DEXAMETAZONA ROMPHARM 4 mg/ml
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
3. FORMA FARMACEUTICĂ
4. DATE CLINICE
4.1 Indi caţii terapeutice
4.2 Doze şi mod de administrare
1. Articulaţii mari 2,0 mg până la 4, 0 mg (0 ,5 ml până la 1, 0 ml)
2. Articulaţii mici 0,8 mg până la 1,0 mg (0, 2 ml până la 0,25 ml)
3. Burse 2,0 mg până la 3 ,0 mg (0, 5 ml până la 0,75 ml)
4. Te aca tendoanelor 0,4 mg pâ nă la 1 ,0 mg (0, 1 ml până la 0,25 ml)
5. Infiltraţii ale ţesuturilor moi 2,0 mg până la 6 ,0 mg (0,5 ml până la 1, 5 ml)
6. Ganglioni 1,0 mg până la 2 mg (0,25 ml până la 0,5 ml)
4.3 Contraindicaţii
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
4.8 Reacţii adverse
4.9 Supradozaj
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
5.3 Date preclinice de siguranţă
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
6.2 Incompatibilităţi
6.3 Pe rioada de valabilitate
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
6.5 Natura şi conţinutul amb alajului
6.6 Precauţii speci ale pentru eliminarea reziduurilor
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Dexametazonă Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un mililitru soluţie injectabilă conţine fosfat de dexametazonă 4 mg (sub formă de dexametazonă
fosfat de sodiu 4,37 mg echivalent la 3,3 mg/ml dexametazonă bază).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă.
Soluţie limpede, incoloră sau slab brună.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Dexametazonă soluţie injectabilă este indicată în toate situaţiile acute în care terapia orală cu
glucocorticoizi nu este posibilă: şoc hemoragic, traumatic, chirurgical, de origine septică; edem
cerebral asociat cu neoplasm cerebral; boli inflamatorii ale articulaţiilor şi ţesuturilor moi precum
artrită reumatoidă.
Indicaţii pentru administrarea de scurtă durată: stări alergice acute severe precum edem angioneurotic
sau exacerbări acute ale unor boli cronice alergice precum astm bronşic sau boala serului.
Dozele mari de dexametazonă sunt destinate tratamentului complementar din şoc, în care sunt
necesare doze mari de corticosteroizi. Lipsesc dovezile care să ateste că utilizarea corticosteroizilor în
cazurile de şoc septic afectează mortalitatea pe termen lung. Utilizarea trebuie să fie asociată cu
administrarea sistemică concomitentă a unui tratament cu antibiotice corespunzător şi măsurile de
susţinere de care pacientul are nevoie.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Notă: Toate dozele sunt exprimate ca mg fosfat de dexametazonă.
Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace pe o perioadă de timp cât mai scurtă. Această doză trebuie
reevaluată frecvent pentru stabilirea dozei adecvate necesară menținerii sub control a activității bolii.
Dexametazonă fosfat soluţie injectabilă se poate administra intramuscular, ca injecţie intravenoasă sau
perfuzie intravenoasă, intraarticular sau sub formă de infiltraţii în ţesuturile moi.
2
Administrare intravenoasă şi intramusculară: doza administrată i.v. (intravenos) sau i.m.
(intramuscular) de dexametazonă este variabilă şi depinde de afecţiune şi de răspunsul pacientului la
tratament. Doza uzuală se încadrează, de obicei, între 0,4 şi 24 mg (0,1 până la 6 ml) pe zi. Durata
terapiei depinde de răspunsul clinic al pacientului şi imediat ce apare o ameliorare, doza trebuie
ajustată la cea mai mică doză posibilă pentru a menţine răspunsul clinic dorit. Întreruperea
tratamentului trebuie să se facă treptat.
Şoc: o singură administrare i.v. de 2 - 6 mg/kg corp (0,5 până la 1,5 ml/kg corp), care se poate repeta
la 2 până la 6 ore dacă şocul persistă. Terapia cu doze mari se continuă numai până când starea
pacientului se stabilizează şi în mod obişnuit nu mai mult de 48 – 72 de ore. Administrarea i.v. poate fi
urmată de administrarea în perfuzie i.v. a 3 mg/kg corp (0,75 ml/kg corp) timp de 24 ore.
Dexametazonă Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă poate fi diluată cu clorură de sodiu 0,9% soluţie
perfuzabilă, glucoză 5% soluţie perfuzabilă sau soluţie Ringer (vezi pct. 6.4.).
Edem cerebral asociat cu neoplasm: doza iniţială este 10 mg (2,5 ml) i.v. urmată de 4 mg (1 ml) i.m. la
fiecare 6 ore până când simptomele de edem scad (de obicei după 12 până la 24 de ore). După 2 până
la 4 zile doza trebuie redusă treptat şi oprită după o perioadă de 5 până la 7 zile. La pacienţii cu
neoplasm recurent sau inoperabil, continuarea terapiei poate fi eficientă la doze de 2,0 mg (0,5 ml)
i.m. sau i.v. de 2 – 3 ori pe zi.
Edem cerebral, forme severe care pun viaţa în pericol:
Schema de administrare a dozelor mari (toate dozele sunt exprimate ca mg dexametazonă fosfat)
Adulţi Copii > 35 kg Copii < 35 kg
Doza iniţială 50 mg (1OI5 ml) i.v. 25 mg (6I25 ml) i.v. 20 mg (5I0 ml) i.v.
Prima zi 8 mg (OI0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 3 ore
A O-a zi 8 mg (2,0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 3 ore
A P-a zi 8 mg (2,0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 3 ore
A 4-a zi 4 mg (1.0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 4 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 6 ore
ntre a R-a şi a 8-a zi 4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 4 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 6 ore
2 mg (0,5 ml) i.v.
la fiecare 6 ore
După a 8-a zi Se micşorează doza cu
4 mg pe zi (1I0 mlF
Se micşorează doza cu
2 mg pe zi (0I5 mlF
Se micşorează doza cu
1 mg pe zi (0I25 ml)
Notă: calea de administrare intravenoasă sau intramusculară pentru dexametazonă trebuie folosită
numai când există situaţii de boli acute sau care pun în pericol viaţa pacientului. Terapia orală trebuie
începută cât mai curând posibil.
Administrare intraarticulară şi infiltraţii în ţesuturile moi
Doza variază în funcţie de gradul inflamaţiei, de mărimea şi locaţia zonei afectate. Administrările se
pot face o dată la 3 – 5 zile (de exemplu pentru burse) până la o dată la 2 – 3 săptămâni (pentru
articulaţii).
3
Locul administrării Doza
1. Articulaţii mari 2,0 mg până la 4,0 mg (0,5 ml până la 1,0 ml)
2. Articulaţii mici 0,8 mg până la 1,0 mg (0,2 ml până la 0,25 ml)
3. Burse 2,0 mg până la 3,0 mg (0,5 ml până la 0,75 ml)
4. Teaca tendoanelor 0,4 mg până la 1,0 mg (0,1 ml până la 0,25 ml)
5. Infiltraţii ale ţesuturilor moi 2,0 mg până la 6,0 mg (0,5 ml până la 1,5 ml)
6. Ganglioni 1,0 mg până la 2 mg (0,25 ml până la 0,5 ml)
Copii
Dozele necesare sunt variabile şi este posibil să fie necesară ajustarea lor în funcţie de răspunsul
individual. În mod uzual se administrează 0,20 mg/kg corp până la 0,40 mg/kg corp (0,05 ml/kg până
la 0,1 ml/kg) pe zi.
Corticosteroizii pot determina încetinirea creşterii la nou-născuţi, copii sau adolescenţi, care poate fi
ireversibilă. Tratamentul trebuie limitat la doze minime pentru perioade cât mai scurte de timp. Cu
scopul de a minimaliza supresia axei hipotalamo-pituitaro-adrenală şi încetinirea creşterii, tratamentul
trebuie limitat, unde este posibil, la terapie alternantă (doza zilnică dublă se administrează la fiecare 2
zile).
Creşterea şi dezvoltarea nou-născuţilor şi a copiilor la care se administrează un tratament de lungă
durată cu corticosteroizi trebuie atent monitorizate.
Vârstnici
Tratamentul la pacienţii vârstnici, în special cel pe termen lung, trebuie planificat având în vedere
consecinţele grave ale administrării corticosteroizilor care apar la vârste înaintate, cum ar fi
osteoporoza, hipertensiunea, hipokalemia, diabetul, predispoziţie la infecţii, subţierea şi fragilitatea
pielii. Este necesară supraveghere clinică atentă pentru a evita reacţiile ce ar putea pune în pericol
viaţa pacienţilor.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la dexametazonă sau la oricare dintre excipienţi.
- Infecţii sistemice (cu excepţia situaţiei în care este utilizată terapia anti-infecţioasă specifică).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Pacienţii şi/sau însoţitorii lor trebuie atenţionaţi de posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse psihiatrice
severe care pot apărea la administrarea sistemică a corticosteroizilor (vezi pct. 4.8.). Simptomele tipice
apar în decurs de câteva zile sau săptămâni de la începerea tratamentului. Riscurile pot creşte la doze
mari administrate sistemic (vezi pct. 4.5), cu toate că mărimea dozei nu poate indica debutul, tipul,
severitatea sau durata reacţiei adverse. Majoritatea reacţiilor dispar după reducerea dozelor sau la
întreruperea tratamentului. Cu toate acestea, unii pacienţi necesită un tratament specific. Pacienţii sau
însoţitorii lor trebuie încurajaţi să ceară sfatul medicului dacă apar simptome psihice îngrijorătoare, în
special dacă sunt suspectate stări de depresie sau ideaţie suicidară. Pacienţii sau însoţitorii trebuie, de
asemenea, avertizaţi de tulburările psihiatrice care pot apărea fie în timpul sau imediat după scăderea
dozelor sau întreruperea administrării sistemice a corticosteroizilor, cu toate că astfel de reacţii au fost
rareori raportate.
Este necesară o atenţie deosebită atunci când se utilizează corticosteroizi sistemic la pacienţi cu
antecedente personale sau familiale (la rudele de gradul 1) de tulburări afective severe. Acestea includ
afecţiuni depresive sau maniaco-depresive şi psihoze anterioare la corticosteroizi.
4
Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace de corticosteroid pentru a controla afecţiunea pe o
perioadă minimă de timp. Este necesară reexaminarea frecventă a pacientului pentru stabilirea dozei
eficace. Când este posibilă reducerea dozei, aceasta se va face treptat.
Întreruperea bruscă a administrării corticoizilor după un tratament prelungit poate cauza insuficienţă
corticosuprarenală acută, hipotensiune arterială şi moarte.
Pot să apară de asemenea ”simptome de sevraj”, incluzând: febră, mialgie, artralgie, rinită,
conjunctivită, noduli cutanaţi dureroşi şi pruriginoşi, pierdere în greutate.
Supresia adrenală: insuficienţa corticosuprarenală se dezvoltă în timpul unui tratament prelungit cu
corticosteroizi şi poate persista mai mulţi ani după întreruperea tratamentului. Întreruperea
corticosteroizilor după un tratament prelungit trebuie să fie treptată pentru a evita insuficienţa
corticosuprarenală acută, fiind scăzute dozele până la oprire pe parcursul mai multor săptămâni sau
luni, în funcţie de doza şi durata tratamentului. Orice boală, traumatism sau procedură chirurgicală ce
intervine în timpul terapiei de lungă durată necesită creşterea temporară a dozei; dacă corticosteroizii
au fost întrerupţi după un tratament de lungă durată, este posibil să fie necesară reinstituirea temporară
a tratamentului.
Există date limitate care să susţină utilizarea de lungă durată a corticosteroizilor în şocul septic. Deşi
pot fi folositori în prima perioadă a tratamentului, ei nu pot influenţa supravieţuirea.
Reacţii anafilactice severe au apărut după administrarea parenterală a corticosteroizilor, în special la
pacienţii cu antecedente de alergii. Trebuie luate măsuri de precauţie adecvate înaintea începerii
tratamentului.
Trebuie luată în considerare rata de absorbţie mai lentă după injectarea intramusculară.
Corticosteroizii administraţi intraarticular sunt asociaţi cu un risc crescut de răspuns inflamator datorat
inducerii în articulaţie a unei infecţii bacteriene, prin injecţie. Este necesară o atenţie deosebită în
cazul injecţiilor intraarticulare cu corticosteroizi; acestea trebuie făcute în condiţii aseptice. Pentru
administrarea prin injectări repetate intraarticulare a fost raportată deteriorarea cartilajului articular
(similar cu artropatia Charcot).
Înaintea injectării intraarticulare, lichidul din articulaţie trebuie examinat pentru a exclude un proces
septic. O accentuare marcată a durerii, însoţită de edem local, urmată de o redoare articulară, febră şi
stare generală alterată sunt sugestive pentru artrita septică. Dacă aceste complicaţii apar şi sepsisul se
confirmă, trebuie inițiată terapia antimicrobiană corespunzătoare.
Pacienţii trebuie avertizaţi de importanţa neutilizării excesive a articulaţilor unde s-a obţinut un
beneficiu simptomatic dar în care persistă procesul inflamator.
Suprimarea răspunsului inflamator şi a funcţiei imune creşte susceptibilitatea la infecţii şi severitatea
acestora. Manifestarea clinică a infecţiilor poate fi atipică, astfel încât, boli severe cum ar fi septicemia
sau tuberculoza pot evolua fără semne evidente, fiind diagnosticate doar în stadii avansate.
Varicela prezintă un interes deosebit deoarece această afecţiune minoră poate fi fatală la pacienţii
imunosupresaţi. Pacienţii (sau părinţii copiilor) fără un trecut definit de varicelă ar trebui sfătuiţi să
evite contactul direct cu persoane bolnave de varicelă sau herpes zoster, iar dacă au fost expuşi, ar
trebui să fie investigaţi urgent de personal medical adecvat. Este necesară imunizarea pasivă cu
Imunoglobulina Varicela Zoster (VZIG), a pacienţilor expuşi non-imuni ce primesc dexametazonă pe
cale sistemică sau care au primit anterior dexametazonă timp de 3 luni; aceasta poate fi administrată în
decurs de 10 zile din momentul expunerii la varicelă. Dacă diagnosticul de varicelă se confirmă, boala
necesită supraveghere de specialitate şi tratament de urgenţă. Tratamentul cu dexametazonă nu trebuie
oprit şi s-ar putea să fie necesar ca doza să fie crescută.
Vaccinurile vii atenuate nu trebuie administrate la persoane cu răspuns imun diminuat. Răspunsul
anticorpilor la alte vaccinuri poate fi diminuat.
5
Corticosteroizii pot afecta testul cu nitro-blue tetrazoliu pentru depistarea infecţiilor bacteriene şi pot
determina rezultate fals negative.
Măsuri de precauţie speciale trebuie luate în cazul tratamentului pacienţilor cu următoarele afecţiuni,
fiind necesară monitorizare atentă a acestora:
- insuficienţă hepatică, insuficienţă renală cronică, insuficienţă cardiacă congestivă,
hipertensiune arterială, epilepsie, migrenă;
- osteoporoză, deoarece corticosteroizii cresc excreţia de calciu. Femeile în perioada post-
menopauză prezintă un risc aparte;
- tuberculoză latentă, deoarece corticosteroizii pot determina o reactivare a bolii;
- hipotiroidism sau ciroză, deoarece aceşti pacienţi pot dezvolta un răspuns exagerat la
corticosteroizi;
- amoebiază latentă, deoarece corticosteroizii pot determina o reactivare. Înaintea tratamentului,
amoebiaza ar trebui exclusă la orice pacient cu diaree inexplicabilă sau care a petrecut recent o
perioadă de timp la tropice;
- herpes simplex ocular, deoarece corticosteroizii pot determina perforaţii corneene.
Corticosteroizii se administrează, de asemenea, cu precauţie la pacienţii cu diabet zaharat (sau cu
antecedente heredo-colaterale de diabet zaharat), tulburări afective (în special la cei cu antecedente de
psihoză indusă de corticosteroizi), glaucom (sau cu antecedente heredo-colaterale de glaucom), ulcer
peptic sau pacienţi cu istoric de miopatie indusă de corticosteroizi.
Dexametazona a fost utilizată în afara indicaţiilor autorizate pentru a trata şi preveni bolile cronice de
plămâni la nou-născuţii prematuri. Studiile clinice au arătat că există beneficii pe termen scurt prin
reducerea utilizării de dispozitive pentru respiraţie artificială, dar nu există beneficii pe termen lung
pentru reducerea incidenţei bolilor cronice de plămâni sau a mortalităţii. Studii recente au sugerat că
există o legătură între administrarea dexametazonei la nou-născuţii prematuri şi apariţia paraliziei
cerebrale. Având în vedere această îngrijorare privind siguranţa, trebuie efectuată o evaluare a
raportului risc/beneficiu pentru fiecare pacient în parte.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamentele inductoare ale enzimelor hepatice precum barbituricele, efedrina, rifampicina,
rifabutina, carbamazepina, fenitoina, primidona şi aminoglutetimida pot intensifica metabolismul
corticosteroizilor, diminuând efectele terapeutice ale acestora, fiind necesară ajustarea dozelor.
Eficacitatea anticoagulantelor cumarinice poate fi intensificată de tratamentul concomitent cu
corticosteroizi şi de aceea timpul de protrombină sau INR-ul trebuie monitorizat frecvent, pentru a
evita sângerările spontane.
Corticosteroizii pot afecta toleranţa la glucoză şi de aceea poate fi necesară modificarea dozelor pentru
medicamentele hipoglicemiante (inclusiv insulină).
Incidenţa ulceraţiilor gastro-intestinale creşte la pacienţii care primesc concomitent medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene şi corticosteroizi.
Clearance-ul renal al salicilaţilor este crescut de către corticosteroizi şi, de aceea, întreruperea
steroizilor poate determina intoxicaţie cu salicilaţi.
Efectele diureticelor sunt antagonizate de corticosteroizi. Efectul de scădere a potasiului seric al
acetazolamidei, diureticelor de ansă, diureticelor tiazide şi carbenoxolonei este amplificat de
administrarea concomitentă cu corticosteroizi.
Pacienţii care primesc concomitent corticosteroizi şi diureticele care elimină potasiu şi/sau glicozide
cardiotonice trebuie monitorizaţi pentru a nu dezvolta hipokaliemie. Aceasta este de o importanţă
deosebită la pacienţii care primesc glicozide cardiotonice, deoarece hipokaliemia creşte toxicitatea
glicozidelor cardiotonice.
6
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Capacitatea corticosteroizilor de a trece bariera placentară poate prezenta variabilitate interindividuală,
însă dexametazona trece cu uşurinţă bariera placentară.
Administrarea corticosteroizilor la animalele gestante poate cauza anomalii ale dezvoltării fetale,
incluzând palatoschizis, întârzierea creşterii intrauterine şi afectarea creşterii şi dezvoltării creierului.
Nu există nicio dovadă că administrarea corticosteroizilor duce la creşterea incidenţei anomaliilor
congenitale, precum palatoschizisul sau cheiloschizisul la om. În orice caz, când se administrează în
timpul sarcinii pentru o perioadă mai lungă de timp sau în mod repetat, corticosteroizii pot creşte
riscul de întârziere a creşterii intrauterine.
Hipoadrenalismul poate, teoretic, să apară la nou-născuţi în urma expunerii prenatale la corticosteroizi,
dar se rezolvă de obicei spontan imediat după naştere şi rareori este important clinic. Ca toate
medicamentele, corticosteroizii trebuie prescrişi numai când beneficiul pentru mamă şi făt depăşeşte
riscul. Cu toate acestea, când corticosteroizii sunt esenţiali, pacientele cu sarcină normală pot fi tratate
cu dexametazonă.
Există date asupra efectelor nocive asupra sarcinii la animale. Nou-născuţii proveniţi de la mame ce au
primit în timpul sarcinii doze substanţiale de corticosteroizi trebuie atent monitorizaţi privind semne
de insuficienţă adrenală.
Pacientele cu preeclampsie sau retenţie de fluide trebuie atent monitorizate.
Alăptarea
Corticosteroizii pot trece în laptele matern, deşi nu există date disponibile pentru dexametazonă. Nou-
născuţii şi mamele cărora li se administrează doze mari de corticosteroizi pe cale sistemică pentru o
perioadă lungă de timp pot avea diverse grade de supresie adrenală. Întârzierea creşterii sau alte efecte
adverse pot să apară.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Incidenţa reacţiilor adverse previzibile, incluzând supresia hipotalamo-pituitaro-adrenală, este corelată
cu potenţa relativă a medicamentului, dozajul, sincronizarea administrării şi durata tratamentului.
Doze crescute de dexametazonă sunt destinate pentru terapia pe termen scurt şi de aceea reacţiile
adverse sunt mai puţin frecvente. Cu toate acestea, pot apărea ulcerul peptic şi bronhospasmul.
O gamă largă de reacţii adverse psihiatrice incluzând tulburări afective (precum iritabilitate, euforie,
depresie, stări emoţionale şi ideaţie suicidară). Au fost raportate reacţii psihotice (incluzând mania,
delir, halucinaţii şi agravarea schizofreniei), tulburări de comportament, iritabilitate, anxietate,
tulburări de somn şi tulburări cognitive incluzând confuzia şi amnezia. Reacţiile care pot apărea sunt
comune pentru adulţi şi copii. La adulţi, frecvenţa reacţiilor adverse severe a fost estimată la 5 - 6 %.
Efecte psihologice au fost raportate la întreruperea tratamentului cu corticosteroizi; frecvenţa este
necunoscută.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:
- foarte frecvente ( ≥ 1/10 );
- frecvente ( ≥ 1/100 şi < 1/10);
- mai puţin frecvente ( ≥ 1/1000 şi < 1/100);
- rare ( ≥ 1/10000 şi < 1/1000);
- foarte rare ( < 1/10000);
- cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
7
Cu excepţia hipersensibilităţii, următoarele reacţii adverse au fost asociate cu tratamentul pe termen
lung cu corticosteroizi administraţi sistemic:
Tulburări ale sistemului imunitar:
Frecvente: predispoziţie crescută şi agravarea infecţiilor cu suprimarea simptomelor şi semnelor
clinice, infecţii oportuniste, reactivarea tuberculozei latente.
Tulburări endocrine:
Frecvente: Supresia axei hipotalamo-pituitare-adrenale; sindrom Cushing, hirsutism şi creşterea în
greutate; stoparea creşterii la nou-născuţi, copii şi adolescenţi; insuficienţă corticosuprarenală
secundară în special în timpul unui stres, precum intervenţie chirurgicală sau traumă; ciclu menstrual
neregulat şi amenoree; toleranţă scăzută la glucoză cu creşterea dozelor pentru terapia antidiabetică;
hiperglicemie; balanţă negativă proteină/azot şi calciu; creşterea apetitului alimentar.
Tulburări metabolice şi de nutriţie:
Frecvente: dezechiliru hidroelectrolitic (retenţie de sodiu şi apă cu edem şi hipertensiune); depleţie de
azot; alcaloză hipokaliemică; excreţie crescută de calciu şi potasiu ; hiperglicemie.
Tulburări psihice
Frecvente: manifestări psihotice, dependenţă psihică, euforie, depresie, insomnie, agravarea epilepsiei
şi schizofreniei.
Tulburări ale sistemului nervos:
Rare: dureri de cap, convulsii, vertij; la copii, creşterea presiunii intracraniene cu edem papilar de
obicei după încetarea tratamentului.
Tulburări oculare:
Mai puţin frecvente: cataractă subcapsulară posterioară, presiune intraoculară crescută, glaucom sau
ocazional distrugerea nervului optic; exoftalmie, edem papilar, subţierea scleroticii şi a corneei,
agravarea infecţiilor oftalmice virale şi fungice.
Rare: incidenţe rare de orbire asociate cu terapia intralezională în jurul feţei şi capului, dezvoltare
anormală a retinei la nou-născuţii prematuri.
Tulburări cardiace:
Frecvente: insuficienţă cardiacă congestivă, palpitaţii, bradicardie, tahicardie.
Tulburări vasculare:
Rare: hipertensiune, tromboembolism.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale:
Frecvente: dispnee, disfonie, embolism pulmonar, tuse.
Tulburări gastro-intestinale:
Mai puţin frecvente: dispepsie, ulcer peptic cu perforaţie şi hemoragie, ulceraţii esofagiene,
pancreatită acută şi candidoze.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Rare: încetinirea vindecării rănilor, subţierea pielii, telangiectazii şi vergeturi, peteşii şi echimoze,
eritem, hipersudoraţie, posibila supresie a testelor pentru piele, senzaţie de arsuri sau furnicături,
dermatite alergice, candidoze, acnee, piele uscată, cruste, prurit, urticarie, vezicule, hiperpigmentare,
hipopigmentare a pielii.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv:
Mai puţin frecvente: atrofie musculară, miopatie proximală, osteoporoză, slăbiciune musculară.
Rare: închiderea prematură a epifizelor osoase, osteonecroză aseptică, ruptură de tendon, compresie
vertebrală şi fracturi ale oaselor lungi.
8
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:
Frecvente: senzaţia de slăbiciune, oboseală, febră.
Alte reacţii adverse: hipersensibilitatea incluzând anafilaxie a fost raportată; atrofie cutanată şi
subcutanată; abces steril; tumefacţie articulară (după injectare intraarticulară); artropatia Charcot;
leucocitoză.
Întreruperea tratamentului
La pacienţii care au primit sistemic doze mai mari decât doza fiziologică (aproximativ 1 mg
dexametazonă) pentru o perioadă mai mare de 3 săptămâni, întreruperea tratamentului nu trebuie să se
facă brusc. Modul în care trebuie efectuată reducerea dozei depinde de gravitatea bolii şi de riscul de
recidivă la reducerea dozelor. Evaluarea clinică a bolii poate fi necesară pe perioada scăderii dozelor.
Dacă afecţiunea este puţin probabil să recidiveze după întreruperea tratamentului sistemic cu
corticosteroizi dar există incertitudinea privind supresia axei hipotalamo-hipofizar-corticosuprarenală,
doza de corticosteroid sistemic poate fi scăzută rapid la doza fiziologică. Din momentul în care doza
zilnică a ajuns la 1 mg de dexametazonă, micşorarea dozei trebuie să se facă mai lent pentru a permite
funcției axei hipotalamo-hipofizar-corticosuprarenală să se restabilească.
Întreruperea bruscă a tratamentului sistemic cu corticosteroizi care a durat mai puţin de 3 săptămâni
este posibilă, dacă se consideră că afecţiunea este puţin probabil să recidiveze. Întreruperea bruscă a
dozelor de până la 6 mg de dexametazonă timp de 3 săptămâni este puţin probabil să conducă la
supresia axei hipotalamo-pituitaro-adrenală, relevantă clinic.
La următoarele grupe de pacienţi, întreruperea administrării sistemice de dexametazonă trebuie să se
facă treptat, chiar dacă durata tratamentului a fost de 3 săptămâni sau mai puţin:
pacienţii la care tratamentul sistemic cu corticosteroizi a fost repetat, în special dacă acesta a durat
mai mult de 3 săptămâni;
când a fost prescris un tratament pe termen scurt în decurs de un an de la încetarea unei terapii pe
termen lung (luni, ani);
pacienţii care pot avea motive de insuficienţă adrenocorticală, altele decât terapia exogenă cu
corticosteroizi;
pacienţii care primesc doze sistemice mai mari de 6 mg dexametazonă zilnic;
pacienţii care iau în mod repetat dozele seara.
Simptomele şi semnele întreruperii tratamentului: scăderea prea rapidă a dozelor de corticosteroizi
după un tratament de lungă durată poate cauza insuficienţă adrenocorticală acută, hipotensiune
arterială, moarte (a se vedea pct. 4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).
Sindromul de abstinenţă poate include: febră, mialgie, artralgii, rinite, conjunctivite, noduli cutanaţi
dureroşi şi pruriginoşi şi pierdere în greutate.
4.9 Supradozaj
Reacţiile de hipersensibilitate sau anafilactice sunt tratate cu adrenalină şi ventilaţie cu presiune
pozitivă. Se recomandă tratamentul simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Glucocorticoizi de uz sistemic, codul ATC : H02AB02.
Dexametazona (9 alfa-fluoro-16 alfa-metil-prednisolon) este un glucocorticoid de sinteză cu potenţă
mare. Dexametazona este un antiinflamator puternic de tip corticosteroid care îşi manifestă activitatea
farmacologică pe întreg parcursul procesului inflamator, atât în fazele iniţiale cât şi în cele tardive,
inhibând reacţiile exudative, infiltrative şi proliferative. Efectul antiinflamator al unei doze de 0,75 mg
9
este echivalent cu cel al unei doze de 5 mg prednison. Face parte din categoria glucocorticoizilor cu
efect antiinflamator marcat, lipsiţi de efect de retenţie hidro-salină. De asemenea, are efect
imunodepresiv, predominant asupra imunităţii mediate celular.
Glucocorticoizii inhibă eliberarea de către limfocitele T activate a interleukinei 2, interleukinei 1 şi a
factorului de necroză tumorală. Principala celulă ţintă este macrofagul. Sunt diminuate atât răspunsul
primar, imediat, cât şi cel secundar, tardiv al acestor celule.
Glucocorticoizii acţionează primar la nivelul unor receptori intracelulari specifici, de tip II. Complexul
glucocorticoid-receptor trece în nucleu şi se fixează de ADN, la nivelul unui situs specific, denumit
element care răspunde la glucocorticoid-GRE. Complexul hormon-receptor acţionează ca factor de
transcripţie.
În afara macrofagelor, glucocorticoizii acţionează şi asupra altor celule care intervin în inflamaţie
(bazofile, limfocite, celule endoteliale, fibroblaşti) cărora le inhibă funcţiile. Glucocorticoizii, mai ales
în doză mare, au proprietăţi limfolitice. Ei scad numărul monocitelor, eozinofilelor şi bazofilelor din
sânge, datorită redistribuirii tisulare.
Instalarea lentă a efectelor glucocorticoizilor se explică prin timpul necesar intervenţiei la nivelul
mecanismelor care iniţiază sinteza proteinelor. Intervenţia în metabolismul proteic explică şi efectul
durabil, care nu corespunde timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
După administrarea injectabilă, dexametazona fosfat de sodiu se hidrolizează rapid în dexametazonă.
După administrarea intravenoasă efectul se instalează mai rapid decât după administrarea
intramusculară. Picurile sanguine al dexametazonei administrate intravenos sunt atinse după 5 min de
la administrare, iar după administrare intramusculară concentraţiile sanguine maxime sunt atinse după
60 minute. Din acest motiv pentru situaţii de urgenţă se alege injectarea intravenoasă, iar pentru
tratamentul de întreţinere se preferă injectarea intramusculară.
Distribuţia
Dexametazona se leagă de proteinele plasmatice, în special de albumină, aproximativ 77%. Legarea de
proteinele plasmatice este proporţională cu doza. În hipoalbuminemie, creşte proporţia dexametazonei
nelegată de proteinele plasmatice.
Volumul de distribuţie este de 0,6 - 0,8 l/kg.
Dexametazona traversează bariera hemato-encefalică şi placentară şi de asemenea trece în laptele
matern.
Metabolizare
Dexametazona se metabolizează la nivelul ficatului, excreţia realizându-se în principal prin urină, în
cea mai mare parte sub formă neconjugată.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 3,5 – 4,5 ore. Efectul dexametazonei fiind de lungă durată
(36-54 de ore), deprimă continuu funcţia hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenală, ceea ce face ca
administrarea îndelungată să nu fie recomandată, datorită riscului mare de insuficienţă
corticosuprarenaliană iatrogenă. Deoarece efectul dexametazonei durează mai mult decât concentraţia
plasmatică, timpul de înjumătăţire plasmatic este mai puţin relevant, fiind mai util timpul de
înjumătăţire al efectului biologic (36-54 de ore).
Farmacocinetica administrării i.m. şi i.v. la anumite categorii de pacienţi:
Pacienţi cu tulburări renale: nu influenţează semnificativ eliminarea dexametazonei.
Pacienţi cu tulburări hepatice grave (hepatită, ciroză hepatică), hipotiroidism: acumularea
dexametazonei prin diminuarea metabolizării.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu există alte date preclinice relevante, altele decât cele prezentate la alte puncte ale Rezumatului
Caracteristicilor Produsului.
10
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Creatinină
Citrat trisodic
Edetat disodic dihidrat
Hidroxid de sodiu sub formă de soluţie 1M
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Fosfatul sodic de dexametazonă este incompatibil cu: daunorubicină, doxorubicină, vancomicină,
difenhidramină (cu lorazepam şi metoclopramid) şi bitartrat de metaraminol şi nu trebuie amestecat cu
soluţii ce conţin aceste substanţe. De asemenea, este incompatibilă cu doxapram clorhidrat şi
glicopirolat amestecate în aceeaşi seringă cât şi cu ciprofloxacină, idarubicină şi midazolam.
6.3 Perioada de valabilitate
Valabilitatea produsului în ambalajul original: 2 ani.
După prima deschidere/diluare: a se utiliza imediat.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
Produsul trebuie utilizat imediat după deschidere/diluare.
Dexametazona Rompharm, soluţie injectabilă poate fi diluată cu clorură de sodiu 0,9% soluţie
perfuzabilă, glucoză 5% soluţie perfuzabilă sau soluţie Ringer.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un suport cu 10 fiole din sticlă brună conţinând câte 1 ml soluţie injectabilă
Cutie cu două suporturi a câte 5 fiole din sticlă brună conţinând câte 1ml soluţie injectabilă
Cutie cu 25 fiole din sticlă brună conţinând câte 1 ml soluţie injectabilă
Cutie cu 100 fiole din sticlă brună conţinând câte 1 ml soluţie injectabilă
Cutie cu un suport cu 10 fiole din sticlă brună conţinând câte 2 ml soluţie injectabilă
Cutie cu două suporturi a câte 5 fiole din sticlă brună conţinând câte 2ml soluţie injectabilă
Cutie cu 25 fiole din sticlă brună conţinând câte 2 ml soluţie injectabilă
Cutie cu 100 fiole din sticlă brună conţinând câte 2 ml soluţie injectabilă
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Rompharm Company S.R.L.
Str. Eroilor nr. 1A, cod 75100, Otopeni, Ilfov, România.
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
11
4647/2012/01
4647/2012/02
4647/2012/03
4647/2012/04
4647/2012/05
4647/2012/06
4647/2012/07
4647/2012/08
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare- Mai 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2012
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Dexametazonă Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un mililitru soluţie injectabilă conţine fosfat de dexametazonă 4 mg (sub formă de dexametazonă
fosfat de sodiu 4,37 mg echivalent la 3,3 mg/ml dexametazonă bază).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie injectabilă.
Soluţie limpede, incoloră sau slab brună.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Dexametazonă soluţie injectabilă este indicată în toate situaţiile acute în care terapia orală cu
glucocorticoizi nu este posibilă: şoc hemoragic, traumatic, chirurgical, de origine septică; edem
cerebral asociat cu neoplasm cerebral; boli inflamatorii ale articulaţiilor şi ţesuturilor moi precum
artrită reumatoidă.
Indicaţii pentru administrarea de scurtă durată: stări alergice acute severe precum edem angioneurotic
sau exacerbări acute ale unor boli cronice alergice precum astm bronşic sau boala serului.
Dozele mari de dexametazonă sunt destinate tratamentului complementar din şoc, în care sunt
necesare doze mari de corticosteroizi. Lipsesc dovezile care să ateste că utilizarea corticosteroizilor în
cazurile de şoc septic afectează mortalitatea pe termen lung. Utilizarea trebuie să fie asociată cu
administrarea sistemică concomitentă a unui tratament cu antibiotice corespunzător şi măsurile de
susţinere de care pacientul are nevoie.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Notă: Toate dozele sunt exprimate ca mg fosfat de dexametazonă.
Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace pe o perioadă de timp cât mai scurtă. Această doză trebuie
reevaluată frecvent pentru stabilirea dozei adecvate necesară menținerii sub control a activității bolii.
Dexametazonă fosfat soluţie injectabilă se poate administra intramuscular, ca injecţie intravenoasă sau
perfuzie intravenoasă, intraarticular sau sub formă de infiltraţii în ţesuturile moi.
2
Administrare intravenoasă şi intramusculară: doza administrată i.v. (intravenos) sau i.m.
(intramuscular) de dexametazonă este variabilă şi depinde de afecţiune şi de răspunsul pacientului la
tratament. Doza uzuală se încadrează, de obicei, între 0,4 şi 24 mg (0,1 până la 6 ml) pe zi. Durata
terapiei depinde de răspunsul clinic al pacientului şi imediat ce apare o ameliorare, doza trebuie
ajustată la cea mai mică doză posibilă pentru a menţine răspunsul clinic dorit. Întreruperea
tratamentului trebuie să se facă treptat.
Şoc: o singură administrare i.v. de 2 - 6 mg/kg corp (0,5 până la 1,5 ml/kg corp), care se poate repeta
la 2 până la 6 ore dacă şocul persistă. Terapia cu doze mari se continuă numai până când starea
pacientului se stabilizează şi în mod obişnuit nu mai mult de 48 – 72 de ore. Administrarea i.v. poate fi
urmată de administrarea în perfuzie i.v. a 3 mg/kg corp (0,75 ml/kg corp) timp de 24 ore.
Dexametazonă Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă poate fi diluată cu clorură de sodiu 0,9% soluţie
perfuzabilă, glucoză 5% soluţie perfuzabilă sau soluţie Ringer (vezi pct. 6.4.).
Edem cerebral asociat cu neoplasm: doza iniţială este 10 mg (2,5 ml) i.v. urmată de 4 mg (1 ml) i.m. la
fiecare 6 ore până când simptomele de edem scad (de obicei după 12 până la 24 de ore). După 2 până
la 4 zile doza trebuie redusă treptat şi oprită după o perioadă de 5 până la 7 zile. La pacienţii cu
neoplasm recurent sau inoperabil, continuarea terapiei poate fi eficientă la doze de 2,0 mg (0,5 ml)
i.m. sau i.v. de 2 – 3 ori pe zi.
Edem cerebral, forme severe care pun viaţa în pericol:
Schema de administrare a dozelor mari (toate dozele sunt exprimate ca mg dexametazonă fosfat)
Adulţi Copii > 35 kg Copii < 35 kg
Doza iniţială 50 mg (1OI5 ml) i.v. 25 mg (6I25 ml) i.v. 20 mg (5I0 ml) i.v.
Prima zi 8 mg (OI0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 3 ore
A O-a zi 8 mg (2,0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 3 ore
A P-a zi 8 mg (2,0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 3 ore
A 4-a zi 4 mg (1.0 ml) i.v.
la fiecare 2 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 4 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 6 ore
ntre a R-a şi a 8-a zi 4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 4 ore
4 mg (1,0 ml) i.v.
la fiecare 6 ore
2 mg (0,5 ml) i.v.
la fiecare 6 ore
După a 8-a zi Se micşorează doza cu
4 mg pe zi (1I0 mlF
Se micşorează doza cu
2 mg pe zi (0I5 mlF
Se micşorează doza cu
1 mg pe zi (0I25 ml)
Notă: calea de administrare intravenoasă sau intramusculară pentru dexametazonă trebuie folosită
numai când există situaţii de boli acute sau care pun în pericol viaţa pacientului. Terapia orală trebuie
începută cât mai curând posibil.
Administrare intraarticulară şi infiltraţii în ţesuturile moi
Doza variază în funcţie de gradul inflamaţiei, de mărimea şi locaţia zonei afectate. Administrările se
pot face o dată la 3 – 5 zile (de exemplu pentru burse) până la o dată la 2 – 3 săptămâni (pentru
articulaţii).
3
Locul administrării Doza
1. Articulaţii mari 2,0 mg până la 4,0 mg (0,5 ml până la 1,0 ml)
2. Articulaţii mici 0,8 mg până la 1,0 mg (0,2 ml până la 0,25 ml)
3. Burse 2,0 mg până la 3,0 mg (0,5 ml până la 0,75 ml)
4. Teaca tendoanelor 0,4 mg până la 1,0 mg (0,1 ml până la 0,25 ml)
5. Infiltraţii ale ţesuturilor moi 2,0 mg până la 6,0 mg (0,5 ml până la 1,5 ml)
6. Ganglioni 1,0 mg până la 2 mg (0,25 ml până la 0,5 ml)
Copii
Dozele necesare sunt variabile şi este posibil să fie necesară ajustarea lor în funcţie de răspunsul
individual. În mod uzual se administrează 0,20 mg/kg corp până la 0,40 mg/kg corp (0,05 ml/kg până
la 0,1 ml/kg) pe zi.
Corticosteroizii pot determina încetinirea creşterii la nou-născuţi, copii sau adolescenţi, care poate fi
ireversibilă. Tratamentul trebuie limitat la doze minime pentru perioade cât mai scurte de timp. Cu
scopul de a minimaliza supresia axei hipotalamo-pituitaro-adrenală şi încetinirea creşterii, tratamentul
trebuie limitat, unde este posibil, la terapie alternantă (doza zilnică dublă se administrează la fiecare 2
zile).
Creşterea şi dezvoltarea nou-născuţilor şi a copiilor la care se administrează un tratament de lungă
durată cu corticosteroizi trebuie atent monitorizate.
Vârstnici
Tratamentul la pacienţii vârstnici, în special cel pe termen lung, trebuie planificat având în vedere
consecinţele grave ale administrării corticosteroizilor care apar la vârste înaintate, cum ar fi
osteoporoza, hipertensiunea, hipokalemia, diabetul, predispoziţie la infecţii, subţierea şi fragilitatea
pielii. Este necesară supraveghere clinică atentă pentru a evita reacţiile ce ar putea pune în pericol
viaţa pacienţilor.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la dexametazonă sau la oricare dintre excipienţi.
- Infecţii sistemice (cu excepţia situaţiei în care este utilizată terapia anti-infecţioasă specifică).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Pacienţii şi/sau însoţitorii lor trebuie atenţionaţi de posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse psihiatrice
severe care pot apărea la administrarea sistemică a corticosteroizilor (vezi pct. 4.8.). Simptomele tipice
apar în decurs de câteva zile sau săptămâni de la începerea tratamentului. Riscurile pot creşte la doze
mari administrate sistemic (vezi pct. 4.5), cu toate că mărimea dozei nu poate indica debutul, tipul,
severitatea sau durata reacţiei adverse. Majoritatea reacţiilor dispar după reducerea dozelor sau la
întreruperea tratamentului. Cu toate acestea, unii pacienţi necesită un tratament specific. Pacienţii sau
însoţitorii lor trebuie încurajaţi să ceară sfatul medicului dacă apar simptome psihice îngrijorătoare, în
special dacă sunt suspectate stări de depresie sau ideaţie suicidară. Pacienţii sau însoţitorii trebuie, de
asemenea, avertizaţi de tulburările psihiatrice care pot apărea fie în timpul sau imediat după scăderea
dozelor sau întreruperea administrării sistemice a corticosteroizilor, cu toate că astfel de reacţii au fost
rareori raportate.
Este necesară o atenţie deosebită atunci când se utilizează corticosteroizi sistemic la pacienţi cu
antecedente personale sau familiale (la rudele de gradul 1) de tulburări afective severe. Acestea includ
afecţiuni depresive sau maniaco-depresive şi psihoze anterioare la corticosteroizi.
4
Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace de corticosteroid pentru a controla afecţiunea pe o
perioadă minimă de timp. Este necesară reexaminarea frecventă a pacientului pentru stabilirea dozei
eficace. Când este posibilă reducerea dozei, aceasta se va face treptat.
Întreruperea bruscă a administrării corticoizilor după un tratament prelungit poate cauza insuficienţă
corticosuprarenală acută, hipotensiune arterială şi moarte.
Pot să apară de asemenea ”simptome de sevraj”, incluzând: febră, mialgie, artralgie, rinită,
conjunctivită, noduli cutanaţi dureroşi şi pruriginoşi, pierdere în greutate.
Supresia adrenală: insuficienţa corticosuprarenală se dezvoltă în timpul unui tratament prelungit cu
corticosteroizi şi poate persista mai mulţi ani după întreruperea tratamentului. Întreruperea
corticosteroizilor după un tratament prelungit trebuie să fie treptată pentru a evita insuficienţa
corticosuprarenală acută, fiind scăzute dozele până la oprire pe parcursul mai multor săptămâni sau
luni, în funcţie de doza şi durata tratamentului. Orice boală, traumatism sau procedură chirurgicală ce
intervine în timpul terapiei de lungă durată necesită creşterea temporară a dozei; dacă corticosteroizii
au fost întrerupţi după un tratament de lungă durată, este posibil să fie necesară reinstituirea temporară
a tratamentului.
Există date limitate care să susţină utilizarea de lungă durată a corticosteroizilor în şocul septic. Deşi
pot fi folositori în prima perioadă a tratamentului, ei nu pot influenţa supravieţuirea.
Reacţii anafilactice severe au apărut după administrarea parenterală a corticosteroizilor, în special la
pacienţii cu antecedente de alergii. Trebuie luate măsuri de precauţie adecvate înaintea începerii
tratamentului.
Trebuie luată în considerare rata de absorbţie mai lentă după injectarea intramusculară.
Corticosteroizii administraţi intraarticular sunt asociaţi cu un risc crescut de răspuns inflamator datorat
inducerii în articulaţie a unei infecţii bacteriene, prin injecţie. Este necesară o atenţie deosebită în
cazul injecţiilor intraarticulare cu corticosteroizi; acestea trebuie făcute în condiţii aseptice. Pentru
administrarea prin injectări repetate intraarticulare a fost raportată deteriorarea cartilajului articular
(similar cu artropatia Charcot).
Înaintea injectării intraarticulare, lichidul din articulaţie trebuie examinat pentru a exclude un proces
septic. O accentuare marcată a durerii, însoţită de edem local, urmată de o redoare articulară, febră şi
stare generală alterată sunt sugestive pentru artrita septică. Dacă aceste complicaţii apar şi sepsisul se
confirmă, trebuie inițiată terapia antimicrobiană corespunzătoare.
Pacienţii trebuie avertizaţi de importanţa neutilizării excesive a articulaţilor unde s-a obţinut un
beneficiu simptomatic dar în care persistă procesul inflamator.
Suprimarea răspunsului inflamator şi a funcţiei imune creşte susceptibilitatea la infecţii şi severitatea
acestora. Manifestarea clinică a infecţiilor poate fi atipică, astfel încât, boli severe cum ar fi septicemia
sau tuberculoza pot evolua fără semne evidente, fiind diagnosticate doar în stadii avansate.
Varicela prezintă un interes deosebit deoarece această afecţiune minoră poate fi fatală la pacienţii
imunosupresaţi. Pacienţii (sau părinţii copiilor) fără un trecut definit de varicelă ar trebui sfătuiţi să
evite contactul direct cu persoane bolnave de varicelă sau herpes zoster, iar dacă au fost expuşi, ar
trebui să fie investigaţi urgent de personal medical adecvat. Este necesară imunizarea pasivă cu
Imunoglobulina Varicela Zoster (VZIG), a pacienţilor expuşi non-imuni ce primesc dexametazonă pe
cale sistemică sau care au primit anterior dexametazonă timp de 3 luni; aceasta poate fi administrată în
decurs de 10 zile din momentul expunerii la varicelă. Dacă diagnosticul de varicelă se confirmă, boala
necesită supraveghere de specialitate şi tratament de urgenţă. Tratamentul cu dexametazonă nu trebuie
oprit şi s-ar putea să fie necesar ca doza să fie crescută.
Vaccinurile vii atenuate nu trebuie administrate la persoane cu răspuns imun diminuat. Răspunsul
anticorpilor la alte vaccinuri poate fi diminuat.
5
Corticosteroizii pot afecta testul cu nitro-blue tetrazoliu pentru depistarea infecţiilor bacteriene şi pot
determina rezultate fals negative.
Măsuri de precauţie speciale trebuie luate în cazul tratamentului pacienţilor cu următoarele afecţiuni,
fiind necesară monitorizare atentă a acestora:
- insuficienţă hepatică, insuficienţă renală cronică, insuficienţă cardiacă congestivă,
hipertensiune arterială, epilepsie, migrenă;
- osteoporoză, deoarece corticosteroizii cresc excreţia de calciu. Femeile în perioada post-
menopauză prezintă un risc aparte;
- tuberculoză latentă, deoarece corticosteroizii pot determina o reactivare a bolii;
- hipotiroidism sau ciroză, deoarece aceşti pacienţi pot dezvolta un răspuns exagerat la
corticosteroizi;
- amoebiază latentă, deoarece corticosteroizii pot determina o reactivare. Înaintea tratamentului,
amoebiaza ar trebui exclusă la orice pacient cu diaree inexplicabilă sau care a petrecut recent o
perioadă de timp la tropice;
- herpes simplex ocular, deoarece corticosteroizii pot determina perforaţii corneene.
Corticosteroizii se administrează, de asemenea, cu precauţie la pacienţii cu diabet zaharat (sau cu
antecedente heredo-colaterale de diabet zaharat), tulburări afective (în special la cei cu antecedente de
psihoză indusă de corticosteroizi), glaucom (sau cu antecedente heredo-colaterale de glaucom), ulcer
peptic sau pacienţi cu istoric de miopatie indusă de corticosteroizi.
Dexametazona a fost utilizată în afara indicaţiilor autorizate pentru a trata şi preveni bolile cronice de
plămâni la nou-născuţii prematuri. Studiile clinice au arătat că există beneficii pe termen scurt prin
reducerea utilizării de dispozitive pentru respiraţie artificială, dar nu există beneficii pe termen lung
pentru reducerea incidenţei bolilor cronice de plămâni sau a mortalităţii. Studii recente au sugerat că
există o legătură între administrarea dexametazonei la nou-născuţii prematuri şi apariţia paraliziei
cerebrale. Având în vedere această îngrijorare privind siguranţa, trebuie efectuată o evaluare a
raportului risc/beneficiu pentru fiecare pacient în parte.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamentele inductoare ale enzimelor hepatice precum barbituricele, efedrina, rifampicina,
rifabutina, carbamazepina, fenitoina, primidona şi aminoglutetimida pot intensifica metabolismul
corticosteroizilor, diminuând efectele terapeutice ale acestora, fiind necesară ajustarea dozelor.
Eficacitatea anticoagulantelor cumarinice poate fi intensificată de tratamentul concomitent cu
corticosteroizi şi de aceea timpul de protrombină sau INR-ul trebuie monitorizat frecvent, pentru a
evita sângerările spontane.
Corticosteroizii pot afecta toleranţa la glucoză şi de aceea poate fi necesară modificarea dozelor pentru
medicamentele hipoglicemiante (inclusiv insulină).
Incidenţa ulceraţiilor gastro-intestinale creşte la pacienţii care primesc concomitent medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene şi corticosteroizi.
Clearance-ul renal al salicilaţilor este crescut de către corticosteroizi şi, de aceea, întreruperea
steroizilor poate determina intoxicaţie cu salicilaţi.
Efectele diureticelor sunt antagonizate de corticosteroizi. Efectul de scădere a potasiului seric al
acetazolamidei, diureticelor de ansă, diureticelor tiazide şi carbenoxolonei este amplificat de
administrarea concomitentă cu corticosteroizi.
Pacienţii care primesc concomitent corticosteroizi şi diureticele care elimină potasiu şi/sau glicozide
cardiotonice trebuie monitorizaţi pentru a nu dezvolta hipokaliemie. Aceasta este de o importanţă
deosebită la pacienţii care primesc glicozide cardiotonice, deoarece hipokaliemia creşte toxicitatea
glicozidelor cardiotonice.
6
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Capacitatea corticosteroizilor de a trece bariera placentară poate prezenta variabilitate interindividuală,
însă dexametazona trece cu uşurinţă bariera placentară.
Administrarea corticosteroizilor la animalele gestante poate cauza anomalii ale dezvoltării fetale,
incluzând palatoschizis, întârzierea creşterii intrauterine şi afectarea creşterii şi dezvoltării creierului.
Nu există nicio dovadă că administrarea corticosteroizilor duce la creşterea incidenţei anomaliilor
congenitale, precum palatoschizisul sau cheiloschizisul la om. În orice caz, când se administrează în
timpul sarcinii pentru o perioadă mai lungă de timp sau în mod repetat, corticosteroizii pot creşte
riscul de întârziere a creşterii intrauterine.
Hipoadrenalismul poate, teoretic, să apară la nou-născuţi în urma expunerii prenatale la corticosteroizi,
dar se rezolvă de obicei spontan imediat după naştere şi rareori este important clinic. Ca toate
medicamentele, corticosteroizii trebuie prescrişi numai când beneficiul pentru mamă şi făt depăşeşte
riscul. Cu toate acestea, când corticosteroizii sunt esenţiali, pacientele cu sarcină normală pot fi tratate
cu dexametazonă.
Există date asupra efectelor nocive asupra sarcinii la animale. Nou-născuţii proveniţi de la mame ce au
primit în timpul sarcinii doze substanţiale de corticosteroizi trebuie atent monitorizaţi privind semne
de insuficienţă adrenală.
Pacientele cu preeclampsie sau retenţie de fluide trebuie atent monitorizate.
Alăptarea
Corticosteroizii pot trece în laptele matern, deşi nu există date disponibile pentru dexametazonă. Nou-
născuţii şi mamele cărora li se administrează doze mari de corticosteroizi pe cale sistemică pentru o
perioadă lungă de timp pot avea diverse grade de supresie adrenală. Întârzierea creşterii sau alte efecte
adverse pot să apară.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Incidenţa reacţiilor adverse previzibile, incluzând supresia hipotalamo-pituitaro-adrenală, este corelată
cu potenţa relativă a medicamentului, dozajul, sincronizarea administrării şi durata tratamentului.
Doze crescute de dexametazonă sunt destinate pentru terapia pe termen scurt şi de aceea reacţiile
adverse sunt mai puţin frecvente. Cu toate acestea, pot apărea ulcerul peptic şi bronhospasmul.
O gamă largă de reacţii adverse psihiatrice incluzând tulburări afective (precum iritabilitate, euforie,
depresie, stări emoţionale şi ideaţie suicidară). Au fost raportate reacţii psihotice (incluzând mania,
delir, halucinaţii şi agravarea schizofreniei), tulburări de comportament, iritabilitate, anxietate,
tulburări de somn şi tulburări cognitive incluzând confuzia şi amnezia. Reacţiile care pot apărea sunt
comune pentru adulţi şi copii. La adulţi, frecvenţa reacţiilor adverse severe a fost estimată la 5 - 6 %.
Efecte psihologice au fost raportate la întreruperea tratamentului cu corticosteroizi; frecvenţa este
necunoscută.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:
- foarte frecvente ( ≥ 1/10 );
- frecvente ( ≥ 1/100 şi < 1/10);
- mai puţin frecvente ( ≥ 1/1000 şi < 1/100);
- rare ( ≥ 1/10000 şi < 1/1000);
- foarte rare ( < 1/10000);
- cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
7
Cu excepţia hipersensibilităţii, următoarele reacţii adverse au fost asociate cu tratamentul pe termen
lung cu corticosteroizi administraţi sistemic:
Tulburări ale sistemului imunitar:
Frecvente: predispoziţie crescută şi agravarea infecţiilor cu suprimarea simptomelor şi semnelor
clinice, infecţii oportuniste, reactivarea tuberculozei latente.
Tulburări endocrine:
Frecvente: Supresia axei hipotalamo-pituitare-adrenale; sindrom Cushing, hirsutism şi creşterea în
greutate; stoparea creşterii la nou-născuţi, copii şi adolescenţi; insuficienţă corticosuprarenală
secundară în special în timpul unui stres, precum intervenţie chirurgicală sau traumă; ciclu menstrual
neregulat şi amenoree; toleranţă scăzută la glucoză cu creşterea dozelor pentru terapia antidiabetică;
hiperglicemie; balanţă negativă proteină/azot şi calciu; creşterea apetitului alimentar.
Tulburări metabolice şi de nutriţie:
Frecvente: dezechiliru hidroelectrolitic (retenţie de sodiu şi apă cu edem şi hipertensiune); depleţie de
azot; alcaloză hipokaliemică; excreţie crescută de calciu şi potasiu ; hiperglicemie.
Tulburări psihice
Frecvente: manifestări psihotice, dependenţă psihică, euforie, depresie, insomnie, agravarea epilepsiei
şi schizofreniei.
Tulburări ale sistemului nervos:
Rare: dureri de cap, convulsii, vertij; la copii, creşterea presiunii intracraniene cu edem papilar de
obicei după încetarea tratamentului.
Tulburări oculare:
Mai puţin frecvente: cataractă subcapsulară posterioară, presiune intraoculară crescută, glaucom sau
ocazional distrugerea nervului optic; exoftalmie, edem papilar, subţierea scleroticii şi a corneei,
agravarea infecţiilor oftalmice virale şi fungice.
Rare: incidenţe rare de orbire asociate cu terapia intralezională în jurul feţei şi capului, dezvoltare
anormală a retinei la nou-născuţii prematuri.
Tulburări cardiace:
Frecvente: insuficienţă cardiacă congestivă, palpitaţii, bradicardie, tahicardie.
Tulburări vasculare:
Rare: hipertensiune, tromboembolism.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale:
Frecvente: dispnee, disfonie, embolism pulmonar, tuse.
Tulburări gastro-intestinale:
Mai puţin frecvente: dispepsie, ulcer peptic cu perforaţie şi hemoragie, ulceraţii esofagiene,
pancreatită acută şi candidoze.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Rare: încetinirea vindecării rănilor, subţierea pielii, telangiectazii şi vergeturi, peteşii şi echimoze,
eritem, hipersudoraţie, posibila supresie a testelor pentru piele, senzaţie de arsuri sau furnicături,
dermatite alergice, candidoze, acnee, piele uscată, cruste, prurit, urticarie, vezicule, hiperpigmentare,
hipopigmentare a pielii.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv:
Mai puţin frecvente: atrofie musculară, miopatie proximală, osteoporoză, slăbiciune musculară.
Rare: închiderea prematură a epifizelor osoase, osteonecroză aseptică, ruptură de tendon, compresie
vertebrală şi fracturi ale oaselor lungi.
8
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:
Frecvente: senzaţia de slăbiciune, oboseală, febră.
Alte reacţii adverse: hipersensibilitatea incluzând anafilaxie a fost raportată; atrofie cutanată şi
subcutanată; abces steril; tumefacţie articulară (după injectare intraarticulară); artropatia Charcot;
leucocitoză.
Întreruperea tratamentului
La pacienţii care au primit sistemic doze mai mari decât doza fiziologică (aproximativ 1 mg
dexametazonă) pentru o perioadă mai mare de 3 săptămâni, întreruperea tratamentului nu trebuie să se
facă brusc. Modul în care trebuie efectuată reducerea dozei depinde de gravitatea bolii şi de riscul de
recidivă la reducerea dozelor. Evaluarea clinică a bolii poate fi necesară pe perioada scăderii dozelor.
Dacă afecţiunea este puţin probabil să recidiveze după întreruperea tratamentului sistemic cu
corticosteroizi dar există incertitudinea privind supresia axei hipotalamo-hipofizar-corticosuprarenală,
doza de corticosteroid sistemic poate fi scăzută rapid la doza fiziologică. Din momentul în care doza
zilnică a ajuns la 1 mg de dexametazonă, micşorarea dozei trebuie să se facă mai lent pentru a permite
funcției axei hipotalamo-hipofizar-corticosuprarenală să se restabilească.
Întreruperea bruscă a tratamentului sistemic cu corticosteroizi care a durat mai puţin de 3 săptămâni
este posibilă, dacă se consideră că afecţiunea este puţin probabil să recidiveze. Întreruperea bruscă a
dozelor de până la 6 mg de dexametazonă timp de 3 săptămâni este puţin probabil să conducă la
supresia axei hipotalamo-pituitaro-adrenală, relevantă clinic.
La următoarele grupe de pacienţi, întreruperea administrării sistemice de dexametazonă trebuie să se
facă treptat, chiar dacă durata tratamentului a fost de 3 săptămâni sau mai puţin:
pacienţii la care tratamentul sistemic cu corticosteroizi a fost repetat, în special dacă acesta a durat
mai mult de 3 săptămâni;
când a fost prescris un tratament pe termen scurt în decurs de un an de la încetarea unei terapii pe
termen lung (luni, ani);
pacienţii care pot avea motive de insuficienţă adrenocorticală, altele decât terapia exogenă cu
corticosteroizi;
pacienţii care primesc doze sistemice mai mari de 6 mg dexametazonă zilnic;
pacienţii care iau în mod repetat dozele seara.
Simptomele şi semnele întreruperii tratamentului: scăderea prea rapidă a dozelor de corticosteroizi
după un tratament de lungă durată poate cauza insuficienţă adrenocorticală acută, hipotensiune
arterială, moarte (a se vedea pct. 4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).
Sindromul de abstinenţă poate include: febră, mialgie, artralgii, rinite, conjunctivite, noduli cutanaţi
dureroşi şi pruriginoşi şi pierdere în greutate.
4.9 Supradozaj
Reacţiile de hipersensibilitate sau anafilactice sunt tratate cu adrenalină şi ventilaţie cu presiune
pozitivă. Se recomandă tratamentul simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Glucocorticoizi de uz sistemic, codul ATC : H02AB02.
Dexametazona (9 alfa-fluoro-16 alfa-metil-prednisolon) este un glucocorticoid de sinteză cu potenţă
mare. Dexametazona este un antiinflamator puternic de tip corticosteroid care îşi manifestă activitatea
farmacologică pe întreg parcursul procesului inflamator, atât în fazele iniţiale cât şi în cele tardive,
inhibând reacţiile exudative, infiltrative şi proliferative. Efectul antiinflamator al unei doze de 0,75 mg
9
este echivalent cu cel al unei doze de 5 mg prednison. Face parte din categoria glucocorticoizilor cu
efect antiinflamator marcat, lipsiţi de efect de retenţie hidro-salină. De asemenea, are efect
imunodepresiv, predominant asupra imunităţii mediate celular.
Glucocorticoizii inhibă eliberarea de către limfocitele T activate a interleukinei 2, interleukinei 1 şi a
factorului de necroză tumorală. Principala celulă ţintă este macrofagul. Sunt diminuate atât răspunsul
primar, imediat, cât şi cel secundar, tardiv al acestor celule.
Glucocorticoizii acţionează primar la nivelul unor receptori intracelulari specifici, de tip II. Complexul
glucocorticoid-receptor trece în nucleu şi se fixează de ADN, la nivelul unui situs specific, denumit
element care răspunde la glucocorticoid-GRE. Complexul hormon-receptor acţionează ca factor de
transcripţie.
În afara macrofagelor, glucocorticoizii acţionează şi asupra altor celule care intervin în inflamaţie
(bazofile, limfocite, celule endoteliale, fibroblaşti) cărora le inhibă funcţiile. Glucocorticoizii, mai ales
în doză mare, au proprietăţi limfolitice. Ei scad numărul monocitelor, eozinofilelor şi bazofilelor din
sânge, datorită redistribuirii tisulare.
Instalarea lentă a efectelor glucocorticoizilor se explică prin timpul necesar intervenţiei la nivelul
mecanismelor care iniţiază sinteza proteinelor. Intervenţia în metabolismul proteic explică şi efectul
durabil, care nu corespunde timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
După administrarea injectabilă, dexametazona fosfat de sodiu se hidrolizează rapid în dexametazonă.
După administrarea intravenoasă efectul se instalează mai rapid decât după administrarea
intramusculară. Picurile sanguine al dexametazonei administrate intravenos sunt atinse după 5 min de
la administrare, iar după administrare intramusculară concentraţiile sanguine maxime sunt atinse după
60 minute. Din acest motiv pentru situaţii de urgenţă se alege injectarea intravenoasă, iar pentru
tratamentul de întreţinere se preferă injectarea intramusculară.
Distribuţia
Dexametazona se leagă de proteinele plasmatice, în special de albumină, aproximativ 77%. Legarea de
proteinele plasmatice este proporţională cu doza. În hipoalbuminemie, creşte proporţia dexametazonei
nelegată de proteinele plasmatice.
Volumul de distribuţie este de 0,6 - 0,8 l/kg.
Dexametazona traversează bariera hemato-encefalică şi placentară şi de asemenea trece în laptele
matern.
Metabolizare
Dexametazona se metabolizează la nivelul ficatului, excreţia realizându-se în principal prin urină, în
cea mai mare parte sub formă neconjugată.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 3,5 – 4,5 ore. Efectul dexametazonei fiind de lungă durată
(36-54 de ore), deprimă continuu funcţia hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenală, ceea ce face ca
administrarea îndelungată să nu fie recomandată, datorită riscului mare de insuficienţă
corticosuprarenaliană iatrogenă. Deoarece efectul dexametazonei durează mai mult decât concentraţia
plasmatică, timpul de înjumătăţire plasmatic este mai puţin relevant, fiind mai util timpul de
înjumătăţire al efectului biologic (36-54 de ore).
Farmacocinetica administrării i.m. şi i.v. la anumite categorii de pacienţi:
Pacienţi cu tulburări renale: nu influenţează semnificativ eliminarea dexametazonei.
Pacienţi cu tulburări hepatice grave (hepatită, ciroză hepatică), hipotiroidism: acumularea
dexametazonei prin diminuarea metabolizării.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Nu există alte date preclinice relevante, altele decât cele prezentate la alte puncte ale Rezumatului
Caracteristicilor Produsului.
10
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Creatinină
Citrat trisodic
Edetat disodic dihidrat
Hidroxid de sodiu sub formă de soluţie 1M
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Fosfatul sodic de dexametazonă este incompatibil cu: daunorubicină, doxorubicină, vancomicină,
difenhidramină (cu lorazepam şi metoclopramid) şi bitartrat de metaraminol şi nu trebuie amestecat cu
soluţii ce conţin aceste substanţe. De asemenea, este incompatibilă cu doxapram clorhidrat şi
glicopirolat amestecate în aceeaşi seringă cât şi cu ciprofloxacină, idarubicină şi midazolam.
6.3 Perioada de valabilitate
Valabilitatea produsului în ambalajul original: 2 ani.
După prima deschidere/diluare: a se utiliza imediat.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
Produsul trebuie utilizat imediat după deschidere/diluare.
Dexametazona Rompharm, soluţie injectabilă poate fi diluată cu clorură de sodiu 0,9% soluţie
perfuzabilă, glucoză 5% soluţie perfuzabilă sau soluţie Ringer.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un suport cu 10 fiole din sticlă brună conţinând câte 1 ml soluţie injectabilă
Cutie cu două suporturi a câte 5 fiole din sticlă brună conţinând câte 1ml soluţie injectabilă
Cutie cu 25 fiole din sticlă brună conţinând câte 1 ml soluţie injectabilă
Cutie cu 100 fiole din sticlă brună conţinând câte 1 ml soluţie injectabilă
Cutie cu un suport cu 10 fiole din sticlă brună conţinând câte 2 ml soluţie injectabilă
Cutie cu două suporturi a câte 5 fiole din sticlă brună conţinând câte 2ml soluţie injectabilă
Cutie cu 25 fiole din sticlă brună conţinând câte 2 ml soluţie injectabilă
Cutie cu 100 fiole din sticlă brună conţinând câte 2 ml soluţie injectabilă
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Rompharm Company S.R.L.
Str. Eroilor nr. 1A, cod 75100, Otopeni, Ilfov, România.
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
11
4647/2012/01
4647/2012/02
4647/2012/03
4647/2012/04
4647/2012/05
4647/2012/06
4647/2012/07
4647/2012/08
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare- Mai 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2012
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
3. FORMA FARMACEUTICĂ
4. DATE CLINICE
4.1 Indi caţii terapeutice
4.2 Doze şi mod de administrare
1. Articulaţii mari 2,0 mg până la 4, 0 mg (0 ,5 ml până la 1, 0 ml)
2. Articulaţii mici 0,8 mg până la 1,0 mg (0, 2 ml până la 0,25 ml)
3. Burse 2,0 mg până la 3 ,0 mg (0, 5 ml până la 0,75 ml)
4. Te aca tendoanelor 0,4 mg pâ nă la 1 ,0 mg (0, 1 ml până la 0,25 ml)
5. Infiltraţii ale ţesuturilor moi 2,0 mg până la 6 ,0 mg (0,5 ml până la 1, 5 ml)
6. Ganglioni 1,0 mg până la 2 mg (0,25 ml până la 0,5 ml)
4.3 Contraindicaţii
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
4.8 Reacţii adverse
4.9 Supradozaj
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
5.3 Date preclinice de siguranţă
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
6.2 Incompatibilităţi
6.3 Pe rioada de valabilitate
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
6.5 Natura şi conţinutul amb alajului
6.6 Precauţii speci ale pentru eliminarea reziduurilor
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
