lună de tratament, doza poate fi dublată.
Persoane vârstnice (vezi pct. 4.4)
Tratamentul trebuie iniţiat cu doza uzuală de un comprimat filmat Perindopril Tosilat/Indapamidă
Teva 2,5 mg/0,625 mg pe zi.
Pacienţi cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.4)
Tratamentul este contraindicat în insuficienţa renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min).
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance-ul creatininei 30-60 ml/min), doza maximă
trebuie să fie un comprimat Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg pe zi.
2
La pacienţi cu clearance-ul creatininei mai mare sau egal cu 60 ml/min, nu este necesară ajustarea
dozei.
În general, controalele medicale uzuale ulterioare vor include monitorizarea frecventă a concentraţiilor
plasmatice ale creatininei şi potasiului.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2):
În insuficienţa hepatică severă, tratamentul este contraindicat.
La pacienţii cu insuficienţă hepatică moderată, nu este necesară ajustarea dozelor.
Copii şi adolescenţi
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg nu trebuie utilizat la copii şi adolescenţi
deoarece siguranţa şi eficacitatea combinaţiei perindoprilului la copii şi adolescenţi, singur sau în
combinaţie, nu au fost încă stabilite.
4.3 Contraindicaţii
Legate de perindopril:
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare alt inhibitor al ECA
- Antecedente de angioedem (edem Quincke) asociat cu terapia anterioară cu inhibitor al ECA
- Angioedem ereditar/idiopatic
- Trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină (vezi pct.4.4 şi 4.6.)
- Administrarea concomitentă a Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg cu
medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă
renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m
2) (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Legate de indapamidă:
- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la orice altă sulfonamidă
- Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei sub 30 ml/min)
- Encefalopatie hepatică
- Insuficienţă hepatică severă
- Hipokaliemie
- Ca regulă generală, nu se recomandă utilizarea acestui medicament în asociere cu medicamentele
non-antiaritmice care determină torsada vârfurilor (vezi pct. 4.5)
- Alăptarea (vezi pct. 4.6).
Legate de Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg:
- Hipersensibilitate la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Din cauza experienţei terapeutice insuficiente, Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg
nu trebuie utilizat la:
- Pacienţi care efectuează şedinţe de dializă
- Pacienţi cu insuficienţă cardiacă decompensată, netratată.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Atenţionări speciale
Comune perindoprilului şi indapamidei:
3
Pentru combinaţia cu doză mică de Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg nu s-a
observat o reducere semnificativă a reacţiilor adverse, în comparaţie cu cele mai mici doze aprobate
ale celor două componente administrate în monoterapie, cu excepţia hipokaliemiei (vezi pct. 4.8). O
creştere a frecvenţei reacţiilor idiosincrazice nu poate fi exclusă dacă pacientul este expus simultan la
cele două medicamente antihipertensive, în cazul administrării acestora pentru prima dată. Pentru a
minimaliza acest risc, pacientul trebuie atent monitorizat.
Litiu:
De regulă, administrarea concomitentă de litiu şi combinaţia dintre perindopril şi indapamidă nu este
recomandată (vezi pct. 4.5).
Cu privire la perindopril:
Neutropenie/agranulocitoză
La pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA au fost raportate cazuri de neutropenie/agranulocitoză,
trombocitopenie şi anemie. La pacienţii cu funcţie renală normală şi fără alţi factori de risc,
neutropenia apare rar. Perindoprilul trebuie utilizat cu multă atenţie la pacienţii cu colagenoză
vasculară, la cei trataţi cu imunosupresoare, alopurinol sau procainamidă sau la pacienţii care prezintă
o combinaţie a acestor factori, mai ales în cazul unei disfuncţii renale preexistente. Unii dintre aceşti
pacienţi au dezvoltat infecţii severe care, în câteva cazuri, nu au răspuns la terapia intensivă cu
antibiotice. Dacă perindoprilul este utilizat la astfel de pacienţi, se recomandă monitorizarea periodică
a numărului leucocitelor, iar pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn de infecţie (de exemplu
dureri în gât, febră).
Hipersensibilitate/angioedem:
Cazuri de angioedem la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui au fost
raportate rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril. Acestea pot apărea în orice
moment al tratamentului. În asemenea cazuri, tratamentul cu perindopril trebuie întrerupt imediat şi se
recomandă o monitorizare adecvată, pentru a se asigura dispariţia completă a simptomelor, înaintea
externării pacientului. În cazurile în care edemul s-a limitat la nivelul feţei şi buzelor, starea
pacientului s-a corectat fără tratament, cu toate că antihistaminicele au fost utile pentru ameliorarea
simptomelor.
Angioedemul asociat cu edemul laringelui poate fi letal. În cazurile în care sunt implicate limba, glota
sau laringele, cu posibilitate de obstrucţie a căilor respiratorii, trebuie administrat imediat tratamentul
adecvat, care poate include administrarea subcutanată de soluţie de adrenalină 1:1000 (0,3 – 0,5 ml)
şi/sau măsuri care să asigure permeabilitatea căilor respiratorii.
În cazul pacienţilor aparţinând rasei neagre trataţi cu inhibitori ai ECA s-a raportat o incidenţă mai
mare a angioedemului, comparativ cu celelalte rase.
Pacienţii cu antecedente de angioedem, fără legătură cu terapia cu inbitori ai ECA, pot avea un risc
crescut de angioedem în cazul utilizării inhibitorilor ECA (vezi pct.4.3).
Angioedemul intestinal a fost raportat rar la pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA. Aceşti pacienţi au
acuzat dureri abdominale (cu sau fără greţuri sau vărsături); în unele cazuri pacienţii nu au prezentat
anterior angioedem facial, iar concentraţia plasmatică a esterazei C-1 a fost normală. Angioedemul a
fost diagnosticat prin tomografie abdominală, ecografie sau intervenţie chirurgicală, iar simptomele s-
au ameliorat după întreruperea administrării inhibitorului ECA. Angioedemul intestinal trebuie inclus
în diagnosticul diferenţial al pacienţilor trataţi cu inhibitori ai ECA care acuză dureri abdominale.
Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării:
La pacienţii trataţi cu un inhibitor al ECA, în timpul tratamentului de desensibilizare cu venin de
himenoptere (albine, viespi), au fost raportate cazuri izolate
de reacţii anafilactoide susţinute, care pot
4
pune viaţa în pericol. Tratamentul cu un inhibitor al ECA trebuie efectuat cu prudenţă la pacienţii
alergici care urmează tratament de desensibilizare şi trebuie evitat la pacienţii la care se efectuează
imunoterapie cu venin. Cu toate acestea, la pacienţii care necesită atât tratament cu inhibitor al ECA,
cât şi tratament de desensibilizare, aceste reacţii adverse pot fi evitate prin întreruperea temporară a
administrării inhibitorului ECA, cu cel puţin 24 ore înainte de iniţierea tratamentului de
desensibilizare.
Reacţii anafilactoide în timpul aferezei LDL:
Au fost raportate cazuri rare de reacţii anafilactoide, care au pus viaţa în pericol, la pacienţii trataţi cu
inhibitori ai ECA, în timpul aferezei LDL cu dextran sulfat. Aceste reacţii pot fi evitate prin
întreruperea temporară a tratamentului cu inhibitori ai ECA înaintea fiecărei afereze.
Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă:
La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă cu membrane cu flux mare (cum ar fi AN 69), trataţi în
acelaşi timp cu un inhibitor al ECA au fost raportate cazuri de reacţii anafilactoide . La aceşti pacienţi
se poate lua în considerare utilizarea unui alt tip de membrană pentru dializă sau a unei alte clase de
antihipertensive.
Diuretice care economisesc potasiu, săruri de potasiu:
De regulă, nu se recomandă administrarea concomitentă de perindopril cu diuretice care economisesc
potasiu sau săruri de potasiu (vezi pct. 4.5).
Sarcina şi alăptarea:
În timpul sarcinii nu trebuie iniţiat tratamentul cu inhibitori ai ECA. Cu excepţia cazurilor în care
tratamentul cu inhibitori ai ECA este indispensabil, pacientele care planifică o sarcină trebuie trecute
pe un alt tratament antihipertensiv, cu un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în sarcină. Când
sarcina s-a confirmat, tratamentul cu inhibitori ai ECA trebuie întrerupt imediat şi, dacă este necesar,
se iniţiază o terapie alternativă (vezi pct.4.3 şi 4.6).
Utilizarea perindoprilului nu este recomandată în timpul alăptării.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a
hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de
diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Cu privire la indapamidă:
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, diureticele tiazidice şi diureticele înrudite cu tiazidele pot
determina encefalopatie hepatică. Dacă apar aceste reacţii, administrarea diureticelor trebuie întreruptă
imediat.
Fotosensibilitate:
Au fost raportate cazuri de fotosensibilitate la utilizarea diureticelor tiazidice şi a celor înrudite cu
tiazidele (vezi pct.4.8). Dacă reacţiile de fotosensibilitate apar în timpul tratamentului, se recomandă
5
oprirea acestuia. Dacă se consideră necesară reluarea tratamentului cu diuretic, se recomandă
protejarea zonelor expuse la soare sau radiaţii UVA artificiale.
Precauţii speciale
Comune perindoprilului şi indapamidei:
Insuficienţă renală:
În caz de insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei <30 ml/min), tratamentul este
contraindicat.
La unii pacienţi hipertensivi fără leziuni renale aparente pre-existente şi la care evaluarea
hematologică arată o insuficienţă renală funcţională, tratamentul trebuie întrerupt şi poate fi reluat fie
cu doze mici, fie cu o singură substanţă activă.
La aceşti pacienţi, urmărirea medicală uzuală include monitorizarea frecventă a concentraţiilor
plasmatice ale creatininei şi potasiului, după două săptămâni de tratament şi apoi la intervale de două
luni, în timpul perioadei stabile terapeutic. Insuficienţa renală a fost raportată mai ales la pacienţii cu
insuficienţă cardiacă severă sau insuficienţă renală subiacentă cu stenoză de arteră renală.
De regulă, medicamentul nu este recomandat în caz de stenoză de arteră renală bilaterală sau de
stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional.
Hipotensiune arterială şi depleţie hidroelectrolitică:
Există risc de hipotensiune arterială apărută brusc în prezenţa depleţiei de sodiu preexistentă (în
special la pacienţii cu stenoză de arteră renală). Prin urmare, trebuie monitorizate sistematic semnele
clinice de depleţie hidro-electrolitică, care pot apărea în cazul unui episod intercurent de diaree sau
vărsături.
La aceşti pacienţi trebuie avută în vedere monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice ale
electroliţilor.
Hipotensiunea arterială marcată poate necesita administrarea unei perfuzii intravenoase cu soluţie
salină izotonă.
Hipotensiunea arterială tranzitorie nu reprezintă o contraindicaţie pentru continuarea tratamentului.
După restabilirea unui volum sanguin satisfăcător şi a tensiunii arteriale, tratamentul poate fi reluat, fie
cu o doză mai mică, fie doar cu una dintre substanţele active.
Kaliemie:
Asocierea perindoprilului cu indapamidă nu previne apariţia hipokaliemiei, în special la pacienţii cu
diabet zaharat sau la cei cu insuficienţă renală. Similar altor medicamente antihipertensive
administrate în asociere cu un diuretic, trebuie efectuată monitorizarea periodică a kaliemiei.
Cu privire la perindopril:
Tuse:
După utilizarea de inhibitor al ECA a fost raportată tusea seacă . Tusea este caracterizată prin
persistenţă şi dispariţie la întreruperea tratamentului. La apariţia acestui simptom, trebuie avută în
vedere etiologia iatrogenă. Dacă este preferată, cu toate acestea, administrarea de inhibitor al ECA,
poate fi luată în considerare continuarea tratamentului.
Copii şi adolescenţi:
6
La copii şi adolescenţi, nu s-au stabilit eficacitatea şi tolerabilitatea perindoprilului administrat în
monoterapie sau în asociere.
Risc de hipotensiune arterială şi/sau de insuficienţă renală (în caz de insuficienţă cardiacă, depleţie
hidro-electrolitică etc.):
La pacienţii a căror tensiune arterială a fost iniţial mică, în caz de stenoză de arteră renală, insuficienţă
cardiacă congestivă sau ciroză cu edeme şi ascită, a fost observată stimularea marcată a sistemului
renină-angiotensină-aldosteron, în special în timpul depleţiei marcate de apă şi electroliţi (dietă strictă
fără sare sau tratament diuretic prelungit).
Ca urmare, blocarea acestui sistem cu un inhibitor al ECA poate determina, în special la prima
administrare şi în timpul primelor două săptămâni de tratament, o scădere bruscă a tensiunii arteriale
şi/sau o creştere a concentraţiilor plasmatice de creatinină, fapt ce denotă o insuficienţă renală
funcţională. Uneori, aceasta poate avea un debut acut, deşi rar, şi se poate instala după o perioadă de
timp variabilă.
În aceste cazuri, tratamentul trebuie iniţiat cu o doză mică, care va fi crescută progresiv.
Persoane vârstnice:
Funcţia renală şi kaliemia trebuie evaluate înaintea începerii tratamentului. Doza iniţială este ajustată
ulterior, în funcţie de răspunsul la tratament al valorilor tensiunii arteriale, în special în cazurile de
depleţie hidro-electrolitică, pentru a evita debutul brusc al hipotensiunii arteriale.
Pacienţi cu ateroscleroză diagnosticată:
Toţi pacienţii prezintă risc de hipotensiune arterială, dar trebuie acordată o atenţie deosebită
pacienţilor cu boală cardiacă ischemică sau insuficienţă circulatorie cerebrală, al căror tratament va fi
iniţiat cu doze mici.
Hipertensiune arterială renovasculară:
Tratamentul hipertensiunii arteriale renovasculare este revascularizarea. Cu toate acestea, inhibitorii
ECA pot fi benefici la acei pacienţi cu hipertensiune renovasculară, la care urmează să se efectueze
intervenţia chirurgicală de corectare sau când această intervenţie chirurgicală nu este posibilă.
Dacă Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg este prescris la pacienţi cu stenoză de
arteră renală diagnosticată sau suspectată, tratamentul trebuie iniţiat în spital, cu doze mici şi trebuie
monitorizate funcţia renală şi kaliemia, deoarece unii pacienţi pot dezvolta insuficienţă renală
funcţională, reversibilă la întreruperea tratamentului.
Alte grupe speciale de pacienţi cu risc:
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă (gradul IV) sau la pacienţii cu diabet zaharat insulino-
dependent (tendinţă spontană de creştere a kaliemiei), tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere
medicală, cu o doză iniţială mică. Tratamentul cu beta-blocante la pacienţii hipertensivi cu insuficienţă
coronariană nu trebuie întrerupt: inhibitorul ECA trebuie adăugat la beta-blocant.
Pacienţi cu diabet zaharat:
La pacienţii trataţi anterior cu antidiabetice orale sau insulină, glicemia trebuie monitorizată atent, mai
ales în timpul primei luni de tratament cu inhibitor ECA.
Diferenţe entice:
7
Ca şi în cazul altor inhibitori ai ECA, perindoprilul are o eficacitate antihipertensivă mai redusă la
pacienţii care aparţin rasei negre, comparativ cu pacienţii care aparţin altor rase, posibil din cauza
prevalenţei mai mari a reninemiei reduse la populaţia hipertensivă aparţinând rasei negre.
Chirurgie/anestezie:
Inhibitorii ECA pot determina hipotensiune arterială în caz de anestezie, în special atunci când
anestezicul administrat este un medicament cu potenţial de scădere a tensiunii arteriale.
Prin urmare, se recomandă ca, atunci când este posibil, tratamentul cu inhibitori ai ECA cu efect de
lungă durată, cum este perindoprilul, să fie întrerupt cu o zi înainte de intervenţia chirurgicală.
Stenoză aortică sau stenoză mitrală/cardiomiopatie hipertrofică:
Inhibitorii ECA trebuie utilizaţi cu prudenţă la pacienţii cu obstrucţie a căii de ejecţie a ventriculului
stâng.
Insuficienţă hepatică:
Rar, inhibitorii ECA au fost asociaţi cu un sindrom care debutează cu icter colestatic şi progresează
spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul de producere al acestui sindrom nu
este cunoscut. Pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, care dezvoltă icter sau prezintă creşteri marcate
ale valorilor serice ale enzimelor hepatice, trebuie să întrerupă tratamentul cu inhibitor al ECA şi să fie
monitorizaţi medical adecvat (vezi pct.4.8).
Hiperkaliemie:
La unii pacienţi trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv cu perindopril, s-au observat creşteri ale
concentraţiilor plasmatice ale potasiului. Factorii de risc pentru apariţia hiperkaliemiei includ
insuficienţa renală, agravarea disfuncţiei renale, vârsta (peste 70 ani), diabetul zaharat, evenimentele
intercurente, în special deshidratarea, decompensarea cardiacă acută, acidoza metabolică şi utilizarea
concomitentă a diureticelor care economisesc potasiul (spironolactonă, eplerenonă, triamteren,
amilorid), a suplimentelor de potasiu sau a substituenţilor de sare care conţin potasiu; risc prezintă şi
pacienţii care utilizează alte tratamente care pot creşte kaliemia (de exemplu heparina). Utilizarea
suplimentelor de potasiu, a diureticelor care economisesc potasiu, dar şi a substituenţilor de sare care
conţin potasiu poate duce la creşterea semnificativă a kaliemiei, mai ales la pacienţii cu insuficienţă
renală. Hiperkaliemia poate produce aritmii severe, uneori letale. Dacă utilizarea concomitentă a
perindoprilului cu medicamentele mai sus-menţionate este considerată necesară, aceasta trebuie făcută
cu precauţie şi cu monitorizarea frecventă a kaliemiei (vezi pc
t.4.5)
Cu privire la indapamidă:
Echilibrul hidroelectrolitic:
Natriemie:
Aceasta trebuie determinată înaintea iniţierii tratamentului, şi apoi la intervale regulate. Orice
tratament diuretic poate determina o scădere a concentraţiei plasmatice de sodiu, care poate avea
consecinţe grave. Scăderea concentraţiei plasmatice de sodiu poate fi iniţial asimptomatică şi, ca
urmare, este necesară determinarea periodică. Testele trebuie efectuate mai frecvent la pacienţii
vârstnici şi la pacienţii cu ciroză (vezi pct. 4.8 si 4.9).
Kaliemie:
Depleţia de potasiu cu hipokaliemie consecutivă este un risc major al diureticelor tiazidice şi al
diureticelor înrudite cu tiazidicele. Riscul apariţiei hipokaliemiei (<3,4 mmol/l) trebuie prevenit la
anumiţi pacienţi cu risc crescut, cum sunt vârstnicii şi/sau pacienţii malnutriţi, indiferent dacă
8
utilizează sau nu medicaţie multiplă, pacienţii cu ciroză hepatică cu edeme şi ascită, pacienţii cu boli
coronariene şi pacienţii cu insuficienţă cardiacă.
În aceste cazuri, hipokaliemia creşte toxicitatea cardiacă a glicozidelor cardiace şi riscul tulburărilor de
ritm.
De asemenea, pacienţii cu interval QT prelungit sunt un grup de risc, indiferent dacă etiologia este
congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, dar şi bradicardia, acţionează ca factori favorizanţi pentru
apariţia tulburărilor de ritm severe, în special torsada vârfurilor, care poate fi letală.
În toate cazurile este necesară determinarea frecventă a kaliemiei. Prima testare a kaliemiei trebuie
realizată în prima săptămână după începerea tratamentului.
Dacă se observă valori mici ale concentraţiilor plasmatice ale potasiului, este necesară corectarea
terapeutică.
Calcemie:
Diureticele tiazidice şi diureticele înrudite cu tiazidele pot reduce excreţia urinară a calciului şi pot
determina o creştere uşoară şi tranzitorie a calcemiei. Creşterea marcată a calcemiei poate fi legată de
existenţa unui hiperparatiroidism nediagnosticat. În aceste cazuri, tratamentul trebuie întrerupt înaintea
investigării funcţiei paratiroidiene.
Glicemie:
Monitorizarea glicemiei este importantă la pacienţii cu diabet zaharat, în special atunci când
concentraţia plasmatică a potasiului este mică.
Acid uric:
Pacienţii cu hiperuricemie prezintă un risc crescut de apariţie a atacurilor de gută.
Funcţia renală şi diureticele:
Diureticele tiazidice şi diureticele înrudite cu tiazidele sunt pe deplin eficace numai când funcţia renală
este normală sau doar uşor alterată (creatininemia < aproximativ 25 mg/l, adică 220
μ mol/l la adult).
La vârstnici, valorile creatininemiei trebuie ajustate în funcţie de vârstă, greutate, sex, după formula
Cockroft:
cl
cr = (140 - vârsta) x greutatea/0,814 x concentraţia plasmatică a creatininei
unde: - vârsta este exprimată în ani
- greutatea este exprimată în kg
- creatinina plasmatică în micromoli/l
Această formulă este valabilă pentru un bărbat vârstnic şi trebuie adaptată la femei înmulţind rezultatul
cu 0,85.
Hipovolemia, determinată de pierderea de apă şi sodiu de la începutul tratamentului cu diuretice,
determină o scădere a filtrării glomerulare. Poate apărea o creştere a concentraţiilor plasmatice ale
ureei şi creatininei. Această insuficienţă renală funcţională tranzitorie nu are consecinţe negative la
pacienţii cu funcţie renală normală, dar poate agrava o disfuncţie renală preexistentă.
Sportivi:
9
Sportivii trebuie atenţionaţi că acest medicament conţine o substanţă activă care poate determina
pozitivarea testelor antidoping.
Excipienţi:
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg nu trebuie administrat la pacienţi cu afecţiuni
ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau malabsorbţie de glucoză-
galactoză.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Comune perindoprilului şi indapamidei:
Administrări concomitente nerecomandate:
Litiu: creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice a litiului şi toxicităţii acestuia s-au observat în
timpul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai ECA. Utilizarea concomitentă de diuretice
tiazidice poate determina o creştere suplimentară a concentraţiei plasmatice a litiului şi o creştere a
riscului de toxicitate a litiului, asociate cu administrarea concomitentă cu inhibitori ai ECA. Utilizarea
concomitentă a combinaţiei de perindopril şi indapamidă cu litiu nu este recomandată, dar dacă
această utilizare concomitentă se dovedeşte necesară, trebuie monitorizate atent concentraţiile
plasmatice ale litiului (vezi pct. 4.4).
Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită:
- Baclofen: potenţare a efectului antihipertensiv - monitorizare a tensiunii arteriale şi a funcţiei renale
şi, dacă este necesar, ajustarea dozei medicamentului antihipertensiv.
- Antiinflamatoare nesteroidiene (inclusiv acid acetilsalicilic în doză mare): când inhibitorii ECA sunt
administraţi concomitent cu antiinflamatoare nesteroidiene (adică acid acetilsalicilic în dozele
corespunzătoare schemelor terapeutice antiinflamatoare, inhibitorii de COX-2 şi AINS neselective),
poate să apară o reducere a efectului antihipertensiv. Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi
AINS poate determina o creştere a riscului de agravare a funcţiei renale, inclusiv posibilitatea apariţiei
insuficienţei renale acute şi la o creştere a kaliemiei, mai ales la pacienţii cu disfuncţie renală pre-
existentă . Tratamentul concomitent trebuie administrat cu prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii
trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale după
iniţierea tratamentului concomitent şi, ulterior, periodic.
Administrări concomitente care necesită prudenţă:
- Antidepresive cu structură asemănătoare imipraminei (triciclice), neuroleptice: creştere a efectului
antihipertensiv şi risc crescut de hipotensiune arterială ortostatică (efect aditiv).
- Corticosteroizi, tetracosactidă: scădere a efectului antihipertensiv (retenţie hidrosalină determinată de
administrarea de corticosteroizi).
- Alte medicamente antihipertensive: utilizarea altor antihipertensive cu perindopril/indapamidă poate
determina un efect suplimentar de reducere a tensiunii arteriale.
Determinate de perindopril:
Administrări concomitente nerecomandate:
- Diuretice care economisesc potasiul (spironolactonă, triamteren, în monoterapie sau în asociere),
potasiu (săruri): inhibitorii ECA atenuează pierderea de potasiu indusă de diuretice. Diureticele care
economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, triamteren sau amilorid, suplimentele de potasiu sau
substituenţii sărurilor care conţin potasiu pot determina creşteri semnificative ale concentraţiei
10
plasmatice a potasiului (cu potenţial letal). Dacă utilizarea concomitentă este recomandată din cauza
hipokaliemiei documentate, acestea trebuie utilizate cu precauţie, cu monitorizarea frecventă a
concentraţiei plasmatice a potasiului şi a ECG.
Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită:
- Medicamente antidiabetice (insulină, sulfonamide hipoglicemiante): interacţiuni raportate pentru
captopril şi enalapril.
Utilizarea inhibitorilor ECA poate creşte efectul hipoglicemiant la pacienţi cu diabet zaharat trataţi cu
insulină sau sulfonamide hipoglicemiante. Apariţia episoadelor hipoglicemice este foarte rară
(îmbunătăţirea toleranţei la glucoză, cu scăderea consecutivă a necesarului de insulină).
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Administrări concomitente care necesită prudenţă:
- Alopurinol, citostatice sau medicamente imunosupresoare, glucocorticoizi cu administrare sistemică
sau procainamidă: administrarea concomitentă cu inhibitori ai ECA poate determina creşterea riscului
de leucopenie.
- Medicamente anestezice: inhibitorii ECA pot creşte efectul hipotensiv al anumitor anestezice.
- Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă): tratamentul anterior cu doze mari de diuretice poate
determina o depleţie de volum şi un risc de hipotensiune arterială la iniţierea tratamentului cu
perindopril.
- Aur: au fost raportate rar reacţii de tip nitric (cu simptome incluzând eritem facial tranzitoriu, greaţă,
vărsături şi hipotensiune arterială) la pacienţii trataţi concomitent cu aur injectabil (aurotiomalat de
sodiu) şi inhibitori ai ECA, inclusiv perindopril.
Determinate de indapamidă:
Administrări concomitente care necesită prudenţă deosebită:
- Medicamente care determină torsada vârfurilor: din cauza riscului de hipokaliemie, indapamida
trebuie administrată cu precauţie concomitent cu medicamente care induc torsada vârfurilor, cum sunt:
medicamente antiaritmice clasa IA (chinidină, hidrochinidină, disopiramidă), medicamente
antiaritmice clasa III (amiodaronă, dofetilidă, ibutilidă, bretiliu, sotalol), unele neuroleptice
(clorpromazină, ciamemazină, levomepromazină, tioridazină, trifluoperazină), benzamide
(amisulpridă, sulpiridă, sultopridă, tiapridă), butirofenone (droperidol, haloperidol), alte neuroleptice
(pimozidă), alte substanţe cum sunt bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină,
mizolastină, moxifloxacină, pentamidină, sparfloxacină, vincamină i.v., metadonă, astemizol,
terfenadină. Este necesară prevenirea concentraţiilor plasmatice mici de potasiu şi corectarea acestora,
dacă este necesar dar şi monitorizarea intervalului QT.
- Medicamente hipokaliemiante: amfotericină B (administrare i.v.), glucocorticoizi şi
mineralocorticoizi (administrare sistemică), tetracosactidă, laxative stimulante: risc crescut de
hipokaliemie (efect aditiv). Se recomandă monitorizarea concentraţiei plasmatice a potasiului, şi, dacă
11
este necesar, corectarea acesteia; se recomandă prudenţă deosebită în cazul tratamentului cu glicozide
cardiace. Trebuie utilizate laxative de volum.
- Glicozide cardiace: hipokaliemia determină creşterea efectelor toxice ale glicozidelor cardiace.
Kaliemia şi ECG-ul trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, se recomandă reevaluarea
tratamentului.
Administrări concomitente care necesită prudenţă:
- Metformin: acidoză lactică indusă de metformin, determinată de o posibilă insuficienţă renală
funcţională legată de utilizarea diureticelor, în special a diureticelor de ansă. A nu se utiliza metformin
atunci când concentraţia plasmatică a creatininei depăşeşte 15 mg/l (135 micromol/l) la bărbaţi şi 12
mg/l (110 micromol/l) la femei.
- Substanţe de contrast iodate: în caz de deshidratare determinată de diuretice, există un risc crescut de
insuficienţă renală acută, în special când se utilizează doze mari de substanţe de contrast iodate.
Rehidratarea trebuie efectuată înaintea administrării substanţei de contrast.
- Calciu (săruri): risc de creştere a calcemiei determinat de scăderea eliminării renale a calciului.
- Ciclosporina: risc de creştere a concentraţiei plasmatice a creatininei, fără modificarea concentraţiei
plasmatice a ciclosporinei, chiar în absenţa depleţiei hidrosaline.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina:
Din cauza efectelor fiecărei componente a combinaţiei medicamentoase asupra sarcinii şi alăptării,
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg nu este recomandat în timpul primului
trimestru se sarcină. Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg este contraindicat în
timpul trimestrului al doilea şi al treilea de sarcină.
Cu privire la perindopril:
Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în timpul primului trimestru de sarcină (vezi
pct. 4.4). Utilizarea inhibitorilor ECA este contraindicată în timpul trimestrului al doilea şi al
treilea de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Datele epidemiologice privind riscul de teratogenitate ca urmare a expunerii la inhibitori ai ECA în
timpul primului trimestru de sarcină nu sunt concludente; cu toate acestea, nu poate fi exclusă o uşoară
creştere a riscului. Cu excepţia cazurilor în care tratamentul cu inhibitori ai ECA este indispensabil,
pacientelor care planifică o sarcină le va fi recomandat un alt tratament antihipertensiv care poate fi
utilizat în siguranţă în timpul sarcinii. Când sarcina s-a confirmat, tratamentul cu perindopril trebuie
întrerupt imediat şi, dacă este necesar, se iniţiază o terapie alternativă.
Se cunoaşte faptul că expunerea la inhibitori ai ECA în cursul celui de al doilea şi al treilea trimestru
de sarcină induce fetotoxicitate umană (scădere a funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere a
osificării craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkaliemie)
(vezi pct. 5.3).
Dacă expunerea la inhibitori ai ECA s-a produs din al doilea trimestru de sarcină, este recomandată
monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.
Sugarii ai căror mame au utilizat inhibitori ai ECA trebuie monitorizaţi atent pentru hipotensiune
arterială (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Cu privire la indapamidă:
12
Expunerea prelungită la diuretice tiazidice în timpul trimestrului al treilea de sarcină poate reduce
volumul plasmatic matern, şi fluxul sanguin utero-placentar, ceea ce poate determina ischemie feto-
placentară şi întârziere a creşterii.
Adiţional, după expunerea în apropierea termenului, s-au raportat cazuri rare de hipoglicemie şi
trombocitopenie la nou-născuţi.
Alăptarea:
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg este contraindicat în timpul alăptării.
Deoarece, în cazul ambelor substanţe active din combinaţie, pot apărea reacţii adverse grave la copiii
alăptaţi, trebuie luată o decizie, fie întreruperea alăptării, fie întreruperea tratamentului, avându-se în
vedere importanţa acestui tratament pentru mamă.
Cu privire la perindopril:
Deoarece nu există informaţii disponibile cu privire la utilizarea perindoprilului în timpul alăptării,
perindoprilul nu este recomandat şi sunt de preferat alte tratamente cu un profil de siguranţă dovedit
pentru utilizarea în timpul alăptării, mai ales în cazul alăptării unui nou-născut sau unui prematur.
Cu privire la indapamidă:
Indapamida este excretată în laptele matern. Indapamida este strâns înrudită cu diureticele tiazidice
care au fost asociate, în cazul administrării în timpul alăptării, cu reducerea sau chiar supresia lactaţiei.
Poate să apară hipersensibilitate la medicamente derivate din sulfonamide, hipokaliemie şi icter
nuclear.
Fertilitatea:
La doze mari, perindoprilul poate reduce fertilitatea la masculii de şobolan. Efectele perindoprilului
sau indapamidei asupra fertilităţii la om nu sunt cunoscute (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Cu privire la perindopril, indapamidă şi Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg:
Niciuna dintre cele două substanţe active, administrate în monoterapie sau combinate în Perindopril
Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg, nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a
folosi utilaje, dar la unii pacienţi pot să apară anumite reacţii individuale legate de scăderea tensiunii
arteriale, în special la începutul tratamentului sau în cazul terapiei asociate cu alte medicamente
antihipertensive.
Prin urmare, capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi influenţată.
4.8 Reacţii adverse
Administrarea de perindopril inhibă sistemul renină-angiotensină-aldosteron şi tinde să reducă
pierderea de potasiu determinată de indapamidă. 2% dintre pacienţii trataţi cu perindopril/indapamidă
2,5 mg/0,625 mg au prezentat hipokaliemie (concentraţia plasmatică a potasiului <3,4 mmol/l).
Următoarele reacţii adverse s-au observat în timpul tratamentului şi au fost clasificate din punct de
vedere al frecvenţei:
13
Foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare
(≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare:
- Trombocitopenie, leucopenie/neutropenie, agranulocitoză, anemie aplastică, anemie hemolitică.
- Anemia (vezi pct. 4.4) a fost raportată în timpul tratamentului cu inhibitori ai ECA în anumite
circumstanţe (pacienţi cu transplant renal, pacienţi care efectuează şedinţe de dializă).
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Tulburări ale dispoziţiei sau ale somnului.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: Parestezii, cefalee, astenie, ameţeli, vertij.
Foarte rare: Confuzie.
Cu frecvenţă necunoscută: Sincope.
Tulburări oculare
Frecvente: Tulburări de vedere.
Tulburări acustice şi vestibulare
Frecvente: Tinitus.
Tulburări vasculare
Frecvente: Hipotensiune arterială sau hipotensiune arterială ortostatică (vezi pct. 4.4).
Tulburări cardiace
Foarte rare: Aritmie, inclusiv bradicardie, tahicardie ventriculară, fibrilaţie atrială, angină pectorală şi
infarct miocardic, posibil ca urmare a hipotensiunii arteriale marcate la pacienţii care prezintă un risc
crescut (vezi pct. 4.4).
Cu frecvenţă necunoscută: Torsada vârfurilor (cu potenţial letal) (vezi pct. 4.4 şi 4.5).
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente:
- Tusea uscată a fost raportată la utilizarea inhibitorilor ECA. Este o tuse persistentă, care dispare la
întreruperea tratamentului. În prezenţa acestui simptom trebuie avută în vedere etiologia iatrogenă. La
utilizarea inhibitorilor ECA a fost raportată dispnee.
Mai puţin frecvente: Bronhospasm.
Foarte rare: Pneumonie eozinofilică, rinită.
14
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: Constipaţie, xerostomie, greaţă, dureri epigastrice, anorexie, vărsături, dureri abdominale,
disgeuzie, dispepsie, diaree.
Foarte rare: Pancreatită.
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: Hepatită citolitică sau colestatică (vezi pct. 4.4)
Cu frecvenţă necunoscută: În caz de insuficienţă hepatică, există posibilitatea apariţiei encefalopatiei
hepatice (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente: Erupţie cutanată tranzitorie, prurit, erupţii maculopapulare.
Mai puţin frecvente:
- Angioedem al feţei, extremităţilor, buzelor, mucoaselor, limbii, glotei şi/sau laringelui, urticarie (vezi
pct. 4.4)
- Reacţii de hipersensibilitate, în primul rând dermatologice, la persoanele cu predispoziţie la alergii şi
reacţii astmatiforme
- Purpură.
- Există posibilitatea agravării lupusului eritematos diseminat acut pre-existent.
Foarte rare: Eritem polimorf, necroliză epidermică toxică, sindrom Stevens Johnson.
Au fost raportate cazuri de reacţii de fotosensibilizare (vezi pct. 4.4).
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Frecvente: Crampe musculare.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală.
Foarte rare: Insuficienţă renală acută.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Mai puţin frecvente: Impotenţă.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: Astenie.
Mai puţin frecvente: Transpiraţii.
Investigaţii diagnostice
Cu frecvenţă necunoscută:
15
- Interval QT prelungit pe electrocardiogramă (vezi pct. 4.4 şi 4.5)
- Creştere a concentraţiei plasmatice a acidului uric şi a glicemiei, în timpul tratamentului
- Creştere uşoară a uremiei şi a creatininemiei, reversibile la întreruperea tratamentului. Această
creştere este mai frecventă în caz de stenoză a arterei renale, hipertensiune arterială tratată cu diuretice,
insuficienţă renală
- Valori serice crescute ale enzimelor hepatice.
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Rare: Hipercalcemie
Cu frecvenţă necunoscută:
- Depleţie de potasiu cu hipokaliemie marcată, la anumiţi pacienţi cu risc crescut (vezi pct. 4.4)
- Creştere a concentraţiei plasmatice a potasiului, în general tranzitorie
- Hiponatremie cu hipovolemie, care determină deshidratare şi hipotensiune arterială ortostatică.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Cea mai frecventă reacţie adversă în caz de supradozaj este hipotensiunea arterială, uneori asociată cu
greaţă, vărsături, crampe musculare, ameţeli, somnolenţă, stare confuzională, oligurie care poate
evolua spre anurie (din cauza hipovolemiei). Pot să apară tulburări de retenţie hidrosalină
(hiponatremie, hipokaliemie).
Primele măsuri terapeutice constau în eliminarea rapidă a medicamentului ingerat prin lavaj gastric
şi/sau administrare de cărbune activat, apoi restabilirea balanţei hidroelectrolitice într-o unitate
medicală specializată, până la normalizare.
În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale marcate, aceasta poate fi tratată prin aşezarea pacientului în
clinostatism, având capul poziţionat sub nivelul corpului. Dacă este necesar, se va administra soluţie
salină izotonă în perfuzie i.v. sau oricare alte soluţii de expansiune volemică.
Perindoprilatul, forma activă a perindoprilului, poate fi eliminat prin dializă (vezi pct. 5.2).
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: perindopril şi diuretice, codul ATC: C09BA04
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg este o combinaţie de perindopril tosilat, un
inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei şi indapamidă, un diuretic clorosulfamidic.
16
Proprietăţile sale farmacologice derivă din cele ale fiecărei componente luate separat, alături de cele
determinate de acţiunea sinergică aditivă a celor două substanţe active.
Mecanism de acţiune
Cu privire la Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg:
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg exercită efectele antihipertensive sinergice,
aditive, ale celor două componente.
Cu privire la perindopril:
Perindoprilul este un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitor al ECA), enzima care
transformă angiotensina I în angiotensină II, o substanţă vasoconstrictoare; în plus, enzima stimulează
secreţia de aldosteron de către corticala suprarenală şi metabolizarea bradikininei, o substanţă
vasodilatatoare, în heptapeptide inactive.
Consecinţele sunt:
- reducere a secreţiei de aldosteron
- creştere a activităţii reninei plasmatice, deoarece aldosteronul nu mai exercită feed-back negativ
- scădere a rezistenţei periferice totale, cu acţiune preferenţială asupra vascularizaţiei de la nivel
muscular şi renal, fără depleţie hidrosalină concomitentă sau tahicardie reflexă în cazul tratamentului
cronic.
Acţiunea antihipertensivă a perindoprilului este evidentă şi la pacienţii cu valori mici sau normale ale
reninemiei.
Perindoprilul acţionează prin metabolitul său activ, perindoprilat. Ceilalţi metaboliţi sunt inactivi.
Perindoprilul scade travaliul cardiac:
- prin efect venodilatator, determinat probabil de modificări ale metabolismului prostaglandinelor:
scădere a presarcinii
- prin scăderea rezistenţei periferice totale: scădere a postsarcinii.
Studiile efectuate la pacienţii cu insuficienţă cardiacă au arătat:
- o scădere a presiunilor de umplere ale ventriculului stâng şi drept
- o scădere a rezistenţei periferice totale
- o creştere a debitului cardiac şi o îmbunătăţire a indexului cardiac
- o creştere a fluxului sanguin regional la nivel muscular.
Rezultatele testelor de efort au evidenţiat, de asemenea, îmbunătăţiri.
Cu privire la indapamidă:
Indapamida este un derivat de sulfonamidă cu inel indolic, înrudită farmacologic cu grupul diureticelor
tiazidice. Indapamida inhibă reabsorbţia sodiului în segmentul cortical de diluţie. Creşte excreţia
urinară a sodiului şi clorului şi, într-o măsură mai mică, excreţia potasiului şi magneziului, creşte astfel
excreţia urinară şi are efect antihipertensiv.
17
Efecte farmacodinamice
Cu privire la Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg:
La pacienţii hipertensivi, indiferent de vârstă, Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg
exercită un efect antihipertensiv dependent de doză, atât asupra tensiunii arteriale sistolice, cât şi
diastolice, în ortostatism sau clinostatism. Acest efect antihipertensiv durează 24 ore. Scăderea
tensiunii arteriale se obţine în mai puţin de o lună, fără tahifilaxie; întreruperea tratamentului nu are
efect de rebound. În studiile clinice, administrarea concomitentă de perindopril şi indapamidă a
determinat un efect antihipertensiv de natură sinergică, comparativ cu administrarea fiecarei substanţe
active în monoterapie.
Nu s-a studiat efectul combinaţiei cu doză mică de Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625
mg asupra morbidităţii şi mortalităţii cardiovasculare.
PICXEL, un studiu multicentric, randomizat, controlat, dublu-orb, a evaluat din punct de vedere
ecocardiografic efectele combinaţiei perindopril/indapamidă asupra HVS comparativ cu administrarea
de enalapril în monoterapie.
În studiul PICXEL, pacienţii hipertensivi cu HVS (definită prin indexul de masă al ventriculului stâng
(IMVS) >120g/m
2 la bărbaţi şi >100g/m2 la femei) au fost incluşi prin randomizare fie în grupul de
tratament cu perindopril terţbutilamină 2 mg (echivalent cu 2,5 mg perindopril tosilat)/indapamidă
0,625 mg fie în grupul de tratament cu enalapril 10 mg o dată pe zi, fiind urmăriţi pe parcursul unui an
de terapie. Doza a fost ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic al tensiunii arteriale, până la 8 mg
perindopril terţbutilamină (echivalent cu 10 mg perindopril tosilat) şi până la 2,5 mg indapamidă,
respectiv până la 40 mg enalapril o dată pe zi. Doar 34% dintre subiecţi au rămas trataţi cu 2 mg
perindopril terţbutilamină (echivalent cu 2,5 mg perindopril tosilat)/0,625mg indapamidă (comparativ
cu 20% trataţi cu 10 mg enalapril).
La finalul tratamentului, IMVS a scăzut semnificativ mai mult în grupul tratat cu
perindopril/indapamidă (-10,1 g/m
2) decât în grupul tratat cu enalapril (-1,1 g/m2), la toţi pacienţii
randomizaţi. Diferenţa între grupuri în ceea ce priveşte modificarea IMVS a fost de -8,3 (IÎ 95% (-
11,5, -5.0), p<0,0001).
Un efect mai bun asupra IMVS a fost atins cu doze de perindopril/indapamidă mai mari decât cele
autorizate pentru Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva.
În ceea ce priveşte tensiunea arterială, diferenţa medie estimată între grupurile randomizate a fost de -
5,8 mmHg (IÎ 95% (-7.9, -3.7), p<0,0001) pentru tensiunea arterială sistolică şi de -2.3mmHg (IÎ 95%
(-3,6, -0,9), p=0,0004) pentru tensiunea arterială diastolică, în favoarea grupului tratat cu
perindopril/indapamidă.
Cu privire la perindopril:
Perindoprilul acţionează în toate stadiile hipertensiunii arteriale: uşoară, moderată sau severă.
Scăderea tensiunii arteriale sistolice şi diastolice este observată atât în clinostatism cât şi în
ortostatism.
Efectul antihipertensiv după administrarea unei singure doze este maxim între 4 şi 6 ore şi se menţine
peste 24 ore.
Există un grad mare de blocare reziduală a enzimei de conversie la 24 ore, de aproximativ 80%.
La pacienţii care răspund la tratament, normalizarea tensiunii arteriale este atinsă după o lună şi este
menţinută fără risc de tahifilaxie.
Întreruperea tratamentului nu are efect de rebound asupra hipertensiunii arteriale.
18
Perindoprilul are efect vasodilatator şi restabileşte elasticitatea arterelor principale, corectează
modificările histomorfometrice în arterele de rezistenţă şi produce o scădere a hipertrofiei ventriculare
stângi.
Dacă este necesară, asocierea unui diuretic tiazidic determină un efect sinergic aditiv.
Asocierea dintre un inhibitor al ECA şi un diuretic tiazidic scade riscul de hipokaliemie determinat de
administrarea diureticului în monoterapie.
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Cu privire la indapamidă:
Indapamida, utilizată în monoterapie, are un efect antihipertensiv care durează 24 ore. Acest efect
apare la doze la care proprietăţile diuretice sunt minime.
Acţiunea sa antihipertensivă este proporţională cu îmbunătăţirea complianţei arteriale şi cu scăderea
rezistenţei vasculare periferice totale şi arteriolare.
Indapamida reduce hipertrofia ventriculară stângă.
În cazul supradozajului cu diuretice tiazidice sau cu diuretice înrudite cu tiazidele, efectul
antihipertensiv atinge un platou, în timp ce incidenţa reacţiilor adverse continuă să crească. Dacă
tratamentul devine ineficace, dozele nu trebuie crescute.
Mai mult, s-a demonstrat că pe termen scurt, mediu şi lung, la pacienţii hipertensivi, indapamida:
- nu are efect asupra metabolismului lipidic: trigiceride, LDL-colesterol şi HDL colesterol
- nu are efect asupra metabolismului glucidic, chiar şi la pacienţii hipertensivi cu diabet zaharat.
19
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Cu privire la perindopril/indapamidă:
Administrarea concomitentă de perindopril şi indapamidă nu modifică proprietăţile lor
farmacocinetice, comparativ cu administrarea lor în monoterapie.
Cu privire la perindopril:
Perindoprilul se absoarbe rapid după administrare orală şi atinge concentraţia plasmatică maximă în
decurs de 1 oră. Timpul de înjumătaţire plasmatică este egal cu 1 oră.
Perindoprilul este un promedicament. 27% din doza de perindopril administrată ajunge în fluxul
sanguin sub formă de metabolit activ, perindoprilat. Pe lângă perindoprilatul activ, perindoprilul mai
produce cinci metaboliţi, toţi inactivi. Concentraţia plasmatică maximă a perindoprilatului este atinsă
în decurs de 3 - 4 ore.
Deoarece ingestia de alimente scade conversia în perindoprilat, prin urmare şi biodisponibilitatea, doza
de perindopril tosilat trebuie administrată oral, în priză unică, dimineaţa, înainte de masă.
S-a demonstrat o relaţie liniară între doza de perindopril şi expunerea plasmatică.
Volumul de distribuţie este de aproximativ 0,2 l/kg pentru perindoprilatul liber. Legarea de proteinele
plasmatice a perindoprilatului este de 20%, în principal de enzima de conversie a angiotensinei, dar
este dependentă de concentraţia plasmatică.
Perindoprilatul este eliminat pe cale urinară, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a
fracţiunii libere este de aproximativ 17 ore, atingând starea de echilibru în decurs de 4 zile.
Eliminarea perindoprilatului este redusă la pacienţii vârstnici şi la cei cu insuficienţă cardiacă sau
renală.
Ajustarea dozei este necesară în caz de insuficienţă renală şi se va face în funcţie de gradul disfuncţiei
renale (clearance de creatinină).
Clearance-ul perindoprilatului prin dializă este de 70 ml/min.
Cinetica perindoprilului este modificată la pacienţii cu ciroză: clearance-ul hepatic al substanţei
nemodificate este redus la jumătate. Cu toate acestea, cantitatea de perindoprilat formată nu este
redusă şi, ca urmare, nu este necesară ajustarea dozei (vezi pct. 4.2 şi 4.4).
Cu privire la indapamidă:
Indapamida este complet şi rapid absorbită din tractul digestiv.
La om, concentraţia plasmatică maximă este atinsă după o oră de la administrarea orală. Legarea de
proteinele plasmatice este de 79%.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este cuprins între 14 - 24 ore (în medie 18 ore).
Administrarea repetată nu determină acumulare. Eliminarea se face în principal prin urină (70% din
doză) şi prin materiile fecale (22%), sub formă de metaboliţi inactivi.
Farmacocinetica nu este modificată la pacienţii cu insuficienţă
renală.
5.3 Date preclinice de siguranţă
20
Perindopril Tosilat/Indapamidă Teva 2,5 mg/0,625 mg prezintă o toxicitate uşor crescută comparativ
cu fiecare substanţă activă în parte. Manifestările renale nu par să fie potenţate la şobolan. Cu toate
acestea, combinaţia determină toxicitate gastro-intestinală la câine, iar efectul toxic matern pare să fie
crescut la şobolan (comparativ cu perindoprilul).
Cu toate acestea, aceste reacţii adverse apar la doze mult mai mari decât cele terapeutice.
Studiile non-clinice efectuate separat cu perindopril şi indapamidă, nu au arătat poteţial genotoxic,
carcinogen sau teratogen.
Perindopril, administrat în doze mari, determină reducerea fertilităţii la şobolanii masculi
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Hidrogenocarbonat de sodiu
Amidon pregelatinizat de porumb
Povidonă K30
Stearat de magneziu
Film:
Alcool polivinilic paţial hidrolizat
Dioxid de titan
Macrogol/PEG 3350
Talc
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
28 luni
După deschidere, a se utiliza în termen de 100 de zile.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Păstraţi flaconul bine închis pentru a fi protejat de umiditate.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de temperatură pentru păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Flacoane din polipropilenă, opace, de culoare albă, cu capac din polietilenă, opac, de culoare albă cu
desicant și prevăzut cu reductor tamper-evident(TE) din polietilenă conţinând 30, 60, 90, 90 (3x30)
sau 100 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
21
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Teva Pharmaceuticals S.R.L.
Str. Domniţa Ruxandra nr.12, parter, sector 2, Bucureşti
România
Telefon: 021 230 65 24
Fax: 021 230 65 23
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5334/2013/01 ambalaj cu 30 comprimate filmate
5334/2013/02 ambalaj cu 60 comprimate filmate
5334/2013/03 ambalaj cu 90 comprimate filmate
5334/2013/04 ambalaj cu 90 (3x30) comprimate filmate
5334/2013/05 ambalaj cu 100 comprimate filmate
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Ianuarie 2013
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2016
