TELMISARTAN EGIS 80 mg
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Telmisartan Egis 20 mg comprimate filmate
Telmisartan Egis 40 mg comprimate filmate
Telmisartan Egis 80 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine temisartan 20 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză 108,675 mg (sub formă de lactoză monohidrat)
Fiecare comprimat filmat conţine temisartan 40 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză 217,35 mg (sub formă de lactoză monohidrat)
Fiecare comprimat filmat conţine temisartan 80 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză 434,70 mg (sub formă de lactoză monohidrat)
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate de culoare galbenă, rotunde, marcate cu „20” pe o faţă şi cu „T” pe cealaltă faţă.
Diametru: aproximativ 7,25 mm
Comprimate filmate de culoare galbenă, având formă de capsulă, marcate cu “40” pe o faţă şi cu “T”
pe cealaltă faţă. Dimensiuni: aproximativ 12,1 mm x 6,1 mm
Comprimate filmate de culoare galbenă, având formă de capsulă, marcate cu “80” pe o faţă şi cu “T”
pe cealaltă faţă. Dimensiuni: aproximativ 16,3 mm x 8,0 mm
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la pacienţii adulţi cu:
boală cardiovasculară aterotrombotică manifestă (antecedente de boală cardiacă coronariană,
accident vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
diabet zaharat de tip 2 cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale:
Doza eficace uzuală este de 40 mg o dată pe zi. Unii pacienţi pot beneficia de efect terapeutic la o
doză zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu este atinsă valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de
telmisartan poate fi crescută până la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi
utilizat în asociere cu diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un
efect aditiv celui al telmisartanului în ceea ce priveşte efectul hipotensor. Când se intenţionează
creşterea dozei, trebuie avut în vedere faptul că efectul antihipertensiv maxim este obţinut în general
după 4 până la 8 săptămâni de la iniţierea tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se cunoaşte dacă doze de telmisartan mai mici de 80
mg sunt eficiente în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o
atentă monitorizare a tensiunii arteriale şi, dacă este necesar, poate fi necesară ajustarea dozelor
medicamentelor utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale..
Grupe speciale de pacienţi:
Pacienți cu insuficienţă renală
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată. Experienţa
referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu insuficienţă renală severă sau cărora li se
efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze
iniţiale mai mici, de 20 mg (vezi pct. 4.4).
Pacienți cu insuficienţă hepatică
Telmisartan Egis este contraindicat la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct.4.3).
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie să depăşească
40 mg o dată pe zi ( vezi pct. 4.4).
Pacienți vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranța și eficacitatea administrării telmisartanului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au
fost stabilite. Datele curente disponibile sunt descrise la pct. 5.1 și 5.2, dar nu se pot face recomandări
în ceea ce privește modul de administrare.
Mod de administrare
Comprimatele de telmisartan se administrează pe cale orală, o singură dată pe zi, cu o cantitate de
lichid, cu sau fără alimente.
Precauţii care trebuie luate înainte de manipularea sau administrarea medicamentului
Telmisartan trebuie păstrat in blisterul sigilat din cauza proprietăţii higroscopice a comprimatelor.
Comprimatele trebuie scoase din blister imediat înainte de administrare.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1
Trimestrele II şi III ale sarcinii (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
Tulburări biliare obstructive
Insuficienţă hepatică severă
Administrarea concomitentă a Telmisartan Egis cu medicamente care conțin aliskiren este
contraindicată la pacienții cu diabet zaharat sau insuficiență renală (RFG<60 ml/min și 1,73 m
2) (vezi
pct. 4.2, și 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcina:
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu
excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute la tratamente
antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în
timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul
alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică:
Telmisartanul nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau
insuficienţă hepatică severă (vezi pct.4.3) deoarece telmisartanul este eliminat în principal pe cale
biliară. La aceşti pacienţi, este de aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmisartanul
trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune arterială renovasculară:
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală atunci când pacienţii cu
stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale care irigă rinichiul unic funcţional,
sunt trataţi cu medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal:
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei
la pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu telmisartan. Nu există experienţă în ceea ce priveşte
administrarea telmisartanului la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară:
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie în urma terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după
administrarea primei doze de telmisartan. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a se
administra telmisartan. Hipovolemia şi/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra
telmisartan.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de
diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron:
La pacienţii al căror tonus vascular şi funcţie renală depind predominant de activitatea sistemului
renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu
o patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care
influenţează acest sistem, de exemplu telmisartan, a fost asociat cu hipotensiune arterială acută,
hiperazotemie, oligurie sau, rareori cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar
Pacienţii cu hiperaldosteronism primar, nu vor răspunde, în general, la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Ca urmare, utilizarea
telmisartanului nu este recomandată.
Stenoză de valvă aortică şi stenoză de valvă mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Similar utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul utilizării
medicamentului la pacienţii cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică
obstructivă.
Pacienţi cu diabet zaharat trataţi cu insulină sau cu antidiabetice
La aceşti pacienţi poate apare hipoglicemie în timpul tratamentului cu telmisartan. De aceea, trebuie
avută în vedere o monitorizare corespunzătoare a glicemiei, putând fi necesară o modificare a dozei de
insulină sau de antidiabetic, atunci când este cazul.
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate
determina hiperkaliemie.
La vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă renală, la pacienţii diabetici, la pacienţii care sunt trataţi
concomitent cu alte medicamente care pot creşte potasemia, şi/sau la pacienţii cu tulburări apărute în
cursul tratamentului, hiperkaliemia poate pune viaţa în pericol.
Înainte de a lua în considerare administrarea concomitentă de medicamente care influenţează sistemul
renină-angiotensină-aldosteron, trebuie evaluat raportul beneficiu/risc.
Principalii factori de risc care trebuie luaţi în considerare în cazul hiperkaliemiei sunt:
Diabet zaharat, insuficienţă renală, vârstă (> 70 ani)
Terapie asociată cu unul sau mai multe medicamente care influenţează sistemul renină-
angiotensină-aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice
de medicamente care pot determina hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu,
diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS inclusiv inhibitori
selectivi COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus), şi trimetoprim
Evenimente intercurente, în mod special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză
metabolică, înrăutăţirea funcţiei renale, înrăutăţirea bruscă a afecţiunii renale (de exemplu în
caz de boli infecţioase), liză celulară, (de exemplu ischemie acută periferică, rabdomioliză,
traumatism extins).
La pacienţii cu factori de risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei serice a
potasiului (vezi pct.4.5).
Lactoza
Deoarece Telmisartan Egis conţine lactoză monohidrat, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de
intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză, nu
trebuie să utilizeze acest medicament.
Diferenţe etnice
După cum s-a observat şi în cazul utilizării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la
pacienţii aparţinând rasei negre comparativ cu cei de altă rasă, posibil din cauza reninemiei scăzute la
pacienţii hipertensivi aparţinând rasei negre.
Alte precauţii
Similar altor medicamente antihipertensive, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu
cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct
miocardic sau a accidentului vascular cerebral.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Digoxina
La administrarea concomitentă a telmisartanului cu digoxină s-a observat o creștere a concentrației
plasmatice maxime (49%) și a concentrației (20%). La inițierea tratamentului, ajustarea și întreruperea
acestuia trebuie monitorizată concentrația plasmatică a digoxinei pentru a menține nivelul acesteia la
doze terapeutice.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron,
telmisartanul poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării
concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare
care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai
COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează concomitent medicamentele mai sus menţionate. Riscul este crescut în special în cazul
asocierii cu diuretice care economisesc potasiul şi când se asociază cu substituenţi de sare care
conţin potasiu. De exemplu, o asociere cu inhibitori ai ECA sau AINS prezintă un risc mai mic, dacă
se respectă întocmai precauţiile pentru utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă:
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu:
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă
de diuretice. Diureticele care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren
sau amilorid, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu pot determina
creşterea semnificativă a concentraţiilor serice de potasiu. Dacă, din cauza unei hipokaliemii
justificate, este recomandată asocierea, acestea trebuie folosite cu prudenţă şi cu o frecventă
monitorizare a concentraţiilor serice de potasiu.
Litiu:
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi
cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale
concentraţiei serice a litiului şi ale toxicitatăţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor serice de litiu, dacă administrarea concomitentă se dovedeşte a fi necesară.
Administrarea concomitentă necesită precauţie:
Medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene:
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice anti-inflamatoare recomandate, inhibitorii
COX-2 şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II. La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau
pacienţi vârstnici cu funcţia renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II cu medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate determina deteriorarea
ulterioară a funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă.
Ca urmare, aceste medicamente trebuie administrate concomitent cu precauţie, în special la vârstnici.
După iniţierea tratamentului asociat şi, ulterior periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi
trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale.
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a determinat o creştere de
până la 2,5 ori a ASC
0-24 şi a Cmax pentru ramipril şi ramiprilat. Relevanţa clinică a acestei observaţii
nu este cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă):
Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de ansă) şi
hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se inițiază administrarea de telmisartan, se poate produce o
depleţie volemică şi risc consecutiv de hipotensiune arterială.
Se va lua în considerare la administrarea concomitentă:
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scăderea a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea
concomitentă a altor medicamente antihipertensive.
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze
efectele hipotensive ale tuturor antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină.
În plus, hipotensiunea arterială ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau
antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică):
Reducerea efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu este recomandat în timpul primului
trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este
contraindicat în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Nu există date adecvate privind utilizarea telmisartanului la gravide. Studiile la animale au evidenţiat
efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în
timpul primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a
riscului nu poate fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului
tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această
clasă de medicamente. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide
trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit, în
cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie inițiat
tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi
trei de sarcină induce fetotoxicitate la om (diminuarea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârzierea
procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperkaliemie). (Vezi şi pct. 5.3). Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a
apărut din perioada trimestrului doi de sarcină, se recomandă investigarea cu ultrasunete a funcţiei
renale şi a craniului.
Nou-născuţii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub
atentă observaţie din cauza hipotensiunii arteriale (vezi şi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea telmisartan în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Telmisartan Egis în timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente
alternative cu profil de siguranţă mai bine stabilit, în special în cazul alăptării unui copil nou-născut
sau născut prematur.
Fertilitatea:
În studiile preclinice nu au fost observate efecte ale Telmisartan Egis asupra fertilităţii masculine şi
feminine.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să aibă în vedere
posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului cu un
medicament antihipertensiv cum este Telmisartan Egis.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reacţiile adverse grave includ reacţii anafilactice şi angioedem, care pot apărea rareori (≥1/10000 până
la <1/1000) şi insuficienţă renală acută.
În studiile clinice controlate care au inclus pacienţi trataţi pentru hipertensiune arterială, incidenţa
globală a reacțiilor adverse raportată în cazul administrării telmisartanului a fost comparabilă cu cea în
cazul administrării placebo (41,4 % faţă de 43,9 %). Incidenţa reacțiilor adverse nu a fost dependentă
de doza administrată, sexul, vârsta sau originea etnică a pacienţilor.
Profilul de siguranţă al telmisartanului la pacienţi trataţi pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare
a fost similar cu cel obţinut la pacienţi hipertensivi.
Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice controlate la pacienţi
trataţi pentru hipertensiune arterială şi din raportările de după punerea pe piaţă a medicamentului.
Tabelul de mai jos include, de asemenea, reacțiile adverse grave și reacțiile adverse care au determinat
întreruperea administrării raportate în cadrul a trei studii clinice de lungă durată, care au inclus 21642
pacienţi trataţi cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare timp de până la şase ani.
Reacţiile adverse sub formă de tabel
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa lor de apariţie utilizând următoarea
convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi
<1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate
fi estimată din datele disponibile).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului urinar inclusiv cistită, infecţie a cailor respiratorii
superioare inclusiv faringită şi sinuzită,
Rare: Sepsis, inclusiv cu final letal
1
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: Eozinofilie, trombocitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: reacţii anafilactice, hipersensibilitate
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
Rare: Hipoglicemie (la pacienţii diabetici)
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie
Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincope
Rare: Somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: Tulburări de vedere
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială
2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee, tuse
Foarte rare: Boală pulmonară interstiţială
3
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Dureri abdominale, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Xerostomie, disconfort gastric, disgeuzie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
4
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Angioedem (de asemenea cu evoluţie letală), eczema, eritem, urticarie, erupţii
determinate de administrarea medicamentului, erupţii cutanate toxice,
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin ftrecvente: Dureri de spate (de exemplu sciatică), spasme musculare, mialgie,
Rare: Artralgie, durere la nivelul extremităţilor, dureri la nivelul tendoanelor
(simptome asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală inclusiv insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: Creşterea valorilor creatininei serice
Rare: Scăderea valorilor hemoglobinei, creşterea valorilor plasmatice ale acidului
uric, creşterea concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice, creşterea
concentraţiei sanguine a creatin fosfokinazei,
(1,2,3, 4 : pentru informaţii suplimentare, a se vedea sub-punctul. “Descrierea reacțiilor adverse
selectate”).
Descrierea reacțiilor adverse selectate
Sepsis
În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul
administrării telmisartan comparativ cu placebo. Aceast eveniment ar putea fi numai întâmplător sau
ar putea fi legat de un mecanism necunoscut până în prezent (vezi de asemenea pct. 5.1).
Hipotensiune arterială
Această reacţie adversă la medicament a fost raportată ca fiind frecventă la pacienţi cu tensiune
arterială controlată, care au fost trataţi cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare în
plus faţă de tratamentul standard.
Boală pulmonară interstiţială
Din experienţa de după punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de boală pulmonară interstiţială în
asociere temporală cu administrarea de telmisartan.Cu toate acestea, nu a fost stabilită o relaţie de
cauzalitate.
4. Funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice
Cele mai frecvente cazuri de funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice raportate în cadrul
experienţei după punerea pe piaţă au apărut la pacienţi japonezi. Pacienţii japonezi sunt mai predispuşi
la manifestarea acestor reacţii adverse.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
Simptome:
Cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea arterială şi
tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creşterea creatininemiei şi insuficienţă
renală acută.
Tratament:
Telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi suportiv. Abordarea terapeutică depinde de durata de timp
care a trecut de la momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ
inducerea vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în
tratamentul supradozajului. Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale
electroliţilor şi creatininei. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie
supină şi trebuie să li se administreze soluţii pentru substituţie rapidă a plasmei şi electroliţilor.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), eficace
după administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de
pe locul său de legare la nivelul subtipului de receptor AT
1, responsabil de acţiunile cunoscute ale
angiotensinei II. Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT
1.
Telmisartanul se leagă selectiv de receptorul AT
1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu
prezintă afinitate pentru alţi receptori, inclusiv receptorii AT
2 sau alţi receptori AT mai puţin
cunoscuţi. Rolul funcţional al acestor receptori nu este cunoscut, nici efectul posibilei lor
suprastimulări de către angiotensina II, a cărei concentraţie este crescutã de către telmisartan.
Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan. Telmisartanul nu inhibă
renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie
a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. De aceea, nu este de
aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină. La om, administrarea unei doze de
telmisartan 80 mg inhibă aproape complet creşterea tensiunii arteriale determinată de angiotensina II.
Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă măsurabil timp de până la 48 ore.
Eficacitate clinică şi siguranţă în utilizare:
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore de la adminsitrarea primei doze
de telmisartan. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în general, în decurs de 4 până la
8 săptămâni de la iniţierea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea
administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator.
Aceasta se confirmă şi prin raportul concentraţiei înaintea dozei următoare/concentraţie maximă, care
se menţine în mod constant peste 80 %, valoare observată după administrarea dozelor de telmisartan
40 şi 80 mg, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei relaţii
dependente de doză, referitoare la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice
(TAS). În această privinţă, datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt neconcludente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea arterială sistolică cât şi pe
cea diastolică fără a influenţa frecvenţa cardiacă. Contribuţia efectelor diuretic şi natriuretic al
medicamentului la activitatea sa hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului
ca antihipertensiv este comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de
antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina,
atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan tensiunea arterială revine treptat, în decurs de
câteva zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni de rebound.
Frecvenţa tusei neproductive a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan comparativ
cu cei trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie, în cadrul studiilor clinice care compară direct cele
două tratamente antihipertensive.
Prevenţia cardiovasculară
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global
Endpoint Trial) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale combinaţiei dintre telmisartan
şi ramipril asupra evenimentelor cardiovasculare la 25.620 pacienţi, cu vârsta de 55 ani sau peste, cu
antecedente de boală ischemică coronariană, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitor,
afecţiuni arteriale periferice sau diabet zaharat de tip II însoţit de leziuni documentate ale organelor
ţintă (de exemplu retinopatie, hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care
reprezintă grupa de populaţie cu risc pentru evenimente cardiovasculare.
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg
(n = 8542), ramipril 10 mg (n = 8576) sau asocierea telmisartan 80 mg cu ramipril 10 mg (n = 8502) şi
au fost urmăriţi pentru o perioadă medie de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea incidenţei
evenimentelor cuprinse în criteriul de evaluare principal compus constând din deces de cauză
cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru
insuficienţă cardiacă congestivă. Incidenţa rezultatelor primare a fost similară la grupul tratat cu
telmisartan (16,7%) şi cu ramipril (16,5%). Riscul relativ pentru telmisartan comparativ cu ramipril a
fost de 1,01 (97,5 % IÎ 0,93 – 1,10, valoarea p (non-inferioritate) = 0,0019 cu o limită la 1,13). Rata
mortalităţii de orice cauză a fost de 11,6% la pacienţi trataţi cu telmisartan şi de respectiv 11,8% la cei
trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind criteriul de evaluare final secundar prestabilit prin protocol au arătat că
telmisartanul are o eficacitate similară cu a ramiprilului, în ceea ce priveşte decesul de cauză
cardiovasculară, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,99 (97,5 % IÎ
0,90 – 1,08, valoarea p (non-inferioritate) = 0,0004)], care au constituit criteriul principal de evaluare
în studiul de referinţă HOPE (The Heart Outcomes Prevention Evaluation Study), care a investigat
efectul ramiprilului comparativ cu placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţi intoleranţi la IECA, după criterii de includere similare cu
studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu placebo
(n=2972), ambele fiind adăugate medicaţiei de bază. Durata medie de urmărire a studiului a fost de 4
ani şi 8 luni. Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic în ceea ce priveşte incidenţa
criteriului de evaluare final principal compus (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic
neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă)
15,7% la grupul tratat cu telmisartan şi 17.0% la grupul care a primit placebo, cu un risc relativ de
0,92 (95 % IÎ 0,.81 – 1,05, p = 0,22). S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartan faţă de placebo
în ceea ce priveşte criteriul de evaluare final secundar compus, prespecificat prin protocol, constând
din decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal
[0,87 (95% IÎ 0,76 – 1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu privind mortalitatea
cardiovasculară (indice de de hazard 1,03, 95% IÎ 0,85 – 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai putin frecvent, iar
hipotensiunea arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril.
Asocierea dintre telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare faţă de monoterapia cu
telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de orice cauză a fost numeric
mai mare în cazul administrării asociate. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie, insuficienţă
renală, hipotensiune şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu asocierea medicamentoasă. Prin
urmare, nu se recomandă administrarea combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril la acest grup de
populaţie.
În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular
cerebral” "Prevention Regimen For Effectively avoiding Second Strokes" (PRoFESS), la pacienţii de
50 de ani sau peste, care au avut recent un AVC a fost observată o creştere a incidenţei apariţiei sepsis-
ului în cazul administrării telmisartan de 0,70% comparativ cu placebo ( 0,49%) [RR 1,43 (95 %
interval de încredere 1,00 - 2,06)]; incidenţa cazurilor de sepsis cu evoluţie letală a fost crescută la
pacienţii trataţi cu telmisartan (0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo (0,16
%) [RR 2,07 (95 % interval de încredere 1,14 - 3,76)]. Această creştere a incidenţei apariţiei sepsis-
ului asociată cu administrarea de telmisartan poate constitui fie o descoperire întâmplătoare sau poate
fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea telmisartanului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost
stabilite.
Efectele de scădere a tensiunii arteriale pentru două doze de telmisartan au fost evaluate la 76 pacienţi
hipertensivi, în mare parte supraponderali, cu vârsta cuprinsă între 6 şi < 18 ani (greutate corporală ≥
20 kg şi ≤ 120 kg, medie 74.6 kg), după ce le-a fost administrat telmisartan 1 mg/kg (n = 29 trataţi) sau
2 mg/kg (n = 31 trataţi), pe o perioadă de patru săptămâni de tratament. De la includerea în studiu,
existenţa hipertensiunii arteriale secundare nu a fost studiată. La unii pacienţi investigaţi, dozele
utilizate au fost mai mari decât cele recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale la populaţia
adultă, ajungând la o doză zilnică comparabilă cu 160 mg, care a fost testată la adulţi. După ajustarea
pentru efectele pe grupe de vârstă, media modificărilor TAS faţă de valoarea iniţială (obiectivul
primar) a fost de -14.5 (1.7) mm Hg la grupul la care a fost administrat telmisartan 2 mg/kg group, -
9.7 (1.7) mm Hg la grupul la care a fost administrat telmisartan 1 mg/kg şi -6.0 (2.4) la grupul la care
s-a administrat placebo. Modificările ajustate ale TAD faţă de momentul iniţial au fost de -8.4 (1.5)
mm Hg, -4.5 (1.6) mm Hg şi, respectiv, -3.5 (2.1) mm Hg. Modificarea a fost dependentă de doză.
Datele de siguranţă provenite din acest studiu la pacienţi cu vârta cuprinsă între 6 până la < 18 ani au
apărut, în general, similare cu cele observate la adulţi. Siguranţa tratamentului cu telmisartan pe
termen lung la copii şi adolescenţi nu a fost evaluată.
Creşterea numărului de eozinofile, raportată la acest grup de pacienţi, nu a fost înregistrată la adulţi.
Nu este cunoscută semnificaţia clinică şi relevanţa acestei modificări.
Aceste date clinice nu permit ca să se formuleze concluzii privind eficacitatea și siguranța telmisartan
la copii şi adolescenţi hipertensivi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită este variabilă. Biodisponibilitatea
absolută medie pentru telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan
împreună cu alimente, scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC
0-∞)
a telmisartanului variază de la aproximativ 6 % (în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ
19 % (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile plasmatice
sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau
împreună cu alimente.
Liniaritate/non-liniaritate
Este de aşteptat ca uşoara scădere a ASC să nu producă scăderea eficacităţii terapeutice. Nu există o
relaţie liniară între doze şi concentraţiile plasmatice. C
max şi, în mai mică măsură ASC, cresc
disproporţionat în cazul administrării dozelor peste 40 mg.
Distribuţie
Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (99,5 %), în principal de albumină
şi de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu în condiţii de echilibru (V
dss)
este de aproximativ 500 litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare rezultând metabolitul glucuronoconjugat al compusului
iniţial. Nu s-a demonstrat nici o activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de eliminare biexponenţială cu un timp de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (C
max) şi în mai mică
măsură aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţionat cu
doza. Nu există dovezi privind acumularea relevantă clinic de telmisartan, în cazul utilizării dozelor
recomandate. Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o
influenţă relevantă asupra eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale,
în principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1% din doză. Clearance-ul
plasmatic total (Cl
tot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic
(aproximativ 1500 ml/ min).
Grupe speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Proprietăţile farmacocinetice pentru două doze de telmisartan au fost evaluate ca obiectiv secundar la
pacienţi hipertensivi (n = 57) cu vârsta cuprinsă între 6 până la < 18 ani după administrarea de
telmisartan 1 mg/kg sau 2 mg/kg, timp de patru săptămâni de tratament. Obiectivele farmacocinetice
au inclus determinarea valorii de echilibru a telmisartanului la copii şi adolescenţi, precum şi
investigarea legată de diferenţele de vârstă. Cu toate că studiul a fost prea mic pentru o evaluare
semnificativă a proprietăţilor farmacocinetice la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 12 ani,
rezultatele sunt în general în conformitate cu rezultatele observate la adulţi şi confirmă non-linearitatea
telmisartanului, în special pentru C
max.
Sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, Cmax şi ASC fiind de
aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile de la bărbaţi.
Vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de cei cu vârsta sub 65 de ani.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată şi severă au fost observate concentraţii
plasmatice duble. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă
au fost observate concentraţii plasmatice mai mici. Telmisartanul se leagă în proporţie mare de
proteinele plasmatice la pacienţii cu insuficienţă renală şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la pacienţii cu insuficienţă renală.
Insuficienţă hepatică
Studiile de farmacocinetică la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a biodisponibilităţii
absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la
pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină expunere comparabilă cu cea dată de dozele
din intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (eritrocite,
hemoglobinemie, hematocrit), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi ale
creatininei în sânge), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat
dilatare şi atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni,
ulcere sau inflamaţii) la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic, cunoscute din
studiile preclinice atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru
antagoniştii receptorilor angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe
cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia
celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de
conversie şi antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Deşi nu există date privind efectele teratogene, studiile la animale au indicat un risc moderat al
telmisartanului la nivelul dozelor toxice asupra dezvoltării postnatale a puilor cum sunt greutate
corporală mai mică, şi întârzierea deschiderii ochilor.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă; la
şobolan şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Hidroxid de sodiu
Povidonă (K-25)
Meglumină
Lactoză monohidrat
Crospovidonă
Oxid de fer galben (E172)
Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză
Dioxid de titan (E171)
Macrogol 400
Talc
Oxid de fer galben (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere Aluminiu/aluminiu- folie de aluminiu format la rece şi folie de aluminiu de înaltă tensiune.
Mărimea ambalajului
Blister a 14, 15, 28, 30, 56, 60, 84, 90 sau 98 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Egis Pharmaceuticals PLC
Keresztúri út 30-38, H-1106 Budapesta
Ungaria
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
4984/2012/01- 09
4985/2012/01- 09
4986/2012/01- 09
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Septembrie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2015
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Telmisartan Egis 20 mg comprimate filmate
Telmisartan Egis 40 mg comprimate filmate
Telmisartan Egis 80 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine temisartan 20 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză 108,675 mg (sub formă de lactoză monohidrat)
Fiecare comprimat filmat conţine temisartan 40 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză 217,35 mg (sub formă de lactoză monohidrat)
Fiecare comprimat filmat conţine temisartan 80 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză 434,70 mg (sub formă de lactoză monohidrat)
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate de culoare galbenă, rotunde, marcate cu „20” pe o faţă şi cu „T” pe cealaltă faţă.
Diametru: aproximativ 7,25 mm
Comprimate filmate de culoare galbenă, având formă de capsulă, marcate cu “40” pe o faţă şi cu “T”
pe cealaltă faţă. Dimensiuni: aproximativ 12,1 mm x 6,1 mm
Comprimate filmate de culoare galbenă, având formă de capsulă, marcate cu “80” pe o faţă şi cu “T”
pe cealaltă faţă. Dimensiuni: aproximativ 16,3 mm x 8,0 mm
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Hipertensiune arterială
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi.
Prevenţie cardiovasculară
Reducerea morbidităţii cardiovasculare la pacienţii adulţi cu:
boală cardiovasculară aterotrombotică manifestă (antecedente de boală cardiacă coronariană,
accident vascular cerebral sau boală arterială periferică) sau
diabet zaharat de tip 2 cu leziuni demonstrate ale organelor ţintă
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale:
Doza eficace uzuală este de 40 mg o dată pe zi. Unii pacienţi pot beneficia de efect terapeutic la o
doză zilnică de 20 mg. În cazurile în care nu este atinsă valoarea propusă a tensiunii arteriale, doza de
telmisartan poate fi crescută până la cel mult 80 mg o dată pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi
utilizat în asociere cu diuretice de tip tiazidic, cum este hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un
efect aditiv celui al telmisartanului în ceea ce priveşte efectul hipotensor. Când se intenţionează
creşterea dozei, trebuie avut în vedere faptul că efectul antihipertensiv maxim este obţinut în general
după 4 până la 8 săptămâni de la iniţierea tratamentului (vezi pct. 5.1).
Prevenţie cardiovasculară
Doza recomandată este de 80 mg o dată pe zi. Nu se cunoaşte dacă doze de telmisartan mai mici de 80
mg sunt eficiente în reducerea morbidităţii cardiovasculare.
La iniţierea tratamentului cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare, se recomandă o
atentă monitorizare a tensiunii arteriale şi, dacă este necesar, poate fi necesară ajustarea dozelor
medicamentelor utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale..
Grupe speciale de pacienţi:
Pacienți cu insuficienţă renală
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată. Experienţa
referitoare la administrarea medicamentului la pacienţi cu insuficienţă renală severă sau cărora li se
efectuează hemodializă este limitată. La aceşti pacienţi se recomandă utilizarea unei doze
iniţiale mai mici, de 20 mg (vezi pct. 4.4).
Pacienți cu insuficienţă hepatică
Telmisartan Egis este contraindicat la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct.4.3).
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată doza utilizată nu trebuie să depăşească
40 mg o dată pe zi ( vezi pct. 4.4).
Pacienți vârstnici
Nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici.
Copii şi adolescenţi
Siguranța și eficacitatea administrării telmisartanului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au
fost stabilite. Datele curente disponibile sunt descrise la pct. 5.1 și 5.2, dar nu se pot face recomandări
în ceea ce privește modul de administrare.
Mod de administrare
Comprimatele de telmisartan se administrează pe cale orală, o singură dată pe zi, cu o cantitate de
lichid, cu sau fără alimente.
Precauţii care trebuie luate înainte de manipularea sau administrarea medicamentului
Telmisartan trebuie păstrat in blisterul sigilat din cauza proprietăţii higroscopice a comprimatelor.
Comprimatele trebuie scoase din blister imediat înainte de administrare.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1
Trimestrele II şi III ale sarcinii (vezi pct. 4.4 şi 4.6)
Tulburări biliare obstructive
Insuficienţă hepatică severă
Administrarea concomitentă a Telmisartan Egis cu medicamente care conțin aliskiren este
contraindicată la pacienții cu diabet zaharat sau insuficiență renală (RFG<60 ml/min și 1,73 m
2) (vezi
pct. 4.2, și 5.1).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Sarcina:
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu
excepţia cazurilor în care continuarea terapiei cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II
este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide trebuie trecute la tratamente
antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit în cazul administrării lor în
timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie început tratamentul
alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).
Insuficienţă hepatică:
Telmisartanul nu trebuie administrat la pacienţi cu colestază, tulburări biliare obstructive sau
insuficienţă hepatică severă (vezi pct.4.3) deoarece telmisartanul este eliminat în principal pe cale
biliară. La aceşti pacienţi, este de aşteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Telmisartanul
trebuie utilizat cu precauţie la pacienţi cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată.
Hipertensiune arterială renovasculară:
Există un risc crescut de hipotensiune arterială severă şi de insuficienţă renală atunci când pacienţii cu
stenoză bilaterală a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale care irigă rinichiul unic funcţional,
sunt trataţi cu medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron.
Insuficienţă renală şi transplant renal:
Se recomandă monitorizarea periodică a valorilor concentraţiilor serice ale potasiului şi ale creatininei
la pacienţii cu insuficienţă renală trataţi cu telmisartan. Nu există experienţă în ceea ce priveşte
administrarea telmisartanului la pacienţii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculară:
La pacienţii cu hipovolemie şi/sau hiponatremie în urma terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate,
diareei sau vărsăturilor, poate să apară hipotensiune arterială simptomatică, mai ales după
administrarea primei doze de telmisartan. Astfel de afecţiuni trebuie corectate înainte de a se
administra telmisartan. Hipovolemia şi/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra
telmisartan.
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA):
Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de
diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată
blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor
angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).
Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai
sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale,
valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale.
Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu
nefropatie diabetică.
Alte afecţiuni asociate cu stimularea sistemului renină-angiotensină-aldosteron:
La pacienţii al căror tonus vascular şi funcţie renală depind predominant de activitatea sistemului
renină-angiotensină-aldosteron (de exemplu pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă sau cu
o patologie renală preexistentă, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care
influenţează acest sistem, de exemplu telmisartan, a fost asociat cu hipotensiune arterială acută,
hiperazotemie, oligurie sau, rareori cu insuficienţă renală acută (vezi pct. 4.8).
Hiperaldosteronism primar
Pacienţii cu hiperaldosteronism primar, nu vor răspunde, în general, la tratamentul cu medicamente
antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Ca urmare, utilizarea
telmisartanului nu este recomandată.
Stenoză de valvă aortică şi stenoză de valvă mitrală, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă
Similar utilizării altor vasodilatatoare, este necesară precauţie deosebită în cazul utilizării
medicamentului la pacienţii cu stenoză aortică, stenoză mitrală sau cardiomiopatie hipertrofică
obstructivă.
Pacienţi cu diabet zaharat trataţi cu insulină sau cu antidiabetice
La aceşti pacienţi poate apare hipoglicemie în timpul tratamentului cu telmisartan. De aceea, trebuie
avută în vedere o monitorizare corespunzătoare a glicemiei, putând fi necesară o modificare a dozei de
insulină sau de antidiabetic, atunci când este cazul.
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care influenţează sistemul renină-angiotensină-aldosteron poate
determina hiperkaliemie.
La vârstnici, la pacienţii cu insuficienţă renală, la pacienţii diabetici, la pacienţii care sunt trataţi
concomitent cu alte medicamente care pot creşte potasemia, şi/sau la pacienţii cu tulburări apărute în
cursul tratamentului, hiperkaliemia poate pune viaţa în pericol.
Înainte de a lua în considerare administrarea concomitentă de medicamente care influenţează sistemul
renină-angiotensină-aldosteron, trebuie evaluat raportul beneficiu/risc.
Principalii factori de risc care trebuie luaţi în considerare în cazul hiperkaliemiei sunt:
Diabet zaharat, insuficienţă renală, vârstă (> 70 ani)
Terapie asociată cu unul sau mai multe medicamente care influenţează sistemul renină-
angiotensină-aldosteron şi/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice
de medicamente care pot determina hiperkaliemie sunt substituenţi de sare care conţin potasiu,
diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS inclusiv inhibitori
selectivi COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus), şi trimetoprim
Evenimente intercurente, în mod special deshidratare, decompensare cardiacă acută, acidoză
metabolică, înrăutăţirea funcţiei renale, înrăutăţirea bruscă a afecţiunii renale (de exemplu în
caz de boli infecţioase), liză celulară, (de exemplu ischemie acută periferică, rabdomioliză,
traumatism extins).
La pacienţii cu factori de risc, se recomandă monitorizarea atentă a valorii concentraţiei serice a
potasiului (vezi pct.4.5).
Lactoza
Deoarece Telmisartan Egis conţine lactoză monohidrat, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de
intoleranţă la galactoză, deficit de lactază Lapp sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză, nu
trebuie să utilizeze acest medicament.
Diferenţe etnice
După cum s-a observat şi în cazul utilizării inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul şi alţi
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai puţin eficace ca antihipertensive la
pacienţii aparţinând rasei negre comparativ cu cei de altă rasă, posibil din cauza reninemiei scăzute la
pacienţii hipertensivi aparţinând rasei negre.
Alte precauţii
Similar altor medicamente antihipertensive, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu
cardiopatie ischemică sau boală cardiovasculară ischemică poate determina apariţia unui infarct
miocardic sau a accidentului vascular cerebral.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Digoxina
La administrarea concomitentă a telmisartanului cu digoxină s-a observat o creștere a concentrației
plasmatice maxime (49%) și a concentrației (20%). La inițierea tratamentului, ajustarea și întreruperea
acestuia trebuie monitorizată concentrația plasmatică a digoxinei pentru a menține nivelul acesteia la
doze terapeutice.
Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină-aldosteron,
telmisartanul poate provoca hiperkaliemie (vezi pct. 4.4). Riscul poate creşte în cazul administrării
concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenţi de sare
care conţin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor
angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai
COX-2), heparină, imunosupresoare (ciclosporină sau tacrolimus) şi trimetoprim.
Apariţia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se
administrează concomitent medicamentele mai sus menţionate. Riscul este crescut în special în cazul
asocierii cu diuretice care economisesc potasiul şi când se asociază cu substituenţi de sare care
conţin potasiu. De exemplu, o asociere cu inhibitori ai ECA sau AINS prezintă un risc mai mic, dacă
se respectă întocmai precauţiile pentru utilizare.
Nu se recomandă administrarea concomitentă:
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu:
Antagoniştii receptorilor angiotensinei II cum este telmisartanul, atenuează pierderea de potasiu indusă
de diuretice. Diureticele care economisesc potasiu, de exemplu spironolactonă, eplerenonă, triamteren
sau amilorid, suplimentele de potasiu sau substituenţii de sare care conţin potasiu pot determina
creşterea semnificativă a concentraţiilor serice de potasiu. Dacă, din cauza unei hipokaliemii
justificate, este recomandată asocierea, acestea trebuie folosite cu prudenţă şi cu o frecventă
monitorizare a concentraţiilor serice de potasiu.
Litiu:
În timpul administrării concomitente a litiului cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei şi
cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, inclusiv telmisartan, s-au raportat creşteri reversibile ale
concentraţiei serice a litiului şi ale toxicitatăţii acestuia. Se recomandă monitorizarea atentă a
concentraţiilor serice de litiu, dacă administrarea concomitentă se dovedeşte a fi necesară.
Administrarea concomitentă necesită precauţie:
Medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene:
AINS (de exemplu acid acetilsalicilic în doze terapeutice anti-inflamatoare recomandate, inhibitorii
COX-2 şi AINS ne-selective) pot reduce efectul antihipertensiv al antagoniştilor receptorilor
angiotensinei II. La unii pacienţi cu funcţia renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau
pacienţi vârstnici cu funcţia renală compromisă), administrarea concomitentă de antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II cu medicamente care inhibă ciclo-oxigenaza, poate determina deteriorarea
ulterioară a funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă.
Ca urmare, aceste medicamente trebuie administrate concomitent cu precauţie, în special la vârstnici.
După iniţierea tratamentului asociat şi, ulterior periodic, pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi
trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale.
În cadrul unui studiu, administrarea concomitentă de telmisartan şi ramipril a determinat o creştere de
până la 2,5 ori a ASC
0-24 şi a Cmax pentru ramipril şi ramiprilat. Relevanţa clinică a acestei observaţii
nu este cunoscută.
Diuretice (tiazide sau diuretice de ansă):
Dacă pe fondul unui tratament cu diuretice în doze mari, cum sunt furosemid (diuretic de ansă) şi
hidroclorotiazidă (diuretic tiazidic) se inițiază administrarea de telmisartan, se poate produce o
depleţie volemică şi risc consecutiv de hipotensiune arterială.
Se va lua în considerare la administrarea concomitentă:
Alte medicamente antihipertensive
Efectul telmisartanului de scăderea a tensiunii arteriale poate fi crescut prin administrarea
concomitentă a altor medicamente antihipertensive.
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-
angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor
receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor
adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv
insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra
SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).
Pe baza proprietăţilor lor farmacologice, este de aşteptat ca următoarele medicamente să potenţeze
efectele hipotensive ale tuturor antihipertensivelor, inclusiv ale telmisartanului: baclofen, amifostină.
În plus, hipotensiunea arterială ortostatică poate fi agravată de alcool etilic, barbiturice, opioide sau
antidepresive.
Corticosteroizi (administrare sistemică):
Reducerea efectului antihipertensiv.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II nu este recomandat în timpul primului
trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II este
contraindicat în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.3 şi 4.4).
Nu există date adecvate privind utilizarea telmisartanului la gravide. Studiile la animale au evidenţiat
efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).
Dovezile epidemiologice legate de riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitori ECA în
timpul primului trimestru al sarcinii nu au fost concludente; cu toate acestea, o creştere uşoară a
riscului nu poate fi exclusă. În timp ce nu există date epidemiologice controlate asupra riscului
tratamentului cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, pot exista riscuri similare pentru această
clasă de medicamente. Cu excepţia cazurilor în care continuarea tratamentului cu antagonişti ai
receptorilor angiotensinei II este considerată esenţială, pacientele care intenţionează să rămână gravide
trebuie trecute pe tratamente antihipertensive alternative, care au un profil de siguranţă bine stabilit, în
cazul administrării lor în timpul sarcinii. În momentul în care sarcina este diagnosticată, tratamentul cu
antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie oprit imediat şi, dacă este necesar, trebuie inițiat
tratamentul alternativ.
Expunerea la tratamentul cu antagonişti ai receptorilor angiotensinei II în perioada trimestrului doi şi
trei de sarcină induce fetotoxicitate la om (diminuarea funcţiei renale, oligohidroamnios, întârzierea
procesului de osificare a craniului) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială,
hiperkaliemie). (Vezi şi pct. 5.3). Dacă expunerea la antagonişti ai receptorilor angiotensinei II a
apărut din perioada trimestrului doi de sarcină, se recomandă investigarea cu ultrasunete a funcţiei
renale şi a craniului.
Nou-născuţii ale căror mame au utilizat antagonişti ai receptorilor angiotensinei II trebuie ţinuţi sub
atentă observaţie din cauza hipotensiunii arteriale (vezi şi pct. 4.3 şi 4.4).
Alăptarea
Deoarece nu sunt disponibile informaţii în legătură cu utilizarea telmisartan în timpul alăptării, nu este
recomandată administrarea Telmisartan Egis în timpul alăptării şi sunt de preferat tratamente
alternative cu profil de siguranţă mai bine stabilit, în special în cazul alăptării unui copil nou-născut
sau născut prematur.
Fertilitatea:
În studiile preclinice nu au fost observate efecte ale Telmisartan Egis asupra fertilităţii masculine şi
feminine.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Atunci când pacientul trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje trebuie să aibă în vedere
posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau somnolenţei în timpul tratamentului cu un
medicament antihipertensiv cum este Telmisartan Egis.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă
Reacţiile adverse grave includ reacţii anafilactice şi angioedem, care pot apărea rareori (≥1/10000 până
la <1/1000) şi insuficienţă renală acută.
În studiile clinice controlate care au inclus pacienţi trataţi pentru hipertensiune arterială, incidenţa
globală a reacțiilor adverse raportată în cazul administrării telmisartanului a fost comparabilă cu cea în
cazul administrării placebo (41,4 % faţă de 43,9 %). Incidenţa reacțiilor adverse nu a fost dependentă
de doza administrată, sexul, vârsta sau originea etnică a pacienţilor.
Profilul de siguranţă al telmisartanului la pacienţi trataţi pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare
a fost similar cu cel obţinut la pacienţi hipertensivi.
Reacţiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice controlate la pacienţi
trataţi pentru hipertensiune arterială şi din raportările de după punerea pe piaţă a medicamentului.
Tabelul de mai jos include, de asemenea, reacțiile adverse grave și reacțiile adverse care au determinat
întreruperea administrării raportate în cadrul a trei studii clinice de lungă durată, care au inclus 21642
pacienţi trataţi cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare timp de până la şase ani.
Reacţiile adverse sub formă de tabel
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţa lor de apariţie utilizând următoarea
convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi
<1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate
fi estimată din datele disponibile).
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravităţii.
Infecţii şi infestări
Mai puţin frecvente: Infecţie a tractului urinar inclusiv cistită, infecţie a cailor respiratorii
superioare inclusiv faringită şi sinuzită,
Rare: Sepsis, inclusiv cu final letal
1
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: Eozinofilie, trombocitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare: reacţii anafilactice, hipersensibilitate
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Mai puţin frecvente: Hiperkaliemie
Rare: Hipoglicemie (la pacienţii diabetici)
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: Insomnie, depresie
Rare: Anxietate
Tulburări ale sistemului nervos
Mai puţin frecvente: Sincope
Rare: Somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: Tulburări de vedere
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: Vertij
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Bradicardie
Rare: Tahicardie
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Hipotensiune arterială
2, hipotensiune arterială ortostatică
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: Dispnee, tuse
Foarte rare: Boală pulmonară interstiţială
3
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin frecvente: Dureri abdominale, diaree, dispepsie, flatulenţă, vărsături
Rare: Xerostomie, disconfort gastric, disgeuzie
Tulburări hepatobiliare
Rare: Funcţie hepatică anormală/tulburări hepatice
4
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: Prurit, hiperhidroză, erupţie cutanată tranzitorie
Rare: Angioedem (de asemenea cu evoluţie letală), eczema, eritem, urticarie, erupţii
determinate de administrarea medicamentului, erupţii cutanate toxice,
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin ftrecvente: Dureri de spate (de exemplu sciatică), spasme musculare, mialgie,
Rare: Artralgie, durere la nivelul extremităţilor, dureri la nivelul tendoanelor
(simptome asemănătoare tendinitei)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Insuficienţă renală inclusiv insuficienţă renală acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: Durere toracică, astenie (slăbiciune)
Rare: Afecţiune asemănătoare gripei
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: Creşterea valorilor creatininei serice
Rare: Scăderea valorilor hemoglobinei, creşterea valorilor plasmatice ale acidului
uric, creşterea concentraţiilor plasmatice ale enzimelor hepatice, creşterea
concentraţiei sanguine a creatin fosfokinazei,
(1,2,3, 4 : pentru informaţii suplimentare, a se vedea sub-punctul. “Descrierea reacțiilor adverse
selectate”).
Descrierea reacțiilor adverse selectate
Sepsis
În cadrul studiului PRoFESS a fost observată o incidenţă sporită a apariţiei sepsisului în cazul
administrării telmisartan comparativ cu placebo. Aceast eveniment ar putea fi numai întâmplător sau
ar putea fi legat de un mecanism necunoscut până în prezent (vezi de asemenea pct. 5.1).
Hipotensiune arterială
Această reacţie adversă la medicament a fost raportată ca fiind frecventă la pacienţi cu tensiune
arterială controlată, care au fost trataţi cu telmisartan pentru reducerea morbidităţii cardiovasculare în
plus faţă de tratamentul standard.
Boală pulmonară interstiţială
Din experienţa de după punerea pe piaţă, au fost raportate cazuri de boală pulmonară interstiţială în
asociere temporală cu administrarea de telmisartan.Cu toate acestea, nu a fost stabilită o relaţie de
cauzalitate.
4. Funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice
Cele mai frecvente cazuri de funcţie hepatică anormală/ tulburări hepatice raportate în cadrul
experienţei după punerea pe piaţă au apărut la pacienţi japonezi. Pacienţii japonezi sunt mai predispuşi
la manifestarea acestor reacţii adverse.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Informaţiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
Simptome:
Cele mai importante manifestări ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea arterială şi
tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameţeli, creşterea creatininemiei şi insuficienţă
renală acută.
Tratament:
Telmisartanul nu este eliminat prin hemodializă. Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie, iar
tratamentul trebuie să fie simptomatic şi suportiv. Abordarea terapeutică depinde de durata de timp
care a trecut de la momentul ingestiei şi de severitatea simptomelor. Măsurile recomandate includ
inducerea vărsăturilor şi/sau lavajul gastric. Administrarea de cărbune activat poate fi utilă în
tratamentul supradozajului. Trebuie monitorizate frecvent valorile concentraţiilor serice ale
electroliţilor şi creatininei. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, pacienţii trebuie aşezaţi în poziţie
supină şi trebuie să li se administreze soluţii pentru substituţie rapidă a plasmei şi electroliţilor.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antagonişti ai angiotensinei II, codul ATC: C09CA07.
Mecanism de acţiune
Telmisartanul este un antagonist activ şi specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), eficace
după administrare pe cale orală. Telmisartanul deplasează angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de
pe locul său de legare la nivelul subtipului de receptor AT
1, responsabil de acţiunile cunoscute ale
angiotensinei II. Telmisartanul nu are activitate agonistă parţială la nivelul receptorului AT
1.
Telmisartanul se leagă selectiv de receptorul AT
1. Legarea este de lungă durată. Telmisartanul nu
prezintă afinitate pentru alţi receptori, inclusiv receptorii AT
2 sau alţi receptori AT mai puţin
cunoscuţi. Rolul funcţional al acestor receptori nu este cunoscut, nici efectul posibilei lor
suprastimulări de către angiotensina II, a cărei concentraţie este crescutã de către telmisartan.
Concentraţia plasmatică a aldosteronului este scăzută de către telmisartan. Telmisartanul nu inhibă
renina plasmatică umană şi nu blochează canalele ionice. Telmisartanul nu inhibă enzima de conversie
a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradează, de asemenea, bradikinina. De aceea, nu este de
aşteptat potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină. La om, administrarea unei doze de
telmisartan 80 mg inhibă aproape complet creşterea tensiunii arteriale determinată de angiotensina II.
Efectul inhibitor se menţine peste 24 ore şi este încă măsurabil timp de până la 48 ore.
Eficacitate clinică şi siguranţă în utilizare:
Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale
Activitatea antihipertensivă devine treptat evidentă în decurs de 3 ore de la adminsitrarea primei doze
de telmisartan. Reducerea maximă a tensiunii arteriale se realizează în general, în decurs de 4 până la
8 săptămâni de la iniţierea tratamentului şi se menţine pe parcursul terapiei de lungă durată.
Efectul antihipertensiv persistă constant peste 24 ore după administrare şi include cele 4 ore dinaintea
administrării dozei următoare, aşa cum arată măsurătorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator.
Aceasta se confirmă şi prin raportul concentraţiei înaintea dozei următoare/concentraţie maximă, care
se menţine în mod constant peste 80 %, valoare observată după administrarea dozelor de telmisartan
40 şi 80 mg, în studiile clinice controlate cu placebo. Există o tendinţă aparentă a unei relaţii
dependente de doză, referitoare la timpul de revenire la valoarea iniţială a tensiunii arteriale sistolice
(TAS). În această privinţă, datele privind tensiunea arterială diastolică (TAD) sunt neconcludente.
La pacienţii cu hipertensiune arterială, telmisartanul reduce atât presiunea arterială sistolică cât şi pe
cea diastolică fără a influenţa frecvenţa cardiacă. Contribuţia efectelor diuretic şi natriuretic al
medicamentului la activitatea sa hipotensoare este încă în curs de definire. Eficacitatea telmisartanului
ca antihipertensiv este comparabilă cu cea a altor medicamente reprezentative aparţinând altor clase de
antihipertensive (aşa cum demonstrează studiile clinice care compară telmisartanul cu amlodipina,
atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida şi lisinoprilul).
După întreruperea bruscă a tratamentului cu telmisartan tensiunea arterială revine treptat, în decurs de
câteva zile, la valorile iniţiale, fără evidenţierea unei hipertensiuni de rebound.
Frecvenţa tusei neproductive a fost semnificativ mai mică la pacienţii trataţi cu telmisartan comparativ
cu cei trataţi cu inhibitori ai enzimei de conversie, în cadrul studiilor clinice care compară direct cele
două tratamente antihipertensive.
Prevenţia cardiovasculară
Studiul ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in Combination with Ramipril Global
Endpoint Trial) a comparat efectele telmisartanului, ramiprilului şi ale combinaţiei dintre telmisartan
şi ramipril asupra evenimentelor cardiovasculare la 25.620 pacienţi, cu vârsta de 55 ani sau peste, cu
antecedente de boală ischemică coronariană, accident vascular cerebral, atac ischemic tranzitor,
afecţiuni arteriale periferice sau diabet zaharat de tip II însoţit de leziuni documentate ale organelor
ţintă (de exemplu retinopatie, hipertrofie ventriculară stângă, macro- sau microalbuminurie), care
reprezintă grupa de populaţie cu risc pentru evenimente cardiovasculare.
Pacienţii au fost randomizaţi într-unul dintre următoarele trei grupuri de tratament: telmisartan 80 mg
(n = 8542), ramipril 10 mg (n = 8576) sau asocierea telmisartan 80 mg cu ramipril 10 mg (n = 8502) şi
au fost urmăriţi pentru o perioadă medie de 4,5 ani.
S-a arătat că telmisartanul are un efect similar ramiprilului, în ceea ce priveşte reducerea incidenţei
evenimentelor cuprinse în criteriul de evaluare principal compus constând din deces de cauză
cardiovasculară, infarct miocardic neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru
insuficienţă cardiacă congestivă. Incidenţa rezultatelor primare a fost similară la grupul tratat cu
telmisartan (16,7%) şi cu ramipril (16,5%). Riscul relativ pentru telmisartan comparativ cu ramipril a
fost de 1,01 (97,5 % IÎ 0,93 – 1,10, valoarea p (non-inferioritate) = 0,0019 cu o limită la 1,13). Rata
mortalităţii de orice cauză a fost de 11,6% la pacienţi trataţi cu telmisartan şi de respectiv 11,8% la cei
trataţi cu ramipril.
Rezultatele privind criteriul de evaluare final secundar prestabilit prin protocol au arătat că
telmisartanul are o eficacitate similară cu a ramiprilului, în ceea ce priveşte decesul de cauză
cardiovasculară, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal [0,99 (97,5 % IÎ
0,90 – 1,08, valoarea p (non-inferioritate) = 0,0004)], care au constituit criteriul principal de evaluare
în studiul de referinţă HOPE (The Heart Outcomes Prevention Evaluation Study), care a investigat
efectul ramiprilului comparativ cu placebo.
Studiul TRANSCEND a randomizat pacienţi intoleranţi la IECA, după criterii de includere similare cu
studiul ONTARGET, în grupurile de tratament cu telmisartan 80 mg (n=2954) sau cu placebo
(n=2972), ambele fiind adăugate medicaţiei de bază. Durata medie de urmărire a studiului a fost de 4
ani şi 8 luni. Nu s-a demonstrat nicio diferenţă semnificativă statistic în ceea ce priveşte incidenţa
criteriului de evaluare final principal compus (deces de cauză cardiovasculară, infarct miocardic
neletal, accident vascular cerebral neletal sau spitalizare pentru insuficienţă cardiacă congestivă)
15,7% la grupul tratat cu telmisartan şi 17.0% la grupul care a primit placebo, cu un risc relativ de
0,92 (95 % IÎ 0,.81 – 1,05, p = 0,22). S-a dovedit un beneficiu în favoarea telmisartan faţă de placebo
în ceea ce priveşte criteriul de evaluare final secundar compus, prespecificat prin protocol, constând
din decesul de cauză cardiovasculară, infarctul miocardic neletal şi accidentul vascular cerebral neletal
[0,87 (95% IÎ 0,76 – 1,00, p = 0,048)]. Nu s-a dovedit niciun beneficiu privind mortalitatea
cardiovasculară (indice de de hazard 1,03, 95% IÎ 0,85 – 1,24).
La pacienţii trataţi cu telmisartan, tusea şi angioedemul au fost raportate mai putin frecvent, iar
hipotensiunea arterială mai frecvent, comparativ cu pacienţii trataţi cu ramipril.
Asocierea dintre telmisartan şi ramipril nu a adus beneficii suplimentare faţă de monoterapia cu
telmisartan sau cu ramipril. Mortalitatea cardiovasculară şi mortalitatea de orice cauză a fost numeric
mai mare în cazul administrării asociate. În plus, incidenţa raportărilor de hiperkaliemie, insuficienţă
renală, hipotensiune şi sincopă a fost mai mare la grupul tratat cu asocierea medicamentoasă. Prin
urmare, nu se recomandă administrarea combinaţiei dintre telmisartan şi ramipril la acest grup de
populaţie.
În studiul clinic “Tratamentul preventiv de evitare efectivă a apariţiei unui al doilea accident vascular
cerebral” "Prevention Regimen For Effectively avoiding Second Strokes" (PRoFESS), la pacienţii de
50 de ani sau peste, care au avut recent un AVC a fost observată o creştere a incidenţei apariţiei sepsis-
ului în cazul administrării telmisartan de 0,70% comparativ cu placebo ( 0,49%) [RR 1,43 (95 %
interval de încredere 1,00 - 2,06)]; incidenţa cazurilor de sepsis cu evoluţie letală a fost crescută la
pacienţii trataţi cu telmisartan (0,33 %) comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat placebo (0,16
%) [RR 2,07 (95 % interval de încredere 1,14 - 3,76)]. Această creştere a incidenţei apariţiei sepsis-
ului asociată cu administrarea de telmisartan poate constitui fie o descoperire întâmplătoare sau poate
fi legată de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in
combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat
cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The
Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,
efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor
al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.
ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau
cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA
NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.
Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau
cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,
afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile
lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai
ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.
Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi
concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.
ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease
Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii
finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul
adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de
angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune
cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a
evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai
frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care
s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes
(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în
cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat
placebo.
Copii şi adolescenţi
Siguranţa şi eficacitatea telmisartanului la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani nu au fost
stabilite.
Efectele de scădere a tensiunii arteriale pentru două doze de telmisartan au fost evaluate la 76 pacienţi
hipertensivi, în mare parte supraponderali, cu vârsta cuprinsă între 6 şi < 18 ani (greutate corporală ≥
20 kg şi ≤ 120 kg, medie 74.6 kg), după ce le-a fost administrat telmisartan 1 mg/kg (n = 29 trataţi) sau
2 mg/kg (n = 31 trataţi), pe o perioadă de patru săptămâni de tratament. De la includerea în studiu,
existenţa hipertensiunii arteriale secundare nu a fost studiată. La unii pacienţi investigaţi, dozele
utilizate au fost mai mari decât cele recomandate în tratamentul hipertensiunii arteriale la populaţia
adultă, ajungând la o doză zilnică comparabilă cu 160 mg, care a fost testată la adulţi. După ajustarea
pentru efectele pe grupe de vârstă, media modificărilor TAS faţă de valoarea iniţială (obiectivul
primar) a fost de -14.5 (1.7) mm Hg la grupul la care a fost administrat telmisartan 2 mg/kg group, -
9.7 (1.7) mm Hg la grupul la care a fost administrat telmisartan 1 mg/kg şi -6.0 (2.4) la grupul la care
s-a administrat placebo. Modificările ajustate ale TAD faţă de momentul iniţial au fost de -8.4 (1.5)
mm Hg, -4.5 (1.6) mm Hg şi, respectiv, -3.5 (2.1) mm Hg. Modificarea a fost dependentă de doză.
Datele de siguranţă provenite din acest studiu la pacienţi cu vârta cuprinsă între 6 până la < 18 ani au
apărut, în general, similare cu cele observate la adulţi. Siguranţa tratamentului cu telmisartan pe
termen lung la copii şi adolescenţi nu a fost evaluată.
Creşterea numărului de eozinofile, raportată la acest grup de pacienţi, nu a fost înregistrată la adulţi.
Nu este cunoscută semnificaţia clinică şi relevanţa acestei modificări.
Aceste date clinice nu permit ca să se formuleze concluzii privind eficacitatea și siguranța telmisartan
la copii şi adolescenţi hipertensivi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia telmisartanului este rapidă, dar cantitatea absorbită este variabilă. Biodisponibilitatea
absolută medie pentru telmisartan este de aproximativ 50 %. Când se administrează telmisartan
împreună cu alimente, scăderea ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC
0-∞)
a telmisartanului variază de la aproximativ 6 % (în cazul administrării dozei de 40 mg) la aproximativ
19 % (în cazul administrării dozei de 160 mg). La 3 ore după administrare, concentraţiile plasmatice
sunt similare, indiferent dacă telmisartanul a fost administrat în condiţii de repaus alimentar sau
împreună cu alimente.
Liniaritate/non-liniaritate
Este de aşteptat ca uşoara scădere a ASC să nu producă scăderea eficacităţii terapeutice. Nu există o
relaţie liniară între doze şi concentraţiile plasmatice. C
max şi, în mai mică măsură ASC, cresc
disproporţionat în cazul administrării dozelor peste 40 mg.
Distribuţie
Telmisartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (99,5 %), în principal de albumină
şi de alfa-1 glicoproteina acidă. Volumul aparent de distribuţie mediu în condiţii de echilibru (V
dss)
este de aproximativ 500 litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare rezultând metabolitul glucuronoconjugat al compusului
iniţial. Nu s-a demonstrat nici o activitate farmacologică a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curbă de eliminare biexponenţială cu un timp de înjumătăţire
plasmatică prin eliminare de peste 20 ore. Concentraţia plasmatică maximă (C
max) şi în mai mică
măsură aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC), cresc disproporţionat cu
doza. Nu există dovezi privind acumularea relevantă clinic de telmisartan, în cazul utilizării dozelor
recomandate. Concentraţiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la bărbaţi, fără a avea o
influenţă relevantă asupra eficacităţii.
După administrare orală (şi intravenoasă), telmisartanul se excretă aproape exclusiv în materiile fecale,
în principal sub formă nemodificată. Întreaga excreţie urinară este sub 1% din doză. Clearance-ul
plasmatic total (Cl
tot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic
(aproximativ 1500 ml/ min).
Grupe speciale de pacienţi
Copii şi adolescenţi
Proprietăţile farmacocinetice pentru două doze de telmisartan au fost evaluate ca obiectiv secundar la
pacienţi hipertensivi (n = 57) cu vârsta cuprinsă între 6 până la < 18 ani după administrarea de
telmisartan 1 mg/kg sau 2 mg/kg, timp de patru săptămâni de tratament. Obiectivele farmacocinetice
au inclus determinarea valorii de echilibru a telmisartanului la copii şi adolescenţi, precum şi
investigarea legată de diferenţele de vârstă. Cu toate că studiul a fost prea mic pentru o evaluare
semnificativă a proprietăţilor farmacocinetice la copii şi adolescenţi cu vârsta mai mică de 12 ani,
rezultatele sunt în general în conformitate cu rezultatele observate la adulţi şi confirmă non-linearitatea
telmisartanului, în special pentru C
max.
Sex
S-au observat diferenţe ale concentraţiilor plasmatice în funcţie de sex, Cmax şi ASC fiind de
aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile de la bărbaţi.
Vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu diferă la vârstnici faţă de cei cu vârsta sub 65 de ani.
Insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la moderată şi severă au fost observate concentraţii
plasmatice duble. Cu toate acestea, la pacienţii cu insuficienţă renală care efectuează şedinţe de dializă
au fost observate concentraţii plasmatice mai mici. Telmisartanul se leagă în proporţie mare de
proteinele plasmatice la pacienţii cu insuficienţă renală şi nu poate fi eliminat prin dializă. Timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la pacienţii cu insuficienţă renală.
Insuficienţă hepatică
Studiile de farmacocinetică la pacienţii cu insuficienţă hepatică au arătat o creştere a biodisponibilităţii
absolute până la aproape 100 %. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este modificat la
pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice de siguranţă, dozele care determină expunere comparabilă cu cea dată de dozele
din intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (eritrocite,
hemoglobinemie, hematocrit), modificări ale hemodinamicii renale (creşteri ale uremiei şi ale
creatininei în sânge), precum şi creşterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat
dilatare şi atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni,
ulcere sau inflamaţii) la şobolan şi câine. Aceste reacţii adverse mediate farmacologic, cunoscute din
studiile preclinice atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât şi pentru
antagoniştii receptorilor angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentară de sare pe
cale orală.
La ambele specii s-au observat o activitate crescută a reninei plasmatice şi hipertrofia/hiperplazia
celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificări, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de
conversie şi antagoniştilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificaţie clinică.
Deşi nu există date privind efectele teratogene, studiile la animale au indicat un risc moderat al
telmisartanului la nivelul dozelor toxice asupra dezvoltării postnatale a puilor cum sunt greutate
corporală mai mică, şi întârzierea deschiderii ochilor.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidenţiat efecte mutagene, nici activitate clastogenă relevantă; la
şobolan şi şoarece nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Hidroxid de sodiu
Povidonă (K-25)
Meglumină
Lactoză monohidrat
Crospovidonă
Oxid de fer galben (E172)
Stearat de magneziu
Film:
Hipromeloză
Dioxid de titan (E171)
Macrogol 400
Talc
Oxid de fer galben (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere Aluminiu/aluminiu- folie de aluminiu format la rece şi folie de aluminiu de înaltă tensiune.
Mărimea ambalajului
Blister a 14, 15, 28, 30, 56, 60, 84, 90 sau 98 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Egis Pharmaceuticals PLC
Keresztúri út 30-38, H-1106 Budapesta
Ungaria
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
4984/2012/01- 09
4985/2012/01- 09
4986/2012/01- 09
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Septembrie 2012
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2015
