BISOBLOCK 5 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Bisoblock 5 mg comprimate
Bisoblock 10 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat conţine fumarat de bisoprolol 5 mg
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 135,2 mg.
Un comprimat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg
Excipien t cu efect cunoscut : lactoză monohidrat 130,2 mg.
Pentru lista tuturor excipienților vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Bisoblock 5 mg
Comprimate rotunde, convexe, de culoare galben deschis, marmorate, având gravat pe una din fețe
"BI , o linie de rupere și 5",.
Bisoblock 10 mg
Comprimate rotunde, convexe, având gravat pe una din fețe "BI , o linie de rupere și 10", de culoare
crem, marmorate.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
- Tratamentul hipertensiunii arteriale.
- Tratamentul anginei pectorale cronice stabile.
- Tratamentul insuficienței cardiace cronice stabile, cu funcție ventriculară stângă sistolică
redusă, în asociere cu inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) și diuretice, și
în mod opțional glicozide cardiotonice (vezi pct. 5.1)
2
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Tratamentul hipertensiunii arteriale şi anginei pectorale cronice stabile
Adulți
Doza trebuie indi vidualizată pentru fiecare pacient. Se recomandă începerea tratamentului cu o doză
zilnică de 5 mg. Doza zilnică recomandată este de 10 mg zilnic, în priză unică. Doza maximă
recomandată este de 20 mg o dată pe zi.
Insuficiență renală
La pacienții cu insu ficiență renală severă (clearance al creatininei < 20 ml/min) doza zilnică nu
trebuie să depășească 10 mg. Aceasta poate fi, eventual, divizată în 2 prize.
Insuficie nță hepatică severă
Nu este necesară ajustarea dozei, dar este necesară monitorizarea aten tă.
Vârstnici
În mod normal nu este recomandată ajustarea dozei. Este recomandat ca tratamentul să fie inițiat cu
cea mai mică doză posibilă.
Copii și adolescenți
Nu există experiență clinică privind utilizarea bisoprolol ului la copii și adolescenți , prin urmare
folosirea lui la copii și adolescenți nu este recomandată.
Întreruperea tratamentului
Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc (vezi pct. 4.4). Doza trebuie scăzută progresiv, prin
înjumătățire la fie care săptămână.
Tratamentul insuficienţei cardi ace cronice stabile
Se recomandă ca medicul curant să aibă experienţă în managementul insuficienţei cardiace cronice.
Tratamentul insuficienței cardiace cronice stabile constă dintr -un inhibitor al enzimei de conversie a
angiotensinei, un beta -blocant, un diuretic și atunci când este necesar un glicozid cardiotonic.
Pacienții trebuie să fie stabilizați (să nu aibă insuficiență cardiacă acută) la inițierea tratamentului cu
bisoprolol.
Accentuarea tranzitorie a insuficienței cardiace, hipotensiunea sau bradi cardia pot fi întâlnite pe
durata perioadei de ințiere și ulterior.
Faza de titrare
Tratamentul cu bisoprolol al insuficienţei cardiace cronice stabile necesită o fază de titrare.
Tratamentul va fi inițiat cu o doză minimă, care va fi crescută progresiv, conform următoarei scheme:
- 1,25 mg/zi în prima săptămână, iar dacă este bine tolerat
- 2,5 mg/o dată pe zi următoarea săptămână, iar în cazul unei toleranțe adecvate
- 3,75 mg o dată pe zi în a treia săptămână și dacă este bine tolerat,
- 5 mg o dată pe zi, urmă toarele 4 săptămâni, apoi
- 7,5 mg o dată pe zi încă 4 săptămâni și dacă este bine tolerat, doza se poate crește la
- 10 mg o dată pe zi, pentru tratamentul de întreținere .
Doza zilnică maximă recomandată este de 10 mg.
Monitorizarea semnelor vitale (frecven ță cardiacă, tensiune arterială) și supravegherea accentuării
simptomelor insuficienței cardiace sunt recomandate pe durata perioadei de titrare a dozei. Încă din
prima zi de administrare pot să apară simptome.
3
Modificarea tratamentului
Dacă doza maximă eficientă nu este bine tolerată, poate fi avută în vedere o reducere a acesteia.
În cazul apariției unei agravări a insuficienței cardiace, a hipotensiunii sau bradicardiei, se poate avea
în vedere modificarea medicației asociate. Poate fi uneori necesar ă scăderea dozei de bisoprolol sau
chiar oprirea administrării acestuia. Reintroducerea sau creșterea dozei de bisoprolo l poate fi avută în
vedere după stabilizarea funcției cardiace.
În situația în care se are în vedere întreruperea tratamentului, reducer ea dozei se va face tot progresiv,
deoarece o oprire bruscă a tratamentului poate conduce la alterarea stării pacientului.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală sau hepatică
Nu există informații cu privire la farmacocinetica bisoprolol ului la p acienții cu insuficiență cardiacă
cronică și disfuncție renală sau hepatică. Creșterea dozei la această categorie de pacienți trebuie făcută
cu precauție suplimentară.
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei .
Copii şi adolescenţi
Nu există experienţă clinică privind administrarea de bisoprolol la copii şi adolescenţi; de aceea, nu
poate fi recomandat pentru tratamentul acestora.
Mod de administrare
Comprimatele de Bisoblock trebuie administra te dimineaţa, cu sau fără alimente.
Comprimatele trebuie înghiţite cu o cantitate de lichid şi nu trebuie mestecate.
4.3 Contraindicaţii
Bisoprololul este contraindicat la pacienţii cu :
- insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de decompensare ce necesită tratament inotrop
administrat i.v.
- şoc ca rdiogen
- bloc AV de gradul II sau III (fără pacemaker)
- sindrom de nod sinusal bolnav
- bloc sinoatrial
- bradicardie simptomatică
- hipotensiune arterială simptomatică
- astm bronşic sever sau boală pulmonară obstruc tivă cronică severă
- forme severe de arteriopatie obliterantă periferică sau forme severe de sindrom Raynaud;
- acidoză metabolică
- feocromocitom netratat ( vezi pct 4.4)
Bisoblock este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la bisoprolol sau la oricare din tre
excipienţi i enumeraț i la punctul 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Atenționări
A plicabil doar în cazul insuficienţei cardiace cronice
Tratamentul cu bisoprolol al insuficienţei cardiace cronice stabile trebuie iniţiat cu o fază specială de
titrar e.
4
A plicabil tutu ror indicaţiilor terapeutice
Terapia cu bisoprolol nu trebuie întreruptă brusc, în special la pacienţii cu boală cardiacă ischemică,
deoarece acest lucru poate duce la agravarea tranzitorie a afecţiunii cardiace.
Precauții
A plicabil doar în cazul insuficienţei cardiace cronice
Iniţierea şi oprirea tratamentului cu bisoprolol al insuficienţei cardiace cronice stabile necesită
monitorizare periodică .
Nu există experienţă terapeutică privind tratamentul cu bisoprolol al insuficienţei card iace la pacienţii
cu următoarele boli şi afecţiuni:
• diabet zaharat insulino- dependent (de tip I)
• funcţie renală sever afectată
• funcţie hepatică sever afectată
• cardiomiopatie restrictivă
• boală cardiacă congenitală
• boală valvulară organică semnificativă hem odinamic
• infarct miocardic în ultimele 3 luni
aplicabil tutur or indicaţiilor terapeutice:
Bisoprolulul trebuie folosit cu prudenţă în următoarele situaţii:
- diabet zaharat cu fluctuaţii mari ale valorilor glicemiei; simptomele hipoglicemiei (de exemplu:
tahicardie, palpitaţii sau diaforeză) pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol,
- restricţii alimentare stricte,
- tratamente concomitente pentru desensibilizare. Similar altor β -blocante, bisoprololul poate potenţa
atât sensibilitatea faţă de alergeni câ t şi severitatea reacţiilor anafilactice. T ratamentul cu adrenalină
este posibil să nu aibă în toate cazurile efectul terapeutic aşteptat,
- bloc AV de gradul I,
- angină Prinzmetal,
- pacienţi cu arteriopatie obliterantă periferică, deoarece, mai ales la înc eputul tratamentului, poate să
apară agravarea simptomelor.
Pacienţilor cu psoriazis sau antecedente trebuie să li se administreze beta-blocante (de exemplu
bisoprolol) doar după o eva luare atentă a raportului risc/ beneficiu.
Simptomele tireotoxicozei pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol.
La pacienţii cu feocromocitom , bisoprololul nu trebuie administrat decât după blocarea receptorilor
alfa .
La pacienţii supuşi anesteziei generale, bloca rea beta-adrenergică reduce incidenţa aritmiilor şi
ischemi ei miocardice în timpul inducţiei şi intubaţiei şi în perioada postoperatorie. Se recomandă
continuarea perioperator a blocării beta -adrenergice. Medicul anestezist trebuie să ia cunoştinţă de
blocul beta -adrenergic, datorită potenţialelor interacţiuni cu alte medicamente, care determină
bradiaritmie, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea abilităţii reflexe de a compensa hemoragiile.
Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu beta- blocant înainte de operaţie, aceasta
trebuie să se facă gra dual şi să fie completă cu 48 de ore înainte de anestezie.
În astmul bronşic sau alte boli pulmonare obstructive cronice, care pot determina apariţia
simptomelor, se recomandă tratament concomitent bronhodilatator. Ocazional o creştere a rezistenţei
căil or aeriene poate să apară la pacienţii cu astm bronşic, de aceea doza de beta
2-simpatomimetice ar
putea fi crescută.
5
Bisoblock conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,
deficit de lactază (Lapp) sau sin drom de malabsorbţie la glucoză -galactoză, nu trebuie să utilizeze
acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Asocieri nerecomandate
aplicabil doar în cazul insuficienţei cardiace cronice:
Antiaritmice de clasa I (chinidină, lidocaină, disopiramidă, fenitoină, flecainidă, propafenonă) :
Efectul asupra timpului de conducere atrio -ventriculară şi efectele ionotropice negative pot fi
potenţate.
aplicabil tutuor indicaţiilor terapeutice:
Blocantele canalelor de cal ciu de tipul verapamil şi într -o mai mică măsură diltiazem
Efect negativ asupra contractilităţii şi conducerii atrio -ventriculare. Administrarea intravenoasă de
verapamil la pacienţii aflaţi sub tratament cu medicamente beta- blocante poate determina
hipote nsiune arterială accentuată şi bloc atrio -ventricular.
Medicamentele antihipertensive cu acţiune centrală (de exemplu clonidină, metildopa, moxonidină,
rilmenidină)
Folosirea concomitentă a antihipertensivelor cu acţiune centrală poate scădea mai mult ton usul
simpatic central şi poate astfel determina scăderea frecvenţei cardiace şi a debitului cardiac şi
vasodilataţie. Întreruperea bruscă, în special dacă se face înainte întreruperii beta -blocantului, poate
creşte riscul de „hipertensiune de rebound”.
As ocieri care trebuie utilizate cu precauţie
aplicabil doar în cazul hipertensiunii arteriale sau anginei pectorale:
Antiaritmice de clasa I (cum sunt chinidină, disopiramidă, lidocaină, fenitoină, flecainidă,
propafenonă)
Efectul asupra timpului de conduce re atrio-ventriculară poate fi potenţat, iar efectul negativ inotropic
crescut.
aplicabil tuturor indicaţiilor terapeutice:
Blocantele canalelor de calciu de tipul dihidropiridinei (de exemplu felodipină şi amlodipină)
Folosirea concomitentă poate creşte riscul de hipotensiune arterială, şi nu poate fi exclusă o creştere a
riscului de deteriorare suplimentară a funcţiei de e jecţie ventriculară la pacienţii cu insuficienţă
cardiacă.
Antiaritmicele de clasa III (de exemplu amiodaronă)
Poate fi crescut efec tul asupra timpului de conducere atrio- ventriculară.
Medicamente parasimpatomimetice
Folosirea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio- ventriculară şi riscul de bradicardie.
Beta -blocante topice (de exemplu picături oftalmice pentru tratamentu l glaucomului) pot potenţa
efectele sistemice ale bisoprololului.
Beta -blocantele de uz local (de exemplu picături oftalmice pentru tratamentul glaucomului) pot
accentua efectele sistemice ale bisoprololului.
Insulină şi antidiabeticele orale
Creşte efec tul hipoglicemiant. Blocarea beta -adrenoreceptorilor poate masca simptomele
hipoglicemiei.
6
Medicamente anestezice
Atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune (pentru informaţii suplimentare
despre anestezia generală, vezi pct. 4. 4).
Glicozide digitalice
Cresc timpul de conducere atrio -ventriculară, reducând frecvenţa cardiacă.
Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
AINS pot reduce efectul hipotensiv al bisoprololului.
Beta -simpatomimetice (de exemplu isoprenalină, dobutamină)
As ocierea cu bisoprolol poate reduce efectul celor 2 medicamente.
Simpatomimetice care activează atât receptorilor beta cât şi alfa adrenergici (de exemplu
norepinefrină, epinefrină)
Asocierea cu bisoprolol poate demasca efectele vasocon strictoare mediate p rin alfa adrenoreceptori
ale acestor medicamente care determină creşterea tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei
intermitente. Se consideră că aceste interacţiuni apar mai degrabă cu beta- blocantele neselective.
Folosirea concomitentă de antihipe rtensive ca de altfel şi alte medicamente care scad tensiunea
arterială (de exemplu antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine) pot creşte riscul de
hipotensiune arterială.
Asocieri care trebuie avute în vedere
Meflochină: creşterea riscului de bradicardie.
Inhibitori de monoaminoxidază (cu excepţia IMAO - B): cresc efectul hipotensiv al beta- blocantelor
dar şi riscul de apariţie a crizei hipertensive.
Rifampicină: reducere uşoară a timpului de înjumătăţire al bisoprololului posibil datorită indu cţiei
enzimelor hepatice de metabolizare a medicamentului. În mod normal nu sunt necesare modificări ale
dozelor.
Derivaţi de ergotamină: exacerbări ale afecţiunilor circulatorii periferice.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Sarcin a
Bisoprololul ar e efecte farmacologice care pot determina efecte dăunătoare asupra sarcinii şi/sau
fătului/noului- născut. În general, blocantele receptorilor β-adrenergici reduc perfuzia placentară, care
a fost asociată cu întârzierea creşterii, moarte intr auterină, avort spontan sau travaliu precoce.
Reacţiile adverse (de exemplu: bradicardie, hipoglicemie) pot să apară şi la făt sau nou -născut. Dacă
este necesar tratamentul cu blocante ale receptorilor β -adrenergici, este de preferat utilizarea
blocantelor selective ale receptorilor β
1-adrenergici.
Administrarea bisoprololului nu este recomandată în perioada de sarcină, decât dacă este neapărat
necesară. Dacă tratamentul este considerat necesar, se recomandă monitorizarea fluxului sanguin
utero -placentar şi a creşterii fetale. În cazul în care apar efecte dăunătoare asupra sarcinii sau fătului
trebuie avută în vedere utilizarea unui alt tip de tratament. Nou -născutul trebuie monitorizat cu
atenţie. Simptomele hipoglicemiei şi bradicardia sunt de aşteptat să devină manifeste în decursul
primelor 3 zile de viaţă extrauterină.
Alăptare a
La om nu există date referitoare la excreţia bisoprololului în lapte sau la siguranţa expunerii sugarilor
la acţiunea bisoprololului. De aceea, alăptarea nu este recomandată î n timpul administrării de
biso prolol .
7
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Într -un studiu efectuat la pacienţi cu boală coronariană, bisoprololul nu a afectat capacitatea de a
conduce vehicule. Totuşi, datorită vari aţiilor individuale ale răspunsului la tratament un efect asupra
capacit ăţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje nu poate fi exclus. Aceasta trebuie avută în
vedere mai ales la începutul tratamentului sau la schimbarea medicaţiei precum şi în caz ul
consumului de alcool etilic.
4.8 Reacţii adverse
Frecvenţa reacţiilor adverse listate mai jos este definită utilizând următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare (≥1/10000,
<1 /1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).
Investigaţii diagnostice
Rare: creşterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale trigliceridelor, ale enzimelor hepatice (ALAT,
ASAT).
Tulburări cardiace
Foarte frecvente: bradicardie (la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică)
Frecvente: agravarea insuficienţei cardiace preexistente (la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică
Mai puţin frecvente: tulburări ale conducerii atrio -ventriculare , agravarea insuficienţei cardiace
preexistente (la pacienţii cu hipertensiune arterială sau angină pectorală) , bradicardie (la pacienţii
cu hipertensiune arterială sau angină pectorală )
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: ameţeli*, cefalee*.
Rare : sincopă
Tulburări oculare
Rare: reducerea secreţiei lacrimale (trebuie avută în vedere la pacienţii care utilizează lentile de
contact).
Foarte rare: conjunctivită
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tulburări ale auzului
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau antecedente de boală obstructivă a
căilor respiratorii;
Rare: rinită alergică
Tulburări gastro -intestinale
Frecvente: simptome gastro -intestinale cum sunt greaţă, v ărsături, diaree, constipaţie
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Rare: reacţii de hipersensibilitate cum sunt prurit, hiperemie facială tranzitorie , erupţie cutanat ă
tranzitori e.
Foarte rare: alopecie. Beta -blocantele pot produce sau agrava ps oriazisul sau pot determina erupţie
cutanată asemănătoare celei psoriazice.
Tulburări musculo -scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: diminuarea forţei musculare, crampe musculare.
8
Tulburări vasculare
Frecvente: senzaţie de răceală sau amorţeală la nivelul extremităţilor, hipotensiune arterială în special
la pacienţii cu insuficienţă cardiacă
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: astenie (la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică), fatigabilitate*
M ai puţin frecvente: astenie (la pacienţii cu hipertensiune arterială şi angină pectorală)
Tulburări hepatobiliare
Rare: hepatită
Tulburări ale aparatului genital şi ale sânului
Rare: tulburări ale potenţei.
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: depres ie, tulburări ale somnului
Rare: coşmaruri, halucinaţ ii
aplicabil doar în cazul hipertensiunii arteriale sau anginei pectorale:
∗ aceste simptome apar în special la începutul tratamentului . Ele sunt, în general, uşoare şi se remit în
decurs de 1 -2 săptămân i.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi -vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt
publicate pe web -site -ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contri bui la furnizarea de informaţii
suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
4.9 Supradozaj
Simptome și semne
Cele mai frecvente semne ale supradozajului cu β-blocante sunt bradicardia, hipotensiunea arterială,
bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi hipoglicemia. Experienţa clinică referitoare la
supradozajul cu bisoprolol este limitată deoarece au fost raportate puţine cazuri. Au fost observate
bradicardia şi/sau hipotensiunea arterială. Toţi pacienţii au fost recuperaţi. Există o largă vari abilitate
interindividuală a sensibilităţii la administrarea unei doze unice mari de bisoprolol şi este probabil ca
pacienţii cu insuficienţă cardiacă să fie foarte sensibili.
Tratament
În general, dacă apare supradozajul, se recomandă întreruperea trat amentului cu bisoprolol şi
instituirea tratamentului de susţinere şi simptomatic.
Pe baza acţiunilor farmacologice aşteptate şi recomandărilor făcute pentru alte β-blocante,
următoarele măsuri de ordin general pot fi considerate corecte din punct de veder e clinic.
Bradicardie: se recomandă administrarea intravenoasă de atropină. Dacă răspunsul terapeutic este
inadecvat, poate fi administrată, cu pr udenţă, isoprenalină sau alt medicament cu proprietăţi inotrop
pozitive. În unele cazuri poate fi necesară inserarea transvenoasă a unui pacemaker.
Hipotensiune arterială: se administrează intravenos lichide şi medicamente vasopresoare. Poate fi
utilă administrarea intravenoasă de glucagon.
9
Bloc AV (de gradul II sau III): pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţ ie şi trebuie să li se administreze
isoprenalină în perfuzie sau trebuie să li se insereze transvenos un pacemaker temporar.
Agravarea acută a insuficienţei cardiace: se recomandă administrarea intravenoasă de diuretice,
medicamente inotrop pozitive, medi camente vasodilatatoare.
Bronhospasm: Administrarea de medicamente bronhodilatatoare precum: isoprenalina,
medicamentele β2- simpatomi metice ş i/sau aminofilina.
Hipoglicemie: Administrarea intravenoasă de glucoză .
Puţinele date disponibile sugerează că bisoprololul este greu dializabil.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente betablocante, betablocante selective, c odul ATC: C07AB07
Fumaratul de bisoprolol este un beta -blocant înalt beta
1-sel ectiv, lipsit de activitate intrinsecă
stimulatoare sau de activitate relevantă stabilizatoare de membrană. Arată numai o mică afinitate
pentru receptorii beta
2 de la nivelul muşchilor netezi de la nivelul bronhiilor şi vaselor de sânge şi, de
asemenea, faţă de receptorii beta
2 implicaţi în mecanismele de reglare metabolică. De aceea, se
anticipează ca fumaratul de bisoprolol să nu influenţeze rezistenţa căilor respiratorii şi efectele
metabolice mediate beta
2. Selectivitatea sa beta1 se extinde în afara in tervalului de doze folosite
terapeutic.
În studiul CIBIS II a fost inclus un total de 2647 pacienţi. 83% (n=2202) au fost clasificaţi ca făcând
parte din clasa III NYHA, iar 17% (n=445) din clasa IV NYHA. Aceştia aveau insuficienţă sistolică
simptomatică stabilă (fracţie de ejecţie <35%, pe baza ecocardiografiei). Mortalitatea a fost redusă de
la 17,3% la 11,8% (reducere relativă de 34%). S -a observat o scădere a incidenţei morţii subite (3,6%
comparativ cu 6,3%, reducere relativă de 44%) şi o reducere a n umărului episoadelor de insuficienţă
cardiacă necesitând spitalizare (12% comparativ cu 17,6%, reducere relativă de 36%). De asemenea,
s -a demonstrat o ameliorare semnificativă a statusului funcţional conform clasificării NYHA. În
timpul tratamentului iniţ ial şi titrării bisoprololului s -au înregistrat spitalizări ca urmare a bradicardiei
(0.53%), hipotensiunii arteriale (0.23%) şi decompensare acută (4.97%), însă acestea nu au fost mai
frecvente decât în grupul placebo (0%, 0,3% şi 6,74%). Numărul atacuril or vasculare cerebrale letale
sau infirmizante survenite pe perioada studiului a fost 20 în grupul cu bisoprolol şi 15 în grupul cu
placebo.
Studiul CIBIS III a investigat 1010 pacienţi cu vârsta peste 65 de ani, cu insuficienţă cardiacă cronică
uşoară pâ nă la moderată (ICC; clasa II sau III NYHA) şi cu fracţie de ejecţie ventriculară stângă ≤
35%, netrataţi anterior cu inhibitori ai ECA, beta -blocante sau blocante ale receptorului pentru
angiotensină. După un tratment iniţial de 6 luni cu bisoprolol sau e nalapril, pacienţii au fost trataţi
timp de 6 până la 24 de luni cu o combinaţie de bisoprolol şi enalapril.
S -a înregistrat o tendinţă de creştere a frecvenţei de agravare a ICC atunci când bisoprolol a fost
utilizat ca agent terapeutic în primele 6 luni de tratament. Conform analizei per protocol, nu s -a
demonstrat non- inferioritatea bisoprololului ca agent terapeutic iniţial, comparativ cu enalaprilul ca
agent terapeutic iniţial. Cu toate cestea, la finalul studiului cele două strategii de iniţiere a
tra tamentului ICC au avut o rată similară a morţii ca obiectiv final combinat şi a spitalizării (32.4% în
grupul tratat iniţial cu bisoprolol, faţă de 33.1% în grupul tratat iniţial cu enalapril, populaţie per -
protocol). Studiul demonstrează că bisoprolol poa te fi de asemenea utilizat la pacienţii vârstnici cu
ICC uşoară până la moderată.
10
De asemenea, bisoprolol este utilizat în tratamentul hipertensiunii arteriale şi anginei pectorale.
Administrarea acută de bisoprolol la pacienţii cu boală coronariană fără ICC reduce ritmul cardiac şi
volumul infarctului cerebral, şi prin urmare debitul cardiac şi consumul de oxigen.
Administrarea cronică scade rezistenţa periferică, iniţial mărită.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrare orală, bisoprololul este absorbit aproape în totalitate (> 90%) din tractul gastro -
intestinal şi, datorită metabolizării sale reduse de prim pasaj la nivel hepatic de aproximativ 10%, are
o biodisponibilitate absolută de aproximativ 90%.
Distribuţie
Volumul aparent de distribuţie este de 3,5 l/kg. Legarea de proteinele plasmatice a bisoprololului este
de aproximativ 30%.
Metabolizare şi eliminare
Bisoprololul este excretat din corp pe 2 căi cu eficacitate egală: 50% este metabolizat la nivel hepatic
în metaboliţi inactivi, care sunt excretaţi pe cale renală, iar 50% este excretată sub formă
nemetabolizată pe cale renală. De aceea, nu este, de regulă, necesară ajustarea dozei de bisoprolol la
pacienţii cu tulburări uşoare sau moderate ale funcţiei hepatice sau renal e. Clearance-ul total al
medicamentului este de aproximativ 15 l/oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 10- 12 ore.
Cinetica bisoprololului este liniară şi independentă de vârstă.
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică în stadiu III NYHA, concentraţiile plasmatice de
bisoprolol sunt mai mari, iar timpul de înjumătăţire este prelungit comparativ cu voluntarii sănătoşi.
Concentraţiile plasmatice maxime la echilibru sunt 64±21 ng/m pentru o doză zilnică de 10 mg, iar
timpul de înjumătăţire este de 17 ±5 ore.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele prec linice din literatură nu indică vreun risc special pentru om, pe baza studiilor farmacologice
de siguranţă după administrarea în doză unică sau a dozelor repetate, genotoxicitate/mutagenitate sau
carcinogenitate.
Efecte asupra funcţiei de reproducere
În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere, bisoprololul nu a influenţat fertilitatea sau
numărul de naşteri.
Similar altor beta -blocante, bisoprololul a determinat toxicitate maternă (scăderea alimentaţiei şi
scăderea greutăţii corporale) şi toxicitate embrio -fetală (creşterea incidenţei resorbţiei, reducerea
greutăţii la naştere, întârzierea dezvoltării fizice) la doze mari, dar nu a fost teratogen.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Bisoblock 5 mg
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Stearat de magneziu
Crospovidonă
Yellow PB 22812*
*conţine lactoză monohidrat, oxid galben de fer (E 172).
11
Bisoblock 10 mg
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Steara t de magneziu
Crospovidonă
Beige PB 27215*
*conţine lactoză monohidrat , oxid galben de fer (E 172), oxid roșu de fer (E172).
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30°C.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 3 blistere a câte 10 comprimate.
Cutie cu 10 blistere a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ACTAVIS GROUP PTC ehf,
Reykjavikurvegur 76 -78
Hafnarfjördur, Islanda.
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6073/ 2014/01 -02
6074/ 2014/01 -02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Ianuarie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2014
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Bisoblock 5 mg comprimate
Bisoblock 10 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat conţine fumarat de bisoprolol 5 mg
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 135,2 mg.
Un comprimat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg
Excipien t cu efect cunoscut : lactoză monohidrat 130,2 mg.
Pentru lista tuturor excipienților vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Bisoblock 5 mg
Comprimate rotunde, convexe, de culoare galben deschis, marmorate, având gravat pe una din fețe
"BI , o linie de rupere și 5",.
Bisoblock 10 mg
Comprimate rotunde, convexe, având gravat pe una din fețe "BI , o linie de rupere și 10", de culoare
crem, marmorate.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
- Tratamentul hipertensiunii arteriale.
- Tratamentul anginei pectorale cronice stabile.
- Tratamentul insuficienței cardiace cronice stabile, cu funcție ventriculară stângă sistolică
redusă, în asociere cu inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) și diuretice, și
în mod opțional glicozide cardiotonice (vezi pct. 5.1)
2
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Tratamentul hipertensiunii arteriale şi anginei pectorale cronice stabile
Adulți
Doza trebuie indi vidualizată pentru fiecare pacient. Se recomandă începerea tratamentului cu o doză
zilnică de 5 mg. Doza zilnică recomandată este de 10 mg zilnic, în priză unică. Doza maximă
recomandată este de 20 mg o dată pe zi.
Insuficiență renală
La pacienții cu insu ficiență renală severă (clearance al creatininei < 20 ml/min) doza zilnică nu
trebuie să depășească 10 mg. Aceasta poate fi, eventual, divizată în 2 prize.
Insuficie nță hepatică severă
Nu este necesară ajustarea dozei, dar este necesară monitorizarea aten tă.
Vârstnici
În mod normal nu este recomandată ajustarea dozei. Este recomandat ca tratamentul să fie inițiat cu
cea mai mică doză posibilă.
Copii și adolescenți
Nu există experiență clinică privind utilizarea bisoprolol ului la copii și adolescenți , prin urmare
folosirea lui la copii și adolescenți nu este recomandată.
Întreruperea tratamentului
Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc (vezi pct. 4.4). Doza trebuie scăzută progresiv, prin
înjumătățire la fie care săptămână.
Tratamentul insuficienţei cardi ace cronice stabile
Se recomandă ca medicul curant să aibă experienţă în managementul insuficienţei cardiace cronice.
Tratamentul insuficienței cardiace cronice stabile constă dintr -un inhibitor al enzimei de conversie a
angiotensinei, un beta -blocant, un diuretic și atunci când este necesar un glicozid cardiotonic.
Pacienții trebuie să fie stabilizați (să nu aibă insuficiență cardiacă acută) la inițierea tratamentului cu
bisoprolol.
Accentuarea tranzitorie a insuficienței cardiace, hipotensiunea sau bradi cardia pot fi întâlnite pe
durata perioadei de ințiere și ulterior.
Faza de titrare
Tratamentul cu bisoprolol al insuficienţei cardiace cronice stabile necesită o fază de titrare.
Tratamentul va fi inițiat cu o doză minimă, care va fi crescută progresiv, conform următoarei scheme:
- 1,25 mg/zi în prima săptămână, iar dacă este bine tolerat
- 2,5 mg/o dată pe zi următoarea săptămână, iar în cazul unei toleranțe adecvate
- 3,75 mg o dată pe zi în a treia săptămână și dacă este bine tolerat,
- 5 mg o dată pe zi, urmă toarele 4 săptămâni, apoi
- 7,5 mg o dată pe zi încă 4 săptămâni și dacă este bine tolerat, doza se poate crește la
- 10 mg o dată pe zi, pentru tratamentul de întreținere .
Doza zilnică maximă recomandată este de 10 mg.
Monitorizarea semnelor vitale (frecven ță cardiacă, tensiune arterială) și supravegherea accentuării
simptomelor insuficienței cardiace sunt recomandate pe durata perioadei de titrare a dozei. Încă din
prima zi de administrare pot să apară simptome.
3
Modificarea tratamentului
Dacă doza maximă eficientă nu este bine tolerată, poate fi avută în vedere o reducere a acesteia.
În cazul apariției unei agravări a insuficienței cardiace, a hipotensiunii sau bradicardiei, se poate avea
în vedere modificarea medicației asociate. Poate fi uneori necesar ă scăderea dozei de bisoprolol sau
chiar oprirea administrării acestuia. Reintroducerea sau creșterea dozei de bisoprolo l poate fi avută în
vedere după stabilizarea funcției cardiace.
În situația în care se are în vedere întreruperea tratamentului, reducer ea dozei se va face tot progresiv,
deoarece o oprire bruscă a tratamentului poate conduce la alterarea stării pacientului.
Grupe speciale de pacienţi
Insuficienţă renală sau hepatică
Nu există informații cu privire la farmacocinetica bisoprolol ului la p acienții cu insuficiență cardiacă
cronică și disfuncție renală sau hepatică. Creșterea dozei la această categorie de pacienți trebuie făcută
cu precauție suplimentară.
Vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei .
Copii şi adolescenţi
Nu există experienţă clinică privind administrarea de bisoprolol la copii şi adolescenţi; de aceea, nu
poate fi recomandat pentru tratamentul acestora.
Mod de administrare
Comprimatele de Bisoblock trebuie administra te dimineaţa, cu sau fără alimente.
Comprimatele trebuie înghiţite cu o cantitate de lichid şi nu trebuie mestecate.
4.3 Contraindicaţii
Bisoprololul este contraindicat la pacienţii cu :
- insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de decompensare ce necesită tratament inotrop
administrat i.v.
- şoc ca rdiogen
- bloc AV de gradul II sau III (fără pacemaker)
- sindrom de nod sinusal bolnav
- bloc sinoatrial
- bradicardie simptomatică
- hipotensiune arterială simptomatică
- astm bronşic sever sau boală pulmonară obstruc tivă cronică severă
- forme severe de arteriopatie obliterantă periferică sau forme severe de sindrom Raynaud;
- acidoză metabolică
- feocromocitom netratat ( vezi pct 4.4)
Bisoblock este contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la bisoprolol sau la oricare din tre
excipienţi i enumeraț i la punctul 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Atenționări
A plicabil doar în cazul insuficienţei cardiace cronice
Tratamentul cu bisoprolol al insuficienţei cardiace cronice stabile trebuie iniţiat cu o fază specială de
titrar e.
4
A plicabil tutu ror indicaţiilor terapeutice
Terapia cu bisoprolol nu trebuie întreruptă brusc, în special la pacienţii cu boală cardiacă ischemică,
deoarece acest lucru poate duce la agravarea tranzitorie a afecţiunii cardiace.
Precauții
A plicabil doar în cazul insuficienţei cardiace cronice
Iniţierea şi oprirea tratamentului cu bisoprolol al insuficienţei cardiace cronice stabile necesită
monitorizare periodică .
Nu există experienţă terapeutică privind tratamentul cu bisoprolol al insuficienţei card iace la pacienţii
cu următoarele boli şi afecţiuni:
• diabet zaharat insulino- dependent (de tip I)
• funcţie renală sever afectată
• funcţie hepatică sever afectată
• cardiomiopatie restrictivă
• boală cardiacă congenitală
• boală valvulară organică semnificativă hem odinamic
• infarct miocardic în ultimele 3 luni
aplicabil tutur or indicaţiilor terapeutice:
Bisoprolulul trebuie folosit cu prudenţă în următoarele situaţii:
- diabet zaharat cu fluctuaţii mari ale valorilor glicemiei; simptomele hipoglicemiei (de exemplu:
tahicardie, palpitaţii sau diaforeză) pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol,
- restricţii alimentare stricte,
- tratamente concomitente pentru desensibilizare. Similar altor β -blocante, bisoprololul poate potenţa
atât sensibilitatea faţă de alergeni câ t şi severitatea reacţiilor anafilactice. T ratamentul cu adrenalină
este posibil să nu aibă în toate cazurile efectul terapeutic aşteptat,
- bloc AV de gradul I,
- angină Prinzmetal,
- pacienţi cu arteriopatie obliterantă periferică, deoarece, mai ales la înc eputul tratamentului, poate să
apară agravarea simptomelor.
Pacienţilor cu psoriazis sau antecedente trebuie să li se administreze beta-blocante (de exemplu
bisoprolol) doar după o eva luare atentă a raportului risc/ beneficiu.
Simptomele tireotoxicozei pot fi mascate de tratamentul cu bisoprolol.
La pacienţii cu feocromocitom , bisoprololul nu trebuie administrat decât după blocarea receptorilor
alfa .
La pacienţii supuşi anesteziei generale, bloca rea beta-adrenergică reduce incidenţa aritmiilor şi
ischemi ei miocardice în timpul inducţiei şi intubaţiei şi în perioada postoperatorie. Se recomandă
continuarea perioperator a blocării beta -adrenergice. Medicul anestezist trebuie să ia cunoştinţă de
blocul beta -adrenergic, datorită potenţialelor interacţiuni cu alte medicamente, care determină
bradiaritmie, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea abilităţii reflexe de a compensa hemoragiile.
Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu beta- blocant înainte de operaţie, aceasta
trebuie să se facă gra dual şi să fie completă cu 48 de ore înainte de anestezie.
În astmul bronşic sau alte boli pulmonare obstructive cronice, care pot determina apariţia
simptomelor, se recomandă tratament concomitent bronhodilatator. Ocazional o creştere a rezistenţei
căil or aeriene poate să apară la pacienţii cu astm bronşic, de aceea doza de beta
2-simpatomimetice ar
putea fi crescută.
5
Bisoblock conţine lactoză monohidrat. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,
deficit de lactază (Lapp) sau sin drom de malabsorbţie la glucoză -galactoză, nu trebuie să utilizeze
acest medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Asocieri nerecomandate
aplicabil doar în cazul insuficienţei cardiace cronice:
Antiaritmice de clasa I (chinidină, lidocaină, disopiramidă, fenitoină, flecainidă, propafenonă) :
Efectul asupra timpului de conducere atrio -ventriculară şi efectele ionotropice negative pot fi
potenţate.
aplicabil tutuor indicaţiilor terapeutice:
Blocantele canalelor de cal ciu de tipul verapamil şi într -o mai mică măsură diltiazem
Efect negativ asupra contractilităţii şi conducerii atrio -ventriculare. Administrarea intravenoasă de
verapamil la pacienţii aflaţi sub tratament cu medicamente beta- blocante poate determina
hipote nsiune arterială accentuată şi bloc atrio -ventricular.
Medicamentele antihipertensive cu acţiune centrală (de exemplu clonidină, metildopa, moxonidină,
rilmenidină)
Folosirea concomitentă a antihipertensivelor cu acţiune centrală poate scădea mai mult ton usul
simpatic central şi poate astfel determina scăderea frecvenţei cardiace şi a debitului cardiac şi
vasodilataţie. Întreruperea bruscă, în special dacă se face înainte întreruperii beta -blocantului, poate
creşte riscul de „hipertensiune de rebound”.
As ocieri care trebuie utilizate cu precauţie
aplicabil doar în cazul hipertensiunii arteriale sau anginei pectorale:
Antiaritmice de clasa I (cum sunt chinidină, disopiramidă, lidocaină, fenitoină, flecainidă,
propafenonă)
Efectul asupra timpului de conduce re atrio-ventriculară poate fi potenţat, iar efectul negativ inotropic
crescut.
aplicabil tuturor indicaţiilor terapeutice:
Blocantele canalelor de calciu de tipul dihidropiridinei (de exemplu felodipină şi amlodipină)
Folosirea concomitentă poate creşte riscul de hipotensiune arterială, şi nu poate fi exclusă o creştere a
riscului de deteriorare suplimentară a funcţiei de e jecţie ventriculară la pacienţii cu insuficienţă
cardiacă.
Antiaritmicele de clasa III (de exemplu amiodaronă)
Poate fi crescut efec tul asupra timpului de conducere atrio- ventriculară.
Medicamente parasimpatomimetice
Folosirea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio- ventriculară şi riscul de bradicardie.
Beta -blocante topice (de exemplu picături oftalmice pentru tratamentu l glaucomului) pot potenţa
efectele sistemice ale bisoprololului.
Beta -blocantele de uz local (de exemplu picături oftalmice pentru tratamentul glaucomului) pot
accentua efectele sistemice ale bisoprololului.
Insulină şi antidiabeticele orale
Creşte efec tul hipoglicemiant. Blocarea beta -adrenoreceptorilor poate masca simptomele
hipoglicemiei.
6
Medicamente anestezice
Atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune (pentru informaţii suplimentare
despre anestezia generală, vezi pct. 4. 4).
Glicozide digitalice
Cresc timpul de conducere atrio -ventriculară, reducând frecvenţa cardiacă.
Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
AINS pot reduce efectul hipotensiv al bisoprololului.
Beta -simpatomimetice (de exemplu isoprenalină, dobutamină)
As ocierea cu bisoprolol poate reduce efectul celor 2 medicamente.
Simpatomimetice care activează atât receptorilor beta cât şi alfa adrenergici (de exemplu
norepinefrină, epinefrină)
Asocierea cu bisoprolol poate demasca efectele vasocon strictoare mediate p rin alfa adrenoreceptori
ale acestor medicamente care determină creşterea tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei
intermitente. Se consideră că aceste interacţiuni apar mai degrabă cu beta- blocantele neselective.
Folosirea concomitentă de antihipe rtensive ca de altfel şi alte medicamente care scad tensiunea
arterială (de exemplu antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine) pot creşte riscul de
hipotensiune arterială.
Asocieri care trebuie avute în vedere
Meflochină: creşterea riscului de bradicardie.
Inhibitori de monoaminoxidază (cu excepţia IMAO - B): cresc efectul hipotensiv al beta- blocantelor
dar şi riscul de apariţie a crizei hipertensive.
Rifampicină: reducere uşoară a timpului de înjumătăţire al bisoprololului posibil datorită indu cţiei
enzimelor hepatice de metabolizare a medicamentului. În mod normal nu sunt necesare modificări ale
dozelor.
Derivaţi de ergotamină: exacerbări ale afecţiunilor circulatorii periferice.
4.6 Fertilitatea, s arcina şi alăptarea
Sarcin a
Bisoprololul ar e efecte farmacologice care pot determina efecte dăunătoare asupra sarcinii şi/sau
fătului/noului- născut. În general, blocantele receptorilor β-adrenergici reduc perfuzia placentară, care
a fost asociată cu întârzierea creşterii, moarte intr auterină, avort spontan sau travaliu precoce.
Reacţiile adverse (de exemplu: bradicardie, hipoglicemie) pot să apară şi la făt sau nou -născut. Dacă
este necesar tratamentul cu blocante ale receptorilor β -adrenergici, este de preferat utilizarea
blocantelor selective ale receptorilor β
1-adrenergici.
Administrarea bisoprololului nu este recomandată în perioada de sarcină, decât dacă este neapărat
necesară. Dacă tratamentul este considerat necesar, se recomandă monitorizarea fluxului sanguin
utero -placentar şi a creşterii fetale. În cazul în care apar efecte dăunătoare asupra sarcinii sau fătului
trebuie avută în vedere utilizarea unui alt tip de tratament. Nou -născutul trebuie monitorizat cu
atenţie. Simptomele hipoglicemiei şi bradicardia sunt de aşteptat să devină manifeste în decursul
primelor 3 zile de viaţă extrauterină.
Alăptare a
La om nu există date referitoare la excreţia bisoprololului în lapte sau la siguranţa expunerii sugarilor
la acţiunea bisoprololului. De aceea, alăptarea nu este recomandată î n timpul administrării de
biso prolol .
7
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Într -un studiu efectuat la pacienţi cu boală coronariană, bisoprololul nu a afectat capacitatea de a
conduce vehicule. Totuşi, datorită vari aţiilor individuale ale răspunsului la tratament un efect asupra
capacit ăţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje nu poate fi exclus. Aceasta trebuie avută în
vedere mai ales la începutul tratamentului sau la schimbarea medicaţiei precum şi în caz ul
consumului de alcool etilic.
4.8 Reacţii adverse
Frecvenţa reacţiilor adverse listate mai jos este definită utilizând următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100, <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000, <1/100), rare (≥1/10000,
<1 /1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele
disponibile).
Investigaţii diagnostice
Rare: creşterea valorilor concentraţiilor plasmatice ale trigliceridelor, ale enzimelor hepatice (ALAT,
ASAT).
Tulburări cardiace
Foarte frecvente: bradicardie (la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică)
Frecvente: agravarea insuficienţei cardiace preexistente (la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică
Mai puţin frecvente: tulburări ale conducerii atrio -ventriculare , agravarea insuficienţei cardiace
preexistente (la pacienţii cu hipertensiune arterială sau angină pectorală) , bradicardie (la pacienţii
cu hipertensiune arterială sau angină pectorală )
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: ameţeli*, cefalee*.
Rare : sincopă
Tulburări oculare
Rare: reducerea secreţiei lacrimale (trebuie avută în vedere la pacienţii care utilizează lentile de
contact).
Foarte rare: conjunctivită
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tulburări ale auzului
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau antecedente de boală obstructivă a
căilor respiratorii;
Rare: rinită alergică
Tulburări gastro -intestinale
Frecvente: simptome gastro -intestinale cum sunt greaţă, v ărsături, diaree, constipaţie
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Rare: reacţii de hipersensibilitate cum sunt prurit, hiperemie facială tranzitorie , erupţie cutanat ă
tranzitori e.
Foarte rare: alopecie. Beta -blocantele pot produce sau agrava ps oriazisul sau pot determina erupţie
cutanată asemănătoare celei psoriazice.
Tulburări musculo -scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: diminuarea forţei musculare, crampe musculare.
8
Tulburări vasculare
Frecvente: senzaţie de răceală sau amorţeală la nivelul extremităţilor, hipotensiune arterială în special
la pacienţii cu insuficienţă cardiacă
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: astenie (la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică), fatigabilitate*
M ai puţin frecvente: astenie (la pacienţii cu hipertensiune arterială şi angină pectorală)
Tulburări hepatobiliare
Rare: hepatită
Tulburări ale aparatului genital şi ale sânului
Rare: tulburări ale potenţei.
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: depres ie, tulburări ale somnului
Rare: coşmaruri, halucinaţ ii
aplicabil doar în cazul hipertensiunii arteriale sau anginei pectorale:
∗ aceste simptome apar în special la începutul tratamentului . Ele sunt, în general, uşoare şi se remit în
decurs de 1 -2 săptămân i.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi -vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt
publicate pe web -site -ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contri bui la furnizarea de informaţii
suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
4.9 Supradozaj
Simptome și semne
Cele mai frecvente semne ale supradozajului cu β-blocante sunt bradicardia, hipotensiunea arterială,
bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi hipoglicemia. Experienţa clinică referitoare la
supradozajul cu bisoprolol este limitată deoarece au fost raportate puţine cazuri. Au fost observate
bradicardia şi/sau hipotensiunea arterială. Toţi pacienţii au fost recuperaţi. Există o largă vari abilitate
interindividuală a sensibilităţii la administrarea unei doze unice mari de bisoprolol şi este probabil ca
pacienţii cu insuficienţă cardiacă să fie foarte sensibili.
Tratament
În general, dacă apare supradozajul, se recomandă întreruperea trat amentului cu bisoprolol şi
instituirea tratamentului de susţinere şi simptomatic.
Pe baza acţiunilor farmacologice aşteptate şi recomandărilor făcute pentru alte β-blocante,
următoarele măsuri de ordin general pot fi considerate corecte din punct de veder e clinic.
Bradicardie: se recomandă administrarea intravenoasă de atropină. Dacă răspunsul terapeutic este
inadecvat, poate fi administrată, cu pr udenţă, isoprenalină sau alt medicament cu proprietăţi inotrop
pozitive. În unele cazuri poate fi necesară inserarea transvenoasă a unui pacemaker.
Hipotensiune arterială: se administrează intravenos lichide şi medicamente vasopresoare. Poate fi
utilă administrarea intravenoasă de glucagon.
9
Bloc AV (de gradul II sau III): pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţ ie şi trebuie să li se administreze
isoprenalină în perfuzie sau trebuie să li se insereze transvenos un pacemaker temporar.
Agravarea acută a insuficienţei cardiace: se recomandă administrarea intravenoasă de diuretice,
medicamente inotrop pozitive, medi camente vasodilatatoare.
Bronhospasm: Administrarea de medicamente bronhodilatatoare precum: isoprenalina,
medicamentele β2- simpatomi metice ş i/sau aminofilina.
Hipoglicemie: Administrarea intravenoasă de glucoză .
Puţinele date disponibile sugerează că bisoprololul este greu dializabil.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: medicamente betablocante, betablocante selective, c odul ATC: C07AB07
Fumaratul de bisoprolol este un beta -blocant înalt beta
1-sel ectiv, lipsit de activitate intrinsecă
stimulatoare sau de activitate relevantă stabilizatoare de membrană. Arată numai o mică afinitate
pentru receptorii beta
2 de la nivelul muşchilor netezi de la nivelul bronhiilor şi vaselor de sânge şi, de
asemenea, faţă de receptorii beta
2 implicaţi în mecanismele de reglare metabolică. De aceea, se
anticipează ca fumaratul de bisoprolol să nu influenţeze rezistenţa căilor respiratorii şi efectele
metabolice mediate beta
2. Selectivitatea sa beta1 se extinde în afara in tervalului de doze folosite
terapeutic.
În studiul CIBIS II a fost inclus un total de 2647 pacienţi. 83% (n=2202) au fost clasificaţi ca făcând
parte din clasa III NYHA, iar 17% (n=445) din clasa IV NYHA. Aceştia aveau insuficienţă sistolică
simptomatică stabilă (fracţie de ejecţie <35%, pe baza ecocardiografiei). Mortalitatea a fost redusă de
la 17,3% la 11,8% (reducere relativă de 34%). S -a observat o scădere a incidenţei morţii subite (3,6%
comparativ cu 6,3%, reducere relativă de 44%) şi o reducere a n umărului episoadelor de insuficienţă
cardiacă necesitând spitalizare (12% comparativ cu 17,6%, reducere relativă de 36%). De asemenea,
s -a demonstrat o ameliorare semnificativă a statusului funcţional conform clasificării NYHA. În
timpul tratamentului iniţ ial şi titrării bisoprololului s -au înregistrat spitalizări ca urmare a bradicardiei
(0.53%), hipotensiunii arteriale (0.23%) şi decompensare acută (4.97%), însă acestea nu au fost mai
frecvente decât în grupul placebo (0%, 0,3% şi 6,74%). Numărul atacuril or vasculare cerebrale letale
sau infirmizante survenite pe perioada studiului a fost 20 în grupul cu bisoprolol şi 15 în grupul cu
placebo.
Studiul CIBIS III a investigat 1010 pacienţi cu vârsta peste 65 de ani, cu insuficienţă cardiacă cronică
uşoară pâ nă la moderată (ICC; clasa II sau III NYHA) şi cu fracţie de ejecţie ventriculară stângă ≤
35%, netrataţi anterior cu inhibitori ai ECA, beta -blocante sau blocante ale receptorului pentru
angiotensină. După un tratment iniţial de 6 luni cu bisoprolol sau e nalapril, pacienţii au fost trataţi
timp de 6 până la 24 de luni cu o combinaţie de bisoprolol şi enalapril.
S -a înregistrat o tendinţă de creştere a frecvenţei de agravare a ICC atunci când bisoprolol a fost
utilizat ca agent terapeutic în primele 6 luni de tratament. Conform analizei per protocol, nu s -a
demonstrat non- inferioritatea bisoprololului ca agent terapeutic iniţial, comparativ cu enalaprilul ca
agent terapeutic iniţial. Cu toate cestea, la finalul studiului cele două strategii de iniţiere a
tra tamentului ICC au avut o rată similară a morţii ca obiectiv final combinat şi a spitalizării (32.4% în
grupul tratat iniţial cu bisoprolol, faţă de 33.1% în grupul tratat iniţial cu enalapril, populaţie per -
protocol). Studiul demonstrează că bisoprolol poa te fi de asemenea utilizat la pacienţii vârstnici cu
ICC uşoară până la moderată.
10
De asemenea, bisoprolol este utilizat în tratamentul hipertensiunii arteriale şi anginei pectorale.
Administrarea acută de bisoprolol la pacienţii cu boală coronariană fără ICC reduce ritmul cardiac şi
volumul infarctului cerebral, şi prin urmare debitul cardiac şi consumul de oxigen.
Administrarea cronică scade rezistenţa periferică, iniţial mărită.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrare orală, bisoprololul este absorbit aproape în totalitate (> 90%) din tractul gastro -
intestinal şi, datorită metabolizării sale reduse de prim pasaj la nivel hepatic de aproximativ 10%, are
o biodisponibilitate absolută de aproximativ 90%.
Distribuţie
Volumul aparent de distribuţie este de 3,5 l/kg. Legarea de proteinele plasmatice a bisoprololului este
de aproximativ 30%.
Metabolizare şi eliminare
Bisoprololul este excretat din corp pe 2 căi cu eficacitate egală: 50% este metabolizat la nivel hepatic
în metaboliţi inactivi, care sunt excretaţi pe cale renală, iar 50% este excretată sub formă
nemetabolizată pe cale renală. De aceea, nu este, de regulă, necesară ajustarea dozei de bisoprolol la
pacienţii cu tulburări uşoare sau moderate ale funcţiei hepatice sau renal e. Clearance-ul total al
medicamentului este de aproximativ 15 l/oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 10- 12 ore.
Cinetica bisoprololului este liniară şi independentă de vârstă.
La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică în stadiu III NYHA, concentraţiile plasmatice de
bisoprolol sunt mai mari, iar timpul de înjumătăţire este prelungit comparativ cu voluntarii sănătoşi.
Concentraţiile plasmatice maxime la echilibru sunt 64±21 ng/m pentru o doză zilnică de 10 mg, iar
timpul de înjumătăţire este de 17 ±5 ore.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele prec linice din literatură nu indică vreun risc special pentru om, pe baza studiilor farmacologice
de siguranţă după administrarea în doză unică sau a dozelor repetate, genotoxicitate/mutagenitate sau
carcinogenitate.
Efecte asupra funcţiei de reproducere
În studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere, bisoprololul nu a influenţat fertilitatea sau
numărul de naşteri.
Similar altor beta -blocante, bisoprololul a determinat toxicitate maternă (scăderea alimentaţiei şi
scăderea greutăţii corporale) şi toxicitate embrio -fetală (creşterea incidenţei resorbţiei, reducerea
greutăţii la naştere, întârzierea dezvoltării fizice) la doze mari, dar nu a fost teratogen.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Bisoblock 5 mg
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Stearat de magneziu
Crospovidonă
Yellow PB 22812*
*conţine lactoză monohidrat, oxid galben de fer (E 172).
11
Bisoblock 10 mg
Lactoză monohidrat
Celuloză microcristalină
Steara t de magneziu
Crospovidonă
Beige PB 27215*
*conţine lactoză monohidrat , oxid galben de fer (E 172), oxid roșu de fer (E172).
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30°C.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 3 blistere a câte 10 comprimate.
Cutie cu 10 blistere a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ACTAVIS GROUP PTC ehf,
Reykjavikurvegur 76 -78
Hafnarfjördur, Islanda.
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
6073/ 2014/01 -02
6074/ 2014/01 -02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Autorizare - Ianuarie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2014
