CEFTRIAXONA-MIP 1 g
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Ceftriaxonă MIP 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Ceftriaxonă MIP 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă conţine ceftriaxonă 1 g sub formă de ceftriaxonă sodică.
Excipient: conţine 83 mg (3,6 mmol) sodiu.
Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă conţine ceftriaxonă 2 g sub formă de ceftri axonă sodică.
Excipient: conţine 166 mg (7,2 mmol) sodiu.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
1 g /2 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă , de culoare albă până la gălbuie.
Soluţia reconstituită: soluţie de culoare galben palid până la galben chihlimbar.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Ceftriaxonă MIP este indicat la adulţi şi copii, inclusiv la nou -născuţii la termen (de la naştere), pentru
tratamentul următoarelor infecţii:
- Meningită bacteriană
- Pneumonie comunitară dobândită
- Pneumonie dobândită în spital
- Otită medie acută
- Infecţii intraabdominale
- Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)
- Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
- Infecţii complicate cutanate şi ale ţ esuturilor moi
- Gonoree
- Sifilis
- Endocardită bacteriană
Ceftriaxonă MIP poate fi utilizat:
- Pentru tratamentul exacerbărilor acute ale bolii pulmonare obstructive cronice la adulţi.
- Pentru tratamentul boreliozei Lyme diseminat e (stadii precoce (stadiul II) şi avansate ale bolii
(stadiul III)) la adulţi şi copii, inclusiv la nou- născuţi cu vârsta peste 15 zile.
- Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale.
- În controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o infecţie
bacteriană.
- Pentru tratamentul pacienţilor cu bacteremie asociată cu, sau care se suspectează a fi asociată cu
oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.
Ceftriaxonă MIP trebuie administrat în asociere cu alţi agenţi antibacterieni atunci când bacteriile în cauză nu
se află în spectrul său de acţiune (vezi pct. 4.4).
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale locale privind utilizarea agenţilor antibacterieni.
4.2 Doze şi mod de administrare
2
Do ze
Doza depinde de sever itatea, susceptibilitatea, locul şi tipul infecţiei şi de vârsta şi starea funcţiei hepato-
renale ale pacientului .
Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste indicaţii. În cazuri
severe particulare, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului
de doze recomandat.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg)
Doza de
ceftriaxonă*
Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
1-2 g o dată pe zi Pneumonie comunitară dobândită
Exacerbări acute ale bolii pulmonare obstructive c ronice
Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)
2 g o dată pe zi Pneumonie dobândită în spital
Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi
Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
2-4 g o dată pe zi Controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană
Endocardită bacteriană
Meningită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci cân d se
administrează doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg) pentru care sunt necesare scheme de tratament
specifice:
Otită medie acută
Se administrează intramuscular o doză unică de 1 -2 g Ceftriaxonă MIP . Date limitate sugerează faptul că în
cazurile în care pacientul este grav bolnav sau tratamentul anterior a eşuat, Ceftriaxonă MIP poate fi eficace
dacă se administrează intramuscular o doză de 1- 2 g pe zi, timp de 3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
2 g ca doză unică administrată preoperator.
Gonoree
500 mg ca doză unică administrată intramuscular.
Sifilis
În general, dozele recomandate sunt de 500 mg- 1 g administrate o dată pe zi şi pot creşte la 2 g pe zi în cazul
neurosifilisului, timp de 10 -14 zile. Recomandările privind dozele administrate pentru tratamentul sifilisului,
inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau
l ocale.
Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
2 g o dată pe zi, timp de 14 -21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie luate în
considerare ghidurile naţionale sau locale.
Copii şi adolescenţi
Nou -născuţi, sugari şi copii cu vârsta de 15 zile până la 12 ani (< 50 kg)
La copiii cu greutatea corporală de 50 kg sau mai mult, trebuie administrată doza uzuală pentru adulţi.
3
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la i nterval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se
administrează doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru nou- născuţi, sugari şi copii cu vârsta între 15 zile şi 12 ani (< 50 kg) care necesită scheme de
tratament specifice:
Otită medie acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg Ceftriaxonă
MIP . Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care copilul este grav bolnav sau tratamentul iniţial a
eşuat, Ceftriaxonă MIP poate fi e ficace dacă se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg pe zi, timp
de 3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
50- 80 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.
Sifilis
În general, dozele recomandate sunt de 75- 100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi, timp de 10- 14 zile.
Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date
foarte limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
50- 80 mg/kg o dată pe zi, timp de 14- 21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi
trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau l ocale.
Nou -născuţi cu vârsta între 0- 14 zile
Ceftriaxonă MIP este contraindicat la nou -născuţii prematuri, până la vârsta postmenstruală de 41 de
săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta cronologică).
Doza de
ceftriaxonă*
Frecvenţa administrării
tratamentului
Indicaţii
20-50 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale Infecţii complicate cutanate şi ale
ţesuturilor moi
Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)
Pneumonie comunitară dobândită
Pneumonie dobândită în spital
Infec ţii ale oaselor şi articulaţiilor
Controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană
Doza de
ceftriaxonă*
Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
50-80 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv
pielonefrită)
Pneumonie comunitară dobândită
Pneumonie dobândită în spital
50-100 mg/kg
(maximum 4 g)
o dată pe zi Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi
Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
Controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană
80-100 mg/kg
(maximum 4 g)
o dată pe zi Meningită bacteriană
100 mg/kg
(maximum 4 g)
o dată pe zi Endocardită bacteriană
4
50 mg/kg o dată pe zi Meningită bacteriană
Endocardită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebui e luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
Doza zilnică maximă de 50 mg/kg nu trebuie depăşită.
Indicaţii pentru nou-născuţi i cu vârsta între 0 -14 zile care necesită scheme de tratament specifice:
Otită medie acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză unică de 50 mg/kg
Ceftriaxonă MIP .
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
20- 50 mg/kg ca doză uni că administrată preoperator.
Sifilis
În general, doza recomandată este de 50 mg/kg o dată pe zi, timp de 10- 14 zile. Recomandările privind doza
pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate. Trebuie luate în
considerare ghidurile naţionale sau locale.
Durata tratamentului
Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. La fel ca în cazul tratamentului cu antibiotice,
administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48 -72 de ore după ce pacientul devine afebril sau au
fost obţinute dovezi ale eradicării bacteriene.
Pacienţi vârstnici
Dozele recomandate pentru adulţi nu necesită modificări la pacienţii vârstnici dacă funcţia renală şi funcţia
hepatică funcţionează satisfăcător.
Pacie nţi cu insuficienţă hepatică
Datele disponibile nu indică necesitatea ajustării dozei în caz de insuficienţă hepatică uşoară până la
moderată, dacă funcţia renală nu este afectată.
Nu există date din studiile clinice pentru pacienţii cu insuficienţă hepa tică severă (vezi pct. 5.2).
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară reducerea dozei de ceftriaxonă dacă funcţia hepatică nu
este afectată. Numai în cazurile de insuficienţă renală preterminală (clearance- ul creatininei < 10 ml/minut),
doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi.
La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea dializei.
Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală sau h emodializă. Este recomandată monitorizarea
clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severe
La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atent ă în ceea ce
priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Mod de administrare
Ceftriaxonă MIP poate fi administrat în perfuzie intravenoasă în decurs de cel puţin 30 de minute (cale de
administrare preferată), sub formă de injecţie intravenoasă lentă în decurs de 5 minute sau sub formă de
injecţie intramusculară profundă. Administrarea intravenoasă intermitentă a injecţiilor trebuie efectuată în
decurs de 5 minute, de preferat în vene cu diametrul mai mare. La sugari şi la copiii cu vârsta de până la 12
ani, dozel e de 50 mg/kg sau mai mari trebuie administrate în perfuzie. La nou -născuţi, dozele trebuie
administrate intravenos în decurs de 60 de minute, pentru a reduce riscul potenţial de apariţie a encefalopatiei
bilirubinice (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Injecţiile int ramusculare trebuie administrate în masa unui muşchi relativ
mare al corpului şi nu mai mult de 1 g într -un singur loc de administrare. Administrarea pe calea
intramusculară trebuie luată în considerare atunci când administrarea pe calea intravenoasă nu este posibilă
5
sau este mai puţin adecvată pentru pacient. Pentru doze mai mari de 2 g, trebuie utilizată calea de
administrare intravenoasă.
Dacă se utilizează lidocaina ca solvent, soluţia rezultată nu trebuie niciodată administrată intravenos (vezi
pct. 4.3). Trebuie luate în considerare informaţiile din Rezumatul Caracteristicilor Produsului pentru
lidocaină.
Ceftriaxona este contraindicată la nou- născuţi (≤ 28 de zile) dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite)
tratament intravenos cu soluţii c are conţin calciu, inclusiv cu perfuzii continue care conţin calciu, cum este
nutriţia parenterală, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei (vezi pct. 4.3).
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer sau soluţia Hartmann) nu trebuie utilizate
pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit pentru
administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Precipitatul de calciu -ceftriaxonă poate
apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de
administrare intravenoasă. Prin urmare, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu nu trebuie amestecate sau
administrate simultan (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 6.2).
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale, ceftriaxona trebuie
administrată cu 30- 90 de minute înainte de intervenţia chirurgicală.
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înaint e de administrare, vezi pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Antecedente de hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică) la oricare alt tip de antibiotic beta -
lactamic (peniciline, monobactami şi carbapeneme).
Ceftriaxona este contraindicată la:
Nou -născuţii prematuri până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni ( vârsta gestaţională + vârsta
cronologică)*
Nou -născuţii la ter men (până la vârsta de 28 de zile ):
- cu hiperbilirubinemie, icter sau care au hipoalbuminemie sau acidoză, deoarece în aceste afecţiuni este
probabil ca legarea bilirubinei să fie afectată*
- dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu calciu sau cu perfuzii care conţin
calciu, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftri axonei (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 6.2).
*Studiile in vitro au indicat faptul că ceftriaxona poate deplasa bilirubina de pe albumina serică, c eea ce
determină un posibil risc de apariţie a encefalopatiei bilirubinice la aceşti pacienţi.
Atunci când ceftriaxona se administrează intramuscular iar lidocaina este utilizată ca solvent, trebuie luate în
considerare contraindicaţiile prevăzute la lidocaină (vezi pct. 4.4). Vezi informaţiile din rezumatul
caracteristicilor produsului pentru lidocaină, în special contraindicaţiile.
Soluţiile de ceftriaxonă care conţin lidocaină nu trebuie niciodată administrate intravenos.
4.4 Atenţionări şi precauţi i speciale pentru utilizare
Reacţii de hipersensibilitate
Ca şi în cazul altor medicamente antibacteriene beta- lactamice, au fost raportate reacţii de hipersensibilitate
grave şi ocazional letale (vezi pct. 4.8). În cazul reacţiilor severe de hipersensi bilitate, tratamentul cu
ceftriaxonă trebuie întrerupt imediat şi trebuie aplicate măsurile de urgenţă adecvate. Înainte de începerea
tratamentului, trebuie să se stabilească dacă pacientul are antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate la
ceftria xonă, la alte cefalosporine sau la orice alt tip de antibiotic beta-lactamic. Ceftriaxona trebuie
administrată cu precauţie la pacienţii cu antecedente de reacţii de hipersensibili tate non- severe la alte
antibiotice beta- lactamice.
Au fost raportate reac ţii adverse severe cutanate (sindrom Stevens Johnson sau sindrom Lyell/necroliză
epidermică toxică); cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente nu este cunoscută (vezi pct. 4.8).
Interacţiuni cu produse care conţin calciu
La prematuri şi la nou -născ uţii la termen cu vârsta mai mică de 1 lună au fost descrise cazuri de reacţii letale
cauzate de apariţia precipitatelor de calciu -ceftriaxonă în plămâni şi rinichi. Cel puţin unu ia dintre ei i s-au
6
administrat
ceftriaxonă şi calciu la momente diferite şi prin linii de administrare intravenoase diferite. În
datele ştiinţifice disponibile, nu sunt raportate cazuri confirmate de precipitări intravasculare la pacienţi, alţii
decât nou- născuţii trataţi cu ceftriaxonă şi soluţii care conţin calciu sau orice alte produse care conţin calciu.
Studiile in vitro au demonstrat că nou- născuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu -
ceftriaxonă, comparativ cu alte categorii de vârstă.
La pacienţii de orice vârstă, ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu nicio soluţie
intravenoasă care conţine calciu, chiar dacă se utilizează linii de perfuzare sau locuri de perfuz are diferite.
Cu toate acestea, la pacienţii cu vârsta mai mare de 28 de zile, ceftriaxona şi soluţiile care con ţin calciu pot fi
administrate secvenţial una după alta dacă sunt utilizate linii de perfuz are în locuri diferite sau dacă liniile de
perfuz are sunt înlocuite sau bine spălate între perfuzii cu soluţie de ser fiziologic , pentru a se evita
precipitarea. La pacienţii care necesită perfuzie continuă cu soluţii pentru nutriţie parenterală totală (NPT)
care conţin calciu, profesioniştii din domeniul sănătăţii pot lua în considerare utilizarea de tratamente
antibacteriene alternative, care nu prezintă un risc sim ilar de precipitare. Dacă utilizarea de ceftriaxonă este
considerată necesară la pacienţii care au nevoie de nutriţie continuă, soluţiile NPT şi ceftriaxona pot fi
administrate simultan, dar prin linii de perfuz are diferite şi în locuri diferite. Alternativ, administrarea
perfuziei de soluţie NPT ar putea fi oprită în perioada de perfuzare a ceftriaxonei, ţinând cont de
recomandarea de spălare a liniilor de perfuz are între administrări (vezi pct. 4.3, 4.8, 5.2 şi 6.2).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi e ficacitatea Ceftriaxonă MIP la nou -născuţi, sugari şi copii a fost stabilită pentru dozele descrise
la Doze şi Mod de administrare (vezi pct. 4.2). Studiile au arătat că ceftriaxona, similar altor cefalosporine,
poate deplasa bilirubina de pe albuminele pl asmatice.
Ceftriaxonă MIP este contraindicat la prematuri şi la nou -născuţii la termen care prezintă riscul de a dezvolta
encefalopatie bilirubinică (vezi pct. 4.3).
Anemia hemolitică mediată imun
O anemie hemolitică mediată imun a fost observată la pa cienţii cărora li s-au administrat medicamente
antibacteriene din clasa cefalosporinelor, inclusiv Ceftriaxonă MIP (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului cu
Ceftriaxonă MIP au fost raportate cazuri severe de anemie hemolitică, inclusiv cazuri letale, atâ t la adulţi cât
şi la copii.
Dacă un pacient dezvoltă anemie în timpul tratamentului cu ceftriaxonă, trebuie luat în considerare
diagnosticul de anemie asociată administrării de cefalosporine, iar tratamentul cu ceftriaxonă trebuie
întrerupt până când fac torul etiologic este elucidat.
Tratamentul pe termen lung
În cazul unui tratament prelungit, hemoleucograma completă trebuie să fie efectuată la intervale regulate.
Colită/Dezvoltare excesivă a microorganismelor rezistente
Colita asociată medicamentelor antibacteriene şi colita pseudomembranoasă au fost raportate aproape în
cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv în cazul ceftriaxonei şi pot varia ca severitate, de la
uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, este impor tant să fie luat în considerare acest
diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de ceftriaxonă (vezi pct. 4.8).
Trebuie avute în vedere întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă şi administrarea tratamentului specific
pe ntru Clostridium difficile . Nu trebuie administrate medicamente care inhibă peristaltismul.
Suprainfecţiile cu microorganisme rezistente pot apărea şi în cazul altor medicamente antibacteriene.
Insuficienţă renală şi hepatică severe
În cazul insuficien ţei renale şi hepatice severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce
priveşte siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.2).
Interferenţa cu testarea serologică
Pot apărea interferenţe cu testele Coombs, deoarece Ceftriaxonă MIP poate cond uce la obţinerea de rezultate
fals -pozitive ale testului. De asemenea, administrarea de Ceftriaxonă MIP poate conduce la obţinerea de
rezultate fals -pozitive ale testului pentru galactozemie (vezi pct. 4.8).
7
Metodele neenzimatice pentru determinarea gluco
zei în urină pot conduce la obţinerea de rezultate fals-
pozitive. Determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu Ceftriaxonă MIP trebuie efectuată prin
metode enzimatice (vezi pct. 4.8).
Sodiu
Fiecare gram de Ceftriaxonă MIP conţine 3,6 mmoli sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii
care urmează o dietă cu aport controlat de sodiu.
Spectru antibacterian
Ceftriaxona prezintă un spectru limitat al activităţii antibacteriene şi poate să nu fie adecvată pentru utilizarea
ca antib iotic unic în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, decât după confirmarea patogenului (vezi pct.
4.2). În cazul infecţiilor polimicrobiene, unde patogenii suspectaţi includ microorganisme rezistente la
ceftriaxonă, trebuie luată în considerare administ rarea unui antibiotic suplimentar.
Utilizarea lidocainei
În cazul în care soluţia de lidocaină se utilizează ca solvent, soluţiile de ceftriaxonă trebuie administrate
numai sub formă de injecţie intramusculară. Trebuie luate în considerare contraindicaţ iile, atenţionările şi
alte informaţii relevante, aşa cum sunt prezentate în rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină
înainte de administrare (vezi pct. 4.3).
Soluţia de lidocaină nu trebuie niciodată administrată intravenos.
Litiază bili ară
Atunci când la ecografie se observă umbre, trebuie avut în vedere faptul că există posibilitatea ca acestea să
reprezinte precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei. La ecografia veziculei biliare, au fost detectate umbre,
considerate în mod erona t ca fiind calculi biliari, şi care au fost observate mai frecvent la administrarea unor
doze de ceftriaxonă de 1 g pe zi sau mai mari. Este necesară prudenţă mai ales la copii şi adolescenţi. Aceste
precipitate dispar complet după întreruperea tratamentul ui cu ceftriaxonă. Aceste precipitate ale sării de
calciu a ceftriaxonei au fost asociate rar cu simptome. În cazurile simptomatice se recomandă tratament
conservator non- invaziv, iar decizia de întrerupere a tratamentului cu ceftriaxonă aparţine medicului , pe baza
evaluării individuale a balanţei beneficiu -risc (vezi pct. 4.8).
Stază biliară
La pacienţii trataţi cu Ceftriaxonă MIP au fost raportate rar cazuri de pancreatită, posibilul factor etiologic
fiind obstrucţia biliară (vezi pct. 4.8). Majoritatea pacienţilor au prezentat factori de risc pentru stază şi
microlitiază biliară, de exemplu antecedente de intervenţii chirurgicale majore, boli severe şi nutriţie
parenterală totală. Nu poate fi exclus rolul declanşator sau de cofactor al Ceftriaxonă MIP, în raport cu
formarea de precipitate biliare.
Litiază renală
Au fost raportate cazuri de litiază renală, care este reversibilă după întreruperea administrării ceftriaxonei
(vezi pct. 4.8). În cazuri simptomatice, trebuie efectuată o ecografie. Decizia d e utilizare la pacienţi cu
antecedente de litiază renală sau cu hipercalciurie este luată de către medic, pe baza evaluării balanţei
beneficiu- risc pentru fiecare pacient.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Soluţiile perf uzabile care conţin calciu, cum sunt soluţia Ringer sau soluţia Hartmann, nu trebuie utilizate
pentru a reconstitui conţinutul flacoanelor de Ceftriaxonă MIP sau pentru a dilua ulterior conţinutul
flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Precipitatul
de calciu -ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care
conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Ceftriaxona nu trebuie administrată si multan cu
soluţii pentru administrare intravenoasă care conţin calciu, inclusiv cu perfuziile continue care conţin calciu,
cum sunt perfuziile pentru nutriţie parenterală prin intermediul unui tub în formă de Y. Cu toate acestea,
ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi administrate secvenţial una după alta la toate categoriile de
pacienţi, cu excepţia nou -născuţilor, dacă liniile de perfuzare sunt bine spălate între perfuzii cu un lichid
compatibil. Studiile in vitro care au utilizat plasmă de la adulţi şi plasmă din sângele cordonului ombilical al
nou- născuţilor au demonstrat că nou- născuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu -
ceftriaxonă (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4, 4.8 şi 6.2).
8
Administrarea concomitentă cu anticoagulante orale poate creşte efectul de tip antivitamină K şi riscul de
sângerare. Se recomandă ca, atât în timpul cât şi după tratamentul cu ceftriaxonă, valoarea Raportului
Internaţional Normalizat (INR) să fie monitorizată frecvent, iar posologia medicamentul
ui cu efect de tip
antivitamină K să fie ajustată corespunzător (vezi pct. 4.8).
Există dovezi contradictorii privind o potenţială creştere a toxicităţii renale a aminoglicozidelor atunci când
se administrează concomitent cu cefalosporinele. În aceste cazuri, practica medicală recomandă
monitorizarea atentă a concentraţiilor de aminoglicozidă (şi a funcţiei renale).
Într -un studiu in vitro, au fost observate efecte antagoniste la administrarea cloramfenicolului în asociere cu
ceftriaxona. Relevanţa clin ică a acestui aspect nu este cunoscută.
Nu au fost raportate interacţiuni între ceftriaxonă şi medicamentele care conţin calciu cu administrare orală
sau interacţiuni între ceftriaxona administrată intramuscular şi medicamentele care conţin calciu
(admin istrate pe cale intravenoasă sau orală).
Rar, la pacienţii trataţi cu ceftriaxonă, se pot obţine rezultate fals -pozitive ale testului Coombs.
Ceftriaxona , ca şi alte antibiotice, poate conduce la rezultate fals-pozitive ale testului pentru galactozemie.
De asemenea, metodele neenzimatice de determinare a glucozei în urină pot da rezultate fals- pozitive. De
aceea, determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu ceftriaxonă trebuie efectuată prin metode
enzimatice.
Nu a fost observată afectar ea funcţiei renale după administrarea concomitentă de doze mari de ceftriaxonă şi
medicamente diuretice (de exemplu furosemid).
Administrarea simultană de probenecid nu scade eliminarea ceftriaxonei.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Sarcina
Cef triaxona traversează bariera placentară. Există date limitate privind administrarea ceftriaxonei la femeile
gravide. Studiile efectuate pe animale nu au evidenţiat , direct sau indirect, efecte dăunătoare asupra
dezvoltării embrionare/fetale, perinatale sau postnatale (vezi pct. 5.3). Ceftriaxona poate fi administrată în
timpul sarcinii şi în special în primul trimestru de sarcină numai dacă beneficiul tratamentului depăşeşte
riscul acestuia.
Alăptarea
Ceftriaxona se excret ează în laptele uman în cantităţ i mici , dar la doze terapeutice nu se anticipează niciun
efect asupra sugarilor alăptaţi. Cu toate acestea, nu poate fi exclus riscul de apariţie a diareei şi a infecţiilor
fungice la nivelul mucoaselor . Trebuie avută în vedere posibilitatea sensibilizării . Trebuie luată o decizie
privind întreruperea alăptării sau întreruperea/oprirea tratamentului cu ceftriaxonă, ţinând cont de beneficiile
alăptării pentru copil şi de beneficiile tratamentului pentru femeie.
Fertilitatea
Studiile asupra funcţiei de rep roducere nu au evidenţiat niciun efect advers asupra fertilităţii la femei sau
bărbaţi.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În timpul tratamentului cu ceftriaxonă pot apărea reacţii adverse (de exemplu, ameţeli) ca re pot afecta
abilitatea de a conduce şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie să fie atenţi atunci când conduc
sau folosesc utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate după administrarea ceftriaxonei sunt eozinofilie, leucopenie,
trombocitopenie, diaree, erupţie cutanată tranzitorie şi valori crescute ale enzimelor hepatice.
Datele necesare pentru a determina frecvenţa reacţiilor adverse pentru ceftriaxonă au fost extrase din studiile
clinice.
Pentru clas ificarea frecvenţei, a fost utilizată următoarea convenţie:
9
Foarte frecvente (≥
1/10)
Frecvente (≥ 1/100 - < 1/10)
Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 - < 1/100)
Rare (≥ 1/10000 - < 1/1000 )
Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponibile )
Clasificarea pe
aparate, sisteme şi
organe
Frecvente Mai puţin
frecvente
Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Infecţii şi infestări Infecţii fungice ale
aparatului genital
Colită pseudo-
membranoasăb
Suprainfecţiib
Tulburări
hematologice şi
limfatice
Eozinofilie
Leucopenie
Trombocitopenie
Granulocitopenie
Anemie
Coagulopatie
Anemie hemoliticăb
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului imunitar
Şoc anafilactic
Reacţie anafilactică
Reacţie anafilactoidă
Hipersensibilitateb
Tulburări ale
sistemului nervos
Cefalee
Ameţeli
Convulsii
Tulburări acustice şi
vestibulare
Vertij
Tulburări
respiratorii, toracice
şi mediastinale
Bronhospasm
Tulburări gastro-
intestinale
Diareeb
Scaune moi
Greaţă
Vărsături
Pancreatităb
Stomatită
Glosită
Tulburări
hepatobiliare
Creştere a valorilor
enzimelor hepatice
Precipitare la nivelul
vezicii biliareb
Kernicter
Afecţiuni cutanate
şi ale ţesutului
subcutanat
Erupţie cutanată
tranzitorie
Prurit
Urticarie
Sindrom Stevens-
Johnsonb
Necroliză epidermi că
toxică
b
Eritem polimorf
Pustuloză generalizată
acută exantematoasă
Tulburări renale şi
ale căilor urinare
Hematurie
Glucozurie
Oligurie
Precipitare la nivel
renal (reversibilă)
Tulburări generale
şi la nivelul locului
de administrare
Flebită
Durere la locul de
injectare
Pirexie
Edem
Frisoane
Investigaţii
diagnostice
Creştere a
creatinemiei
Test Coombs fals-
pozitivb
Test de galactozemie
fals -pozitiv
b
Metode neenzimatice
pentru determinarea
glucozei cu rezultate
fals-pozitiveb
10
a Pe baza rap ortărilor din perioada ulterioară punerii pe piaţă. Deoarece aceste reacţii adverse sunt raportate
în mod voluntar de către o populaţie de dimensiuni incerte, frecvenţa acestora nu poate fi estimată, fiind
clasificate ca reacţii adverse cu frecvenţă necuno scută.
b Vezi pct. 4.4
Infecţii şi infestări
Raportările de diaree apărute după tratamentul cu ceftriaxonă pot fi asociate cu prezenţa Clostridium difficile .
Trebuie instituit tratamentul adecvat cu administrarea de lichide şi electroliţi (vezi pct. 4.4) .
Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei
Au fost raportate rar reacţii adverse severe, în unele cazuri letale, la nou -născuţii prematuri şi la cei la termen
(cu vârsta < 28 de zile) care au fost trataţi cu ceftriaxonă şi calciu administrate intrave nos. Precipitatele sare
de calciu -ceftriaxonă au fost observate la nivelul plămânilor şi rinichilor, după deces. Riscul mare de
precipitare la nou- născuţi este determinat de volumul de sânge scăzut şi de timpul de înjumătăţire plasmatică
mai lung al ceftri axonei, în comparaţie cu cel al adulţilor (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2).
Au fost raportate cazuri de apariţie a precipitatelor la nivel renal, iniţial la copiii cu vârsta de peste 3 ani care
au fost trataţi fie cu doze zilnice mari (de exemplu, ≥ 80 mg/kg şi zi) sau cu doze totale care depăşesc 10 g şi
care au prezentat alţi factori de risc (de exemplu, restricţii ale aportului de lichide sau imobilizare la pat).
Riscul de formare a precipitatelor este crescut la pacienţii imobilizaţi sau deshidrataţi. Acea stă reacţie poate
fi simptomatică sau asimptomatică, poate conduce la insuficienţă renală sau anurie şi este reversibilă după
întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă (vezi pct. 4.4).
Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei la nivelul vezicii biliar e a fost observată iniţial la pacienţii trataţi cu
doze mai mari decât doza standard recomandată. La copii, studiile prospective au arătat o incidenţă variabilă
a precipitării după administrarea intravenoasă - peste 30% în unele studii. Incidenţa pare să f ie mai mică în
cazul administrării lente a perfuziei (20 -30 de minute). Această reacţie este de obicei asimptomatică,
precipitatele fiind însoţite rar de simptome clinice cum sunt durere, greaţă şi vărsături. În aceste cazuri se
recomandă tratamentul simpt omatic. De obicei, precipitarea este reversibilă la întreruperea administrării
ceftriaxonei (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site -ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj, pot apărea simptome de greaţă, vărsături şi diaree. Concentraţia ceftriaxonei nu poate fi
redusă prin hemodializă sau prin dializă peritoneală. Nu există un antidot specific. În caz de supradozaj,
tratamentul este simptomatic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a treia, codul ATC:
J01DD04
Mod de acţiune
Ceftriaxona inhibă sinteza peretelui celular bacterian prin legarea de proteinele de legare a penicilinei (PLP).
Aceasta conduce la întreruperea biosintezei peretelui celula r (peptidoglican), ceea ce determină în final liza
şi moartea celulei bacteriene.
Rezistenţă
11
Rezistenţa bacteriană la ceftriaxonă este determinată de unul sau mai multe dintre mecanismele următoare:
• hidroliza de către beta -lactamaze, inclusiv beta- lactamaze cu spectru extins (BLSE), carbapenemaze şi
enzime de tipul Amp C care pot fi induse sau inhibate constant la anumite specii de bacterii aerobe Gram -
negative.
• scăderea afinităţii ceftriaxonei pentru proteinele de legare a penicilinei.
• impermea bilitatea membranei externe a microorganismelor Gram -negative.
• prezenţa pompelor de eflux bacteriene.
Valori critice pentru testarea sensibilităţii
Valorile critice ale concentraţiei minime inhibitorii (CMI) stabilite de Comitetul European privind Te starea
Sensibilităţii Microbiene (EUCAST) sunt următoarele:
Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)
Sensibil Rezistent
Enterobacteriaceae ≤ 1 > 2
Staphylococcus sp. a. a.
Streptococcus sp. (Grup A, B, C şi G) b. b.
Streptococcus pneumoniae ≤ 0,5c > 2
Streptococci din grupul Viridans ≤ 0,5 > 0,5
Haemophilus influenzae ≤ 0,12c > 0,12
Moraxella catarrhalis ≤ 1 > 2
Neisseria gonorrhoeae ≤ 0,12 > 0,12
Neisseria meningitidis ≤ 0,12c > 0,12
Nu este corelat cu nicio specie ≤ 1d > 2
a. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea cefoxitinei.
b. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea penicilinei.
c. Izolatele cu CMI pentru ceftriaxonă peste valoarea critică de sensibilitate sunt rare şi, dacă sunt observate,
acestea trebuie ret estate. Dacă sunt confirmate, ele trebuie să fie trimise la un laborator de referinţă.
d. Valorile critice se aplică în cazul unei doze zilnice de 1 g x 1 şi a unei doze mai mari, de cel puţin 2 g x 1,
administrate intravenos.
Eficacitate clinică împotr iva patogenilor specifici
Pentru anumite specii, prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze din punct de vedere geografic şi
temporal, fiind de dorit obţinerea de informaţii de la nivel local privind rezistenţa, în special în cazul
tratamentului infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile în care
prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării eficacitatea medicamentului, cel puţin în
unele tipuri de infecţii.
Specii frecvent sensibile
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Staphylococcus aureus (meticilino-sensibil)£
Staphylococci coagulazo- negativi (meticilino-sensibili)£
Streptococcus pyogenes (Grup A)
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Streptococcus pneumoniae
Streptococ ci din grupul Viridans
Microorganisme aerobe Gram -negative
Borrelia burgdorferi
Haemophilus influenzae
Haemophilus parainfluenzae
Moraxella catarrhalis
Neisseria gonorrhoea
Neisseria meningitidis
Proteus mirabilis
Providencia sp.
12
Treponema pallidum
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Staphylococcus epidermidis+
Staphylococcus haemolyticus+
Staphylococcus hominis+
Microorganisme aerobe Gram -negative
Citrobacter freundii
Ente robacter aerogenes
Enterobacter cloacae
Escherichia coli%
Klebsiella pneumoniae%
Klebsiella oxytoca%
Morganella morganii
Proteus vulgaris
Serratia marcescens
Microorganisme anaerobe
Bacteroides sp.
Fusobacterium sp.
Peptostreptococcus sp.
Clost ridium perfringens
Microorganisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Enterococcus sp.
Listeria monocytogenes
Microorganisme aerobe Gram -negative
Acinetobacter baumannii
Pseudomonas aeruginosa
Stenotrophomonas maltophilia
Microorganisme anaerobe
Clostridium difficile
Altele:
Chlamydia sp.
Chlamydophila sp.
Mycoplasma sp.
Legionella sp.
Ureaplasma urealyticum
£ Toate speciile de stafilococi meticilino -rezistenţi sunt rezistente la ceftriaxonă. + Rate de rezistenţă >50% în cel puţin o regiune % Tulpinile producătoare de beta lactamaze cu spectru extins (ESBL) sunt întotdeauna rezistente
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
13
După administrarea intravenoasă în bolus a unor doze de 500 mg şi 1 g ceftriax
onă, media concentraţiilor
plasmatice maxime de ceftriaxonă este de aproximativ 120 şi respectiv, 200 mg/l. După administrarea prin
perfuzie intravenoasă a unor doze de 500 mg, 1 g şi 2 g ceftriaxonă, concentraţiile plasmatice de ceftriaxonă
sunt de aproxi mativ 80, 150 şi respectiv, 250 mg/l. După administrarea injectabilă intramusculară, valorile
medii ale concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă sunt aproximativ jumătate din cele observate
după administrarea intravenoasă a unei doze echivalente. C oncentraţia plasmatică maximă după
administrarea unei singure doze de 1 g este de aproximativ 81 mg/l şi este atinsă la 2 -3 ore după
administrare.
După administrarea intramusculară, aria de sub curbă a concentraţiei plasmatice în funcţie de timp este
echi valentă cu cea corespunzătoare administrării intravenoase a unei doze echivalente.
Distribuţie
Volumul de distribuţie al ceftriaxonei este de 7 -12 l. Concentraţiile care depăşesc concentraţiile minime
inhibitorii ale celor mai relevanţi patogeni sunt detectabile în ţesuturi incluzând plămâni, inimă, tract
biliar/ficat, amigdale, ureche medie şi mucoasă nazală şi în lichidul cefalorahidian, pleural, prostatic şi
sinovial. Este observată o creştere a valorii medii a concentraţiei plasmatice maxime (C
max) c u 8- 15% după
administrarea repetată; în cele mai multe cazuri, starea de echilibru este atinsă în decurs de 48 -72 de ore, în
funcţie de calea de administrare.
Penetrarea anumitor ţesuturi
Ceftriaxona penetrează meningele. Penetrarea atinge punctul maxim atunci când meningele este inflamat.
Valorile medii ale concentraţiilor maxime de ceftriaxonă în lichidul cefalorahidian (LCR) la pacienţii cu
meningită bacteriană au fost raportate ca fiind de până la 25% din concentraţiile plasmatice, comparativ cu
2% d in concentraţiile plasmatice la pacienţii la care meningele nu a fost inflamat. Concentraţiile maxime de
ceftriaxonă din LCR sunt atinse în aproximativ 4 -6 ore după administrarea intravenoasă a injecţiei.
Ceftriaxona traversează bariera placentară şi se ex cretă în lapte la concentraţii mici (vezi pct. 4.6).
Legarea de proteinele plasmatice
Ceftriaxona se leag ă reversibil de albumină. La concentraţii plasmatice de sub 100 mg/l , procentul de legare
de proteinele plasmatice este de aproximativ 95%. Legarea este un proces saturabil, iar procentul de legare
scade o dată cu creşterea concentraţiei ( până la 85% la o concentraţie de 300 mg/l ).
Metabolizare
Ceftriaxona nu e ste metabolizată sistemic, dar este transformată într-un metabolit inactiv cu ajutorul fl or ei
intestinale.
Eliminare
Clearance- ul plasmatic al ceftriaxonei totale (legate şi nelegate) este de 10 -22 ml/minut. Clearance -ul renal
este de 5 -12 ml/minut. 50- 60% din doza de ceftriaxonă este excretată nemodificată prin urină, în primă fază
prin fi ltrare glomerulară, în timp ce 40 -50% din doză este excretată nemodificată în bilă. La adulţi, timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare al ceftriaxonei totale este de aproximativ 8 ore.
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică
La pacienţii cu disfuncţii renale sau hepatice, farmacocinetica ceftriaxonei este influenţată doar în proporţie
mică, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este uşor crescut (sub dublul valorii sale normale),
chiar dacă aceştia au funcţia renală afectată sever.
Creşterea relativ modestă a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare în cazul insuficienţei renale se
explică printr -o creştere compensatorie a clearance-ului non-renal, ceea ce rezultă dintr -o scădere a legării de
proteinele plasmatice ş i o creştere corespunzătoare a clearance-ului non-renal al ceftriaxonei totale .
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este crescut datorită
unei creşteri compensatorii a clearance- ului renal. Acest fapt este de asemenea datorat unei creşteri a
fracţiunii libere de ceftriaxonă din plasmă, ceea ce contribuie la creşterea paradoxală a clearance- ului total al
medicamentului, justificată prin creşterea în paralel a volumului de distribuţie.
Pacienţi vârstni ci
La pacienţii vârstnici cu vârsta peste 75 de ani, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este
de regulă de două sau trei ori mai mare decât cel al adulţilor tineri.
14
Copii şi adolescenţi
La nou-
născuţi, timpul de înjumătăţire plasmatică al ceftriaxonei este prelungit. De la vârsta de 14 zile,
concentraţiile de ceftriaxonă liberă pot creşte din cauza unor factori precum scăderea filtrării glomerurale şi
afectarea legării de proteinele plasmatice. În timpul copilăriei, timpul de înjumătăţire plasmatică este mai
scăzut decât la nou- născuţi sau adulţi.
Clearance- ul plasmatic şi volumul de distribuţie al ceftriaxonei totale sunt mai mari la nou -născuţi, sugari şi
copii decât la adulţi.
Linearitate/non -linearitate
Farmacocinetica ceftriax onei este non-lineară, iar toţi parametrii farmacocinetici standard, cu excepţia
timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare, sunt depedenţi de doză, crescând mai puţin decât
proporţional cu doza. Non- linearitatea este determinată de saturarea procesului de legare de proteinele
plasmatice şi de aceea, aceasta este observată pentru ceftriaxona totală din plasmă şi nu pentru ceftriaxona
liberă (nelegată).
Relaţia farmacocinetică/farmacodinamie
Ca şi în cazul altor antibiotice beta -lactamice, paramet rul farmacocinetic-farmacodinamic care demonstrează
cel mai bine corelarea cu eficacitatea in vivo este procentul din intervalul de dozare în care concentraţia
medicamentului nelegat se menţine peste concentraţia minimă inhibitorie (CMI) de ceftriaxonă pen tru
fiecare specie ţintă în parte (adică %T > CMI).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Există dovezi din studiile efectuate la animale că doze mari de sare de calciu a ceftriaxonei au condus la
formarea de calculi şi precipitate la nivelul vezicii biliare a câinilor şi maimuţelor, acestea dovedindu -se a fi
reversibile. Studiile efectuate la animale nu au arătat nicio dovadă de toxicitate asupra reproducerii şi de
genotoxicitate. Nu au fost desfăşurate studii de carcinogenitate.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nu conţine excipienţi.
6.2 Incompatibilităţi
Pe baza rapoartelor din literatură, ceftriaxona este incompatibilă cu amsacrina, vancomicina, fluconazolul şi
aminoglicozidele.
Soluţiile care conţin ceftriaxonă nu trebuie amestecate sau adăugate la soluţii care conţin alte medicamente,
cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6. În mod special, soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu
soluţia Ringer, soluţia Hartmann) nu trebuie utilizate pentru a reconstitui ceftriaxon a sau pentru a dilua
ulterior conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un
precipitat. Ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu soluţiile care conţin calciu,
inclusiv cu soluţiile pe ntru nutriţie parenterală totală (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4 şi 4.8).
6.3 Perioada de valabilitate
3 a ni.
Soluţia reconstituită:
Stabilitatea chimică şi fizică se păstrează la 2 -8°C timp de 24 de ore.
Din punct de vedere microbiologic soluţia reconstituit ă trebuie utilizată imediat. În caz contrar timpul şi
condiţiile de păstrare înaintea utilizării intră în răspunderea utilizatorului, dar nu trebuie să depăşească 24 de
ore la 2 -8°C.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC , în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Ceftriaxonă MIP 1 g
15
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră tip III, cu capacitatea de 50 ml, închis cu dop din cauciuc
halogenobutilic, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu rondelă
din PP, conţinând pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă.
Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră tip III, cu capacitatea de 50 ml, închis cu dop din cauciuc
halogenobutilic, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu rondelă din PP, conţinând pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă.
Ceftriaxonă MIP 2 g
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră tip III, cu capacitatea de 50 ml, închis cu dop din cauciuc
halogenobutilic, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu rondelă din PP, conţinând pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă.
Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră tip III, cu capacitatea de 50 ml, închis cu dop din cauciuc
halogenobutilic, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu rondelă din PP, conţinând pulbere pentru soluţi e
injectabilă/perfuzabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Concentraţii pentru soluţia injectabilă pentru administrare intravenoasă: 100 mg/ml
Concentraţii pentru soluţia perfuzabilă pentru admini strare intravenoasă: 50 mg/ml
Injectare intravenoasă
Ceftriaxonă MIP 1 g
Pentru injectarea intravenoasă Ceftriaxonă MIP 1 g trebuie dizolvat în 10 ml apă pentru preparate injectabile.
Injectarea trebuie efectuată pe o perioadă de 2 -4 minute direct în ve nă (vezi pct. 4.2).
Ceftriaxonă MIP 2 g
Pentru injectarea intravenoasă Ceftriaxonă MIP 2 g trebuie dizolvat în 20 ml apă pentru preparate injectabile.
Injectarea trebuie efectuată pe o perioadă de 2 -4 minute direct în venă (vezi pct. 4.2).
Perfuzie intravenoasă
Ceftriaxonă MIP trebuie dizolvat prin agitare uşoară a conţinutul flaconului de 1 g , respectiv 2 g în 40 ml din
una din următoarele soluţii, care nu conţin calciu:
- clorură de sodiu 0,9 %;
- clorură de sodiu 0,45 % şi glucoză (2,5%);
- glucoză 5 %;
- glucoză 10 %;
- dextran 6 % în gluc oză 5 %.
Durata perfuzării trebuie să fie de cel puţin 30 de minute.
Administrare intramusculară
Pentru injectarea intramusculară Ceftriaxon ă MIP 1 g trebuie dizolvat în 3,5 ml soluţie de clorhidrat de
lidocaină 1% . Soluţia trebuie administrată prin injectare intramusculară profundă.
Pentru injectarea intramusculară Ceftriaxonă-MIP 2 g trebuie dizolvat în 7 ml soluţie de clorhidrat de
lidocaină 1%. Soluţia trebuie administrată prin injectare profund în muşchiul glut eal.
Dozele mai mari de 1 g trebuie divizate şi injectate în mai multe locuri. Nu trebuie injectate pe aceeaşi parte
a corpului doze mai mari de 1 g ceftriaxonă (vezi pct. 4.2).
Nu este indicată administrarea intramusculară în cazul neuroboreliozei şi a infecţiilor severe, precum
septicemie şi meningită. Nu este indicată administrarea intramusculară la copii cu vârsta sub 2 ani datorită
masei musculare reduse.
Pentru alte informaţii, vă rugăm consultaţi pct. 4.2.
Indicaţii pentru reconstituirea soluţiei :
Pentru evitarea oricărui risc de infecţ ie, reconstituirea/diluarea solu ţiei trebuie efectuată în condi ţii aseptice.
Nu amânaţi administrarea perfuzieidupă reconstituirea soluţiei.
16
Când se reconstituie soluţia pentru injectare intramusculară sau intravenoasă,
se dizolvă pulberea rezultând o
soluţie de culoare galben palid până la galben chihlimbar.
Soluţiile reconstituite trebuie inspectate vizual. Trebuie utilizate numai soluţiile clare fără particule vizibile.
Medicamentul reconstituit este destinat unei singure utilizări şi soluţia rămasă nefolosită trebuie aruncată.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
MIP Pharma GmbH
Kirkeler Str. 41
66440 Blieskastel
Germania
8. NUMĂRUL (ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Ceftriaxonă MIP 1 g
5078/2012/ 01-02
Ceftriaxonă MIP 2 g
5079/2012/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare – Octombrie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Ceftriaxonă MIP 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Ceftriaxonă MIP 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă conţine ceftriaxonă 1 g sub formă de ceftriaxonă sodică.
Excipient: conţine 83 mg (3,6 mmol) sodiu.
Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă conţine ceftriaxonă 2 g sub formă de ceftri axonă sodică.
Excipient: conţine 166 mg (7,2 mmol) sodiu.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
1 g /2 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă , de culoare albă până la gălbuie.
Soluţia reconstituită: soluţie de culoare galben palid până la galben chihlimbar.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Ceftriaxonă MIP este indicat la adulţi şi copii, inclusiv la nou -născuţii la termen (de la naştere), pentru
tratamentul următoarelor infecţii:
- Meningită bacteriană
- Pneumonie comunitară dobândită
- Pneumonie dobândită în spital
- Otită medie acută
- Infecţii intraabdominale
- Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)
- Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
- Infecţii complicate cutanate şi ale ţ esuturilor moi
- Gonoree
- Sifilis
- Endocardită bacteriană
Ceftriaxonă MIP poate fi utilizat:
- Pentru tratamentul exacerbărilor acute ale bolii pulmonare obstructive cronice la adulţi.
- Pentru tratamentul boreliozei Lyme diseminat e (stadii precoce (stadiul II) şi avansate ale bolii
(stadiul III)) la adulţi şi copii, inclusiv la nou- născuţi cu vârsta peste 15 zile.
- Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale.
- În controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o infecţie
bacteriană.
- Pentru tratamentul pacienţilor cu bacteremie asociată cu, sau care se suspectează a fi asociată cu
oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.
Ceftriaxonă MIP trebuie administrat în asociere cu alţi agenţi antibacterieni atunci când bacteriile în cauză nu
se află în spectrul său de acţiune (vezi pct. 4.4).
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale locale privind utilizarea agenţilor antibacterieni.
4.2 Doze şi mod de administrare
2
Do ze
Doza depinde de sever itatea, susceptibilitatea, locul şi tipul infecţiei şi de vârsta şi starea funcţiei hepato-
renale ale pacientului .
Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste indicaţii. În cazuri
severe particulare, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al intervalului
de doze recomandat.
Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg)
Doza de
ceftriaxonă*
Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
1-2 g o dată pe zi Pneumonie comunitară dobândită
Exacerbări acute ale bolii pulmonare obstructive c ronice
Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)
2 g o dată pe zi Pneumonie dobândită în spital
Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi
Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
2-4 g o dată pe zi Controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană
Endocardită bacteriană
Meningită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci cân d se
administrează doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg) pentru care sunt necesare scheme de tratament
specifice:
Otită medie acută
Se administrează intramuscular o doză unică de 1 -2 g Ceftriaxonă MIP . Date limitate sugerează faptul că în
cazurile în care pacientul este grav bolnav sau tratamentul anterior a eşuat, Ceftriaxonă MIP poate fi eficace
dacă se administrează intramuscular o doză de 1- 2 g pe zi, timp de 3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
2 g ca doză unică administrată preoperator.
Gonoree
500 mg ca doză unică administrată intramuscular.
Sifilis
În general, dozele recomandate sunt de 500 mg- 1 g administrate o dată pe zi şi pot creşte la 2 g pe zi în cazul
neurosifilisului, timp de 10 -14 zile. Recomandările privind dozele administrate pentru tratamentul sifilisului,
inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau
l ocale.
Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
2 g o dată pe zi, timp de 14 -21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie luate în
considerare ghidurile naţionale sau locale.
Copii şi adolescenţi
Nou -născuţi, sugari şi copii cu vârsta de 15 zile până la 12 ani (< 50 kg)
La copiii cu greutatea corporală de 50 kg sau mai mult, trebuie administrată doza uzuală pentru adulţi.
3
* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
** Administrarea de două ori pe zi (la i nterval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se
administrează doze mai mari de 2 g pe zi.
Indicaţii pentru nou- născuţi, sugari şi copii cu vârsta între 15 zile şi 12 ani (< 50 kg) care necesită scheme de
tratament specifice:
Otită medie acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg Ceftriaxonă
MIP . Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care copilul este grav bolnav sau tratamentul iniţial a
eşuat, Ceftriaxonă MIP poate fi e ficace dacă se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg pe zi, timp
de 3 zile.
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
50- 80 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.
Sifilis
În general, dozele recomandate sunt de 75- 100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi, timp de 10- 14 zile.
Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date
foarte limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.
Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])
50- 80 mg/kg o dată pe zi, timp de 14- 21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi
trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau l ocale.
Nou -născuţi cu vârsta între 0- 14 zile
Ceftriaxonă MIP este contraindicat la nou -născuţii prematuri, până la vârsta postmenstruală de 41 de
săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta cronologică).
Doza de
ceftriaxonă*
Frecvenţa administrării
tratamentului
Indicaţii
20-50 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale Infecţii complicate cutanate şi ale
ţesuturilor moi
Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)
Pneumonie comunitară dobândită
Pneumonie dobândită în spital
Infec ţii ale oaselor şi articulaţiilor
Controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană
Doza de
ceftriaxonă*
Frecvenţa administrării
tratamentului**
Indicaţii
50-80 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale
Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv
pielonefrită)
Pneumonie comunitară dobândită
Pneumonie dobândită în spital
50-100 mg/kg
(maximum 4 g)
o dată pe zi Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi
Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor
Controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este
suspectată a fi determinată de o infecţie bacteriană
80-100 mg/kg
(maximum 4 g)
o dată pe zi Meningită bacteriană
100 mg/kg
(maximum 4 g)
o dată pe zi Endocardită bacteriană
4
50 mg/kg o dată pe zi Meningită bacteriană
Endocardită bacteriană
* În cazul bacteremiei documentate, trebui e luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul
superior al intervalului de doze recomandat.
Doza zilnică maximă de 50 mg/kg nu trebuie depăşită.
Indicaţii pentru nou-născuţi i cu vârsta între 0 -14 zile care necesită scheme de tratament specifice:
Otită medie acută
Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză unică de 50 mg/kg
Ceftriaxonă MIP .
Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale
20- 50 mg/kg ca doză uni că administrată preoperator.
Sifilis
În general, doza recomandată este de 50 mg/kg o dată pe zi, timp de 10- 14 zile. Recomandările privind doza
pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate. Trebuie luate în
considerare ghidurile naţionale sau locale.
Durata tratamentului
Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. La fel ca în cazul tratamentului cu antibiotice,
administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48 -72 de ore după ce pacientul devine afebril sau au
fost obţinute dovezi ale eradicării bacteriene.
Pacienţi vârstnici
Dozele recomandate pentru adulţi nu necesită modificări la pacienţii vârstnici dacă funcţia renală şi funcţia
hepatică funcţionează satisfăcător.
Pacie nţi cu insuficienţă hepatică
Datele disponibile nu indică necesitatea ajustării dozei în caz de insuficienţă hepatică uşoară până la
moderată, dacă funcţia renală nu este afectată.
Nu există date din studiile clinice pentru pacienţii cu insuficienţă hepa tică severă (vezi pct. 5.2).
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară reducerea dozei de ceftriaxonă dacă funcţia hepatică nu
este afectată. Numai în cazurile de insuficienţă renală preterminală (clearance- ul creatininei < 10 ml/minut),
doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi.
La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea dializei.
Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală sau h emodializă. Este recomandată monitorizarea
clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severe
La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atent ă în ceea ce
priveşte siguranţa şi eficacitatea.
Mod de administrare
Ceftriaxonă MIP poate fi administrat în perfuzie intravenoasă în decurs de cel puţin 30 de minute (cale de
administrare preferată), sub formă de injecţie intravenoasă lentă în decurs de 5 minute sau sub formă de
injecţie intramusculară profundă. Administrarea intravenoasă intermitentă a injecţiilor trebuie efectuată în
decurs de 5 minute, de preferat în vene cu diametrul mai mare. La sugari şi la copiii cu vârsta de până la 12
ani, dozel e de 50 mg/kg sau mai mari trebuie administrate în perfuzie. La nou -născuţi, dozele trebuie
administrate intravenos în decurs de 60 de minute, pentru a reduce riscul potenţial de apariţie a encefalopatiei
bilirubinice (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Injecţiile int ramusculare trebuie administrate în masa unui muşchi relativ
mare al corpului şi nu mai mult de 1 g într -un singur loc de administrare. Administrarea pe calea
intramusculară trebuie luată în considerare atunci când administrarea pe calea intravenoasă nu este posibilă
5
sau este mai puţin adecvată pentru pacient. Pentru doze mai mari de 2 g, trebuie utilizată calea de
administrare intravenoasă.
Dacă se utilizează lidocaina ca solvent, soluţia rezultată nu trebuie niciodată administrată intravenos (vezi
pct. 4.3). Trebuie luate în considerare informaţiile din Rezumatul Caracteristicilor Produsului pentru
lidocaină.
Ceftriaxona este contraindicată la nou- născuţi (≤ 28 de zile) dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite)
tratament intravenos cu soluţii c are conţin calciu, inclusiv cu perfuzii continue care conţin calciu, cum este
nutriţia parenterală, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei (vezi pct. 4.3).
Soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer sau soluţia Hartmann) nu trebuie utilizate
pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit pentru
administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Precipitatul de calciu -ceftriaxonă poate
apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de
administrare intravenoasă. Prin urmare, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu nu trebuie amestecate sau
administrate simultan (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 6.2).
Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale, ceftriaxona trebuie
administrată cu 30- 90 de minute înainte de intervenţia chirurgicală.
Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înaint e de administrare, vezi pct. 6.6.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Antecedente de hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică) la oricare alt tip de antibiotic beta -
lactamic (peniciline, monobactami şi carbapeneme).
Ceftriaxona este contraindicată la:
Nou -născuţii prematuri până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni ( vârsta gestaţională + vârsta
cronologică)*
Nou -născuţii la ter men (până la vârsta de 28 de zile ):
- cu hiperbilirubinemie, icter sau care au hipoalbuminemie sau acidoză, deoarece în aceste afecţiuni este
probabil ca legarea bilirubinei să fie afectată*
- dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu calciu sau cu perfuzii care conţin
calciu, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftri axonei (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 6.2).
*Studiile in vitro au indicat faptul că ceftriaxona poate deplasa bilirubina de pe albumina serică, c eea ce
determină un posibil risc de apariţie a encefalopatiei bilirubinice la aceşti pacienţi.
Atunci când ceftriaxona se administrează intramuscular iar lidocaina este utilizată ca solvent, trebuie luate în
considerare contraindicaţiile prevăzute la lidocaină (vezi pct. 4.4). Vezi informaţiile din rezumatul
caracteristicilor produsului pentru lidocaină, în special contraindicaţiile.
Soluţiile de ceftriaxonă care conţin lidocaină nu trebuie niciodată administrate intravenos.
4.4 Atenţionări şi precauţi i speciale pentru utilizare
Reacţii de hipersensibilitate
Ca şi în cazul altor medicamente antibacteriene beta- lactamice, au fost raportate reacţii de hipersensibilitate
grave şi ocazional letale (vezi pct. 4.8). În cazul reacţiilor severe de hipersensi bilitate, tratamentul cu
ceftriaxonă trebuie întrerupt imediat şi trebuie aplicate măsurile de urgenţă adecvate. Înainte de începerea
tratamentului, trebuie să se stabilească dacă pacientul are antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate la
ceftria xonă, la alte cefalosporine sau la orice alt tip de antibiotic beta-lactamic. Ceftriaxona trebuie
administrată cu precauţie la pacienţii cu antecedente de reacţii de hipersensibili tate non- severe la alte
antibiotice beta- lactamice.
Au fost raportate reac ţii adverse severe cutanate (sindrom Stevens Johnson sau sindrom Lyell/necroliză
epidermică toxică); cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente nu este cunoscută (vezi pct. 4.8).
Interacţiuni cu produse care conţin calciu
La prematuri şi la nou -născ uţii la termen cu vârsta mai mică de 1 lună au fost descrise cazuri de reacţii letale
cauzate de apariţia precipitatelor de calciu -ceftriaxonă în plămâni şi rinichi. Cel puţin unu ia dintre ei i s-au
6
administrat
ceftriaxonă şi calciu la momente diferite şi prin linii de administrare intravenoase diferite. În
datele ştiinţifice disponibile, nu sunt raportate cazuri confirmate de precipitări intravasculare la pacienţi, alţii
decât nou- născuţii trataţi cu ceftriaxonă şi soluţii care conţin calciu sau orice alte produse care conţin calciu.
Studiile in vitro au demonstrat că nou- născuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu -
ceftriaxonă, comparativ cu alte categorii de vârstă.
La pacienţii de orice vârstă, ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu nicio soluţie
intravenoasă care conţine calciu, chiar dacă se utilizează linii de perfuzare sau locuri de perfuz are diferite.
Cu toate acestea, la pacienţii cu vârsta mai mare de 28 de zile, ceftriaxona şi soluţiile care con ţin calciu pot fi
administrate secvenţial una după alta dacă sunt utilizate linii de perfuz are în locuri diferite sau dacă liniile de
perfuz are sunt înlocuite sau bine spălate între perfuzii cu soluţie de ser fiziologic , pentru a se evita
precipitarea. La pacienţii care necesită perfuzie continuă cu soluţii pentru nutriţie parenterală totală (NPT)
care conţin calciu, profesioniştii din domeniul sănătăţii pot lua în considerare utilizarea de tratamente
antibacteriene alternative, care nu prezintă un risc sim ilar de precipitare. Dacă utilizarea de ceftriaxonă este
considerată necesară la pacienţii care au nevoie de nutriţie continuă, soluţiile NPT şi ceftriaxona pot fi
administrate simultan, dar prin linii de perfuz are diferite şi în locuri diferite. Alternativ, administrarea
perfuziei de soluţie NPT ar putea fi oprită în perioada de perfuzare a ceftriaxonei, ţinând cont de
recomandarea de spălare a liniilor de perfuz are între administrări (vezi pct. 4.3, 4.8, 5.2 şi 6.2).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi e ficacitatea Ceftriaxonă MIP la nou -născuţi, sugari şi copii a fost stabilită pentru dozele descrise
la Doze şi Mod de administrare (vezi pct. 4.2). Studiile au arătat că ceftriaxona, similar altor cefalosporine,
poate deplasa bilirubina de pe albuminele pl asmatice.
Ceftriaxonă MIP este contraindicat la prematuri şi la nou -născuţii la termen care prezintă riscul de a dezvolta
encefalopatie bilirubinică (vezi pct. 4.3).
Anemia hemolitică mediată imun
O anemie hemolitică mediată imun a fost observată la pa cienţii cărora li s-au administrat medicamente
antibacteriene din clasa cefalosporinelor, inclusiv Ceftriaxonă MIP (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului cu
Ceftriaxonă MIP au fost raportate cazuri severe de anemie hemolitică, inclusiv cazuri letale, atâ t la adulţi cât
şi la copii.
Dacă un pacient dezvoltă anemie în timpul tratamentului cu ceftriaxonă, trebuie luat în considerare
diagnosticul de anemie asociată administrării de cefalosporine, iar tratamentul cu ceftriaxonă trebuie
întrerupt până când fac torul etiologic este elucidat.
Tratamentul pe termen lung
În cazul unui tratament prelungit, hemoleucograma completă trebuie să fie efectuată la intervale regulate.
Colită/Dezvoltare excesivă a microorganismelor rezistente
Colita asociată medicamentelor antibacteriene şi colita pseudomembranoasă au fost raportate aproape în
cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv în cazul ceftriaxonei şi pot varia ca severitate, de la
uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, este impor tant să fie luat în considerare acest
diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de ceftriaxonă (vezi pct. 4.8).
Trebuie avute în vedere întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă şi administrarea tratamentului specific
pe ntru Clostridium difficile . Nu trebuie administrate medicamente care inhibă peristaltismul.
Suprainfecţiile cu microorganisme rezistente pot apărea şi în cazul altor medicamente antibacteriene.
Insuficienţă renală şi hepatică severe
În cazul insuficien ţei renale şi hepatice severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce
priveşte siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.2).
Interferenţa cu testarea serologică
Pot apărea interferenţe cu testele Coombs, deoarece Ceftriaxonă MIP poate cond uce la obţinerea de rezultate
fals -pozitive ale testului. De asemenea, administrarea de Ceftriaxonă MIP poate conduce la obţinerea de
rezultate fals -pozitive ale testului pentru galactozemie (vezi pct. 4.8).
7
Metodele neenzimatice pentru determinarea gluco
zei în urină pot conduce la obţinerea de rezultate fals-
pozitive. Determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu Ceftriaxonă MIP trebuie efectuată prin
metode enzimatice (vezi pct. 4.8).
Sodiu
Fiecare gram de Ceftriaxonă MIP conţine 3,6 mmoli sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii
care urmează o dietă cu aport controlat de sodiu.
Spectru antibacterian
Ceftriaxona prezintă un spectru limitat al activităţii antibacteriene şi poate să nu fie adecvată pentru utilizarea
ca antib iotic unic în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, decât după confirmarea patogenului (vezi pct.
4.2). În cazul infecţiilor polimicrobiene, unde patogenii suspectaţi includ microorganisme rezistente la
ceftriaxonă, trebuie luată în considerare administ rarea unui antibiotic suplimentar.
Utilizarea lidocainei
În cazul în care soluţia de lidocaină se utilizează ca solvent, soluţiile de ceftriaxonă trebuie administrate
numai sub formă de injecţie intramusculară. Trebuie luate în considerare contraindicaţ iile, atenţionările şi
alte informaţii relevante, aşa cum sunt prezentate în rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină
înainte de administrare (vezi pct. 4.3).
Soluţia de lidocaină nu trebuie niciodată administrată intravenos.
Litiază bili ară
Atunci când la ecografie se observă umbre, trebuie avut în vedere faptul că există posibilitatea ca acestea să
reprezinte precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei. La ecografia veziculei biliare, au fost detectate umbre,
considerate în mod erona t ca fiind calculi biliari, şi care au fost observate mai frecvent la administrarea unor
doze de ceftriaxonă de 1 g pe zi sau mai mari. Este necesară prudenţă mai ales la copii şi adolescenţi. Aceste
precipitate dispar complet după întreruperea tratamentul ui cu ceftriaxonă. Aceste precipitate ale sării de
calciu a ceftriaxonei au fost asociate rar cu simptome. În cazurile simptomatice se recomandă tratament
conservator non- invaziv, iar decizia de întrerupere a tratamentului cu ceftriaxonă aparţine medicului , pe baza
evaluării individuale a balanţei beneficiu -risc (vezi pct. 4.8).
Stază biliară
La pacienţii trataţi cu Ceftriaxonă MIP au fost raportate rar cazuri de pancreatită, posibilul factor etiologic
fiind obstrucţia biliară (vezi pct. 4.8). Majoritatea pacienţilor au prezentat factori de risc pentru stază şi
microlitiază biliară, de exemplu antecedente de intervenţii chirurgicale majore, boli severe şi nutriţie
parenterală totală. Nu poate fi exclus rolul declanşator sau de cofactor al Ceftriaxonă MIP, în raport cu
formarea de precipitate biliare.
Litiază renală
Au fost raportate cazuri de litiază renală, care este reversibilă după întreruperea administrării ceftriaxonei
(vezi pct. 4.8). În cazuri simptomatice, trebuie efectuată o ecografie. Decizia d e utilizare la pacienţi cu
antecedente de litiază renală sau cu hipercalciurie este luată de către medic, pe baza evaluării balanţei
beneficiu- risc pentru fiecare pacient.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Soluţiile perf uzabile care conţin calciu, cum sunt soluţia Ringer sau soluţia Hartmann, nu trebuie utilizate
pentru a reconstitui conţinutul flacoanelor de Ceftriaxonă MIP sau pentru a dilua ulterior conţinutul
flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Precipitatul
de calciu -ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care
conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Ceftriaxona nu trebuie administrată si multan cu
soluţii pentru administrare intravenoasă care conţin calciu, inclusiv cu perfuziile continue care conţin calciu,
cum sunt perfuziile pentru nutriţie parenterală prin intermediul unui tub în formă de Y. Cu toate acestea,
ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi administrate secvenţial una după alta la toate categoriile de
pacienţi, cu excepţia nou -născuţilor, dacă liniile de perfuzare sunt bine spălate între perfuzii cu un lichid
compatibil. Studiile in vitro care au utilizat plasmă de la adulţi şi plasmă din sângele cordonului ombilical al
nou- născuţilor au demonstrat că nou- născuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu -
ceftriaxonă (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4, 4.8 şi 6.2).
8
Administrarea concomitentă cu anticoagulante orale poate creşte efectul de tip antivitamină K şi riscul de
sângerare. Se recomandă ca, atât în timpul cât şi după tratamentul cu ceftriaxonă, valoarea Raportului
Internaţional Normalizat (INR) să fie monitorizată frecvent, iar posologia medicamentul
ui cu efect de tip
antivitamină K să fie ajustată corespunzător (vezi pct. 4.8).
Există dovezi contradictorii privind o potenţială creştere a toxicităţii renale a aminoglicozidelor atunci când
se administrează concomitent cu cefalosporinele. În aceste cazuri, practica medicală recomandă
monitorizarea atentă a concentraţiilor de aminoglicozidă (şi a funcţiei renale).
Într -un studiu in vitro, au fost observate efecte antagoniste la administrarea cloramfenicolului în asociere cu
ceftriaxona. Relevanţa clin ică a acestui aspect nu este cunoscută.
Nu au fost raportate interacţiuni între ceftriaxonă şi medicamentele care conţin calciu cu administrare orală
sau interacţiuni între ceftriaxona administrată intramuscular şi medicamentele care conţin calciu
(admin istrate pe cale intravenoasă sau orală).
Rar, la pacienţii trataţi cu ceftriaxonă, se pot obţine rezultate fals -pozitive ale testului Coombs.
Ceftriaxona , ca şi alte antibiotice, poate conduce la rezultate fals-pozitive ale testului pentru galactozemie.
De asemenea, metodele neenzimatice de determinare a glucozei în urină pot da rezultate fals- pozitive. De
aceea, determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu ceftriaxonă trebuie efectuată prin metode
enzimatice.
Nu a fost observată afectar ea funcţiei renale după administrarea concomitentă de doze mari de ceftriaxonă şi
medicamente diuretice (de exemplu furosemid).
Administrarea simultană de probenecid nu scade eliminarea ceftriaxonei.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Sarcina
Cef triaxona traversează bariera placentară. Există date limitate privind administrarea ceftriaxonei la femeile
gravide. Studiile efectuate pe animale nu au evidenţiat , direct sau indirect, efecte dăunătoare asupra
dezvoltării embrionare/fetale, perinatale sau postnatale (vezi pct. 5.3). Ceftriaxona poate fi administrată în
timpul sarcinii şi în special în primul trimestru de sarcină numai dacă beneficiul tratamentului depăşeşte
riscul acestuia.
Alăptarea
Ceftriaxona se excret ează în laptele uman în cantităţ i mici , dar la doze terapeutice nu se anticipează niciun
efect asupra sugarilor alăptaţi. Cu toate acestea, nu poate fi exclus riscul de apariţie a diareei şi a infecţiilor
fungice la nivelul mucoaselor . Trebuie avută în vedere posibilitatea sensibilizării . Trebuie luată o decizie
privind întreruperea alăptării sau întreruperea/oprirea tratamentului cu ceftriaxonă, ţinând cont de beneficiile
alăptării pentru copil şi de beneficiile tratamentului pentru femeie.
Fertilitatea
Studiile asupra funcţiei de rep roducere nu au evidenţiat niciun efect advers asupra fertilităţii la femei sau
bărbaţi.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
În timpul tratamentului cu ceftriaxonă pot apărea reacţii adverse (de exemplu, ameţeli) ca re pot afecta
abilitatea de a conduce şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie să fie atenţi atunci când conduc
sau folosesc utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate după administrarea ceftriaxonei sunt eozinofilie, leucopenie,
trombocitopenie, diaree, erupţie cutanată tranzitorie şi valori crescute ale enzimelor hepatice.
Datele necesare pentru a determina frecvenţa reacţiilor adverse pentru ceftriaxonă au fost extrase din studiile
clinice.
Pentru clas ificarea frecvenţei, a fost utilizată următoarea convenţie:
9
Foarte frecvente (≥
1/10)
Frecvente (≥ 1/100 - < 1/10)
Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 - < 1/100)
Rare (≥ 1/10000 - < 1/1000 )
Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponibile )
Clasificarea pe
aparate, sisteme şi
organe
Frecvente Mai puţin
frecvente
Rare Cu frecvenţă
necunoscută
Infecţii şi infestări Infecţii fungice ale
aparatului genital
Colită pseudo-
membranoasăb
Suprainfecţiib
Tulburări
hematologice şi
limfatice
Eozinofilie
Leucopenie
Trombocitopenie
Granulocitopenie
Anemie
Coagulopatie
Anemie hemoliticăb
Agranulocitoză
Tulburări ale
sistemului imunitar
Şoc anafilactic
Reacţie anafilactică
Reacţie anafilactoidă
Hipersensibilitateb
Tulburări ale
sistemului nervos
Cefalee
Ameţeli
Convulsii
Tulburări acustice şi
vestibulare
Vertij
Tulburări
respiratorii, toracice
şi mediastinale
Bronhospasm
Tulburări gastro-
intestinale
Diareeb
Scaune moi
Greaţă
Vărsături
Pancreatităb
Stomatită
Glosită
Tulburări
hepatobiliare
Creştere a valorilor
enzimelor hepatice
Precipitare la nivelul
vezicii biliareb
Kernicter
Afecţiuni cutanate
şi ale ţesutului
subcutanat
Erupţie cutanată
tranzitorie
Prurit
Urticarie
Sindrom Stevens-
Johnsonb
Necroliză epidermi că
toxică
b
Eritem polimorf
Pustuloză generalizată
acută exantematoasă
Tulburări renale şi
ale căilor urinare
Hematurie
Glucozurie
Oligurie
Precipitare la nivel
renal (reversibilă)
Tulburări generale
şi la nivelul locului
de administrare
Flebită
Durere la locul de
injectare
Pirexie
Edem
Frisoane
Investigaţii
diagnostice
Creştere a
creatinemiei
Test Coombs fals-
pozitivb
Test de galactozemie
fals -pozitiv
b
Metode neenzimatice
pentru determinarea
glucozei cu rezultate
fals-pozitiveb
10
a Pe baza rap ortărilor din perioada ulterioară punerii pe piaţă. Deoarece aceste reacţii adverse sunt raportate
în mod voluntar de către o populaţie de dimensiuni incerte, frecvenţa acestora nu poate fi estimată, fiind
clasificate ca reacţii adverse cu frecvenţă necuno scută.
b Vezi pct. 4.4
Infecţii şi infestări
Raportările de diaree apărute după tratamentul cu ceftriaxonă pot fi asociate cu prezenţa Clostridium difficile .
Trebuie instituit tratamentul adecvat cu administrarea de lichide şi electroliţi (vezi pct. 4.4) .
Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei
Au fost raportate rar reacţii adverse severe, în unele cazuri letale, la nou -născuţii prematuri şi la cei la termen
(cu vârsta < 28 de zile) care au fost trataţi cu ceftriaxonă şi calciu administrate intrave nos. Precipitatele sare
de calciu -ceftriaxonă au fost observate la nivelul plămânilor şi rinichilor, după deces. Riscul mare de
precipitare la nou- născuţi este determinat de volumul de sânge scăzut şi de timpul de înjumătăţire plasmatică
mai lung al ceftri axonei, în comparaţie cu cel al adulţilor (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.2).
Au fost raportate cazuri de apariţie a precipitatelor la nivel renal, iniţial la copiii cu vârsta de peste 3 ani care
au fost trataţi fie cu doze zilnice mari (de exemplu, ≥ 80 mg/kg şi zi) sau cu doze totale care depăşesc 10 g şi
care au prezentat alţi factori de risc (de exemplu, restricţii ale aportului de lichide sau imobilizare la pat).
Riscul de formare a precipitatelor este crescut la pacienţii imobilizaţi sau deshidrataţi. Acea stă reacţie poate
fi simptomatică sau asimptomatică, poate conduce la insuficienţă renală sau anurie şi este reversibilă după
întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă (vezi pct. 4.4).
Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei la nivelul vezicii biliar e a fost observată iniţial la pacienţii trataţi cu
doze mai mari decât doza standard recomandată. La copii, studiile prospective au arătat o incidenţă variabilă
a precipitării după administrarea intravenoasă - peste 30% în unele studii. Incidenţa pare să f ie mai mică în
cazul administrării lente a perfuziei (20 -30 de minute). Această reacţie este de obicei asimptomatică,
precipitatele fiind însoţite rar de simptome clinice cum sunt durere, greaţă şi vărsături. În aceste cazuri se
recomandă tratamentul simpt omatic. De obicei, precipitarea este reversibilă la întreruperea administrării
ceftriaxonei (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site -ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
În caz de supradozaj, pot apărea simptome de greaţă, vărsături şi diaree. Concentraţia ceftriaxonei nu poate fi
redusă prin hemodializă sau prin dializă peritoneală. Nu există un antidot specific. În caz de supradozaj,
tratamentul este simptomatic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a treia, codul ATC:
J01DD04
Mod de acţiune
Ceftriaxona inhibă sinteza peretelui celular bacterian prin legarea de proteinele de legare a penicilinei (PLP).
Aceasta conduce la întreruperea biosintezei peretelui celula r (peptidoglican), ceea ce determină în final liza
şi moartea celulei bacteriene.
Rezistenţă
11
Rezistenţa bacteriană la ceftriaxonă este determinată de unul sau mai multe dintre mecanismele următoare:
• hidroliza de către beta -lactamaze, inclusiv beta- lactamaze cu spectru extins (BLSE), carbapenemaze şi
enzime de tipul Amp C care pot fi induse sau inhibate constant la anumite specii de bacterii aerobe Gram -
negative.
• scăderea afinităţii ceftriaxonei pentru proteinele de legare a penicilinei.
• impermea bilitatea membranei externe a microorganismelor Gram -negative.
• prezenţa pompelor de eflux bacteriene.
Valori critice pentru testarea sensibilităţii
Valorile critice ale concentraţiei minime inhibitorii (CMI) stabilite de Comitetul European privind Te starea
Sensibilităţii Microbiene (EUCAST) sunt următoarele:
Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)
Sensibil Rezistent
Enterobacteriaceae ≤ 1 > 2
Staphylococcus sp. a. a.
Streptococcus sp. (Grup A, B, C şi G) b. b.
Streptococcus pneumoniae ≤ 0,5c > 2
Streptococci din grupul Viridans ≤ 0,5 > 0,5
Haemophilus influenzae ≤ 0,12c > 0,12
Moraxella catarrhalis ≤ 1 > 2
Neisseria gonorrhoeae ≤ 0,12 > 0,12
Neisseria meningitidis ≤ 0,12c > 0,12
Nu este corelat cu nicio specie ≤ 1d > 2
a. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea cefoxitinei.
b. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea penicilinei.
c. Izolatele cu CMI pentru ceftriaxonă peste valoarea critică de sensibilitate sunt rare şi, dacă sunt observate,
acestea trebuie ret estate. Dacă sunt confirmate, ele trebuie să fie trimise la un laborator de referinţă.
d. Valorile critice se aplică în cazul unei doze zilnice de 1 g x 1 şi a unei doze mai mari, de cel puţin 2 g x 1,
administrate intravenos.
Eficacitate clinică împotr iva patogenilor specifici
Pentru anumite specii, prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze din punct de vedere geografic şi
temporal, fiind de dorit obţinerea de informaţii de la nivel local privind rezistenţa, în special în cazul
tratamentului infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile în care
prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării eficacitatea medicamentului, cel puţin în
unele tipuri de infecţii.
Specii frecvent sensibile
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Staphylococcus aureus (meticilino-sensibil)£
Staphylococci coagulazo- negativi (meticilino-sensibili)£
Streptococcus pyogenes (Grup A)
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Streptococcus pneumoniae
Streptococ ci din grupul Viridans
Microorganisme aerobe Gram -negative
Borrelia burgdorferi
Haemophilus influenzae
Haemophilus parainfluenzae
Moraxella catarrhalis
Neisseria gonorrhoea
Neisseria meningitidis
Proteus mirabilis
Providencia sp.
12
Treponema pallidum
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Staphylococcus epidermidis+
Staphylococcus haemolyticus+
Staphylococcus hominis+
Microorganisme aerobe Gram -negative
Citrobacter freundii
Ente robacter aerogenes
Enterobacter cloacae
Escherichia coli%
Klebsiella pneumoniae%
Klebsiella oxytoca%
Morganella morganii
Proteus vulgaris
Serratia marcescens
Microorganisme anaerobe
Bacteroides sp.
Fusobacterium sp.
Peptostreptococcus sp.
Clost ridium perfringens
Microorganisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram -pozitive
Enterococcus sp.
Listeria monocytogenes
Microorganisme aerobe Gram -negative
Acinetobacter baumannii
Pseudomonas aeruginosa
Stenotrophomonas maltophilia
Microorganisme anaerobe
Clostridium difficile
Altele:
Chlamydia sp.
Chlamydophila sp.
Mycoplasma sp.
Legionella sp.
Ureaplasma urealyticum
£ Toate speciile de stafilococi meticilino -rezistenţi sunt rezistente la ceftriaxonă. + Rate de rezistenţă >50% în cel puţin o regiune % Tulpinile producătoare de beta lactamaze cu spectru extins (ESBL) sunt întotdeauna rezistente
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
13
După administrarea intravenoasă în bolus a unor doze de 500 mg şi 1 g ceftriax
onă, media concentraţiilor
plasmatice maxime de ceftriaxonă este de aproximativ 120 şi respectiv, 200 mg/l. După administrarea prin
perfuzie intravenoasă a unor doze de 500 mg, 1 g şi 2 g ceftriaxonă, concentraţiile plasmatice de ceftriaxonă
sunt de aproxi mativ 80, 150 şi respectiv, 250 mg/l. După administrarea injectabilă intramusculară, valorile
medii ale concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă sunt aproximativ jumătate din cele observate
după administrarea intravenoasă a unei doze echivalente. C oncentraţia plasmatică maximă după
administrarea unei singure doze de 1 g este de aproximativ 81 mg/l şi este atinsă la 2 -3 ore după
administrare.
După administrarea intramusculară, aria de sub curbă a concentraţiei plasmatice în funcţie de timp este
echi valentă cu cea corespunzătoare administrării intravenoase a unei doze echivalente.
Distribuţie
Volumul de distribuţie al ceftriaxonei este de 7 -12 l. Concentraţiile care depăşesc concentraţiile minime
inhibitorii ale celor mai relevanţi patogeni sunt detectabile în ţesuturi incluzând plămâni, inimă, tract
biliar/ficat, amigdale, ureche medie şi mucoasă nazală şi în lichidul cefalorahidian, pleural, prostatic şi
sinovial. Este observată o creştere a valorii medii a concentraţiei plasmatice maxime (C
max) c u 8- 15% după
administrarea repetată; în cele mai multe cazuri, starea de echilibru este atinsă în decurs de 48 -72 de ore, în
funcţie de calea de administrare.
Penetrarea anumitor ţesuturi
Ceftriaxona penetrează meningele. Penetrarea atinge punctul maxim atunci când meningele este inflamat.
Valorile medii ale concentraţiilor maxime de ceftriaxonă în lichidul cefalorahidian (LCR) la pacienţii cu
meningită bacteriană au fost raportate ca fiind de până la 25% din concentraţiile plasmatice, comparativ cu
2% d in concentraţiile plasmatice la pacienţii la care meningele nu a fost inflamat. Concentraţiile maxime de
ceftriaxonă din LCR sunt atinse în aproximativ 4 -6 ore după administrarea intravenoasă a injecţiei.
Ceftriaxona traversează bariera placentară şi se ex cretă în lapte la concentraţii mici (vezi pct. 4.6).
Legarea de proteinele plasmatice
Ceftriaxona se leag ă reversibil de albumină. La concentraţii plasmatice de sub 100 mg/l , procentul de legare
de proteinele plasmatice este de aproximativ 95%. Legarea este un proces saturabil, iar procentul de legare
scade o dată cu creşterea concentraţiei ( până la 85% la o concentraţie de 300 mg/l ).
Metabolizare
Ceftriaxona nu e ste metabolizată sistemic, dar este transformată într-un metabolit inactiv cu ajutorul fl or ei
intestinale.
Eliminare
Clearance- ul plasmatic al ceftriaxonei totale (legate şi nelegate) este de 10 -22 ml/minut. Clearance -ul renal
este de 5 -12 ml/minut. 50- 60% din doza de ceftriaxonă este excretată nemodificată prin urină, în primă fază
prin fi ltrare glomerulară, în timp ce 40 -50% din doză este excretată nemodificată în bilă. La adulţi, timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare al ceftriaxonei totale este de aproximativ 8 ore.
Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică
La pacienţii cu disfuncţii renale sau hepatice, farmacocinetica ceftriaxonei este influenţată doar în proporţie
mică, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este uşor crescut (sub dublul valorii sale normale),
chiar dacă aceştia au funcţia renală afectată sever.
Creşterea relativ modestă a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare în cazul insuficienţei renale se
explică printr -o creştere compensatorie a clearance-ului non-renal, ceea ce rezultă dintr -o scădere a legării de
proteinele plasmatice ş i o creştere corespunzătoare a clearance-ului non-renal al ceftriaxonei totale .
La pacienţii cu insuficienţă hepatică, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este crescut datorită
unei creşteri compensatorii a clearance- ului renal. Acest fapt este de asemenea datorat unei creşteri a
fracţiunii libere de ceftriaxonă din plasmă, ceea ce contribuie la creşterea paradoxală a clearance- ului total al
medicamentului, justificată prin creşterea în paralel a volumului de distribuţie.
Pacienţi vârstni ci
La pacienţii vârstnici cu vârsta peste 75 de ani, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este
de regulă de două sau trei ori mai mare decât cel al adulţilor tineri.
14
Copii şi adolescenţi
La nou-
născuţi, timpul de înjumătăţire plasmatică al ceftriaxonei este prelungit. De la vârsta de 14 zile,
concentraţiile de ceftriaxonă liberă pot creşte din cauza unor factori precum scăderea filtrării glomerurale şi
afectarea legării de proteinele plasmatice. În timpul copilăriei, timpul de înjumătăţire plasmatică este mai
scăzut decât la nou- născuţi sau adulţi.
Clearance- ul plasmatic şi volumul de distribuţie al ceftriaxonei totale sunt mai mari la nou -născuţi, sugari şi
copii decât la adulţi.
Linearitate/non -linearitate
Farmacocinetica ceftriax onei este non-lineară, iar toţi parametrii farmacocinetici standard, cu excepţia
timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare, sunt depedenţi de doză, crescând mai puţin decât
proporţional cu doza. Non- linearitatea este determinată de saturarea procesului de legare de proteinele
plasmatice şi de aceea, aceasta este observată pentru ceftriaxona totală din plasmă şi nu pentru ceftriaxona
liberă (nelegată).
Relaţia farmacocinetică/farmacodinamie
Ca şi în cazul altor antibiotice beta -lactamice, paramet rul farmacocinetic-farmacodinamic care demonstrează
cel mai bine corelarea cu eficacitatea in vivo este procentul din intervalul de dozare în care concentraţia
medicamentului nelegat se menţine peste concentraţia minimă inhibitorie (CMI) de ceftriaxonă pen tru
fiecare specie ţintă în parte (adică %T > CMI).
5.3 Date preclinice de siguranţă
Există dovezi din studiile efectuate la animale că doze mari de sare de calciu a ceftriaxonei au condus la
formarea de calculi şi precipitate la nivelul vezicii biliare a câinilor şi maimuţelor, acestea dovedindu -se a fi
reversibile. Studiile efectuate la animale nu au arătat nicio dovadă de toxicitate asupra reproducerii şi de
genotoxicitate. Nu au fost desfăşurate studii de carcinogenitate.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nu conţine excipienţi.
6.2 Incompatibilităţi
Pe baza rapoartelor din literatură, ceftriaxona este incompatibilă cu amsacrina, vancomicina, fluconazolul şi
aminoglicozidele.
Soluţiile care conţin ceftriaxonă nu trebuie amestecate sau adăugate la soluţii care conţin alte medicamente,
cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6. În mod special, soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu
soluţia Ringer, soluţia Hartmann) nu trebuie utilizate pentru a reconstitui ceftriaxon a sau pentru a dilua
ulterior conţinutul flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un
precipitat. Ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu soluţiile care conţin calciu,
inclusiv cu soluţiile pe ntru nutriţie parenterală totală (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4 şi 4.8).
6.3 Perioada de valabilitate
3 a ni.
Soluţia reconstituită:
Stabilitatea chimică şi fizică se păstrează la 2 -8°C timp de 24 de ore.
Din punct de vedere microbiologic soluţia reconstituit ă trebuie utilizată imediat. În caz contrar timpul şi
condiţiile de păstrare înaintea utilizării intră în răspunderea utilizatorului, dar nu trebuie să depăşească 24 de
ore la 2 -8°C.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC , în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Ceftriaxonă MIP 1 g
15
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră tip III, cu capacitatea de 50 ml, închis cu dop din cauciuc
halogenobutilic, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu rondelă
din PP, conţinând pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă.
Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră tip III, cu capacitatea de 50 ml, închis cu dop din cauciuc
halogenobutilic, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu rondelă din PP, conţinând pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă.
Ceftriaxonă MIP 2 g
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră tip III, cu capacitatea de 50 ml, închis cu dop din cauciuc
halogenobutilic, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu rondelă din PP, conţinând pulbere pentru soluţie
injectabilă/perfuzabilă.
Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră tip III, cu capacitatea de 50 ml, închis cu dop din cauciuc
halogenobutilic, etanşat cu capsă din aluminiu şi sigilat cu rondelă din PP, conţinând pulbere pentru soluţi e
injectabilă/perfuzabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Concentraţii pentru soluţia injectabilă pentru administrare intravenoasă: 100 mg/ml
Concentraţii pentru soluţia perfuzabilă pentru admini strare intravenoasă: 50 mg/ml
Injectare intravenoasă
Ceftriaxonă MIP 1 g
Pentru injectarea intravenoasă Ceftriaxonă MIP 1 g trebuie dizolvat în 10 ml apă pentru preparate injectabile.
Injectarea trebuie efectuată pe o perioadă de 2 -4 minute direct în ve nă (vezi pct. 4.2).
Ceftriaxonă MIP 2 g
Pentru injectarea intravenoasă Ceftriaxonă MIP 2 g trebuie dizolvat în 20 ml apă pentru preparate injectabile.
Injectarea trebuie efectuată pe o perioadă de 2 -4 minute direct în venă (vezi pct. 4.2).
Perfuzie intravenoasă
Ceftriaxonă MIP trebuie dizolvat prin agitare uşoară a conţinutul flaconului de 1 g , respectiv 2 g în 40 ml din
una din următoarele soluţii, care nu conţin calciu:
- clorură de sodiu 0,9 %;
- clorură de sodiu 0,45 % şi glucoză (2,5%);
- glucoză 5 %;
- glucoză 10 %;
- dextran 6 % în gluc oză 5 %.
Durata perfuzării trebuie să fie de cel puţin 30 de minute.
Administrare intramusculară
Pentru injectarea intramusculară Ceftriaxon ă MIP 1 g trebuie dizolvat în 3,5 ml soluţie de clorhidrat de
lidocaină 1% . Soluţia trebuie administrată prin injectare intramusculară profundă.
Pentru injectarea intramusculară Ceftriaxonă-MIP 2 g trebuie dizolvat în 7 ml soluţie de clorhidrat de
lidocaină 1%. Soluţia trebuie administrată prin injectare profund în muşchiul glut eal.
Dozele mai mari de 1 g trebuie divizate şi injectate în mai multe locuri. Nu trebuie injectate pe aceeaşi parte
a corpului doze mai mari de 1 g ceftriaxonă (vezi pct. 4.2).
Nu este indicată administrarea intramusculară în cazul neuroboreliozei şi a infecţiilor severe, precum
septicemie şi meningită. Nu este indicată administrarea intramusculară la copii cu vârsta sub 2 ani datorită
masei musculare reduse.
Pentru alte informaţii, vă rugăm consultaţi pct. 4.2.
Indicaţii pentru reconstituirea soluţiei :
Pentru evitarea oricărui risc de infecţ ie, reconstituirea/diluarea solu ţiei trebuie efectuată în condi ţii aseptice.
Nu amânaţi administrarea perfuzieidupă reconstituirea soluţiei.
16
Când se reconstituie soluţia pentru injectare intramusculară sau intravenoasă,
se dizolvă pulberea rezultând o
soluţie de culoare galben palid până la galben chihlimbar.
Soluţiile reconstituite trebuie inspectate vizual. Trebuie utilizate numai soluţiile clare fără particule vizibile.
Medicamentul reconstituit este destinat unei singure utilizări şi soluţia rămasă nefolosită trebuie aruncată.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
MIP Pharma GmbH
Kirkeler Str. 41
66440 Blieskastel
Germania
8. NUMĂRUL (ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Ceftriaxonă MIP 1 g
5078/2012/ 01-02
Ceftriaxonă MIP 2 g
5079/2012/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare – Octombrie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai 2015
